Category Archives: Aventuros

IMG_20180805_173234

Zmeura, Afine, Salbaticie si Carry-Bike in Fagaras

Verticalitatea muchiilor Fagarasene ni se dezvaluie pe masura ce pasim printre pietre pe poteca ciobaneasca ce urca spre refugiul Berevoescu. Bicicletele par mai grele si mai incomode cu fiecare suta de metri castigata si trebuie sa recunoastem cu totii ca nu-i deloc usor sa cari bicicleta in spate vreme de aproape doua ore fara un rucsac de care sa o sprijini. Mike e singura care are si rucsac si a incropit si un sistem in care bicicleta sta pe el fara nici un fel de ajutor.

Dar noi suntem usori si rapizi (poate mai putin) asa ca trebui sa strangem din dinti pe masura ce mainile amortesc si pe masura ce cadrul isi lasa forma pe umeri si pe spate. Iar norii de furtuna ce par ca s-au intepenit peste Iezer ne fac sa ne ingrijoram putin legat de cat de usori suntem si de cat de putine haine avem dupa noi. Nu de alta, dar pe creasta adie un vant rece care in combinatie cu o ploaie neasteptata ne-ar face destul de repede sa dardaim de frig.

In schimb trebuie sa recunosc ca-mi place la nebunie pustietatea din partea estica a Fagarasului si din triunghiul format de Iezer, Crai si Fagaras. Sunt locuri prin care lumea ajunge mai greu, locuri ce par sa fie usor, usor recastigate de natura salbatica.

Cel mai bun exemplu e foretierul din partea nordica a Pecineagului, forestier pe care l-am gasit incredibil de napadit de iarba si de copaci tineri. Alt exemplu e drumul forestier ce urca spre Berivoiu, drum ce fost pe alocuri complet distrus de ploile din ultima luna. Inca nu-mi vine sa cred ca acum 2 ani urcam cu spor cu bicicleta prin locuri prin care acum e albie de rau. La fel de surpinsi cred ca sunt si ciobanii de la stana care au ramas cu un Aro blocat sus. Nu-i nimic, vine buldozerul si ii salveaza dar noi nu putem sa ne intrebam si ce alte drumuri si poteci au fost maturate de ploi.

In schimb tura pana aici a avut toate incredientele unei ture perfecte de fara, vreme buna, zmeura din belsug, o baie in lacul Pecineagu, afine din plin, salbaticie multa si lume putina.

Incepem in cele din urma si coborarea spre Comisul si dureaza putin pana cand ne asezam din nou pe biciclete dupa ce le-am carat atat de mult in spate. In departare abruptul calcaros al Craiului e inca in soare, rotile musca in pamantul iar noi incercam sa ocolim bolovanii mai mari si smocurile de iarba si sa zburam cat cursiv la vale.

Trebuie sa recunosc ca sunt putine locuri in Romania care imi plac mai mult pentru MTB iar coborarea pana in Rudarita da un pic de sens carry-bike-ului din orele anterioare. Continua, lunga, provocatoare, cu Pecineagu stralucind sub noi, cu Craiul in fata. Tot ce ti-ai putea dori.

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/1752072073

Tehnica Florin Mija de a cara bicicleta in spate.

Tehnica Florin Mija de a cara bicicleta in spate.

De veghe in lanul de brusturi, asteptand sosirea urmatoarei biciclete carate in spate.

De veghe in lanul de brusturi, asteptand sosirea urmatoarei biciclete carate in spate.

Zmeura din belsug si prima pauza la mai putin de o ora de la plecare.

Zmeura din belsug si prima pauza la mai putin de o ora de la plecare.

Tot la vale spre Pecineagu.

Tot la vale spre Pecineagu.

Dam si de fragute, ce e drept, mai putine.

Dam si de fragute, ce e drept, mai putine.

Din categoria acum 2 ani era un drum pe aici. Dar tehnic si frumos chiar si acum.

Din categoria acum 2 ani era un drum pe aici. Dar tehnic si frumos chiar si acum.

Pauza de baie pe malul lacului, cu apa incredibil de curata si cu munti in jur.

Pauza de baie pe malul lacului, cu apa incredibil de curata si cu munti in jur.

Balaceala.

Balaceala.

Aproape ca la mare.

Aproape ca la mare.

Urcand pe vale spre Berevoescu prin locuri prin care acum 2 ani era un forestier aproape impecabil.

Urcand pe vale spre Berevoescu prin locuri prin care acum 2 ani era un forestier aproape impecabil.

Cam asa ar fi trebuit sa arate de sus pana jos.

Cam asa ar fi trebuit sa arate de sus pana jos.

Inca un pic pana la stana, creasta in departare si un Aro blocat al ciobanilor.

Inca un pic pana la stana, creasta in departare si un Aro blocat al ciobanilor.

IMG_20180805_150103.jpg

Spre creasta!

Spre creasta!

Vine timpul sa luam si bicicletele in spate.

Vine timpul sa luam si bicicletele in spate.

Felul 2, afine din belsug.

Felul 2, afine din belsug.

Hike-a-Bike

Hike-a-Bike

Inca putin pana in creasta.

Inca putin pana in creasta.

Norii amenintatori ce au ramas din fericire blocati in Iezer.

Norii amenintatori ce au ramas din fericire blocati in Iezer.

Moment de respiro.

Moment de respiro.

Tot la vale de aici.

Tot la vale de aici.

Coborari si privelisti de vis.

Coborari si privelisti de vis.

Cu Pecineagu la picioare.

Cu Pecineagu la picioare.

Sfarsit de zi, la Plaiul foii dupa una din cele mai frumoase zile din vara asta.

Sfarsit de zi, la Plaiul foii dupa una din cele mai frumoase zile din vara asta.

IMG_7863

4 Munti 2018, Iezer si Leaota

Sunt cateva concursuri in Romania care sunt clar altfel. Maratoane de alergare si de mtb sunt aproape din weekend in weekend, cu organizare mai buna sau mai slaba, cu trasee interesante sau banale. Si totusi sunt cateva concursuri (desi mai degraba le-as numi experiente) care sunt altfel.

In minte imi vin acum 7500, Proparkul, Utf-ul si binenteles 4 munti. Si daca stau bine sa ma gandesc, pe langa lungime numitorul comun pentru fiecare dintre ele e echipa.

Iar atunci cand nu e vorba numai de tine, atunci cand trebuie sa functionezi ca un tot unitar, atunci cand trebuie sa gasesti solutii si calea de mijloc lucrurile devin mult mai interesante si mai memorabile. Iar cel mai mare castig dupa astfel de concursuri e increderea, caci dupa ce imparti si bune si rele vreme de doua zile si doua nopti nedormite (cum e la propark) ramai cu senzatia ca poti merge cu oamenii de langa tine pana la capatul lumii. Iar treaba asta nu e de ici de colo.

Patru Munti, un concurs ajuns la a saptea editie e si el putin mai mult decat un concurs. E intr-un fel un mic festival de mtb, in care te dai vreme de 4 zile pe unele din cele mai frumoase trasee de la noi din tara si in care ai timp pentru socializare la sfarsitul fiecarei etape. Totul in echipa.

E unul din putinele concursuri in care ai senzatia ca ai timp, ca nu se intampla totul pe fuga, ai timp sa te bucuri pe indelete de fiecare zi. E ca o tabara pentru oameni mari in care spre sfarsit ajungi sa te deconectezi aproape total. Cel mai bun exemplu pentru mine a fost ziua de luni, zi ce s-a simtit ca prima zi de munca dupa un lung concediu.

Dar acum revenind la desfasuratorul actiunii, desfasurator ce cred ca e important de tinut, macar intr-o forma minimalista. Spre exemplu fara el probabil as fi uitat mare parte din lucrurile intamplate acum 2 ani de zile cand am participat pentru prima data cu oratiu, in echipa sugestiv intitulata 2 ingineri nebuni. Sau cum au mers lucrurile la proparkul de anul trecut, in care am facut echipa cu hoinarii si cu Maus.

Cum hoinarii o sa fie ocupati in urmatorii doi ani de aparitia pe lume a gemenilor si cum schimbarea datei i-a deschis o fereastra lui Maus iata-ne la start in jumatate de echipa. De data aceasta cu un nume la fel de sugestiv, Tibiscus, caci m-am inscris si eu in club anul acesta. Si categoria e noua, caci Maus e suficient de Mos cat sa ne calificam la categoria Master. Acum despre Maus se pot spune multe ( cum ar fi ca stie sa dea si din padela si sa si urce cu spor pe munte ). In schimb invartitul pedalei e un fel de a doua natura pentru el, iar daca ai mers pe la concursuri in ultimii 10 ani e aproape imposibil sa nu te fi intalnit cu el. Iar dupa Proparkul de anul trecut stiam prea bine ce-i poate pielea.

Ziua 1, Iezer.

Cuvinte putine, impresii multe. Dimineata vine cu o ploicica neasteptata si cu un cer dubios de noros fata de ce spune prognoza. Sunt un pic revoltat de eventualul noroi de pe traseu mai ales dupa potopolul de care am avut parte in Brasov in ultima luna. Noroi = moartea si uzarea prematura a bicicletelor.

Suntem campati in targul de animale, zona izolare animale bolnave. Dar e bine, suntem oarecum incadrati in peisaj. Ma duc sa-l culeg pe Maus din Stoenesti dupa care intru intr-o mica panica cu echiparea. Cumva eram convins ca startul e la 9:30 si nu la 9 asa ca timpul se comprima si cumva reusesc sa le gasesc pe toate in haosul din masina inainte de start.

Start, si dupa un pic de asfalt ne loveste o urcare abrupta pe fagas. Motoarele inca nu s-au incalzit, energia din prima zi ne face sa plecam cam repede asa ca in curand gafaim din greu cu Luci si cu oac in spatele nostru.

Gat abrupt, zona de fuga, usoara coborare. Repeta de cateva ori si ajungi fara sa-ti dai seama la 1500 de metri si la primul punct de alimentare. Am ramas singuri, cei buni s-au dus mult in fata iar in spate nu se vede nimeni. Pepene rosu care intra absolut genial, banane, cateva vorbe cu Bianca si pornim mai departe. Cum ne apropiem de 2000 de metri Maus incepe sa se lupte putin cu aerul rarefiat iar eu incerc sa duc ritmul. Inca un punct de alimentare, inca o urcare abrupta unde ii zarim in departare pe Rosioru si pe Gerhi si vine si poteca pe curba de nivel croita de Luci pe coasta muntelui.

Maus coboara considerabil mai bine decat mine, in parte datorita full-ului si in parte datorita celor 10 ani de experienta. Ma tin onorabil, blestem printre dinti parusca (smocurile de iarba), ma zgaltai din toate incheieturile si incepem lunga coborare prin padure. Vorba vine coborare, caci nu apuci sa te asezi la vale ca vine cate un gat mai lung sau mai scurt care iti creste la loc pulsul.

Pe zona de fuga ce urmeaza ii zarim pe Duta si pe Urzica ce vin vijelios din spate, Maus aproape ca decoleaza dintr-un sleau noroios. Eu cobor prudent, adica prost si incet pe forestier. Nu am nici o pasiune de a zbura cu 40 la ora prin praf si pietris si stiu foarte clar ca orice cazatura se poate sfarsi tragic. Ne depasesc si oamenii, fix inainte de un punct in care traseul coteste brusc dreapta.

Maus e cu ochii in GPS si bungheste locul. Urmeaza fanete, poteci inguste si tehnice, un forestier suprinzator de tehnic si de pietros si o ultima coborare pana in Rucat. Super misto varianta gasita de Luci pentru finalul etapei, chiar si varianta ocolitoare si usor noroioasa de dinainte de final. Locuri noi, poteci faine, combinatia perfecta.

Aici aflam ca am venit a 5-a echipa la general, bagam pepene, rosii si branza pana nu mai intra. Practic etapa e ca si incheiata, mai e doar un segment in coborare de 12-13 minute in care nu se pot schimba prea multe.

Singurul eveniment notabil din restul zilei a fost faptul ca mi-a cazut bicicleta din remorca si ca m-am ales cu un ghidon pilit, un ceas zgariat, o sa raschetata si un grip rupt. Probabil aici am facut plinul de ghinion pentru urmatoarele 3 zile in care am avut parte de nici o alta supriza negativa. Si totusi pana la urma care e probabilitatea ca din 20 de biciclete sa cada tocmai a ta din remorca

Podiumul la master la sfarsitul primei zile.

Podiumul la master la sfarsitul primei zile.

Ziua 2,Leaota , 1500 de metri de urcare, poteci inguste single trailuri prin padure si o priveliste de milioane.

In mod suprinzator nu am picioare grele in dimineata asta. Stiu de anul trecut ca in a 3-a zi vor fi de plumb dar azi ma simt chiar bine

Prima parte a urcarii o impartim cu Luci cu Oac si cu Duta si Urzica. Ne departam incet incet si ne setam ritmul pentru cei 1000 de metri de urcare ce urmeaza.

Vine si punctul de alimentare, binenteles cu rosii, pepene si banane, un ultim gat abrupt si dam fata in fata cu cea mai faina priveliste din timpul concursului, panorama catre abruptul vestic am buceciului vazuta din leaota. Si lumina ajuta caci e o vizibilitate de zile mari si ocazia asta imi ramane in minte ca mi-ar place sa petrec odata o zi aici la cort.

Ies din visare caci urmeaza traverseul tehnic pe sub varf. Si daca ultima data cand am trecut pe aici eram complet congelat si intram pana la brau in zapada de data aceasta e uscat si pot sa ma bucur si eu de poteca. Maus merge din nou considerabil mai bine dat incerc sa tin ritmul si pe nesimtite trec si de bolovani, si de gaturi, si de poteci tehnice in urcare prin iarba. Si fata de acum 2 ani stau aproape tot timpul pe bicicleta, fata sa sa am limba scoasa de un cot si fata emotii.

La vale dupa ce intram pe banda rosie ce coboara spre Moeciu avem parte si de un single trail curatat prin padure, printre brazi, cu muschi aderent sub rotile bicicletei si cu multa multa placere.

Incet incet ajungem din nou in civilizatie si panta abrupta dupa panta abrupta ne apropiem de cheile gradistei. Incheiem etapa in 3h16, avantajul fata de urmatoarea echipa la master creste si ne mai linistim pentru urmatoarele zile.

Mi se pare extrem de interesant cum trebuie sa te descurci cu diferentele de nivel, la noi Maus coboara clar mai bine in timp ce eu urc mai bine, mai ales pe forestiere cu pante de 5-10 la suta aflate pe langa 2000 de metri. Individual fiecare din noi am fi facut traseul mai repede dar e imposibil sa te potrivesti perfect la ritm de mers. Si de aici tot farmecul, caci trebuie sa functionezi pana la urma ca o echipa.

Cautand echilibrul pe potecile de iarba din Leaota.

Cautand echilibrul pe potecile de iarba din Leaota.

Super traseu pentru inceput de concurs.

Super traseu pentru inceput de concurs.

La sfarsitulprimei etape din ziua 1, cu un tricou care ii aduce aminte de fiecare data ca ar trebui sa dau jos cateva kilograme.

La sfarsitulprimei etape din ziua 1, cu un tricou care ii aduce aminte de fiecare data ca ar trebui sa dau jos cateva kilograme.

Pepene rosu, cel mai bun lucru de luat in timpul concursul si la final pentru hidratare.

Pepene rosu, cel mai bun lucru de luat in timpul concursul si la final pentru hidratare.

180616_Ridehard_205-HDR

Tour de Zalakaros – Flandra de Ungaria, ape termale, pusta, stuff si bivoli.

Tour de Zalakaros e cel mai mare cel mai frumos concurs de cursiera din Ungaria. Reteta e simpla: organizare impecabila, un traseu de 138 de kilometri cu multe urcari scurte si intense si locul de start in Zalakaros, un orasel balneo-climateric ce aduce un pic cu Baile Felix dar la un cu totul alt nivel. Iar daca pui si data concursului intr-un moment in care inca nu e sezon de vacante si daca strangi aproape 3000 de participanti la cele 3 probe toata lumea e fericita, si concurentii care se pot relaxa in apa termala dupa ce sufera cat cred de cuvinta in timpul concursului si oamenii ce au hotelurile si pensiunile caci cei 3000 de concurenti inseamna peste 10.000 de oameni cu tot cu familie si copii.

Acum ca o paranteza Zalakaros e un loc tare interesant, cu o populatie de doar 2500 de oameni orasul se lauda cu peste 500.000 de vizitatori in fiecare an. E un fel de exemplu legat de cum se pot face lucrurile intr-un mod civilizat, fara haosul tipic romanesc din jurul fostelor statiuni. Iar principala zestre a orasului e apa termala, scoasa de 2km de sub pamant si folosita la o serie de strand-uri si de spa-uri. Si trebuie spus ca e tare placut ca dupa ce dai jos sarea din timpul concursului sa poti sa stai ca leguma in apa fierbinte.

Sau daca mai ai energie sa explorezi un strand cu o dimensiune considerabil mai mare decat orice am vazut la noi in tara. Iar un lucru ce mi s-a parut interesant, pe langa multitudinea de bazine si de topogane extreme a fost numarul de bazine dedicate copiilor multe din ele aducand mai mult cu un fel de locuri de joaca acvatice. Locuri in care cred ca-i poti lasa cu orele fara sa se plictiseasca.

3, 2, 1 start

Bun, dar acum sa revenim la sarea din timpul concursului. Intr-un fel mi s-a parut foarte interesant sa vad cam cum sta treaba pe la unguri, cam care e nivelul pe aici si cum merg lucrurile in timpul concursului. Concursul incepe cu un start neutralizat de 9 kilometri, timp suficient sa-ti faci incalzirea dar si timp suficient in care sa te intrebi daca va cadea sau nu cineva in fata ta. In fiecare concurs bucata de dinainte de terminarea startului neutralizat, respectiv pana la prima urcare mai serioasa mi se pare cea mai infricosatoare. Oamenii au mult entuziasm, de multe ori iscusinta de a sta in pluton lipseste iar probabilitatea ca cineva sa faca o greseala e extrem de mare. Iar daca se intampla sa cada cineva in fata ta nu prea ai ce face, mai ales cand lucrurile se intampla la peste 30 la ora si spatiul de manevra e limitat.
http://www.diaconescuradu.com/wp-admin/profile.php

Aliniati la start, de la stanga la dreapta din Germania, Romania, Franta, Frata, Anglia si Ungaria.

Aliniati la start, de la stanga la dreapta din Germania, Romania, Franta, Frata, Anglia si Ungaria.

Startul din Zalakaros, printre stranduri cu apa termala.

Startul din Zalakaros, printre stranduri cu apa termala.

Si la fel ca si la noi traficul nu e complet inchis ci o masina opreste pe stanga drumul eventualele masini intalnite pe contrasens. Iar asta inseamna ca la fiecare ingatuire se franeza si se accelereaza cu un efect e acordeon si cu oamenii strigand “Frana” intr-un mod ce mi se pare ciudat. Asta pe de o parte pentru ca propagat in spate oamenii ajung sa franeze mult mai mult decat ar trebui, dupa care iar sa accelereze si tot asa.

Din fericire reusesc sa ma strecor destul de in fata in cei 9 kilometri, incercand sa-mi iau ca si repere pe neamtul, pe englezul si pe francezul ce fac parte din acelasi grup de jurnalisti invitati pentru a populariza concursul si regiunea. Atat neamtul cat si francezul au concurat destul de mult la un nivel profesionist si stiu sa stea destul e bine in pluton astfel incat sunt repere foarte foarte bune. Pozitionarea e esentiala in concursurile de sosea, si la fel de important e sa stii cat de cat traseul si cat de lungi sunt urcarile.

Flandra de Ungaria

Vine si prima urcare, ce incepe cu o curba de 90 de grade la dreapta unde lumea aproape se opreste. Trebuie sa declipsez si eu pentru siguranta, aproape ma opresc dupa care sprintez pentru a capata putin moment inainte ca panta sa se inaspreasca. Iar panta se transforma subit intr-un veritabil zid de 20%. Muschii se inclesteaza, cadenta scade, plamanii tipa dupa aer iar ochii cauta cu sperante desarte varful dealului. Pe drumul ingust e complicat si cu depasitul caci se merge ghidon al ghidon, cu bicicletele inclinandu-se ritmic cu fiecare pedala. Trec pe langa francez si pe langa englez si pastrand putina energie pentru final reusesc sa pastrez momentul peste varful dealului si sa ma lipesc de un pluton ce incearca si el sa inchida distanta fata de cei din fata.

Muschi incordati si strans din dinti pe pantele aprige din jurul Zalakaros-ului.

Muschi incordati si strans din dinti pe pantele aprige din jurul Zalakaros-ului.

Pe coborarea ce urmeaza imi dau seama in schimb ca ungurii nu coboara prea bine, lucru oarecum explicabil tinand cont ca muntii si coborarile tehnice lipsesc cu desavarsire. Asa ca incet incet ne strangem intr-un pluton mai mare si reusim sa inchidem distanta fata de plutonul fruntas. Inca 10 kilometri de plat si de tras sufletul la 40 la ora si vine urmatoarea urcare. Aici e mai putin haos caci si noi suntem mai putini, din nou se formeaza grupuri grupulete si mici plutonase, eu incerc sa tin ritmul dar intru destul de repede pe rosu si sper sa apara cat mai repede sfarsitul pantei. Doar ca urcarea e si mai lunga decat prima, si mai inselatoare astfel incat trebuie sa strang din dinti curba dupa curba pana cand se termina si cea de-a doua Golgota. N-as fi crezut ca Ungaria adaposteste astfel de dealuri ce seamana mai mult cu Flandra decat cu pusta ungara. Iar cu 800 de metri de urcat in 60 de kilometri ceasul pare sa-mi de-a departe.

Pe coborare reusesc din nou sa inchid distanta pana la plutonul fruntas doar ca bucata de plat ce urmeaza e prea scurta pentru a incarca bateriile iar urmatoarea urcare incepe cu o bucata e 20%. Din nou Flandra, crampe, cadenta mica si muschi incordati. Plutonul fruntas se indeparteaza iar eu raman intr-un grup de 5-6 cu care incercam sa inchidem din nou golul dupa portiunea valurita ce urmeaza urcarii. Dupa un efort de 10 minute reusim sa ne lipim chiar pe sfarsitul coborarii doar ca urmeaza doar cativa kilometri de plat si vine o noua urcare. Cu bateriile descarcate, nestiind cat de lunga e urcarea, cu crampele la colt de data aceasta nu mai gasesc energia necesara sa strang din dinti si vad cum plutonul se departeaza.

Las pedala in ritm mai molcom si astept sa vina urmatorul pluton, caci orice energie folosita pedaland de unul singur e energie pierduta. Iar plutonul nu e cu mult in spate, astfel incat dupa 2-3 minute incepem din nou morisca intr-un pluton de 15 ciclisti. Doar ca ritmul e cu totul altul decat in plutonul fruntas, lumea se fereste sa stea in fata, vantul nu ajuta nici el aproape deloc astfel incat mi se pare ca abia ne taram. Si in mod suprinzator cam toata urcarea de pe traseul de 137 de kilometri e stransa in primii 60 de kilometri astfel incat nu mai avem urcari lungi si plutonul ramane aproape neschimbat pana la final.

Singura surpiza e in schimb un ultim gat de 15 la suta cu 2-3 kilometri inainte de final, loc in care raman din nou in ritmul meu, cu bateriile complet descarcate dupa o cursa suprinzator de interesanta si de interactiva. Trebuie sa recunosc ca-mi plac genul acesta de curse (profilul seamana foarte mult cu Max Ausnits-ul de la noi), valurit, cu urcari scurte numai bune sa duca pulsul pana in cer dar si cu bucati in care poti reincarca bateriile dupa. Pacat ca nu e suficient timp in an si pentru concursuri de MTB, si pentru sosea, si pentru cicloturism si pentru timp petrecut pe munte…

La final, cu straturi de sare scoase la iveala de un efort de 3 ore si jumatate.

La final, cu straturi de sare scoase la iveala de un efort de 3 ore si jumatate.

Pe langa Zalakaros

Pe langa relaxarea de dinainte si de dupa concurs la strandurile de apa termala din Zalakaros am avut norocul sa fim plimbati de catre Tamas si de prietenii unguri prin cam toate locurile interesante de azut din jur. Si trebuie sa recunosc ca pe langa drumuri fara trafic numai bune de biciclit zona are si cateva rezervatii naturale ce incearca sa pastreze intacta combinatia de pusta si teren mlastinos specifica zone.

Cumva paprika reuseste sa ajunga in mare parte din bucatele unguresti. In cazul de fata o foarte buna supa de peste. Binenteles cu boia dulce.

Cumva paprika reuseste sa ajunga in mare parte din bucatele unguresti. In cazul de fata o foarte buna supa de peste. Binenteles cu boia dulce.

Si cum in Ungaria aparent exista o lege ce spune ca bivolii sunt animale protejate si ca nu mai pot fi folosite in agricultura varianta pastrarii zestrei genetice a animalelor e un mic paradis in care cele 200 de fapturi nu fac altceva decat sa pasca, sa se balaceasca in balti cu noroi si sa patruleze prin pusta. Un fel de rai pentru bivoli si un obiectiv turistic interesant caci nu ti-e dat sa vezi prea des cateva zeci de animale stand fericite in noroi pana la gat, in amalgamul de trupuri pe care il ai minte doar din documentare.

Pe langa pusta si bivoli o serie e lacuri ce se prelungesc dinspre Balaton creaza un microclimat ce ne aduce aminte de delta, cu mici canale si canalase, stuff si pasari. Nu e la fel de natural ca Delta Dunarii iar mana omului e vizibila la indiguiri dar natura merge mai departe si se adapteaza.

Pe langa bivoli si lacuri dealurile din sudul Balatonului sunt o zona viticola recunoscuta asa ca in functie de drumul ales poti sa te trezesti cu usurinta pedaland printre vii. Iar din ce ne-au aratat prietenii din Ungaria vinul nu e deloc de delasat si la fel de bune sunt si toate specialitatile locale pe care le-am incercat. Acum trebuie spus ca bucataria ungureasca nu e neaparat cea mai sanatoasa dintre bucatariile europene si recunosc ca fara kilometri pedalati in fiecare zi ar fi fost greu sa tinem caloriile sub control.

Acum cu siguranta pentru cei mai multi pasionati de ciclism Ungaria e in primul rand o tara de tranzit pentru a ajunge in Alpi. Si chiar daca orice comparatie nu da bine (la fel cum nu da bine nici o comparatie intre muntii din Romania si Alpi) Zalakarosul are avantajul de a fi undeva la jumatatea drumului. Si cum sunt destul de multe lucruri de vazut si de descoperit in zona o oprire la baile termale de aici poate sa fie cat se poate de potrivita.

Trupa in fata hotelului care ne-a fost gazda timp de doua zile in Zalakaros.

Trupa in fata hotelului care ne-a fost gazda timp de doua zile in Zalakaros.

Eva explicandu-ne cum sta treaba cu puszta ungara, cu veveritele de camp si cu bivolii.

Eva explicandu-ne cum sta treaba cu puszta ungara, cu veveritele de camp si cu bivolii.

Noroi si fericire, un fel de rai pentru cei 200 de bivoli ce traiesc regeste in rezervatie.

Noroi si fericire, un fel de rai pentru cei 200 de bivoli ce traiesc regeste in rezervatie.

Drum intins si verde crud.

Drum intins si verde crud.

180616_Ridehard_186.jpg

Moment de respiro intr-un loc ce imi aduce aminte de delta dunarii, cu pasari si nuferi salbatici.

Moment de respiro intr-un loc ce imi aduce aminte de delta dunarii, cu pasari si nuferi salbatici.

180616_Ridehard_240.jpg

Moment de respiro la crama de pe deal, cu priveliste spre Balaton si cu miros de lavanda.

Moment de respiro la crama de pe deal, cu priveliste spre Balaton si cu miros de lavanda.

Cu mancarea buna merge la fel de bine si un vin bun.

Cu mancarea buna merge la fel de bine si un vin bun.

Retes, varianta locala a placintei, cu branza dulce sau cu visine.

Retes, varianta locala a placintei, cu branza dulce sau cu visine.

Pedaland printre lacuri.

Pedaland printre lacuri.

Din categoria ce face un fost castigator al turului Italiei atunci cand se retrage.

Din categoria ce face un fost castigator al turului Italiei atunci cand se retrage.

Adventure parc cu priveliste spre Balaton.

Adventure parc cu priveliste spre Balaton.

Freza de nota 10.

Freza de nota 10.

De cati ciclisti e nevoie pentru a pune in functiune o moara de apa? De unul singur, dar puternic.

De cati ciclisti e nevoie pentru a pune in functiune o moara de apa? De unul singur, dar puternic.

DSC_8169_01

Spre nord! Pasul Rotunda si o bucatica din Suhard.

E doar ora 5 cand dam peste unul din cele mai idilice locuri de bivuac intalnite pana acum prin muntii Nostrii, cam pe la jumatatea crestei Suhardului, in saua Diecilor, dupa ce am avut parte de o parte suprinzator de frumoasa dinspre varful Suhard. Cu doar 4 ore si un pic de pedalat in spate pare putin cam devreme sa ne oprim, dar frumusetea poienii strajuita de brazi batrani ce ne adapostesc de vant, cu iarba proaspata, cu vatra de foc si cu apa aproape ne face dupa o foarte scurta dezbatare sa ramanem aici peste noapte. Pana la urma nu sta totul in kilometri pedalati si in numarul de ore petrecute in sa si cateodata, atunci cand un loc frumos iti iese in cale e pacat sa nu te opresti mai devreme si sa nu petreci o seara tihnita.

Tot astazi, pana sa ajungem pe varful Suhard am avut parte de o lupta cat se poate serioasa cu jnepenii, prin caldura din mijlocul zilei, cu transpiratia siroind si cu bicicletele care se agatau de toate crengile posibile si imposibile si cu radacini groase ce te faceau sa-ti calculezi cu atentie fiecare pas. Si totusi fata de acum 14 ani cand am fost pentru prima data pe aici lucrurile stau mult, mult, mult mai bine. Am si acum in minte un episod in care ne taram in 4 labe, cu rucsacul de 80 de litri in spate, impingand din rasputeri in crengile jnepenilor ce amenintau sa ne ne inghita cu totul. Din toate locurile prin care am ajuns pana acum a fost de depearte cel mai extrem episod de jnepening si trebuie sa recunosc ca oamenii care au curatat poteca au facut o treaba foarte, foarte buna. Doar ca noi in loc de rucsaci avem biciclete si asta face lucrurile ceva mai complicate.

Iar din categoria diversitatii zilelelor petrecute pe bicicleta in urma cu alte cateva ore inainte stateam la masa in Pasul Rotunda in fata cu o farfurie generoasa de cartofi facuti la ceaun cu copanele de pui si cu mujdei o masa numai buna de umplut stomacul ciclistului speriat ca va muri de foame in zilele ce urmeaza. Putin mai tarziu, cu foamea astamparata urcam cu spor serpentinele ce urca din pas catre Suhard, cu o priveliste de zile mari catre capatul vestic al Rodnei, cu Ineul, Ineutul si Varful Rosu masivi in fata noastra cu nori pufosi deasupra, nori ce prevestesc de data aceasta o zi linistita.

Un vitel proaspat iesit pe lume are parte si el de aceasi priveliste cu bonusul adaugat al unor oameni pe biciclete de pe care curge sudoarea. Un loc numai bun pentru a deschide pentru prima data ochii pe lumea asta.

Track si date aici:
https://www.strava.com/activities/1605321307

Dimineata pe racoare, pedaland spre pasul Prislop, de aici ne asteapta cativa kilometri de asfalt pana la urcarea spre pasul Rotunda.

Dimineata pe racoare, pedaland spre pasul Prislop, de aici ne asteapta cativa kilometri de asfalt pana la urcarea spre pasul Rotunda.

Foame mare!

Foame mare!

Cu burtile pusa la cale urcam spre Suhard, cu Rodnei ce se inalta maiestuos in fundal.

Cu burtile pusa la cale urcam spre Suhard, cu Rodnei ce se inalta maiestuos in fundal.

Bicicleta de expeditii.

Bicicleta de expeditii.

O furnicuta pedaland cu spor la deal.

O furnicuta pedaland cu spor la deal.

Tot inainte!

Tot inainte!

DSC_8160.jpg

Castigam inaltime.

Castigam inaltime.

La balcon.

La balcon.

Noi, jnepenii, praful si sudoarea.

Noi, jnepenii, praful si sudoarea.

Lupta cu jnepenii cere un pic de tactica si strategie.

Lupta cu jnepenii cere un pic de tactica si strategie.

Doru la vale, gata de atac.

Doru la vale, gata de atac.

O coborare numai buna de pus zambetul pe buze.

O coborare numai buna de pus zambetul pe buze.

Aruncam ancora pentru ziua de azi.

Aruncam ancora pentru ziua de azi.

Treburi administrative si relaxare.

Treburi administrative si relaxare.

Adapostul lui Dori si al lui Sorin.

Adapostul lui Dori si al lui Sorin.

Foculetul de seara.

Foculetul de seara.

#TheThreeFolks

#TheThreeFolks

DSC_8045_01

Spre nord! O bucatica din Rodnei, de la Puzdrele spre Saua Galatiului

Picaturile de sudoare se scurg de pe noi in timp ce pedalam printre hambare si fanete pe forestierele abrupte ce urca spre fosta cabana Puzdrele. Peste drum Muntii Maramuresului sunt acoperiti de verdele crud al primaverii in timp ce deasupra nori albi stau suspendati pe cerul albastru. Pare greu de crezut ca in doar cateva ore vom avea parte de o ploaie torentiala in toata regula si ca vom cobora din creasta printr-o creasta buna de taiat cu cutitul.

Dar pana atunci moralul e sus, desaga e plina de mancare (un element extrem de important pentru noi) avem in fata o zi in care vom explora inca o mica bucatica de munte ramasa inca necunoscuta pentru noi. Ritmul se mai domoleste si moralul creste si mai mult atunci cand ne intalnim cu Doru, Sorin, Dani, Radu si Bogdana, ajunsi din Bucuresti dupa o noapte petrecuta pe tren. Iar daca noi mai avem doar 3 zile de haladuit prin muntii din nord ei au in fata o intreaga saptamana si un plan ce ar trebui sa-i poarte printr-o buna parte din Orientali. Locul in care dam de ei e si el cat se poate de potrivit, langa un hambar asezat in culmea unui deal cu o priveliste deloc de invidiat spre creasta Rodnei.

Cateva ore mai tarziu si aproape o mie de metri mai sus pufoseniile inofensive s-au transformat in nori vinetii de furtuna si oricat de mult speram sa fim ocoliti pana la urma unul dintre nori isi aduce aminte si de noi si isi varsa vreme de 20 de minute aproape tot continutul asupra noastra. Adaposturile improvizate din supratente si jnepeni rezista cat de cat asa ca dupa ce trece si ploaia strangem lucrurile si pornim mai departe, pe un single trail pe o curba e nivel ce aduce putin cu traverseele de la 4 Munti din Iezer si din Leaota.

In spate inca un sir negru de nori de furtuna se strange si eu sunt oarecum consolat ca in 30 de minute va urma o noua repriza de ploaie torentiala. Doar ca pana la urma in mod ciudat pedalam pe creasta mai repede decat se misca norul negru si ajungem in in pragul coborarii ce incepe din Saua Gargalaului, o coborare ce a compensat din plin pentru toata lupta cu jnepenii de ieri: un single trail destul de tehnic si aproape complet ciclabil ce ne scoate destul de repede spre Iezerul Bistritei. Dupa pauza de regrupare si de intarire a spiritelor (la propriu, cu un intaritor de 50+ de grade) urmeaza in episod de pedalat prin una in cele mai dense ceti pe care le-am intalnit un ultima perioada, o ceata cat un nor si un nor ce a acoperit aproape complet orice urma de raze de soare.

Norocul face ca dupa cativa kilometri sa iesim din nori si sa dam peste o stana in constructie, loc numai bun de adapostit biciclisti usor umeziti pentru o noapte. De data aceasta fara miros de stana dar cu miros de fum de la focul pe care il incropim afara sub luna plina, cu varful Gargalau in fundal, cu zgomot de talangi in departare si cu o mica mare de ceata in vale. Un inceput numai bun de aventura pentru Bucuresteni si o continuare pe cinste pentru noi. Maine urmeaza o mic detour prin civilizatie si o parte din Creasta Suhardului.

O ultima bucatica de trail de dimineata, in drum spre civilizatie si spre Borsa.

O ultima bucatica de trail de dimineata, in drum spre civilizatie si spre Borsa.

Oamenii la inceput de tura, pe o culme de deal cu priveliste spre Rodeni.

Oamenii la inceput de tura, pe o culme de deal cu priveliste spre Rodeni.

Pante criminale si entuziasm de neoprit pe urcarea spre fosta cabana Puzdrele.

Pante criminale si entuziasm de neoprit pe urcarea spre fosta cabana Puzdrele.

Moment de respiro si primii nori amenintatori.

Moment de respiro si primii nori amenintatori.

Plaiuri maramuesene.

Plaiuri maramuesene.

Verde crud si un aranjament exemplar al bagajelor pe bicla lui Doru.

Verde crud si un aranjament exemplar al bagajelor pe bicla lui Doru.

La cativa kilometri toarna, iar noi speram ca vom scapa neudati.

La cativa kilometri toarna, iar noi speram ca vom scapa neudati.

Improvizam, nu ne lasam!

Improvizam, nu ne lasam!

Radu, aratand ca tot ce conteaza e atitudinea cu care impingi bicicleta.

Radu, aratand ca tot ce conteaza e atitudinea cu care impingi bicicleta.

DSC_8046_01.jpg

Odata trecuta si prima ploaie e  timpul sa alergam de urmatoarea, pe un single trail ce ne aduce aminte de Leaota.

Odata trecuta si prima ploaie e timpul sa alergam de urmatoarea, pe un single trail ce ne aduce aminte de Leaota.

Alergati de ploaie si printre picaturi de ploaie.

Alergati de ploaie si printre picaturi de ploaie.

Aparent am scapat.

Aparent am scapat.

Coborarea spre Iezerul Bistritei.

Coborarea spre Iezerul Bistritei.

Adapostul nostru pentru seara asta, gasit la fix inainte de inca o sesiune de ploaie.

Adapostul nostru pentru seara asta, gasit la fix inainte de inca o sesiune de ploaie.

Un prim cucubeu si lucruri intinse la uscat.

Un prim cucubeu si lucruri intinse la uscat.

Apusul zilei.

Apusul zilei.

Ceata si soare.

Ceata si soare.

Uscarea hainelor si definitivarea izului de ciclist de cursa lunga.

Uscarea hainelor si definitivarea izului de ciclist de cursa lunga.

DSC_7957

Spre nord! Rodnei, Curatel, Lacul Lala si lupta cu jnepenii

Crengile de brad isi scutura picaturile de apa pe noi in timp cauciucurile bicicletelor aluneca pe radacinele ude ale padurii de pe valea Lalei. Muntii par ca mustesc de apa si in nari de intra mirosul de aer proaspat de dupa ploaie, de huma si de ace de brad umede, un miros de care am uitat in primavara uscata de care am avut parte anul acesta. Iar potecile prafuite ale muntilor din jurul Brasovului par la o lume distanta de muntii din nord in care apa pare sa tasneasca din fiecare cotlon.

Iar pentru noi fiecare cotlon inseamna 4 traversari de rauri inghetate, caci zapada e departe de a se fi topit din caldarile nordice. E clar ca am venit mult prea devreme pe aici, iar dupa urmele ce lipseau din zapada si dupa jnepenii aplecati ma intreb daca suntem primii care au coborat pe aici dupa trecerea iernii. Portiunea de dupa lacul Lala cel putin a fost o lupta continua cu jnepenii, mai ales dupa ce am trecut de factorul inedit al biciclitului pe zapada.

In schimb din ounct de vedere al bike-packing-ul traseul ales pentru ziua de astazi a fost usor nefericit: doua ore de carat bicicleta in spate pentru a te lupta cu ea printre jnepeni la vale. Dar asta e, amintirile din turele de alergare nu se potrivesc cu momentele in care ai si bicicleta dupa tine, mai ales atunci cand au trecut intre timp cativa ani si jnepenii au mai crescut. Dar chiar si asa, intre Lacul Lala si intrarea in padure sunt convins ca nu e rost de stat pe bicicleta. In schimb portiunea de mai sus si coborarea din creasta au fost chiar surpinzator de tehnice si interactive, suficient cat sa salveze putin din zi.

Si pana la urma daca e sa ne uitam pe harta si la locul in care am plecat in dimineata asta o tura de genul acesta ar fi fost greu de facut fara bicicleta. Dar cu sau fara bucati faine de coborat pe bicicleta libertatea pe care o ai atunci cand stii ca ai tot ce ai nevoie dupa tine si ca poti sa te opresti aproape oriunde e foarte foarte faina. Oriunde in cazul acesta e un adapost care ne iese in drum pe valea Lalei, langa padure, cu vedere spre creasta ce a fost luminata toata noaptea de luna plina, cu foc si cu supa calda. Un loc de cel putin cateva margarete.

Maine dimineata ne asteapta jonctiunea in Borsa cu trupa ce vine din Bucuresti cu un tren de noapte si inca o incursiune pe bicicleta in Rodnei, de data aceasta in partea centrala a crestei.

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/1605308033

Pedaland cu spor pe valea Cobaselului, pe un forestier improbabil ce avea sa ne scoata pana la Refugiul Curatel.

Pedaland cu spor pe valea Cobaselului, pe un forestier improbabil ce avea sa ne scoata pana la Refugiul Curatel.

DSC_7941.jpg

Bicicleta de expeditie, Simplonul de 14 ani al Mihaelei.

Bicicleta de expeditie, Simplonul de 14 ani al Mihaelei.

Inca putin pana la Curatel.

Inca putin pana la Curatel.

Contemplant carry-bike-ul de 600 de metri diferenta de nivel pana in creasta.

Contemplant carry-bike-ul de 600 de metri diferenta de nivel pana in creasta.

Metoda Mike la carat bicicleta, snur, caraba si  bicicleta sprijinita confortabil pe un rucsac de 35 de litri.

Metoda Mike la carat bicicleta, snur, caraba si bicicleta sprijinita confortabil pe un rucsac de 35 de litri.

Un pic prea devreme?

Un pic prea devreme?

Tot la vale spre lacul Lala, pe una din bucatile faine de coborare.

Tot la vale spre lacul Lala, pe una din bucatile faine de coborare.

Inainte de lupta cu jnepenii.

Inainte de lupta cu jnepenii.

Inca o trecere de rau si inca o limba de zapada ce ne aminteste ca am venit prea devreme.

Inca o trecere de rau si inca o limba de zapada ce ne aminteste ca am venit prea devreme.

Inca o trecere de rau bifata cu adapostul pentru seara in vizor.

Inca o trecere de rau bifata cu adapostul pentru seara in vizor.

Focul de seara, destul de necesar pentru pregatirea mesei.

Focul de seara, destul de necesar pentru pregatirea mesei.

Pasta & basta.

Pasta & basta.

O oala ce nu o sa scape de mirosul de fum prea curand.

O oala ce nu o sa scape de mirosul de fum prea curand.

DSC_7646

Poiana Omului, culmi alpine si branduse, Sureanu ultima parte

Luni

As spune ca asta a fost cea mai frumoasa zi a epicii. A fost poate si cea mai grea, daca ar fi sa ma uit pe raportul intre kilometrii parcursi si diferenta de nivel, a fost ziua in care ne-am imputinat, insa eu nu mi-as fi putut dori nimic mai mult de la o zi de pedalat pe coclauri.

Dimineata a inceput glorios cu 7 biciclisti parcurgand pe lung Fundatura, traversand de nenumarate ori raul, reusind macar partial sa ramanem uscati la picioare si bucurandu-ne de locuri. Mergem spre un conac aflat in partea superioara a Fundaturii, unde ciobanul Ion ne-a sfatuit sa cotim stanga ca sa iesim din nou in culme. Nu cred ca au fost prea multi turisti care au batut locurile astea si faptul ca suntem iesiti din track si nu avem nimic mai mult decat sfaturile de cu seara si doua harti ne incanta maxim pe mine si pe Radu caci abia acum tura are potential sa devina epica si pentru noi. La capatul Fundaturii gasim un parau lateral din care luam din nou apa, apa cu gustul de pamant cu care deja am inceput sa ne obisnuim si ne facem curaj pentru 50 m diferenta de nivel de push/ carry bike, peste un deal ce ne va scoate din nou in locuri mai deschise.
Deasupra Fundaturii sunt drumuri prin padure si drumuri de iarba ce ne poarta in parcurs usor spre Poiana Omului. Ah, si semnal, ce ne permite sa incarcam o bucatia noua de harta pe telefon.

Poiana Omului reprezinta revenirea pe track, insa aventura ramane, caci de aici incolo locurile sunt noi. Nu ne mai putem baza decat pe ce vedem pe harta ori din satelit, daca avem semnal. Primele ganduri de abandon incep sa apara si dupa 2-3 kilometri Andrei si Octavian hotarasc sa se intoarca. De momentul asta imi era cumva cel mai teama, caci Poiana Omului este suficient de aproape de catune mai inchegate si iti permite o revenire in Costesti in maxim 2 ore, acolo unde cealalta parte a grupului este cantonat la o pensiune cu pat, dus, gratar si alte cele. Luam mancarea ramasa de la oameni si noi ceilalti 5 ne continuam drumul spre Sureanu. Urmam un marcaj bun BA ce ajuta sa depasim relativ usor cateva varfuri impadurite precum Porumbelu Mare si Varful Rudii. Sub cel de-al doilea facem pauza pentru masa de pranz si cat Radu se duce sa caute apa, noi ne infruptam din casul ramas si terminam chiar si zerul din punga. Spre linistea lui Cristi, Radu se intoarce cu bidoanele pline, asa ca acum ne putem continua nestingheriti drumul spre varful Tampu. Partea a doua a zilei este si cea mai grea, urcam constant spre Varful Tampu si apoi spre Steaua Mica, un varf de 1671 m. Desi drumul este in mare parte ciclabil, scurte gaturi te fac sa iesi din ritm.

Lant intins.

Lant intins.

La final, inainte de a iesi in golul alpin avem de dovedit un jgeab bolovanos, pe care pentru mine si Radu urcarea merge sisific de greu. Suntem amandoi cu bateriile pe 0 si ne-a lovit pe amandoi in acelasi timp. Nu am mai avut senzatia asta de sfarseala de la Bucegi 7500. In turele in doi caram dupa noi o rezerva consistenta de dulciuri si in general, mancam mult mai multi carbohidrati decat am facut-o in zilele astea si mai ales azi. Astfel incat, momentul in care organismul trece pe arderea grasimilor e dureros, caci orice gat mai aprig ne pune plumb in picioare si gafait in respiratie. Trecem peste moment cu rezerva strategica de dulciuri de la Vali si viata redevine traibila si pe doua roti. Radu pleaca inainte, dorind sa iasa mai repede in culme si sa inspecteze stana pe care am vazut-o pe satelit. Eu raman sa ii astept pe oameni pentru ultimii metri de push bike pana ce drumul se va inscrie confortabil pe linia crestei si se va aplatiza.

Ziua lunga de mai ne lasa inca suficient timp pentru un spalat la rau si pentru a cauta locul de bivuac perfect, caci stana iese din discutie. Desi mare si cu multe acareturi este si destul de murdara si parca dupa atatea nopti faine petrecute sub cerul liber, nu am vrea sa renuntam fix la ultima. Ne este suficient sa stim ca avem un adapost deasupra capului in caz de ploaie, asa ca mergem spre padurea de brazi de deasupra stanii unde ne intindem hamacele. Lungim seara cat putem de mult in jurul focului datator de caldura, caci la noi in dormitor e un frig si un curent de zile mari. Se pare ca vom dormi cu toate geamurile si usile deschise in noaptea asta.

Marti

Vantul s-a oprit spre dimineata si ne-a oferit un ragaz placut de somn. Dimineata Cristi da desteptarea, cat sa se asigure ca am supravietuit toti patru noptii vantoase si reci. Mergem sa il cautam si pe Radu, care teoretic ar fi trebuit sa doarma pe drum, dar ia-l de unde nu-i. Asa ca ne facem de lucru pe langa hamace si pe langa vatra, pana ce apare si Radu…din grajdul de porci. Cica era cel mai curat loc din stana…

Terminam toata mancarea din rucsac, facem o ultima cafea cam tare si o luam din loc in directia varful Muncelu. Teoretic astazi e treaba simpla. Nu avem decat o culme ce ne tine constant la 1500-1600 m pana pe Varful Muncelu, de unde vom prinde o coborare ce ne va scoate in parcarea de la Sarmisegetusa. Radu spune ca locurile s-au schimbat. Intre timp s-a asfaltat drumul, s-a facut parcare si se plateste taxa de intrare. Probabil ca si turistii curg…Apreciez schimbarea si e bine daca s-a facut cu cap si sustenabil, in egala masura, la nivel personal, mai draga imi e imaginea locurilor cuprinse de rosul si frigul de octombrie, asa cum le-am descoperit alaturi de prieteni dragi in urma cu 10 ani.

Dam si azi o tura si apoi ne despartim temporar. Cristi, Vali si Muha coboara pe asfalt spre Costesti (oameni intelepti de altfel), iar eu ma iau dupa Radu si plecam pe un marcaj CR ce ar trebui sa tina muchia ce merge deasupra drumului. Singurul inconvenient este ca poteca, desi bine marcata, e foarte putin umblata, frunzele de asta-toamna si-au facut mormant vesnic pe trasa noastra si ascund toate capcanele posibile, mai ales cazaturi, crengi, pietre si ce s-o mai gasi prin padure. Dupa 800 m incredibili de lenti si cu perspectiva a 2 kilometri asemanatori in fata hotaram sa ne retragem cat mai curand in drum, asa ca ne angajam intr-o coborare directa pe versant- o balaureala pe cinste. Desi unghiul creste pe masura ce ne apropiem de asfalt, avem noroc ca nu exista ruperi de panta si cum simtim bitumul tare sub talpi, ii dam pedala pana in Costesti, unde ii gasim pe prietenii nostri la masa. Daca pentru ei ziua s-a terminat, noi facem doar o pauza, ne refacem rezervele de energie si lungim tura, caci masina noastra este peste dealuri, in Bosorod. Pentru a ajunge acolo avem doua optiuni. Putem sari un deal mai mic (via Ocolisul Mic) sau un deal mai mare (via Tarsa). Nu este greu de ghicit ce varianta am ales. Urcarea spre Tarsa incepe domol, pe drum ingust dar asfaltat si fara trafic. Dupa 2-3 kilometri gradientul creste si ne trezim pedaland din greu pe o Valea Fiarelor de trei ori mai lunga. Norocul nostru ca e totusi asfalt, caci cu drum de tara lucrurile ar fi fost de-a dreptul provocatoare. Radu baga carbuni si dispare din raza vizuala, eu continui lupta cu pedalele, cu cate o masina venind din spate si tragand si ea din greu la deal. Castigam in felul acesta cam 600 m diferenta de nivel dintr-un foc si tare bine e sa fim din nou pe dealuri, sa ne racoreasca vantul si kilometri ramasi sa fie ori un deal-vale, ori o coborare continua. Peste Retezat se aduna nori amenintatori de ploaie, asa ca ne grabim si noi sa pierdem altitudine, ca sa ajungem la masina uscati. Radu alege o coboarare pe o muchie, coboare faina, pe drumuri de iarba, prin fanete si prin curtile oamenilor, astfel incat la fiecare 2-300 de metri trebuia sa ne dam jos de pe bicicleta, sa deschidem si sa inchidem o poarta. Ajungem in felul acesta in Alun si de acolo avem drum bun de tara pana la masina ce ne asteapta cuminte, sub un nuc, in Bosorod. Drumul de trei ore jumate spre casa ne pare lung, insa in Sureanu e de revenit si in toamna, dupa ce coboara stanele si padurea isi schimba culorile. Nu as zice nu unor zile seninde de pedalat pe culmile molatice, cuprins de galbenul-maroniu al ierbii, dar scaldate insa de soare si mangaiate de un cer albastru fara pata. Momentan incepe vara, cu ale sale zile cu vreme schimbatoare si cu ploaia regulamentara de la pranz.

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/1544810344
https://www.strava.com/activities/1544817688

Asteptand sa fiarba apa pentru cafea, apa ce fierbe surpinzator de repede.

Asteptand sa fiarba apa pentru cafea, apa ce fierbe surpinzator de repede.

Micul dejun cu mult cas, ceapa rosie, castreveti si cafea facuta la foc.

Micul dejun cu mult cas, ceapa rosie, castreveti si cafea facuta la foc.

Luptele cu treceri interactive prin rau. Si a trebuit trecut de cateva ori.

Luptele cu treceri interactive prin rau. Si a trebuit trecut de cateva ori.

Echilibristica.

Echilibristica.

Intr-un colt de rai, si locul in care am luat bicicletele in spate.

Intr-un colt de rai, si locul in care am luat bicicletele in spate.

Un pic de carry-bike nu a omorat pe nimeni.

Un pic de carry-bike nu a omorat pe nimeni.

DSC_7652.jpg

Poieni cocotate pe dealuri si din nou aceasi perspectiva catre Retezat.

Poieni cocotate pe dealuri si din nou aceasi perspectiva catre Retezat.

Pedaland prin paduri de fag de curand inverzite.

Pedaland prin paduri de fag de curand inverzite.

Naiv.

Naiv.

Drumuri si poteci numai bune de pedalat.

Drumuri si poteci numai bune de pedalat.

DSC_7683.jpg

DSC_7698.jpg

Uite atata mormolocul era.

Uite atata mormolocul era.

Vali, intoteauna sensibi.

Vali, intoteauna sensibi.

Pedaland catre stana mult cautata.

Pedaland catre stana mult cautata.

A treia noapte consecutiva la foc.

A treia noapte consecutiva la foc.

Mirosul cafelei de dimineata.

Mirosul cafelei de dimineata.

Simplonul, o bicla e care o avem de aproape 10 ani si care inca isi face treaba foarte bine.

Simplonul, o bicla e care o avem de aproape 10 ani si care inca isi face treaba foarte bine.

Pedaland spre Godeanu si spre Sarmisegetuza, tot cu Retezatul in fundal.

Pedaland spre Godeanu si spre Sarmisegetuza, tot cu Retezatul in fundal.

Tot la vale.

Tot la vale.

DSC_7798.jpg

Fata in fata.

Fata in fata.

DSC_7497

Single trailuri printre mesteceni si Fundatura Ponorului, Sureanu partea a doua.

Radu ne astepata cu focul deja aprins, oala de 7 lei incepe sa se inegresca pe la exterior si mirosul de cafea ne strange pe toti in jurul vetrei. Terminam mancarea din rucsac si ne continuam plimbarea pe dealuri. Vrem sa ajungem deasupra satului Fizesti, de unde stim de toamna trecuta o coboarare faina printre case, capite si cai liberi, cu Retezatul batandu-te prieteneste pe umarul stang si Parangul ramanand in spate. Dureaza ceva mai mult decat ne-am asteptat, dar parcursul urmat a fost unul din cele mai pitoresti cu single trail-uri prin padure si drumuri de iarba pe deal, cu mici gaturi de urcat si decizii de luat la bifurcatii.

Coborarea spre Fizesti merge bine si unicul nostru gand este o pauza lunga de hidratare cu bere. In primul sat nu avem noroc caci nu gasim nici magazin si nici bodega, asa ca oprim la primul birt care ne iese in cale in Galati. Prima bere intra pe nerasuflate. La fel si primul borcan de tocana de legume pentru mine si pentru Radu. Cu ceva in stomac si nivelul de lichide refacut putem sa pedalam linistiti pana in cel mai mare sat din tura noastra- Pui. Aici, la drumul mare si la poalele Retezatului speram sa gasim ceva mai mult decat magazine. Sper sincer sa gasim si un loc unde am putea manca ceva cald. Si intreband in din bar in bar, ajungem la cofetaria satului care functiona pe post de fast food. Un fast food cinstit fara junk food. Din toate terasele ochite in Pui asta era de departe cea mai banala, cu niste mese verzi de plastic afara, dar aparentele insala uneori. Meniul are 10 feluri de mancare, suficiente cat sa ne potoleasca pe deplin foamea si combinatia de ciorba, gratar, cartofi si salata multumeste pe toata lumea,

Daca nu am fi pregetat destul si nu as fi platit deja, mai ca as fi facut fata si unui cremsnit cand am vazut tava uriasa cu feliile portionate aparuta din senin in vitrina. Dar ma abtin, caci trebuie sa ne asternem la drum si nici loc in bagaj nu mai avem ca sa luam la pachet (din dezavantajele epicelor).

In Ponor ne definitivam proviziile pentru seara cu ceva carnati subtiri de prajit si o jumatate de tarie si pornim pe urcarea spre Fundatura Ponorului. Incercam sa ii convingem pe oameni ca urcarea nu e chiar asa de speriat cum si-o imagineaza ei, ciclabila in totalitate, cu un peisaj ce se schimba constant si mai ales cu atractia Fundaturii Ponorului la capat de drum. Tuturor le-ar face placere sa ajunga acolo si sa petreaca putin timp, asa ca hotaram sa ramanem peste noapte in zona, fie in Fundatura, fie in padurile de mesteceni de deasupra ei.

Atat eu cat si Radu suntem aici in teren cunoscut, caci locul ne-a vrajit inca de la prima vizita din octombrie anul trecut si as putea reveni oricand in zona, ba chiar as putea sa petrec cateva zile pe pajistile verzi, nefacand nimic, ascultand doar cum trec secundele, urmarind soarele pe cer, apa cum intra in pamant ori focul ce coloreaza si incalzeste serile racoroase de munte. Insa Fundatura este o supriza pentru toata lumea, caci ea trebuie cautata si batuta la pas, nu te poti teleporta in buza ei si curpinde de acolo intreaga liniste si vraja a locului.

Ca si in ziua anterioara stam foarte bine cu timpul si avem doua sau trei ore de lumina pentru a savura clipa, a lasa ochii sa se imbete de marea de iarba verde, a cauta apa ori branza de cumparat. Radu pleaca mesager spre ciobanul Ion, ce se dovedeste om de omenie si pe langa cele 4 kilograme de cas proaspat si putin sarat ne ajuta si cu cateva sfaturi pretioase despre sursele de apa, una din variantele de a iesi din Fundatura si de ne continua traseul spre Sureanu, precum si cu un loc potrivit de inpotat.

In seara aceasta luna ne va gasi intr-o livada de pruni dintr-o curte de casa abandonata. Avem copaci pentru hamac, suntem protejati de vant, avem loc sa facem vatra si putem improviza chiar si niste bancute, avem o apa semi-potabila dintr-un parau ce curge 50 m mai jos de noi si ne salveaza de la a a fierbe litri de apa din raul cel mare. Iar la masa ne infruptam pe saturate din mingea alba de cas ce dispare usor usor din punga, fie asortata cu ceapa si paine, ori transformata in fondu, odata ce am dovedit carnatii de gratar.

Text Mihaela.
Track si date aici: https://www.strava.com/activities/1543108457

Trezirea de dimineata, cu razele soarelui filtrate de frunzele tinere ale padurii si cu miros de fun de la focul proaspat pornit.

Trezirea de dimineata, cu razele soarelui filtrate de frunzele tinere ale padurii si cu miros de fun de la focul proaspat pornit.

Cafeaua de dimineata, intr-o noua varianta. Si trebuie spus ca oala de tinichea de 7 lei isi face treaba foarte bine. Chiar intra si in categoria ultra-light.

Cafeaua de dimineata, intr-o noua varianta. Si trebuie spus ca oala de tinichea de 7 lei isi face treaba foarte bine. Chiar intra si in categoria ultra-light.

Modul perfect de a incepe dimineata.

Modul perfect de a incepe dimineata.

Pe poteci pe o muchie ce coboara spre Fizesti.

Pe poteci pe o muchie ce coboara spre Fizesti.

DSC_7360.jpg

Mai si urcam, mai si coboram, toate cu Retezatul inca inzapezit in fundal.

Mai si urcam, mai si coboram, toate cu Retezatul inca inzapezit in fundal.

Mesteceni + single-trail = love.

Mesteceni + single-trail = love.

DSC_7380.jpg

Minutul 91.

Minutul 91.

De aici tot la vale catre o reintoarcere de cateva ore in civilizatie.

De aici tot la vale catre o reintoarcere de cateva ore in civilizatie.

Drumul spre Fundatura Ponorului.

Drumul spre Fundatura Ponorului.

DSC_7416.jpg

Cautand sifonul.

Cautand sifonul.

DSC_7465.jpg

DSC_7471.jpg

Ciobanul Ion de la care am luat patru de cas proaspat pentru urmatoarele zile. Oameni calzi si primitori, ce m-au chemat in casa si m-au cinstit cu un pahar de tuica si de la care am aflat si cea mai buna varianta de a iesi ziua urmatoare spre Poiana Omului.

Ciobanul Ion de la care am luat patru de cas proaspat pentru urmatoarele zile. Oameni calzi si primitori, ce m-au chemat in casa si m-au cinstit cu un pahar de tuica si de la care am aflat si cea mai buna varianta de a iesi ziua urmatoare spre Poiana Omului.

Incercand sa evitam udatura de seara.

Incercand sa evitam udatura de seara.

In cautarea locului de bivuac.

In cautarea locului de bivuac.

Inca o livada de pruni aproape parasita, de data aceasta cu tot cu priveliste.

Inca o livada de pruni aproape parasita, de data aceasta cu tot cu priveliste.

Cu stomacele indestulate cu cas proaspat, cu carnaciori prajiti la foc si cu paine buna, stand la un foc ce arde linistit. Un sfarsit de zi perfect.

Cu stomacele indestulate cu cas proaspat, cu carnaciori prajiti la foc si cu paine buna, stand la un foc ce arde linistit. Un sfarsit de zi perfect.

In cazul in care mai aveati indoieli ca suntem niste sfinti.

In cazul in care mai aveati indoieli ca suntem niste sfinti.

Mocnit.

Mocnit.

Mocnit si psihedelic desi am avut doar o jumatate de litru de palinca dupa noi.

Mocnit si psihedelic desi am avut doar o jumatate de litru de palinca dupa noi.

DSC_7175

De la Ursici la Fizesti si o noapte la foc peste drum de Retezat

Am fost un scolar nepriceput la desen si singurele planse care imi ieseau cat de cat erau cele cu elemente geometrice, simboluri etc. Nici in liceu sau in facultate nu am stat mai bine la desenul tehnic si nici acum nu ma atrage subiectul. As scrie, as citi, as asculta muzica, orice nu implica imagine de suprins in creion sau pe film, caci si fotografia e un subiect mai mult decat tangential pentru mine. Nici macar de trepied mobil nu ii sunt buna lui Radu :). Insa imi place in mod deosebit sa desenez trackuri. Poti sa ma lasi cu orele in fata unei harti compunand ture posibile (si imposibile). Procesul acela de a adauga puncte pe harta, de a uni prin linii locuri in care as vrea sa ma pierd pe doua roti sau pe cele doua picioare din dotare este jocul meu preferat de copil mare. Astfel incat, atunci cand vineri seara am asternut pe masa harta masivului Sureanu, proaspat cumparata de la Himalaya si mirosind inca a nou, tipar si cerneala, timpul s-a oprit in loc. Imi plimbam privirea intre cearsaful de hartie de sub tastatura si monitoarele pe care stateau deschise Bikemap si Strava. Trackurile gasite dupa ce am rascolit internetul pe toate partile si am facut uz de toate combinatiile cuvintelor MTB, Sureanu, Gradistea Muncelului Ciclovina incepeau sa prinda contur pe harta.

Degetul se oprea pe cate un toponim interesant si mintea plamadea planuri. Sureanu- muntele despre care nu stiam nimic altceva in afara de faptul ca adaposteste cetatile dacice si Fundatura Ponorului in care am ajuns anul trecut avea sa prinda contur in 4 zile de explorare pe doua roti. Si mai mult ma bucura faptul ca nu vom fi singuri (eu si Radu), ci o parte din Pinguini ne vor insoti- gasca mare de 7 oameni plecati sa colinde catunele ascunse pe culmi ori in vaioage, o parte din relieful carstic, o parte din cetatile dacice si ce ne-o mai aduce in cale aventura. Formatiei de anul trecut care a pedalat prin Trascau (Mike, Radu, Vali, Cristi si Octavian) li s-au adaugat Muha si Andrei. Eram curioasa cum vor reactiona ei de-a lungul celor 4 zile, daca le va face cu adevarat placere sau nu. Caci epicele, asa cum le numim noi au in mod clar un specific aparte. Sunt fascinante prin simplitate (calatoresti minimalist, inveti sa te descurci doar cu lucrurile esentiale), necunoscut, capacitatea de adaptare dar si aceea de a face fata la efort de anduranta si peste tot si toate, de a te bucura de moment, de locuri, de oameni. Si asta e cel mai greu de obtinut atunci cand mancarea e dramuita, Trenta nu livreaza pe varful Tampu, apa are gust de pamant si padure si cand impingi la deal bicicleta ce pare mai degraba un bolovan umblator.

Sambata

Pentru prima zi aveam in minte o urcare din Bosorod spre Ursici si o noapte petrecuta pe dealuri. In mod cert, urcarile sunt specialitatea mea si daca mi-as pune mintea, pana sus m-as duce, caci ochii mei vor sa iasa din monotonia forestierului ce se scurge sinuos prin padure si vrea sa faca cunostinta cu dealurile, cu catunul rasfirat cu care cei de la Free Miorita si-au inceput povestea de mesageri ai luminii. Lumina aceea necesara, lumina fizica, palpabila, becul pe care noi toti il aprindem in casa cu dezinvoltura si il lasam asa cu orele. Insa nu toata lumea apreciaza asa o urcare legata, bagajele trebuie (re)aranjate, ritmul de cursa lunga stabilit, asa ca pauzele sunt dese insa mereu animate de cate o gluma, caci mai ales voia buna si sentimentul acela de familie face ca turele cu Pinguinii sa imi fie atat de dragi.

Cum mancare pentru seara si dimineata avem deja in rucsacuri, nu ne mai ramane decat sa gasim un izvor de unde sa luam apa. Amanam acest task pana ajungem in Ursici, insa nici aici nu e treaba usoara, caci portile la care batem raman inchise. Sunt cateva gospodarii bine inchegate, care dovedesc ca aici sta cineva, insa oamenii par plecati cu treaba pe dealuri. Nici macar fosta scoala primara nu ne ajuta. Avem noroc fix la ultima casa din sat unde gasim un furtun subtire si transparent ce vibreaza la trecerea fluxului de apa rece si proaspata prin el. Oamenii au o micuta captare dintr-un izvor aflat 600 m mai sus de ei, cu un furtun ingropat in pamant ce livreaza in curte o apa curata ce ne indestuleaza bidoanele si setea.

Mai si impingem, pe culmea ce merge spre Federi.

Mai si impingem, pe culmea ce merge spre Federi.

Cu partea administrativa rezolvata nu ne ramane decat sa pedalam pe dealuri cat ne doreste inima sau cat ne lasa dupa-amiaza, in cautarea locului de bivuac perfect si insotindu-ne cu imaginea Retezatului ce ne atrage privirile ca un magnet. 2018 a adus cu sine o primavara extraordinara pentru bicicleta, cu poteci si drumuri uscate, vreme stabila, dealuri inverzite si copaci infloriti ce se profileaza peste crestele inalte ce mai pastreaza inca albul de peste iarna.

Locul de bivuac mult dorit se dovedeste a fi la un palc semicircular de mesteceni, in mijlocul careia gasim iarba buna. Padurea e si ea aproape si ne putem aproviziona in voie cu lemne de foc. Daca in majoritatea turelor focul e mai mult un moft, un mod de a face timpul sa treaca mai usor si un liant social, acum chiar aveam nevoie de el pentru putina mancare calda seara. Si pentru ca in epice timpul are rabdare, am mers un pas mai inainte si am reaprins focul si in fiecare dimineata pentru o cafea asezonata cu ceva dulce, cat sa te incalzeasca (la nevoie) ori sa bage putina cofeina in sistem si sa creasca din nou nivelul entuziasmului.

Cum in prima seara ne-am oprit suficient de devreme, am avut timp pentru toate aceste mici aranjamente administrative, am avut timp sa haladuim pe dealuri, sau doar sa lenevim placut in hamace,profitand inca de soarele la apus.

In afara de Radu, care prefera iarba si gazele aferente, noi toti celalti dormim in hamace si nimic nu imi pare mai placut decat leganarea molcoma la cate o pala de vant, ori mersul lunii pe cer, vazuta prin plasa de tantari ce imi transforma culcusul intr-un mic cocon.

Text: Mihaela.

Track si date aici: https://www.strava.com/activities/1537139521

Gata de plecare din Bosorod, pe un asfalt neasteptat ce urca o parte din drumul spre Ursici.

Gata de plecare din Bosorod, pe un asfalt neasteptat ce urca o parte din drumul spre Ursici.

Cinci sute de metri mai sus, pe culmile dealurilor e inca primavara.

Cinci sute de metri mai sus, pe culmile dealurilor e inca primavara.

Loc de odihna.

Loc de odihna.

Spre Ursici, si mai departe!

Spre Ursici, si mai departe!

DSC_7193.jpg

Blana la vale prin paduri cuprinse de verdele crud al primaverii.

Blana la vale prin paduri cuprinse de verdele crud al primaverii.

Zumzait de albine si supradoza de parfum.

Zumzait de albine si supradoza de parfum.

In cautarea locului de bivuac pentru seara asta.

In cautarea locului de bivuac pentru seara asta.

Testul hamacelor, in livida de pruni ce ne-a iesit in cale.

Testul hamacelor, in livida de pruni ce ne-a iesit in cale.

Locul nostru de bivuac, cu Retezatul in fundal.

Locul nostru de bivuac, cu Retezatul in fundal.

Asteptand apusul.

Asteptand apusul.

Pregatirea hamacelor.

Pregatirea hamacelor.

DSC_7285.jpg

Campeneasca de seara.

Campeneasca de seara.

Focul haiducesc sub luna plina.

Focul haiducesc sub luna plina.

In loc de ceas desteptator.

In loc de ceas desteptator.

IMG_20180217_103814

Varful Omu, valea Ialomitei si Morarul, deasupra norilor.

Dimineata vine cu o prognoza ce pare sa nu se adevereasca iar la ora 6:45 cand suna ceasul cerul aproape senin cu un singur nor fugar ce incepe sa fie colorat de prima geana de lumina. Cu ziua innorata din prognoza uitata imi fac calcului si-mi dau seama ca dupa ziua superba de ieri parca e pacat sa inchei tura cu traseul clasic prin Saua Laptuci si cu coborarea clasica prin Sinaia.

Alternativa cu care am tot incercat fara success sa-l conving pe Doru cu o seara in urma ar fi urcarea pe Valea Ialomitei pana la Omu si daca zapada pe Morar e asezata cat de cat bine o coborare pe aici pana in Busteni, totul facut devreme pana cand soarele sa incalzeasca versanti si valcele de pe Bucsoiu. Asa ca fara nimic mancat fac repede bagajul si pornesc pe schiuri spre schitul Pestera iar de aici in sus pe Valea Ialomitei, unde vantul si soarele si-au facut de cap si nu a mai ramas urma de zapada transportata. Fie dau de zapada inghetata unde se vad urme de coltari de acum o saptamana, fie de valuri formate de vant si inghetate bine fie de crusta formata in ziua de dinainte. Un vant rece ma ia in primire si portiunea superioara a vaii e acoperita de o ceata rosiatica in lumina rasaritului, iar eu ma lupt cu pantele inghetate si cu schiurile ce sar prea des.

Dupa ce trec de cascada si ajung in caldarea superioara Mecetul Turcesc apare semet in fata mea, incredibil de clar si detaliat, cu cerul albastru deasupra si cu zapada spulberata de vant deasupra. Vantul si-a facut in schimb de cap si pe aici si dau de acelasi valuri imense de zapada, bine inghetate, pe care urc cu spor pana in muchia care urca spre Omu. Pe aici nu mai e urma de zapada proaspata, doar scoici si zapada ingheata. Valea Cerbului e complet in ceata iar pantele dinspre baraca stralucesc albastru in lumina soarelui. Valurile marii de nori se izbesc de Costila, iar plafonul se ridica incet dar sigur. In Valea Dorului pare sa fie deja ceata, iar Craiul e si el momentan sub cusma de nori.

La varful Omu in schimb e soare si bine, cel putin daca nu stai in bataia vantul. Usa cabanei e complet acoperita de zapada, la fel si usa refugiului din spate la fel si ma intreb daca se poate debloca cu usurinta in caz de urgenta. Pe la statia meteo nu trec caci sigur as fi certat pe buna dreptate pentru ca haladuiesc singur pe aici. Cand arunc in schimb o privire spre Morar lucrurile arata pe de o parte dezamagitor, caci in caldarea superioara e fix aceasi poveste de pe platou, cu zapada modificata de vant. In schimb tot ce e mai jos de caldarea superioara e in ceata astfel incat orice teama legata de avalanse venite de pe versantii de pe Bucsoiu dispare si sunt destul de convins ca lucrurile vor fi ok pana jos.

Pentru un scurt moment ma gandesc si la alternative, caci e atat de frumos la 2500 de metri, deasupra norilor si ar mai merge cateva ore petrecute pe aici pana cand va urca plafonul. Dar varianta unei plimbari pana la refugiul din Tiganesti pica caci ar ramane problema recuperarii masinii din Busteni. Asa ca pornesc la vale pe Morar, schiind pe zapada cat se poate de diversa, la inceput zapada extrem de inghetata, mai jos crusta ce alterna cu bucatele faine de pulver si la final, din Canion in jos, dar mai ales prin padure tone de pulver. Pare ca tot pulver de pe platou a fost sulfat aici, suficient de adanc cat se treci peste toate crengile si peste toti bolovanii, o placere.

Iar dupa ce intersectez triunghiul rosu inchei tura cu o plimbare pe foci pe plaiul munticelu, pe sub abruptul tapetat cu zapada. Cobor pe schiuri pana la Troita, incheind inca o tura de iarna fix asa cum ar trebui sa fie, cu ajuns pana in oras pe schiuri. Si chiar daca sunt carcotas cu iernile ce nu mai sunt ce au fost odata iarna asta a fost o exceptie cat se poate de placuta.

Caldarea superioara a Vaii Ialomitei, cu Mecetul Turcesc extrem de bine contura.

Caldarea superioara a Vaii Ialomitei, cu Mecetul Turcesc extrem de bine contura.

Vantul isi face in continuare de cap in partea de sus a Bucegiului.

Vantul isi face in continuare de cap in partea de sus a Bucegiului.

Pauza deasupra norilor.

Pauza deasupra norilor.

De la balcon.

De la balcon.

Pauza de poza.

Pauza de poza.

Canionul din Morar, acoperit ca in putini ani pana acum.

Canionul din Morar, acoperit ca in putini ani pana acum.

Mistic mountain, aprope de poiana Costilei.

Mistic mountain, aprope de poiana Costilei.

Tot pulverul e strans la poalele Bucegilor.

Tot pulverul e strans la poalele Bucegilor.