Calimani la schi de tura

Calimani

Calimanii, munti pe care i-am urmarit de la distanta din Rodnei, Suhard, Hasmas in repetate randuri aveau sa devina muntii in care aveam sa ne petrecem weekend-ul prelungit de 1 decembrie, in cazul nostru prelungit cu inca o zi.

Sunt munti relativ domoli dupa toate standardele, iar noi cred ca am ales cea mai “domoala” cale de a ajunge pe ei, respectiv din Toplita. In Toplita am ajuns pe la 24:00, intr-un tren super plin, aglomerat in exces de oferta de 1 decembrie a CFR-ului pentru tinerii din diferite colturi ale tarii. Aici am avut noroc sa nimerim singurul taxi din gara, condus de o taximetrista foarte cumsecade care ne-a dus pana la monument. Astfel am aflat cu suprindere ca putem intra fara prea mari probleme cu schiuri si cu bagaje 3 persoane intr-un matiz, nu degeaba ii zice micul gigant.

Ajunsi la rascrucea de unde se desparte forestierul pe care aveam sa luam a doua zi, ne gasim un loc de pus cortul intr-o ingraditura si ora doua ne prinde cu cortul intins si bagati in sacii de dormit.

Pentru sambata se anuntase vreme urata, asa ca nu ne-am propus sa ne trezim prea devreme, chiar speram sa ninga putin pentru a purcede mai cu spor cu schiurile in picioare pana la manastire. A doua zi dimineata ne trezim pe la 11, afara ninge frumos, s-a pus si putin zapada pe cort, e destul de frig si versanti ce marginesc valea sunt acoperiti de ceata.

Locul nostru de cort pentru prima seara.

Strumf in echipament de iarna.

Ne urcam pe schiuri, primi pasi sunt ciudat si mi se pare ca inaintam cam fara spor, in acelasi timp trebuie sa facem un pic ce slalom pe alocuri printre crengi si pietricele, dar pe masura ce inaintam stratul de zapada se mareste si forestierul devine din ce in ce mai acoperit de zapada curata. La scurt timp de la plecare la poarta uneia din cladirile de pe marginea drumul ne iese in intampinare un localnic, care se dovedeste a fi tatal lui Ciprian Andrecut (din categoria ce mica e lumea).

Un forestier invesmantat in alb.

Navigand printre nameti.

Ii dam inainte pe schiuri, mai pe drum, mai pe langa drum astfel incat lasarea serii ne gaseste aproape de manastire, unde gasim o fost stana in care ne adapostim pentru noaptea urmatoare. Punem cortul in stana si avem parte de o noapte ceva mai calduroasa decat precedenta.

Casuta noastra pentru cea de a doua seara.

Pregatiti de plecare.

A doua zi ne trezim devreme si plecam cum se lumineata de ziua, vremea se arata frumoasa cu cerul de un senin desavarsit. Ne hotaram dupa ceva indoieli sa urcam pe drumul care trece pe langa Dealul alb, hotarare ce avea sa se dovedeasca destul de norocoasa, deoarece drumul acesta mergea cel mai putin prin padure, iar toate forestierele din zona erau mai mult sau mai putin blocate de copaci cazuti. Inaintam o vreme pe urme de snowmobil, pana cand acestea se opresc sub un copac cazut de-a curmezisul, cineva muncise cu o zi inainte sa elibereze drumul dar nu reusise sa razbeasca pana la capat. Incepem sa facem slalom printre copaci incercam sa ne croim drum prin zapada mare, noroc ca nu e mult de mers si dupa cam o ora de lupte prin padure iesim intr-un luminis si de aici pe un plai care urca spre Varful Alb. E frumos, totul e de un alb imaculat iar noi ne impingem schiurile prin zapada nebatutat.

In drum spre manastire.

Peisaj hivernal.

Manastirea nou contruita.

Inaintand printre falnici brazi.

Pe un drum ce se ingusteaza.

Iesirea pe plai.

Dupa ceva vreme se aud din nou zgomotele celor care se chinuiam sa deschida drumul, iar in curand trec pe langa noi indreptandu-se spre retitis. Pe de o parte e pacat pentru ca strica o parte din frumusetea locurilor, cu zgomotele de motoare cu urmele lasate in zapada, dar pe de alta parte urmele care le lasa ne sunt si de ajutor, iar pe ele inaintam considerabil mai repede decat pana atunci. Ziua trece usor, iar seara ne prinde locul in care traseul vireaza stanga catre drumul care urca dinspre Puturosu. Nu nimerim intrarea si mai balaurim cam o ora pe un drum gresit, pana ce in cele din urma de adapostim langa o alta stana, punem cortul pe intuneric, in fata stanii, cu o singura frountala dupa ce trebalui cam o ora pentru a face o platforma uniforma pe care sa punem cortul. Noapte din nou destul de cald, iar dimineata soarele rasare de dupa Ceahlau luminand in culori aprinse totul in jur.

Fiecare stana cu troita ei:)

Pauza de energizare.

Urme de jivina.


Aproape de apus.

Inaintand pe schiuri.

Si cerul se coloreaza intr-un roz primitor.

Rasaritul din ziua urmatoare.

Privelistea din gura cortului.

Si cum drumetului ii sade bine cu drumul.

Plecam mai tarziu si ne intoarcem pret de ora pana in locul in care pierdusem marcajul cu o zi inainte, si prin padure initial dupa care prin gol Alpin spre Retitis. Ajungem relativ devreme la Statia Meteo, unde vom si sta in noaptea urmatoare, in speranta de a scuti timpul pierdut cu strangerea cortului in dimineata urmatoare. Mancam cate ceva si stam de vorba cu meteorologul, dupa care eu ies afara pentru a mai schia putin si pentru a mai face cateva poze.

Ceata inca domneste inspre depresinea Transilvaniei.

Caldura mare mon cher.

Lupta cu sabotii de zapada.

Inaintand spre Retitis.

Inca putin pana la statie.

1 decembrie.

Fosta exploatare ~ o rana a muntelui.

Statia meteo.

Iki?

Ultima geana de lumina.

Si dusa a fost.

A doua ne trezim de dimneata dar afara e o ceata de o tai cu cutitul, asa ca plecam destul de tarziu, pe la 9, in speranta de a prinde autobusul de ora 14 din Gura Haitii. Inaintam prin ceata si prin viscol orbecaind dupa stalpii ce folosesc la orientare pana in punctul in care se desparte triunghiul albastru, de aici ne dam jos pieile si ii dam drumul la vale. Mike are ceva probleme cu virajele stanga, coboara o parte din drum pe schiuri o parte pe langa dar pana la urma ajungem in drumul forestier ce leaga fosta exploatare de Gura Haitii. Coborarea a fost chiar faina, zapada fiind suficienta, In partea superioara doar varfurile jnepenilor ieseau afara, iar prin padure coborarea a fost superba. Imi pare rau ca n-am facut mai multe poze, dar in acelasi timp nu era nici cea mai buna vreme pentru poze.

Buna dimineata soare! ~ sau poate nu…

Modeland frisca prin padure.

Boca-boca cu claparii in picioare.

Bis.

De aici ii dam inainte pe forestier 10km pana in Gura Haitii in clapari, desi au parut mai multi kilometri parca, la fix pentru a ne face o supa pana la sosirea autobusului de ora 17:00. A urmat o noapte lunga dar uimitor de odihnitoare in acceleratul de Bucuresti, unde am nimerit intr-un vagon fara caldura, noroc ca am avut sacii de dormit la noi astfel incat ne-am odihnit regeste relativ nederanjati pana in Bucuresti.

Una peste alta munti faini, oameni de treaba, mai trebuie sa mai revenim cel putin odata pentru a parcurce si partea mai interesanta dintre 12 Apostoli si Negoiul Unguresc.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

In Dolomiti la schi de tura, pe langa cele trei cime din Lavaredo.

Au trecut ani buni de cand am ajuns in Dolomiti, acum 5 ani, intr-un concediu in care am incercat sa absorbim cat mai mult din munti ce ne lipseau in timpul sederii in Berlin. Iar daca pana acum am vazut turnurile de calcar ale Dolomitilor atat din inaltimile traseelor de catarat cat si alergand pe […]

Postavaru Morning Glory – o luna de iarna

A trecut mai bine de o luna de la primele iesiri pentru a prinde rasariturile pe Postavaru. O luna de iarna adevarata in care a nins la fiecare doua trei zile si in care nu a venit nici un val de caldura din sud care sa topeasca zapada. O luna in care brazii au ramas […]

De la caldura din Maroc inapoi pe schiuri.

Din saua bicicletelor de cicloturism pe schiuri de tura in interval de cateva zile, si reintrarea in regimul de iarna.

7 thoughts on “Calimani

  1. Nu stiu daca s-a schimbat situatia dintre timp, dar daca imi aduc bine aminte in totoal din Toplita pana in Retetis pe varianta cea mai scurta sunt cam 24 de kilometri, iar timpul necesar depinde foarte mult de conditiile de zapada. Atunci cand am fost noi am facut cam 14 ore de mers pe schiuri, dar fara schiuri cred ca s-ar fi transformat in cel putin 20.

    Din pacate nu tin minte sa fie ceva refugii pe drum, e unul dar era inchis atunci cand am trecut noi pe acolo.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *