Category Archives: Aventuros

IMG_20170430_073423

Mini-Concediu de 1 Mai, cu bicicletele pana la Chisinau – a doua parte

Duminica, ziua 3- Chisinau- Iasi

Pentru azi aveam in meniu inca de cand am plecat de acasa vant din fata. Speram sa se mai schimbe… si s-a schimbat din rau in mai rau. La vant s-a adaugat si ploaia. A inceput la Calarasi si dupa ce a trecut prima rapaiala ne-am facut curaj sa o luam din loc. Calarasiul asta e un oras trist de provincie, aflat probabil pe langa ceva ferme de pasari/ porci, caci majoritatea magazinelor din piata erau magazine de carne, dar putini oameni intrau sa cumpere. Cei mai multi ieseau din piata cu cartofi. Nici Chisinaul nu era mai vesel, doar ca saracia nu era asa de evidenta. Trebuia citita in cladirile in ruina de pe bulevardul principal, in trotuarul bombardat si in amprenta de lunga durata a planificarii comuniste.

Si sa nu uit de drumul groaznic spre Ungheni. Ieri am fost rasfatati cu drumuri bune, azi am dat peste partea cealalta, probabil majoritara a tarii, desi varianta spre Ungheni e si ea un drum european. In lucru. Cu bucati impecabile, proaspat refacute si cu sectoare intregi care arata ca dupa bombardament. Deja vantul potrivnic nu mai constituie o problema, caci nu ne lasa gropile sa mergem mai repede.

Stanga dreapta se desprind obscure drumuri laturalnice spre sate mai mici, ce nu au vazut asfalt niciodata. Nu imi doresc sa ma fi nascut aici. Ca telul meu cel mai mare sa fie sa emigrez in Romania, ca mai apoi sa imi iau cetatenie romana si sa pot pleca la munca in UE. Alternativa ar fi sa raman acasa si sa traiesc la limita subzistentei dintr-un petic de pamant si o vaca. Si asa pare majoritatea Moldovei. Si daca e cineva care crede ca eforturile si integrarea Romaniei in UE au fost inutile, sau vrea doar sa se calibreze putin, e suficient sa treaca granita la Sculeni si sa mearga pana la Chisinau. Imi petrec vremea facand un inventar al formularilor interesante citite ieri si azi pe marginea drumului:

Pravalia calatorul
Piata “Belgusul tarii”
Panou antiincendiar
Linia fierbinte (traducere pentru hotline, linia pentru sesizari si reclamatii).

Ploaia se opreste de tot abia aproape de granita. Se vede cum se lumineaza cerul, dar drumul ramane ud, noi si bicicletele suntem ca niste porci si gazduirea la Catalin si Ioana pica la fix pentru 2 ciclisti infrigurati. Azi s-a racit cu 10 grade fata de zilele anterioare si adunat cu ploaia si udatura, se simte. In plus, s-au strans si azi destul de multe ore in sa, imi simt picioarele groaznic de grele, de parca pe fiecare urcare as avea 2 butuci in loc de picioare. Privesc cu groaza la ziua de maine ce promite o diferenta de nivel apreciabila si o urcare grea la Lacul Rosu. Un singur lucru pun pe plus, azi. Faptul ca am ramas uscata la fund. Numai cine nu a pedalat cu un burete ud sub fund o zi intreaga, nu poate aprecia confortul unui bazon uscat intr-o zi ploioasa. Si asta e marele merit al seat bag-ului, de care uitasem cu dezavarsire.

Dupa Ungheni drumul devine mai bun, locurile mai verzi, ne apropiem de granita, cu ochii mintii ma si vad peste ora in Iasi. In realitate, peste o ora, stateam in rand cu toate masinile in vama romaneasca din Sculeni. Pe partea moldoveneasca era sa nu trecem pentru ca nu aveam vesta reflectorizanta si lumini. In Albita nu ne-au intrebat de toate astea, dar aici oamenii sunt foarte meticulosi. Aveam sa ne convingem 500 m mai incolo, cand un vames roman ne trimite in rand cu masinile, desi pana acum am trecut mereu in fata, avand in vedere ca nu aveam decat pasaport de verificat. Stam o ora in vama, cam uzi, eu cam nervoasa, pierzand vremea pe Facebook. Dupa ce trecem de pasapoarte trebuie sa stam si pentru controlul vamal si ma si asteptam sa ne puna sa rasturnam continutul seat bag-ului in vama. Ii explicam vamesului ca si sa vrem sa luam alcool si tigari nu avem unde sa le punem in bagajul mic in care avem inghesuite lucuri pentru 4 zile. Si dupa ce mai povestim pe unde am fost, suntem lasati sa trecem fara sa deschidem nicio geanta, insotiti fiind doar de exclamatia vamesei: Doamne Dumnezeule, spusa pe cel maj dulce grai moldovenesc.

Sculeni- Iasi merge cu vant din spate, ca uns, pe drum bun si uscat. Imi pun capac ultimele pante de 15% si ma gandesc cu groaza la ziua de maine. Dar pana una alta, sa savuram o seara faina cu mancare buna, un camin frumos si niste gazde primitoare si sa inauguram podul casei ca spatiu boem si neconventional de a petrece seri faine cu prietenii. In Iasi.

Traseu: Chisinau- Calarasi- Ungheni- Sculeni- Iasi, 160 km, + 1275 m

Date si track: aici

Luni, ziua 4 Iasi/ Pascani- Gheorgheni

Cum nu aveam nici cea mai mica intentie sa pedalez 200 de kilometri cu picioarele mele obosite care urlau dupa pauza, imi fac planul sa iau trenul pana in Pascani si sa las doar 140 de kilometri pentru azi. Radu e purist ca de obicei si pedaleaza toti cei +200 de kilometri. Sa fie sanatos.

Ajung bine la gara si cele 90 de minute pana la Pascani trec imediat. Cand cobor insa, soc si groaza: am pana. Nu ar fi un capat de tara, daca singurul accesoriu pentru pana pe care il am la mine nu ar fi o camera de rezerva care e absolut inutila fara leviere si pompa. Am avut dupa noi un singur set de scule, el avand cei mai multi kilometri de facut pe ziua de azi. Si care era probabilitatea sa fac pana fix intr-una din situatiile acelea rarisime cand nu am ce imi trebuie la mine? Pai maxima, dupa legile lui Murphy.

Frustrata il sun pe Radu de 5-6 ori pana aude telefonul. Nu e deloc incantat sa vina in Pascani. Plus ca mai are vreo 2 ore de pedalat. Sugestiile nu suna neaparat bine: cauta o vulcanizare, opreste un biclist pe strada, intreaba-l daca are pompa (care e sansa sa aiba si pompa cu capat de valva presta, imi zic in sine mea), daca gasesti pompa umfla roata si vezi daca tine, improvizeaza leviere din 2 linguri. Bai esti nebun? Inchid nervoasa si ma duc in primul rand sa caut o toaleta si apoi o vulcanizare. Le gasesc pe amandoua, dupa ce trebuie sa suport privirea aceea de “ce sa faci, n-ai ce sa faci” al unuia din lucratorii de la gara pe care l-am intrebat de vulcanizare. Din fericire vulcanizarea e aproape, acum, daca o sa si rezolv acolo, ramane de vazut. Ma pregatesc pentru alta runda de priviri compatimitoare (de genul uite-o si pe blonda asta singura, cu o cursiera de carbon pe pana si doar cu o camera de rezerva la ea). Totusi la vulcanizare merge repede si bine, doar ca nu reuseste sa bage mai mult de 6 bari (noroc ca e roata din fata) si ma astern la drum cu morcovul in fund, mai ales ca am ramas la fel de fara pompa si leviere cum eram si acum o ora. Ca sa limitez posibilele esecuri, mai fac un drum pana la gara unde era si statie de taxiuri si intreb de drumul spre Hanu Ancutei. Taximetristii imi confirma ca e asfalt bun si cu grija, inima indoita si ocolind orice denivelare, ma astern la drum. Stiu ca primii kilometri sunt mai delicati, pana imi conving creierul ca tine peticul pus de nenea la vulcanizare. Tracul trece pe masura ce trec kilometri. European, Hanul Ancutei, drumul spre Girov e super fain cu o jumatate de banda separata pentru biciclisti/ carute/ pietoni si iata-ma in Piatra Neamt. Aici fac o pauza mai lunga si mananc. Grabita sa recuperez intarzierea data de pana nedorita am tot amanat momentul, astfel ca masa de dimineata e un brunch in Piatra Neamt cu un cheesburger mare si cald. Cu ceva in stomac viata e roz si urcarea spre Bicaz-Chei merge ca unsa. Locurile sunt pitoresti, putinele ture in zona imi revin rand pe rand in minte, dar drumul pe alocuri prost si aglomerat ma tine in priza.

In Bicazul Ardelean fac pauza de o cafea penala de la automat asezonata cu ciocolata ramasa prin buzunarul de la tricou. Gusturile mele in materie de cafea sunt inexistente si cu putine exceptii, beau doar pentru un boost de energie la nevoie. Ca acum, de altfel. Planurile mele de a face poze faine cu Feltul intre peretii Cheilor Bicazului se amana pentru alta data. Momentan aici e ca la balci si ma strecor doar, in viteza printre peretii inalti. Poate o sa revin la toamna, intr-o zi suficient de rece sa goneasca turistii. Nici la Lacul Rosu nu e de stat si ii dau inainte dupa o pauza scurta si 3 alune. Ma surprinde ultima bucata de urcare, mai lunga decat ma asteptam, dar pana la urma ajung in pas si de aici ma asteapta doar o coborare lunga pana in Gheorgheni. Imi pare rau ca se termina. Astazi a fost o zi buna. Nu stiu daca se trage de la faptul ca am mers singura, in ritmul meu. Sau de la faptul ca pur si simplu corpul s-a adaptat la regimul de lucru in sa si a uitat cele 8 ore petrecute pe scaun in fata calculatorului. M-am inteles bine cu mine si cu bicicleta. Si ne-am tinut companie, una alteia. Daca atunci cand alerg m-as sui prin copaci de plictiseala fara muzica din urechi, la bicicleta e total diferit. Poate viteza, poate peisajele care se schimba mereu, evident faptul ca trebuie sa ai mereu o ureche indreptata catre zgomotele din trafic (preferabil doua), dar pe doua roti pot sa imi tin mie insami companie o zi intreaga. Ba chiar zile la rand. Ma vad fara probleme haladuind pe bicicleta, cu tot ce am nevoie inghesuit pe cursiera, cu nopti sub cerul liber, zile cu vant (preferabil din spate) si exclamatii de genul: “bine, baiatul, nu o lasa!”. Imi place la nebunie cursiera de la Doru, ma impac excelent cu ea si este mult mai confortabila decat Vittoria. E in mod cert cea mai buna investitie in ciclismul de sosea de pana acum si sper sa lasam in urma zeci de mii de kilometri.

Este si un lucru ce ne-a displacut amandoura zilele acestea. Si am sa il amintesc aici, deoarece poate sunt si altii care si-au pus aceasta problema. Pe drum fiind, in continua miscare, corpul nostru consuma multe calorii, care trebuie reintroduse in sistem, cum altfel, daca nu prin mancare? Asa ca mancam mult. Si producem incredibil de mult gunoi. Cand zic gunoi ma refer la plastic, ambalaje. Cred ca in prima zi pe drum am produs gunoi cat pentru jumatate de saptamana in oras. Recunosc ca acasa fac multe alegeri dictate si de aceasta idee, cumpar mult din piata sau vrac, gatim, incerc sa elimin pungi, ambalaje, refolosesc sticlele de plastic etc. Pe drum insa esti ceva mai limitat si asta presupune fie un timp mai mare investit in cautarea mancarii, care sa fie si gustoasa, si partial sanatoasa si sa dea si energie, fie mult gunoi. Si ma jur ca nu pot sa traiesc doar cu banane si mere. Acest fapt ne-a frapat pe amandoi in prima zi si usor, usor am cautat solutii. Am incercat sa mancam de pranz mancare gatita pe undeva, cand cumparam dulciuri dintr-un magazin ceream si apa in bidon (mare parte din deseuri sunt sticlele de apa), dar tot raman multe ambalaje, mai ales daca e sa cumperi ceva din supermaket. Asa ca daca mai aveti si alte idei despre cum poti calatori fast, light dar sustenabil, share it!

La final am lasat detaliile tehnice, pentru ca am vazut multe intrebari/ mirari in prima postare pe Facebook legate de echipamentul pe care l-am avut la noi. Asa ca mai jos o lista cu echipamentul meu, ce am avut eu pe bicicleta mea si cateva observatii legate de ce as schimba din aceasta aranjare:

– Pe ghidon: O salteluta de 120 cm de la Therm-a-Rest + 3 bucati de cordelina si 2 carabiniere light (fara filet) pentru hamac. As face un upgrAde la un Therm-a-Rest Neo Air si astfel as putea muta pe ghidon, intr-un dry bag salteluta+ hamac+ accesorii hamac (cordeline, carabiniere)
– In seat bag (Viscacha de la Revelate Design)

– sac de dormit (Hannah Scout, exista si variante mai compacte gen Millet Baikal, merge investigat si cat de mult se comprima un Nahanny Alpin)
– hamac (din Decathlon, dar cam toate au aceleasi volum/ greutate)
– 1 pereche colanti lungi (pentru dormit, stat in ei, mers prin oras daca e nevoie)
– 1 bluza cu maneca lunga de dormit
– 1 bluza cu maneca lunga sintetica (dormit sau tras peste tricoul de ciclism cand e frig)
– 1 pereche de ciorapi de schimb+ 1 pereche groasa de ciorpai pentru dormit
– 1 bandana
– 1 pereche chiloti
– 1 pufoaica
– heatere
– 1 pereche de pantaloni de schimb, dar la ei as renunta si as lua in locul lor un set complet de scule daca as merge singura (pompa, leviere, petice, multi-tool, un tub mic cu ulei pentru uns lantul echivaleaza in greutate si sunt chiar mai compacte)
– o camera de rezerva

– un saculet mic cu Baneocin / crema anti-frecare, leucoplast, frontala, perie de dinti, pasta de dinti mica, spray anti-capuse
– un sac mic si compact de la Salomon, care se poate face rucsacel, pentru cumparaturile de seara si transportat mancarea la locul de campat, agatat bagaje seara, cand pun hamacul etc
– un lant (poate fi inlocuit cu ceva mai compact)
– 2 saci menajeri de tras peste salteluta/ seat bag in caz de ploaie.

– Un bidon de apa de 500 ml (cu cursiera acoperi distante suficient de mari in 60-90 de minute) si in general ai localitati ca sa poti lua apa
– Un al doilea bidon dry cu: lingura, briceag, acumulator extern, cablu, incarcator priza, lumina spate bicicleta
– Pe mine: echipamentul de ciclism, o bandana la gat/ pe mana, o foita de vant/ ploaie in buzunarul stang de la tricou, telefon, acte, servetele in buzunarul central de la tricou si un buzunar liber pentru eventualele dulciuri ce ar trebui tinute la indemana.

Ce as mai fi avut nevoie: o crema de soare mica si compacta, dar exista loc si pentru ea in bagaj.

Incercad sa gasim atractiile turistice intr-un Chisinau cat se poate de comunist, aici in fata parlamentului Moldovean.

Incercad sa gasim atractiile turistice intr-un Chisinau cat se poate de comunist, aici in fata parlamentului Moldovean.

Mini-arcul de trimf, in varianta Moldoveneasca.

Mini-arcul de trimf, in varianta Moldoveneasca.

La rascruce de drum. Trebuie spus ca mozaicurile ce le intalnesti imprastiate prin tara, prin statii de autobus, pe la izvoare la intersectii arata uneori chiar interesant.

La rascruce de drum. Trebuie spus ca mozaicurile ce le intalnesti imprastiate prin tara, prin statii de autobus, pe la izvoare la intersectii arata uneori chiar interesant.

Dulcea limba moldoveneasca.

Dulcea limba moldoveneasca.

Calitatea drumului Chisinau-Ungheni. Drum European.

Calitatea drumului Chisinau-Ungheni. Drum European.

Nici aici nu am scapat de ploaie.

Nici aici nu am scapat de ploaie.

Dupa o trecere a frontierei ce a durat mult mai mult decat ne asteptam, inapoi pe taram romanesc.

Dupa o trecere a frontierei ce a durat mult mai mult decat ne asteptam, inapoi pe taram romanesc.

Ajunsi la Ioana si la Catalin, prieteni buni pe care din pacate ii vedem destul de rar. Nici ca se putea sa avem gazde mai bune in Iasi, mai ales dupa cele cateva ore de ploaie ce ne-au udat complet in mijlocul zilei.

Ajunsi la Ioana si la Catalin, prieteni buni pe care din pacate ii vedem destul de rar. Nici ca se putea sa avem gazde mai bune in Iasi, mai ales dupa cele cateva ore de ploaie ce ne-au udat complet in mijlocul zilei.

Iesenii de a caror trena m-am lipit in drum spre Targul Frumos.

Iesenii de a caror trena m-am lipit in drum spre Targul Frumos.

Apropierea de Roman, inainte de a face dreapta spre Hanul Ancutei.

Apropierea de Roman, inainte de a face dreapta spre Hanul Ancutei.

Drum intins.

Drum intins.

Animalutele colorate spun: tot inainte!

Animalutele colorate spun: tot inainte!

Inapoi in munti, intrarea in Cheile Bicazului.

Inapoi in munti, intrarea in Cheile Bicazului.

IMG_20170501_173933.jpg

Pedaland pe sub Piatra Altarului.

Pedaland pe sub Piatra Altarului.

Apusul zilei, in Gheorghieni.

Apusul zilei, in Gheorghieni.

Sfarsit de tura, din pacate cu un genunchi usor ruginit

Sfarsit de tura, din pacate cu un genunchi usor ruginit

IMG_20170429_191737

Mini-Concediu de 1 Mai, cu bicicletele pana la Chisinau – prima parte

Acum ceva vreme Radu a vehiculat ideea de a ajunge cu bicicetele la Chisinau. Nu pot sa zic ca m-a prins cu ceva propunerea, caci auzisem ca drumurile-s rele si ca a trece Prutul echivaleaza cu o intoarcere in timp, dar cum singurul colt de tara fara ploaie si si cu vant prielinic pare a fi Moldova, destinatia se alege de la sine. Tura are cateva premiere. Prima data in Republica Moldova, prima tura cu 4 zile legate pe cursiera (si cu suficienti kilometri planificati in fiecare zi) si mai ales combinatia cursiera + echipament de cicloturism light. Practic inca din India ne-am hotarat sa renuntam la coburi, portbagaje, sa facem un upgrade la anumite piese de echipament si sa ne personalizam un set-up minimalist care sa poata fi pus pe cursiera, avand astfel posibilitatea de a acoperi o distanta mai mare in fiecare zi. Ce a iesit, o sa vedeti mai jos.

Sambata, ziua 1 -Targu Secuiesc- Barlad

Planul pare perfect. Din nou ne fofilam de condus si un Regiotrans ne duce comod pana in Tagu Secuiesc. De aici am putea trece muntii pe doua drumuri. Prin Ghimes, respectiv pe la Lespa. Alegem a doua varianta, pentru ca stiam de la Alin Tanase ca asfaltul e impecabil si traficul inexistent. Urcarea e cinstita, cu 8-9%, pe un drum de munte ce pare facut cu simt de raspundere. Picioarele sunt proaspete, avem energie si ne bucuram racoarea padurii, sutele de metri diferenta de nivel adunandu-se cu usurinta. Prima pauza mai lunga o facem in Lepsa, unde pe principiul se intalneste munte cu munte, d-apoi om cu om, ma intersectez cu Andrei, cel care mi-a dus trena pe ultima tura la Seciu. N-ar fi nimic deosebit daca el nu ar fi din Constanta si noi din Brasov.

Coboram in campie si ne ia in primire vantul. Cu care ne vom lupta eroic pana la Tecuci. Un vant din laterala care ne strica socotelile caci pur si simplu nu merge cu mai mult de 20 km/h. Ne luptam consecvent si pana la urma castigam…sau cedam, luati-o cum vreti, caci odata ajunsi pe centura Tecuciului cotim spre nord si profitam din plin de micul uragan, transformat in vant din pupa. Satele sunt rare si mici, peisajele monotone, pedalele se invart insa ritmic si ceasul arata constant peste 30 km/h. In ritmul asta vom ajunge in Barlad in 2 ore. Ai spune ca sunt kilometri gratis, dar la cat am luptat cu vantul din laterala, e un schimb cinstit, zic eu.

Tragem tare sa ajungem pe la 19.00 in Barlad pentru a avea timp de cumparaturi pentru masa de seara si mai ales pentru a gasi un loc de bivuac. Radu este sceptic la propunerea mea cu lunca Barladului, dar Dealul Mare de peste apa Barladului dezvaluie o padurice de salcam cu iarba verde, suficienti copaci pentru a intinde hamacul si destul de multa intimitate. Masa de seara e gourmet, cu rosii, branza, ceapa verde, peste si chifle proaspete.

Imi intind hamacul si ma ascund in el ca intr-un cocon, privind printre ochiurile plasei de tantari cum stelele noptii devin din ce in ce mai puternice. Dureaza ceva pana ma obisnuiesc cu zgomotele din jur si mi se intampla de mai multe ori sa fiu trezita exact inainte de a adormi. Pana la urma insa somnul castiga. Stiu ca urechile se vor reobisnui cu noptile petrecute afara, caci vara cu ale sale aventuri din timpul saptamanii si nenumarate nopti de weekend petrecute in aer liber, nici nu a inceput.

Ruta: Targu Secuiesc- Ojdula- Lepsa- Pascani- Tecuci- Barlad, 186 km, +1700 m

Date si track: aici

Duminica, ziua 2 – Barlad- Chisinau

Dimineata incepe cu vizita padurarului care ne intreaba de sanatate, continua cu o cafea trista de la Lidl si apoi cu 60 de kilometri pana la Husi. Prima jumatate se scurge monoton, dar apoi peisajul se mai coloreaza cu dealuri, paduri si podgorii, soarele se ridica tot mai sus pe cer si arde ca la inceput de vara, apa dispare din bidon in ritm alert si o pauza de masa se impune in Husi. Aveam o curiozitate legata de Husi in urma unui articol fain scris citit pe DOR. Nimerim la o terasa care nu are ciorba la care visam, dar reusim o combinatie cu pizza, salata, bere si limonada cu menta. In asteptarea mancarii dam si un interviu inopinant pentru un ziar local. Radu cu al sau tricou pe care scrie Brasov atata imediat curiozitatea si starneste cu usurinta intrebari.

Racoriti si cu stomacul plin pedalam cu usurinta pana in Albita unde oprim din nou pentru aprovizionare. Aici avem un dialog foarte amuzant cu un localnic, de altfel, binevoitor:
– Unde mergeti?
– La Chisinau.
– Si vreti sa treceti pe aici, pe la Albita?
– Da.
– S-ar putea sa nu va lase cu bicicletele.
– Pai si de ce sa nu ne lase?
– Pai inainte se putea, dar acum, de cand am intrat in UE…

Aparent, 10 ani le ia stirilor sa ajunga de la Bucuresti la granita. Sau poate localitatile de frontiera au un timp al lor.

E inutil sa spunem ca trecem prin granita ca prin branza, schimbam bani si luam sub roti un drum bun. Indicatorul de pe partea romaneasca promite 74 de kilometri pana la Chisinau. Cel de pe partea moldoveneasca, 94. Analizam harta, intrebam localnicii si ne hotaram pentru varianta mai scurta, prin Hancesti.

Trecerea granitei e un salt in timp cu 20 de ani. Sate mici, cu drumuri desfundate, uneori fara magazin sau loc cu umbra, dar mai mereu cu o cruce, troita etc. Din pacate toate aceste manifestari ale religiei nu tin de foame, caci cumva din tot si toate razbate saracia. De-o parte si de alta a Prutului, facem dupa umila mea parere, o greseala. Credinta ar trebui sa ramana ceva interior, banii fiind mult mai utili catre dezvoltarea comunitatii. Aceea practica, ce creeza locuri de munca sau servicii pentru membrii comunitatii.

Hancesti, pauza, magazin, Chisinau Radler (renunt cu inima impacata la bomboanele Bucuria, daca mi-ar putea cineva aduce de peste Prut bere) si o iahnie de fasole la borcan. Apoi alti kilometri, de data asta pe un european impecabil si cu vant prielnic spre Chisinau. Picioarele in schimb au obosit. Nu ma mai pot ridica in pedale si urcarile se scurg din ce in ce mai lent pe foaie mica, dar destinatia noastra se apropie cu fiecare pedala. Pe cand urcam ultima panta spre Chisinau savuram senzatia de a ajunge la destinatie, chiar daca asta nu inseamna in cazul nostru sfarsitul calatoriei. Dar era cel mai estic punct in care ne propusesem sa ajungem. In egala masura revedeam cu ochii mintii imaginile intrarii in Erevan, respectiv in Leh. Mi se pare fascinant cat de bine am inca tablourile pe retina si ma gandeam cat de mult se aseamana ca feeling intrarile intr-o capitala/ oras mare, curiozitatea pe care o genereaza.

Cum este deja 19.30 nu mai avem timp sa mai trecem prin centru si mergem direct la cazare. Ruta desenata de acasa ne poarta pe la periferia orasului pe niste strazi ce nu au mai vazut asfalt de pe vremea lui Stalin, cum s-a exprimat foarte plastic, Radu. Apartamentul e impecabil, desi zona aminteste de cartierul Balta Alba din Bucurestiul anilor 2000. Si dupa gustul lui Radu e departe de centru. Doar ca numai el crede ca e ceva demn de vazut in centrul Chisinaului. Pe mine una, destinatia ma interesa mult prea putin, importanta era calatoria.

De la un supermarket din zona cumparam mancare pentru o masa de seara regeasca (planul era sa facem niste paste, dar cine a putut rezista in fata placintelor cu branza si marar, prajiturilor si salatelor gata pregatite?), dusul e dumnezeiesc (nici eu nu ma mai suportam dupa 2 zile de transpiratie) si adormim in dulcele grai moldovenesc al unei prezentatoare de la un post TV obscur.

Traseu: Barlad-Husi- Albita- Hancesti- Chisinau, 169 km, + 1800 m

Date si track: aici

Bicicletele lla plecarea din Targu Secuiesc, cu tot ce avem nevoie pentru cele 4 zile de concediu pe ele.

Bicicletele lla plecarea din Targu Secuiesc, cu tot ce avem nevoie pentru cele 4 zile de concediu pe ele.

Targu Secuiesc - Lepsa, probabil cel mai "tipla" drum de munte de la noi din tara.

Targu Secuiesc – Lepsa, probabil cel mai "tipla" drum de munte de la noi din tara.

In partea cealalta a muntilor e deja primavara.

In partea cealalta a muntilor e deja primavara.

In partea cealalta a muntilor e deja primavara.

In partea cealalta a muntilor e deja primavara.

Unduit, asfalt perfect si trafic putin.

Unduit, asfalt perfect si trafic putin.

Drum intins inainte de Barlad, de data aceasta cu un mic uragan din spate.

Drum intins inainte de Barlad, de data aceasta cu un mic uragan din spate.

Locul de popas pentru seara aceasta, pe undeva prin lunca Barladului.

Locul de popas pentru seara aceasta, pe undeva prin lunca Barladului.

Datele primei zile de pedalat.

Datele primei zile de pedalat.

Pregatirea de somn.

Pregatirea de somn.

Nu poti sa nu iubesti primavara, mai ales cand ai parte de nopti si dimineti calduroase.

Nu poti sa nu iubesti primavara, mai ales cand ai parte de nopti si dimineti calduroase.

Lipsa de imaginatie la capitolul nume de sate, iar probabil numele a ramas si atunci cand au fost mai mult de sapte case.

Lipsa de imaginatie la capitolul nume de sate, iar probabil numele a ramas si atunci cand au fost mai mult de sapte case.

In Husi, un orasel cu un cat se poate de veridic aer de orasel de provincie.

In Husi, un orasel cu un cat se poate de veridic aer de orasel de provincie.

La revedere Romania, pentru o zi si jumatate.

La revedere Romania, pentru o zi si jumatate.

Monumentul victoriei, complet echipat cu un tanc in varful dealului.

Monumentul victoriei, complet echipat cu un tanc in varful dealului.

Pe partea Modoveneasca a Prutului, asfalt nu prea bun, sate saracacioase si teren surpinzator de valurit.

Pe partea Modoveneasca a Prutului, asfalt nu prea bun, sate saracacioase si teren surpinzator de valurit.

Intr-o statie de autobus, cum sunt multe imprastiate prin spatiul fost sovietic, multe cu un design aparte si cu siguranta nu la fel de plictisitoare si anoste ca ale noastre.

Intr-o statie de autobus, cum sunt multe imprastiate prin spatiul fost sovietic, multe cu un design aparte si cu siguranta nu la fel de plictisitoare si anoste ca ale noastre.

Merckx file de poveste.

Merckx file de poveste.

Ultima poza a zilei, inainte de intrarea in Chisinau, oras ce are macar un indicator cat se poate de interesant de intrare in oras.

Ultima poza a zilei, inainte de intrarea in Chisinau, oras ce are macar un indicator cat se poate de interesant de intrare in oras.

DSC_0692

Pe Sudica Craiului in conditii de vara si invazia branduselor

De cateva saptamani ne tot faceam planuri de o aventura in timpul saptamanii, dar aceasta nu s-a concretizat neam. Ba ca ploua, ba ca e frig, scuze se gasesc mereu. Pana la urma am combinat o seara de vineri la refugiu, cu o tura sambata, in Crai. Asa ca scoatem de la naftalina bocancii de iarna, coltarii si pioletii si vineri dimineata ne pregatim bagajul si il lasam la usa, sa astepte cuminte ora 18.00. Apoi urcam la Casa Nobilis cu masina, si pe la apus pornim agale spre Refugiul Grind. O forma alternativa a mersului in club. Ce activitate mai buna de vineri seara ai putea sa ai, decat sa urci la frontala, vorbind cu cel de langa tine de purgatoriul in care ne aflam, sub un cer ce cu fiecare minut isi pierde si ultima geana de albastru si se transforma in patura neagra a muntilor nepoluati luminos, pe care rasar, firav, rand pe rand, primele stele? Zapada apare pe la 1300m si cam acolo ne aprindem si frontalele. Ultimele 20 de minute pana la refugiu ni le petrecem navigand printre cazaturi si copaci aterizati fix in poteca.

Grindul ne primeste tacut, cu usa inchisa si mirosul obisnuit de refugiu. Ne va fi casa vremelnica pentru o noapte. O noapte infrigurata. Desi la prima vedere a fost mai cald decat la Vistea, tot ne-am fatait sincron de pe o parte pe alta, tinandu-ne reciproc in brate. Nici sacii nostri nu mai sunt ce au fost, dar si noi ne-am grabit putin si am fost cam optimisti cu temperaturile la 1600 m.

Dimineata in refugiu e mai frig si mult mai intuneric decat afara. Asa ca ma grabesc sa strang bagajul si sa ies la soare. Sa rad, sa ma las incalzita, sa simt cum creste in mine moralul, cheful, dorul. Nu ne grabim sa plecam spre creasta caci e bine si sa stai printre branduse, tolanit la soare.

Decidem sa urcam pe varianta de iarna care pare complet uscata. Facem 1 ora pana sus in creasta, efectiv, dar pe langa ora de mers au fost si multe pauze. De dat haine jos, de baut apa, de admirat capre negre. Plin de capre negre, deloc sfioase, cu care ne-am privit in ochi curioase si rabdatoare minute intregi. Capre iesite la pascut, capre cu iezi, capre traversand in goana limbi de zapada, urmele lor inconfundabile ca marturie a impartirii potecii intre om si animal, capre aninate pe cine stie de muchie sau in cine stie ce poiana, ne-am observat si analizat reciproc, cale de o sudica intreaga.

Pe Varful la Om bate vantul. Sudica se arata chiar cu mai multa zapada decat nordica, si incep sa ma indoiesc de reusita planului. Si cand te indoiesti, cel mai bun remediu e sa ii dai inainte cu planul initial.

Coama lunga se arata totusi prietenoasa, versantii sudici ai fiecarui varf fiind curati. Mai mult ne-au dat de furca jnepenii din partea a doua a crestei, care zadarniceau o parcurgere matematica a crestei si te trimiteau pe versantul estic unde capcanele jnepenilor ascunsi in zapada te pasteau la tot pasul. Bucati lungi uscate erau intrerupte de o limba de zapada moale, unde intrai pe alocuri si pana la sold. Evident ca in cautarea bucatilor uscate depuneai un efort considerabil mai mare decat vara si creasta se scurgea greoi in urma noastra.

Dupa aproape 4 ore lungi ne gasim in Saua Funduri si ne gandim la o revenire ulterioara pentru a explora si portiunea dinspre Podul Dambovitei. Tot in saua Funduri facem si o pauza, bem niste apa si ne dam parazapezile jos, caci de aici nu urmeaza decat un lung drum spre masina, nu-i asa?

Doar ca padurea de sub Saua Funduri ne asteapta cu zapada pe care o luam direct in bocanci, urmand sa navigam cu udatura la puratator pana la Nobilis. 200 m diferenta de nivel mai jos scapam de zapada si chiar ne delectam cu iarba uscata, branduse si ghiocei. E apogeul florilor mici ascunse in iarba si soarele, vremea calda, pamantul moale si Bucegiul inca alb de peste drum imbie la alergare.

Doar ca adidasii sunt acasa si eu mai am in fata 3 ore lungi pana la masina. De mai multe ori trebuie sa ma intorc dupa Radu si sa il iau pe sus, caci daca ar fi dupa el, ar sta cu orele pe burta, in iarba, cautand cadrul ideal cu brandusa perfecta.

Pe la Table incepe sa se mai anime putin atmosfera, caci pana acum am fost singuri pe tot traseul. Brandusele in schimb ne insotesc constant si coloreaza fiecare poiana: Poiana Grind, La Table, Saua Joaca mintindu-ne cu culorile lor, fermecandu-le, luandu-ne mintile si facandu-ne sa urzim noi si noi planuri pentru micro-aventuri in primavara si vara ce ne stau inainte. Din Brasov, totul pare mult mai aproape.

Text: Mihaela.

Covorul de branduse din fata refugiului.

Covorul de branduse din fata refugiului.

Zgribulite pana la venirea primelor raze de soare.

Zgribulite pana la venirea primelor raze de soare.

De expozitie.

De expozitie.

Nuante si nuante.

Nuante si nuante.

Covorul violet.

Covorul violet.

Ghiocelul infiltrat.

Ghiocelul infiltrat.

DSC_0731.jpg

Ajunsi pe piscul Baciului, privind cu ingrijorare zapada de pe sudica.

Ajunsi pe piscul Baciului, privind cu ingrijorare zapada de pe sudica.

Nordica aproape lipsita de zapada.

Nordica aproape lipsita de zapada.

Nordica aproape lipsita de zapada.

Nordica aproape lipsita de zapada.

S-a terminat si cu zapada.

S-a terminat si cu zapada.

La balcon.

La balcon.

DSC_0771.jpg

Caprita cu 3 iezi.

Caprita cu 3 iezi.

Invazia violet.

Invazia violet.

La firul ierbii.

La firul ierbii.

DSC_0811.jpg

Branduse de expozitie.

Branduse de expozitie.

Le-am gasit si anul acesta.

Le-am gasit si anul acesta.

IMG_6286

Un weekend pe vai, Padina lui Calinet si Valea Seaca dintre Clai

Inainte de a iesi complet de sub umbrela iernii cred ca ar fi bine sa ajung cat de cat la zi cu jurnalele din iarna aceasta. Unul din ele e povestea unui weekend petrecut pe vaile din Bucegi si din Crai, in clapari, cu coltarii si cu pioletii in mana. Apetitul a fost deschis dupa tura cu Rudi si Corina pe Rapa Crucii in care mi-am amintit de mersul pe vai si mi-am dat seama ca nu e chiar asa de neagra perspectiva unei zile intreci petrecuta tropaind in clapari.

Planul zilei de sambata a fost unul cat se poate de simplu si de direct, o tura scurta pe Seaca dintre Clai, cea mai la indemana vale din Bucegi. Daca pana la majoritatea vailor ai de bocanit mai bine de o ora si ceva pentru Seaca dintre Clai nici nu apuci bine sa te incalzesti dupa plecarea din Busteni. Prin Bucegi zapada putina, peretele Vaii Albe se vede complet uscat. Dam si de un pic de zapada proaspata atunci cand intram pe vale, prima saritoare e descoperita si o ocolim cu usurinta din stanga si de aici e rost de un efort cardio cat se poate de legata pana in braul lui Raducu.

Pe Seaca dintre Clai am avut una din primele experiente epice la alpinism in urma cu mai bine de 11 ani, in conditii cat se poate de aventuroase, cu zapada proaspata si cu verglass, cu 2 perechi de coltari si 2 pioleti la 4 oameni, cu o coarda statica de 20 de metri, cu ajuns in mijloc de noapte in Braul lui Raducu, cu luna plina, cu epuizare aproape completa si cu o aventura cat se poate de serioasa. Cred ca o sa trebuiasca sa povestesc la un moment dat si de turele de la inceput pentru ca au ramas extrem de bine intiparite amintirile de atunci. Sau poate mai bine nu pentru ca nu sunt deloc un exemplu bun de urmat.

Revenind acum la povestea zilei astazi totul merge bine si ajungem la ora 13:00 in brau. Vremea se strica si gandul de a bate urme pe braul lui Raducu pana in Jepi nu e deloc incantatoare asa ca ne hotaram sa coboram pe Valea Comorilor. Pe sus zapada uda si grea care face coborarea interactiva, dupa conditiile devin mai bune. Facem uz de trei ori si de semicoarda pe care o caram la 3 saritori descoperite ce cer cate un rapel. De fiecare data avem noroc si gasim cate un copacel potrivit si ajungem repejor inapoi in jepii mari, de aici dezechiparea si tropa-tropa inapoi pana la masina. O tura care a mers aproape snur, numai buna pentru o zi de sambata inchisa cu prognoza putin incerta.

Duminica schimbam masivul si ne mutam in Crai, de data aceasta doar eu cu Gianin si Alina cu gandul la Padina lui Calinet. Vremea e din nou inchisa, cu plafonul de nori acoperind creasta Craiului. Cred ca pe astfel de vreme o vale e cat se poate de potrivita, privelistea e aceasi si daca e vreme buna si daca e vreme inchisa. Prin Crai zapada cam la fel de putina ca si in Bucegi, aceasi zapada cazuta la inceputul lui ianuarie si care s-a pastrat intacta aproape o luna datorita temperaturilor extrem de scazute.

Urcusul spre refugiul Sperantelor merge relativ repede, la adapatoarea caprelor in schimb ramanem in formatie de doi, Gianina se intoarce dupa ce unul din muschii gambei nu pare sa coopereze dupa a doua zi consecutiva petrecuta pe vai.

Padina lui Calinet arata pe cat de spectaculoasa pe atat de saraca in zapada. Alin nu pare deloc convins de conditiile de pe vale si adevarul e ca nu ar fi deloc roz treaba daca ar trebui sa sapam urme prin zapada pana la Brau pana sus. Si totusi zapada devine mai buna pe masura ce urcam si castigam rapid altitudine. Singura problema de pe vale ne e pusa de saritoarea de la mijlocul vaii pe care o ocolim pe un valcel din dreapta. Aici avem parte si de momentul cel mai interactiv al turei atunci cand trebuie sa traversam la loc in firul vaii, dar si de data aceasta un copacel crescut providential si bucata de coarda de 20 de metri a lui Alin ne dau un plus de siguranta pe bucata expusa.

Amfiteatrul Calinetului arata intr-un mare fel in schimb. Creste ascutite se ridica si se pierd in ceata, dandu-ti impresia ca se continua la nesfarsit. Noi in schimb trebuie sa parasim amfiteatrul si sa luptam in continuare cu zapada de pe vale. In functie de cum a strans vantul zapada cand sapam urme pana la brau, cand mergem pe zapada super inghetata, cand urcam pe pietre pana cand iesim in creasta. De aici traseul de coborare ne poarta prima data spre Ascutit si de aici la vale pe Padinile Frumoase. Timpul trece repede si sporovaim vrute si nevrute, zapada se transforma in gheata si in noroi pe masura ce coboram, ne luam si cateva trante destul de spectaculoase pe coborarea spre Botorog. De aici suntem culesi de muntomani marinimosi cu masina si suntem debarcati la gara din Zarnesti, incheind astfel o zi lunga de tropait in Crai.

Echipa gata de plecare la intrarea pe Jepii Mari.

Echipa gata de plecare la intrarea pe Jepii Mari.

Echiparea.

Echiparea.

Inainte de prima saritoare, cu un pic de zapada proaspata.

Inainte de prima saritoare, cu un pic de zapada proaspata.

Urcand cu spor.

Urcand cu spor.

Deasupra Busteniului

Deasupra Busteniului

O vale terminata, inca una de coborat.

O vale terminata, inca una de coborat.

Prima portiune de pe Comorilor.

Prima portiune de pe Comorilor.

Rapelam nu ne lasam.

Rapelam nu ne lasam.

Rapelul numarul 2.

Rapelul numarul 2.

Inca unul.

Inca unul.

Dezechiparea.

Dezechiparea.

Vreme inchisa si in Crai acoperit la plecare.

Vreme inchisa si in Crai acoperit la plecare.

Doar 1400 de metri de urcat pana sus.

Doar 1400 de metri de urcat pana sus.

Calinetul cu zapada putina.

Calinetul cu zapada putina.

Cautand variante e ocolire.

Cautand variante e ocolire.

Traverseuri expuse.

Traverseuri expuse.

In amfiteatru.

In amfiteatru.

Tot la deal, in cautarea zapezii bune.

Tot la deal, in cautarea zapezii bune.

Ajunsi la Ascutit.

Ajunsi la Ascutit.

De aici doar la vale.

De aici doar la vale.

DSC_0494

O bucatica din salbaticul Fagaras, ski pe Valea Vistei.

Fagarasul e salbatic, mai ales iarna. Fata de Bucegi si de Crai ai toate sanse sa ai tot muntele doar pentru tine, mai ales daca nu ajungi in zona super antropizata de langa Balea. E drept, e mult de tropait, caci urcusul incepe de la 500 de metri iar cum zapada a inceput sa se topeasca in mod accelerat tropaitul e in clapari si cu schiurile in spate.

Cu toate astea stim la ce ne asteptam atunci cand pornim la drum pe forestierul plin de mocirla de langa complexul turistic Vistea. Fata de acum doua weekenduri cand am urcat pe schiuri pana la Urlea ne-am invatat lectia si am gasit un loc propice inainte de a ramane intepeniti cu masina. Ploaia de dimineata s-a oprit si un soare cald si primaveratic ne zambeste. Daca prognoza pe urmatoarele doua saptamani se va adeveri va fi probabil una din ultimele ture mai serioase pe schiuri din iarna aceasta, ramane de vazut daca va mai veni si o zapada a mieilor sau daca ne doar urcam in saua bicicletei.

Urcarea pe valea Vistei merge cat se poate de greu. Dupa ce noroiul se termina forestierul incepe sa fie acoperit de o zapada extrem de umeda pe care nu indraznim sa ne punem pe piei de teama blocurilor de zapada ce s-ar forma pe ele. Oricum dupa 4 kilometri de forestier poteca incepe incepe sa urmeze firul accidentat al vaii, noi ne afundam pana la genunchi in unele locuri si inaintam intr-un ritm frustrant de melc. Dupa ce se termina podurile reusim in cele din urma sa ne punem pe schiuri, ritmul de inaintare se schimba complet si ajungem cat ai clipi din ochi la refugiul de la Izvorul Vistei.

Mai avem o ora si ceva de lumina si urcam in continuare pe vale cu gandul de a urca pana in Portita Vistei. Iesirea in creasta in schimb arata cel putin intimidant cand ajungem sub ea, lumina e si ea pe terminate, refugiul de jos vine la pachet si cu apa curgatoare asa ca ne punem la vale pe schiuri si ajungem fix inainte de caderea intunericului inapoi la refugiu.

Dimineata de duminica e rezervata pentru o mica expeditie solitara pana pe varful Vistea, e pacat sa urci pana aici si sa nu urci in creasta pentru a arunca o privire peste marea de varfuri a Fagarasului. Pulverul de 5 centimetri asternut in ziua de ieri a fost maturat de vant peste noapte si pe masura ce urc dau de zone inghetate unde pieile nu mai prind de nici o culoare.

Asa ca iau din nou schiurile in spate, coltari in picioare si dai inainte sapand urme de unul singur prin zapada. Nu-i treaba deloc usoara, mai ales atunci cand dai de zone in care te afunzi pana peste brau. Castig incet dar sigur altitudine, iesirea in creasta merge chiar suprinzator de bine. Odata iesit in creasta abandonez rucsacul si schiurile si pornesc doar cu pioletul spre Vistea Mare. De pe varf nu ar fi rost e coborat pe schiuri, cel putin nu pe pantele ce stau de ore bune in bataia soarelui primaveratic.

De pe varf se desfasora in amandoua directiile intreaga creasta a Fagarasului, in departare se vad Cozia, Buila, Lotrului, Rodnei, Iezer. Imi dau seama ca numele varfurilor Fagarasene au inceput sa mi se stearga usor din memorie caci in ultimii ani am ajuns prea rar pe aici. Cred ca la vara o sa fie timpul pentru o reimprospatare, eventual cuplata cu explorarea unor muchii nordice. Dar pana atunci trebuie sa ma dau jos de aici, repede si in siguranta caci soarele a cam inceput sa inmoaie zapada. Pana in Portita Vistei lucurile merg repede iar de aici incerc sa nimeresc intrarea pe un valcel ce parea sa mai aiba ceva pulver. Prima data cu schiurile in spate, pana cand vad cum arata zapada. Pulverul indesat strans pe mijlocul valcelului e numai bun de virat si vine la pachet si cu un pic de efect de vertigo cauzat de panta si de intinderea intregii vaii a vistei la picioare. Viraj dupa viraj lucrurile se leaga, parca simt putin si din placerea iluzorie a schiului in scurtul interval de dinainte de transformarea pulverului in zapada extrem de inghetata.

Fac jonctiunea cu Mihaela si mai facem o urcare si o coborare pe acelasi valcel dupa care pornim din nou pe schiuri la vale prin caldarea complet pustie. A fost o coborare de 1000 si ceva de metri cu aproape de toate, si cu un pic de pulver, si cu gheata, si cu firn tare de primavara, si cu zapada fleoscaita de primavara, si cu schi prin padure si pe forestiere.

E chiar frumos sa ai locurile astea salbatice si spectaculoase doar pentru tine, pacat ca in perioada urmatoare schiul pe aici o sa implice din ce in ce mai mult bocanit in clapari, cu schiurile in spate. Iar pe masura ce se va topi zapada balanta va inclina din ce in ce mai mult in favoarea bicicletei.

Ultimele picaturi de ploaie si drum spre Victoria, in oras in care timpul pare sa fi stat pe loc.

Ultimele picaturi de ploaie si drum spre Victoria, in oras in care timpul pare sa fi stat pe loc.

Inceputul clasic al unei ture pe schiuri primavara, nori, clapari in picioare si schiuri in spate.

Inceputul clasic al unei ture pe schiuri primavara, nori, clapari in picioare si schiuri in spate.

DSC_0483.jpg

Ultimulpodet, in stare buna. Din pacate primele doua nu aratau deloc la fel de bine.

Ultimulpodet, in stare buna. Din pacate primele doua nu aratau deloc la fel de bine.

Ajunsi la refugiu.

Ajunsi la refugiu.

DSC_0492.jpg

Privind spre urcusul intimidant spre Portita Vistei.

Privind spre urcusul intimidant spre Portita Vistei.

Greu la deal.

Greu la deal.

Soare si caldura la iesirea in creasta.

Soare si caldura la iesirea in creasta.

Privind deasupra Fagarasului

Privind deasupra Fagarasului

IMG_20170226_100611.jpg

Reclama mascata.

Reclama mascata.

De aici doar la vale.

De aici doar la vale.

Un pic de vertigo.

Un pic de vertigo.

Coborarea din creasta.

Coborarea din creasta.

Pe cea mai lata partie din tara.

Pe cea mai lata partie din tara.

Gasiti schiorul pe cea mai lata partie din Fagaras.

Gasiti schiorul pe cea mai lata partie din Fagaras.

Schi de primavara.

Schi de primavara.

Casuta noastra pentru weekendul ce tocmai a trecut.

Casuta noastra pentru weekendul ce tocmai a trecut.

Despartirea de Fagaras.

Despartirea de Fagaras.

Patagonia, Alaska, sau Tara Fagarasului.

Patagonia, Alaska, sau Tara Fagarasului.

DSC_9902

O bucatica din Rodnei pe schiuri e tura, Ineu, Ineut si Vf Rosu

Au trebuit sa treaca 9 ani de zile ca sa revin intr-o zi de iarna in Muntii Rodnei. Nu doar pentru ca Rodnei sunt atat de departe, ci si pentru ca prima intalnire hivernala cu Rodnei a venit prea devreme, cand nu eram inca pregatita. In ultimii 10 ani multe lucruri au urmat acelasi model: un proiect, o idee, un gand care imi dau fluturi in stomac dar care forteaza cumva timpul, iar apoi un dus rece de lacrimi care ma readuce brutal cu picioarele pe pamant. Lacrimi de ciuda, lacrimi de neputinta, lacrimi nascute din slabiciuni, din demonii interiori sau din dor. Au fost insa si multe lucruri care mi-au iesit si tocmai ele curata amintirea esecului aparent. Spun aparent pentru ca fiecare asemenea eveniment a venit la pachet cu niste lectii, cu niste concluzii si experienta stransa m-a facut sa ma cunosc mai bine. Uneori m-am intors. De altfel am impresia ca imi e cumva scris sa ma intorc la experientele in care am esuat, tocmai ca sa imi dovedesc mie insami ca nu am esuat degeaba si ca pot sa fac lucrurile si bine.

Cu Rodnei mi-am facut temele. O parcurgere de vara a crestei alaturi de Claudia mi-a adus reperele necesare, m-a ajutat sa ma localizez in spatiu si mi-a aratat ca intr-o combinatie de bagaj mic si vreme buna, o parcurgere a crestei pe schiuri de tura este fezabila. Acela era cumva gandul initial pentru weekendul prelungit de 24 ianuarie. Sentimentul de a avea un inceput si un sfarsit. Emotia sau pur si simplu doar intrebarile ce se nasc fara control in mintea ta in ziua apropierii, atunci cand stai fata in fata cu intreaga mare de varfuri si nici macar nu le poti urmari unduirea pana la capat, trairile din zilele in care esti acolo sus, pe munte, privesti varfurile ce iti stau in fata si te intrebi daca o sa fie bine, si mai ales sentimentul pe care il ai la final, atunci cand te uiti in urma, cand Ineul nici macar nu se mai distinge, dar tu ai in minte fiecare pas, fiecare rasarit, apus, loc de cort, fiecare pauza pentru topit zapada. Sentimentul de a duce ceva la bun sfarsit mi-a ramas proaspat in minte dupa experienta din creasta Fagarasului si acum, cumva, continui sa il caut, planurile mele pe termen scurt, gravitand cumva in jurul lui.

Cum Marius si Irina aveau si ei gand de duca spre nordul tarii, ne facem pana la urma planurile impreuna si ne rezumam la un circuit de 2 zile in zona Inau-Inaut, cu dormit la refugiul din Saua Curatel. Voiam sa lasam timp si pentru doua incursiuni mai scurte in Calimani si in Suhard.

Desi locurile nu erau noi, traseele alese, da. Hotaram sa urcam in Curatel pe piciorul ce pleaca direct din centrul localitatii Rodna prin fanete si parcele de padure. In mare parte beneficiem de drum bun de car si apusul ne gaseste pe undeva pe la 1350 m. Stiam ca ne va prinde noaptea pe traseu, asa ca eram linistiti din punctul acesta de vedere. Avem parte de o noapte linistita, fara pic de vant si cu temperaturi blande. Strabatem bucati de padure in care zapada a fost asezata linistit, in cristale imense, subtiri si translucide, ce seamana cand cu niste braduti in miniatura, cand cu niste frunze. Lamele de apa inghetata vremelnic, pana ce atingerea palmei noastre le arunca in nefiinta. Zapada fasaie sub schiurile noastre si atat eu, cat si Radu incercam sa scormonim prin amintiri si sa nu ratam saua cu refugiul. Atunci cand stingem frontalele, profilul culmilor ni se dezvaluie in fata si in lateral si in jur de 20.30 ne gasim deasupra refugiului. Deschid usa cu putina teama, intrebandu-ma in ce stare am sa il gasesc dupa 9 ani. Explorez fiecare camera si o alegem pe cea cu soba. Nu pentru ca am avea vreo intentie sa facem focul, ci pentru ca priciul promite sa ofere loc pentru patru persoane.

In loc de foc in soba, pornim primusul si topim zapada, facem supe, ceai si tot ritualul de iarna. In refugiu nu e frig, stau lejer doar in pufoaica subtire langa primus si caldura degajata de arzator mai contribuie si ea la confortul din camera. Peste noapte nici macar nu a inghetat apa, deci puteam sa ma descurc doar cu sacul de vara si sa mai fi taiat ceva din volumul/ greutatea din rucsac.

Dimineata vine cu vremea buna din prognoza. Soarele incalzeste generos locurile si atunci cand ne pornim in final spre Inau, dam jos de pe noi strat dupa strat. Nu ar mai fi mai mult de 3 kilometri, insa cei + 600 m diferenta de nivel nu se lasa usor dovediti. Muchia cu varful Rosu,pe care ne-am desenat coborarea ne insoteste constant pe partea dreapta si ne lasa sa ii privim detaliile, creasta ingusta dintre Inaut si Vf. Rosu, versantii albi, urcusul sustinut. Sub varf facem pauza mai lunga, eu si Marius ramane sa topim niste zapada pentru o noua runda de ceai, cat timp Irina si Radu urca pe Inau. Apoi pornim cu totii pe linia crestei, eu si Marius pe picioare, Radu si Irina majoritar pe schiuri. Inautul pare mai mare iarna, dar nu ne pune probleme tehnice, iar de aici, desi ochii imi luneca spre Gaja si drumul lin ce coboara spre Pasul Rotunda pe care il ghicesc doar inzapezit intre palcurile de padure de la orizont, pasii se indreapta spre Varful Rosu. Am remarcat piciorul acesta puternic, inca de cand am fost vara pe creasta si m-a intrigat intr-un fel. Nu e la fel de masiv ca ramificatia cu Pietrosul, dar face si el ce poate, fiind chiar la inceputul crestei.

La 50 de metri sub varf ne putem pune deja schiurile in picioare si pe prima bucata gasim S-urile altor schiori si le urmam si noi, conducandu-ne pe zapada buna. Inghetata, dar buna. Apoi, Radu traseaza o linie pe curba de nivel, printre braduti si jnepeni si ne gasim destul de repede sub varful Cobasel. Aici parasim niste urme bune de urcare si urmam S-urile ce se lasa pe versantul stang, in coboare, printr-un pulver de vis. In mod clar, eu si Radu ne-am bucurat de pulver, Irina s-ar fi bucurat si ea, dar nu prea mult pentru ca isi facea griji pentru Marius, care, fiind la inceput in ale schiului de tura, nu avea cum sa inteleaga entuziasmul pulverului. Iar Marius se lupta cu rucsacul, cu zapada plina de capcane si cu virajele ce pur si simplu nu ies cum te astepti. Il inteleg perfect! Cele 2 sectiuni de pulver au fost insa platite scump, cu o balaureala crunta printr-o padure neumblata. Inaintasii nostri au coborat si pe aici pe schiuri, dar dintre noi, doar Radu a avut suficienta tehnica sa le urmeze exemplul. Noi, restul, am innotat cu schiurile pe rucsac prin zapada pana la sold. Marius spunea ceva de 700 m pana in nu stiu ce drum forestier, dar sigur nu am nimerit in drumul cu pricina si nici 700 m nu am facut, ca in ritmul de deplasare ne-ar fi luat 7 ore. Sau 7 zile si 7 nopti :).

Ajungem insa in final la ceva luminis care s-a dovedit a fi o poiana mare, de unde, condusi de instinctul lui Radu am inceput sa urcam pe o poteca lata prin padure, pana ce ne-am trezit intr-un drum de car acoperit cu zapada si apoi pe ceva…partie. De fapt, pana sa ne dam seama ca e partie am vazut doar 2 balize cu semn de interzis. Tot coborand pe zapada batuta bine (dar nu ratracuita) ne dam seama ca asta trebuie sa fie ceva partie si semnele din stanga si din dreapta niste balize. Jos, in vale se vedeau niste luminite si astea nu puteau fi decat cladirile din Valea Blaznei. Ce e drept, pe harta noastra nu aparau decat niste cabane vechi, o tabara scolara si cam atat. Astfel incat partia, complexul de hotel+ spa si restul constructiilor din vale au fost de-a dreptul suprinzatoare. Partia ne coboara 300 m diferenta de nivel si daca reuseai ca in viraje scurte sa te tii pe portiunea batatorita bine, coboararea era chiar placuta, chiar si la frontala.

Ajunsi la complexul Alpina Blazna incercam sa ne facem un plan de bataie. Am intra la caldura, am manca, am face si niste Spa daca tot e la oferta, dar in egala masura aveam o rezervare in Vatra Dornei pe care ne doream sa o onoram. Cum stateam noi 4, cu frontalele pe cap, aliniati in fata hotelului cu geamuri mari, de partea cealalta a ferestrelor se insira alti 4 angajati, adunati sa priveasca turistii nocturni aterizati de pe munte. O scena de tragi-comedie cum stateam noi de-o parte si de alta a ferestrei, uitandu-ne unii la altii, analizandu-ne unii pe altii, 2 lumi diferite pe care cativa pasi in directia usii le va readuce in acelasi timp si spatiu. Marius da de un taximetrist ca sa putem recupera masina si mai dam la bete vreo 6 kilometri pe drum, pana in Sant. Schiurile curg la vale, petricele nevazute se simt sub talpa schiului care va necesita dupa concediul asta cu siguranta niste mici reparatii si luminile din vale se apropie constant.

Ii gasesc pe Marius si Irina stand de vorba cu un localnic. Intre timp Irina pleaca cu taximetristul, iar noua ni se alatura Radu. Domnul cu care stam de vorba la poarta vine din casa cu niste ceai de menta cu muuult zahar. Cald si aromat ne intra drept la inima, asa ca putem conduce linistiti o ora si jumatate pana in Vatra Dornei pe o increngatura de drumuri comunale, inzapezite dar deschise si in stare buna. Dusul de seara si paharul de vin de la pensiune de trimit grabnic la culcare la ora 1 noaptea, orice ganduri pentru un start matinal a doua zi, fiind amanate.

Text: Mihaela.

Pregatiri pentru plecarea din Rodna Veche.

Pregatiri pentru plecarea din Rodna Veche.

Printre fanete.

Printre fanete.

DSC_9841.jpg

Cu Suhardul in departare, in lumina frumoasa a serii.

Cu Suhardul in departare, in lumina frumoasa a serii.

Ultimele raze de soare.

Ultimele raze de soare.

DSC_9856.jpg

La inaltime.

La inaltime.

DSC_9867.jpg

DSC_9882.jpg

Culori de pe alta lume.

Culori de pe alta lume.

DSC_9891.jpg

Linistea inserarii.

Linistea inserarii.

Urcand cu spor.

Urcand cu spor.

In departarea, creasta Rodnei si refugiul din saua Curatel, la care speram sa ajungem in seara aceasta.

In departarea, creasta Rodnei si refugiul din saua Curatel, la care speram sa ajungem in seara aceasta.

Schiorii in fata cu universul, in continuarea seriei "biciclistii in fata cu universul".

Schiorii in fata cu universul, in continuarea seriei "biciclistii in fata cu universul".

Casa noastra pentru seara aceasta.

Casa noastra pentru seara aceasta.

Dimineata pe nu foarte racoare, urcand nu foarte vijelios spre Varful Ineu.

Dimineata pe nu foarte racoare, urcand nu foarte vijelios spre Varful Ineu.

Pregatiti de atacul varfului.

Pregatiti de atacul varfului.

Irina, Ineul si creasta Rodnei ce se intinde la orizont.

Irina, Ineul si creasta Rodnei ce se intinde la orizont.

Inca un pic pana pe varful Rosu.

Inca un pic pana pe varful Rosu.

Privind spre Ineut si spre Ineu.

Privind spre Ineut si spre Ineu.

De aici, tot la vale.

De aici, tot la vale.

Ceata inca domneste deasupra depresiunii Transilvaniei. Deasupra in schimb, un soare orbitor.

Ceata inca domneste deasupra depresiunii Transilvaniei. Deasupra in schimb, un soare orbitor.

In cautarea bucatilor cu zapada buna.

In cautarea bucatilor cu zapada buna.

Conditii complexe pentru Marius, in meniul zilei tabla, scoici si crusta.

Conditii complexe pentru Marius, in meniul zilei tabla, scoici si crusta.

Ultimele raze e soare.

Ultimele raze e soare.

Sunset skiing.

Sunset skiing.

Tradati de crusta, se mai si cade la datorie.

Tradati de crusta, se mai si cade la datorie.

dsc_6174

India – prima parte, pedaland prin dealurile himalayene

Orice s-ar zice, primul contact cu India socheaza putin, mai ales atunci cand te teleportezi in interval de cateva ore din Europa pana in mijlocul New Dehli-ului. Fix la asta ma gandesc in vreme ce autobuzul de noapte ce ne duce spre Kashmiri] Gate traverseaza centrul orasului cuprins de intunericul noptii. E ora 3 dimineata si prin geamurile ferestrelor murdare se deruleaza scenele unui oras ce nu pare sa aiba timp de odihna.

La inceput autostrazile late si cu multe benzi din jurul aeroportului, dupa care stradute din ce mai inguste se strecoara prin mahalele unui oras in care traiesc inghesuite 25 de milioane de suflete. Urmeaza piete de legume unde oamenii isi fac cumparaturile, urmate de gunoaie si vaci, un targ de capre in care mici indieni incercau sa descarce camioane cu patrupede venite din afara orasului, urmate de o autogara destul de plina de viata. Aici la 5 dimineata gasim nesperat de repede un autobuz care sa ne duca spre Chandigarh, un “mic” oras de 1 milion de locuitori de la poalele muntilor, unde speram sa gasim cele doua biciclete pe care vrem sa pedalam pana in Ladakh.

Bicicletele

Magazinul de biciclete s-a lasat suprinzator de usor de gasit in Chandigarh. Problema in schimb e ca plansa din care poti alege e destul de mica, asa ca trebuie sa ne multumim cu singurele doua biciclete care sunt pe stoc si care se incadreaza in buget si in cerinte, doua firefox target cu o configuratie entry level dar cu componente care inspira totusi ceva incredere: schimbatoare Shimano acera / altus, jenti duble si pinioane suficient de mari pentru urcarile ce urmeaza. Practic sunt cam ca orice bicicleta entry-level pe care ai lua-o pe oriunde in lume. Si pretul e tot pe acolo pe undeva, 275 de euro pentru o bicicleta noua indiana ce speram sa reziste cu bine pe drumurile himalayene vreme de o luna.

Cei 3 indieni mici de la magazin ne ajuta sa montam bicicletele proaspat scoase din cutie, sa montam portbagajul, cauciucurile si pedalele aduse de acasa, asa ca dupa cateva ore de surubarit reusim sa incalecam in cele urma in saua bicicletelor, nu fara o urma de indoiala legata de ce avem sub noi. Cu noile achizitii avem in momentul de fata 8 biciclete, si daca stau bine sa ma gandesc e prima data cand cumparam o bicicleta noua. Si chiar cu micile reglaje la care tot o sa trebuiasca sa surubarim in zilele ce urmeaza bicicletele chiar se simt ca doua biciclete noi.

Traficul, caldura, umezeala si fuga catre munte

Primii kilometrii pe care ii facem pe bicicleta prin Chandigahr sunt cel putin interesanti, cel putin pana cand ne obisnuim cu mersul pe partea stanga a drumului, cu claxoanele si cu haosul din trafic. Probabil cel mai complicat e sa te obisnuiesti sa te uiti in spate peste umarul drept, urmata de etapa de a invata sa citesti cum functioneaza traficul si in care capeti in final incredere. Seamana intr-un fel cu schiul, pentru ca si in traficul din India trebuie sa ai incredere ca nu o sa fii lovit din spate de o risca vitezomana sau de un camion cu Vishnu in frunte.

Noroc ca nu e mult de mers pana in zona in care noi ar trebui se ne cautam tentativa de hotel. Singura problema e ca zona arata mai dubios decat cea mai dubioasa mahala din Bucuresti-ul de dupa revolutie, iar “hotelul” unde speram sa gasim camere nu are un loc in care sa lasam bicicletele, asa ca in timp ce noaptea se asterne din nou cu pasi repezi, noi ne invartim pe stradutele neluminate ale mahalelei incercand sa gasim o camera cat de cat acceptabila. Mai simplu de zis decat de facut, asa ca atunci cand gasim in cele din urma un loc in care ne primeste cu tot cu biciclete rasuflam usurati, caram bicicletele sus, ne inchidem in camera fara aer conditionat si fereastra la strada, dar cu ventilator in loc de lustra si intram direct la dus pentru a scapa de transpiratia ultimei zile.

Dimineata zilei urmatoare ne gaseste pedaland printr-o caldura inabusitoare spre munte, cu apele curgand de pe noi si cu speranta ca la fiecare metru lucrurile o sa devina mai racoroase. Dar pana la iarna pe care suntem pregatiti sa o infruntam la inaltimile de peste 4000 de metri mai e cale lunga si pana atunci avem de luptat cu dealurile himalayene si cu drumuri ce par se mearga la nesfarsit pe coasta versantilor impaduriti. Primul oras mai mare intalnit in cale e Shimla, fosta resedinta de vara a Indiei, loc din care in urma cu un secol era carmuita o cincime din populatia globului.

Oamenii, diferentele culturale si templele

Problema cea mai mare cu teleportatul in India, mai ales atunci cand vii in Romania, e cu toate semnalele de alarma pe care ti le ridica subconstientul atunci cand esti in locuri care arata dubios, eventul inconjurat de foarte multi indieni. Si dureaza ceva pana cand reusesti sa reduci toate semnalele astea de alarma la un nivel care sa se potriveasca cu situatia. Privind in spate India noua chiar ni s-a parut foarte sigura, lumea nu trage de tine si nu incearca sa te jegmaneasca ca pe un turist, cum se intampla in alte parti, si in general localnicii par pe treaba lor. In majoritatea cazurilor interesul lor se rezuma la intrebarea “You from?” “Country?” dupa care pleaca mai departe. Lipsesc bombardamentul de intrebari si de curiozitate sau invitatiile la ceai din Asia Centrala. Tu cu calatoria ta pe bicicleta, ei cu viata lor zilnica, asta chiar si in cazul in care oamenii vorbesc ok engleza, lucru ce e drept, nu se intampla prea des.

Amalgamul de temple, zei si religii e in schimb extrem de amuzant. Acum vezi o biserica in Shimla, ridici ochii putin mai sus si vezi statuia lui Hanuman, zeul maimuta, mai mergi un pic si-l vezi pe Visnu la colt de drum si tot asa, cu o mie de zei cu o mie de aspecte si o mie de temple si extrem de multe simboluri ce nu sunt usor de citit pentru ochiul occidental. Cred ca nu e treaba usoara sa-i tii minte pe toti.

Locurile de cort, mancarea si drumul

Dupa primele doua zile de pedalat devine clar ca sa gasesti un loc de cort in aglomeratia indiana nu e treaba usoara. Orice loc propice care sa fie cat de cat apropiat de drum e fie deja ocupat de indieni, fie e extrem de mizerabil, asa ca in seara celei de-a doua zile de pedalat, cand ochiul format ocheste o muchie stancoasa nu ezitam sa facem carry-bike pret de 15 minute pana la unul din cele mai faine locuri de cort din timpul calatoriei, o platforma suspendata printre pini batrani numai buna de pus cortul. Zilele urmatoare suntem mai putin norocosi si avem parte si de un loc de cort postindustrial cu un cap de pod dezafectat, urmat de unul intr-o fosta cariera.

Cu mancarea lucrurile stau si gri si roz. Gri pentru Mihaela care nu se impaca de nici o culoare cu mancarea picanta si care ajunge sa manance aproape la fiecare masa cantitati mari de orez pregatit in diverse feluri cu foarte putin “fel principal”. Roz pentru mine deoarece daca tolerezi cat de cat ok chili-ul, mancarea cumparata la “dhaba-urile” de pe marginea drumului e chiar gustoasa. Asta mai ales la inceput cand totul e nou si cand incerci si din una si din alta. In rest multi biscuiti, pepsi, alune si alte lucruri nesanatoase numai bune pentru a da energie unor ciclisti infometati.

Drumul in schimb e chiar spectaculos si variat, e incredibil cat de mult se schimba peisajul de la vale la vale in functie de cantitatea de precipitatii, astfel incat in interval de cativa zeci de kilometri treci de la jungla cu maimute, la dealuri aride sau la paduri de pini ce te fac sa crezi ca esti undeva in Romania. Zilele trec, kilometrii se scurg cu spor, noi ajungem sa ne simtim mai in largul nostru in India si incet, incet intram mai adanc in munte, pana cand din Kalpa zarim pentru prima data primul varf de peste 6000 de metri, Kinner Kailash.

Drumul catre India a inceput cu un detour prin Frankfurt, patria zburatoarelor de la Lufthansa.

Drumul catre India a inceput cu un detour prin Frankfurt, patria zburatoarelor de la Lufthansa.

Cei 3 indieni mecanici si cele doua biciclete gata drum in spate.

Cei 3 indieni mecanici si cele doua biciclete gata drum in spate.

Camera de hotel gasita in mahalaua din Chandigahr.

Camera de hotel gasita in mahalaua din Chandigahr.

Primul contact cu muntii din departare.

Primul contact cu muntii din departare.

Zeul personal.

Zeul personal.

Dal Makhani si Mix Veg, prima masa intr-o serie de pranzuri care de care mai picante.

Dal Makhani si Mix Veg, prima masa intr-o serie de pranzuri care de care mai picante.

Calea ferata catre Shimla, pe langa care am pedalat pret de doua zile.

Calea ferata catre Shimla, pe langa care am pedalat pret de doua zile.

La locul de scandal din Shimla (Scandal Point)

La locul de scandal din Shimla (Scandal Point)

Relaxarea din extrasezon.

Relaxarea din extrasezon.

Inghesuiala si culoare.

Inghesuiala si culoare.

In cautarea unui petec de umbra.

In cautarea unui petec de umbra.

Regula numarul 1 in traficul din India: "BLOW HORN!!!".

Regula numarul 1 in traficul din India: "BLOW HORN!!!".

Locul perfect de cort.

Locul perfect de cort.

Gospodarirea de seara.

Gospodarirea de seara.

Prima bicicleta noua pe care o am avut-o pana acum.

Prima bicicleta noua pe care o am avut-o pana acum.

DSC_6236.jpg

Inapoi printre paduri si racoare, pe undeva pe la 2500 de metri.

Inapoi printre paduri si racoare, pe undeva pe la 2500 de metri.

DSC_6248.jpg

DSC_6256.jpg

Criza de locuri de cort are un motiv cat se poate de intemeiat.

Criza de locuri de cort are un motiv cat se poate de intemeiat.

Hanuman.

Hanuman.

Raul Sutlej, pe malul caruia am inaintat vreme de 2 zile.

Raul Sutlej, pe malul caruia am inaintat vreme de 2 zile.

Birds of prey.

Birds of prey.

Planuri.

Planuri.

DSC_6308.jpg

De la pini la jungla, si inapoi la pini.

De la pini la jungla, si inapoi la pini.

Mega conurile de himalaya.

Mega conurile de himalaya.

DSC_6347.jpg

Suspendat.

Suspendat.

DSC_6371.jpg

Pranzul zilei, pe drum spre Recong Peo.

Pranzul zilei, pe drum spre Recong Peo.

Dugheana tipica unde se mananca pranzul prin India himalaiana.

Dugheana tipica unde se mananca pranzul prin India himalaiana.

Cravata a ramas din pacate inapoi in tara....

Cravata a ramas din pacate inapoi in tara….

DSC_6389.jpg

Loc de cort post industrial, echipat cu cap de pod naruit si cu resturi de fier forjat.

Loc de cort post industrial, echipat cu cap de pod naruit si cu resturi de fier forjat.

Pace si prietenie?

Pace si prietenie?

Inghesuiala mare.

Inghesuiala mare.

In departare Kinner Kailash pe urcusul spre Kalpa.

In departare Kinner Kailash pe urcusul spre Kalpa.

Viitori profesori la festivalul local de folclor din Kalpa.

Viitori profesori la festivalul local de folclor din Kalpa.

Lung-ta, sau calul vantului.

Lung-ta, sau calul vantului.

Budhism si Hinduism, usa in usa.

Budhism si Hinduism, usa in usa.

Detalii.

Detalii.

DSC_6438.jpg

DSC_6439.jpg

DSC_6440.jpg

Ceea ce avea sa fie cea mai ok camera din India, la exorbitantul pret de 13 euro. Cateodata ajuta sa mergi in extrasezon.

Ceea ce avea sa fie cea mai ok camera din India, la exorbitantul pret de 13 euro. Cateodata ajuta sa mergi in extrasezon.

Din nou gata de drum, spre Spiti.

Din nou gata de drum, spre Spiti.

DSC_5664

Traversarea Cindrel – Sureanu, tot in saua bicicletelor

Luna august a fost luna traversarilor semi-epice. Spun semi-epice pentru ca atat traversarea de mai jos cat si traversarea Busteni-Siriu au fost limitate la zilele unui weekend. Pentru a fi iesit cu adevarat ceva epic ar fi fost nevoie de mai multe zile, de o directie constanta si muntii, kilometri, metri urcati si intamplari s-ar fi strans de la sine.

Ziua 1: poteci rupte de motoare de enduro, platouri inierbate, lumina de aur si noapte la foc.

Pentru noi tura incepe cu cautarea unui loc de parcare langa gara din Sibiu caci dupa o zi si ceva de intreptat spre vest v-a trebui sa ne intoarcem cu trenul inapoi. Incercam sa incropim un traseu spre Paltinis prin Padurea Dumbrava si pe o muchie de deasupra comunei Rasinari doar ca situatia din teren nu se potriveste prea bine cu planul nostru si dupa ce reusim sa ratacim putin traseul dam de o poteca care desi e marcata cu un traseu de bicicleta are bucati prin care motoarele oamenilor care fac enduro au sapat santuri adanci.

Dintre tot muntii prin care am fost pana acum Cindrel-ul cred ca e muntele care a avut cel mai mult de suferit in urma motoarele. Rotile turate derapeaza pe urcari, sapa santuri si arunca pietre, dupa care vin ploaia si suvoaie si in cativa ani orice bucata mai abrupta de poteca se transforma intr-un veritabil sant. Si totul se intampla pe trasee turistice fara prea multe ganduri la repercursiunile pe termen lung. Si nu e treaba deloc usoara sa repari santurile respective…

Cam asa decurge prima parte a zilei, e aproape ora 12 si noi inca nici n-am ajuns la Paltinis asa ca atunci cand dam in cele din urma de asfalt fugim de potecile ravasite de enduristi si facem ultimii 15 kilometri pe sosea. Supriza vine cand nu gasim nici un magazin in Paltinis pentru a face aprovizionarea, trebuie sa ne multumim cu un Kurtos Kalacz, cu core si cu un sandwich luat la suprapret.

De aici continuam intr-o urcare ceva mai domoala pe Creasta Cindrelului printr-un peisaj ce imi aduce aminte de Harz si de Germania. Sunt Aceleasi paduri intinse de conifere, aceleasi plaiuri domoale si intinse si acelasi peisaj plat. Monotonia e intrerupta doar de jeep-uri si de un tractor ce cara o mica caruta cu turisti si brusc tot farmecul montan al Cindrelului se destrama. Cumva e greu sa te simti la munte cand pe langa tine trec jeep-uri, tractoare si motoare de enduro. Parca e frumos dar nu prea.

Liniste se face abia dupa refugiul de la Canaia si ajungem pe varf in contratimp cu toti turistii, cu o ora si putin inainte de apusul soarelui. In departare se vede culmea pe care trebuie sa coboram spre Oasa si peste drum e Lotrului, un loc in care ar fi de ajuns pe bicicleta dar prin care probabil e considerabil mai multa aventura ca in Cindre.

Coborarea merge repede in lumina de aur a apuslui iar noi suntem in cautarea unui loc de bivuac. In gasim atunci cand trecem si de ultimele stane, la marginea padurii, complet echipat cu masa, cu lemne de foc la indemana si cu o luna plina ce isi face aparitia dupa apusul soarelui. Dupa festinul compus din sandwich-ul din Paltinis si doua batoane cu cereale ne culcam chiar langa foc. Noaptea e chiar racoarasa iar lemnele de brad cu care tinem in viata focul mergand ard repede asa ca in prima parte a noptii punem lemne pe foc cu randul. Spre dimineata adoarme si focul, somnul adanc ne cuprinde si pe noi iar urmatoarea trezire e abia cu venirea zorilor.

Ziua 2: Afinari, afine, Kurtos, Sureanu, Varful Negru si fuga dupa tren.

Dimineata in vreme ce incepem sa strangem lucrurile isi fac aparitia primii afinari. “Ati dormit aici?”, “Nu v-a fost frig?” urmate si de curiozitatile noastre “Cum va dati seama ca n-au fost alti afinari inainte pe unde mergeti voi?” “Cam cat kile se strang dupa o zi de cules?”. Pana la urma in schimb dupa ce se astern si afinarii la cules ne asternem si noi la drum caci e cale lunga pana departe.

In schimb pe coborarea spre Oasa dam si noi de locuri pe unde nu a calcat picior de afinar anul acesta si ne face plinul de afine. Urmeaza o coborare faina spre lacul Oasa ce ar fi si mai faina dar nu ar fi si pe aici in formare santurile provocate de motoarele de enduro. Odata ajunsi la Oasa incepem sa inconjuram lacul, facem din nou aprovizionarea cu Kurtos si cu cola si incepem urcare spre Sureanu.

Acum de Sureanu recunosc ca habar nu aveam pana sa ajung pe aici ca exista o statiune de schi in muntii astia. Si dupa ce am vazut-o inca nu-mi explic ce cauta statiunea asta aici, in creierii muntilor, in fundul unui forestier de 20 de kilometri. La fel cum nu-mi explic cat de plin e de turisti aici chiar si in mijlocul verii.

Dar nu-i bai, forestierul e intr-o stare chiar buna si noi mai recuparam din timpul pierdut si repede pana sub Sureanu. Fix pe ultima bucata de urcare imi iau o noua mini cazatura si mai adaug o julitura la genunchi la colectia destul de diversificata de vara asta. Cumva se face ca nu trece o saptamana si bifez o noua mini-cazatura cu semnul de buna purtare aferent.

Dupa Sureanu ne miscam pe creasta Sureanului cu destul de mult spor facand slalom printre turmele de oi pana sub Varful Negru, unde drumul dispare si unde un cioban ne explica ca daca vrem sa continuam pe creasta avem in fata o ora de carat bicicleta in spate printre jnepeni. E deja ora 3, un drum forestier se lasa in dreapta spre Raul Mare si ne dam seama ca daca voi continua pe muchie spre Cugir nu o sa avem absolut nici o sansa sa prinde vreun tren inapoi spre Brasov.

Asa ca lasam infamul varf Negru pentru alta data si incepem coborarea pe un forestier lung cat o zi de post pana in Cugir, de aici mai manca o paine pana in gara din Sopot unde aflam ca trenul pe care speram sa-l prindem nu opreste aici. Deziluzie si soc, pana cand aflam ca mai e un tren peste o ora din Vintu de Jos asa ca mai bagam un contratimp individual impotriva orarului CFR pana acolo. Ajungem cu 10 minute inainte de a pleca trenul, incheiand asftel inca una din traversarile pe care speram sa le fac vara asta.

Track-urile turei aici:

https://www.strava.com/activities/679701206
https://www.strava.com/activities/679701852

Pregatiti sa infruntam ultimul urcus spre Cindrel.

Pregatiti sa infruntam ultimul urcus spre Cindrel.

Varful Cindrel invaluit de ceata.

Varful Cindrel invaluit de ceata.

Platouri inalte si inierbate, numai bune de biciclit.

Platouri inalte si inierbate, numai bune de biciclit.

Inca putin pana pe varf.

Inca putin pana pe varf.

Lumina de august.

Lumina de august.

Locul de cort din seara aceasta, echipat cu o masuta chiar bine cladita.

Locul de cort din seara aceasta, echipat cu o masuta chiar bine cladita.

DSC_5693.jpg

Dimineata pe racoare, ciobani spuneau ca noaptea anterioara a fost prima cu bruma din sfarsitul acesta de vara.

Dimineata pe racoare, ciobani spuneau ca noaptea anterioara a fost prima cu bruma din sfarsitul acesta de vara.

Coborararea spre lacul Oasa.

Coborararea spre lacul Oasa.

Bomba calorica a campionilor, Kurtos Kalacz si Cola.

Bomba calorica a campionilor, Kurtos Kalacz si Cola.

Urcam cu spor spre Sureanu.

Urcam cu spor spre Sureanu.

Portret de ciclist in momaia adapost.

Portret de ciclist in momaia adapost.

Momente de odihna dupa ce am alergat in ultimul hal sa prindem un tren inapoi spre Sibiu.

Momente de odihna dupa ce am alergat in ultimul hal sa prindem un tren inapoi spre Sibiu.

DSC_4581

Aventura din timpul saptamanii, cu bicicletele pana in Saua Strunga.

Apusul ne prinde din urma atunci cand iesim din padure si cand incepe sa zarim peste varfurile brazilor abruptul vestic al Bucegilor. Daca acum cateva ore eram in mijlocul orasului la birou acum suntem la aproape 2000 de metri, indreptandu-ne pe bicicleta spre un refugiul unde vom petrece noaptea, numai pentru a incepe ziua urmatoare de munca cu una din cele mai faine single trail-uri de la noi din tara.

E interesant cum poti sa comprimi o zi dintr-un weekend intre orele de munca. Daca stau bine sa ma gandesc e poate chiar putin mai bine pentru ca prinzi momentele faine din jurul apusului si rasaritului in locuri faine. Cred ca e o farama de magie in momentele respective, in constanta schimbare a luminii care te face sa vezi locurile intr-un alt fel. Pentru noi in schimb asta inseamna si o cursa cu ultima geana de lumina pentru a ajunge cat mai aproape de Saua Strunga. Si cu toate astea sunt perfect constient ca o seara petrecuta aici e mult mai castigata ca orice seara petrecuta in oras. Cel probabil daca nu as fi aici as fi pierdut cu spor vremea in fata calculatorului.

Pe ultima bucata de urcare trebuie sa ne luam bicicletele in spate si dam si de un ultim petic de zapada care ne aminteste ca totusi suntem la aproape 2000 de metri. Frontalele le aprindem pe ultima suta de metri inainte de refugiu. La fel ca si pe traseu refugiul e pustiu asa ca putem sa ne manifestam in voie pe putinele priciuri ale refugiului. Aproape de miezul noptii sosesc si Adi si Ionut, plecati putin mai tarziu din Brasov si care au avut parte de mult mai mult intuneric pe urcare. Viteza de inaintare se schimba complet atunci cand se lasa noaptea si atunci cand poti ghichi doar la frontala cum arata terenul pe care te deplasezi.

In schimb fata de iesirea de acum doua saptamani de la Sfanta Ana cand am dormit iepureste dupa ce ursul ne-a dat tarcoale de data aceasta am dormit neintorsi. Asta cel putin pana trezirea matinala de la 6 dimineata. Partea buna in schimb e ca trezirea matinala vine la pachet cu un single trail-ul superb si aproape continuu de 1000 de metri diferenta de nivel, cu Craiul in distanta, cu Bucegiul pe dreapta, cu roua de pe iarba zburand aruncata de pe rotile bicicletei si cu mirosul puternic de munte si de padure. Zau ca e greu sa-mi imaginez un mod mai fain de a incepe ziua.

Push-bike-ul nu poate sa lipseasca, cel putin nu pentru bagajele noastre.

Push-bike-ul nu poate sa lipseasca, cel putin nu pentru bagajele noastre.

Inca putin pana la iesirea din padure.

Inca putin pana la iesirea din padure.

Roz de bucegi.

Roz de bucegi.

Apusul peste Crai.

Apusul peste Crai.

Yosemite de Romania.

Yosemite de Romania.

Trei doamne, si tot trei.

Trei doamne, si tot trei.

Deasupra tarii Branului.

Deasupra tarii Branului.

Peisajul se schimba cu fiecare minut.

Peisajul se schimba cu fiecare minut.

Gonind spre saua Strunga.

Gonind spre saua Strunga.

DSC_4545.jpg

DSC_4549.jpg

Inca putin, si inca putina lumina.

Inca putin, si inca putina lumina.

Bikepacking.

Bikepacking.

Ultimele gene de lumina.

Ultimele gene de lumina.

Ajunsi la refugiu.

Ajunsi la refugiu.

Unul din modurile faine de a incepe o dimineata de munca. Cu o coborare de mai bine de 1000 de metri pana in Moeciu.

Unul din modurile faine de a incepe o dimineata de munca. Cu o coborare de mai bine de 1000 de metri pana in Moeciu.

Single-trailing.

Single-trailing.

DSC_4595.jpg

In poiana Gutanu.

In poiana Gutanu.

Dimineti pe bicicleta.

Dimineti pe bicicleta.

DSC_3918

Aventura dintre orele de munca, cu foc, cer instelat si bivuac pe malul lacului.

E fain sa rupi din cand in cand rutina saptamanala cu o noapte dormita la cort in natura, sa pleci direct de la munca spre o padure, sa petreci noaptea acolo si sa revii la munca ziua urmatoare. Iar daca anul trecut faceam lucru acesta cu prietenii din Bucuresti, cu o iesire faina in padurea de la Comana acum a venit randul locurilor din jurul Brasovului sa fie explorate in acelasi fel.

Primul pe lista e lacul Sfanta Ana, un loc care imi imaginez ca e complet pustiu in timpul saptamanii. Fiind la 80 de kilometri distanta cu tot cu 1000 de metri de urcare e cam la limita maxima unde poti ajunge in cateva ore pe cursiera, dar pe de alta parte iesirea vine la pachet cu doua antrenamente, unul pentru a ajunge acolo si unul pentru a te intoarce inapoi.

De plecat ne asternem la drum cu minimul necesar format din haine, un sac de dormit, o salteluta, ceva de mancare si binenteles aparatul de fotografiat. Intr-un fel stau sa ma gandesc ca pentru o tura facuta vara pe cursiera chiar nu imi imaginez pentru ce ai avea nevoie de portbagaj, totul se poate rezolva foarte simplu cu un seatbag, cu un sac de compresie si cu un mic rucacel. Light is right.

Din Brasov plecam in formatie de 2, eu cu Robert, vantul ne mana din spate si dupa o scurta oprire la o prajitura la Sfantu Gheorghe o prindem din urma si pe Mihaela si ajungem in formatie de 3 in Bixad. De aici grabiti de lasarea noptii pornim la deal cu sperante ca vom avea timp sa gasim si lemne de foc odata ajunsi pe malul lacului, loc in care ajungem chiar inainte de caderea intunericului.

Gasim si lemne, ajung si Robert, Adi si Ionut si dupa lupte seculare ce au cerut sacrificiul unei jumatati de sul de hartie igienica reusim sa aprindem in cele din urma si focul, foc numai bun pentru a ne afuma bine pentru urmatoarea zi la job. Lemnele trosnesc in foc, noi facem schimb de experiente culinare combinand orezul cu legume, cu lintea, cu humus-ul si cu sunca uscata, orele trec si tocmai cand ne gandim unde sa intindem hamacele auzim ceva trosnind prin padure si zarim un urs venit sa-si faca plimbarea de seara.

Ursul e pasnic si pleaca in cele din urma la treaba lui, dar planul cu hamacele pica si reconfiguram planul de dormit pentru a include un bivuac aproape de foc si o persoana care sa stea de veghe si sa tina focul aprins. Noroc ca suntem 5. Randul meu vine la 2:30 si reusesc sa fiu atat de captivat de linistea noptii, de cerul instelat, de lemnele care trosnesc in foc si de pozele pe care ma chinui sa le fac fara trepied incat nici nu-mi dau seama cand trece timpul si se face 4:30 si incepe sa se lumineze de ziua.

Cand vine in cele din urma si dimineata suntem inconjurati de o ceata deasa ce se ridica chiar inainte de plecare, dezvaluind muchiile si padurea ce inconjoara lacul si chiar daca am vrea sa mai zabovim in zona trebuie sa ajungem inapoi in oras, oras fata de care ne-am indepartat cu 80 de kilometri cu o seara inainte. Asa ca e timpul sa ne urcam din nou in sa si sa invartim pedalele pentru a nu intarzia prea mult la inceperea unei noi zile de munca. Speram ca va urma si continuarea in perioada urmatoare.

Track-urile celor doua zile de pedalat aici:

https://www.strava.com/activities/573711497
https://www.strava.com/activities/573711543

Pauza de dubla prajitura in Sfantu Gheorghe.

Pauza de dubla prajitura in Sfantu Gheorghe.

Drum intins si lumina faina.

Drum intins si lumina faina.

DSC_3830.jpg

Incalzitorul de seara cu tot cu pret.

Incalzitorul de seara cu tot cu pret.

Drumuri perfecte si verde crud.

Drumuri perfecte si verde crud.

Deasupra Bixad-ului.

Deasupra Bixad-ului.

Liniste si pace.

Liniste si pace.

Schimb de experienta.

Schimb de experienta.

De veghe.

De veghe.

Improvizatii fara trepied.

Improvizatii fara trepied.

DSC_3884.jpg

Buna dimineata!, buna dar cetoasa.

Buna dimineata!, buna dar cetoasa.

DSC_3897.jpg

Light is right.

Light is right.

Timpul sa strangem si sa impachetam.

Timpul sa strangem si sa impachetam.

Oglinda, oglinjoara.

Oglinda, oglinjoara.

Gata de plecare.

Gata de plecare.

Goana spre job

Goana spre job