Category Archives: Piatra Craiului

A7203090

Aventura din timpul saptamananii: rasaritul de pe Piscul Baciului

Au trecut aproape 3 luni de iarna adevarata si incepem sa visam la aventurile din timpul saptamanii pe care le-am tot facut in ultimii ani in jurul Brasovului cu nopti petrecute la cort sau la bivuac in locuri faine, cu iarba verde, cu foculet si cu mirosul de fum ce staruieste in piele si in haine pana la prima spalare. Dar pana la primavara si pana la iarba verde mai e ceva asa ca trebuie sa ne descurcam cu ce avem, respectiv sa improvizam o varianta de iarna a aventurii din timpul saptamanii.

Un aer cald ne ia in primire atunci dupa ce Alin parcheaza masina la casa Nobilis, un aer de primavara ce a topit in cateva zile cam toata zapada de sub 1200 de metri. Asa ca luam schiurile in spate si bocanim in clapari pe drumul de tara ce trece pe langa casa Folea si merge catre Saua Joaca. E luna plina si un cer complet senin si poti merge aproape ca ziua.

Atunci cand iesim in poienile de sub Saua Joaca in fata se zareste zidul Crestei Craiului, de unde speram sa coboram pe schiuri maine dimineata. Pana si aparatul e de parere ca e lumina ca ziua si pot face poza dupa poza din mana. De doua luni de zile am renuntat la vechiul Nikon si am trecut la un vechi Sony si trebuie sa recunosc ca daca poti sa traiesti cu bateriile care se descarca pe banda rulanta la frig si cu ergonomia, oamenii chiar au inovat ceva in ultimii ani. Un exemplu e stabilizarea de imagine in obiectiv, si chiar e putin ireal sa faci poze din mana, noaptea, la 1/4-1/10 care chiar sa iasa. Mai sunt si alte lucruri care imi plac, respectiv faptul ca poti adapta cu usurinta ca orice obiective manuale vechi si faptul ca in combinatie cu obiectivul e cu aproape 900 de grame mai usor. Lucruri noi de invatat, avantaje si dezavantaje. Cert e ca nu exista aparatul perfect sau sistemul perfect. Exista doar compromisuri care ti pot potrivi mai bine sau mai rau.

Pe schiuri sau pe bocanci, cam acelasi lucru. In dreapta sus obiectivul pentru maine dimineata, Piscul Baciului.

Pe schiuri sau pe bocanci, cam acelasi lucru. In dreapta sus obiectivul pentru maine dimineata, Piscul Baciului.

Dupa ce trecem de “La Table” si de prima bucata de urcus luam din nou schiurile in spate. Alex care e in bocanci se misca in acelasi ritm in care ne miscam si noi, poate chiar mai bine daca punem la socoteala si tranzitiile astea iar eu nu sunt deloc convins ca din punct de vedere al efortului tura asta are sens cu schiurile in spate. Ramane sa vedem maine dimineata cand vom cobori de pe varf. Odata ce iesim din padure, zapada se transforma intr-o crusta tare si inghetata, speram sa schiem pe ea ca pe partie maine dimineata.

Si la refugiu, la fel ca si la plecarea de la masina e cald, mai ales pentru 1600 de metri. Mancam ce avem prin traista, rosii cu ceapa si cascaval pentru mine, avocado cu biscuite si zacusca pentru Alin, portocale pentru Alex dupa care ne bagam la somn si la caldura sacului de dormit. Dorm neintors si atunci cand suna ceasul la ora 5 ma trezesc uimitor e odihnit, la fel ca dupa noaptea petrecuta in urma cu cateva zile la stana din Iezer. Stiu ca poate parea greu de crezut dar sunt nopti in care am dormit mai bine ca acasa, iar trezitul matinal a devenit iarna asta un obicei si nu mai e nevoie de nici un fel de efort suplimentar. Ramane de vazut acum daca o sa pastrez acelas obicei si lunile urmatoare.

Strangem bagajele si plecam la 5:30 voiniceste spre varf. Zapada e inghetata si in portiunea de jos avem destul de mult spor cu schiurile, dar odata ce panta creste pieile nu mai prind si nu mai are nici un sens chinuiala. Asa ca dupa 300 de metri diferenta de nivel le luam din nou in spate si urcam pe coltii Gainii, intorcand din cand in cand pasul pentru a urmarii venirea zilei si a luminii dinspre rasarit.

Urcam cu spor la lumina frontalei. Sub noi poienile prin care am trecut in seara dinainte sunt inca luminate de luna.

Urcam cu spor la lumina frontalei. Sub noi poienile prin care am trecut in seara dinainte sunt inca luminate de luna.

Am mai zis si o mai zic, in momentele din jurul rasaritului si al apusului e un pic de magie, un pic de magie care rezoneaza destul e bine cu ceva din interiorul nostru. Stau si ma intreb daca nu e ceva ce e inscris cumva si in gene, cum e si cu statul in jurul focului. Poate in sutele de mii de ani si milioanele de generatii s-a inscris acolo ca venirea zilei inseamna siguranta, faptul ca ai scapat de intunericul noptii, o noua zi de vanat in care poti gasi hrana sau in cazul complet scos din ecuatie al omului modern, o ocazie de a urca intr-un varf de munte inainte de o zi de munca.

Urcam cu spor cu schiurile in spate si de data aceasta reusim sa ajunem pe varf inainte de primele raze de soare. Chiar avem timp din plin si ne imbracam pentru a nu pierde caldura acumulata in timpul urcarii. Deasupra noastra, arcul rosiatic al rasaritului inainteaza cu viteza spre Iezer si brusc zarim si cum apare si soarele, putin in stanga Bucegiului cu aceasi lumina filtrata de care am avut parte si in weekend la apus. Rupt din context pare putin ireal ca esti aici si ca peste 3 ore si un pic o sa fii la birou, la munca, intr-o cladire de sticla in mijlocul universului de beton al orasului. Sunt doua lumi pe atat de diferite pe atat de aproape. Iar noi nu putem decat sa fim recunoscatori ca putem face asa ceva..

Coborarea pe schiuri e si ea cat se poate de interactiva, mai ales in portiunea de sus. Cert e ca in primii 200 de metri nu prea s-a numit schi ce am facut. Pe partea stanga a coltilor zapada nu arata deloc bine asa ca am coborat tinand aproape muchia, dupa care am intrat pe tabla inghetata din dreapta coltilor. Au urmat 30 de viraje si 300 de metri diferenta de nivel pentru care a meritat sa caram schiurile pana aici. Marginal, dar a meritat.

Primavara, noroi inghetat si iarba la plecarea de la Casea Folea. Si schiori care se intreaba daca a fost bine ca au luat schiurile dupa ei.

Primavara, noroi inghetat si iarba la plecarea de la Casea Folea. Si schiori care se intreaba daca a fost bine ca au luat schiurile dupa ei.

Spre saua joaca, cu lumina ca ziua.

Spre saua joaca, cu lumina ca ziua.

Party-ul de seara, intr-o locatie cat se poate de selecta.

Party-ul de seara, intr-o locatie cat se poate de selecta.

Civil twilight.

Civil twilight.

Urcam cu spor la lumina frontalei. Sub noi poienile prin care am trecut in seara dinainte sunt inca luminate de luna.

Urcam cu spor la lumina frontalei. Sub noi poienile prin care am trecut in seara dinainte sunt inca luminate de luna.

Ski-Mo.

Ski-Mo.

O caprita la fel de matinala.

O caprita la fel de matinala.

Castigam altitudine in timp ce lumina soarele incepe sa aduca lucrurile la viata.

Castigam altitudine in timp ce lumina soarele incepe sa aduca lucrurile la viata.

Cam pe acolo ar trebui sa rasara.

Cam pe acolo ar trebui sa rasara.

Am infrant!

Am infrant!

Dracsinul si intinderea Fagarasului.

Dracsinul si intinderea Fagarasului.

A7203115.jpg

Nu chiar Baltoro, dar tot e frumos.

Nu chiar Baltoro, dar tot e frumos.

Doza de magie a zilei.

Doza de magie a zilei.

Piscul Baciului photo-shooting.

Piscul Baciului photo-shooting.

Pe muchie

Pe muchie

O tabla numai buna de schiat.

O tabla numai buna de schiat.

Soare si voie buna si cu bagajele facute in spate.

Soare si voie buna si cu bagajele facute in spate.

Pe data viitoare.

Pe data viitoare.

Inapoi la primavara, nu ai fi zis ca peste 3 zile vor fi din nou -15 grade.

Inapoi la primavara, nu ai fi zis ca peste 3 zile vor fi din nou -15 grade.

f17787648.sr2

Dracsin, Papusa, Tamasul si Curmatura Foii.

Trebuie spus din capul locului ca relatia mea cu schiul de tura in ultimii ani este una …sensibila. Dragoste nu mai e de mult, of e cam dupa fiecare tura si totusi ma ingrijoreaza deja usurinta cu care-mi uita creierul promisiunile de la un weekend la altul. Cu alte cuvinte, desi dupa fiecare weekend ma jur ca asta-i ultimul si stau si astept primavara, recidivez aproape constant in urmatorul. Curios e ca in rest, memoria ma ajuta destul de bine. Numai cu auto-promisiunile astea e dereglata.

Singurul motiv real pentru care mai cochetez inca cu schiul de tura si nu am ars doagele este ca mie totusi imi place sa fiu pe munte si cel putin iarna, schiurile sunt unul din putinele mijlocitoare ale unor escapade mai mici sau mai mari. De regula mici, caci pentru una mare trebuie sa se alinieze planetele. Weeekendul asta pareau aliniate si Radu propune tura iernii: o bucla cu plecare de la Plaiul Foii in care sa traversam Iezerul, Mezea-Oticu si culmile estice ale Fagarasului. Pusi pe harta dadeau 76 de kilometri. Chiar si impartiti in doua zile, asa cum ne propusesem, cu bagaj mare nu se anuntau nici pe departe usori. Ba chiar priviti obiectiv pareau chiar neverosimili. Dar cand imparti cu Radu aceeasi casa si bei apa dupa el, inveti sa visezi, macar un pic. Asa ca imi fac cu grija bagajul, cantaresc in minte de cel putin doua ori fiecare obiect pus acolo si punem ceasul sa sune pentru o sculare matinala. O plecare la prima ora este imperios necesara pentru a ne asigura o sosire la refugiul din Iezer la o ora rezonabila. Doar ca disciplina nu e deloc punctul forte in familia noastra si ajungem sa plecam cu o considerabila intarziere la drum. Nu are a face ca parcarea din Plaiul Foii e goala, ca drumurile sunt pustii, adevarul e ca pentru tura asta conteaza fiecare minut pierdut si castigat. In mod normal, in asemenea situatii eu sunt foarte atenta cu timpul pentru orice si imi place sa tin un ritm potrivit, dar constant, reducand la minim pauzele si eficientizand totul. Stiu foarte bine ca nu am explozie si avantajul meu sta in anduranta, asa ca aplic regula pasilor mici si siguri. Radu in schimb, fiind considerabil mai puternic decat mine are un obicei cumplit de a lasa totul pe ultimile 200 de metri, momente in care ajungem sa tragem ca nebunii alergati de noapte sau de cine stie ce stihii.

Incepem coborarea spre drumul de Satic-Pecineagu, cu muchia Cascoe in plan indepartat.

Incepem coborarea spre drumul de Satic-Pecineagu, cu muchia Casque in plan indepartat.

Urcarea in Curmatura Foii// Saua Tamaselului merge pe urme bune de schiuri subtiri si stiu deja ca daca va fi sa fac o schimbare la echipament anul urmator, aceasta va fi directia. Fast and light. Cum oricum nu cred ca o sa cobor vreodata bine la vale, macar sa imi fie usor la deal. Cum zapada se arata buna si drumul se distinge clar, ocolim varful pe curba de nivel si ajungem la una din stanele de sub Tamas unde insa in loc sa petrecem putin timp cautand continuarea marcajului, incepem coborarea luand in vizor o padure rara de foioase. Caci coborarile prin padure cu rucsacul de tura in spate nu au nimic in comun cu schiatul de prin jurul casei, asta e alta poveste asa ca bagam in functiune plugul. Asta pana cand padurea noastra se transforma intr-un lastaris tanar prin care Radu ne croieste drum cand pe schiuri, cand cu ele pe rucsac. Pantele insorite pe care coboram apoi spre drumul de Pecineagu nu sunt nici pe departe genul de pante care sa tina zapada si cat ne uitam in jur, tot terenul arata la fel. Iesim in final intr-un drum de taf, mai punem putin schiurile, apoi le dam jos caci dam de pietre si tot asa, pana ce in final ajungem in firul vaii. Intre noi si drumul salvator sta insa un rau. Mult prea lat pentru a fi sarit, mult prea adanc pentru a fi trecut in clapari, mult prea rece ca sa fie trecut descult. Ne invartim brownian cand in aval, cand in amonte sperand sa gasim o bresa. Radu insista si deja incep sa ma intreb daca va trebui sa ma descalt. Problema este caci cu exceptia locului unde ne aflam, malurile sunt destul de apropiate de albie, deci se exclude sa mergem pur si simplu in amonte pana cand am gasi un pod. Raul trebuie trecut pe aici si nu ne ramane decat sa alegem cea mai buna modalitate. Ea este reprezentata de o aglomerare de aluviuni, pietre si lemne aduse aici de rau. Doar ca nu e pur si simplu sarit din piatra in piatra, ci si facut echilibristica pe doua trunchiuri, imbratisat un bradut si prins o mana intinsa de pe malul celalat, cat sa iti mute putin centrul de greutate acolo unde trebuie sa fie.

Ajunsi in drum, pe cand ne puneam schiurile, trece pe langa noi un Duster, dar pe langa mirarea de rigoare suntem scutiti de intrebari indecente de genul “pe unde ati ajuns aici”.

Este miezul zilei si zapada a inceput sa se lipeasca de noi ca aracetul si deja ne facem griji pentru urcarea ce ne sta in fata. Am vazut profilul culmii de pe versantul Tamaselului si muchia pe care merge marcajul este batuta si ea de soare, umbra anemica a celor cativa copacei fiind cu siguranta insuficienta. La inceput avem spor pe urmele de masina, apoi pe ceva urme de snowmobil pana cand ramanem doar noi cu panta. Am alternat mersul in clapari cu mersul pe schiuri intr-un efort sisific de a ajunge la stana din Dracsin. Radu se duce sa inspecteze stana si pe mine ma trimite la deal, caci aici, unde a batut vantul si a asezat zapada, crusta de deasupra ajuta la curatarea zapezii de pe foci. Urcarea se desfasoara lunga in fata. Papusa momentan nici nu se vede. Piciorul acesta masiv se va uni cu muchia mai ingusta ce vine de pe Cascoe si abia apoi, candva, vom ajunge la inceputul culmii principale a Iezerului. Urcam cumpatat, ca dupa o zi intreaga de mers. Urcam de fapt incet si altitudinea se aduna greu pe ceas. Apusul ne prinde in drumul spre varf si daca nu as fi stresata ca ne va prinde noaptea mult prea curand, acesta ar fi genul acela de apus ce ar trebui savurat in tihna. Lumina dupa-amiezii a imbracat Craiul in culori calde, dezavaluind tuse diferite de galben pe peretii abruptului vestic. Umbrele muchiilor vin si pleaca o data cu soarele ce isi urmeaza drumul. Cerul se aprinde, culorile se topesc una in alta, sunt asa putini oameni ce trec pe aici pe timp de iarna incat locurile au linistea lor si probabil pietrele imprastiate pe culme au vazut nenumarate astfel apusuri incat au incetat sa se mai mire de fiecare dintre ele. Sau poate nu…E la fel ca atunci cand incepi sa mergi pe munte si vezi prima data o mare de nori, sau iti vezi aura. Pentru putini asemenea lucruri se banalizeaza. Pentru multi spectacolul naturii ramane mereu o sursa de uimire si de placere.

Bucegiul si Costila la balcon.

Bucegiul si Costila vazute de la balcon.

Cand ajungem sub Papusa este deja noapte si luna promite sa se ridice mare si aproape rotunda si sa ne lumineze calea. Radu merge inainte fara sa se opreasca si incepe coborarea spre Spintecatura. Il urmez intrebandu-ma insa ce facem aici. Este prea tarziu pentru o parcurgere de noapte a crestei Iezerului, coborarea in Spintecatura ar fi mai sigura cu coltari in picioare, vantul ne biciuie obraii si vartejuri de zapada se ridica din cand in cand catre muchie. Cat contrast fata de linistea pe care mi-as dori sa o am pe munte. Ii spun, de fapt ii strig lui Radu ca mie nu mi se pare ok ceea ce facem si ca cel mai bine ar fi sa ne retragem si ca Spintecatura nu e directia buna. Nu stiu daca Radu e convins de asta sau o face de gura mea, insa urca la loc si apoi incepem sa urcam impreuna inapoi spre varf. Prima retragere care imi vine in minte este Gradisteanu si chiar pornim intr-acolo. Vantul nu se slabeste neam si mergem in stilul biscuite pana cand ne dam seama ca muchia e prea lunga pentru a ajunge la un adapost decent si ca pana la stana pe care o stim de la 4Munti avem mult prea mult de coborat. Asa ca ne intoarcem inapoi pe varf si prindem un picior secundar din Cascoe, pe care il stiam de laconcurs. Acesta e considerabil mai scurt fata de Gradisteanu si la limita padurii are si el o stana. Nu imi aduc aminte sa ma fi impresionat cu ceva, insa acum orice adapost, chiar si o liziera de padure e bun. Sau oricum mai bun decat perspectiva vehiculata de Radu de a face bivuac in Spintecatura Papusii. Continuam sa coboram teleghidati si beti de vant inca multa vreme pe piciorul golit de zapada. Am carat mult prea mult schiurile in spate tura asta, insa deja simt oboseala si parca pe picioarele mele ma simt cel mai bine. Stim ca ar trebui sa oprim si sa mancam ceva, dar nu gasim niciun loc decent, a se citi ferit de vant. Stiu ca asemenea tura forjeaza caracterul si in ciuda consumului energetic raman vigilenta si precauta.

Stana la care ajungem intr-un final este mai mult decat decenta cu o ultima incapere curata, cu priciuri bune si fara miros puternic de branza. Inainte de orice simt nevoia sa stau putin, sa imi trag sufletul, sa trag o linie dupa ziua lunga de azi si sa imi spun ca va mai exista si o data ulterioara. Sincer, acum chiar nu am tinut mortis sa se intample tura asta. Stiam ca nu sunt pregatita si daca s-ar fi intamplat ar fi fost un noroc, o pura intamplare si nu un rezultat firesc al abilitatilor mele fizice, psihice si tehnice. Cu asemenea ganduri in minte umplu o punga cu zapada si contemplam amandoi flacara primusului care va transforma zapada in supa.

Somnul vine greu, caci dureaza ceva pana cand se linistesc apele interioare.

Ziua de duminica este dedicata reintoarcerii la masina. Cu considerabil mai putin kilometri, dar in continuare cu terra incognita in fata noastra. Mai intai coborarea de la stana in drumul de Pecineagu. De data asta Radu navigheaza magistral si cu exceptia unui inceput de drum plin de cazaturi, avem parte de 6 kilometri in care coboram pe schiuri. Mare castig caci puteau fi la fel de bine 6 kilometri de sarit copaci si inotat prin zapada. Si e mereu un loz in plic caci nu stii niciodata care-i varianta mai buna: un drum, o muchie, o vale. Harta te ajuta sa iti faci o impresie despre teren, panta etc, dar nu si despre obstacolele naturale. Adica suprizele de la fata locului.

Ramanem fideli marcajului TG pe care l-am intersectat la un moment dat si vom continua pe el spre Curamtura Foii. Treaba e aparent simpla: 4 kilometri si 400 m diferenta de nivel. Radu chiar imi povesteste cum a coborat el aici cu bicicleta acum 12 ani. Ei bine, acum abia razbim pe schiuri. Dupa ce facem slalom pe cele doua maluri ale raului, dovedim niste portiuni de lastaris si un mal abrupt, ajungem in final la inceputul urcarii prorpriu-zise. Pe indicatorul nou sunt scrijelite cu pixul numai mesaje de imbarbatare gen: no road. Cand ne uitam ins sus la muchia abrupta ce se contureaza prin padure intelegem repede cum sta treaba. Schiurile pe rucsac (din nou) si revenim la munca de jos, respectiv sapat urme in clapari. Marcajele se insira liniar pe muchie si pe masura ce castigam altitudine si iesim in soare, frigul de pe vale e inlocuit de un aer primavaratic. Zapada se topeste, canta pasarelele, pe alocuri se vad frunzele toamnei.

Dupa doua ore de luptat si dupa un pic de sauna ajungem in cele din urma inapoi in muchia Tamasului. Din nou saboti pe schiuri da acelasi Crai ce se vede imperial in fata.

Dupa doua ore de luptat si dupa un pic de sauna ajungem in cele din urma inapoi in muchia Tamasului. Din nou saboti pe schiuri da acelasi Crai ce se vede imperial in fata.

Si din nou gandurile de primavara bat la usa mintii si ma intreaba ce caut eu pe aici, de ce imi car schiurile in spate cand as putea sa fiu acum pe cursiera. N-am raspuns. Sau poate am. Pentru ca mie imi place totusi sa fiu pe munte. Mie imi place traversarile lungi, turele acelea estetice. Si pentru ca ele sa reuseasca e nevoie de perseverenta. E nevoie sa inveti din greseli. Sa descoperi terenul de joaca. Sa stii cum sa faci cele mai bune alegeri atunci cand va veni momentul. Si in zilele astea doua lungi am faurit un plan. Ramane insa sa ii bifam etapele una cate una si sa asteptam o alta iarna cu conditiile potrivite. Abia atunci va fi tura iernii. A unei alte ierni.

Text: Mihaela.

Infooliti la plecarea din plaiul Foii, cu plecat de pe schiuri direct de la masina, asa cum ar trebui sa inceapa orice tura ideala de schi de tura.

Infooliti la plecarea din plaiul Foii, cu plecat de pe schiuri direct de la masina, asa cum ar trebui sa inceapa orice tura ideala de schi de tura.

Urcand spre Curmatura Foii cu un Crai tapetat de zapada din ultimele doua zile.

Urcand spre Curmatura Foii cu un Crai tapetat de zapada din ultimele doua zile.

Zapada proaspata si copaci imbracati in zapada.

Zapada proaspata si copaci imbracati in zapada.

In departare, Iezerul in care speram sa ajungem orele urmatoare.

In departare, Iezerul in care speram sa ajungem orele urmatoare.

Un zi de iti da impresia ca poti sa-l atingi cu mana.

Un zid de iti da impresia ca poti sa-l atingi cu mana.

Incepem coborarea spre drumul de Satic-Pecineagu, cu muchia Casque in plan indepartat.

Incepem coborarea spre drumul de Satic-Pecineagu, cu muchia Casque in plan indepartat.

O stana model si un marcaj ce pare sa fi disparut in neant.

O stana model si un marcaj ce pare sa fi disparut in neant.

Dupa 1 ore si ceva de balaurit si carat schiurile in spate pe pante defrisate si pe drumuri de taf vine proba de foc. Sau mai bine zis de apa si de gheata: traversarea raului ce coboara dinspre Pecineagu.

Dupa 1 ore si ceva de balaurit si carat schiurile in spate pe pante defrisate si pe drumuri de taf vine proba de foc. Sau mai bine zis de apa si de gheata: traversarea raului ce coboara dinspre Pecineagu.

Urcand pe Dracsin prin cea mai uda zapada pe care am vazut-o pana acum. Pieile se incarcau instant si in mod absurd cea mai eficienta metoda de a urca era tot cu schiurile in spate.

Urcand pe Dracsin prin cea mai uda zapada pe care am vazut-o pana acum. Pieile se incarcau instant si in mod absurd cea mai eficienta metoda de a urca era tot cu schiurile in spate.

Atuni cand zapada devine mai mare in schimb, cu tot cu sabotii si cu 3 kilograme de zapada pe picior totusi schiurile sunt intr-un usor avantaj.

Atuni cand zapada devine mai mare in schimb, cu tot cu sabotii si cu 3 kilograme de zapada pe picior totusi schiurile sunt intr-un usor avantaj.

f10782720.sr2.jpg

f11791360.sr2.jpg

Minimizand dezastrul, dupa ce am iesit in muchie si am dat in cele din urma de zapada mai inghetata.

Minimizand dezastrul, dupa ce am iesit in muchie si am dat in cele din urma de zapada mai inghetata.

Sunt putine locuri in care Craiul se vede atat de bine ca aici, iar ziua asta e bun de o lectie de geografie cu identfificarea tuturor varfuletelor, vailor si muchiilor din masiv.

Sunt putine locuri in care Craiul se vede atat de bine ca aici, iar ziua asta e bun de o lectie de geografie cu identfificarea tuturor varfuletelor, vailor si muchiilor din masiv.

Moment de resppiro la 2000 de metri, in departare incepe sa se zareasca incet incet si Bucegiul.

Moment de resppiro la 2000 de metri, in departare incepe sa se zareasca incet incet si Bucegiul.

Lectia de Geografie.

Lectia de Geografie.

Risc 5/5 de avalansa. Vorbind acum serios in schimb ca de obicei situatia variaza radical in functie de zona. Dar pe muchiile Iezerului zapada fie lipsea, fie era bocna...

Risc 5/5 de avalansa. Vorbind acum serios in schimb ca de obicei situatia variaza radical in functie de zona. Dar pe muchiile Iezerului zapada fie lipsea, fie era bocna…

f16930560.sr2.jpg

f17254144.sr2.jpg

Bucegiul si Costila la balcon.

Bucegiul si Costila vazute de la balcon.

f17572352.sr2.jpg

A fost probabil unul din cele mai frumoase si mai neasteptate apusuri prinse pe munte pana acum. Neasteptat pentru ca eram convins ca soarele se va ascunde dupa Varful Rosu si frumos pentru ca lumina era filtrata in tente incredibil de calde de pacla d la orizont.

A fost probabil unul din cele mai frumoase si mai neasteptate apusuri prinse pe munte pana acum. Neasteptat pentru ca eram convins ca soarele se va ascunde dupa Varful Rosu si frumos pentru ca lumina era filtrata in tente incredibil de calde de pacla d la orizont.

Ultima geana de lumina.

Ultima geana de lumina.

Urcand spre Papusa cu rafale de vant ce te dezechilibrau la fiecare pas.

Urcand spre Papusa cu rafale de vant ce te dezechilibrau la fiecare pas.

Dimineata urmatoare la stana ce ne-a servit drept adapost.

Dimineata urmatoare la stana ce ne-a servit drept adapost.

Amorsarea primusului inainte de terciul de dimineata. Primusul asta pe benzina chiar e mult prea tare, are 4 ani si a gatit incredibil de multe mese si inca se tine foarte bine. Iar dimineata un terci de ovaz pregatit cum trebuie e probabil cel mai bun mic dejun.

Amorsarea primusului inainte de terciul de dimineata. Primusul asta pe benzina chiar e mult prea tare, are 4 ani si a gatit incredibil de multe mese si inca se tine foarte bine. Iar dimineata un terci de ovaz pregatit cum trebuie e probabil cel mai bun mic dejun.

Din nou prin boscheti spre Curmatura foii, pe triunghiul galben.

Din nou prin boscheti spre Curmatura foii, pe triunghiul galben.

Dupa doua ore de luptat si dupa un pic de sauna ajunge in cele din urma inapoi in muchia Tamasului. Din nou saboti pe schiuri da acelasi Crai ce se vede imperial in fata.

Dupa doua ore de luptat si dupa un pic de sauna ajunge in cele din urma inapoi in muchia Tamasului. Din nou saboti pe schiuri da acelasi Crai ce se vede imperial in fata.

Sfarsit de tura.

Sfarsit de tura.

A7202240

Deasupra norilor, pe nordica Craiului

E noapte, intuneric bezna si o padure intr-o liniste deplina in timp ce urc spre advanced base camp-ul de la Curmatura. A trecut ceva vreme de la ultima urcare facuta singur si initial trebuie sa recunosc ca mi-e urat. Ca de fiecare data pana acum uratul asta dureaza fix 5 minute pana cand alungi toate gandurle legate de intuneric si pana cand mintea incepe sa rumege linistita ganduri ce se astern la rand unul cate unul. Imi e greu sa ma plictisesc singur si cred ca din cand in cand, ture in care mergi in ritmul tau si cu gandurile tale sunt cat se poate de binevenite.

Alin si Octavian vor sa plece maine dimineata la ora 7 de la Botorog dar cum tentatia rasaritului prins din creasta e prea mare, probabil diferenta de timp dintre noi va fi si ea prea mare pentru a merge impreuna pe creasta. Dar asta ramane pe maine, momentan trebuie sa fac slalom pe adevaratul patinoar ce s-a format pe urcarea spre Poiana Zanoaga. Ma simt ca in Tom si Jerry, in episodul in care apartamentul se transforma in patinoar. E atat de rau incat atunci cand ajung in cele din urma la Curmatura imi cumpar o pereche de snowline-uri, o restanta de mai bine de un an, timp in care le-am tot imprumutat de la Mihaela cand a fost nevoie. Oricum, sunt o mare inventie pentru poteci inghetate.

Putin mai tarziu ascult focul cum arde in soba, o soba surpinzator de fotogenica. Sunt singurul turist din cabana in noaptea asta si e chiar fain sa petreci o noapte in liniste aici. Musai in schimb de facut treaba asta in timpul saptamanii caci in weekend rezervarile se fac cu 3-4 saptamani inainte. Dorm putin si prost dar ma trezesc fara sa sune ceasul la 4:45. Urmeaza micul dejun cu un baton cu ovaz si cola, echiparea si atacarea traseului cu punct rosu ce urca spre varful Turnu. Zapada e inghetata si datorita urmelor unui grup ce a coborat pe aici cu cateva ore inainte, urcusul merge cu spor.

Ajung in creasta odata cu prima geana de lumina, si odata ea incepe si mica nebunie de inainte de rasarit. La 1000 de metri sub mine Zarnestiul trage de ultimele clipe de somn, luminile din oras fiind in curand acoperite de marea de nori ce se intinde pana la orizont. Ultimele 2 stele se vad deasupra Bucegiului, incetosate de norii de inalta altitudine iar eu ma chinuiesc sa scot si sa asez trepiedul si sa fac cateva cadre care sa redea o parte din spectacol. Uitasem cum e sa alergi 10 secunde la turatie maxima prin zapada, in coltari pentru a te aseza la locul potrivit. Lumina albastra invaluie in departare Iezerul si Fagarasul si schimbarea graduala a nuantelor se prelungeste incredibil de mult caci soarele e ascuns in continuare de nori mult dupa ce a rasarit.

Ultimele stele pe cer deasupra Bucegiului.

Ultimele stele pe cer deasupra Bucegiului.

La Ascutit refugiul e aproape complet invelit de zapada si in fata se zareste nordica Craiului, semeata si misterioasa ca de obicei. De la Ascutit, varful La Om pare la o aruncatura de bat si toate urcusurile si coborasurile de care ai parte pana acolo sunt ascunse de Timbalul Mare. Zapada e inghetata bocna si coltarii musca fix cat trebuie din ea. Urmele din zilele trecute sunt complet intarite si merg cam ca in ritm de vara.

O capra neagra dezgroapa cu copita smocuri de iarba si se uita indiferenta la trecerea mea. intre Crai si Bucegi marea de nori se ridica si devine mai compacta iar eu imi aduc aminte la fiecare pasaj ce implica un pic de catarare ca o sa vina probabil in curand si momentul in care o sa ma reapuc si de sportul asta. Nu de alta, dar chiar si cu bocanci cu 3-4 numere mai mari tot se simte foarte fain cand ai parte de un pic de catarare si cand trebuie sa-ti misti corpul, cu grija, intr-un echilibru precar.

La Om e cald e incredibil de cald, vantul nu bate deloc si iti vina sa stai aici cu orele. Marea de nori de la picioarele Craiului urca si devine din ce in ce mai compacta, iar eu trebuie sa ma hotarasc ce sa fac mai departe. As putea sa merg in continuare pe sudica dar imi e groaza de lunga intoarcere in bocanci de iarna pe la poalele muntelui pana la fantana lui Botorog. La fel de bine as putea sa-i astept aici 2 ore pe Alin si pe Octavian, dar tot aruncand priviri in spate nu se zaresc nici un fel de furnicute pe varfurile crestei. Probabil decalajul de dimineata s-a pastrat, cel putin in linii mari si ar fi cateva ore de asteptat pe varf.

Pana la urma in schimb ratiunea castiga (in mod suprinzator) si aleg sa cobor pe coltii Grindului spre la Table. Sincer ma surpridne putin si acum hotararea asta, poate o fi varsta, poate or fi zilele cu soare ce se anunta maine si poimaine de care ar trebui profitat la maxim. Cert e ca dupa o sesiune foto cu trepiedul pe muchia de coborare ajung intr-un veritabl cuptor in poienile de deasupra refugiului Grind. Zapada incepe sa se lipeasca bulgarasi de coltari, eu mor de cald, termin si ultima ramasita de apa din rucsac, schimb coltarii cu snowline-urile si incep tropaiala pe forestier spre Fantana lui Botorog. In casti se aude “Jocul cu margele de sticla” asa ca timpul trece incomparabil mai repede. Si din nou imi confirm ca pentru astfel de conditii de patinoar snowline-urile sunt probabil cea mai buna inventie, atat pentru siguranta cat si pentru usurinta de a inainta.

Trosnet de lemne puse pe foc, caldura uscata si cateva ore de somn la cabana Curmatura.

Trosnet de lemne puse pe foc, caldura uscata si cateva ore de somn la cabana Curmatura.

Zarnestiul vazut de pe varful Turnu. Totul a durat mai putin de cateva secunde, ulterior patura de nori a devenit mult mai compacta si nu s-a mai zarit nimic. Iar pentru astfel e momente sunt putin recunoscator pentru stabilizarea de imagine din aparat.

Zarnestiul vazut de pe varful Turnu. Totul a durat mai putin de cateva secunde, ulterior patura de nori a devenit mult mai compacta si nu s-a mai zarit nimic. Iar pentru astfel e momente sunt putin recunoscator pentru stabilizarea de imagine din aparat.

Selfie la inaltime, la a 5-a dubla.

Selfie la inaltime, la a 5-a dubla.

De la stanga la dreapta, Postavaru, Piatra Mare, Ciucasul si o bucatica din Neamtului.

De la stanga la dreapta, Postavaru, Piatra Mare, Ciucasul si o bucatica din Neamtului.

In asteptarea rasaritului ce nu a venit.

In asteptarea rasaritului ce nu a venit.

Jocul cetii peste Rucar-Bran.

Jocul cetii peste Rucar-Bran.

Cu Nordica in fata,  cu Iezerul in departare si cu refugiu Ascutit transformat intr-un iglu.

Cu Nordica in fata, si cu Iezerul in departare si cu refugiu Ascutit transformat intr-un iglu.

A7202242.jpg

Alpin in prim plan, si cat se poate de domol in planul secund.

Alpin in prim plan, si cat se poate de domol in planul secund.

Nordica si urmele ce merg matematic pe Creasta, cu Varful La Om in plan indepartat.

Nordica si urmele ce merg matematic pe Creasta, cu Varful La Om in plan indepartat.

Caprita in cautare de smocuri de iarba, caprita ce s-a sinchisit suprinzator de putin de trecerea mea.

Caprita in cautare de smocuri de iarba, caprita ce s-a sinchisit suprinzator de putin de trecerea mea.

Ora 10:30, Nordica terminata si o pauza de alimentare si de cafea.

Ora 10:30, Nordica terminata si o pauza de alimentare si de cafea.

Coltarii de unica folosita, bocanci cu cateva numere mai mari si batranul piolet de la Austria-Alpin ce a a vazut mai bine de 10 ierni.

Coltarii de unica folosita si bocanci cu cateva numere mai mari si batranul piolet de la Austri-Alpin ce a a vazut mai bine de 10 ierni.

La cateva sute de metri sub mine, Saua Joaca si poienile domoale din jur.

La cateva sute de metri sub mine, Saua Joaca si poienile domoale din jur.

De aici tot la vale.

De aici tot la vale.

Ultima privire peste marea involburata.

Ultima privire peste marea involburata.

Caldura Mare la Grind. Oricat de mult iubesc soarele trebuie sa recunosc ca am fost putin recunoscator cand am scapat de el si cand am intrat sub plafonul de nori.

Caldura Mare la Grind. Oricat de mult iubesc soarele trebuie sa recunosc ca am fost putin recunoscator cand am scapat de el si cand am intrat sub plafonul de nori.

Patinoarul din Prapastiile Zarnestiului.

Patinoarul din Prapastiile Zarnestiului.

DSC_1117

MPC 2018, din postura de fotograf

E o postura care nu e simpla deloc, mai ales atunci cand ajungi acasa si trebuie sa treci prin cateva sute de poze. Dar atunci cand vremea e perfecta si atunci cand participa incredibil de multi oameni cunoscuti e parca pacat sa nu mergi pe traseu si sa incurajezi lumea, eventual sa incerci sa imortalizezi acolo o amintere ce poate fi pentru unii importanta. Chiar ma gandeam ca in locul medaliilor de finisher de la concursuri eu unul as prefera cateva poze reusite din diferite puncte de pe traseu. Iar dupa o vara intreaga in care am fost in postura de fotografiat pe la diferitele concursuri de bicicleta pe la care am fost e frumos sa trec si in partea cealalta a lentilei.

Povestea zilei a fost cat se poate de simpla, plecat de dimineata, urcat spre saua joaca, blestemat focusul automat care facea numai ce voia el, trecut pe focus manual, apasat declansatorul pana cand s-a incins cardul, coborat inapoi spre Zarnesti, urcat spre Coltii Chiliilor, facut din nou poze pe bucata faina de dinainte de Zarnesti, facut o plimbare pe dealurile dinspre Poiana Marului unde ruginiul padurii si-a intrat in drepturi, urcat inca odata spre Coltii Chiliior, facut din nou poze cu sfarsitul de zi si coborare pana in Zarnesti, festivitatea e premiere, socializare cu oameni pe care ii vedem prea rar si inapoi in Brasov.

O zi intreaga petrecuta pe munte, de la rasarit pana la apus, cu culori de toamna si cu poteci faine si de bicileta, cu multa energie faina si cu multe zambete. Iar in timp ce urmaream ce fain alearga oamenii pe poteca ce coboara de la Coltii Chiliilor mi-am zis ca o sa trebuiasca sa mai ajung si eu odata pe aici din postura de participant. Pana atunci in schimb invartim roata bicicletei in zilele de toamna ce au mai ramas din anul acesta.

Ceva mai multe poze in alumul de pe google photos sau cel de pe facebook.

Dimineata pe racoare, cu un Crai imbracat in straie e toamna in fata.

Dimineata pe racoare, cu un Crai imbracat in straie e toamna in fata.

DSC_0294.jpg

Daca va intrebati care e postura de alergare a celor care vin pe primele locuri.

Daca va intrebati care e postura de alergare a celor care vin pe primele locuri.

In aer.

In aer.

DSC_0446.jpg

Sir indian

Sir indian

DSC_0745.jpg

DSC_1012.jpg

DSC_1117.jpg

Inapoi spre Zarnesti.

Inapoi spre Zarnesti.

Balan, pe aceasi pozitie ca in urma cu 3 ore.

Balan, pe aceasi pozitie ca in urma cu 3 ore.

DSC_1299.jpg

Poteci faine si chef de alergat.

Poteci faine si chef de alergat.

Biciclistii apreciaza alergatorii.

Biciclistii apreciaza alergatorii.

Poteci perfecte.

Poteci perfecte.

Inca putin.

Inca putin.

DSC_1578.jpg

Un colt de liniste pe dealurile dinspre Poiana Marului.

Un colt de liniste pe dealurile dinspre Poiana Marului.

Schimb de perspective.

Schimb de perspective.

Sfarsit de zi.

Sfarsit de zi.

DSC_8909

Piatra Mare si Grind, aventuri de vara din timpul saptamanii

In timp ce urcam cu bicicletele in spate pe hornul stancos de sub platoul din Piatra Mare ne soptim in gand ca nu o sa calcam prea curand pe aici cu bicicletele. Iar atunci cand iesim in cele din urma in platou se arata in mod neasteptat si soarele la apus, pe sub o patura groasa de nori vinetii. Dureaza fix 3 minute apusul, dupa care soarele se ascunde dupa urmatorul sir de nori. Trei minute in care ma straduiesc sa surpind apusul si in care ma entuziasmez, numai pentru a ma dezumfla din nou atunci cand totul revine la griul monoton de dinainte.

Si cu vantul ce ne intra in oase si cu sperantele de a privi un apus linistit de pe varf naruite renuntam si la planul initial de a face bivuac pe Horvatca si facem cale intoarsa la cabana, confirmandu-ne inca odata in gand ca nu vom mai trece prea curand pe aici pe biciclete. La cabana in schimb e cald, liniste si pace si dormim poate chiar mai bine ca in patul de acasa. Doar drumul spre munca e un pic mai lung marti dimineata, o ora si un pic in loc de 15 minute si considerabil mai mult noroi de la ploaia neasteptata de peste noapte.

Trece inca o zi de munca si cum zilele urmatoare se anunta din nou in mic deluviu incercam sa profitam de ultima seara cu vreme buna si plecam la o mini-aventura in Crai. Destinatia: refugiul de la Grind I, cu plecare de la Fantana lui Botorog. Aici incredibil de multe masini si multi drumeti care isi incheie tura astfel incat ne intrebam daca vom fi sau nu singuri la refugiu. Motoarele se incing la deal si drumul e mult mai placut decat urcusul pe drumul familiar de ieri.

Cerul in schimb e la fel de gri si de inorat, iar noi incheiem si azi ziua un o sesiune de carat biciletele in spate pana la refugiu. Aici descoperim ca suntem singuri, ne instalam in refugiu si luam cina, paste cu branza langa refugiu, cu o priveliste de nota 10. Imi place foarte multa deschiderea pe care o ai de aici catre Bucegi, Leaota si catre Rucar Bran. Urmele de civilizatie sunt putine si totul arata salbatic. Dupa paste vine timpul si pentru somn pe priciurile tari ale refugiul pe care totusi ne odihnim surpinzator de bine.

Ceasul suna la 6, la 6:30 suntem gata de plecare. Norii de ploaie incep sa fie purtati peste creasta dinspre vest iar noi ne grabim spre masina. Un mic urcus spre Saua Joaca si de aici totul e la vale, o coborare matinala numai buna pentru o a incepe o zi de miercuri. Iar de la masina, la Brasov, unde deja a ploua deja si dupa la munca. Si uite asa diferenta dintre weekend si zi de munca ajunge sa fie din ce in ce mai neclara. Pacat in schimb ca ploile par sa saboteze complet si luna Iulie…

Urcarea pe drumul familiar, numai buna de scos untul din aproape oricine. Bonus, umezeala tropicala.

Urcarea pe drumul familiar, numai buna de scos untul din aproape oricine. Bonus, umezeala tropicala.

Apusul zilei, la aproape 1800 de metri. Am vazut soarele pentru fix 3 minute.

Apusul zilei, la aproape 1800 de metri. Am vazut soarele pentru fix 3 minute.

Ultima geana de soare inainte de zilele ploioase.

Ultima geana de soare inainte de zilele ploioase.

Deasupra orasului, inainte de a intra in caldura cabanei.

Deasupra orasului, inainte de a intra in caldura cabanei.

DSC_8931.jpg

Seara urmatoare, dupa o zi de munca un alt munte.

Seara urmatoare, dupa o zi de munca un alt munte.

Pedaland pe sub crestele craiului.

Pedaland pe sub crestele craiului.

Luam din nou bicicletele in spate pe drumul spre Grind.

Luam din nou bicicletele in spate pe drumul spre Grind.

Inca putin pana la refugiu.

Inca putin pana la refugiu.

DSC_8969.jpg

A doua zi de dimineata, cu creasta Craiului deja invaluita de nori.

A doua zi de dimineata, cu creasta Craiului deja invaluita de nori.

Pe drumul spre oras.

Pe drumul spre oras.

DSC_5911

Varful la Om, pe schiuri, o tura neasteptata intr-o zi mohorata

Ziua de duminica e un exemplu foarte bun pentru genul de zile in care desi dimineata nu-ti vine sa iesi din casa iesi din casa, te motivezi totusi sa pleci iar cateva ore mai tarziu, cu marea de nori la picioare, la aproape 2000 de metri nu-ti vine sa crezi ca era cat pe ce sa ramai ziua respectiva in oras.

Acum cativa ani eram absolut convins ca orice zi petrecuta pe munte e mai castigata decat o zi petrecuta in casa. Dupa doi ani de Brasov, oras din care poti fugi pe munte cu usurinta si in timpul saptamanii atunci cand e vreme buna, convingerea parca a slabit putin. Weekend-ul ajunge sa se contopeasca cu saptamana, nu mai simti nevoia de a fugi din oras in fiecare zi libera, iar odata cu asta dispare si sensul iesitului din casa atunci cand afara e frig, trist si mohorat sau atunci cand de sus cade lapovita sau ninsoare. Poti pur si simplu astepta pana cand afara iese soarele.

Si cu toate astea, din cand in cand iti mai calci pe inima si iesi afara si cand e trist si mohorat, si rareori ai parte de mici surprize. Iar atunci cand iesim deasupra cetii, deasupra refugiului Grind, complet neasteptat, dupa cateva ore de mers prin nori si placla, ne dam seama ca astazi vom avea parte de unul din acele momente. Mi se pare extrem de interesant cat de mult se schimba spiritul atunci cand iesi din ceata si atunci cand zaresti deasupra ta soarele. Schiurile parca prind mai bine pe zapada inghetata, plamanii trag mai cu spor aer, iar noi ne grabim, intr-o intrecere imaginara cu fuioarele de ceata, sa iesim deasupra norilor.

Cateva minute mai tarziu privelistea se deschide si in departare incepe sa se zareasca Bucegiul si creasta tapetata a Craiului, iar noi admiram spectacolul cetii involburate de la picioarele noastre, ceata strapunsa de muchiile ce se desprind din Crai.

Deasupra cerul in schimb nu e deloc senin si un alt rand de nori, difuz si cenusiu rapesc luminii contrastul si culoarea. Atunci cand ajungem pe Varful la Om vantul bate destul de puternic, Iezerul si Fagarasul se ridica din aceasi ceata joasa, iar noi ne retragem sub varf pentru a ne pregati de coborare.

Din fericire nu e foarte multa zapada proaspata si pare destul de sigura si coborarea pe traseul de vara. In plus urmele celor care au coborat ieri pe aici ne dau curaj asa ca intram si noi pe valcelul ce se desprinde de sub varf. Dupa primele viraje care sunt mai cu cantec, pe zapada inghetata si de tabla pana dam de un pulver de 10 centimetri asezat fix cum trebuie. Cristiana dupa cristiana pornim la vale, cu ceata la picioare, cu o expunerea de 500 de metri diferenta de nivel si suntem din noi recunoscatori faptului ca am reusit totusi sa ne urnim din casa in urma cu cateva ore. In cateva minute ajungem in schimb inapoi in lumea mohorata de sub plafonul de ceata, cu doza de soare si de frumos bifata pentru ziua de azi. De aici incolo poate sa tot fie mohorat….

Track si date aici.

La plecare, pe langa casa Folea, cu schiurile in spate, privind descumpaniti oile ce se intreaba si ele unde e zapada.

La plecare, pe langa casa Folea, cu schiurile in spate, privind descumpaniti oile ce se intreaba si ele unde e zapada.

Prin padurea de argint.

Prin padurea de argint.

Din fericire ne suim repede pe schiuri, aici urcam cu spor spre saua Joaca.

Din fericire ne suim repede pe schiuri, aici urcam cu spor spre saua Joaca.

Privind spectacolul cetii.

Privind spectacolul cetii.

Cu marea la picioare.

Cu marea la picioare.

La o aruncatura de bat, Bucegiul, unde pentru cateva minute a stralucit si soarele.

La o aruncatura de bat, Bucegiul, unde pentru cateva minute a stralucit si soarele.

Panorama de pe varf.

Panorama de pe varf.

Pentru curaj.

Pentru curaj.

Creasta nordica, frumos tapetata cu zapada.

Creasta nordica, frumos tapetata cu zapada.

Panta si un pic de expunere la coborarea de pe varf.

Panta si un pic de expunere la coborarea de pe varf.

Zapada buna pentru coborare.

Zapada buna pentru coborare.

DSC_3202

O zi de toamna cu paduri ruginii si zapada, intre Bucegi si Crai

Zilele de toamna in care padurea innebuneste cu adevarat, zile in care totul e cuprins de ruginiul fagilor sunt cate se poate de putine in fiecare an. De obicei frigul ori un vant turbat rezolva rapid ultima explozie de culoare inainte de monocromul iernii. E drept, dupa ruginiul fagilor urmeaza galbenul mestecenilor cu ale lor frunze incapatanate urmat de auriul zadelor din Bucegi, dar totusi parca cel mai aprins si mai spectaculos e tot rosul padurilor de fag. Sunt zile in care nu are sens sa te grabesti nicaieri si in care e mai bine sa incerci sa absorbi cat mai bine frumusetea si culorile din jur. Nu de alta dar pana la urmatoarea scurta izbucnire ai de asteptat mai bine de un an.

Iar anul acesta iarna si-a bagat si ea putin coada pentru a modifica putin cromatica, deoarece zapada cazuta in urma cu o saptamana a hotarat sa mai zaboveasca in zonele inalte, dand astfel fundalul perfect pentru spectacol. Si cum sunt putine locuri in Romania care se pot compara ca deschidere si ca privelisti cu dealurile din zona Bran Moeciu, e usor de intuit care a fost destinatia. Practic cu un efort minim, intr-o jumatate de ora poti fi pe culme, cu Bucegiul prabusiundu-se peste tine, iar atunci cand se schimba lumina nu ramane decat sa schimbi dealul si culmea, iar muntele care se pravaleste nu mai este Bucegiul, ci Craiul.

Noi pentru dimineata alegem culmea lunga care coboara spre Simon, cu un Crai in care urmele de zapada se topesc vazand cu ochii pe masura ce inainteaza ziua. Sunt locuri prin care n-am ajuns pana acum, dar multumita lui Laurentiu nici nu e nevoie de prea multe momente de cautat poteca si de orientare. Doar pauzele de poze ne fac sa ne deplasam in ritm de melc turbat si cu o mica ingrijorare in suflet pentru momentul in care vor trebui sortate toate fotografiile.

In schimb schimbarea ajunge incet- incet si in varful culmilor, unele fanare sunt abandonate, altele reparate, drumuri noi apar in unele locuri in vreme ce alte poteci sunt cuprinse de paragina si de cazaturi. E normal, dar stam si ne gandim ca sunt sanse destul de mari ca sa traim ultimii ani sau ultimile decade ale unui mod de viata stravechi, iar schimbarea e probabil mult mai vizibila prin ochii lui Laurentiu care colinda dealurile astea de ceva vreme.

Pe seara vine momentul sa schimbam locul de joaca si ne indreptam spre Magura Branului spre care gasim o urcare suprinzator de curata si de pe care reusim sa ne dam jos pe o potec la fel de surpinzator de faina. Soarele e la apus atunci cand ajunem deasupra Simonului, fix in fata noastra Bucegiul acoperit de zapada se inalta semet, un batran cu un catel trec pe langa noi indreptandu-se spre o casa batraneasca cocotata pe culme in timp ce din vale rasuna, in cel mai dulce stil romanesc, o manea care care strica tot zen-ul momentului. Schimbarea e, din pacate, in aer.

Intrarea pe muchia lunga care coboara spre Simon.

Intrarea pe muchia lunga care coboara spre Simon.

Pedaland cu Craiul inca acoperit de zapada in fundal.

Pedaland cu Craiul inca acoperit de zapada in fundal.

Perspective.

Perspective.

DSC_3156.jpg

DSC_3159.jpg

Perspective

Perspective

Momente numai bune de lancezit si de fotografiat.

Momente numai bune de lancezit si de fotografiat.

Rural.

Rural.

DSC_3198.jpg

Elvetia? Nu, doar Bucegi!

Elvetia? Nu, doar Bucegi!

DSC_3204.jpg

Liniste si pace.

Liniste si pace.

DSC_3216.jpg

Poteci faine si privelisti pe masura.

Poteci faine si privelisti pe masura.

Pe gaura cheii.

Pe gaura cheii.

Privind inapoi spre depresiunea Brasovului.

Privind inapoi spre depresiunea Brasovului.

De aici doar la vale.

De aici doar la vale.

Muchii si planuri.

Muchii si planuri.

In postura de capitan al capitei.

In postura de capitan al capitei.

Ultimele raze e soare.

Ultimele raze e soare.

DSC_0692

Pe Sudica Craiului in conditii de vara si invazia branduselor

De cateva saptamani ne tot faceam planuri de o aventura in timpul saptamanii, dar aceasta nu s-a concretizat neam. Ba ca ploua, ba ca e frig, scuze se gasesc mereu. Pana la urma am combinat o seara de vineri la refugiu, cu o tura sambata, in Crai. Asa ca scoatem de la naftalina bocancii de iarna, coltarii si pioletii si vineri dimineata ne pregatim bagajul si il lasam la usa, sa astepte cuminte ora 18.00. Apoi urcam la Casa Nobilis cu masina, si pe la apus pornim agale spre Refugiul Grind. O forma alternativa a mersului in club. Ce activitate mai buna de vineri seara ai putea sa ai, decat sa urci la frontala, vorbind cu cel de langa tine de purgatoriul in care ne aflam, sub un cer ce cu fiecare minut isi pierde si ultima geana de albastru si se transforma in patura neagra a muntilor nepoluati luminos, pe care rasar, firav, rand pe rand, primele stele? Zapada apare pe la 1300m si cam acolo ne aprindem si frontalele. Ultimele 20 de minute pana la refugiu ni le petrecem navigand printre cazaturi si copaci aterizati fix in poteca.

Grindul ne primeste tacut, cu usa inchisa si mirosul obisnuit de refugiu. Ne va fi casa vremelnica pentru o noapte. O noapte infrigurata. Desi la prima vedere a fost mai cald decat la Vistea, tot ne-am fatait sincron de pe o parte pe alta, tinandu-ne reciproc in brate. Nici sacii nostri nu mai sunt ce au fost, dar si noi ne-am grabit putin si am fost cam optimisti cu temperaturile la 1600 m.

Dimineata in refugiu e mai frig si mult mai intuneric decat afara. Asa ca ma grabesc sa strang bagajul si sa ies la soare. Sa rad, sa ma las incalzita, sa simt cum creste in mine moralul, cheful, dorul. Nu ne grabim sa plecam spre creasta caci e bine si sa stai printre branduse, tolanit la soare.

Decidem sa urcam pe varianta de iarna care pare complet uscata. Facem 1 ora pana sus in creasta, efectiv, dar pe langa ora de mers au fost si multe pauze. De dat haine jos, de baut apa, de admirat capre negre. Plin de capre negre, deloc sfioase, cu care ne-am privit in ochi curioase si rabdatoare minute intregi. Capre iesite la pascut, capre cu iezi, capre traversand in goana limbi de zapada, urmele lor inconfundabile ca marturie a impartirii potecii intre om si animal, capre aninate pe cine stie de muchie sau in cine stie ce poiana, ne-am observat si analizat reciproc, cale de o sudica intreaga.

Pe Varful la Om bate vantul. Sudica se arata chiar cu mai multa zapada decat nordica, si incep sa ma indoiesc de reusita planului. Si cand te indoiesti, cel mai bun remediu e sa ii dai inainte cu planul initial.

Coama lunga se arata totusi prietenoasa, versantii sudici ai fiecarui varf fiind curati. Mai mult ne-au dat de furca jnepenii din partea a doua a crestei, care zadarniceau o parcurgere matematica a crestei si te trimiteau pe versantul estic unde capcanele jnepenilor ascunsi in zapada te pasteau la tot pasul. Bucati lungi uscate erau intrerupte de o limba de zapada moale, unde intrai pe alocuri si pana la sold. Evident ca in cautarea bucatilor uscate depuneai un efort considerabil mai mare decat vara si creasta se scurgea greoi in urma noastra.

Dupa aproape 4 ore lungi ne gasim in Saua Funduri si ne gandim la o revenire ulterioara pentru a explora si portiunea dinspre Podul Dambovitei. Tot in saua Funduri facem si o pauza, bem niste apa si ne dam parazapezile jos, caci de aici nu urmeaza decat un lung drum spre masina, nu-i asa?

Doar ca padurea de sub Saua Funduri ne asteapta cu zapada pe care o luam direct in bocanci, urmand sa navigam cu udatura la puratator pana la Nobilis. 200 m diferenta de nivel mai jos scapam de zapada si chiar ne delectam cu iarba uscata, branduse si ghiocei. E apogeul florilor mici ascunse in iarba si soarele, vremea calda, pamantul moale si Bucegiul inca alb de peste drum imbie la alergare.

Doar ca adidasii sunt acasa si eu mai am in fata 3 ore lungi pana la masina. De mai multe ori trebuie sa ma intorc dupa Radu si sa il iau pe sus, caci daca ar fi dupa el, ar sta cu orele pe burta, in iarba, cautand cadrul ideal cu brandusa perfecta.

Pe la Table incepe sa se mai anime putin atmosfera, caci pana acum am fost singuri pe tot traseul. Brandusele in schimb ne insotesc constant si coloreaza fiecare poiana: Poiana Grind, La Table, Saua Joaca mintindu-ne cu culorile lor, fermecandu-le, luandu-ne mintile si facandu-ne sa urzim noi si noi planuri pentru micro-aventuri in primavara si vara ce ne stau inainte. Din Brasov, totul pare mult mai aproape.

Text: Mihaela.

Covorul de branduse din fata refugiului.

Covorul de branduse din fata refugiului.

Zgribulite pana la venirea primelor raze de soare.

Zgribulite pana la venirea primelor raze de soare.

De expozitie.

De expozitie.

Nuante si nuante.

Nuante si nuante.

Covorul violet.

Covorul violet.

Ghiocelul infiltrat.

Ghiocelul infiltrat.

DSC_0731.jpg

Ajunsi pe piscul Baciului, privind cu ingrijorare zapada de pe sudica.

Ajunsi pe piscul Baciului, privind cu ingrijorare zapada de pe sudica.

Nordica aproape lipsita de zapada.

Nordica aproape lipsita de zapada.

Nordica aproape lipsita de zapada.

Nordica aproape lipsita de zapada.

S-a terminat si cu zapada.

S-a terminat si cu zapada.

La balcon.

La balcon.

DSC_0771.jpg

Caprita cu 3 iezi.

Caprita cu 3 iezi.

Invazia violet.

Invazia violet.

La firul ierbii.

La firul ierbii.

DSC_0811.jpg

Branduse de expozitie.

Branduse de expozitie.

Le-am gasit si anul acesta.

Le-am gasit si anul acesta.

IMG_6286

Un weekend pe vai, Padina lui Calinet si Valea Seaca dintre Clai

Inainte de a iesi complet de sub umbrela iernii cred ca ar fi bine sa ajung cat de cat la zi cu jurnalele din iarna aceasta. Unul din ele e povestea unui weekend petrecut pe vaile din Bucegi si din Crai, in clapari, cu coltarii si cu pioletii in mana. Apetitul a fost deschis dupa tura cu Rudi si Corina pe Rapa Crucii in care mi-am amintit de mersul pe vai si mi-am dat seama ca nu e chiar asa de neagra perspectiva unei zile intreci petrecuta tropaind in clapari.

Planul zilei de sambata a fost unul cat se poate de simplu si de direct, o tura scurta pe Seaca dintre Clai, cea mai la indemana vale din Bucegi. Daca pana la majoritatea vailor ai de bocanit mai bine de o ora si ceva pentru Seaca dintre Clai nici nu apuci bine sa te incalzesti dupa plecarea din Busteni. Prin Bucegi zapada putina, peretele Vaii Albe se vede complet uscat. Dam si de un pic de zapada proaspata atunci cand intram pe vale, prima saritoare e descoperita si o ocolim cu usurinta din stanga si de aici e rost de un efort cardio cat se poate de legata pana in braul lui Raducu.

Pe Seaca dintre Clai am avut una din primele experiente epice la alpinism in urma cu mai bine de 11 ani, in conditii cat se poate de aventuroase, cu zapada proaspata si cu verglass, cu 2 perechi de coltari si 2 pioleti la 4 oameni, cu o coarda statica de 20 de metri, cu ajuns in mijloc de noapte in Braul lui Raducu, cu luna plina, cu epuizare aproape completa si cu o aventura cat se poate de serioasa. Cred ca o sa trebuiasca sa povestesc la un moment dat si de turele de la inceput pentru ca au ramas extrem de bine intiparite amintirile de atunci. Sau poate mai bine nu pentru ca nu sunt deloc un exemplu bun de urmat.

Revenind acum la povestea zilei astazi totul merge bine si ajungem la ora 13:00 in brau. Vremea se strica si gandul de a bate urme pe braul lui Raducu pana in Jepi nu e deloc incantatoare asa ca ne hotaram sa coboram pe Valea Comorilor. Pe sus zapada uda si grea care face coborarea interactiva, dupa conditiile devin mai bune. Facem uz de trei ori si de semicoarda pe care o caram la 3 saritori descoperite ce cer cate un rapel. De fiecare data avem noroc si gasim cate un copacel potrivit si ajungem repejor inapoi in jepii mari, de aici dezechiparea si tropa-tropa inapoi pana la masina. O tura care a mers aproape snur, numai buna pentru o zi de sambata inchisa cu prognoza putin incerta.

Duminica schimbam masivul si ne mutam in Crai, de data aceasta doar eu cu Gianin si Alina cu gandul la Padina lui Calinet. Vremea e din nou inchisa, cu plafonul de nori acoperind creasta Craiului. Cred ca pe astfel de vreme o vale e cat se poate de potrivita, privelistea e aceasi si daca e vreme buna si daca e vreme inchisa. Prin Crai zapada cam la fel de putina ca si in Bucegi, aceasi zapada cazuta la inceputul lui ianuarie si care s-a pastrat intacta aproape o luna datorita temperaturilor extrem de scazute.

Urcusul spre refugiul Sperantelor merge relativ repede, la adapatoarea caprelor in schimb ramanem in formatie de doi, Gianina se intoarce dupa ce unul din muschii gambei nu pare sa coopereze dupa a doua zi consecutiva petrecuta pe vai.

Padina lui Calinet arata pe cat de spectaculoasa pe atat de saraca in zapada. Alin nu pare deloc convins de conditiile de pe vale si adevarul e ca nu ar fi deloc roz treaba daca ar trebui sa sapam urme prin zapada pana la Brau pana sus. Si totusi zapada devine mai buna pe masura ce urcam si castigam rapid altitudine. Singura problema de pe vale ne e pusa de saritoarea de la mijlocul vaii pe care o ocolim pe un valcel din dreapta. Aici avem parte si de momentul cel mai interactiv al turei atunci cand trebuie sa traversam la loc in firul vaii, dar si de data aceasta un copacel crescut providential si bucata de coarda de 20 de metri a lui Alin ne dau un plus de siguranta pe bucata expusa.

Amfiteatrul Calinetului arata intr-un mare fel in schimb. Creste ascutite se ridica si se pierd in ceata, dandu-ti impresia ca se continua la nesfarsit. Noi in schimb trebuie sa parasim amfiteatrul si sa luptam in continuare cu zapada de pe vale. In functie de cum a strans vantul zapada cand sapam urme pana la brau, cand mergem pe zapada super inghetata, cand urcam pe pietre pana cand iesim in creasta. De aici traseul de coborare ne poarta prima data spre Ascutit si de aici la vale pe Padinile Frumoase. Timpul trece repede si sporovaim vrute si nevrute, zapada se transforma in gheata si in noroi pe masura ce coboram, ne luam si cateva trante destul de spectaculoase pe coborarea spre Botorog. De aici suntem culesi de muntomani marinimosi cu masina si suntem debarcati la gara din Zarnesti, incheind astfel o zi lunga de tropait in Crai.

Echipa gata de plecare la intrarea pe Jepii Mari.

Echipa gata de plecare la intrarea pe Jepii Mari.

Echiparea.

Echiparea.

Inainte de prima saritoare, cu un pic de zapada proaspata.

Inainte de prima saritoare, cu un pic de zapada proaspata.

Urcand cu spor.

Urcand cu spor.

Deasupra Busteniului

Deasupra Busteniului

O vale terminata, inca una de coborat.

O vale terminata, inca una de coborat.

Prima portiune de pe Comorilor.

Prima portiune de pe Comorilor.

Rapelam nu ne lasam.

Rapelam nu ne lasam.

Rapelul numarul 2.

Rapelul numarul 2.

Inca unul.

Inca unul.

Dezechiparea.

Dezechiparea.

Vreme inchisa si in Crai acoperit la plecare.

Vreme inchisa si in Crai acoperit la plecare.

Doar 1400 de metri de urcat pana sus.

Doar 1400 de metri de urcat pana sus.

Calinetul cu zapada putina.

Calinetul cu zapada putina.

Cautand variante e ocolire.

Cautand variante e ocolire.

Traverseuri expuse.

Traverseuri expuse.

In amfiteatru.

In amfiteatru.

Tot la deal, in cautarea zapezii bune.

Tot la deal, in cautarea zapezii bune.

Ajunsi la Ascutit.

Ajunsi la Ascutit.

De aici doar la vale.

De aici doar la vale.

f1970560

Pe nordica Craiului in prag de Craciun, capre negre si vreme perfecta.

Cred ca o tura solitara e cat se poate de sanatoasa din cand in cand si chiar imi place sa petrec uneori cateva ore doar cu gandurile mele, fara sa fiu zorit si fara sa astept pe nimeni si cu pauze dictate doar de ritmul propriu. Tine in mare parte de firea fiecaruia si eu trebuie sa recunosc ca ma pot simti uneori la fel de bine si singur ca si in compania altora. Probabil lunile petrecute singur pe drum pe bicicleta prin Asia Centrala au contribuit destul de mult la procesul de a-mi deveni o buna companie.

Povestea turei incepe in schimb cat se poate de putin solitar, cu o urcare pe inserate pana la Curmatura impreuna cu Mike, Vali si Muha si cu o seara petrecuta la povesti si la un joc elevat de societate pe nume trombon. Cu plinul de socializare facut pentru urmatoarea zi vine si trezirea matinala la 5:45 urmata de o plecare sub lumina lumii spre creasta Craiului.

E frig, pe undeva pe la -12 grade, zapada scartaie sub bocanci si pas dupa pas castig destul de repede in inaltime. Pe masura ce urc, noaptea intunecata devine din ce in ce mai albastra si prima geana de lumina incepe sa se ghiceasca dinspre Bucegi. Sub mine se vad in departare luminile dintr-o Tara a Barsei adancita in somn, vantul nu bate deloc si in jur e o liniste aproape deplina. Doar gafaitul meu se aude constant, nu-i treaba usoara sa tragi de bocancii grei de iarna la deal, mai ales atunci cand acestia sunt ramasi cu 3 numere mai mari si atunci cand e aproape imposibil sa stai pe varfuri in portiunile mai abrupte.

Totusi reusesc sa ma intrec cu rasaritul si reusesc sa ajung inaintea lui pana in creasta. In deartare Fagarasul e cuprins de lumina rosie a rasaritului, doar unde sunt eu Bucegiul actioneaza ca un paravan ce intarzie momentul intalnirii cu soarele. La Ascutit e liniste si pace, si zapada putina. Vantul si-a facut de cap si a vanturat zapada de pe creasta sau a inghesuit-o prin unele cotloane, cert e de multe ori se vede poteca de vara.

Sunt totusi si zone care arata ca iarna, cum e micul horn de dinainte de Piscul Baciului, dar sunt putine si departe una de alta. In rest e de mers cu bete si in bocanci, cu un pic de grija la echilibrul precar care vine la pachet cu bocancii de iarna mai mari. La fiecare iesire cu ei imi scriu o nota mentala ca ar trebui sa rezolv cumva problema, nota ce e de fiecare uitata undva intr-un cotlon al mintii pana la urmatoarea tura.

Intre Ascutit si Piscul Baciului e in schimb plin de capre negre ce imi ignora trecerea pana in ultimul moment. Sunt convins ca nu sunt prea multi care sa le deranjeze iarna. Oricum e extrem de interesant sa stai atat de aproape de un animal salbatic intr-un loc in mod egal salbatic. Sunt momente in care parca poti ghici in stralucirea ochilor mari cafenii putin din salbaticia propriului suflet. Ma intreb cine studiaza pe cine in momentele respective si daca si trecerea mea e si pentru ele unul din momentele exotice ale zilei. Cert e ca majoritatea sunt incredibil de putin speriate si de dezinvolte.

Pana pe Piscul Baciului capritele sunt si singurele fiinte intalnite, la coborarea pe traseul de iarna in schimb ma intalnesc cu Ciprian Lolu si cu un grup numeros ce urca destul de vijelios pe varf. La Grind e pustiu si iau la soare o pauza tihnita cu cola si cu ceva de-ale gurii. E incredibil cat de tare a ars soarele astazi si cat de cald a fost in ultimele ore, nici nu ai zice ca in urma cu o seara inghetam de frig in timp ce urcam spre Curmatura.

Cu rezervele de energie reumplute vine momentul sa grabesc pasul spre Prapastiile Zarnetiului. Intoarcerea e lunga si obositoare, se vede ca a trecut multa vreme de la ultima tropaiala mai lunga pe picioare. In special bucatile de forestier se scurg agonizant de incet, mereu ai impresia ca dupa urmatoarea curba ai ajuns doar pentru a descoperi ca mai urmeaza inca una. Tare bine ar fi mers la coborare pe aici o pereche de schiuri, ar fi fost mai mult decat suficienta zapada pentru a ajunge jos cu doar cateva opintiri din bete. O tura ce se merita bifata la urmatoarea zapada.

Trupa la plecarea spre Curmatura.

Trupa la plecarea spre Curmatura.

Prin padurea de argint.

Prin padurea de argint.

f1522048.jpg

Moment Kodak.

Moment Kodak.

Ora 7:00, privind spre Tara Barsei.

Ora 7:00, privind spre Tara Barsei.

Prima geana de lumina.

Prima geana de lumina.

Fagarasul in lumina rasaritului.

Fagarasul in lumina rasaritului.

Rasaritul camuflat.

Rasaritul camuflat.

f4024064.jpg

Poarta catre Crai, prapastiile Zarnestiului vazute de la inaltime.

Poarta catre Crai, prapastiile Zarnestiului vazute de la inaltime.

Go away human!

Go away human!

Marea de munti.

Marea de munti.

Nordica, completa cu o capra neagra ratacita in peisaj

Nordica, completa cu o capra neagra ratacita in peisaj

f6876864.jpg

f7339392.jpg

Job done.

Job done.

f7580864.jpg