Category Archives: Piatra Craiului

DSC_0692

Pe Sudica Craiului in conditii de vara si invazia branduselor

De cateva saptamani ne tot faceam planuri de o aventura in timpul saptamanii, dar aceasta nu s-a concretizat neam. Ba ca ploua, ba ca e frig, scuze se gasesc mereu. Pana la urma am combinat o seara de vineri la refugiu, cu o tura sambata, in Crai. Asa ca scoatem de la naftalina bocancii de iarna, coltarii si pioletii si vineri dimineata ne pregatim bagajul si il lasam la usa, sa astepte cuminte ora 18.00. Apoi urcam la Casa Nobilis cu masina, si pe la apus pornim agale spre Refugiul Grind. O forma alternativa a mersului in club. Ce activitate mai buna de vineri seara ai putea sa ai, decat sa urci la frontala, vorbind cu cel de langa tine de purgatoriul in care ne aflam, sub un cer ce cu fiecare minut isi pierde si ultima geana de albastru si se transforma in patura neagra a muntilor nepoluati luminos, pe care rasar, firav, rand pe rand, primele stele? Zapada apare pe la 1300m si cam acolo ne aprindem si frontalele. Ultimele 20 de minute pana la refugiu ni le petrecem navigand printre cazaturi si copaci aterizati fix in poteca.

Grindul ne primeste tacut, cu usa inchisa si mirosul obisnuit de refugiu. Ne va fi casa vremelnica pentru o noapte. O noapte infrigurata. Desi la prima vedere a fost mai cald decat la Vistea, tot ne-am fatait sincron de pe o parte pe alta, tinandu-ne reciproc in brate. Nici sacii nostri nu mai sunt ce au fost, dar si noi ne-am grabit putin si am fost cam optimisti cu temperaturile la 1600 m.

Dimineata in refugiu e mai frig si mult mai intuneric decat afara. Asa ca ma grabesc sa strang bagajul si sa ies la soare. Sa rad, sa ma las incalzita, sa simt cum creste in mine moralul, cheful, dorul. Nu ne grabim sa plecam spre creasta caci e bine si sa stai printre branduse, tolanit la soare.

Decidem sa urcam pe varianta de iarna care pare complet uscata. Facem 1 ora pana sus in creasta, efectiv, dar pe langa ora de mers au fost si multe pauze. De dat haine jos, de baut apa, de admirat capre negre. Plin de capre negre, deloc sfioase, cu care ne-am privit in ochi curioase si rabdatoare minute intregi. Capre iesite la pascut, capre cu iezi, capre traversand in goana limbi de zapada, urmele lor inconfundabile ca marturie a impartirii potecii intre om si animal, capre aninate pe cine stie de muchie sau in cine stie ce poiana, ne-am observat si analizat reciproc, cale de o sudica intreaga.

Pe Varful la Om bate vantul. Sudica se arata chiar cu mai multa zapada decat nordica, si incep sa ma indoiesc de reusita planului. Si cand te indoiesti, cel mai bun remediu e sa ii dai inainte cu planul initial.

Coama lunga se arata totusi prietenoasa, versantii sudici ai fiecarui varf fiind curati. Mai mult ne-au dat de furca jnepenii din partea a doua a crestei, care zadarniceau o parcurgere matematica a crestei si te trimiteau pe versantul estic unde capcanele jnepenilor ascunsi in zapada te pasteau la tot pasul. Bucati lungi uscate erau intrerupte de o limba de zapada moale, unde intrai pe alocuri si pana la sold. Evident ca in cautarea bucatilor uscate depuneai un efort considerabil mai mare decat vara si creasta se scurgea greoi in urma noastra.

Dupa aproape 4 ore lungi ne gasim in Saua Funduri si ne gandim la o revenire ulterioara pentru a explora si portiunea dinspre Podul Dambovitei. Tot in saua Funduri facem si o pauza, bem niste apa si ne dam parazapezile jos, caci de aici nu urmeaza decat un lung drum spre masina, nu-i asa?

Doar ca padurea de sub Saua Funduri ne asteapta cu zapada pe care o luam direct in bocanci, urmand sa navigam cu udatura la puratator pana la Nobilis. 200 m diferenta de nivel mai jos scapam de zapada si chiar ne delectam cu iarba uscata, branduse si ghiocei. E apogeul florilor mici ascunse in iarba si soarele, vremea calda, pamantul moale si Bucegiul inca alb de peste drum imbie la alergare.

Doar ca adidasii sunt acasa si eu mai am in fata 3 ore lungi pana la masina. De mai multe ori trebuie sa ma intorc dupa Radu si sa il iau pe sus, caci daca ar fi dupa el, ar sta cu orele pe burta, in iarba, cautand cadrul ideal cu brandusa perfecta.

Pe la Table incepe sa se mai anime putin atmosfera, caci pana acum am fost singuri pe tot traseul. Brandusele in schimb ne insotesc constant si coloreaza fiecare poiana: Poiana Grind, La Table, Saua Joaca mintindu-ne cu culorile lor, fermecandu-le, luandu-ne mintile si facandu-ne sa urzim noi si noi planuri pentru micro-aventuri in primavara si vara ce ne stau inainte. Din Brasov, totul pare mult mai aproape.

Text: Mihaela.

Covorul de branduse din fata refugiului.

Covorul de branduse din fata refugiului.

Zgribulite pana la venirea primelor raze de soare.

Zgribulite pana la venirea primelor raze de soare.

De expozitie.

De expozitie.

Nuante si nuante.

Nuante si nuante.

Covorul violet.

Covorul violet.

Ghiocelul infiltrat.

Ghiocelul infiltrat.

DSC_0731.jpg

Ajunsi pe piscul Baciului, privind cu ingrijorare zapada de pe sudica.

Ajunsi pe piscul Baciului, privind cu ingrijorare zapada de pe sudica.

Nordica aproape lipsita de zapada.

Nordica aproape lipsita de zapada.

Nordica aproape lipsita de zapada.

Nordica aproape lipsita de zapada.

S-a terminat si cu zapada.

S-a terminat si cu zapada.

La balcon.

La balcon.

DSC_0771.jpg

Caprita cu 3 iezi.

Caprita cu 3 iezi.

Invazia violet.

Invazia violet.

La firul ierbii.

La firul ierbii.

DSC_0811.jpg

Branduse de expozitie.

Branduse de expozitie.

Le-am gasit si anul acesta.

Le-am gasit si anul acesta.

IMG_6286

Un weekend pe vai, Padina lui Calinet si Valea Seaca dintre Clai

Inainte de a iesi complet de sub umbrela iernii cred ca ar fi bine sa ajung cat de cat la zi cu jurnalele din iarna aceasta. Unul din ele e povestea unui weekend petrecut pe vaile din Bucegi si din Crai, in clapari, cu coltarii si cu pioletii in mana. Apetitul a fost deschis dupa tura cu Rudi si Corina pe Rapa Crucii in care mi-am amintit de mersul pe vai si mi-am dat seama ca nu e chiar asa de neagra perspectiva unei zile intreci petrecuta tropaind in clapari.

Planul zilei de sambata a fost unul cat se poate de simplu si de direct, o tura scurta pe Seaca dintre Clai, cea mai la indemana vale din Bucegi. Daca pana la majoritatea vailor ai de bocanit mai bine de o ora si ceva pentru Seaca dintre Clai nici nu apuci bine sa te incalzesti dupa plecarea din Busteni. Prin Bucegi zapada putina, peretele Vaii Albe se vede complet uscat. Dam si de un pic de zapada proaspata atunci cand intram pe vale, prima saritoare e descoperita si o ocolim cu usurinta din stanga si de aici e rost de un efort cardio cat se poate de legata pana in braul lui Raducu.

Pe Seaca dintre Clai am avut una din primele experiente epice la alpinism in urma cu mai bine de 11 ani, in conditii cat se poate de aventuroase, cu zapada proaspata si cu verglass, cu 2 perechi de coltari si 2 pioleti la 4 oameni, cu o coarda statica de 20 de metri, cu ajuns in mijloc de noapte in Braul lui Raducu, cu luna plina, cu epuizare aproape completa si cu o aventura cat se poate de serioasa. Cred ca o sa trebuiasca sa povestesc la un moment dat si de turele de la inceput pentru ca au ramas extrem de bine intiparite amintirile de atunci. Sau poate mai bine nu pentru ca nu sunt deloc un exemplu bun de urmat.

Revenind acum la povestea zilei astazi totul merge bine si ajungem la ora 13:00 in brau. Vremea se strica si gandul de a bate urme pe braul lui Raducu pana in Jepi nu e deloc incantatoare asa ca ne hotaram sa coboram pe Valea Comorilor. Pe sus zapada uda si grea care face coborarea interactiva, dupa conditiile devin mai bune. Facem uz de trei ori si de semicoarda pe care o caram la 3 saritori descoperite ce cer cate un rapel. De fiecare data avem noroc si gasim cate un copacel potrivit si ajungem repejor inapoi in jepii mari, de aici dezechiparea si tropa-tropa inapoi pana la masina. O tura care a mers aproape snur, numai buna pentru o zi de sambata inchisa cu prognoza putin incerta.

Duminica schimbam masivul si ne mutam in Crai, de data aceasta doar eu cu Gianin si Alina cu gandul la Padina lui Calinet. Vremea e din nou inchisa, cu plafonul de nori acoperind creasta Craiului. Cred ca pe astfel de vreme o vale e cat se poate de potrivita, privelistea e aceasi si daca e vreme buna si daca e vreme inchisa. Prin Crai zapada cam la fel de putina ca si in Bucegi, aceasi zapada cazuta la inceputul lui ianuarie si care s-a pastrat intacta aproape o luna datorita temperaturilor extrem de scazute.

Urcusul spre refugiul Sperantelor merge relativ repede, la adapatoarea caprelor in schimb ramanem in formatie de doi, Gianina se intoarce dupa ce unul din muschii gambei nu pare sa coopereze dupa a doua zi consecutiva petrecuta pe vai.

Padina lui Calinet arata pe cat de spectaculoasa pe atat de saraca in zapada. Alin nu pare deloc convins de conditiile de pe vale si adevarul e ca nu ar fi deloc roz treaba daca ar trebui sa sapam urme prin zapada pana la Brau pana sus. Si totusi zapada devine mai buna pe masura ce urcam si castigam rapid altitudine. Singura problema de pe vale ne e pusa de saritoarea de la mijlocul vaii pe care o ocolim pe un valcel din dreapta. Aici avem parte si de momentul cel mai interactiv al turei atunci cand trebuie sa traversam la loc in firul vaii, dar si de data aceasta un copacel crescut providential si bucata de coarda de 20 de metri a lui Alin ne dau un plus de siguranta pe bucata expusa.

Amfiteatrul Calinetului arata intr-un mare fel in schimb. Creste ascutite se ridica si se pierd in ceata, dandu-ti impresia ca se continua la nesfarsit. Noi in schimb trebuie sa parasim amfiteatrul si sa luptam in continuare cu zapada de pe vale. In functie de cum a strans vantul zapada cand sapam urme pana la brau, cand mergem pe zapada super inghetata, cand urcam pe pietre pana cand iesim in creasta. De aici traseul de coborare ne poarta prima data spre Ascutit si de aici la vale pe Padinile Frumoase. Timpul trece repede si sporovaim vrute si nevrute, zapada se transforma in gheata si in noroi pe masura ce coboram, ne luam si cateva trante destul de spectaculoase pe coborarea spre Botorog. De aici suntem culesi de muntomani marinimosi cu masina si suntem debarcati la gara din Zarnesti, incheind astfel o zi lunga de tropait in Crai.

Echipa gata de plecare la intrarea pe Jepii Mari.

Echipa gata de plecare la intrarea pe Jepii Mari.

Echiparea.

Echiparea.

Inainte de prima saritoare, cu un pic de zapada proaspata.

Inainte de prima saritoare, cu un pic de zapada proaspata.

Urcand cu spor.

Urcand cu spor.

Deasupra Busteniului

Deasupra Busteniului

O vale terminata, inca una de coborat.

O vale terminata, inca una de coborat.

Prima portiune de pe Comorilor.

Prima portiune de pe Comorilor.

Rapelam nu ne lasam.

Rapelam nu ne lasam.

Rapelul numarul 2.

Rapelul numarul 2.

Inca unul.

Inca unul.

Dezechiparea.

Dezechiparea.

Vreme inchisa si in Crai acoperit la plecare.

Vreme inchisa si in Crai acoperit la plecare.

Doar 1400 de metri de urcat pana sus.

Doar 1400 de metri de urcat pana sus.

Calinetul cu zapada putina.

Calinetul cu zapada putina.

Cautand variante e ocolire.

Cautand variante e ocolire.

Traverseuri expuse.

Traverseuri expuse.

In amfiteatru.

In amfiteatru.

Tot la deal, in cautarea zapezii bune.

Tot la deal, in cautarea zapezii bune.

Ajunsi la Ascutit.

Ajunsi la Ascutit.

De aici doar la vale.

De aici doar la vale.

f1970560

Pe nordica Craiului in prag de Craciun, capre negre si vreme perfecta.

Cred ca o tura solitara e cat se poate de sanatoasa din cand in cand si chiar imi place sa petrec uneori cateva ore doar cu gandurile mele, fara sa fiu zorit si fara sa astept pe nimeni si cu pauze dictate doar de ritmul propriu. Tine in mare parte de firea fiecaruia si eu trebuie sa recunosc ca ma pot simti uneori la fel de bine si singur ca si in compania altora. Probabil lunile petrecute singur pe drum pe bicicleta prin Asia Centrala au contribuit destul de mult la procesul de a-mi deveni o buna companie.

Povestea turei incepe in schimb cat se poate de putin solitar, cu o urcare pe inserate pana la Curmatura impreuna cu Mike, Vali si Muha si cu o seara petrecuta la povesti si la un joc elevat de societate pe nume trombon. Cu plinul de socializare facut pentru urmatoarea zi vine si trezirea matinala la 5:45 urmata de o plecare sub lumina lumii spre creasta Craiului.

E frig, pe undeva pe la -12 grade, zapada scartaie sub bocanci si pas dupa pas castig destul de repede in inaltime. Pe masura ce urc, noaptea intunecata devine din ce in ce mai albastra si prima geana de lumina incepe sa se ghiceasca dinspre Bucegi. Sub mine se vad in departare luminile dintr-o Tara a Barsei adancita in somn, vantul nu bate deloc si in jur e o liniste aproape deplina. Doar gafaitul meu se aude constant, nu-i treaba usoara sa tragi de bocancii grei de iarna la deal, mai ales atunci cand acestia sunt ramasi cu 3 numere mai mari si atunci cand e aproape imposibil sa stai pe varfuri in portiunile mai abrupte.

Totusi reusesc sa ma intrec cu rasaritul si reusesc sa ajung inaintea lui pana in creasta. In deartare Fagarasul e cuprins de lumina rosie a rasaritului, doar unde sunt eu Bucegiul actioneaza ca un paravan ce intarzie momentul intalnirii cu soarele. La Ascutit e liniste si pace, si zapada putina. Vantul si-a facut de cap si a vanturat zapada de pe creasta sau a inghesuit-o prin unele cotloane, cert e de multe ori se vede poteca de vara.

Sunt totusi si zone care arata ca iarna, cum e micul horn de dinainte de Piscul Baciului, dar sunt putine si departe una de alta. In rest e de mers cu bete si in bocanci, cu un pic de grija la echilibrul precar care vine la pachet cu bocancii de iarna mai mari. La fiecare iesire cu ei imi scriu o nota mentala ca ar trebui sa rezolv cumva problema, nota ce e de fiecare uitata undva intr-un cotlon al mintii pana la urmatoarea tura.

Intre Ascutit si Piscul Baciului e in schimb plin de capre negre ce imi ignora trecerea pana in ultimul moment. Sunt convins ca nu sunt prea multi care sa le deranjeze iarna. Oricum e extrem de interesant sa stai atat de aproape de un animal salbatic intr-un loc in mod egal salbatic. Sunt momente in care parca poti ghici in stralucirea ochilor mari cafenii putin din salbaticia propriului suflet. Ma intreb cine studiaza pe cine in momentele respective si daca si trecerea mea e si pentru ele unul din momentele exotice ale zilei. Cert e ca majoritatea sunt incredibil de putin speriate si de dezinvolte.

Pana pe Piscul Baciului capritele sunt si singurele fiinte intalnite, la coborarea pe traseul de iarna in schimb ma intalnesc cu Ciprian Lolu si cu un grup numeros ce urca destul de vijelios pe varf. La Grind e pustiu si iau la soare o pauza tihnita cu cola si cu ceva de-ale gurii. E incredibil cat de tare a ars soarele astazi si cat de cald a fost in ultimele ore, nici nu ai zice ca in urma cu o seara inghetam de frig in timp ce urcam spre Curmatura.

Cu rezervele de energie reumplute vine momentul sa grabesc pasul spre Prapastiile Zarnetiului. Intoarcerea e lunga si obositoare, se vede ca a trecut multa vreme de la ultima tropaiala mai lunga pe picioare. In special bucatile de forestier se scurg agonizant de incet, mereu ai impresia ca dupa urmatoarea curba ai ajuns doar pentru a descoperi ca mai urmeaza inca una. Tare bine ar fi mers la coborare pe aici o pereche de schiuri, ar fi fost mai mult decat suficienta zapada pentru a ajunge jos cu doar cateva opintiri din bete. O tura ce se merita bifata la urmatoarea zapada.

Trupa la plecarea spre Curmatura.

Trupa la plecarea spre Curmatura.

Prin padurea de argint.

Prin padurea de argint.

f1522048.jpg

Moment Kodak.

Moment Kodak.

Ora 7:00, privind spre Tara Barsei.

Ora 7:00, privind spre Tara Barsei.

Prima geana de lumina.

Prima geana de lumina.

Fagarasul in lumina rasaritului.

Fagarasul in lumina rasaritului.

Rasaritul camuflat.

Rasaritul camuflat.

f4024064.jpg

Poarta catre Crai, prapastiile Zarnestiului vazute de la inaltime.

Poarta catre Crai, prapastiile Zarnestiului vazute de la inaltime.

Go away human!

Go away human!

Marea de munti.

Marea de munti.

Nordica, completa cu o capra neagra ratacita in peisaj

Nordica, completa cu o capra neagra ratacita in peisaj

f6876864.jpg

f7339392.jpg

Job done.

Job done.

f7580864.jpg

DSC_5300

Un apus in cetatea de stanca a Craiului, aventura din timpul saptamanii

Aventura din timpul saptamanii s-a potrivit de data aceasta cu o aniversare pentru noi, caci cu 10 ani in urma am intalnit-o pe Mihaela intr-un tren ce avea ca destinatie Fagarasul. A fost un tren pe care in stilul caracteristic am fost destul de aproape de a-l pierde si ma intreb cat de diferite ar fi aratat vietile noastre daca as fi intarziat 5 minute in plus.

Dar pana la urma cu putina goana din Regie spre Gara am reusit sa prind trenul si iata-ne acum 10 ani mai tarziu, tot in drum spre munte, de data aceasta pentru o noapte petrecuta la Diana. Si de Diana ne leaga destule amintiri legate de descoperirea cataratului si trebuie spus ca peretii de aici au ceva aparte.

Iar de cateva luni de cand ne-am mutat in Brasov, Craiul a devenit brusc mult mai aproape, iar cele 3-4 ore petrecute pe drum sunt inlocuite de putin peste o jumatate de ora petrecuta in masina dupa orele de munca. Probabil cam atat petrece in medie un bucurestean in drumul spre casa, iar noi acum nu facem altceva decat sa inlocuim pentru o noapte casa din oras cu un loc frumos pe munte.

In plus in timpul saptamanii e pustiu pe potecile din Crai si singurii turisti intalniti sunt doi scotieni ce au ales sa petreaca noaptea la cort in poiana de deasupra Coltilor Chiliilor si care ne asigura ca refugiul de la Diana arata chiar bine in comparatie cu alte refugii pe care le-au vazut pana acum in Romania. In minte imi vin Ascutit-ul si Grind 2-ul pe unde oamenii au trecut.

Noi in schimb urcam cu spor spre Diana de care trecem in cautarea unui loc din care sa se vada apusul. Il gasim fara indelungi cautari dupa un urcus de 20 de minute pe sub peretii de catarat, in locul in care amfiteatrul se deschide si poti vedea aproape pana in Creasta.

In departe soarele se apropie de culmile estice ale Fagarasului, vantul nu adie deloc si e incredibil de multa liniste iar noi stam muti privind cum se scurg ultimele clipe ale zilei. Imi place locul si ma intreb cand voi reveni din nou la catarat in zona, caci chemarea e inca ascunsa pe acolo pe undeva. Pana atunci vanam apusuri si ne dam cu bicicleta, cateodata combinandu-le pe amandoua.

Cu pasi vioi spre Coltii Chiliilor.

Cu pasi vioi spre Coltii Chiliilor.

Refugiul de la Diana si turnurile ce strajuiesc deasupra.

Refugiul de la Diana si turnurile ce strajuiesc deasupra.

In amfiteatru.

In amfiteatru.

Asteptand apusul zilei.

Asteptand apusul zilei.

DSC_5299.jpg

Vanatorii de apusuri.

Vanatorii de apusuri.

Ultima geana de lumina.

Ultima geana de lumina.

DSC_5316.jpg

Inapoi la refugiu.

Inapoi la refugiu.

IMG_0051

Scaldat, jnepeni, MTB si explorare in Crai si in estul Fagarasului.

Mereu inainte de a ma inscrie la un concurs pun in balanta cele cateva ore petrecute la intensitate maxima cu varianta unei zile pline pe munte pe un traseu aventuros. Cateodata castiga concursul, mai ales atunci cand vine la pachet cu in traseu interesant sau cu socializarea de dupa, dar chiar si atunci nu sunt putine momentele in care stand tolanit pe iarba dupa un concurs ma gandesc daca nu ai fi putut umple intr-un mod mai interesant ziua ce tocmai a trecut.

De data asta concursul la care nu am reusit sa ma conving sa particip a fost “Trofeul Muscelului” de la Campulung iar tura care a iesit castigatoare a fost o explorare extrem de interesanta in partea estica a Fagarasului.

Si acum revenind la povestea unei zile extrem de pline pe munte, tura incepe cu o plecare nu foarte matinala de la Casa Nobilis. Mihaela si mama ei pleaca si ele pe acelasi traseu spre La Table, in schimb de aici drumul meu face stanga spre Brusturet, initial prin pajistile de sub Crai si dupa, pe un single trail neasteptat de frumos urmat de o portiune de push-bike la vale de 10 minute inainte de Brusturet.

Dupa o pauza de inviorare si cu bucatica cu Craiul terminata, vine timpul sa ma inham la primul forestier lung al zilei, drumul ce urca din Podul Dambovicioarei spre Pecineagu. Pedalele se invart cu spor la deal, drumul e aproape pustiu si singura masina pe care o intalnesc e un Logan care merge cu grija pentru a feri gropile. Ritmul de inaintare e cam acelasi, iar eu imi spun in minte ca nu voi ajunge prea curand cu masina pe aici. In departare se vede creasta estica a Fagarasului si Craiul isi arata capul stancos din cand in cand, un vant prielnic ma impinge de la spate, iar cei 30 de kilometri de forestier trec cat ai clipi din ochi.

In timp ce pedalez pe malul sudic al Pecineagului dau si de unul din cele mai faine locuri de scaldat de pana acum, un fel de plaja de munte privata, cu intrare completa cu covor de muschi si cu cea mai curata apa in care am inotat pana acum. E incredibil cat de bine poti sa te simti atunci cand inoti in apa rece de munte dupa cateva ore petrecute transpirand pe bicicleta, clar e o experienta care trebuie repetata mai des.

Dand timpul putin inainte, orele amiezii ma gasesc urcand pe drumul ce inainteaza spre Berivoiu, un drum surpinzator de bun pe care reusesc sa urc pana la apropae 1700 de metri inaltime. De aici in schimb incepe distractia dupa ce reusesc sa nimeresc poteca gresita ce urca pe versantul din stanga al vaii spre un bordei dinspre Bratila. Urmeaza o lupta serioasa cu jnepeni de toate dimensiunile, cu bicicleta in spate prin locuri prin care speram sa dau cumva macar de o poteca firava de animale salbatice. N-a fost sa fie din pacate si am reusit in cele din urma sa ies in creasta aproape la 17:30, pe un picior ce urca undeva intre Curmatura Bratilei si Berivoiu.

De aici in schimb aproape totul e la vale si e si portiunea cea mai frumoasa a turei, single-trail-ul pe care cobori aproape continuu de la 2200 pana la 1300 de metri. In spate peste Fagaras par sa se fi strans nori negri de ploaie, in fata Craiul arata incredibil de clar in lumina serii, iar din cand in cand cate o raza fugara de soare lumineaza poteca pe care cobor. Nici ca se puteau conditii mai bune. Stau sa ma gandesc ca de la barajul Pecineagu singura fiinta intalnita a fost un cioban ce isi pastea oile pe langa Berivoiu. In rest pustietate maxima, doar eu cu bicicleta mea si gandurile mele, si pot sa zic ca nu a fost rau deloc, un fel de amintire din toate zilele petrecute pe drum in timpul expeditiei.

Ceasul e tarziu si urmeaza goana dupa ultimul tren din Zarnesti pe sub Craiul invaluit in lumina asfintitului, iar masa de seara ma gaseste banca din gara cu o conserva de sardine cu covrigi si cu suc sintetic de piersici o incheiere cat se poate de boschetareasca a unei zile superbe petrecute pe munte. Si clar astazi sunt mai mult decat multumit ca nu am dat ziua de azi pe cele cateva ore ale concursului din Campulung.

Track-ul turei aici, cu mentiuea ca dupa ce ajungi la stana de la capatul forestierul ce urca spre Berivoiu trebuie prinsa poteca din partea dreapta a vesantului:

https://www.strava.com/activities/643474768

Dimineata pe racoare, in fata cu o prima bucata pe la poalele Craiului.

Dimineata pe racoare, in fata cu o prima bucata pe la poalele Craiului.

Single trail-ul interesand ce coboara spre Brusturet.

Single trail-ul interesand ce coboara spre Brusturet.

Ajuns la Pecineagu cu al lui baraj.

Ajuns la Pecineagu cu al lui baraj.

Locul perfect de scaldat, complet cu sezlong de iarba proaspata, covor de muschi la intrare si cea mai curata apa in care am inotat pana acum.

Locul perfect de scaldat, complet cu sezlong de iarba proaspata, covor de muschi la intrare si cea mai curata apa in care am inotat pana acum.

Spre Fagaras!

Spre Fagaras!

Momentul in care dupa o repriza de inotat prin jnepeni iti doresti sa dai macar de o poteca de animale salbatice.

Momentul in care dupa o repriza de inotat prin jnepeni iti doresti sa dai macar de o poteca de animale salbatice.

Cu zambetul inca pe buze dupa 2 ore de carry-bike.

Cu zambetul inca pe buze dupa 2 ore de carry-bike.

IMG_0034.jpg

IMG_0036.jpg

Ride on!

Ride on!

Comisul si Craiul.

Comisul si Craiul.

Momente perfecte.

Momente perfecte.

Craiul in intreaga lui splendoare.

Craiul in intreaga lui splendoare.

Sfarsitul turei, cu o cina cat se poate de boschetareasca pe peronul garii din Zarnesti.

Sfarsitul turei, cu o cina cat se poate de boschetareasca pe peronul garii din Zarnesti.

DSC_5058

Cu rucsacul in Crai intre orele de munca, aventura din timpul saptamanii.

De mai bine de doua saptamani ziua a inceput incet incet sa se scurteze si cu asta s-a instaurat ca nu avem timp de toate planurile de mini-aventuri pana cand se termina vara. In cele 3-4 ore de lumina pe care le ai inainte si dupa munca poti ajunge departe, si in plus orele respective sunt si orele in care lumina e cea mai faina. Ai parte daca ai noroc si de un apus, si de un rasarit, si de lumina altfel din orele din jurul lor. E drept ca ajuta foarte mult si faptul ca Brasov-ul e in inconjurat de munti si ca nu e deloc greu sa te urci oe varful unui deal.

Uneori stau sa ma gandesc care e diferenta intre o zi de concediu sau de weekend si cele 15 ore petrecute in natura intre orele de munca si sincer nu o prea vad. Iar atunci cand poti face ceva de genul acesta in timpul saptamanii nevoia arzatoare de a fugi din oras in weekend pe care o aveam in Bucuresti dispare aproape complet.

Dar acum revenind la povestea turei o voi incerca sa o derulez pe fast-forward. Fata de mini-aventurile de pana acum de data aceasta am schimbat bicicletele pentru rucascul de drumetie si dupa 50 de minute de condus plecam de la casa Folea la fix pentru a fi intampinati de o prima ploaie de vara care nu era in prognoza. Stam putin, ploaie se opreste si noi pornim mai departe spre Saua Joaca, locul din Crai in care ai probabil una din cele mai faine perspective asupra versantului estic al Craiului. Urmeaza aprovizionarea cu apa de la Table, urcusul relativ abrupt spre Grind 1.

Creasta e invaluita in nori si in curand incep stropii de ploaie ai unei noi ploi de vara in vreme ce noi pornim mai departe spre cautarea unui loc ascuns. Inaintam prin iarba pana la genunchi si plina de apa dupa ploile din seara asta. In curand suntem complet uzi de la genunchi in jos, din loc in loc mai gasim fragute si ele la fel de pline de apa dar castigam incet si sigur inaltime.

Gasim si locul, ne asternem la masa de seara si la povesti inainte de o culcare timpurie. De dimineata trezirea e la 5:30, la fix pentru a prinde rasaritul si suficient de devreme pentru a ajunge pana la 9 inapoi la birou. Poate aici e singura parte grea a unei mini-aventuri, trezirea atat de matinala. Dar aerul rece de munte ne trezeste repede si incepem cu spor revenirea spre oras.

Locul de plecare, la capatul unui asfalt nou asezat.

Locul de plecare, la capatul unui asfalt nou asezat.

Spre saua Joaca.

Spre saua Joaca.

Asteptand a treia ploaie pe seara asta.

Asteptand a treia ploaie pe seara asta.

Privind spre creasta.

Privind spre creasta.

Ajunsi la refugiu.

Ajunsi la refugiu.

Rasaritul zilei.

Rasaritul zilei.

DSC_5059.jpg

DSC_5063.jpg

Unul din modurile posibile de a incepe o zi de munca.

Unul din modurile posibile de a incepe o zi de munca.

In drum spre birou.

In drum spre birou.

O ultima privire in spate.

O ultima privire in spate.

DSC_4340

Nunta la Curmatura si trash the dress in varf de munte, cu Monica si Stefan.

Imi plac nuntile iesite din tipar, nuntile in care se pune sub semnul intrebarii modul obisnuit de a face lucrurile, asta poate pentru ca eu si Mihaela am avut o nunta cat se poate de conventionala. Si pana la urma e destul de comod sa cedezi si sa faci lucrurile asa “cum se fac” de obicei. Dar cu toate astea e foarte sanatos sa-ti dai seama ca in viata nu ai cum sa multumesti pe toata lumea si mai ales ca scopul unei nunti nu ar trebui sa fie acesta.

Mai multe despre cum a fost weekend-ul care a trecut de ceva vreme , de la Mihaela citire:

De fapt nunta prietenilor nostri a fost cea mai naturala nunta la care am fost pana acum (si avem ceva nunti la activ), cea mai originala, mai fara fite, mai de pomina. A fost o nunta de tinut mine, din categoria “si-au nuntit 3 zile si 3 nopti”. Distractia a inceput vineri seara, intr-un apartament de Bucuresti, unde 2 galeti de margarete stateau cuminti asteptand sa se transforme in lumanari si buchete.

Samabata am devenit pentru cateva ore seriosi, cat a durat cununia religioasa, si apoi, scapati de partea oficiala, primul act al petrecerii s-a consumat la Sinaia, printre reprize de ploaie, gratar si tone de prajituri extrem de bune facute de bunica miresei. Daca noi am petrecut 3 zile si 3 nopti, sigur bunica a facut prajituri 3 zile si 3 nopti inainte sa petrecem noi :). Tot in primul act al petrecerii s-a furat si mireasa. Revendicarea era ca mirele sa alerge la deal 1km cu pace de 4 min/ km. Evident imposibil dupa ce eram toti imbuibati cu gratar, salata si mai ales cu prajituri. Asa ca mirele, bun programator, ii face din degete. Cele de la mana. Degetele de la picior nu s-au miscat un milimetru:

https://www.strava.com/activities/576133080

Duminica petrecerea avea sa continue la Curmatura. Vremea mohorata i-a alungat pe turistii care intr-o zi insorita umplu pana la refuz terasa cabanei si la ora pranzului eram aproape doar noi, cateva caserole de prajituri (doar cele neperisabile) si ploaia. Dupa ce ne facem curaj cu o ciorba, plecam spre Piatra Mica, la un trash the dress. Urcam pe ploaie pana in Saua Crapaturii, unde Radu, meteorologul de serviciu, vesteste ca o sa vina in 10-15 minute si vremea buna. Asa ca ne pregatim pentru o nesafarsita sesiune foto ce va dura pana pe Piatra Mica.

Cabanierul ne asteapta cu mancarea calda, asa ca aranjam repede masa si fara sa mai schimbam tinuta, trecem la actul 3- localul. De data asta localul avea sa se cheme Curmatura, o cabana pustie, unde dupa ora 22.00, la lumina lampasului, am pornit muzica, am dat drumul fronatalelor pe intermitent, rosu si alb, pentru efect de club, si mirii au deschis dansul. DJ a fost cine a vrut, iar cei care au fugit la culcare mai devreme nu au pierdut nimic din petrecere, caci dormitorul nostru era chiar deasupra salii de mese si in camera se auzea ca pe ringul de dans.

Luni, noi suntem primii care plecam, caci cu nunta la munte si job in Brasov, poti sa fi noaptea la nunta si la prima ora la munca. Ploaia tine proaspat buchetul miresei, lasat ofranda muntelui, pe un stalp de marcaj din Poiana Zanoaga. Poate va inspira si alte fete la o nunta altfel.

Pregatiti de nunta, dupa o dimineata petrecuta alcatuind buchete de flori din margarete.

Pregatiti de nunta, dupa o dimineata petrecuta alcatuind buchete de flori din margarete.

In fata altarului.

In fata altarului.

Liftul comunist, insurateiii si intrusul.

Liftul comunist, insurateiii si intrusul.

Locul de popas, cu tot cu priveliste.

Locul de popas, cu tot cu priveliste.

Mireasa, buchetele si Craiul.

Mireasa, buchetele si Craiul.

DSC_4219.jpg

DSC_4223.jpg

Selfie time, la adapost de ploaie.

Selfie time, la adapost de ploaie.

La balcon.

La balcon.

Coronite si inimioare.

Coronite si inimioare.

In zbor.

In zbor.

Deasupra cabanei Curmatura.

Deasupra cabanei Curmatura.

Heidi.

Heidi.

DSC_4345.jpg

DSC_4370.jpg

Intoarcerea la cabana si la petrecere.

Intoarcerea la cabana si la petrecere.

DSC_2266

O noapte pe varful Ascutit, din nou in cautarea iernii

E aproape jumatatea lui februarie, afara sunt temperaturi de mijloc de februarie iar eu stau sa ma intreb cum ar fi daca iarna aceasta ar fi prima iarna care sa ne fi trisat aproape complet. Cum ar fi daca valul de zapada si de precipitatii care se pripaseste pe la noi in martie / aprilie ar uita anul acesta de noi. Oare atunci cand ar veni primavara nu ti-ar para ca nu ai profitat de putinele zile de iarna care ti-au fost oferite?

Sigur, puteti spune ca pe crestele inalte e totusi iarna si ca e ceva zapada, dar cumva gandul de a tropai in clapari spre taramuri de peste 2000 de metri nu e deloc atragator. Intr-un fel frumusetea schiului de tura vine si din usurinta cu care te poti misca pe munte iarna si de la libertatea pe care o ai stiind ca poti urca si cobora aproape pe oriunde. Asta atunci cand e zapada.

Asa ca planul turei s-a suprapus peste incercarea de a profita la maxim de un un weekend de iarna, o tura de doua zile in Crai cu dormit in creasta, cu sperante de capre negre si de cer instelat. Asa ca dimineata de sambata ne gaseste in formatie de 5, pregatiti de a infrunta drumul de cateva ore pana la baza muntelui. Odata ajunsi in Crai gasim zapada putina dar puful de cativa centrimetri si frigul dau diminetii un aer hivernal. Atunci cand ajungem in poiana Zanoaga creasta e inca invelita intr-o ceata care speram sa se ridice pana cand vom ajunge si noi la Ascutit.

Singurul loc in care dam cu adevarat de zapada e culoarul de pe Padinile frumoase, loc in care daca n-ar fi urme ar fi de sapat putin. In rest chiar si atunci cand ajungem in creasta zapada mai mult lipseste si sunt multe portiuni in care se poate ghici destul de clar pe unde e poteca de vara. In schimb compenseaza frigul, vantul si faptul ca Bucegiul si culoarul Rucar-Bran chiar arata fain sub bruma de zapada asternuta in urma cu doua zile.

Noi ne instalam in refugiu, ceata dispare complet iar cerul incepe sa se coloreze in culorile purpurii ale apusului. Vantul taios in schimb ne face sa urmarim apusul in reprize, caci chiar e surpinzator de frig afara, un -10 / -15 grade amplificat destul de serios de vant. Vantul ma face sa renunt si la planurile de fotografie de noapte pentru care am carat chiar si trepiedul pana aici, dar gandul de a ingheta afara in cautarea expunerii perfecte nu era deloc ademenitor. Asa ca pana la urma inlocuim fotografia de noapte cu o seara culinara in care am incercat sa gatesc fara success o mancare de linte ce a ramas din pacate tot usor nefacuta dupa aproape o ora de efort.

A doua zi in schimb vremea se schimba complet, vantul se opreste iar iarna e inlocuita de o primavara calduroasa. Peste tot zapada se topeste si e suficient de cald incat sa stai la bustul gol pe creasta, lucru de neimaginat cu o zi inainte. Creasta in schimb se rezuma pentru noi la o plimbare pana pe varful Turnu unde ne intalnim cu Andrei si Claudia dupa care urmeaza o coborare interesante pe Hornul Gainii, o pauza de masa la Curmatura (unde era incredibil de multa lume, astfel incat am inceput sa inteleg de ce se spune ca Piatra Craiului devine cartier al Brasovului in weekend) urmata de un mic ghetus pana inapoi la masini.

Asa s-a incheiat ceea ce ar putea sa fie un ultim weekend de iarna, mai ales daca ma uit peste prognoza pentru saptamana urmatoare. Iar daca schiurile nu am apucat sa le tocim iarna asta, sa scoatem bicicletele la inaintere zic eu….

Echipa: Vali, Muha, Andrei, Octavian + Andrei si Claudia duminica.

La deal, cu puful de zapada cazut acum cateva zile.

La deal, cu puful de zapada cazut acum cateva zile.

Privelistea din Poiana Zanoaga.

Privelistea din Poiana Zanoaga.

Pauza de masa de la cabana.

Pauza de masa de la cabana.

DSC_2229.jpg

Privind spre Bucegi.

Privind spre Bucegi.

Pasi putin mai expusi.

Pasi putin mai expusi.

Si totusi e inca iarna.

Si totusi e inca iarna.

La deal.

La deal.

Imbracati.

Imbracati.

DSC_2259.jpg

Craiul si a sa creasta fumegand.

Craiul si a sa creasta fumegand.

Joaca cu un fisheye.

Joaca cu un fisheye.

DSC_2282.jpg

Directia? Spre Primavara.

Directia? Spre Primavara.

Poza de varf.

Poza de varf.

DSC_2303.jpg

Tara Barsei.

Tara Barsei.

Primele raze de soare.

Primele raze de soare.

Rupicapra

Rupicapra

Odihna.

Odihna.

DSC_2358.jpg

Caprita si Magura Codlei.

Caprita si Magura Codlei.

Pe varful Turnu.

Pe varful Turnu.

Scaunul improvizat al alpinistului.

Scaunul improvizat al alpinistului.

DSC_2386.jpg

Sfarsit de zi.

Sfarsit de zi.

DSC_4828

Lumina pentru copiii din Holbav

Weekend-ul ce tocmai a trecut l-am petrecut cu o activitate putin neobisnuita, montarea de panouri solare la mai multe gospodarii ramase inca fara curent la inceput de secol XXI. Actiunea face parte dintr-un proiect mult mai vast prin care Iulian Angheluta, omul din spatele proiectului “Lumina pentru Romania” incearca sa aduca curentul electric in scoli si in gospodarii din colturi de tara uitate de Electrica. Mai jos nu urmeaza o istorisire in adevaratul sens al cuvantului ci mai mult cateva cuvinte despre experienta de voluntar intr-o astfel de actiune.

Cauza.

Daca pana acum actiunile din cadrul proiectului lumina pentru Romania s-au facut la scoli cred ca actiunea din weekend a fost prima in care s-au pus panouri in gospodarii individuale. Au fost 6 gospodarii in care traiesc peste 30 de copii si aici a fost probabil cea mai mare miza a proiectului, speranta fiind ca poate viitorul copiilor respectiv sa devina putin mai luminos.

Dar acum din experienta timpului petrecut facand cate ceva in 4 din cele 6 gospodarii in care s-au montat panourile lucrurile nu arata deloc roz pentru familiile respective. Lucrurile devin mai evidente pe masura ce petreci mai mult timp in casele respective si pe masura ce incerci sa-ti faci treaba. E saracie mare si nu putine au fost cazurile in care o familie intreaga cu 6 copii traiau intr-o singura camera intunecata in care chiar si in timpul zilei lumina intra cu greutate.

Acum imi dau seama ca atunci cand te nasti intr-un astfel de loc clar clar ai mai mult de tras pentru a te ridica, si e suficient sa te uiti la copii petrec cate doua ore pe drum in fiecare zi pentru a cobora in scoala din sat. Dar totusi eu cred (si am vazut lucrul acesta in unele din gospodarii) ca daca vrei si daca ai vointa se poate, dar atunci cand intervine ecuatie bautura sau delasarea lucrurile pot sa o ia extrem de usor pe o panta descendenta. Sa spunem ca in multe din situatii alocatiile copiilor cred ca erau sursa principala de venit.

Acum legat de panourile solarea ce mi se pare extrem de interesant la tot proiectul e faptul ca ai un impact imediat in viata oamenilor respectivi, in comparatie cu alte proiecte in care e nevoie de mult timp pentru a vedea rezultatele (personal cred ca principala cale pentru a schimba lumea e educatia). Dar in acelasi timp chiar dupa ce pui lumina nu poti sa nu te intrebi care va fi viitorul oamenilor care traiesc aici. Lumina e doar o mica parte a problemei si uneori stau sa ma gandesc daca nu ar avea o viata mai usoara in alta parte. Iar raspunsul cred ca vine natural in timp, caci casele parasite se inmultesc iar dealurile din locurile izolate devin pustii iar gospodariile in care traiau odinioara mai multe generatii devin in cel mai bun caz case de vacanta.

Mersul lucrurilor.

Daca joi am plecat fara sa am nici cea mai mica idee despre ce trebuie facut dar 4 zile mai tarziu am ajuns sa stiu cat de cat cum trebuie gandita o instalatie electrica, cum trebuie pus panoul pe acoperis (si cu ocazia asta si cum se pune tigla pe acoperis), cum trebuie facute legaturile pentru a functiona totul cum trebuie. Mi-ar lua probabil de 2-3 ori mai mult decat cuiva care e de meserie (si am avut norocul sa am de la cine prinde una alta) dar pana urma cred ca ar iesi ceva functional.

Pe scurt, dupa haosul organizatoric legat de scule putin, materiale multe si case imprastiate la fiecare casa erau trei etape diferite de facut. Dar in primul rand despre materiale, acestea constau pentru fiecare casa din una bucata panou, una bucata baterie, tablou de comanda, cotroller si o multime de cablaraie si de bec-uri. Practic sunt 3 etape care trebuie facute unele din ele mergand in paralel. Prima e instalatia electrica a casei, cu intrerupatoare, legaturi si becuri, dupa care urmeaza montarea panoului de comanda, a bateriei si a controllerului dupa care aproape de final vine montarea panoului si legarea acestuia de retea. In total sunt undeva intre 5 si 7 ore de munca in functie de cat de rapida si de cat de multa experienta are echipa care e formata in general de 4-5 oameni.

Toata instalatia e gandita pe 12 V iar pentru consumatori nu foarte hulpavi e inclus si un invertor de 600 de Watti. Un panou ar trebui sa genereze cam 200 de Watti in situatii ideale iar un bec pe led care lumineaza o camera consuma intre 16-18 Watii astfel incat din energia stransa peste zi becurile pot fi alimentate fara problema mai multe ore.

Scurta povestea a zilelor lungi.

Oamenilor cred ca le place sa faca actiunile in conditii meteo extreme asa ca dupa ninsoarea de la Dobraia de data acesta lucruile au fost incuracate de de un cod galben de precipitatii.  Joi  am reusit sa urcam materialele la Nea Dumitru (unul dintre pilonii actiunii care ne-a ajutat incredibil de mult cu un suzuki samurai decapotabil care parea rupt dintr-un film de razboi). Dupa care a inceput ploaia care a tinut vreme de 24 de ore pana vineri seara. Nu stiu cati litri au fost pe metru patrat dar foarte repede drumurile s-au transformat intr-o mocirla de toata frumusetea iar cizmele de cauciuc au devenit nepretuite. Partea buna e ca tot a fost ceva de munca, respectiv se putea face totusi instalatia electrica din interiorul catorva case.

Salvarea a venit cu soarele de sambata cand actiunea a inceput sa mearga din nou la capacitate maxima dar si cu haosul organizatoric atingand apogeul. Treaba a continuat pana tarziu in noapte. Cu abia trei case terminate si cu inca trei pe lista lucrurile nu aratau bine pentru ziua de duminica, mai ales cu ploaia de la ora 3 in prognoza dar si de data dupa lupte eroice cu poduri subrede si cu panouri montate printre picaturi de ploaie s-a terminat cu success si ultima actiune din campanie.

Epilog.

Una peste alta a fost o experienta intensa, interesanta si dura in acelasi timp din care am avut multe lucruri de invatat si probabil o sa dureze ceva pana cand o sa-mi pun in ordine gandurile din timpul celor 4 zile. Poate cel mai dificil a fost faptul ca vedeai de la distanta foarte mica felul in care traiesc oamenii de acolo si era extrem de dificil sa nu judeci anumite lucruri. Sunt momente in care vezi pe de o parte cat de mult poate sa decada oamenii si cat de mult rau pot face delasarea si bautura amestecate cu momente in care zambetul cate unui copil iti reda o farama de speranta. Iar actiunea a fost facuta in primul rand pentru copii de acolo. Experienta de voluntar e foarte interesanta si nu conteaza pana la urma ce cauza alegi atat timp cand acesta rezoneaza cu ceea ce crezi si atat timp cat are un impact pozitiv in viata unei alte fiinte umane. Alte cauze care imi vin in minte acum sunt campania lui Alex Gavan pentru Nepal si proiectul Climb Again pentru catarare pentru copii cu disabilitati. De repetat.

PS. Pozele sunt putine pentru ca au fost facute in momentele moarte si pentru ca Andrei Becheru face deja o treaba foarte buna documentand campania.

Volutanrarii si Freddie.

Volutanrarii si Freddie.

Andrei Becheru la datorie documentand calatoria.

Andrei Becheru la datorie documentand calatoria.

Transportand materialele si oamenii.

Transportand materialele si oamenii.

Primul transport.

Primul transport.

In cautarea toaletei.

In cautarea toaletei.

Apartamentul lui Iulian.

Apartamentul lui Iulian.

Cu umbrela curcubeu si fara nici o legatura cu hotararile de peste ocean.

Cu umbrela curcubeu si fara nici o legatura cu hotararile de peste ocean.

Pe teren, si uzi pana la brau.

Pe teren, si uzi pana la brau.

Un strop de culoare.

Un strop de culoare.

In regatul cizmelor de cauciuc.

In regatul cizmelor de cauciuc.

Locul de joaca.

Locul de joaca.

Capsuni abia culese, bormasine si beri.

Capsuni abia culese, bormasine si beri.

DSC_4831.jpg

DSC_4848.jpg

In asteptarea unei zile mai insorite.

In asteptarea unei zile mai insorite.

DSC_4859.jpg

Panourile si sistemul de prindere.

Panourile si sistemul de prindere.

Comanda dubla, 35mm si 50mm, amandoua cu focus manual.

Comanda dubla, 35mm si 50mm, amandoua cu focus manual.

Privind cutezatori in viitor.

Privind cutezatori in viitor.

Intr-un moment de respiro.

Intr-un moment de respiro.

Stimbav si craiul.

Stimbav si craiul.

In paragina.

In paragina.

Indochina.

Indochina.

La ceas de seara.

La ceas de seara.

Si sus panoul pe casa.

Si sus panoul pe casa.

Descompletarea acoperisului.

Descompletarea acoperisului.

In ograda.

In ograda.

DSC_4955.jpg

DSC_4969.jpg

Poza de la final la familia Stoichici.

Poza de la final la familia Stoichici.

Drumul spre Holbav la sfarsit de actiune.

Drumul spre Holbav la sfarsit de actiune.

DSC_8071

Recuperare activa la poalele Craiului.

Nu stiu exact din ce cauza, dar de fiecare data dupa o tura grea, sau dupa un concurs in care trag de mine nu reusesc niciodata sa dorm cum trebuie. Intr-un fel se bat cap in cap faptul ca esti obosit cu faptul ca ai febra musculara si ca te dor toate cele, lucru reamintit destul de dureros de fiecare data cand te intorci de pe o parte pe alta. Cam asa a trecut si in cazul meu noaptea de sambata spre duminica, iar dimineata cu picioarele inca grele dupa ziua de dinainte nu aveam prea mari sperante ca vom rupe muntele in doua.

In toamna asta mai mult de nevoie turele de bicicleta pe care le-am facut, au fost cu trenul, un mod de a ajunge la munte de care eu sunt destul de indragostit. In schimb avantajul de putea sari munti, cum am facut in ziua de dinainte e oarecum pus in balanta cu faptul ca trebuie sa fii in gara atunci cand pleaca trenul. In cazul nostru trenul pe care vrem sa-l prindem pleaca la 14:10 din Zarnesti astfel incat nu avem foarte mult timp la dispozitie.

Weekendul acesta e si primul weekend in care ne jucam cu un GPS dedicat. Si chiar daca mie personal imi plac hartile si imi place sa descopar locurile prin intermediul lor (sau chiar fara ele) trebuie sa recunosc ca si GPS-urile au avantajele lor, mai ales la turele de bicicleta. Principalul avantaj e ca poti pune pe el si poti urma track-uri de la concursuri la care oamenii chiar s-au chinuit sa faca un traseu cat mai frumos, caci una e pana la urma sa mergi pe o sosea asfaltata si una e sa mergi pe un single trail. Dezavantajul, in schimb, e ca oamenii de la Garmin nu au descoperit inca o modalitate in care sa afiseze o harta ce poate sa fie deslusita pe ecran-ul GPS-ului. Sau in fine cu suficient de multa rabdare si cu suficient masochism probabil reusesti sa intelegi ceva de pe harta respectiv, dar clar nu e cea mai placuta experienta.

In cazul nostru track-ul de descoperit pentru scurta zi de astazi e o parte din traseul de la 4 munti, asa ca ne apucam sa ajungem in punctul de plecare, complexul de la Cheile Gradistei. Pe drum nu pot sa nu ma mir cat de mult s-a dezvoltat toata zona, de cat de multe cladiri si pensiuni au aparut de ultima data cand am fost pe aici.

Atmosfera e mult mai curata astazi si Craiului se vede superb de pe culoarul Rucar Bran, in vreme ce noi ne indreptam pe drumege secundare catre Dambovicioara. In Dambovicioara slujba de la biserica s-a terminat si cam toti localnicii profita de vremea calda. O familie isi ia masa de pranz in fata casei, probabil ultima pe anul acesta, in vreme ce in aer e o atmosfera de toamna tarzie. In timp ce ma lupt cu una din serpetinele inclinate din sat unul din localnici recunoaste ca nu a reusit sa urce pana aici pe bicicicleta. Cumva imi place mult mai mult aici decat aglomerarea de pensiuni de la Moeciu, dar stau sa ma intreb daca nu va fi la fel peste cativa ani si pe aici.

De aici incepe redutabila urcare de la Ciocanu, proaspat asfaltata si numai buna pentru a scoate sufletul din noi. Suntem pe fuga caci e deja tarziu si ne grabim spre Sirnea de unde parasim track-ul si ridic in sfarsit ochii din GPS incercand sa gasim o varianta cat mai ok de trecut din Sirnea in Magura. In schimb memoria o insala pe Mihaela, si desi a mai facut trecerea odata, acum ajungem sa traversam o vale pietroasa pe o poteca pe care nu prea era de mers de bicicleta, dupa care impingem la deal biciclete spre Magura.

Ceasul ticaie si mai avem 40 de minute pana cand pleaca trenul din Zarnesti asa ca zburam la vale pe traseul de la MPC, eu cu oarecare parere de rau caci lumina abia acum incepea sa devina buna pentru poze. Asta e un alt avantaj al mersului cu masina la munte, poti zabovi mai mult pe sus atunci cand lumina e faina. Minutele sunt la limita, trecem si pe langa fantana lui Botorog si ajungem in Zarnesti cu 10 minute inainte de a pleca trenul. Un ultim sprint si ajungem la timp si la gara, si asa se termina o tura de recuperare pe culoarul Rucar-Bran. Si in mod uimitor nu avea sa fie ultima tura pe bicicleta din toamna aceasta.

Cu dedicatie pentru Em.

Cu dedicatie pentru Em.

Parasit.

Parasit.

DSC_8073.jpg

Deasupra satelor.

Deasupra satelor.

Cautand poteca.

Cautand poteca.

Tot la vale pana in Zarnesti.

Tot la vale pana in Zarnesti.