Category Archives: Baiului

DSC_3371

Clabucetul Taurului, Culmea Sorica, Susai si Pietricica, in saua mtb-ului

Saptamana de vara din Octombrie e abia la inceput, si dupa ce in urma cu o zi am admirat abruptul vestic al Bucegiului de pe dealurile din zona Bran-Moeciu astazi e momentul sa schimbam unghiul si sa ne mutam pe culmile impadurite din Neamtului si Baiului. Singura speranta e ca iarna ce si-a facut de cap in urma cu o saptamana, frigul si vantul sa nu fi scuturat prea tare frunzele padurilor de fag din zona.

De data aceasta suntem in formatie extinsa, cu Cindy si cu Nico si cu plan de invartit prin pe forestierele si pe potecile din zona Predeal – Azuga. Iar daca ieri ritmul a fost mai de relaxare si de facut poze astazi ceva imi spune ca pedalele vor vrea sa stranga si ceva kilometri si ceva diferenta de nivel pana la sfarsitul zilei. La asta ajuta pe de o parte si traseul care se desfasoara in mare parte prin padure, cu puncte rare de belvedere si cerul cenusiu si mohorat care ne insoteste cam pe tot parcursul zilei.

Pe de alta parte chiar daca sunt putine locurile de belvedere sunt cat se poate de spectaculoase, cum ar fi cel de pe Clabucetul Taurului unde ajungem la fix pentru a prinde unul din putinele momente in care soarele ne-a suras din plin. Asa ca luam o pauza mai lunga, facem poze, deslusim peste drum toate detaliile abruptului Prahovean, acum in varianta de pereti de stanca intercalati cu vai inca acoperite de zapada cazuta in urma cu o saptamana. E fascinant cand stai sa te gandesti prin cate din locurile respective ne-au dus pasii in ultimii ani si cat de multe amintiri avem legate de fiecare vale zarita in departare, unele din ele deja sterse, unele din ele amestecate. Iar amintirile si experientele respective au transformat muntele amenintator si impresionant din primele ture intr-un loc familiar si cunoscut. Iar dintre toate activitatile doar alpinismul vine cu o rezerva aproape inepuizabila de aventuri si de provocari.

Dar revenind la povestea zilei dupa ce soarele intra intre nori, noi ne straduim sa ne dam jos de pe Clabucetul Taurului, negociind initial o poteca plina de cazaturi ce se transforma intr-un traseu marcat (punct albastru) pe care chiar e foarte distractiv de coborat pana in Azuga. De aici ne asezam din nou la urcare pe Valea Cazacu si mai departe spre Muchia Urechea dupa care pe sub varf pana in locul in care te lasa gondola.

In Azuga lucrurile se misca pentru MTB, au aparut mai multe variante de trasee e coborare, s-au amenajat ceva poteci iar noi avem norocul sa nimerim pe una din ele atunci cand coboram inapoi spre DN pe muchia Sorica si care se confunda in parte cu poteca turistica. E un flow trail care ne pune zambetul pe buze si care ne face sa ne gandim daca mai urcam odata cu gondola pentru a mai face coborarea. Lasam in schimb planurile pentru a exersa tehnica de downhill pentru vara urmatoare si pornim inapoi spre Susai, de unde mai prindem o coborare scurta, dar faina spre Valea Azugii, incheind ziua cu bucla faina spre poiana stanei din Pietrica si ajungem la fix inapoi inainte e lasarea intunericului ce vine din pacate din ce in ce mai repede.

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/1231767765

Pregatiti de asaltul partiei Cocosul, varianta prin invaluire.

Pregatiti de asaltul partiei Cocosul, varianta prin invaluire.

Sus-jos, sus-jos, prin paduri de fag ingalbenite.

Sus-jos, sus-jos, prin paduri de fag ingalbenite.

Privind peste drum spre Bucegiul cu cusma.

Privind peste drum spre Bucegiul cu cusma.

Unii pedaleaza, altii cara, fiecare dupa preferinte pe bucata abrupta ce urca spre Clabucetul Taurului.

Unii pedaleaza, altii cara, fiecare dupa preferinte pe bucata abrupta ce urca spre Clabucetul Taurului.

Panorama zilei.

Panorama zilei.

DSC_3385.jpg

Un fel de adio iarna si paduri colorate. Cel putin pana anul ce urmeaza.

Un fel de adio iarna si paduri colorate. Cel putin pana anul ce urmeaza.

Pe serpentine, pe punct albastru, spre Azuga.

Pe serpentine, pe punct albastru, spre Azuga.

Sa tot faci carry-bike prin astfel de paduri.

Sa tot faci carry-bike prin astfel de paduri.

Padurile de fag din Baiului, inainte de a prinde coborarea pe culmea Sorica.

Padurile de fac din Baiului, inainte de a prinde coborarea pe culmea Sorica.

DSC_3437.jpg

Coborarea turei, poteca foarte frumoasa ce coboara pe culmea Sorica, acum pregatita si cu ceva contrapante.

Coborarea turei, poteca foarte frumoasa ce coboara pe culmea Sorica, acum pregatita si cu ceva contrapante.

IMG_20170311_120650

Prahova Deluxe 2500, din nou pe cursiera pe dealurile Prahovene

Primavara in sudul Carpatilor vine considerabil mai devreme ca la Brasov, si aproape in fiecare weekend sunt cate 4-5 grade in plus pe langa Ploiesti. Iar cele 4-5 grade chiar fac diferenta la inceput de primavara sau la sfarsit de toamna, mai ales intr-un weekend in care ultima rabufnire a iernii a adus din nou un pic de zapada pe crestele muntilor. Pe langa zapada crestele muntilor se anunta complet invaluite de ceata weekendul acesta asa ca pana la urma tot chemarea bicicletei e mai puternica, chiar daca probabil nici aici nu o sa vedem deloc soarele.

Tura pentru weekend-ul acesta e desenata de Horatiu intr-o incercare de a lega doua trasee clasice din zona Campina-Comarnic, . Planul de acasa ar fi 120 de kilometri cu 2100 de metri diferenta de nivel dar trebuie sa vedem ce va zice si vremea si vantul de planurile noastre.

Asa ca dimineata zilei de sambata ma gaseste impreuna cu Mihaela din nou in trenul de Comarnic, eu cu MTBul, ea cu cursiera, intr-o combinatia in care se balanseaza destul de bine diferenta dintre noi si in care putem pedala cam in acelasi ritm. Din Comarnic ni se alatura Horatiu pe un ciclocross 1×11 asa ca intr-o combinatie extrem de pestrita dar in acelasi timp echilibrata de biciclete pornim hotarati in tura. Incepem binenteles complet neincalziti cu urcarea destul de abrupta spre Sercaia.

Prin Baiului se ghiceste putina zapada proaspata de la 1000 de metri in sus, cerul e acoperit si un vant destul e hain bate dinspre nord, noi pedalam cu spor la deal si incet incet ne intram in ritm, iar eu trebuie sa recunosc ca e tare fain sa pedalezi pe drumurile secundare Prahovene, fara trafic si cu urcari cat se poate de provocatoare. Vorba lui Horatiu, e greu sa te plictisesti de drumurile din judetul asta.

Iar chiar daca pe masura ce ziua inainteaza vremea ramane la fel de inchisa trebuie sa recunosc ca ma bucur e libertatea pe care o ai pe bicicleta, de viteza cu care se succed urcarile si coborarile si de drumurile libere. Probabil punctul cel mai interesant al zilei pentru mine e urcarea de la Podul Ursului, urcare pe care nu am ajuns pana acum si care trebuie sa recunosc ca mi se pare cat se poate de interactiva. E cat se poate de scurta la 1 km si 146m diferenta de nivel, numai buna pentru a desfunda plamanii pana sus. Sunt tare curios cum ar fi o urcare cu un gradient la fel e constant dar de 10 ori mai lunga. Cel mai probabil moartea oricaror picioare.

De la Podul Urusului gonim intins si rotund la trena spre Cosminele unde urmeaza o pauza extinsa de masa cu napolitane, radler, banane si portocale si plini de energie pornim pe drumul Cosminele-Telega, una din bucatile care imi place cel mai mult dintre drumurile Prahovene. Din Telega dupa o noua pauza e masa (de data aceasta cu saratele si ghiveci de legume) si dupa cateva raze de soare vine momentul sa infruntam si urcarea spre Sotriile, urcare ce (re)descoperim destul de repede ca e formata din mai multe urcari si coborari asa ca aproape fara sa ne dam seama mai strangem 500 de metri diferenta e nivel pe catastif. Inca o coborare lunga si cativa kilometri pe DN1 si incheiem tura, botezata de Horatiu Prahova Deluxe 2500. Probabil in weekendurile ce urmeaza va veni si randul Prahove Super Deluxe 3000+ , dar pana atunci sa vedem daca mai rost de pus schiurile in picioare sau e scos pioletii la inaintare.

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/896302265

Coborarea spre Sercaia, inceputul serpentinelor in care trebuie sa ai destul e mare grija cum iti calculezi traiectoria.

Coborarea spre Sercaia, inceputul serpentinelor in care trebuie sa ai destul e mare grija cum iti calculezi traiectoria.

Coborand spre Valea Doftanei.

Coborand spre Valea Doftanei.

Nori fotogenici si drumuri pustii.

Nori fotogenici si drumuri pustii.

Horatiu tragandu-si sufletul dupa urcarea de la Podul Ursului.

Horatiu tragandu-si sufletul dupa urcarea de la Podul Ursului.

Urcarea de la Podul Ursului.

Urcarea de la Podul Ursului.

Sfarsitul urcarii e la Cosminele impreuna cu dealuri pe care trebuie sa ajungem si cu MTB-urile.

Sfarsitul urcarii e la Cosminele impreuna cu dealuri pe care trebuie sa ajungem si cu MTB-urile.

Horatiu si semnele primaverii.

Horatiu si semnele primaverii.

Zambete si drumuri pustii.

Zambete si drumuri pustii.

Un ultim strop de energia inainte de bucata finala spre Comarnic.

Un ultim strop de energia inainte de bucata finala spre Comarnic.

DSC_2176

Pe schiuri prin Baiului, din nou in cautarea zapezii

Cred ca sunt putine peisaje de munte din Romania care sa se compare cu felul in care abruptul Bucegilor se vede din Baiului. Peretii masivi de stanca se ridica fix de peste drum si senzatia intr-o zi senina e ca daca te opintesti putin ai putea sa arunci o piatra pana in partea cealalta. Si totusi astazi nu avem parte de un cer complet senin iar un plafon ingust de nori ascund din cand in cand Caraimanul si Costila.

Iarna care a venit weekendul trecut in Bucuresti nu a ajuns cu aceleasi forte si la munte. Cu toate astea cei 10-15 centimetri de zapada proaspata si usoara sunt suficienti pentru a putea urca pe schiuri. Planul zilei e scurt si simplu, o urcare pe Zamora in cautarea panoramei perfecte spre Bucegi, mers pe creasta pana la Azuga si de aici coborat pe partie.

Atunci cand iesim in cele din urma din padure ne ia in primire un vanticel inghetat care ne aminteste ca totusi afara sunt sub -10 grade si care ne sileste sa ne infofolim cu toate hainele. Mi se pare incredibil cat de mult reduce frigul dorinta de a face poze. Atunci cand trebuie sa stai mai mult timp in loc pentru a face o poza si atunci cand trebuie sa-ti incalzesti de fiecare data dupa mainile stai sa te gandesti de doua ori daca se merita scos aparatul.

Asa ca urcarea si drumul pe creasta se scurg intr-un ritm alert in care incercam sa ne miscam constant pentru a ne incalzi. In ultimele ture in care am avut parte de un frig destul de serios mi-am dat seama ca picioarele mele au ramas in continuare cu o sensibilitate la frig si ca va dura mai mult timp decat ma asteptam pentru a reveni la parametri normali. Pana atunci si pana cand voi gasi un set de perechi care sa se potriveasca cu noua conformatie a piciorului iarna nu va mai fi probabil printre anotimpurile preferate.

In creasta ne ia in primire si ceata asa ca drumul pana pe Urechea se scurge repede in aceasi incercare de ne incalzi. Si chiar daca zapada pe Cazacu si pe Urechea nu arata foarte rau gandul ca urmeaza un drum lung prin padure prin zapada fara nici un fel de baza ne face sa ramanem la planul initial. Asa ca incheierea turei e marcata de o coborarea pe Sorica cu nefericit de multa gheata la sfarsitul zilei, si cu un Bucegi in departare ce s-a hotarat sa iasa in cele din urma din nori. Iar in Bucegi pe sus se vedea destul de multa zapada, pacat ca saptamana ce urmeaza vremea se incalzeste din nou…

Noroc cu stratul minim de zapada ce incepe din Busteni.

Noroc cu stratul minim de zapada ce incepe din Busteni.

DSC_2142.jpg

Costila ascunsa sub un nor, si panorama asupra abruptului prahovean.

Costila ascunsa sub un nor, si panorama asupra abruptului prahovean.

La drum.

La drum.

Dam si de iarba in zonele in care vantul si-a facut de cap.

Dam si de iarba in zonele in care vantul si-a facut de cap.

Zamora.

Zamora.

Opera vantului.

Opera vantului.

Pe muchie.

Pe muchie.

DSC_2677

De pe Baiul Mare la protest, pentru paduri

Seara de vineri ma gaseste fara nici un fel de plan pentru ziua de sambata, weekend-ul acesta e putin cam greu de gasit parteneri de tura cu jumatate din oameni plecati la Ecomaraton si cu cealalta pastrandu-se pentru Prima Evadare.

Singurul lucru pe care il stiu e ca la seara as vrea sa ajung fie in Brasov fie in Bucuresti pentru a ajunge la un prim protest legat de o serie de amendamente ale codului silvic care ar trebui sa scada amploarea defrisarilor, fie ele legale sau ilegale cu care se confrunta Romania in momentul de fata. E o problema care e foarte vizibila pentru cei care petrec aproape fiecare weekend pe munte si care ar trebui constientizata de mult mai multa lume. Si nu, nu sunt ipocrit si imi dau seama ca atunci cand ai ceva de mobila in casa si atunci cand jumatate din tara se incalzeste cu lemne lemnul respectiv trebuie sa vina de undeva, dar cheia e exploatarea sustenabila, caci pana la urma lemnul e o resursa regenerabila.

Dar acum revenind la povestea weekend-ului vineri seara la ora 23:00 hotararea e luata pentru o tura solitara cu MTB-ul prin Baiului, pe unde sper sa nu mai fie foarte multa zapada in zona inalta a crestei. Trezirea e matinala ca in fiecare weekend iar mijlocul de transport 3001 iar planul e unul simplu, urcat in creasta din Posada si coborat fie in Azuga, fie in Busteni fie in Sinaia la timp pentru a prinde regional express-ul de ora 15:00, dupa care intoarcerea in Bucuresti la timp pentru a intercepta protestul.

Zis si facut, iar dimineata ma prinde invartindu-ma prin Posada incercand sa dibuiesc drumul care urca spre Valea cu Flori. Prima data pe sub un podet, dupa care pe la ceva scari metalice, in cele din urma intreb un localnic si incep sa pufai cu spor la deal. Bicicleta inca are noroiul din Cernei-Mehedinti pe ea si inca nu prea imi dau seama cum oamenii au timp si rabdare sa mentina in stare impecabila bicicleta, mai ales atunci cand e vorba de MTB. In schimb imi place ca in afara de bicicleta in sine (care e o destul de mare bataie de cap) echipametul e minim, o pompa, un set de petice si leviere, un multitool si cam atat.

Traseul pe care merg acum e acelasi cu primul traseul pe care l-am facut dupa operatie, intr-o frumoasa zi de toamna, doar ca in sens invers. Intr-un fel acum chiar sunt curios daca voi reusi sa urc acum pe bicicleta acelasi drum care mi s-a parut criminal la coborare din cauza bolovanilor de pe drum. Dar chiar daca e de tras si chiar daca in portiunile abrupte trebuie sa-ti dozezi foarte bine efortul si elanul totusi merge si mi se pare ca bicicleta cu rotile de 29 si caucicurile tubeless cu presiune mai mica chiar fac o diferenta imensa aici. Sincer pe acelasi teren cu bicicleta Mihaelei nu cred ca as fi reusit sa urc pe bicicleta.

Pe masura ce urc in inaltime incep sa apara si mici petice de zapada cu cateva portini de impins bicicleta iar atunci cand ajung pe Piscul Cainelui zaresc si trupa Claudiei care urca cu spor din Sinaia. Cobor si merg impreuna cu ei o scurta perioada si chiar imi pare bine de intalnire, fie ea destul de scurta. As putea spune ca am gandit tura astfel si pentru ca stiam ca o sa ma intalnesc si cu ei, dar din pacate ritmul de mers pe MTB si ritmul de mers pe picioare complet diferit asa ca pornesc mai departe la drum.

Baiul Mare se vede in zare si imi dau seama ca desi am fost de o multime de ori in Baiului nu am urcat pe cel mai inalt punct de aici asa ca imi zic ca e o ocazie cat se poate de buna, mai ales caci se vede un drum destul de imbietor pe culme. Norii prapastiosi promisi de prognoza incep sa se stranga pe cer asa ca ii dau bice, mai iau si bicicleta in carca si in curand ajung si pe varf, sau cel putin pe ceea ce cred eu ca e varful. Incepe si ploaia firav cu cativa stropi iar eu fac cale intoarsa si fugind de nori incepe coborarea spre Sinaia prin Piscul Cainelui, o coborare superba atat cu bicicleta cat si la alergare. As putea spune ca e chiar mai faina pe bicicleta, mai ales atunci cand ai de invatat destul multe lucruri la capitolul tehnica de coborare. Dupa care urmeaza tren, protest unde m-am intalnit cu o multime de cunoscuti si unde mi s-a parut foarte interesanta sa vad cum se intampla lucrurile si o tura de cursiera cu Dani duminica prin jurul Bucurestiului in care am incercat sa ne strecuram printre ploi.

Cumparaturile dinainte de tura in fata la magazinul comunal.

Cumparaturile dinainte de tura in fata la magazinul comunal.

Spre Secaria, si mijloace alternative de a ajunge aici.

Spre Secaria, si mijloace alternative de a ajunge aici.

Going up!

Going up!

Privind peste drum, unde inca e toamna in toata regula.

Privind peste drum, unde inca e toamna in toata regula.

In intampinarea trupei ce urca din Sinaia.

In intampinarea trupei ce urca din Sinaia.

M&M-uri la inaltime.

M&M-uri la inaltime.

Gasca vesela.

Gasca vesela.

Prognoza se adevereste.

Prognoza se adevereste.

Singuratica.

Singuratica.

DSC_2675.jpg

Tot la vale.

Tot la vale.

Cu Dani, Kiki si Vladi la protest, si cu multi alti cunoscuti.

Cu Dani, Kiki si Vladi la protest, si cu multi alti cunoscuti.

IMG_0975

De la caldura din Maroc inapoi pe schiuri.

Cutiile cu biciclete troneaza inca in mijlocul camerei iar saptamna s-a evaporat fara sa ne dam seama cand s-a facut vineri. Dar cum zapada la munte este si cum vremea se anunta buna nu are nici un sens sa ramanem in Bucurestiul gri si incetosat. In plus sa treci in cateva zile de la a-ti croi drum pe strazile inguste ale medinei din Marrakech la zapada si doage de lemn e cel putin interesant.

Singura si prima data pe schiuri de pana acum de dupa operatie a fost cel putin cam dureroasa, ajungand in momentul respectiv sa-mi dau seama ca nu mai tin minte cum sa iau virajele, pe un teren si pe o zapada pe care n-ar fi fost nici o problema inainte. Claparii care brusc au ramas cu 5 numere mai mari nu ajuta deloc, si erau si conditiile atenuante ale primei zile pe schiuri dar tot nu a fost deloc placut.

Astfel incat planul pentru weekendul acesta e sa ajung din nou pe partie si sa reinvat cum se face miscarea. Cu ocazia asta imi dau seama ca au trecut ani buni de cand am fost pe partiile din Romania. Pana la urma ajungem la Azuga, unde exceptand pretul putin exorbitant pentru un abonament pe o zi a fost destul de ok, mai ales tinand cont ca era weekend. In minte aveam amintirile cozilor la care stateai cate o jumatate de ora de acum cativa ani asa ca acum am ramas complet surpins cand desi era sambata la jumatatea zilei nu se statea mai mult de 5 minute. Abonamentul a ramas in continuare obscen de scump dar pana la urma si asta e unul din motivele pentru care ne-am luat schiuri de tura.

Revenind acum la schi, ziua de sambata am petrecut-o aproape in intregime pe partie, incercand sa-mi amintesc cum se face. Claparii tot cu 5 numere mai mari au ramas dar dupa cateva coborari a inceput sa conteze mult mai putin decat mai asteptam. Mai problematic e cu centrul de greutate care s-a mutat si el in spate, si cu initierea virajelor. Oricum per total nu e dracul chiar asa de negru precum ma asteptam si spre sfarsitul zilei limitarea principala era clar lipsa de antrenament si oboseala si nu lipsa degetelor de la picioare.

Ziua de duminica in schimba fost ceva mai interesanta pentru a fost prima zi pe schiuri de tura pentru Claudia, si mi s-a parut foarte interesant sa-mi amintesc cum a fost si pentru noi prima data, acum 7 ani de zile in Calimani, intr-o tura plina de peripetii. Oricum e foarte faina senzatia atunci cand esti la inceput si cand iti dai seama ca ai dat peste o noua modalitate de a descoperi muntele.

Asa ca duminica am plecat in formatie extinsa impreuna cu Claudia, Octavian si Viorica si Ioana sa ne invartim putin cu schiurile de tura pe langa Azuga, unde pe versantii din partea nordica zapada s-a pastrat destul de bine atat pentru urcat si pentru coborat. Daca la partie claparii nu m-au omorat in schimb la tura la urcare a fost putin groaznic, caci piciorul e mult mai putin stabil pe talpa claparului si ajungeam sa atunci de foarte multe ori cu tibia claparul. Dupa cateva ore de-abia ateptam sa-i dau jos, desi sunt aceasi clapari pe care ii am de 6 ani de zile cu care ma simteam perfect pana acum. Iar din pacate la clapari chiar nu prea am cum sa gasesc o pereche care sa-mi vina cat de cat bine la dimensiunea piciorului. E o problema e care sigur nu am cum sa o rezolv in iarna aceasta si oricum ar trebui sa mai astept pana cand se mai desensitivizeaza zona, dar iarna viitoare o sa trebuiasca sa gasesc o solutie. Pana una alta sa ne bucuram de zapada cat mai e.

Perspectiva asupra Bucegiului.

Perspectiva asupra Bucegiului.

Starea partiilor in primele ore ale diminetii.

Starea partiilor in primele ore ale diminetii.

Antrenament pentru Postavaru Night.

Antrenament pentru Postavaru Night.

X Marks the spot.

X Marks the spot.

Ultima coborare.

Ultima coborare.

Azuga, unde zapada se duce vazand cu ochii.

Azuga, unde zapada se duce vazand cu ochii.

5 ani de zile, si probabil schiurile mai rezista inca odata pe atat.

5 ani de zile, si probabil schiurile mai rezista inca odata pe atat.

IMG_0952.jpg

IMG_0955.jpg

IMG_0959.jpg

Poza de grup, la putin dupa erau deja cateva victime ale echilibrului intinse pe zapada.

Poza de grup, la putin dupa erau deja cateva victime ale echilibrului intinse pe zapada.

Spre Creasta.

Spre Creasta.

Ski-Mountaineering.

Ski-Mountaineering.

Inca o urcare.

Inca o urcare.

Insarcinata cu foci.

Insarcinata cu foci.

Omat bun.

Omat bun.

Din nou la deal

Din nou la deal

Inserare.

Inserare.

In padurea cu omat bun.

In padurea cu omat bun.

Halou si caini de paza, si cu mine in mijloc. (Foto claudia)

Halou si caini de paza, si cu mine in mijloc. (Foto claudia)

Azuga

In cautarea coborarilor cu pulver prin Baiului

A venit iarna. In timp ce deschid poteca prin pulverul indesat ce trece de jumatate de metru, muncind pentru fiecare metru imi vine greu sa cred ca in urma cu 5 zile toata Romania era aproape uscata si eu pedalam 180 de kilometri pana la Slatina. Iar acum tot muntii stau sub un strat gros de zapada, si cum in urmatoarea perioada am un program mai flexibil pot iesi si in timpul saptamanii pentru a profita de zapada. Nu singur, caci in conditiile acestea de zapada proaspata ar fi cel putin periculos ci intr-o companie selecta a altor oameni care au program flexibil in caz de zapada si care nu iubesc instalatiile. Si astfel ne-am gasit cei 4 muschetari de Baiului, Bubulu, Balan, Dani Spulber si eu.

Cum ajung putin mai devreme la intrarea in traseu (triunghiul albastru care urca direct din DN1 din Azuga catre Baiului) apuc sa sparg poteca pe prima bucata si sa dau cateva viraje pana cand ajung si ceilalti. Cred ca toti stim cu e sa pui schiurile in picioare pentru prima data intr-un an si sa te dai la vale, si cum e cand stai in fata primelor viraje si incerci sa-ti aduci aminte cum se facea. Ultima data am fost pe schiuri am fost iarna trecuta in Vent, la o tura superba pe schiuri de tura pe varfuri de peste 3000 de metri. Dar de atunci antrenament 0, astfel incat pot decat sa sper ca nu o sa-i tin in urma pe oameni in tura de azi, mai ales ca la sfaturile lui Bubulu care zicea de zapada mare am venit cu schiurile late si claparii grei, amandoua ajung la 4 kilograme pe picior. Macar nu sunt singur, si Bubulu avand un setup destul de greu. In schimb Balan si Dani intra clar in categoria raceri.

Si dupa cateva viraje stangace parca incep sa-mi aduc aminte cum e face, desi muschii neantrenati pentru miscare protesteaza si ar trebui caliti in cateva ture de genul acesta. Si dupa ce ne reunit plecam din nou la drum, facand morisca pentru a deschide poteca. Partea frumoasa e cand iesim din padure si din plafonul de ceata si cand putem sa privim peste drum la Bucegiul acoperit de zapada. Si tare bine ii mai sade.

De aici pe creasta in schimb vantul a inceput deja sa-si faca treaba si sa mute zapada de colo colo, astfel incat nu e la fel de muncit la urme dar ochii incep sa se uite dupa cum a batut-o vantul, pe unde a strans-o, pe unde e zapada ok de coborat. Mergem pe mana lui Bubulu care prbabil a vazut coclaurile astea in toate conditiile de zapada si a strans o experienta incredibila, si mergem catre Cazacu unde coboram pe un picior-fata de cam 500 de metri de nivel tare fain si cu zapada ok.

Si cum mai avem timp mai urcam odata pana aproape de varful Urechea si mai prindem o coborare pe fata din stanga, la fel de faina pe care daca am fi avut mai mul timp am fi facut-o de mai multe ori probabil. Dar se lasa seara, si pentru a nu imbratisa copaci pe intuneric prin padure coboram pe piciorul Urechea pana inapoi in statiune, dupa care cu schiurile in spate sper gara. in total 16 kilometri cu 1300 de metri diferenta de nivel, fara nici un fel de instalatie si prin zapada mai mare.

Nici ca puteam sa visez un inceput de sezon mai fain, si chiar daca a fost un pic de tras si la deal si la vale pentru a tine pasul cu oamenii, si chiar daca azi o sa fac o febra musculara cum nu am mai facut demult nu regret nimic, si sper doar sa-i fi tinut prea mult in urma pe oameni. Dar gata cu carat pietrele de moara la deal, daca se mai aseaza zapada data viitoare trebuie sa incerc si setup-ul mai de fuga, cu TLT 6-le si cu Iki-urile cu TLT Speed. Ca incheiere trebuie spus ca e zapada, dar e multa si sub stratul extrem de sanatos nu e nimic si vantul sa o tot mute zilele urmatoare, deci mare grija.

Sapand poteca prin omat.

Sapand poteca prin omat.

Poteci neatinse.

Poteci neatinse.

Padurea de argint.

Padurea de argint.

Incarcat.

Incarcat.

Racer.

Racer.

Deasura norilor.

Deasura norilor.

Fritz.

Fritz.

Inaintand pe creasta.

Inaintand pe creasta.

Privind catre Sinaia.

Privind catre Sinaia.

Gata de coborare, Jackal vs Atomic.

Gata de coborare, Jackal vs Atomic.

Fu fain?

Fu fain?

40 de zil de Postavaru intr-un sezon.

40 de zile de Postavaru intr-un sezon.

Inca deasupra norilor.

Inca deasupra norilor.

Ultima coborare.

Ultima coborare.

Alb si negru.

Alb si negru.

Poiana Marului

Perspective, Crai si Bucegi..

Mike a fost din nou mai harnica si a scris mai devreme jurnalul din weekend:

Un pic mai multe poze aici.



Afara e noapte si aerul este curat dupa ploaie. A turnat din cer, ploaie de vara cu bulbuci cam 15 – 20, poate chiar 30 de minute. Acum s-a oprit si incercam sa ne mobilizam sa ne pregatim dormitorul pentru diseara. Pana una alta dau o raita in padure, cobor pe micul drum de pamant pe care nu merg acum prima oara, in cautarea unui brad propice. Dar ochii raman agatati de o arcada…e o arcada mica, in spatele careia domneste un albastru inchis dar limpede, in care se oglindeste triunghiular muntele. Sunt intrigata de descoperire pentru ca arcada asta nu a fost niciodata aici…Nu imi dau seama de unde a aparut pentru ca stancile sunt mai incolo, aici nu e decat padure. Si in plus nu imi amintesc sa fie vreo platforma aici de pe care sa ai asa deschidere…belvederea a mai departe. Totusi, desi raman agatata de realitate, ceva ma cheama, ma atrage in necunoscut. Pasesc prevazatoare spre arcada, pas cu pas, pentru ca vreau sa inteleg…Sub noi e mare de nori? Si de cand sunt norii atat de albastrii si de imobili?

Ajung pe margine si descopar ca stau pe marginea unui ochi de apa format in pamantul reavan de la ploaia torentiala. Umbra mea nu se vede pentru ca e inghitita de umbra mare si neagra a bradului din spate, care asa triunghiular cum este, poate fi lesne confundat cu un varf. E umbra marelui varf…Viata mea are sens in umbra muntilor. Acolo este libertate, acolo este dragoste, acolo este sensibilitate, acolo e curaj si intelegere. Stiu ca oricum vom face, vom trai cu muntele in suflet si vom tanji si vom munci sa ne intoarcem la el. Pentru ca parca doar acolo prindem sens. Suntem niste copaci cu tulpini inca firave dar cu radacini puternice, ce odata ce s-au incovrigat pe dupa stanci si au ajuns la un fir de apa, s-au pietrificat si copacul lor si-a gasit rostul.

Si noi ne gasim rostul in fiecare weekend, cu fiecare loc nou sau vechi in care mergem. Pentru ca nicio zi nu e ca alta si trairile, oamenii, vremea sunt diferite de la zi la zi, de la saptamana la sapatamana, de la luna la luna.
Astfel sambata am plecat pe biciclete din Zarnesti,impreuna cu Laviniu,Irina si Vladintr-o tura usoara, fara pretentii:

Zarnesti-Poiana Marului-Sinca Noua-Holbav-Vulcan-Tohan-Zarnesti, cam 60 km si fara prea mari diferente de nivel, pe drumuri asfaltate sau drumuri de tara.


Bike route 1575469 – powered by Bikemap



Ne bucuram de padurile cu verde crud, de umbra copacilor aruncata generos peste noi, de urcarile scurte, de coborarile in viteza, de drumul cu trafic putin. Momente de pauza sunt multe, pentru ca Radu si Vlad au DSL-urile cu ei si ne tot trag in poze si cand nu ne trag in poza, atunci ne regupram noi, si tot asa.

Spre Sinca Noua

In Sinca Noua urcam pana la bisericuta de lemn si hoinarim putin prin cimintirul de acolo. Cruci noi si cruci simple si vechi “dintr-un lemn”.

Asa mi-ar placea sa arate locul meu de veci

Morminte uitate intr-un colt, cucerite de iarba, altele ingradite, umbrite de tei ori decorate cu flori…E o mica gradina aici. Narcise, lalele, irisi toate vegheaza linistea. Nici noi nu o tulburam ci ne asezam obositi la umbra pe treptele racoroase. Slujba s-a terminat, biserica e inchisa dar au ramas lumanarile, marturii calde ale trecerii oamenilor pe acolo.

Bisericuta de lemn din Sinca Noua

Eu cu Radu si cu Vlad plecam si spre Viaductul Podul Ilii si drintr-o data ideea unei ture pe bita ne incolteste in minte.

Pe Viaduct-parte a unei foste cai ferate

Pe drumuri de tara-fost terasament


Apoi pornim mai departe, ne intoarcem putin sa prindem drumul spre Holbav. Un drum si mai pustiu. In primul sat unde ajungem ne oprim la birt. Pe 2 bancute, la umbra, stam si radem cateva beri. Nu ne dam plecati caci la soare e torid. Parcam chiar si bicicletele la umbra si nu avem energie pentru nimic altceva decat sa picotim, sa dormitam si sa ne hidratam.



Cu greu plecam dupa 16, fara sa fim convinsi ca s-a dus caldura. Totusi gasim pana la urma un ritm decent, pentru ca, la o anumita viteza obtinuta cu efort minim, aerul cald ne ventila totusi multumitor.

Spre Holbav

Drumul pietruit merge pana in Holbav, traversam satul si urcam pe deal.



De aici avem promisa o privelista spectaculoasa cu norii albi si inalti ce se ridicau in jur. Pe langa nori, sau mai presus de ei, am gasit insa Craiul.
De fapt nu tot Craiul, doar Piatra Mica si Varful Turnu. Dar cum arata varful Turnu…Niciodata dinspre Zarnesti sau de sub creasta nu l-am vazut asa…Intotdeauna il priveam doar dinspre partea impadurita. Acum insa aveam de-a face cu o piramida destul de voluminoasa si stancoasa, ceva ce aminteste de o tura de pe tabla de sah, probabil perspectiva care i-a generat si numele.
Apoi, pe coboararea spre Vulcan descoperim si Bucegii, in intregime.



Nu e o imagine noua, dar Bucegii mi se par extraordinari indiferent din ce parte ii privesti. Si dinspre abruptul prahovean arata intr-un mare fel dar si dinspre Rasnov sunt impunatori. Nu sunt mari, nu sunt din cale afara de inalti dar sunt compacti si mie una imi sugereaza statornicie.

Perspective.





Echipa-cu Bucegii in spate

Tinuta de biciclist (se observa sapca in loc de casca)

Din Vulcan, mergem pe asfalt kilometrii buni pana in Zarnesti de unde ne despartim. Irina, Laviniu si Vlad pleaca spre casa. Eu si Radu plecam sa punem cortul caci duminica aveam de gand sa profitam de vremea frumoasa ce se anunta pana in 12 si sa facem o tura mica si pe munte.

Duminica, ora 8.00 dimineata ma gaseste pe peronul garii din Busteni…Gara mea mica si atat de draga. Urmaresc sarpele de fier cum intra in gara si din el coboara 3 muntomani…Nu sunt prea multi ca doar vremea se anunta tulbure. Unul dintre ei este si Claudia si cum nu avem timp de stat, sarim repede in masina si ne oprim in Azuga. Avem timp sa vorbim pe drum, momentan trebuie sa plecam cat mai repede in tura, sa o terminam cat mai repede ca sa ne ploua cat mai putin/deloc.


Traseul de azi este in mare parte cel descoperit in primavara la schi de tura: Azuga-Valea Limbasel-Clabucetul Taurului-Garbova-Clabucet Plecare-Muchia Susai-Cabana Susai-Clabucetul Azugii-Piciorul Cenusaroaiei-Valea Limbasel-Azuga.


Harta-made by Claudia

De data asta speram sa ne miscam mai repejor caci nu avem toata ziua la dispozitie, suntem manati de ploaie. Dupa 3-4 km pe forestier, incepem sa urcam pe versantul impadurit…

Balaureala- By Claudia


Radu zice 200 m, eu zic ca diferenta de nivel din fundul vaii pana pe culme e mult mai mare…Si asa e, urcam, urcam, urcam… Radu se cam plictiseste cu noi dar nu ne poate lasa singure pe aici caci sunt mari sanse sa ne ratacim. Trebuie sa ne scoata la o poteca clara. Balaurim cu mare stil, ne luam portia de balaureala, mai bine acum la inceput de tura decat la final. Si oricum pentru turele cu Radu e musai sa se defineasca inainte de tura o constanta K, unde k= ratacire. Dupa vreo 500 -600 m diferenta de nivel ajungem in final in muchie si acolo descoperim o poteca frumoasa, napadita de frunze pe care mergem cu usurinta si care ne scoate imediat sub varf intr-o poiana plina cu narcise, ceea ce ii da de lucru Claudiei.

Alergator in gradina de narcise (by Claudia)

Si chiar erau frumoase narcisele astea-by Claudia


Nu am mai ajuns demult pe varful acesta, mic, neinsemnat, usor accesibil dar care ofera perspective faine asupra muntilor din jur: Bucegii, Postavaru, Piatra Mare, Clabucetul Auzugii, Baiului.

Alegem sa ne tragem in poza cu Bucegii-multumim Claudia


E un tur de orizont complet si perspectiva ma ajuta sa ii arat Claudiei traseul ce ne sta in fata.


Pe Cocosul

Marcajul (TA) care vine din Azuga, ocoleste mai nou varful si e pacat sa nu urci pana sus pentru ca ai ce vedea. Radu pleaca glont la vale, ca el are doar de alergat. Noi plecam mai domol, coboram la Garbova unde e liniste si apoi intram din greseala in padure pe marcajul TA. Cum marcajul usor, usor se incadreaza pe o linie descendenta urcam putin si iesim chiar sub vechea cabana arsa. Un monstru tacut si trist ce vegheaza imprejurimile si se vede de peste tot. In egala masura imi place linistea de aici pe timpul verii. Noi incepem sa coboram pe partia Cocosul si pe la jumatatea ei facem dreapta urmand marcajul CA.



Drumul/poteca de pe Muchia Susai este extrem de alergabil(a) si se preteaza foarte bine chiar si la MTB. Soarele inca ne insoteste si distantele se scurg incredibil de repede daca e sa comparam cu tura de schi. La Susai gasim iarasi liniste. Se pare ca pe toti i-a speriat prognonza. Si pe noi ne sperie putin culoarea cerului spre Clabucetul Azugii (cum spunea Claudia, daca se uita peste ochelari era gri inchis, daca se uita prin ochelari era albastru inchis spre vinetiu-nici nu stiai ce varianta sa alegi) dar dupa un Granini de portocale rece ne asternem la drum. Ne incercam norocul destul de tare, dar de ce nu? E ca la 7500 la tura lunga, odata ce te-ai apucat sa cobori pe Ciubotea, sigur vei face si ultima urcare la Omu si vei termina concursul. Daca ne asternem la drum nu mai exista cale de intoarcere cu toata ploaia de pe lume.

Spre Clabucetul Azugii -pe forestier

Pe drumul de pamant spre Clabucetul Azugii avem parte si de soare si de tunete si de 2-3 stropi calzi astfel incat nu stim ce sa mai credem. Totusi zburam parca printre crengi, frunze, punctele cheie pe care le stiam dinmartie trec pe langa noi in viteza si mai repede decat as fi crezut incepem sa urcam spre varf. Dar nici aici nu urcam pana la capat caci iarna nu-i ca vara si noi gasim acum o poteca faina ce merge de-a coasta si ne scoate direct la stana de sub varf de pe Piciorul Cenusaroaiei. Totusi si de aici avem aceeasi panorama frumoasa la care se adauga si Muntii Neamtului. Bucegii s-au mai scuturat de nori si frontul, parca se scurge pe deasupra Vaii Prahova, printre munti.



La stana, cu un fragment de Bucsoi si unul de stana

Ne angajam pe picior si tinem poteca evidenta ce coboara sustinut (si destul de repede pana in firul apei-pe Valea Limbasel) de unde alergam ultimii 4 km, cot la cot, sporavaind despre una si despre alta asa cum numai fetele pot sa faca.


La intersectia cu Valea Azugii ne asteapta Radu care si-a terminat tura de alergat mult mai devreme si tragem toti 3 linie, fericiti ca am fost pe o insula de soare. Decidem sa nu ne incercam si mai mult norocul, mai ales ca aveam niste evadati de recuperat de la concursul din Baneasa. Dupa Sinaia prindem din urma frontul si Doamne cum ploua, fara oprire pana aproape de Ploiesti. Ne minunam si noi de ce noroc am avut si cum s-au aranjat toate weekendul acesta-ca margelele pe sfoara.


Baiului

Din Comarnic pana in Sinaia, partea a 2-a

Daca sambata am facut tura luand-o prin partea de vest a Vaii Prahovei, pentru ca aveam o jumatate de zi libera de la munca am zis sa incerc si varianta prin est, prin muntii Baiului. De data aceasta in schimb sunt singur, si am si un target anume, respectiv sa prind ultimul tren care se intoarce din Sinaia spre Bucuresti.

Asa ca plec de la munca in pauza de masa, si ma sui intr-un personal care se misca cu viteza melcului turbat spre munte, ajungand in Comarnic pe la 16:20. Macar a fost ieftin, biletul fiind 15 lei. De aici am cam 4 ore pentru a prinde ultimul tren din Sinaia, care pleaca la 21:06.

O mica pauza de cumparaturi, dupa care trebuie sa incep alergarea din pacate pe un DN1 foarte aglomerat si plin de gaze de esapament. Dupa 2 kilometri fac stanga, pe una din stradutele Comarnicului care incepea sa urce pe un versant, si dupa un pic de invartit printre stratude si livezi pline de copaci inverziti, prind in cele din urma un forestier ce pare sa mearga in directia buna.

Din pacate dupa 20 de minute descopar ca nu prea exista o muchie continua care sa plece din Comarnic spre Baiului, si trebuie sa cobor pana in firul unei vai si sa urc din nou, avand parte si de un pic de boschetareala in tot procesul. In schimb de aici traseul a fost alergabil cam 100%, fara nici un fel de probleme de orientare. La inceput urc pe un forestier care serpuieste pe un versant sudic din Baiului, si pe masura ce castig altitudine prind si forestierul care vine din Creasta principala. Mi se pare foarte tare cat de usor poti sa ajungi aici, cel putin ca si timp.

Pe creasta principala in schimb se cam termina bateriile, mai ales atunci cand descopar ca Piscul Cainelui nu e muchia care ma asteptam sa fie. E plin de branduse in schimb pe aici, si lumina e foarte faina, cu aproximativ o jumatate de ora inainte de apusul soarelui. Fiind in schimb cam cu o jumatate de ora inainte de apusul soarelui, trebuie sa ma si grabesc pentru a ajunge pe lumina in Sinaia. Coboarea pe Piscul Cainelui e geniala in schimb la alergat, chiar o recomand ca o varianta ideala de a cobora din Creasta Baiului, poteca avand inclinatia numai buna pentru asa ceva.

Pe strazile inflorite ale Comarnicului.

Acolo sus trebuie sa ajungem, si mai departe.

Si dupa o ora, tusti sus.

Drumuri serpuite.

Portret de alergator la apus.

Baiul Mare la apus.

In Sinaia incerc sa gasesc fara success o pizzerie care sa prezinte incredere, dupa care ma urc in rapidul de 9 (la care pretul biletului a fost putin cam usturator) si dupa o ora jumatate de studiat chestii pe Kindle ajung inapoi in Bucuresti.

Un RT laconic, despre cum poti petrece o dupa-masa la munte, in timpul saptamanii.

Slanic

Pe dealurile Slanicului.

Tot de la mike citire, jurnalul uneia din primele ture de alergat de anul acesta. Desi initial eram intr-o oarecare criza de idei, pana la urma a iesit o tura foarte frumoasa pe culmile din jurul Slanicului, prin locuri prin care ma plimbam si acum 15 ani.

Un pic mai multe poze aici.


Aveam nevoie de o idee pentru weekendul asta…. O idee de primavara ca si noi suntem in ton si am renuntat la tot echipamentul de iarna…Deci doar alergare, bicicleta si catarat… destule activitati oricum… Vremea se arata “vantoasa” asa ca bicicleta pica…Mergem la o zi, alegem sambata, dar e tare greu sa ne mobilizam… saptamana trecuta am esuat lamentabil si am dormit pana la 11.00 ramanand in Bucuresti…Sapatamana asta eram cat pe ce… Ne sculam la 9.00, facem ceva curatenie si pe la 11 plecam in directia Valea Prahovei… Am ales sa mergem la alergat. Prima tura de trail-running pe anul acesta. Mie mi-a inghetat entuziasmul in ton cu zapada de la munte…Revad o alergare din Ciucas cu multa udatura la picioare, asa ca prevzatoare pun haine de schimb in rucsac. Din fericire Radu are o idee- Slanic, asa ca reconfiguram. Stie el niste dealuri pe care se plimba acum 15 ani cand mergea la Salina sa isi trateze astmul.In Salina am mers de multe ori, mai ales iarna, e un fel de destinatie de urgenta pentru zilele cu vreme proasta… Dar eu una, desi mi-am dorit, nu am ajuns sa vad ce e dincolo de asfalt…Partea buna la alergare e ca inghesui tot intr-un rucsac, pui apa in bidon, iei 2 napolitane si gata. Totul se face in 15 minute si se desface la fel de repede…


In Slanic e cald si soare,asa ca renuntam repede la geaca, eu raman chiar la tricou caci aveam de biruit un deal…Nu era decat un deal obosit, dar are sanse reale sa ma dovedeasca acum la inceput de sezon.




Din fericire dealul e mic, ajungem repede sus si avand vizibilitate ne facem planul…pe muchia asta inainte, apoi pe muchia aia la stanga, apoi pe varful acela impadurit si de acolo coboram in vale…


Vale? Vale ai spus? Pai hai sa ajungem mai repede acolo ca deja sunt pe avarie cu apa din bidon…





Nu e cald, vantul adie cat sa te racoreasca, e inceput de traseu si debordam de energie…Genunchiul meu stang incepe sa protesteze dar ma lamuresc repede ca sunt toanele de inceput de sezon…Lasa dragule, urcam, coboram, ca asa se face antremanentul, nu stand in casa…

Cu exceptia mai multor regrupari si a doua pauze, pe varful impadurit am ajuns repede..De acolo insa trebuia sa cautam coborarea spre firul vaii. Am ajuns in mijlocul padurii, calcand peste covorul de frunze inca amortit, apoi intr-o poiana unde am dat nas in nas cu Mtii Tatarul (inca cu petice bune de zapada) si cu zapada si cu noroiul…Cam asa trebuie sa fi fost mai sus de Posada pe unde vroiam noi sa mergem….

Undeva departe sunt primii munti vazuti de Radu acum 15 ani

Nu prea mai e elan de alergat si cautam o poteca ceva, sa ne coboare in vale…O gasim in zona unei stani si ne lasam in voia ei…Pe Radu mai repede, pe mine mai incet, ne aduce deasupra unui drum forestier…Eu deja suspectez demult ca Radu doar s-a prefacut cu accidentul (glezna, genunchiul). Stiu eu ca astea nu se vindeca asa de la sine, si avand in vedere ca nici la Maraton la Roma nu am reusit sa ajung inaintea lui, iar aici zburda ca un caproi…e ceva putred la mijloc…

Drumul forestier e Mordor…noroi- ud, cleios si lipicios. Ajungem dupa cam 2 km la Manastirea Crasna…Lasam in urma Mordorul si urcam inspre Manastire unde e curat luna si soare….



Ne perpelim, ne incalzim, mancam toate dulciurile, am mai sta pe banca, asa pititi si feriti de vant dar ora e inaintata si nu stim cat mai balaurim pana in Slanic…Urcam pe drumul din spatele manastirii unde vazusem un drum, ce mergea pe culme si cobora domol. Vroiam sa il gasim prin padurea mare…Doar ca am calculat gresit numarul de muchii si am ajuns pe o muchie mai la nord (desi in padure eram siguri ca eram cu o muchie mai la sud).


N-a fost sa fie, asa ca iarasi coboram, acum inspre satul din vale…Locurile sunt curate, primavara a venit pe aici doar cu pamant batut de vant, iarba si pasari. Lumina e placuta si simt ca balaureala e pe final. Doar ca mai aveam un hop…drumul nostri se termina intr-un rau fara pod, pe care il trecem prin vad….A fost rece apa :).


Ajungem apoi repede pe ulitele satului si defilam alergand pana la biserica…Ba mai si intrebam unii oameni despe drumul spre Slanic…Nu ratam nici birtul satului si nici babutele care stau pe banca in fata casei, asa ca maine o sa fim subiectul principal de barfa in sat! Ajungem la biserica, iesim din satul Schiulesti pe alta ulita, prindem un drum de tara,vedem culmea buna pe care vroiam noi sa ne intoarcem dar continuam pe poteca ce cobora spre Slanic…poteca chiar faina de picior, cu cateva locuri de belvedere…Stam pe iarba pana ce soarele se lasa dupa muchie si coboram si noi…Deja ma dor si genunchii si ligamentele din zona inghinala…sunt cam ruginita dupa iarna asta…Cele 3-4 ore planificate de acasa tind sa se transforme in 6h pana ajungem la masina, dar au fost 6 h in care mi-am adus aminte de ce imi place sa alerg. Pe asfalt, Radu are vant in pupa, eu plumb in picioare, asa ca pleaca inainte sa ia de mancare…Alerg pana in dreptul Minei, dupa care ma opresc si imi tarasc hoitul obosit la masina…Cam trist bilantul 25 de km zic in sinea mea, 6 h aproape…Unde sunt vremurile de alta data?

Vin ele in curand…Punem motorasul la treaba, ungem tot cu ulei de mecanisme fine si ne bucuram la maxim de weekendurile de primavara ce ne stau inainte….

O saptamana luminoasa sa aveti!

Traseul (schitat pe Wandermap):

Radu zice ca sunt ceva mai multi km (30-32), dar diferenta de nivel e corecta






Slanic-urcare prin sat deasupra grotei miresii-culmea din vestul localitatii, in directia schiulesti, apoi stanga pe o culme scundara, de legatura cu un varf imoadurit, aflat mai la vest, coborare in valea cu manstirea crasna, manastirea crasna-urcare pe dealul din spatele manastirii si coborare apoi in scheulesti. De la Biserica, dreapta pe drum de tara si poteca paralela cu drumul asfaltat, iesiti in drum la primele case din slanic si parcurs localitatea.



Hike route 1489598 – powered by Wandermap

Clabucetul Azugii

Clabucetul Azugii

Pe masura ce au trecut anii punctele albe de pe harta muntilor din Romania incep treptat treptat sa dispara pentru noi. Chestia asta e cu atat mai adevarata pentru muntii care sunt relativ aproape de Bucuresti, astfel incat gasirea unei turecare sa mearga printr-un loc prin care n-am mai fost nu e deloc usoara.

Totusi de multe ori locurile pe unde n-ai mai fost sunt de foarte multe ori chiar sub nasul tau, cum e si Clabucetul Azugii, unul din varfuletele de pe care ai probabil cea mai buna priveliste cu Neamtului, Baiului si Piatra Mare. Intr-un fel ideea turei mi-a venit din curiozitatea de a vedea si ziua cum arata locurile prin care am mers in urma cu cateva luni noaptea, cand am facut trecerea din Cheia spre Azuga. In momentul respectiv mi s-au parut interminabil de lungi Muntii Neamtului, si eram curios cum arata varfurile si varfuletele peste care am trecut. Pe langa asta tura parea sa fie destul de usoara pentru genunchiul si glezna mea care sunt inca oarecum in pioneze.

Stiu ca teoretic pentru ligamente cel mai bun remediu ar trebui sa fie repausul, sau macar o activitate fizica in care miscarile sa fie cat de cat controlate, dar parca perspectiva de a sta departe de munte mai multe weekend-uri nu e foarte roza. Astfel incat incerc un fel de recuperare activa, care sunt sigur ca o sa dureze mai mult decat varianta repausului, dar in care reusesc totusi sa mai fac cateva ture/plimbari la munte.

Revenind la ziua de sambata, plecam in formatie de 4 din Bucuresti, eu, Mike, Vali si Muha in ideea de a face o plimbare in zona Predeal/Susai/Clabucetul Azugii. In Predeal ajungem cam primii, cu ceva inainte de deschiderea telescaunului, in schimb pana reusim sa plecam efectiv se animeaza treaba si prin statiune. Totusi in comparatie cu weekend-urile aglomerate e destul de putina lume, poate si din cauza ca e destul de dimineata.

Urcam cu spor pe partial Cocosul pana in portiunea superioara, de unde cotim stanga pe o muchie prelungita pe care ajungem dupa cam o ora si jumatate de Susai, alt loc in care nu ajunsesem pana acum. Zona in schimb e chiar ok si de alergat si de bicicleta, si chiar mi-a placut muchia pe care merge traseul, muchie acoperita de o padure destul de deasa cea mai mare parte a timpului.

Urcand pe Cocosul, arata incredibil de bine partia dimineat.

Caldura mare.

La Susai reusim sa trezim toata populatia de “catei” din zona, care din punct de vedere al dimensiunilor doar catei nu sunt, dar care se dovedesc destul de prietenosi pana la urma. De aici luam ca azimut Clabucetul Azugii, un varfulet singuratic despadurit ce se gaseste intre Susai si Azuga.

Zapada e destul de mare, in schimb beneficiem de urmele unui snowmobil care mersese pe acelasi traseu cu cateva zile inainte, astfel incat inaintam cu destul de mult spor pe piei. Pe la jumatatea drumului vremea incepe sa se burzuluiasca putin, cu ceva nori si cu ceva vant, dar nimic ingrijorator in comparatie cu vijeliile din weekend-urile trecute.

Catre Susai.

Pe un picior pe care sigur ar fi foarte misto si la alergat/bicicleta.

Opera vantului, zis si sfarma lemne.

La urcare genunchiul si glezna s-au comportat destul de bine, problema e in schimb pe micile portiuni de coborare in care piciorul cu pricina e cam blegit, si cand glezna da semne de protest din cand in cand. De pe Clabucetul Azugii ne despartim, eu cobor pe piciorul Cenusaroaiei, in speranta de a ajunge la Garbova, si de aici la Predeal pentru a recupera masina. Mike, Vali si Muha coboara pe un alt picior care ar trebui sa ajunga ceva mai aproape de Azuga.Coborarea pe Cenusaroaia a mers cam in ritmul melcului turbat, nu din cauza ca nu era pretabil pentru ski, ci din cauza piciorului care incepea sa protesteze din ce in ce mai mult.Dar ca ski chiar e fain pe acolo, mai ales daca e zapada mare, e o coborare de 400-500m diferenta de nivel pe un picior destul de lat si cu o padure nu foarte deasa.

Aproape de Clabucetul Azugii.

In schimb odata ajuns in drumul care merge spre Azuga, nu prea am bunghit nici o poteca viabila care sa urce spre Garbova. Am avut o tentativa de a urca pe un fel de poteca, dar pana la urma poteca a cam disparut si neavand foarte multa dorinta de aventura in momentul respectiv m-am intors in drumul principal, in speranta de a gasi si alte poteci.

In schimb in decursul escapadei respectiva am avut parte de o intalnire interesanta cu un pui de speriat de caprioara, care in schimb din cauza zapezii mari nu prea reusea sa se departeze foarte repede de poteca pe care mergeam eu. Daca va intrebati ce fac caprioarele in conditii de zapada mare, puteti urmari filmuletul de mai jos pentru a vedea ca situatia nu e prea roz nici pentru ele. Filmuletul e facut cu un compact fara zoom, iar saracul pui de caprioara era cam la 5-10 metri de poteca pe care mergeam eu.

Odata ajuns in drum in schimb nu dau de nici o alta poteca evidenta spre Garbova, astfel incam continui pe drum pana in Azuga, unde mai am chiar timp si de o mica urcare pe partie inainte de ajunge Mike, Vali si Muha. Aparent piciorul pe care au coborat ei, chiar daca i-a scos mai aproape de Azuga, nu era deloc pretabil pentru schi, astfel incat au trebuit sa-si ia schiurile in carca la un moment dat. Tura s-a incheiat cu recuperarea masinii din Predeal prin intermediul unui taxi, cu o masa copioasa in Sinaia si cu obisnuitul drum spre Bucuresti.

Inchizand partia in Azuga

Una peste alta tura a fost chiar faina, iar daca nimerea si poteca spre Garbova ar fi iesit un circuit chiar misto care cred ca e foarte fain de facut si la alergat si pe bicla. Asta e, poate urmatoarea data. Acum urmeaza urmatorul pas in recuperarea activa, respectiv maratonul de la Roma, care va fi primul maraton pe care imi propun sa-l fac oarecum la pas pentru a nu busi nimic in plus. Si chiar e un maraton la care ai la ce sa te uiti pe traseu….