Category Archives: concursuri

17834302_1878315799078309_5443844012956905241_o

RGT Drumul Vinului 2017 – raport de cursa

Anul trecut nu am scris deloc rapoarte de cursa, poate si pentru ca fotografiile pe care le gasesti dupa ce a trecut concursul sunt in cele mai multe cazuri complet insuficiente pentru a ilustra povestea orelor de fugareala. Anul acesta o sa incerc totusi sa astern in format digital cateva din gandurile si evenimentele din timpul curselor intr-un fel de jurnal masochist al stradaniilor si al neputintei.

Spun asta pentru ca invariabil la orice concurs as participa, la nivelul pe care il am vor fi intotdeauna altii mai buni ca mine si va exista si stradanie si masochism si neputinta. Si cu toate astea unei parti din mine ii face placere simpla activitate a interecerii iar spiritul acesta de competitivitate se cere hranit din cand in cand. Nu de alta, dar fiind o parte din mine sunt convins ca nu e deloc sanatos sa-l tin ascuns pe undeva sub pres.

Revenind acum la povestea concursului Drumul Vinului e primul concurs din seria Road Grand Tour organizata de Alex Ciocan iar traseul chiar daca e repetitiv e cat se poate de intersant, o bucla de 24 de kilometri cu de toate: urcari abrupte, coborari in viteza, portiuni de fals plat si anul acesta si cu vant din fata. Executa si repeta, de nu mai putin de 5 ori la tura lunga.

La start e lume multa si aglomeratie, incalzirea nu apuc sa mi-o fac cum trebuie desi sunt convins ca se va pleca extrem de tare. Urasc primele 20 de minute din concursurile de cursiera, minute in care riscul de accidente e cel mai mare si in care trebuie sa tragi aproape la maxim pentru a te tine de pluton. Si e esential sa te tii dupa pluton (care oricum se sparge pe prima urcare) pentru a te ramane mai departe in pluton cu oameni care sa fie cam de acelasi nivel ca si tine.

Cum necum de data aceasta reusesc sa ma strecor cumva, sa evit cazaturile, sa accelerez suficient in toate curbele stranse in care inevitabil se crea efectul de acordeon si reusesc sa ma tin de baietii buni pana la prima urcare. Urcare merge chiar bine, picioarele au energie si am de unde sa trag, cele 2-3 kilogramele in minus de peste iarna se simt si ele si reusesc sa termin urcarea in partea din fata a unul pluton maricelsi cat se poate de colorat. Avea sa fie plutonul cu care aveam sa merg aproape pana la sfarsit cu un scurt moment de ezitare in tura 3 atunci cand din cauza unei pozitionari gresite la coborare a trebuit sa trag destul de tare cu inca un baiat pentru a-l prinde din urma

Acum trebuie spus ca in cele 4 ture mi s-a parut extrem de interesanta dinamica in interiorul plutonului (care s-a rarefiat considerabil pe masura ce au trecut turele si pe masura ce ne-au lasat concurentii de la tura scurta). Clar erau momente in care se tragea mai tare si in care incercam sa ne rotim frumos la o morisca pe doua randuri dar erau clar si multe momente de respiro, mai ales inainte de urcare unde toata lumea stia ca era esential sa mearga bine pentru a ramane in acelasi pluton si pe urmatoarea portiune de plat.

In ritmul asta au trecut 3 ture si jumatate si am ramas cam 10 concurenti impreuna in pluton pe ultima tura. Cinev evadeaza, un baiat de la HC Cycling pleaca dupa el si incerc si eu sa ma lipesc. Probema e ca la capatul omul avea un avans considerabil, plutonul parea mult mai aproape si mai confortabil si eram convins ca il vom prinde din urma pe plat. In schimb pe plat s-a mers mult mai relaxat, evadatul a disparut in distanta si noi ne-am pastrat puterile pentru a ne intrece pe ultima urcare. Aici in schimb muschii au cam cedat si am mers la limita crampelor, considerabil mai incet ca in primele ture si am incheiat tura si concursul in ultima parte a plutonului, respectiv la 22 pe general, 9 la amatori si 4 la categoria de varsta. Ba chiar am urcat si pe un pseudo podium, descoperind ca la cursele din road grand tour oamenii premiati la open nu mai urca si pe treptele individuale de la categorii.

Uitandu-ma in spate sunt multumit de cum am mers, desi poate as fi putut calcula usor diferit ultima tura. Mi-a placut ca m-am simtit bine si nu am avut parte de suferinta inutila, motoarele au mers rotund, kilometrii de anul acesta s-au simtit. Nu mi-a placut faptul ca oamenii arunca ambalajele de la geluri pe marginea drumului desi e mai mult decat la indemana sa le lasi la zona de finish sau la masina de asistenta pentru cei norocosi sa aiba asa ceva. Nu mi-a placut atmosfera de la zona de finish din timpul concursului, se putea clar mult mai mult la capitolul incurajari de la toti cunoscutii si voluntarii ajunsi in zona. La fel pot sa zic ca nu mi-a placut in mod deosebit atmosfera de dupa concurs unde de fiecare data imi dau seama ca sunt prea putin oameni pe care sa-i cunosc si cu care sa fiu pe aceasi lungime de unda. Organizarea in schimb a fost impecabila.

Iar pe drumul spre casa, privind crestele inzapezite ale muntilor in lumina apusului stau sa ma ganesc daca nu as fi putut umple ziua de astazi intr-un alt fel. Dar imi aduc aminte destul de repede particica din mine care e competitiva si imi dau seama ca nu au intrat zilele in sac si ca e timp pentru toate si pentru ture de explorare, si pentru nopti petrecute la cort in milocul pustietatii la foc, si de aventuri din timpul saptamanii dar de concursuri, cel putin din cand in cand.

Ciclisti in cautarea celui de-al treilea plaman.

Ciclisti in cautarea celui de-al treilea plaman.

Pseudo-podiumul la categoria 30-40, practic pe treptele podiumului sunt locurile 3, 4 si 5 de la categorie.

Pseudo-podiumul la categoria 30-40, practic pe treptele podiumului sunt locurile 3, 4 si 5 de la categorie.

Pe prima urcare, camuflat printre baietii de la HC Cycling Team.

Pe prima urcare, camuflat printre baietii de la HC Cycling Team.

Inainte de start, un specimen al unei specii aparte: MAMIL (Middle Aged Men In Lycra).

Inainte de start, un specimen al unei specii aparte: MAMIL (Middle Aged Men In Lycra).

Tura de relaxare de dupa concurs, inapoi prin imprejurimile Brasovului cu munti inzapeziti in departare si cu mirosul copacilor infloriti in aer.

Tura de relaxare de dupa concurs, inapoi prin imprejurimile Brasovului cu munti inzapeziti in departare si cu mirosul copacilor infloriti in aer.

13320986_10207614236888598_8663069196742316647_o

Sfarsitul sezonului de concursuri, cu gandurile de rigoare

Cred ca ar fi cazul sa scriu cateva randuri despre concursurile pe care am calcat in 2016 si despre un prim sezon petrecut pe bicicleta din care am avut o multime de lucruri de invatat. Daca lucrurile invatate nu vor fi uitate pana la inceputul sezonului urmator ramane de vazut dar cu siguranta unele din ele merita scrise pe hartie.

Februarie e luna in care vine powermeter-ul si in care incerc sa citesc cate ceva despre diferitele tipuri de antrenamente pe care poti sa le faci cu el. La prim test pe el imi iese un FTP de 315 watti pentru 78 de kilograme de ciclist furajat. Puterea e acolo dar trebuie vazut cat de mult se mai poate mari. Oricum dupa toti kilometri petrecuti pe bicicleta prin Asia Centrala ceva baza s-a strans si predispozitia catre anduranta e aceasi pe care o aveam la alergare. Iar powermeterul se dovedeste un instrument de auto-tortura cat se poate de potrivit.

Martie vine cu mutarea in Brasov si cu un frig destul de crancen care ma face sa realizez ca Bucurestiul poate e un loc mai potrivit daca vrei sa iesi tot anul pe bicicleta. Multe zile cu temperaturi in jur de 0 grade si cu cer mohorat, conditii numai bune de taiat venele si nu pentru iesit pe bicicleta. La partea buna a lucrurilor in schimb fata de Bucuresti in 5 minute fie ies din oras, fie incep urcarea spre Poiana. In schimb dupa fiecare coborare ajung jos muci, la propriu…

Aprilie vine cu primul concurs, un fel de Gentelman’s Race la Micasasa un mic satuc pe langa Sibiu pe un traseu de 140 de kilometri pe drumuri secundare mai mult sau mai putin rupte.

E prima experienta a unui concurs de sosea si mi se pare un haos generalizat in primii kilometri. E prima experienta in pluton si totul se intampla la o viteza ce mi se pare incredibil de mare. Reusesc sa pierd plutonul dupa primii 5 kilometri si cu un efort ce parea in momentul respectiv supraomenesc plec cu inca un baiat in urmarire. Reusim la limita sa prindem plutonul si putem sa ne relaxam urmatorii 70 de kilometri pana la prima urcare serioasa dupa care raman singur, restul cursei fiind un contratimp individual pe drumuri destul de rupte. La final ajung e 11 din 70 de concurenti. Din capitolul lectiilor invatate poate cea mai importante e ca e bine sa tii aproape de pluton atunci cand ai bucati destul de lungi de plat.

Mai, inca o luna cu inca doua concursuri.

Primul e un concurs de XCO organizat la Cristian, pe langa Brasov. E intr-un fel pacat sa nu participi la concursuri care sunt atat de aproape de tine. E in schimb destul de putina luna iar dintre cei buni si mai putini. In timpul concursului imi dau seama ca stau bine spre foarte bine pe urcari in schimb la coborarile tehnice tot sunt depasit. Cu toate astea pe masura ce invat traseul merg din ce in ce mai bine, cei din jurul meu obosesc si reusec sa termin pe un loc 4 la general si 1 la categorie. Credeam ca o dureze mai mult pana la un prim podium la bicicleta dar vad ca are o importanta foarte mare si cine vine la concursuri. Daca nu sunt foarte multi greuceni nu e chiar imposibil.

Al doilea concurs e Gentelman’s Race, in editia de primavara unde merg cu Alin, Rares, Catalin, Cristi si Luci si unde reusim sa iesim pe 3. Pe cat de interesanta e senzatia de a trage impreuna ca o echipa pe atat de greu e sa te sincronizezi ca toata lumea sa prinda o zi buna. Dar poate tocmai de aici vine provocarea.

Fresh si odihniti la Gentelman's Race.

Fresh si odihniti la Gentelman's Race.

Iunie e luna cu 4 Munti.

Dar pana la 4 Munti vine inca un concurs organizat chiar in Brasov si anume Brasov Bike Race care are traseul fix pe unul din rundele de antrenament pe care mai ies de cand s-a marit ziua. Ce nu imi place e ca e duminica concursul si nu ma pot abtine sa nu fac ceva si sambata asa ca plec destul de obosit la linia de start. Trag tare la inceput si vad cu ocazia asta cum urca si cei buni pe forestierul ce urca pe la Pietrele lui Solomon si diferenta chiar nu e mare. Ma tai in schimb pe la jumatatea forestierului si restul concursului merg in ritmul meu si dupa o coborare chiar decenta ajung la final pe 12 la general si pe 4 la categorie, la o distanta generoasa de locul 3.

Am stat mult sa ma gandesc daca sa particip la 4 Munti dar cum amanarea a facut sa fie nevoie de o singura zi de concediu am zis de ce nu. Echipa am facut cu Horatiu, de mers am mers cat se poate de constant si de uniform in toate zilele de concurs, terminand la final pe locul 7 la general. Experienta in sine a fost extrem, extrem de interesanta. Am avut o groaza de invatat din toate coborarile din timpul traseului. De fapt sunt convins ca si daca mergi bata la inceputul la concursului si daca ai vointa pana la sfarsit sigur inveti cu ce se mananca MTB-ul. Iar cantitatile industriale de carbohidrati de dupa fiecare zi de concurs chiar ajuta incredibil de mult ca sa nu suferi prea mult a doua zi.

La fix o saptamana de la 4 Munti vine si un concurs cu un pic de alergare, duatlon Tara Barsei. La bicicleta lucrurile merg chiar bine, ma simt super ok pe urcare, pe coborare totul merge bine pana cand la un moment dat mi se dejanteaza cauciucul fata si ma trezesc pe jos. Pana cand imi dau seama care e cauza si pana cand bag la loc ceva presiune in roata pentru a ajunge jos trece timp pretios dar ajung totusi al 3-lea la bicicleta. La alergare in schimb e chin si imi dau seama ca si fara degete si fara antrenament e complicat rau de tot cu alergarea. Chiar si cu antrenament coborarea tot nu ar fi ce ar trebui sa fie asa ca tot sunt depasit pe cei 11 kilometri ai traseului de alergare. Cam toti sunt in schimb de la stafeta iar spre final il gasesc pe Andrei Tale pe marginea potecii lovit de caldura / deshidratare. Nu cred ca am mai vazut pana acum o cadere fizica atat de serioasa, ii las apa si dupa ce ajung la final mergem sa-l recuperam iar evenimentul e un reminder foarte clar sa ai grija cat de tare tragi in timpul unui concurs. La final ajung al 2-lea la general si tot al 2-lea la categorie.

Pe Zbarcioara la 2BE.

Pe Zbarcioara la 2BE.

Iulie e luna MaxAusnits si cu 2 BE.

MaxAusnits iese un dezastru complet din cauza caldurii si unei cazaturi. Cazatura a mai fost cum a mai fost dar caldura m-a terminat in ultimul hal, chiar daca profilul traseului ar fi trebuit sa mi se potriveasca. Nu prea merge sa vii de la 20 si un pic de grade in Brasov si sa te bagi la un concurs in care soarele te bate in cal la 32-33 de grade. Trebuie un pic de acomodare inainte si cu temperaturile de pe langa Brasov singura varianta e un pic de transpiratie pe trainer in casa. Concursul in schimb e extrem de bine organizat si traseul e chiar foarte frumos. Locul final e 55 cu 24 la categorie.

Weekendul ce urmeaza facem din nou drumul pana in vestul tarii pentru 2BE, un concurs pe doua zile organizat de Hoinarii la care chiar tineam sa ajung anul asta. Lume putina, putini si greucenii, atmosfera super faina si traseele pe masura. Chiar m-am simtit bine la concurs si motorasele au mers asa cum puteau sa mearga, chiar daca a fost cam la fel de cald ca si la Maxausnits. Urcarile cred ca sunt partea cea mai challenging a concursului si sunt incredibil de multe bucati care te provoaca sa incerci sa ramai pe bicicleta. La final de concurs ajung pe 3 la general, ajutat de ceva rataciri si de mici incidente ale concurentei. Principala lectie invata e in schimb ca atunci cand creste panta kilogramele incep sa conteze mai mult ca puterea.

Banane overload la 2BE.

Banane overload la 2BE.

Final de 2BE.

Final de 2BE.

August, haiduceala si Eroica.

August a venit cu vreme bune si cu ture faine de haiduceala pe care inca n-am apucat sa le povestesc pe toate si cu un ultim concurs, Eroica a lui Alex Ciocan. Traseul e aproape in intregime in urcare, mai exact cu 2100 de metri de urcare in 90 de kilometri. Inutil de zis ca nu mi se potriveste deloc ca profil si confirmarea a venit la fiecare bucata ce trece de 7-8% cei de pe langa mine incep sa se indeparteze usor. Bine nici mica cazatura de la inceput si fuga pentru a prinde plutonul nu au ajutat dar in momentul in care au inceput urcarile mi-a devenit cat se poate de clar ca la anul trebuie sa lucrez si la kilograme. In luni e vara am reusit in mod paradoxal sa pun 2 kilograme pe mine care s-au dus nu in muschi ci in colacei si kilogramele astea se simt incredibil de mult la deal. Ultima bucata pe transalpina cu bucati de 13% aproape mi-a pus capac si limita intre a impinge pedalele si intre a ma da jos de pe bicicleta nu cred ca fost niciodata atat de aproape. La final am ajuns pe locul 17 la categorie si 48 la general la un concurs in care din nou m-am simtit chiar bine si la care nu cred ca as fi putut sa dau mult mai mult.

Si acum concluziile, la sfarsit de sezon puterea a crescut pe la 335 de watti, kilogramele au crescut si ele la 79, experienta de concursuri s-a strans si ea si la fel si kilometrii in picioare. Strava spune ca au fost 7000 de kilometri cu 70.000 de metri de urcare, probabil mai multi decat atunci cand calatorea cu bicicleta prin lume. Timpul petrecut pe bicla s-a scurtat, viteza a crescut si am invatat si ceva tehnica la coborare, chiar daca mai e muuult de invatat la capitolul asta.

Am vazut cum merg cei buni, am vazut cum merg si eu cand am o zi buna si diferenta e pe undeva pe la 10%. O parte din ea poate sa vina din kilograme, o parte din ea antrenament, o parte din tehnica si o parte din echipament. Poate ce as schimba ar fi structurarea antrenamentelor pentru a avea o forma mai buna cand vine primavara si pentru a putea sa scad volumul in vara. Totusi nu imi fac iluzii desarte si imi dau seama ca nu ai cum sa te bati cu oamenii de la elite, dar asta nu inseamna ca nu e intotdeauna loc de imbunatatire. Dar pana anul urmator mai e, pana una alta urmeaza o luna de aventura petrecuta tot in saua bicicletei, in Himalaya Indiana.

800px-Ki_Monastery.jpg

IMG_2341

4 munti, in varianta doi ingineri nebuni.

Adevarul e ca trebuie sa ai macar un gram de nebunie pentru a te inscrie la un concurs cum e 4 munti, indiferent daca vrei doar sa termini, sa te bucuri de peisaj sau sa tragi la podium. Nu e lucru deloc usor sa pot sa-ti pastrezi entuziasmul intact atunci cand stii ca trebuie sa te urci in fiecare dimineata in saua bicicletei cu picioare din ce in ce mai obosite pentru a infrunta un nou traseu. Daca stau bine sa ma gandesc prima jumatate de ora din fiecare zi poate fi considerata un fel de exercitiu de masochism in grup, asta pana cand muschii se incalzesc si inima incepe din nou sa pompeze la capacitate normala. Dupa asta nu ramane decat sa te bucuri de traseul zilei.

Acum legat de trasee, trebuie spus ca e greu sa-mi imaginez ca va aparea un concurs pe etape cu trasee mai frumoase ca cele de la 4 munti si asta in primul rand pentru ca desi sunt multi munti poate mai frumosi (Retezatul si Fagarasul spre exemplu) de multe ori nu e deloc usor de ajuns cu bicicleta prin ei, la fel cum nu e deloc usor de gasit o coborare interesanta. Iar 4 munti in varianta actuala are din plin coborari interesante si bucati tehnice.

Iar in plus fata de trasee, ai si o atmosfera mult mai faina ca la alte concursuri, de comunitate, si chiar daca nu te stii cu nimeni la startul concursului pana la sfarsit, vazand aceleasi fete vreme de 4 zile sigur vei ajunge sa cunosti macar o parte din ele. Iar faptul ca totul se desfasoara in echipa de doi inseamna ca trebuie sa gandesti cu totul altfel felul in care iti faci strategia si felul in care iti dozezi efortul.

Numele echipei trebuie sa recunosc ca i-a apartinut in totalitate lui Horatiu, cu care am mai impartit experienta unui Propark in urma cu un an si cu care e greu sa te plictisesti la un concurs. Eu am aparut in schimb in ecuatie pe ultima suta de metri dupa ce unul din cei doi ingineri nebuni initiali a reusit sa-si remodeleze un ligament. Dar acum sa revin la povestea zilelor de concurs:

Prima zi. Caldura, o urcare de 35 de kilometri si poteci sapate in munte.

In prima zi toti sunt zmei, sau cel putin astea sunt spusele lui Horatiu. Faptul ca esti odihnit si entuziasmul startului se combina pentru a te face sa uiti ca ai in fata 4 zile de concurs cu multe mii de metri de urcare. Strategia lui Horatiu e clara, dictata oarecum de jumatatea de ora de care are nevoie pentru a se incalzi: plecam din spate si tot depasim echipe jumatate din cursa pana cand ne stabilizam in plutonul cu care ne vom intrece pana la sfarsitul concursului. In cazul nostru e vorba de HPM, de o echipa de la Playbike, de BSB si de o echipa de la Bikeexpert. Oricum in momentul in care ne-am uitat peste lista echipelor de la start ne-am dat seama ca o clasare in primii 10 e mai mult decat buna, dar asta nu inseamna ca nu avem cu cine sa ne intrecem.

Dupa cei 35 de kilometri de urcare vine si poteca de curba de nivel la care Luci si echipa au muncit incredibil de mult. Iar la sfarsitul celor 1000 si ceva de metri de coborare pe unul din cele mai faine picioare pe care am coborarat pana acum nu pot decat sa-i fiu recunoscator lui Luci pentru toata munca depusa.

CP la care incepe timpul mort ne gaseste pe locul 10 la general, urmeaza 15 kilometri pe sosea, un ultim sprint valurit spre Stoenesti. Iar dupa concurs vine grija recuperarii masinilor din Campulung, un cooldown nedorit de aproape 17 kilometri prin caldura amiezii. In rest grija zilei a fost mancarea si reumplerea rezervoarelor de glicogen pentru zilele ce urmeaza. Paste pana nu mai intra.

Ziua doi. Leaota, rododendroni si crocodili.

Inca o zi cu cer senin si cu in start anulat numai bun de incalzire. Horatiu e in forma pe prima parte a urcarii dupa care trece in treapta inferioara de viteza. Inca nu mi-am dat seama care e regimul in care functioneaza Horatiu, lui i se pare ca merge la 100% tot timpul dar de langa el ritmul pare de faptul un 110% combinat cu un 80%.

Din fericire in Leaota bate vantul si nu murim de cald, cu momente in care ne sufla suficient de tare incat sa pedalam oblic. Pe poteca tehnica de sub varf e plin de rododendroni si stau sa ma gandesc ca s-a potrivit la fix data concursului ci inflorirea bujoreilor de munte. O saptamana inainte sau dupa si nu am fi vazut nimic. Pe aici ii intrecem si pe Bikeexpert si ne instalam pe pozitia 8 pe ziua de azi.

Coborarare spre Fundata e absolut geniala cu exceptia unei balti in care reusim sa ne afundam pana la jumatatea piciorului, atat eu cat si Horatiu. Din fericire crocodilii au stat cuminti si am reusit sa ajungem cu bine pana in partea cealalta, cu mentiunea pentru alte dati ca uneori are sens sa mai sari si cate un gard cu bicicleta.

Restul zilei a fost umplut cu spalatul bicicletelor (devenit deja o corvoada), socializare si mancare, reumplerea rezervelor de glicogen si paste (in procesul de a deveni o corvoada).

Ziua trei. Crai, noroi si spalarea pacatelor in Zarcioara.

Ziua trei incepe cu picioare grele si cu o prima portiune plina de noroi. Azi noapte a ploua torential si baltile troneaza pe traseu. Horatiu ramane fara foaia mica si deja incepe sa-si faca faca planuri in minte legate de infrutarea urcarilor de pe traseu pe foaia mare.

Pana una alta vine prima urcare, cea de pe Ciocanu unde incepem din nou sa prindem din urma echipe si unde incepem sa aplicam strategia impinsului care pare sa functioneze destul de bine atunci cand ne intram in ritm si cand ne obisnuim cu ritmul de pedalat.

Dupa care umeaza vestita coborare pe Zbarcioara, pentru prima data pentru mine. Are din belsug apa si trebuie sa recunosc ca dupa ce am reusit sa tai un cauciuc tubeless in urma cu un weekend doar la o eventuala pana imi sta mintea. Pedalezi literalmente prin rau, suntem fleasca si tot incercam sa ne mentinem echilibrul si momentul. Mai sunt si momente in care nu ne iese dar per total stam cam tot timpul pe bicicleta. Urmeaza urcarea spre Magura unde Horatiu pica proba de aruncat sticluta de ulei la coechipier, sticluta ajungand in boschetii din marginea drumului. Si nu eram in miscare, si nici nu erau mai mult de cativa metri intre noi :)

Pe coborarea spre Botorog depasim din nou Bikeexpertul cu care ne-am intrecut pana in zilele de pana acum, urmarim Playbike-ul pe urcare si ajungem din nou 8 la sfarsitul zilei, si pe aceasi pozitie in clasamentul general. Au urmat din nou spalatul bicicletelor (din nou corvoada), socializare si din nou paste si reumplerea rezervelor de glicogen.

Ziua patru. Urcari in cap, uragan si parerea de rau a ultimilor kilometri

Ziua incepe cu acelasi exercitiu de masochism in grup, de asta aceasta accentuat dupa cele 3 zile de concurs. Incalzirea duraza mai mult, pulsul urca mai greu, muschii isi intra in ritm mai tarziu. In meniul zilei avem o urcare de peste 1000 de metri pana in Saua Strunga, pe poteci abrupte ce serpuiesc prin padure. Odata ce iesim in golul alpin ne ia in primire un mic uragan care face tinutul echilibrului pe coborari o provocare. Cred ca poate singura data cand am dus trena la 6 kilometri la ora, pe virajele care te faceau sa infrunti cu pieptul vantul.

Urmeaza in schimb coborarea din saua Strunga, unde vantul te impinge din spate si coboram destul de legat. Se simt imens 4 zile consecutive petrecute pe MTB la capitolul tehnica asa ca zburam cu spor la vale pe poteca uscata, ferind bolovani si incercand sa ne pastram cat mai bine echilibrul.

Ajungem in cele din urma si jos in Cheile Gradistei si cu parere de rau infrutam ultimii kilometri ai concursului, binenteles tot in ritm sportiv caci ne intrecem cu o echipa XC riders si cu Playbike. Trecem finish-ul ultimei zile pe locul 7, si pe locul 7 la general, probabil cel mai bun rezultat la care puteam spera la inceputul concursului.

Au urmat din nou spalarea bicicletelor si paste (amandoua devenite corvoade) din nou socializare si festivitatea de premiere in lumina faina a apusului cu oameni la fel de faini ca si lumina. Singura parere de rau e ca trebuie sa treaca inca 2 ani pana la urmatoarea editie. Si inca odata multumiri lui Luci pentru tot efortul, clar trebuie sa ai mai mult de un gram de nebunie pentru a urca de zeci de ori cu sapa in spate in Iezer pentru a croi un traseu care nu exista pana atunci.

Startul primei zile de concurs.

Startul primei zile de concurs.

Spre inaltimi, in Iezer.

Spre inaltimi, in Iezer.

Macelul push-bike-ului.

Macelul push-bike-ului.

De aici totul e la vale.

De aici totul e la vale.

Locul MTB-ului este pe munte.

Locul MTB-ului este pe munte.

Verificarea echipamentului.

Verificarea echipamentului.

Poteci tehnice si rododendroni.

Poteci tehnice si rododendroni.

Baietii repara, fetele supravegheaza.

Baietii repara, fetele supravegheaza.

Spalarea pacatelor din Zbarcioara.

Spalarea pacatelor din Zbarcioara.

13524059_1224072127612695_1026439561_o.jpg

Baietii de la playbike, cu care ne-am tot intrecut.

Baietii de la playbike, cu care ne-am tot intrecut.

Inca putin pana in Saua Strunga.

Inca putin pana in Saua Strunga.

Echipa in saua Strunga.

Echipa in saua Strunga.

494

Stejari seculari, un podium, o tura de cursiera si o seara la foc, toate in cateva ore.

Unul din avantajele mutatului la Brasov e ca o multime de concursuri sunt brusc mult mai aproape. Duse sunt trezirile matinale si orele petrecute pe drum pentru cateva ore de concurs. Nu de tot, ci sunt doar rezervate pentru cateva concursuri mai speciale la care mi-ar place sa ajung anul acesta.

Singura mare diferenta e ca fata de acum cativa ani bicicleta a inlocuit alergarea, asta in primul rand pentru ca la bicicleta pot sa trag cat vreau de mine, fara sa-mi fac griji de uzura asupra incheieturilor. Au trecut suficienti ani ca sa-mi dau seama ca o particica din mine e competitiva si ca nu are sens sa o ignor sau sa o ingrop, pur si simplu imi face placere sa ma intrec cu altii in timpul unui concurs. Nu as face lucrul acesta weekend de weekend, caci orice concurs inseamna o posibila tura epica pe munte sacrificata, dar odata la ceva vreme ma voi gasi probabil aliniat la linia de start.

In cazul de fata ziua de sambata ma gaseste aliniat la startul unui prim concurs de XCO, in care trebuie sa dam patru ture pe un traseu de 5 kilometri din jurul Stejarilor Seculari din Cristian. Urcari abrupte, noroi, viraje scurte, toate acestea sunt lucruri pentru care kilometri in saua cursierei nu ma pot pregati. Singurul lucru bun e ca stau bine cu suflul si ca invat repede asa ca tura de tura timpul de parcurgere se imbunatateste si nu mai sunt depasit pe fiecare bucata mai abrupta. Cealalta parte buna e ca la start nu s-a prezentat prea multa lume astfel incat dupa 4 ture m-am trezit pe un loc 4 la general si 1 la categorie dintre cei 50 de concurenti care s-au prezentat la start. Nu-mi fac in schimb iluzii si-mi stiu foarte bine nivelul si sunt convins ca lucrurile se vor schimba la un concurs cu mai multa concurenta dar pana atunci ajuta un pic la moral…

Bun, prima parte a zilei consumata vine momentul unei ture de cursiera cu Victor si cu Andrei, numai buna pentru a umple golul intre finish si festivitatea de premiere. O Poiana Brasov, o Poiana Marului si se mai strang inca 50 de kilometri cu aproape 800 de metri diferenta de nivel pe ziua de azi, kilometri dupa care a mers la fix “snitzel si piure” party-ul de dinainte de festivitatea de premiere.

Acum legat de concursurile de bicicleta trebuie sa recunosc ca atmosfera mi se pare mult mai rece si mai impersonala fata de concursurile de alergare la care am mai participat, asta poate si pentru ca in afara de cateva fete nu prea cunosc pe nimeni. Poate se vor schimba putin lucrurile in timp dar cel putin la primul concurs nu am gasit povestile si socializarea de dupa concurs pe care o stiam de la concursurile de alergare.

Ceasul e 5 si ziua inca nu e terminata in schimb, urmeaza un drum de doua ore cu Andrei si cu Claudia in cautarea prietenilor plecati sa exploreze colinele Transilvaniei pe bicicleta. In drum trecem si prin centrul tarii, avem timp si de poze si ajungem la fix pentru a da drumul focului si a povestilor in jurul acestuia. Iar eu trebuie sa recunosc ca nu-i deloc rau sa pot inghesui toate astea in doar cateva ore.

Nu-i deloc rau sa ai loc de atatea biciclete in holul de la intrare.

Nu-i deloc rau sa ai loc de atatea biciclete in holul de la intrare.

In actiune.

In actiune.

Mai si impingem.

Mai si impingem.

Verde crud.

Verde crud.

13301472_538671006320528_5105018761995731310_o.jpg

Drumuri pustii si lumina faina.

Drumuri pustii si lumina faina.

Si-am ajuns si aici.

Si-am ajuns si aici.

Apusul zilei.

Apusul zilei.

Focul serii.

Focul serii.

Trupa pe colinele transilvaniei.

Trupa pe colinele transilvaniei.

Mai nou se poarta tu-tu-uri pe bicicleta

Mai nou se poarta tu-tu-uri pe bicicleta

Impachetarea cu noroi de dupa concurs.

Impachetarea cu noroi de dupa concurs.