Category Archives: Piatra Craiului

Varful La Om morning glory

Trebuie sa recunosc ca zilele astea de iarna sunt pe sufletul meu, asa caldute si uscate, senine, zile ce invita la plimbare prin locuri dragi, locuri ce vor cadea curand prada zapezii intarziate de decembrie. Si cand orele de lumina sunt putine, redefinim aventura si pe intuneric si facem din noapte zi, daca e nevoie. Nu tot timpul, doar cat sa pregatim un Morning Glory. Din punctul nostru de vedere, inceputul si sfarsitul de zi sunt momentele cele mai estetice. Alaturi de Radu am invatat sa anticipez frumusetea apusului si rasaritului in functie de cum stau norii aninati la orizont, caci cer senin si fara pata exista doar arareori pe munte. Si tot alaturi de el am invatat putina perseverenta (desi aici mai am de aprofundat). Cand urci doar cu speranta ca vei iesi deasupra plafonului sau ca soarele se va iti totusi prin fanta celor doi nori lunguieti blocati fix la est (de Eden?). Un proces de trial and error pe care il repetam constant caci natura ne vrajeste pe amandoi, de 13 ani de cand suntem impreuna. Libera si fara griji ma simt cu adevarat abia cand muntii se nasc in jurul meu din unduirile ancestrale ale pamantului, cand eu imi plimb pasii pe poteci si imi conduc ochii uimiti si calzi prin iarba inalta, ori prin negrul padurilor tacute de brad.

Piatra Craiului traieste intr-o bula de vreme buna. In toti muntii din jur in saptamana trecuta s-a asezat ceva zapada, cat sa semene a iarna. Pana si pe creasta am vazut ca in weekend s-a mers la coltari si piolet. Totusi noi urcam lejer, in adidasi si cu snowline-urile in rucsac spre refugiul Grind. Am incredere ca pe pantele de iarba de pe Coltii Gainii nu s-a asezat prea mult omat si mai stiu ca zilele calde ce vor veni vor duce la topirea sa aproape integrala, astfel ca in weekend Craiul ma va momi din nou cu promisiunea unei toamne tarzii in prag de iarna.

Am urcat aceeasi panta plina de braduti de 10 ani alaturi de Claudia, acum doua saptamani. Si timpul scurt scurs de atunci nu ma indispune. Noaptea cu formele ei reduse de conul de umbra al frontalei nu ma plictiseste. Refugiul ne asteapta tacut. Mirosul de tabla si lemn imi staruie inca in nari de la ultima vizita. Nu e deranjant dar il doresc parca mai proaspat si Radu lasa deschisa usa de afara cat timp ne organizam pe priciuri. Nu sunt multe de scos din rucsac si rutina atator impachetari si despachetari au creat obisnuinte si o organizare stricta a bagajului (cel putin in cazul meu) . Sacul de dormit imi aduce aminte instantaneu de toate noptie calde si reci, dar mai ales instelate, petrecute in caldura lui in calatoria noastra din America de Sud. Nici acum nu ne va fi frig, sunt convinsa de asta caci aerul rece, pacla si umezeala sunt captive in depresiune. Muntele este curat, respira liber si priveste spre stele.

Alarma care suna putin inainte de 6 nu deranjeaza. Cafeaua ne trezeste si picioarele se pun in miscare. La deal, evident. Stingem frontala destul de repede, caci lumina creste si se implineste in urma noastra. Ne oprim des sa aruncam o privire la ce se intampla in spate, sa admiram culorile ce preced rasaritul, rozul pal ce devine din ce in ce mai plin, rosul ce se preschimba in portocaliu, movul de la colturile indepartate ale norilor. Cu doar 1-2 minute inainte de a ajunge in creasta zapada luceste dintr-o data si astfel o noua zi a inceput. Perfect timing.

Creasta nordica si-a pierdut mare parte din zapada de peste weekend si planuri pentru urmatorul final de saptamana se urzesc din nou in jurul Craiului, cu trasee vechi si noi, cu soare si vant, solitar sau alaturi de prieteni, traind frumos pe munte, pentru sufletul nostru putin hoinar,putin nehotarat, dar mereu cautator al frumosului natural. 

Text: Mihaela.

Prima geana de lumina in timp ce urcam la lumina frontalei spre Varful La Om.
Nuante peste Bucegi.
Inca putin si stingem frontalele.
Dam in sfarsit de zapada in zona superioara a coltilor Gainii.
Creasta Nordica in primele raze ale soarelui, creasta ce arata momentan destul de hivernal.
In departare Iezerul si Fagarasul cu ceva mai multa zapada. Si totusi lucrurile se simt ca la un mijloc de Noiembrie, nu ca la sfarsit de Decembrie din punct de vedere al zapezii.
La nord Transilvania, la sud Tara Romaneasca, asta daca mai aveati dubii.
Ultima privire spre nordica inainte de a da drumul la picioare la vale spre Refugiu, spre masina, spre Brasov si spre munca.
Caprele negre de sub varf ce ne-au urmarit impasibile periplul.

Varful Pietrica si sudica Sudicii.

Cam toti cei care au parcurs creasta Pietrei Craiului, odata ajunsi in Saua Funduri, si-au plimbat privirea, poate obosita, poate curioasa, peste scheletul stancos, de un verde inchis, la Pietricicai- sudica sudicii cum zicea Andrei. Nici eu nu fac exceptie de la regula si am asteptat cuminte sa vina si randul ei. Initial vizam un inceput de primavara sau un final de toamna, pentru ca o anticipam cumva napadita de vegetatie si greu de razbit, dar in fond si un decembrie fara zapada este la fel de bun ca un octombrie tarziu. O mana de prieteni buni pornim asadar sambata dimineata, pe un pui de ger de – 6 grade, pe forestierul ce pleaca de la Brusturet si urca spre Cabana Pietricica.

Ne incalzim repede vorbind despre vrute si nevrute, depasim cabana, drumul se schimba in poteca lata, strabatem o padure rara presarata cu luminisuri si iesim in final in Poiana Stanii din Pietricica. Aici inspectam stana si manati de frigul de inceput de iarna ne punem si noi in miscare, schimband doar marcajul triunghi albastru pe punctul rosu al crestei principale. Un motiv la fel de bun pentru a grabi pasul este si aproape certitudinea ca ceata si umezeala au ramas in valea de la picioarele noastre si ziua ne va fi luminoasa si senina. Astfel incat mai lasam sub talpi o bucata buna de padure garnisita cu ceva cazaturi mergand intins spre varful Pietricica, varf ce ne momeste cu promisiunea unor deschideri generoase spre Bucegi, Iezer si Leota. Bineinteles ca flerul nu ne-a inselat. Descoperim un varf fain ce va merita din plin o seara la cort in sezonul urmator de aventuri din timpul saptamanii.

Plafonul de nori sta cuminte si compact in depresiunea Brasovului, strans ca intr-o menghina de muntii cei mari, usor inclinat, mai inalt spre Postavaru si Piatra Mare pe care le acopera in intregime, urcat usor pe versantii nordici si vestici ai Bucegiului ridicandu-si marginea pana putin sub limita padurii si scurgand zdrente transparente de nor spre culoarul Rucar-Bran.

Din toti muntii din jur, Craiul pare ca sta cel mai bine. Am carat degeaba bocancii in picioare. Adidasii erau la fel de buni si iarba galbena spune o poveste de toamna intarziata, iar nu de inceput de iarna, asa cum se intampla pe culmile Iezerului, considerabil mai alb.

Varful este urmat de o serie de poieni inalte ce se preling cumva domol si lung spre est. Cum poteca merge majoritar pe sub creasta, nu avem prea multa interactiune cu stanca in tura asta. Totusi profilul varfului Funduri ce se zareste printre trunchiurile subtiri de pin ne face sa grabim pasul, cu promisiunea unei pauze la intrarea pe Valea Urzicii. Pregetam cat sa mancam un sandwish si pornim apoi la vale pe marcajul BA ce ne va conduce rapid si placut inapoi la masini. Iata ca in felul acesta, total spontan si poate tocmai de aceea reusit, Craiul are acum o continuare cunoscuta la ambele extreme ale crestei principale si o parcurgere integrala la o zi, din Botorog via Piatra Mica- Saua Crapaturii- Turnu- Ascutit-La Om-Pietricica- Brusturet devine deja un plan bun pentru anul urmator. Si mai stiu si impreuna cu cine as vrea sa il duc indeplinire. Se aude pana acolo in  capatul Racadaului?

Text: Mihaela.

Zgribuliti la plecarea de la cabana Brusturet si in pas rapid pentru a pune sangele in miscare.
Calendarul Muntomanii si Tractorul 2020.
Ajunsi la stana din poiana Pietricica, o stana in stare surpinzator de buna.
Cristi si photo-shooting-ul de la stana.
Terra incognita si doua ore si ceva pana in Saua Funduri.
Pauza de masa si de sporovait, asta nu ca ne-ar fi stat un pic gura tot timpul drumetiei.
Pe varful Pietricica, cu Iezerul inzapezit peste drum.
Uniforma Decathlon.
Vertical
Plafonul de nori ce avanseaza din nordul Transilvaniei si ce se risipeste in mod misterios imediat cum ajunge pe culoarul Rucar-Bran.
Bucegiul plutind deasupra norilor.
Si acolo in departare e Leaota.
Locul perfect pentru inca o pauza de masa.
De aici la vale, inapoi spre Brusturet.
Sfarsit de tura la vizuina ursilor din Racadau.

Iesirea de seara in oras, la Curmatura

Decembrie a fost pana acum suprinzator de uscat astfel incat patinoarul ce se formeaza de obicei pe urcusul de la Fantana lui Botorog spre Poiana Zanoaga e complet inexistent. Poteca se deruleaza cu spor sub talpile bocancilor, noi palavragim vrute si nevrute si ne gandim ca la cat de uscat e, parca n-ar fi stricat sa luam si bicicletele dupa noi. Cand iesim in cele din urma in Poiana Zanoaga incepe sa se zareasca in departare creasta inzapezita a Craiului luminata de o luna aproape plina.

De trei ani si ceva de cand stam in Brasov cred ca putem sa numaram pe degetele de la doua maini momentele in care am iesit la socializat la o dugheana din oras. Socializarea se intampla inevitabil ori pe munte, ori in vizite in care incercam experimente culinare mai mult sa mai putin reusite, sau pe Tampa sau pe Postavaru la o cafea, in functie de moment. Iar dupa umila mea parere asa si trebuie sa fie, iar vorbele si ideile curg mult mai bine fara muzica de fundal, pe o poteca, decat intre patru pereti. Sau daca e sa fie patru pereti macar sa fie cei ai unei cabane de munte.

Cam asta se intampla si in seara asta pe drumul spre Curmatura si cum nu reusim sa terminam subiectele de discutie pana la cabana, le continuam la masa de seara, cu o ciorba si cu o prajitura ce au intrat extrem de bine dupa urcus.

Dupa un noapte in care am murit de cald urmeaza trezirea la 6:30 si “atacul” varfului Piatra Mica. Ora albastra ne prinde in drum spre varf si e absolut fascinant cum arata culorile spre depresiunea Brasovului ce la ora asta inca e sub o plapuma groasa de ceata. Soarele in schimb se lasa asteptat si privim zgribuliti la felul in care se coloreaza dealurile de sub Magura Codlei in timp ce fierbe apa pentru cafea. Cafea ce iese si de data asta, la fel ca si acum cateva zile pe Postavaru, suprinzator de buna. Cred ca ajuta ori altitudinea, ori faptul ca punem oala pe zapada pentru a se aseza zatul mai usor. In orice caz trebuie sa definitivam tehnica si pentru turele urmatoare de iarna.

Soarele rasare binenteles in cele din urma fix din spatele Bucegiului iar noi ne strangem catrafusele si ii dam in semi-alergare la vale, spre masina, spre Zarnesti, spre Brasov si spre munca unde ajungem la 10 si ceva dupa o aventura cat se poate de reusita in Crai. Trebuie repetat, pe lista din aceasi categorie sunt si Piatra Mare si Malaiestiul, sa vedem in schimb cum cum va fi iarna si daca o sa vina si un moment in care sa putem scoate schiurile afara din casa…

In poiana Zanoaga, sub lumina lunii.
Inre fantome, serpisori si spermatozoizi.
Base camp Curmatura, cu ciorba de fasole cu ceapa si prajitura cu mere.
Urcand cu spor spre Piatra Mica in timp ce isi face aparitia si prima geana de lumina.
Ora albastra si depresiunea inca adormita a Brasovului, in parte acoperita de ceata.
Pufuletii inainte de toate. Desi in cazul asta pufuletii au fost plimbati putin cam inutil pana pe varf.
Amorsam primusul de incredere si dam drumul la cafeaua de dimineata.
Zarnestiul la 1000 de metri sub noi.
Programul cornul si laptele in varf de munte.
De la stanga la dreapta, Postavaru, Piatra Mare, Ciucas si Neamtului.
Primele raze de soare peste dealurile si catunele dintre Poiana Marului si Magura Codlei.
Dupa ce terminam de baut cafeaua apare in cele din urma soarele si la noi din spatele Bucsoiului. De aici fuga la vale spre masina si spre munca.

Sohodol, Poarta si Magura Branului in saua MTB-ului

Astazi s-a pornit un mic uragan dinspre sud, un uragan ce descurajaza complet orice idee de tura de cursiera sau de tura de drumetie care sa urce la inaltimi mai mari. In plus, gandul de a te sui din nou pe schiuri pentru o ultima tura de schi de primavara nu e deloc atragator, mai ales dupa o pauza de o luna si ceva.

Ca o paranteza saptamana ce a trecut m-am urcat pentru prima data sezonul acesta pe MTB, dupa mai bine de 4 luni de pauza. Din pacate cam atat duraeza iarna in Brasov si in timpul ce a trecut am redevenit in mod suprinzator destul de bun prieten cu schiurile. A ajutat si ca am avut cea mai tare iarna pe care am trait-o pana acum. Dar trecand peste asta, luni, cand m-am urcat din nou in saua MTB-ului si cand goneam la vale pe poteci cu un zambet pana la urechi am ajuns la concluzia ca nu prea exista termen de comparatie intre prima zi de schi dintr-un sezon si prima zi de MTB dintr-un sezon. La schi la prima coborare ajungi sa cauti prin cotloanele mintii pentru a-ti aduce aminte care e miscarea. La MTB gonesti oarecum inconstient cu viteza la vale, piscand fix cat trebuie franele si simtind sub tine cum musca caucicurile rotilor. Intr-o parte esti crispat si te gandesti la ligamentele incrucisate, in partea cealalta zbori la vale, poate un pic prea repede pentru prima coborare, cu un zambet pe fata si cu o placere egala cu ceea ce simti la schi un una din putinele zile a sezonului in care prinz pulverul perfect.

Bine pe masura ce trec zilele si intri mai adanc in sezonul de bicicleta senzatia se estompeaza putin dar cumva faptul ca ai tot timpul ceva nou de incercat si faptul ca ai o varietate de poteci in spatele case inseamna ca nu prea ai cum sa te plictisesti.Asa ca saptamana a continuat zi dupa zi in saua MTB-ului. Nici macar chemarea lui Alin pentru un ultim rasarit pe Postavaru nu a rezonat suficient de puternic. Asa ca dupa o saptamana de Postavaru ziua de sambata a fost dedicata in mod deloc suprinzator tot MTB-ului, tot in zona Rucar-Bran.

Traseul a fost facut pe genunchi in masina pe drumul spre Bran si pentru un traseu desenat pe genunchi a iesit surpinzator de fain. Mi se pare incredibil ca inca mai sunt poteci si muchii de descoperit in zona. Iar locurile si perspectivele descoperite astazi concureaza cu brio cu orice tura facuta in zona. Sunt locuri in care vom reveni cu siguranta si deja am ochit cateva locuri perfecte pentru o noapte petrecuta la cort la aventura din timpul saptamanii. Tot din categoria descoperirilor din timpul turei a fost si o varianta noua de coborat de pe Magura Branului spre Simon, integral pe trail si poteca interactiva. Si sunt convins ca daca e putina imaginatie e greu sa te plictisesti de variantele de ture de MTB pe care poti sa le crosetezi in zona.

Cum ar fi sa traiesti cu o astfel de priveliste in spatele casei?

Cum ar fi sa traiesti cu o astfel de priveliste in spatele casei?

Dupa ultima saptamna putem spune ca a inceput oficial sezonul de MTB. Zapada si noroiul au disparut aproape complet si in sfarsit ai pe unde sa te dai.

Dupa ultima saptamna putem spune ca a inceput oficial sezonul de MTB. Zapada si noroiul au disparut aproape complet si in sfarsit ai pe unde sa te dai.

Tot la deal pe una din muchiile ce urca srpre munte din Sohodol.

Tot la deal pe una din muchiile ce urca srpre munte din Sohodol.

Privind spre Crai.

Privind spre Crai.

DSC03530

Bucegiul dintr-o privire.

Bucegiul dintr-o privire.

"Si acolo este?"

“Si acolo este?”

Cadrul perfect al turei.

Cadrul perfect al turei.

Echiparea pentru coborare.

Echiparea pentru coborare.

Cateva ore mai tarziu, pe Magura Branului, inainte de o coborare de 500 de metri diferenta de nivel pana in Simon.

Cateva ore mai tarziu, pe Magura Branului, inainte de o coborare de 500 de metri diferenta de nivel pana in Simon.

Sfarsit de zi.

Sfarsit de zi.

La pas pe Piatra Mica si pe dealurile din Moeciu

Ritmul de drumetie sau de plimbare usoara e bun la toate. E bun si pentru a observa unghiuri si cadre pe care nu ai avea cum sa le vezi din goana bicicletei sau din viteza alergatului. E la fel de bun si pentru a-ti pune ordine in ganduri atunci cand e vorba de o plimbare solitara. Si e la fel de bun pentru a socializa si pentru a tine conversatii care par aproape imposibil de tinut in alte contexte in lumea plina de distractii in care traim acum. Dar in natura, in ritm de plimbare lucrurile curg altfel si limbile se dezleaga mult mai usor decat la orice iesire in oras.

O parte din weekendul ce a trecut a fost petrecut fix astfel, cu 3 plimbari usurele (desi coborarea de pe Piatra Mica s-a lasat cu o febra musculara destul de crunta duminica) in Piatra Craiului si Bucegi. Am inceput sambata dimineata cu o drumetie pana pe Piatra Mica, cu branduse si ghiocei din plin in poenile de sub Curmatura, cu o ciorba neasteptat de buna si cu ravase scrise de un maestru zen neinteles.

In rest soare din plin, zapada putina pe Piatra Mica si un veritabil patinoar la coborare in zona de padure, chiar si cu snowline-urile la purtator. O ora dupa ce ajungem la masina schimbam locul pentru plimbarea pe dealurile din Moeciu pentru a vedea asfintitul peste Bucegi impreuna cu mama mea- o plimbare scurta de doua ore si putin, plimbare pe cat de frumoasa, pe atat de pitoreasca. Uneori nu trebuie sa mergi nici mult, nici departe pentru a avea parte de momente frumoase. Trebuie doar sa stii locurile, unghiurile si felul in care soarele se perinda pe bolta.

O noapte mai tarziu si revenim din nou la Moeciu pentru inca o plimbare matinala, de data aceasta pe prima parte de pe bucla 3, cu Craiul inzapezit in departare si inca 3 ore de timp de calitate petrecut impreuna. Intarziata cu o luna si ceva, incet, incet primavara incepe sa se instaleze si pe la munte. Iar daca fata de anii trecut nu cred ca vom avea aceleasi covoare de branduse totusi in locurile in care solul mai are ceva umezeala de la zapada topita florile au inceput sa mai coloreze covorul de iarba uscata de anul trecut. In schimb pentru iarba verde si pentru copaci infloriti, mai ales in zona putin mai inalta, mai avem de asteptat mult si bine. Noroc ca ne-am facut plinul in periplul din Spania.

Zapada din plin in prapastiile zarnestilor.

Zapada din plin in Prapastiile Zarnestilor.

Punctul galben cel voios.

Punctul galben cel voios.

Timid.

Timid.

Un veritabil buchet de ghiocei in poienile de sub Cabana curmatura.

Un veritabil buchet de ghiocei in poienile de sub Cabana Curmatura.

A7205044

Planuri si suprapuneri.

Planuri si suprapuneri.

Zen master level neinteles.

Zen master level neinteles.

Si cabana de acolo ce e?

Si cabana de acolo ce e?

Lectia de geografie spre Bucegi.

Lectia de geografie spre Bucegi.

E incredibil cum un obiectiv vechi de mai bine de 30 de ani inca mai scoate rezultate super ok.

E incredibil cum un obiectiv vechi de mai bine de 30 de ani inca mai scoate rezultate super ok.

Baie de soare.

Baie de soare.

In pas mai spinten pentru a schimba terenul pentru plimbare pentru dealurile de la Moeciu.

In pas mai sprinten pentru a schimba terenul pentru plimbare pentru dealurile de la Moeciu.

La pas  si la o vorba.

La pas si la o vorba.

A7205113

A7205115

Asteptand primvara. Si mai avem de asteptat.

Asteptand primvara. Si mai avem de asteptat.

A7205132

Aventura din timpul saptamananii: rasaritul de pe Piscul Baciului

Au trecut aproape 3 luni de iarna adevarata si incepem sa visam la aventurile din timpul saptamanii pe care le-am tot facut in ultimii ani in jurul Brasovului cu nopti petrecute la cort sau la bivuac in locuri faine, cu iarba verde, cu foculet si cu mirosul de fum ce staruieste in piele si in haine pana la prima spalare. Dar pana la primavara si pana la iarba verde mai e ceva asa ca trebuie sa ne descurcam cu ce avem, respectiv sa improvizam o varianta de iarna a aventurii din timpul saptamanii.

Un aer cald ne ia in primire atunci dupa ce Alin parcheaza masina la casa Nobilis, un aer de primavara ce a topit in cateva zile cam toata zapada de sub 1200 de metri. Asa ca luam schiurile in spate si bocanim in clapari pe drumul de tara ce trece pe langa casa Folea si merge catre Saua Joaca. E luna plina si un cer complet senin si poti merge aproape ca ziua.

Atunci cand iesim in poienile de sub Saua Joaca in fata se zareste zidul Crestei Craiului, de unde speram sa coboram pe schiuri maine dimineata. Pana si aparatul e de parere ca e lumina ca ziua si pot face poza dupa poza din mana. De doua luni de zile am renuntat la vechiul Nikon si am trecut la un vechi Sony si trebuie sa recunosc ca daca poti sa traiesti cu bateriile care se descarca pe banda rulanta la frig si cu ergonomia, oamenii chiar au inovat ceva in ultimii ani. Un exemplu e stabilizarea de imagine in obiectiv, si chiar e putin ireal sa faci poze din mana, noaptea, la 1/4-1/10 care chiar sa iasa. Mai sunt si alte lucruri care imi plac, respectiv faptul ca poti adapta cu usurinta ca orice obiective manuale vechi si faptul ca in combinatie cu obiectivul e cu aproape 900 de grame mai usor. Lucruri noi de invatat, avantaje si dezavantaje. Cert e ca nu exista aparatul perfect sau sistemul perfect. Exista doar compromisuri care ti pot potrivi mai bine sau mai rau.

Pe schiuri sau pe bocanci, cam acelasi lucru. In dreapta sus obiectivul pentru maine dimineata, Piscul Baciului.

Pe schiuri sau pe bocanci, cam acelasi lucru. In dreapta sus obiectivul pentru maine dimineata, Piscul Baciului.

Dupa ce trecem de “La Table” si de prima bucata de urcus luam din nou schiurile in spate. Alex care e in bocanci se misca in acelasi ritm in care ne miscam si noi, poate chiar mai bine daca punem la socoteala si tranzitiile astea iar eu nu sunt deloc convins ca din punct de vedere al efortului tura asta are sens cu schiurile in spate. Ramane sa vedem maine dimineata cand vom cobori de pe varf. Odata ce iesim din padure, zapada se transforma intr-o crusta tare si inghetata, speram sa schiem pe ea ca pe partie maine dimineata.

Si la refugiu, la fel ca si la plecarea de la masina e cald, mai ales pentru 1600 de metri. Mancam ce avem prin traista, rosii cu ceapa si cascaval pentru mine, avocado cu biscuite si zacusca pentru Alin, portocale pentru Alex dupa care ne bagam la somn si la caldura sacului de dormit. Dorm neintors si atunci cand suna ceasul la ora 5 ma trezesc uimitor e odihnit, la fel ca dupa noaptea petrecuta in urma cu cateva zile la stana din Iezer. Stiu ca poate parea greu de crezut dar sunt nopti in care am dormit mai bine ca acasa, iar trezitul matinal a devenit iarna asta un obicei si nu mai e nevoie de nici un fel de efort suplimentar. Ramane de vazut acum daca o sa pastrez acelas obicei si lunile urmatoare.

Strangem bagajele si plecam la 5:30 voiniceste spre varf. Zapada e inghetata si in portiunea de jos avem destul de mult spor cu schiurile, dar odata ce panta creste pieile nu mai prind si nu mai are nici un sens chinuiala. Asa ca dupa 300 de metri diferenta de nivel le luam din nou in spate si urcam pe coltii Gainii, intorcand din cand in cand pasul pentru a urmarii venirea zilei si a luminii dinspre rasarit.

Urcam cu spor la lumina frontalei. Sub noi poienile prin care am trecut in seara dinainte sunt inca luminate de luna.

Urcam cu spor la lumina frontalei. Sub noi poienile prin care am trecut in seara dinainte sunt inca luminate de luna.

Am mai zis si o mai zic, in momentele din jurul rasaritului si al apusului e un pic de magie, un pic de magie care rezoneaza destul e bine cu ceva din interiorul nostru. Stau si ma intreb daca nu e ceva ce e inscris cumva si in gene, cum e si cu statul in jurul focului. Poate in sutele de mii de ani si milioanele de generatii s-a inscris acolo ca venirea zilei inseamna siguranta, faptul ca ai scapat de intunericul noptii, o noua zi de vanat in care poti gasi hrana sau in cazul complet scos din ecuatie al omului modern, o ocazie de a urca intr-un varf de munte inainte de o zi de munca.

Urcam cu spor cu schiurile in spate si de data aceasta reusim sa ajunem pe varf inainte de primele raze de soare. Chiar avem timp din plin si ne imbracam pentru a nu pierde caldura acumulata in timpul urcarii. Deasupra noastra, arcul rosiatic al rasaritului inainteaza cu viteza spre Iezer si brusc zarim si cum apare si soarele, putin in stanga Bucegiului cu aceasi lumina filtrata de care am avut parte si in weekend la apus. Rupt din context pare putin ireal ca esti aici si ca peste 3 ore si un pic o sa fii la birou, la munca, intr-o cladire de sticla in mijlocul universului de beton al orasului. Sunt doua lumi pe atat de diferite pe atat de aproape. Iar noi nu putem decat sa fim recunoscatori ca putem face asa ceva..

Coborarea pe schiuri e si ea cat se poate de interactiva, mai ales in portiunea de sus. Cert e ca in primii 200 de metri nu prea s-a numit schi ce am facut. Pe partea stanga a coltilor zapada nu arata deloc bine asa ca am coborat tinand aproape muchia, dupa care am intrat pe tabla inghetata din dreapta coltilor. Au urmat 30 de viraje si 300 de metri diferenta de nivel pentru care a meritat sa caram schiurile pana aici. Marginal, dar a meritat.

Primavara, noroi inghetat si iarba la plecarea de la Casea Folea. Si schiori care se intreaba daca a fost bine ca au luat schiurile dupa ei.

Primavara, noroi inghetat si iarba la plecarea de la Casea Folea. Si schiori care se intreaba daca a fost bine ca au luat schiurile dupa ei.

Spre saua joaca, cu lumina ca ziua.

Spre saua joaca, cu lumina ca ziua.

Party-ul de seara, intr-o locatie cat se poate de selecta.

Party-ul de seara, intr-o locatie cat se poate de selecta.

Civil twilight.

Civil twilight.

Urcam cu spor la lumina frontalei. Sub noi poienile prin care am trecut in seara dinainte sunt inca luminate de luna.

Urcam cu spor la lumina frontalei. Sub noi poienile prin care am trecut in seara dinainte sunt inca luminate de luna.

Ski-Mo.

Ski-Mo.

O caprita la fel de matinala.

O caprita la fel de matinala.

Castigam altitudine in timp ce lumina soarele incepe sa aduca lucrurile la viata.

Castigam altitudine in timp ce lumina soarele incepe sa aduca lucrurile la viata.

Cam pe acolo ar trebui sa rasara.

Cam pe acolo ar trebui sa rasara.

Am infrant!

Am infrant!

Dracsinul si intinderea Fagarasului.

Dracsinul si intinderea Fagarasului.

A7203115.jpg

Nu chiar Baltoro, dar tot e frumos.

Nu chiar Baltoro, dar tot e frumos.

Doza de magie a zilei.

Doza de magie a zilei.

Piscul Baciului photo-shooting.

Piscul Baciului photo-shooting.

Pe muchie

Pe muchie

O tabla numai buna de schiat.

O tabla numai buna de schiat.

Soare si voie buna si cu bagajele facute in spate.

Soare si voie buna si cu bagajele facute in spate.

Pe data viitoare.

Pe data viitoare.

Inapoi la primavara, nu ai fi zis ca peste 3 zile vor fi din nou -15 grade.

Inapoi la primavara, nu ai fi zis ca peste 3 zile vor fi din nou -15 grade.

Dracsin, Papusa, Tamasul si Curmatura Foii.

Trebuie spus din capul locului ca relatia mea cu schiul de tura in ultimii ani este una …sensibila. Dragoste nu mai e de mult, of e cam dupa fiecare tura si totusi ma ingrijoreaza deja usurinta cu care-mi uita creierul promisiunile de la un weekend la altul. Cu alte cuvinte, desi dupa fiecare weekend ma jur ca asta-i ultimul si stau si astept primavara, recidivez aproape constant in urmatorul. Curios e ca in rest, memoria ma ajuta destul de bine. Numai cu auto-promisiunile astea e dereglata.

Singurul motiv real pentru care mai cochetez inca cu schiul de tura si nu am ars doagele este ca mie totusi imi place sa fiu pe munte si cel putin iarna, schiurile sunt unul din putinele mijlocitoare ale unor escapade mai mici sau mai mari. De regula mici, caci pentru una mare trebuie sa se alinieze planetele. Weeekendul asta pareau aliniate si Radu propune tura iernii: o bucla cu plecare de la Plaiul Foii in care sa traversam Iezerul, Mezea-Oticu si culmile estice ale Fagarasului. Pusi pe harta dadeau 76 de kilometri. Chiar si impartiti in doua zile, asa cum ne propusesem, cu bagaj mare nu se anuntau nici pe departe usori. Ba chiar priviti obiectiv pareau chiar neverosimili. Dar cand imparti cu Radu aceeasi casa si bei apa dupa el, inveti sa visezi, macar un pic. Asa ca imi fac cu grija bagajul, cantaresc in minte de cel putin doua ori fiecare obiect pus acolo si punem ceasul sa sune pentru o sculare matinala. O plecare la prima ora este imperios necesara pentru a ne asigura o sosire la refugiul din Iezer la o ora rezonabila. Doar ca disciplina nu e deloc punctul forte in familia noastra si ajungem sa plecam cu o considerabila intarziere la drum. Nu are a face ca parcarea din Plaiul Foii e goala, ca drumurile sunt pustii, adevarul e ca pentru tura asta conteaza fiecare minut pierdut si castigat. In mod normal, in asemenea situatii eu sunt foarte atenta cu timpul pentru orice si imi place sa tin un ritm potrivit, dar constant, reducand la minim pauzele si eficientizand totul. Stiu foarte bine ca nu am explozie si avantajul meu sta in anduranta, asa ca aplic regula pasilor mici si siguri. Radu in schimb, fiind considerabil mai puternic decat mine are un obicei cumplit de a lasa totul pe ultimile 200 de metri, momente in care ajungem sa tragem ca nebunii alergati de noapte sau de cine stie ce stihii.

Incepem coborarea spre drumul de Satic-Pecineagu, cu muchia Cascoe in plan indepartat.

Incepem coborarea spre drumul de Satic-Pecineagu, cu muchia Casque in plan indepartat.

Urcarea in Curmatura Foii// Saua Tamaselului merge pe urme bune de schiuri subtiri si stiu deja ca daca va fi sa fac o schimbare la echipament anul urmator, aceasta va fi directia. Fast and light. Cum oricum nu cred ca o sa cobor vreodata bine la vale, macar sa imi fie usor la deal. Cum zapada se arata buna si drumul se distinge clar, ocolim varful pe curba de nivel si ajungem la una din stanele de sub Tamas unde insa in loc sa petrecem putin timp cautand continuarea marcajului, incepem coborarea luand in vizor o padure rara de foioase. Caci coborarile prin padure cu rucsacul de tura in spate nu au nimic in comun cu schiatul de prin jurul casei, asta e alta poveste asa ca bagam in functiune plugul. Asta pana cand padurea noastra se transforma intr-un lastaris tanar prin care Radu ne croieste drum cand pe schiuri, cand cu ele pe rucsac. Pantele insorite pe care coboram apoi spre drumul de Pecineagu nu sunt nici pe departe genul de pante care sa tina zapada si cat ne uitam in jur, tot terenul arata la fel. Iesim in final intr-un drum de taf, mai punem putin schiurile, apoi le dam jos caci dam de pietre si tot asa, pana ce in final ajungem in firul vaii. Intre noi si drumul salvator sta insa un rau. Mult prea lat pentru a fi sarit, mult prea adanc pentru a fi trecut in clapari, mult prea rece ca sa fie trecut descult. Ne invartim brownian cand in aval, cand in amonte sperand sa gasim o bresa. Radu insista si deja incep sa ma intreb daca va trebui sa ma descalt. Problema este caci cu exceptia locului unde ne aflam, malurile sunt destul de apropiate de albie, deci se exclude sa mergem pur si simplu in amonte pana cand am gasi un pod. Raul trebuie trecut pe aici si nu ne ramane decat sa alegem cea mai buna modalitate. Ea este reprezentata de o aglomerare de aluviuni, pietre si lemne aduse aici de rau. Doar ca nu e pur si simplu sarit din piatra in piatra, ci si facut echilibristica pe doua trunchiuri, imbratisat un bradut si prins o mana intinsa de pe malul celalat, cat sa iti mute putin centrul de greutate acolo unde trebuie sa fie.

Ajunsi in drum, pe cand ne puneam schiurile, trece pe langa noi un Duster, dar pe langa mirarea de rigoare suntem scutiti de intrebari indecente de genul “pe unde ati ajuns aici”.

Este miezul zilei si zapada a inceput sa se lipeasca de noi ca aracetul si deja ne facem griji pentru urcarea ce ne sta in fata. Am vazut profilul culmii de pe versantul Tamaselului si muchia pe care merge marcajul este batuta si ea de soare, umbra anemica a celor cativa copacei fiind cu siguranta insuficienta. La inceput avem spor pe urmele de masina, apoi pe ceva urme de snowmobil pana cand ramanem doar noi cu panta. Am alternat mersul in clapari cu mersul pe schiuri intr-un efort sisific de a ajunge la stana din Dracsin. Radu se duce sa inspecteze stana si pe mine ma trimite la deal, caci aici, unde a batut vantul si a asezat zapada, crusta de deasupra ajuta la curatarea zapezii de pe foci. Urcarea se desfasoara lunga in fata. Papusa momentan nici nu se vede. Piciorul acesta masiv se va uni cu muchia mai ingusta ce vine de pe Cascoe si abia apoi, candva, vom ajunge la inceputul culmii principale a Iezerului. Urcam cumpatat, ca dupa o zi intreaga de mers. Urcam de fapt incet si altitudinea se aduna greu pe ceas. Apusul ne prinde in drumul spre varf si daca nu as fi stresata ca ne va prinde noaptea mult prea curand, acesta ar fi genul acela de apus ce ar trebui savurat in tihna. Lumina dupa-amiezii a imbracat Craiul in culori calde, dezavaluind tuse diferite de galben pe peretii abruptului vestic. Umbrele muchiilor vin si pleaca o data cu soarele ce isi urmeaza drumul. Cerul se aprinde, culorile se topesc una in alta, sunt asa putini oameni ce trec pe aici pe timp de iarna incat locurile au linistea lor si probabil pietrele imprastiate pe culme au vazut nenumarate astfel apusuri incat au incetat sa se mai mire de fiecare dintre ele. Sau poate nu…E la fel ca atunci cand incepi sa mergi pe munte si vezi prima data o mare de nori, sau iti vezi aura. Pentru putini asemenea lucruri se banalizeaza. Pentru multi spectacolul naturii ramane mereu o sursa de uimire si de placere.

Bucegiul si Costila la balcon.

Bucegiul si Costila vazute de la balcon.

Cand ajungem sub Papusa este deja noapte si luna promite sa se ridice mare si aproape rotunda si sa ne lumineze calea. Radu merge inainte fara sa se opreasca si incepe coborarea spre Spintecatura. Il urmez intrebandu-ma insa ce facem aici. Este prea tarziu pentru o parcurgere de noapte a crestei Iezerului, coborarea in Spintecatura ar fi mai sigura cu coltari in picioare, vantul ne biciuie obraii si vartejuri de zapada se ridica din cand in cand catre muchie. Cat contrast fata de linistea pe care mi-as dori sa o am pe munte. Ii spun, de fapt ii strig lui Radu ca mie nu mi se pare ok ceea ce facem si ca cel mai bine ar fi sa ne retragem si ca Spintecatura nu e directia buna. Nu stiu daca Radu e convins de asta sau o face de gura mea, insa urca la loc si apoi incepem sa urcam impreuna inapoi spre varf. Prima retragere care imi vine in minte este Gradisteanu si chiar pornim intr-acolo. Vantul nu se slabeste neam si mergem in stilul biscuite pana cand ne dam seama ca muchia e prea lunga pentru a ajunge la un adapost decent si ca pana la stana pe care o stim de la 4Munti avem mult prea mult de coborat. Asa ca ne intoarcem inapoi pe varf si prindem un picior secundar din Cascoe, pe care il stiam de laconcurs. Acesta e considerabil mai scurt fata de Gradisteanu si la limita padurii are si el o stana. Nu imi aduc aminte sa ma fi impresionat cu ceva, insa acum orice adapost, chiar si o liziera de padure e bun. Sau oricum mai bun decat perspectiva vehiculata de Radu de a face bivuac in Spintecatura Papusii. Continuam sa coboram teleghidati si beti de vant inca multa vreme pe piciorul golit de zapada. Am carat mult prea mult schiurile in spate tura asta, insa deja simt oboseala si parca pe picioarele mele ma simt cel mai bine. Stim ca ar trebui sa oprim si sa mancam ceva, dar nu gasim niciun loc decent, a se citi ferit de vant. Stiu ca asemenea tura forjeaza caracterul si in ciuda consumului energetic raman vigilenta si precauta.

Stana la care ajungem intr-un final este mai mult decat decenta cu o ultima incapere curata, cu priciuri bune si fara miros puternic de branza. Inainte de orice simt nevoia sa stau putin, sa imi trag sufletul, sa trag o linie dupa ziua lunga de azi si sa imi spun ca va mai exista si o data ulterioara. Sincer, acum chiar nu am tinut mortis sa se intample tura asta. Stiam ca nu sunt pregatita si daca s-ar fi intamplat ar fi fost un noroc, o pura intamplare si nu un rezultat firesc al abilitatilor mele fizice, psihice si tehnice. Cu asemenea ganduri in minte umplu o punga cu zapada si contemplam amandoi flacara primusului care va transforma zapada in supa.

Somnul vine greu, caci dureaza ceva pana cand se linistesc apele interioare.

Ziua de duminica este dedicata reintoarcerii la masina. Cu considerabil mai putin kilometri, dar in continuare cu terra incognita in fata noastra. Mai intai coborarea de la stana in drumul de Pecineagu. De data asta Radu navigheaza magistral si cu exceptia unui inceput de drum plin de cazaturi, avem parte de 6 kilometri in care coboram pe schiuri. Mare castig caci puteau fi la fel de bine 6 kilometri de sarit copaci si inotat prin zapada. Si e mereu un loz in plic caci nu stii niciodata care-i varianta mai buna: un drum, o muchie, o vale. Harta te ajuta sa iti faci o impresie despre teren, panta etc, dar nu si despre obstacolele naturale. Adica suprizele de la fata locului.

Ramanem fideli marcajului TG pe care l-am intersectat la un moment dat si vom continua pe el spre Curamtura Foii. Treaba e aparent simpla: 4 kilometri si 400 m diferenta de nivel. Radu chiar imi povesteste cum a coborat el aici cu bicicleta acum 12 ani. Ei bine, acum abia razbim pe schiuri. Dupa ce facem slalom pe cele doua maluri ale raului, dovedim niste portiuni de lastaris si un mal abrupt, ajungem in final la inceputul urcarii prorpriu-zise. Pe indicatorul nou sunt scrijelite cu pixul numai mesaje de imbarbatare gen: no road. Cand ne uitam ins sus la muchia abrupta ce se contureaza prin padure intelegem repede cum sta treaba. Schiurile pe rucsac (din nou) si revenim la munca de jos, respectiv sapat urme in clapari. Marcajele se insira liniar pe muchie si pe masura ce castigam altitudine si iesim in soare, frigul de pe vale e inlocuit de un aer primavaratic. Zapada se topeste, canta pasarelele, pe alocuri se vad frunzele toamnei.

Dupa doua ore de luptat si dupa un pic de sauna ajungem in cele din urma inapoi in muchia Tamasului. Din nou saboti pe schiuri da acelasi Crai ce se vede imperial in fata.

Dupa doua ore de luptat si dupa un pic de sauna ajungem in cele din urma inapoi in muchia Tamasului. Din nou saboti pe schiuri da acelasi Crai ce se vede imperial in fata.

Si din nou gandurile de primavara bat la usa mintii si ma intreaba ce caut eu pe aici, de ce imi car schiurile in spate cand as putea sa fiu acum pe cursiera. N-am raspuns. Sau poate am. Pentru ca mie imi place totusi sa fiu pe munte. Mie imi place traversarile lungi, turele acelea estetice. Si pentru ca ele sa reuseasca e nevoie de perseverenta. E nevoie sa inveti din greseli. Sa descoperi terenul de joaca. Sa stii cum sa faci cele mai bune alegeri atunci cand va veni momentul. Si in zilele astea doua lungi am faurit un plan. Ramane insa sa ii bifam etapele una cate una si sa asteptam o alta iarna cu conditiile potrivite. Abia atunci va fi tura iernii. A unei alte ierni.

Text: Mihaela.

Infooliti la plecarea din plaiul Foii, cu plecat de pe schiuri direct de la masina, asa cum ar trebui sa inceapa orice tura ideala de schi de tura.

Infooliti la plecarea din plaiul Foii, cu plecat de pe schiuri direct de la masina, asa cum ar trebui sa inceapa orice tura ideala de schi de tura.

Urcand spre Curmatura Foii cu un Crai tapetat de zapada din ultimele doua zile.

Urcand spre Curmatura Foii cu un Crai tapetat de zapada din ultimele doua zile.

Zapada proaspata si copaci imbracati in zapada.

Zapada proaspata si copaci imbracati in zapada.

In departare, Iezerul in care speram sa ajungem orele urmatoare.

In departare, Iezerul in care speram sa ajungem orele urmatoare.

Un zi de iti da impresia ca poti sa-l atingi cu mana.

Un zid de iti da impresia ca poti sa-l atingi cu mana.

Incepem coborarea spre drumul de Satic-Pecineagu, cu muchia Casque in plan indepartat.

Incepem coborarea spre drumul de Satic-Pecineagu, cu muchia Casque in plan indepartat.

O stana model si un marcaj ce pare sa fi disparut in neant.

O stana model si un marcaj ce pare sa fi disparut in neant.

Dupa 1 ore si ceva de balaurit si carat schiurile in spate pe pante defrisate si pe drumuri de taf vine proba de foc. Sau mai bine zis de apa si de gheata: traversarea raului ce coboara dinspre Pecineagu.

Dupa 1 ore si ceva de balaurit si carat schiurile in spate pe pante defrisate si pe drumuri de taf vine proba de foc. Sau mai bine zis de apa si de gheata: traversarea raului ce coboara dinspre Pecineagu.

Urcand pe Dracsin prin cea mai uda zapada pe care am vazut-o pana acum. Pieile se incarcau instant si in mod absurd cea mai eficienta metoda de a urca era tot cu schiurile in spate.

Urcand pe Dracsin prin cea mai uda zapada pe care am vazut-o pana acum. Pieile se incarcau instant si in mod absurd cea mai eficienta metoda de a urca era tot cu schiurile in spate.

Atuni cand zapada devine mai mare in schimb, cu tot cu sabotii si cu 3 kilograme de zapada pe picior totusi schiurile sunt intr-un usor avantaj.

Atuni cand zapada devine mai mare in schimb, cu tot cu sabotii si cu 3 kilograme de zapada pe picior totusi schiurile sunt intr-un usor avantaj.

f10782720.sr2.jpg

f11791360.sr2.jpg

Minimizand dezastrul, dupa ce am iesit in muchie si am dat in cele din urma de zapada mai inghetata.

Minimizand dezastrul, dupa ce am iesit in muchie si am dat in cele din urma de zapada mai inghetata.

Sunt putine locuri in care Craiul se vede atat de bine ca aici, iar ziua asta e bun de o lectie de geografie cu identfificarea tuturor varfuletelor, vailor si muchiilor din masiv.

Sunt putine locuri in care Craiul se vede atat de bine ca aici, iar ziua asta e bun de o lectie de geografie cu identfificarea tuturor varfuletelor, vailor si muchiilor din masiv.

Moment de resppiro la 2000 de metri, in departare incepe sa se zareasca incet incet si Bucegiul.

Moment de resppiro la 2000 de metri, in departare incepe sa se zareasca incet incet si Bucegiul.

Lectia de Geografie.

Lectia de Geografie.

Risc 5/5 de avalansa. Vorbind acum serios in schimb ca de obicei situatia variaza radical in functie de zona. Dar pe muchiile Iezerului zapada fie lipsea, fie era bocna...

Risc 5/5 de avalansa. Vorbind acum serios in schimb ca de obicei situatia variaza radical in functie de zona. Dar pe muchiile Iezerului zapada fie lipsea, fie era bocna…

f16930560.sr2.jpg

f17254144.sr2.jpg

Bucegiul si Costila la balcon.

Bucegiul si Costila vazute de la balcon.

f17572352.sr2.jpg

A fost probabil unul din cele mai frumoase si mai neasteptate apusuri prinse pe munte pana acum. Neasteptat pentru ca eram convins ca soarele se va ascunde dupa Varful Rosu si frumos pentru ca lumina era filtrata in tente incredibil de calde de pacla d la orizont.

A fost probabil unul din cele mai frumoase si mai neasteptate apusuri prinse pe munte pana acum. Neasteptat pentru ca eram convins ca soarele se va ascunde dupa Varful Rosu si frumos pentru ca lumina era filtrata in tente incredibil de calde de pacla d la orizont.

Ultima geana de lumina.

Ultima geana de lumina.

Urcand spre Papusa cu rafale de vant ce te dezechilibrau la fiecare pas.

Urcand spre Papusa cu rafale de vant ce te dezechilibrau la fiecare pas.

Dimineata urmatoare la stana ce ne-a servit drept adapost.

Dimineata urmatoare la stana ce ne-a servit drept adapost.

Amorsarea primusului inainte de terciul de dimineata. Primusul asta pe benzina chiar e mult prea tare, are 4 ani si a gatit incredibil de multe mese si inca se tine foarte bine. Iar dimineata un terci de ovaz pregatit cum trebuie e probabil cel mai bun mic dejun.

Amorsarea primusului inainte de terciul de dimineata. Primusul asta pe benzina chiar e mult prea tare, are 4 ani si a gatit incredibil de multe mese si inca se tine foarte bine. Iar dimineata un terci de ovaz pregatit cum trebuie e probabil cel mai bun mic dejun.

Din nou prin boscheti spre Curmatura foii, pe triunghiul galben.

Din nou prin boscheti spre Curmatura foii, pe triunghiul galben.

Dupa doua ore de luptat si dupa un pic de sauna ajunge in cele din urma inapoi in muchia Tamasului. Din nou saboti pe schiuri da acelasi Crai ce se vede imperial in fata.

Dupa doua ore de luptat si dupa un pic de sauna ajunge in cele din urma inapoi in muchia Tamasului. Din nou saboti pe schiuri da acelasi Crai ce se vede imperial in fata.

Sfarsit de tura.

Sfarsit de tura.

Deasupra norilor, pe nordica Craiului

E noapte, intuneric bezna si o padure intr-o liniste deplina in timp ce urc spre advanced base camp-ul de la Curmatura. A trecut ceva vreme de la ultima urcare facuta singur si initial trebuie sa recunosc ca mi-e urat. Ca de fiecare data pana acum uratul asta dureaza fix 5 minute pana cand alungi toate gandurle legate de intuneric si pana cand mintea incepe sa rumege linistita ganduri ce se astern la rand unul cate unul. Imi e greu sa ma plictisesc singur si cred ca din cand in cand, ture in care mergi in ritmul tau si cu gandurile tale sunt cat se poate de binevenite.

Alin si Octavian vor sa plece maine dimineata la ora 7 de la Botorog dar cum tentatia rasaritului prins din creasta e prea mare, probabil diferenta de timp dintre noi va fi si ea prea mare pentru a merge impreuna pe creasta. Dar asta ramane pe maine, momentan trebuie sa fac slalom pe adevaratul patinoar ce s-a format pe urcarea spre Poiana Zanoaga. Ma simt ca in Tom si Jerry, in episodul in care apartamentul se transforma in patinoar. E atat de rau incat atunci cand ajung in cele din urma la Curmatura imi cumpar o pereche de snowline-uri, o restanta de mai bine de un an, timp in care le-am tot imprumutat de la Mihaela cand a fost nevoie. Oricum, sunt o mare inventie pentru poteci inghetate.

Putin mai tarziu ascult focul cum arde in soba, o soba surpinzator de fotogenica. Sunt singurul turist din cabana in noaptea asta si e chiar fain sa petreci o noapte in liniste aici. Musai in schimb de facut treaba asta in timpul saptamanii caci in weekend rezervarile se fac cu 3-4 saptamani inainte. Dorm putin si prost dar ma trezesc fara sa sune ceasul la 4:45. Urmeaza micul dejun cu un baton cu ovaz si cola, echiparea si atacarea traseului cu punct rosu ce urca spre varful Turnu. Zapada e inghetata si datorita urmelor unui grup ce a coborat pe aici cu cateva ore inainte, urcusul merge cu spor.

Ajung in creasta odata cu prima geana de lumina, si odata ea incepe si mica nebunie de inainte de rasarit. La 1000 de metri sub mine Zarnestiul trage de ultimele clipe de somn, luminile din oras fiind in curand acoperite de marea de nori ce se intinde pana la orizont. Ultimele 2 stele se vad deasupra Bucegiului, incetosate de norii de inalta altitudine iar eu ma chinuiesc sa scot si sa asez trepiedul si sa fac cateva cadre care sa redea o parte din spectacol. Uitasem cum e sa alergi 10 secunde la turatie maxima prin zapada, in coltari pentru a te aseza la locul potrivit. Lumina albastra invaluie in departare Iezerul si Fagarasul si schimbarea graduala a nuantelor se prelungeste incredibil de mult caci soarele e ascuns in continuare de nori mult dupa ce a rasarit.

Ultimele stele pe cer deasupra Bucegiului.

Ultimele stele pe cer deasupra Bucegiului.

La Ascutit refugiul e aproape complet invelit de zapada si in fata se zareste nordica Craiului, semeata si misterioasa ca de obicei. De la Ascutit, varful La Om pare la o aruncatura de bat si toate urcusurile si coborasurile de care ai parte pana acolo sunt ascunse de Timbalul Mare. Zapada e inghetata bocna si coltarii musca fix cat trebuie din ea. Urmele din zilele trecute sunt complet intarite si merg cam ca in ritm de vara.

O capra neagra dezgroapa cu copita smocuri de iarba si se uita indiferenta la trecerea mea. intre Crai si Bucegi marea de nori se ridica si devine mai compacta iar eu imi aduc aminte la fiecare pasaj ce implica un pic de catarare ca o sa vina probabil in curand si momentul in care o sa ma reapuc si de sportul asta. Nu de alta, dar chiar si cu bocanci cu 3-4 numere mai mari tot se simte foarte fain cand ai parte de un pic de catarare si cand trebuie sa-ti misti corpul, cu grija, intr-un echilibru precar.

La Om e cald e incredibil de cald, vantul nu bate deloc si iti vina sa stai aici cu orele. Marea de nori de la picioarele Craiului urca si devine din ce in ce mai compacta, iar eu trebuie sa ma hotarasc ce sa fac mai departe. As putea sa merg in continuare pe sudica dar imi e groaza de lunga intoarcere in bocanci de iarna pe la poalele muntelui pana la fantana lui Botorog. La fel de bine as putea sa-i astept aici 2 ore pe Alin si pe Octavian, dar tot aruncand priviri in spate nu se zaresc nici un fel de furnicute pe varfurile crestei. Probabil decalajul de dimineata s-a pastrat, cel putin in linii mari si ar fi cateva ore de asteptat pe varf.

Pana la urma in schimb ratiunea castiga (in mod suprinzator) si aleg sa cobor pe coltii Grindului spre la Table. Sincer ma surpridne putin si acum hotararea asta, poate o fi varsta, poate or fi zilele cu soare ce se anunta maine si poimaine de care ar trebui profitat la maxim. Cert e ca dupa o sesiune foto cu trepiedul pe muchia de coborare ajung intr-un veritabl cuptor in poienile de deasupra refugiului Grind. Zapada incepe sa se lipeasca bulgarasi de coltari, eu mor de cald, termin si ultima ramasita de apa din rucsac, schimb coltarii cu snowline-urile si incep tropaiala pe forestier spre Fantana lui Botorog. In casti se aude “Jocul cu margele de sticla” asa ca timpul trece incomparabil mai repede. Si din nou imi confirm ca pentru astfel de conditii de patinoar snowline-urile sunt probabil cea mai buna inventie, atat pentru siguranta cat si pentru usurinta de a inainta.

Trosnet de lemne puse pe foc, caldura uscata si cateva ore de somn la cabana Curmatura.

Trosnet de lemne puse pe foc, caldura uscata si cateva ore de somn la cabana Curmatura.

Zarnestiul vazut de pe varful Turnu. Totul a durat mai putin de cateva secunde, ulterior patura de nori a devenit mult mai compacta si nu s-a mai zarit nimic. Iar pentru astfel e momente sunt putin recunoscator pentru stabilizarea de imagine din aparat.

Zarnestiul vazut de pe varful Turnu. Totul a durat mai putin de cateva secunde, ulterior patura de nori a devenit mult mai compacta si nu s-a mai zarit nimic. Iar pentru astfel e momente sunt putin recunoscator pentru stabilizarea de imagine din aparat.

Selfie la inaltime, la a 5-a dubla.

Selfie la inaltime, la a 5-a dubla.

De la stanga la dreapta, Postavaru, Piatra Mare, Ciucasul si o bucatica din Neamtului.

De la stanga la dreapta, Postavaru, Piatra Mare, Ciucasul si o bucatica din Neamtului.

In asteptarea rasaritului ce nu a venit.

In asteptarea rasaritului ce nu a venit.

Jocul cetii peste Rucar-Bran.

Jocul cetii peste Rucar-Bran.

Cu Nordica in fata,  cu Iezerul in departare si cu refugiu Ascutit transformat intr-un iglu.

Cu Nordica in fata, si cu Iezerul in departare si cu refugiu Ascutit transformat intr-un iglu.

A7202242.jpg

Alpin in prim plan, si cat se poate de domol in planul secund.

Alpin in prim plan, si cat se poate de domol in planul secund.

Nordica si urmele ce merg matematic pe Creasta, cu Varful La Om in plan indepartat.

Nordica si urmele ce merg matematic pe Creasta, cu Varful La Om in plan indepartat.

Caprita in cautare de smocuri de iarba, caprita ce s-a sinchisit suprinzator de putin de trecerea mea.

Caprita in cautare de smocuri de iarba, caprita ce s-a sinchisit suprinzator de putin de trecerea mea.

Ora 10:30, Nordica terminata si o pauza de alimentare si de cafea.

Ora 10:30, Nordica terminata si o pauza de alimentare si de cafea.

Coltarii de unica folosita, bocanci cu cateva numere mai mari si batranul piolet de la Austria-Alpin ce a a vazut mai bine de 10 ierni.

Coltarii de unica folosita si bocanci cu cateva numere mai mari si batranul piolet de la Austri-Alpin ce a a vazut mai bine de 10 ierni.

La cateva sute de metri sub mine, Saua Joaca si poienile domoale din jur.

La cateva sute de metri sub mine, Saua Joaca si poienile domoale din jur.

De aici tot la vale.

De aici tot la vale.

Ultima privire peste marea involburata.

Ultima privire peste marea involburata.

Caldura Mare la Grind. Oricat de mult iubesc soarele trebuie sa recunosc ca am fost putin recunoscator cand am scapat de el si cand am intrat sub plafonul de nori.

Caldura Mare la Grind. Oricat de mult iubesc soarele trebuie sa recunosc ca am fost putin recunoscator cand am scapat de el si cand am intrat sub plafonul de nori.

Patinoarul din Prapastiile Zarnestiului.

Patinoarul din Prapastiile Zarnestiului.

MPC 2018, din postura de fotograf

E o postura care nu e simpla deloc, mai ales atunci cand ajungi acasa si trebuie sa treci prin cateva sute de poze. Dar atunci cand vremea e perfecta si atunci cand participa incredibil de multi oameni cunoscuti e parca pacat sa nu mergi pe traseu si sa incurajezi lumea, eventual sa incerci sa imortalizezi acolo o amintere ce poate fi pentru unii importanta. Chiar ma gandeam ca in locul medaliilor de finisher de la concursuri eu unul as prefera cateva poze reusite din diferite puncte de pe traseu. Iar dupa o vara intreaga in care am fost in postura de fotografiat pe la diferitele concursuri de bicicleta pe la care am fost e frumos sa trec si in partea cealalta a lentilei.

Povestea zilei a fost cat se poate de simpla, plecat de dimineata, urcat spre saua joaca, blestemat focusul automat care facea numai ce voia el, trecut pe focus manual, apasat declansatorul pana cand s-a incins cardul, coborat inapoi spre Zarnesti, urcat spre Coltii Chiliilor, facut din nou poze pe bucata faina de dinainte de Zarnesti, facut o plimbare pe dealurile dinspre Poiana Marului unde ruginiul padurii si-a intrat in drepturi, urcat inca odata spre Coltii Chiliior, facut din nou poze cu sfarsitul de zi si coborare pana in Zarnesti, festivitatea e premiere, socializare cu oameni pe care ii vedem prea rar si inapoi in Brasov.

O zi intreaga petrecuta pe munte, de la rasarit pana la apus, cu culori de toamna si cu poteci faine si de bicileta, cu multa energie faina si cu multe zambete. Iar in timp ce urmaream ce fain alearga oamenii pe poteca ce coboara de la Coltii Chiliilor mi-am zis ca o sa trebuiasca sa mai ajung si eu odata pe aici din postura de participant. Pana atunci in schimb invartim roata bicicletei in zilele de toamna ce au mai ramas din anul acesta.

Ceva mai multe poze in alumul de pe google photos sau cel de pe facebook.

Dimineata pe racoare, cu un Crai imbracat in straie e toamna in fata.

Dimineata pe racoare, cu un Crai imbracat in straie e toamna in fata.

DSC_0294.jpg

Daca va intrebati care e postura de alergare a celor care vin pe primele locuri.

Daca va intrebati care e postura de alergare a celor care vin pe primele locuri.

In aer.

In aer.

DSC_0446.jpg

Sir indian

Sir indian

DSC_0745.jpg

DSC_1012.jpg

DSC_1117.jpg

Inapoi spre Zarnesti.

Inapoi spre Zarnesti.

Balan, pe aceasi pozitie ca in urma cu 3 ore.

Balan, pe aceasi pozitie ca in urma cu 3 ore.

DSC_1299.jpg

Poteci faine si chef de alergat.

Poteci faine si chef de alergat.

Biciclistii apreciaza alergatorii.

Biciclistii apreciaza alergatorii.

Poteci perfecte.

Poteci perfecte.

Inca putin.

Inca putin.

DSC_1578.jpg

Un colt de liniste pe dealurile dinspre Poiana Marului.

Un colt de liniste pe dealurile dinspre Poiana Marului.

Schimb de perspective.

Schimb de perspective.

Sfarsit de zi.

Sfarsit de zi.

Piatra Mare si Grind, aventuri de vara din timpul saptamanii

In timp ce urcam cu bicicletele in spate pe hornul stancos de sub platoul din Piatra Mare ne soptim in gand ca nu o sa calcam prea curand pe aici cu bicicletele. Iar atunci cand iesim in cele din urma in platou se arata in mod neasteptat si soarele la apus, pe sub o patura groasa de nori vinetii. Dureaza fix 3 minute apusul, dupa care soarele se ascunde dupa urmatorul sir de nori. Trei minute in care ma straduiesc sa surpind apusul si in care ma entuziasmez, numai pentru a ma dezumfla din nou atunci cand totul revine la griul monoton de dinainte.

Si cu vantul ce ne intra in oase si cu sperantele de a privi un apus linistit de pe varf naruite renuntam si la planul initial de a face bivuac pe Horvatca si facem cale intoarsa la cabana, confirmandu-ne inca odata in gand ca nu vom mai trece prea curand pe aici pe biciclete. La cabana in schimb e cald, liniste si pace si dormim poate chiar mai bine ca in patul de acasa. Doar drumul spre munca e un pic mai lung marti dimineata, o ora si un pic in loc de 15 minute si considerabil mai mult noroi de la ploaia neasteptata de peste noapte.

Trece inca o zi de munca si cum zilele urmatoare se anunta din nou in mic deluviu incercam sa profitam de ultima seara cu vreme buna si plecam la o mini-aventura in Crai. Destinatia: refugiul de la Grind I, cu plecare de la Fantana lui Botorog. Aici incredibil de multe masini si multi drumeti care isi incheie tura astfel incat ne intrebam daca vom fi sau nu singuri la refugiu. Motoarele se incing la deal si drumul e mult mai placut decat urcusul pe drumul familiar de ieri.

Cerul in schimb e la fel de gri si de inorat, iar noi incheiem si azi ziua un o sesiune de carat biciletele in spate pana la refugiu. Aici descoperim ca suntem singuri, ne instalam in refugiu si luam cina, paste cu branza langa refugiu, cu o priveliste de nota 10. Imi place foarte multa deschiderea pe care o ai de aici catre Bucegi, Leaota si catre Rucar Bran. Urmele de civilizatie sunt putine si totul arata salbatic. Dupa paste vine timpul si pentru somn pe priciurile tari ale refugiul pe care totusi ne odihnim surpinzator de bine.

Ceasul suna la 6, la 6:30 suntem gata de plecare. Norii de ploaie incep sa fie purtati peste creasta dinspre vest iar noi ne grabim spre masina. Un mic urcus spre Saua Joaca si de aici totul e la vale, o coborare matinala numai buna pentru o a incepe o zi de miercuri. Iar de la masina, la Brasov, unde deja a ploua deja si dupa la munca. Si uite asa diferenta dintre weekend si zi de munca ajunge sa fie din ce in ce mai neclara. Pacat in schimb ca ploile par sa saboteze complet si luna Iulie…

Urcarea pe drumul familiar, numai buna de scos untul din aproape oricine. Bonus, umezeala tropicala.

Urcarea pe drumul familiar, numai buna de scos untul din aproape oricine. Bonus, umezeala tropicala.

Apusul zilei, la aproape 1800 de metri. Am vazut soarele pentru fix 3 minute.

Apusul zilei, la aproape 1800 de metri. Am vazut soarele pentru fix 3 minute.

Ultima geana de soare inainte de zilele ploioase.

Ultima geana de soare inainte de zilele ploioase.

Deasupra orasului, inainte de a intra in caldura cabanei.

Deasupra orasului, inainte de a intra in caldura cabanei.

DSC_8931.jpg

Seara urmatoare, dupa o zi de munca un alt munte.

Seara urmatoare, dupa o zi de munca un alt munte.

Pedaland pe sub crestele craiului.

Pedaland pe sub crestele craiului.

Luam din nou bicicletele in spate pe drumul spre Grind.

Luam din nou bicicletele in spate pe drumul spre Grind.

Inca putin pana la refugiu.

Inca putin pana la refugiu.

DSC_8969.jpg

A doua zi de dimineata, cu creasta Craiului deja invaluita de nori.

A doua zi de dimineata, cu creasta Craiului deja invaluita de nori.

Pe drumul spre oras.

Pe drumul spre oras.