Category Archives: Piatra Craiului

Deasupra norilor, pe nordica Craiului

E noapte, intuneric bezna si o padure intr-o liniste deplina in timp ce urc spre advanced base camp-ul de la Curmatura. A trecut ceva vreme de la ultima urcare facuta singur si initial trebuie sa recunosc ca mi-e urat. Ca de fiecare data pana acum uratul asta dureaza fix 5 minute pana cand alungi toate gandurle legate de intuneric si pana cand mintea incepe sa rumege linistita ganduri ce se astern la rand unul cate unul. Imi e greu sa ma plictisesc singur si cred ca din cand in cand, ture in care mergi in ritmul tau si cu gandurile tale sunt cat se poate de binevenite.

Alin si Octavian vor sa plece maine dimineata la ora 7 de la Botorog dar cum tentatia rasaritului prins din creasta e prea mare, probabil diferenta de timp dintre noi va fi si ea prea mare pentru a merge impreuna pe creasta. Dar asta ramane pe maine, momentan trebuie sa fac slalom pe adevaratul patinoar ce s-a format pe urcarea spre Poiana Zanoaga. Ma simt ca in Tom si Jerry, in episodul in care apartamentul se transforma in patinoar. E atat de rau incat atunci cand ajung in cele din urma la Curmatura imi cumpar o pereche de snowline-uri, o restanta de mai bine de un an, timp in care le-am tot imprumutat de la Mihaela cand a fost nevoie. Oricum, sunt o mare inventie pentru poteci inghetate.

Putin mai tarziu ascult focul cum arde in soba, o soba surpinzator de fotogenica. Sunt singurul turist din cabana in noaptea asta si e chiar fain sa petreci o noapte in liniste aici. Musai in schimb de facut treaba asta in timpul saptamanii caci in weekend rezervarile se fac cu 3-4 saptamani inainte. Dorm putin si prost dar ma trezesc fara sa sune ceasul la 4:45. Urmeaza micul dejun cu un baton cu ovaz si cola, echiparea si atacarea traseului cu punct rosu ce urca spre varful Turnu. Zapada e inghetata si datorita urmelor unui grup ce a coborat pe aici cu cateva ore inainte, urcusul merge cu spor.

Ajung in creasta odata cu prima geana de lumina, si odata ea incepe si mica nebunie de inainte de rasarit. La 1000 de metri sub mine Zarnestiul trage de ultimele clipe de somn, luminile din oras fiind in curand acoperite de marea de nori ce se intinde pana la orizont. Ultimele 2 stele se vad deasupra Bucegiului, incetosate de norii de inalta altitudine iar eu ma chinuiesc sa scot si sa asez trepiedul si sa fac cateva cadre care sa redea o parte din spectacol. Uitasem cum e sa alergi 10 secunde la turatie maxima prin zapada, in coltari pentru a te aseza la locul potrivit. Lumina albastra invaluie in departare Iezerul si Fagarasul si schimbarea graduala a nuantelor se prelungeste incredibil de mult caci soarele e ascuns in continuare de nori mult dupa ce a rasarit.

Ultimele stele pe cer deasupra Bucegiului.

Ultimele stele pe cer deasupra Bucegiului.

La Ascutit refugiul e aproape complet invelit de zapada si in fata se zareste nordica Craiului, semeata si misterioasa ca de obicei. De la Ascutit, varful La Om pare la o aruncatura de bat si toate urcusurile si coborasurile de care ai parte pana acolo sunt ascunse de Timbalul Mare. Zapada e inghetata bocna si coltarii musca fix cat trebuie din ea. Urmele din zilele trecute sunt complet intarite si merg cam ca in ritm de vara.

O capra neagra dezgroapa cu copita smocuri de iarba si se uita indiferenta la trecerea mea. intre Crai si Bucegi marea de nori se ridica si devine mai compacta iar eu imi aduc aminte la fiecare pasaj ce implica un pic de catarare ca o sa vina probabil in curand si momentul in care o sa ma reapuc si de sportul asta. Nu de alta, dar chiar si cu bocanci cu 3-4 numere mai mari tot se simte foarte fain cand ai parte de un pic de catarare si cand trebuie sa-ti misti corpul, cu grija, intr-un echilibru precar.

La Om e cald e incredibil de cald, vantul nu bate deloc si iti vina sa stai aici cu orele. Marea de nori de la picioarele Craiului urca si devine din ce in ce mai compacta, iar eu trebuie sa ma hotarasc ce sa fac mai departe. As putea sa merg in continuare pe sudica dar imi e groaza de lunga intoarcere in bocanci de iarna pe la poalele muntelui pana la fantana lui Botorog. La fel de bine as putea sa-i astept aici 2 ore pe Alin si pe Octavian, dar tot aruncand priviri in spate nu se zaresc nici un fel de furnicute pe varfurile crestei. Probabil decalajul de dimineata s-a pastrat, cel putin in linii mari si ar fi cateva ore de asteptat pe varf.

Pana la urma in schimb ratiunea castiga (in mod suprinzator) si aleg sa cobor pe coltii Grindului spre la Table. Sincer ma surpridne putin si acum hotararea asta, poate o fi varsta, poate or fi zilele cu soare ce se anunta maine si poimaine de care ar trebui profitat la maxim. Cert e ca dupa o sesiune foto cu trepiedul pe muchia de coborare ajung intr-un veritabl cuptor in poienile de deasupra refugiului Grind. Zapada incepe sa se lipeasca bulgarasi de coltari, eu mor de cald, termin si ultima ramasita de apa din rucsac, schimb coltarii cu snowline-urile si incep tropaiala pe forestier spre Fantana lui Botorog. In casti se aude “Jocul cu margele de sticla” asa ca timpul trece incomparabil mai repede. Si din nou imi confirm ca pentru astfel de conditii de patinoar snowline-urile sunt probabil cea mai buna inventie, atat pentru siguranta cat si pentru usurinta de a inainta.

Trosnet de lemne puse pe foc, caldura uscata si cateva ore de somn la cabana Curmatura.

Trosnet de lemne puse pe foc, caldura uscata si cateva ore de somn la cabana Curmatura.

Zarnestiul vazut de pe varful Turnu. Totul a durat mai putin de cateva secunde, ulterior patura de nori a devenit mult mai compacta si nu s-a mai zarit nimic. Iar pentru astfel e momente sunt putin recunoscator pentru stabilizarea de imagine din aparat.

Zarnestiul vazut de pe varful Turnu. Totul a durat mai putin de cateva secunde, ulterior patura de nori a devenit mult mai compacta si nu s-a mai zarit nimic. Iar pentru astfel e momente sunt putin recunoscator pentru stabilizarea de imagine din aparat.

Selfie la inaltime, la a 5-a dubla.

Selfie la inaltime, la a 5-a dubla.

De la stanga la dreapta, Postavaru, Piatra Mare, Ciucasul si o bucatica din Neamtului.

De la stanga la dreapta, Postavaru, Piatra Mare, Ciucasul si o bucatica din Neamtului.

In asteptarea rasaritului ce nu a venit.

In asteptarea rasaritului ce nu a venit.

Jocul cetii peste Rucar-Bran.

Jocul cetii peste Rucar-Bran.

Cu Nordica in fata,  cu Iezerul in departare si cu refugiu Ascutit transformat intr-un iglu.

Cu Nordica in fata, si cu Iezerul in departare si cu refugiu Ascutit transformat intr-un iglu.

A7202242.jpg

Alpin in prim plan, si cat se poate de domol in planul secund.

Alpin in prim plan, si cat se poate de domol in planul secund.

Nordica si urmele ce merg matematic pe Creasta, cu Varful La Om in plan indepartat.

Nordica si urmele ce merg matematic pe Creasta, cu Varful La Om in plan indepartat.

Caprita in cautare de smocuri de iarba, caprita ce s-a sinchisit suprinzator de putin de trecerea mea.

Caprita in cautare de smocuri de iarba, caprita ce s-a sinchisit suprinzator de putin de trecerea mea.

Ora 10:30, Nordica terminata si o pauza de alimentare si de cafea.

Ora 10:30, Nordica terminata si o pauza de alimentare si de cafea.

Coltarii de unica folosita, bocanci cu cateva numere mai mari si batranul piolet de la Austria-Alpin ce a a vazut mai bine de 10 ierni.

Coltarii de unica folosita si bocanci cu cateva numere mai mari si batranul piolet de la Austri-Alpin ce a a vazut mai bine de 10 ierni.

La cateva sute de metri sub mine, Saua Joaca si poienile domoale din jur.

La cateva sute de metri sub mine, Saua Joaca si poienile domoale din jur.

De aici tot la vale.

De aici tot la vale.

Ultima privire peste marea involburata.

Ultima privire peste marea involburata.

Caldura Mare la Grind. Oricat de mult iubesc soarele trebuie sa recunosc ca am fost putin recunoscator cand am scapat de el si cand am intrat sub plafonul de nori.

Caldura Mare la Grind. Oricat de mult iubesc soarele trebuie sa recunosc ca am fost putin recunoscator cand am scapat de el si cand am intrat sub plafonul de nori.

Patinoarul din Prapastiile Zarnestiului.

Patinoarul din Prapastiile Zarnestiului.

MPC 2018, din postura de fotograf

E o postura care nu e simpla deloc, mai ales atunci cand ajungi acasa si trebuie sa treci prin cateva sute de poze. Dar atunci cand vremea e perfecta si atunci cand participa incredibil de multi oameni cunoscuti e parca pacat sa nu mergi pe traseu si sa incurajezi lumea, eventual sa incerci sa imortalizezi acolo o amintere ce poate fi pentru unii importanta. Chiar ma gandeam ca in locul medaliilor de finisher de la concursuri eu unul as prefera cateva poze reusite din diferite puncte de pe traseu. Iar dupa o vara intreaga in care am fost in postura de fotografiat pe la diferitele concursuri de bicicleta pe la care am fost e frumos sa trec si in partea cealalta a lentilei.

Povestea zilei a fost cat se poate de simpla, plecat de dimineata, urcat spre saua joaca, blestemat focusul automat care facea numai ce voia el, trecut pe focus manual, apasat declansatorul pana cand s-a incins cardul, coborat inapoi spre Zarnesti, urcat spre Coltii Chiliilor, facut din nou poze pe bucata faina de dinainte de Zarnesti, facut o plimbare pe dealurile dinspre Poiana Marului unde ruginiul padurii si-a intrat in drepturi, urcat inca odata spre Coltii Chiliior, facut din nou poze cu sfarsitul de zi si coborare pana in Zarnesti, festivitatea e premiere, socializare cu oameni pe care ii vedem prea rar si inapoi in Brasov.

O zi intreaga petrecuta pe munte, de la rasarit pana la apus, cu culori de toamna si cu poteci faine si de bicileta, cu multa energie faina si cu multe zambete. Iar in timp ce urmaream ce fain alearga oamenii pe poteca ce coboara de la Coltii Chiliilor mi-am zis ca o sa trebuiasca sa mai ajung si eu odata pe aici din postura de participant. Pana atunci in schimb invartim roata bicicletei in zilele de toamna ce au mai ramas din anul acesta.

Ceva mai multe poze in alumul de pe google photos sau cel de pe facebook.

Dimineata pe racoare, cu un Crai imbracat in straie e toamna in fata.

Dimineata pe racoare, cu un Crai imbracat in straie e toamna in fata.

DSC_0294.jpg

Daca va intrebati care e postura de alergare a celor care vin pe primele locuri.

Daca va intrebati care e postura de alergare a celor care vin pe primele locuri.

In aer.

In aer.

DSC_0446.jpg

Sir indian

Sir indian

DSC_0745.jpg

DSC_1012.jpg

DSC_1117.jpg

Inapoi spre Zarnesti.

Inapoi spre Zarnesti.

Balan, pe aceasi pozitie ca in urma cu 3 ore.

Balan, pe aceasi pozitie ca in urma cu 3 ore.

DSC_1299.jpg

Poteci faine si chef de alergat.

Poteci faine si chef de alergat.

Biciclistii apreciaza alergatorii.

Biciclistii apreciaza alergatorii.

Poteci perfecte.

Poteci perfecte.

Inca putin.

Inca putin.

DSC_1578.jpg

Un colt de liniste pe dealurile dinspre Poiana Marului.

Un colt de liniste pe dealurile dinspre Poiana Marului.

Schimb de perspective.

Schimb de perspective.

Sfarsit de zi.

Sfarsit de zi.

Piatra Mare si Grind, aventuri de vara din timpul saptamanii

In timp ce urcam cu bicicletele in spate pe hornul stancos de sub platoul din Piatra Mare ne soptim in gand ca nu o sa calcam prea curand pe aici cu bicicletele. Iar atunci cand iesim in cele din urma in platou se arata in mod neasteptat si soarele la apus, pe sub o patura groasa de nori vinetii. Dureaza fix 3 minute apusul, dupa care soarele se ascunde dupa urmatorul sir de nori. Trei minute in care ma straduiesc sa surpind apusul si in care ma entuziasmez, numai pentru a ma dezumfla din nou atunci cand totul revine la griul monoton de dinainte.

Si cu vantul ce ne intra in oase si cu sperantele de a privi un apus linistit de pe varf naruite renuntam si la planul initial de a face bivuac pe Horvatca si facem cale intoarsa la cabana, confirmandu-ne inca odata in gand ca nu vom mai trece prea curand pe aici pe biciclete. La cabana in schimb e cald, liniste si pace si dormim poate chiar mai bine ca in patul de acasa. Doar drumul spre munca e un pic mai lung marti dimineata, o ora si un pic in loc de 15 minute si considerabil mai mult noroi de la ploaia neasteptata de peste noapte.

Trece inca o zi de munca si cum zilele urmatoare se anunta din nou in mic deluviu incercam sa profitam de ultima seara cu vreme buna si plecam la o mini-aventura in Crai. Destinatia: refugiul de la Grind I, cu plecare de la Fantana lui Botorog. Aici incredibil de multe masini si multi drumeti care isi incheie tura astfel incat ne intrebam daca vom fi sau nu singuri la refugiu. Motoarele se incing la deal si drumul e mult mai placut decat urcusul pe drumul familiar de ieri.

Cerul in schimb e la fel de gri si de inorat, iar noi incheiem si azi ziua un o sesiune de carat biciletele in spate pana la refugiu. Aici descoperim ca suntem singuri, ne instalam in refugiu si luam cina, paste cu branza langa refugiu, cu o priveliste de nota 10. Imi place foarte multa deschiderea pe care o ai de aici catre Bucegi, Leaota si catre Rucar Bran. Urmele de civilizatie sunt putine si totul arata salbatic. Dupa paste vine timpul si pentru somn pe priciurile tari ale refugiul pe care totusi ne odihnim surpinzator de bine.

Ceasul suna la 6, la 6:30 suntem gata de plecare. Norii de ploaie incep sa fie purtati peste creasta dinspre vest iar noi ne grabim spre masina. Un mic urcus spre Saua Joaca si de aici totul e la vale, o coborare matinala numai buna pentru o a incepe o zi de miercuri. Iar de la masina, la Brasov, unde deja a ploua deja si dupa la munca. Si uite asa diferenta dintre weekend si zi de munca ajunge sa fie din ce in ce mai neclara. Pacat in schimb ca ploile par sa saboteze complet si luna Iulie…

Urcarea pe drumul familiar, numai buna de scos untul din aproape oricine. Bonus, umezeala tropicala.

Urcarea pe drumul familiar, numai buna de scos untul din aproape oricine. Bonus, umezeala tropicala.

Apusul zilei, la aproape 1800 de metri. Am vazut soarele pentru fix 3 minute.

Apusul zilei, la aproape 1800 de metri. Am vazut soarele pentru fix 3 minute.

Ultima geana de soare inainte de zilele ploioase.

Ultima geana de soare inainte de zilele ploioase.

Deasupra orasului, inainte de a intra in caldura cabanei.

Deasupra orasului, inainte de a intra in caldura cabanei.

DSC_8931.jpg

Seara urmatoare, dupa o zi de munca un alt munte.

Seara urmatoare, dupa o zi de munca un alt munte.

Pedaland pe sub crestele craiului.

Pedaland pe sub crestele craiului.

Luam din nou bicicletele in spate pe drumul spre Grind.

Luam din nou bicicletele in spate pe drumul spre Grind.

Inca putin pana la refugiu.

Inca putin pana la refugiu.

DSC_8969.jpg

A doua zi de dimineata, cu creasta Craiului deja invaluita de nori.

A doua zi de dimineata, cu creasta Craiului deja invaluita de nori.

Pe drumul spre oras.

Pe drumul spre oras.

Varful la Om, pe schiuri, o tura neasteptata intr-o zi mohorata

Ziua de duminica e un exemplu foarte bun pentru genul de zile in care desi dimineata nu-ti vine sa iesi din casa iesi din casa, te motivezi totusi sa pleci iar cateva ore mai tarziu, cu marea de nori la picioare, la aproape 2000 de metri nu-ti vine sa crezi ca era cat pe ce sa ramai ziua respectiva in oras.

Acum cativa ani eram absolut convins ca orice zi petrecuta pe munte e mai castigata decat o zi petrecuta in casa. Dupa doi ani de Brasov, oras din care poti fugi pe munte cu usurinta si in timpul saptamanii atunci cand e vreme buna, convingerea parca a slabit putin. Weekend-ul ajunge sa se contopeasca cu saptamana, nu mai simti nevoia de a fugi din oras in fiecare zi libera, iar odata cu asta dispare si sensul iesitului din casa atunci cand afara e frig, trist si mohorat sau atunci cand de sus cade lapovita sau ninsoare. Poti pur si simplu astepta pana cand afara iese soarele.

Si cu toate astea, din cand in cand iti mai calci pe inima si iesi afara si cand e trist si mohorat, si rareori ai parte de mici surprize. Iar atunci cand iesim deasupra cetii, deasupra refugiului Grind, complet neasteptat, dupa cateva ore de mers prin nori si placla, ne dam seama ca astazi vom avea parte de unul din acele momente. Mi se pare extrem de interesant cat de mult se schimba spiritul atunci cand iesi din ceata si atunci cand zaresti deasupra ta soarele. Schiurile parca prind mai bine pe zapada inghetata, plamanii trag mai cu spor aer, iar noi ne grabim, intr-o intrecere imaginara cu fuioarele de ceata, sa iesim deasupra norilor.

Cateva minute mai tarziu privelistea se deschide si in departare incepe sa se zareasca Bucegiul si creasta tapetata a Craiului, iar noi admiram spectacolul cetii involburate de la picioarele noastre, ceata strapunsa de muchiile ce se desprind din Crai.

Deasupra cerul in schimb nu e deloc senin si un alt rand de nori, difuz si cenusiu rapesc luminii contrastul si culoarea. Atunci cand ajungem pe Varful la Om vantul bate destul de puternic, Iezerul si Fagarasul se ridica din aceasi ceata joasa, iar noi ne retragem sub varf pentru a ne pregati de coborare.

Din fericire nu e foarte multa zapada proaspata si pare destul de sigura si coborarea pe traseul de vara. In plus urmele celor care au coborat ieri pe aici ne dau curaj asa ca intram si noi pe valcelul ce se desprinde de sub varf. Dupa primele viraje care sunt mai cu cantec, pe zapada inghetata si de tabla pana dam de un pulver de 10 centimetri asezat fix cum trebuie. Cristiana dupa cristiana pornim la vale, cu ceata la picioare, cu o expunerea de 500 de metri diferenta de nivel si suntem din noi recunoscatori faptului ca am reusit totusi sa ne urnim din casa in urma cu cateva ore. In cateva minute ajungem in schimb inapoi in lumea mohorata de sub plafonul de ceata, cu doza de soare si de frumos bifata pentru ziua de azi. De aici incolo poate sa tot fie mohorat….

Track si date aici.

La plecare, pe langa casa Folea, cu schiurile in spate, privind descumpaniti oile ce se intreaba si ele unde e zapada.

La plecare, pe langa casa Folea, cu schiurile in spate, privind descumpaniti oile ce se intreaba si ele unde e zapada.

Prin padurea de argint.

Prin padurea de argint.

Din fericire ne suim repede pe schiuri, aici urcam cu spor spre saua Joaca.

Din fericire ne suim repede pe schiuri, aici urcam cu spor spre saua Joaca.

Privind spectacolul cetii.

Privind spectacolul cetii.

Cu marea la picioare.

Cu marea la picioare.

La o aruncatura de bat, Bucegiul, unde pentru cateva minute a stralucit si soarele.

La o aruncatura de bat, Bucegiul, unde pentru cateva minute a stralucit si soarele.

Panorama de pe varf.

Panorama de pe varf.

Pentru curaj.

Pentru curaj.

Creasta nordica, frumos tapetata cu zapada.

Creasta nordica, frumos tapetata cu zapada.

Panta si un pic de expunere la coborarea de pe varf.

Panta si un pic de expunere la coborarea de pe varf.

Zapada buna pentru coborare.

Zapada buna pentru coborare.

O zi de toamna cu paduri ruginii si zapada, intre Bucegi si Crai

Zilele de toamna in care padurea innebuneste cu adevarat, zile in care totul e cuprins de ruginiul fagilor sunt cate se poate de putine in fiecare an. De obicei frigul ori un vant turbat rezolva rapid ultima explozie de culoare inainte de monocromul iernii. E drept, dupa ruginiul fagilor urmeaza galbenul mestecenilor cu ale lor frunze incapatanate urmat de auriul zadelor din Bucegi, dar totusi parca cel mai aprins si mai spectaculos e tot rosul padurilor de fag. Sunt zile in care nu are sens sa te grabesti nicaieri si in care e mai bine sa incerci sa absorbi cat mai bine frumusetea si culorile din jur. Nu de alta dar pana la urmatoarea scurta izbucnire ai de asteptat mai bine de un an.

Iar anul acesta iarna si-a bagat si ea putin coada pentru a modifica putin cromatica, deoarece zapada cazuta in urma cu o saptamana a hotarat sa mai zaboveasca in zonele inalte, dand astfel fundalul perfect pentru spectacol. Si cum sunt putine locuri in Romania care se pot compara ca deschidere si ca privelisti cu dealurile din zona Bran Moeciu, e usor de intuit care a fost destinatia. Practic cu un efort minim, intr-o jumatate de ora poti fi pe culme, cu Bucegiul prabusiundu-se peste tine, iar atunci cand se schimba lumina nu ramane decat sa schimbi dealul si culmea, iar muntele care se pravaleste nu mai este Bucegiul, ci Craiul.

Noi pentru dimineata alegem culmea lunga care coboara spre Simon, cu un Crai in care urmele de zapada se topesc vazand cu ochii pe masura ce inainteaza ziua. Sunt locuri prin care n-am ajuns pana acum, dar multumita lui Laurentiu nici nu e nevoie de prea multe momente de cautat poteca si de orientare. Doar pauzele de poze ne fac sa ne deplasam in ritm de melc turbat si cu o mica ingrijorare in suflet pentru momentul in care vor trebui sortate toate fotografiile.

In schimb schimbarea ajunge incet- incet si in varful culmilor, unele fanare sunt abandonate, altele reparate, drumuri noi apar in unele locuri in vreme ce alte poteci sunt cuprinse de paragina si de cazaturi. E normal, dar stam si ne gandim ca sunt sanse destul de mari ca sa traim ultimii ani sau ultimile decade ale unui mod de viata stravechi, iar schimbarea e probabil mult mai vizibila prin ochii lui Laurentiu care colinda dealurile astea de ceva vreme.

Pe seara vine momentul sa schimbam locul de joaca si ne indreptam spre Magura Branului spre care gasim o urcare suprinzator de curata si de pe care reusim sa ne dam jos pe o potec la fel de surpinzator de faina. Soarele e la apus atunci cand ajunem deasupra Simonului, fix in fata noastra Bucegiul acoperit de zapada se inalta semet, un batran cu un catel trec pe langa noi indreptandu-se spre o casa batraneasca cocotata pe culme in timp ce din vale rasuna, in cel mai dulce stil romanesc, o manea care care strica tot zen-ul momentului. Schimbarea e, din pacate, in aer.

Intrarea pe muchia lunga care coboara spre Simon.

Intrarea pe muchia lunga care coboara spre Simon.

Pedaland cu Craiul inca acoperit de zapada in fundal.

Pedaland cu Craiul inca acoperit de zapada in fundal.

Perspective.

Perspective.

DSC_3156.jpg

DSC_3159.jpg

Perspective

Perspective

Momente numai bune de lancezit si de fotografiat.

Momente numai bune de lancezit si de fotografiat.

Rural.

Rural.

DSC_3198.jpg

Elvetia? Nu, doar Bucegi!

Elvetia? Nu, doar Bucegi!

DSC_3204.jpg

Liniste si pace.

Liniste si pace.

DSC_3216.jpg

Poteci faine si privelisti pe masura.

Poteci faine si privelisti pe masura.

Pe gaura cheii.

Pe gaura cheii.

Privind inapoi spre depresiunea Brasovului.

Privind inapoi spre depresiunea Brasovului.

De aici doar la vale.

De aici doar la vale.

Muchii si planuri.

Muchii si planuri.

In postura de capitan al capitei.

In postura de capitan al capitei.

Ultimele raze e soare.

Ultimele raze e soare.

Pe Sudica Craiului in conditii de vara si invazia branduselor

De cateva saptamani ne tot faceam planuri de o aventura in timpul saptamanii, dar aceasta nu s-a concretizat neam. Ba ca ploua, ba ca e frig, scuze se gasesc mereu. Pana la urma am combinat o seara de vineri la refugiu, cu o tura sambata, in Crai. Asa ca scoatem de la naftalina bocancii de iarna, coltarii si pioletii si vineri dimineata ne pregatim bagajul si il lasam la usa, sa astepte cuminte ora 18.00. Apoi urcam la Casa Nobilis cu masina, si pe la apus pornim agale spre Refugiul Grind. O forma alternativa a mersului in club. Ce activitate mai buna de vineri seara ai putea sa ai, decat sa urci la frontala, vorbind cu cel de langa tine de purgatoriul in care ne aflam, sub un cer ce cu fiecare minut isi pierde si ultima geana de albastru si se transforma in patura neagra a muntilor nepoluati luminos, pe care rasar, firav, rand pe rand, primele stele? Zapada apare pe la 1300m si cam acolo ne aprindem si frontalele. Ultimele 20 de minute pana la refugiu ni le petrecem navigand printre cazaturi si copaci aterizati fix in poteca.

Grindul ne primeste tacut, cu usa inchisa si mirosul obisnuit de refugiu. Ne va fi casa vremelnica pentru o noapte. O noapte infrigurata. Desi la prima vedere a fost mai cald decat la Vistea, tot ne-am fatait sincron de pe o parte pe alta, tinandu-ne reciproc in brate. Nici sacii nostri nu mai sunt ce au fost, dar si noi ne-am grabit putin si am fost cam optimisti cu temperaturile la 1600 m.

Dimineata in refugiu e mai frig si mult mai intuneric decat afara. Asa ca ma grabesc sa strang bagajul si sa ies la soare. Sa rad, sa ma las incalzita, sa simt cum creste in mine moralul, cheful, dorul. Nu ne grabim sa plecam spre creasta caci e bine si sa stai printre branduse, tolanit la soare.

Decidem sa urcam pe varianta de iarna care pare complet uscata. Facem 1 ora pana sus in creasta, efectiv, dar pe langa ora de mers au fost si multe pauze. De dat haine jos, de baut apa, de admirat capre negre. Plin de capre negre, deloc sfioase, cu care ne-am privit in ochi curioase si rabdatoare minute intregi. Capre iesite la pascut, capre cu iezi, capre traversand in goana limbi de zapada, urmele lor inconfundabile ca marturie a impartirii potecii intre om si animal, capre aninate pe cine stie de muchie sau in cine stie ce poiana, ne-am observat si analizat reciproc, cale de o sudica intreaga.

Pe Varful la Om bate vantul. Sudica se arata chiar cu mai multa zapada decat nordica, si incep sa ma indoiesc de reusita planului. Si cand te indoiesti, cel mai bun remediu e sa ii dai inainte cu planul initial.

Coama lunga se arata totusi prietenoasa, versantii sudici ai fiecarui varf fiind curati. Mai mult ne-au dat de furca jnepenii din partea a doua a crestei, care zadarniceau o parcurgere matematica a crestei si te trimiteau pe versantul estic unde capcanele jnepenilor ascunsi in zapada te pasteau la tot pasul. Bucati lungi uscate erau intrerupte de o limba de zapada moale, unde intrai pe alocuri si pana la sold. Evident ca in cautarea bucatilor uscate depuneai un efort considerabil mai mare decat vara si creasta se scurgea greoi in urma noastra.

Dupa aproape 4 ore lungi ne gasim in Saua Funduri si ne gandim la o revenire ulterioara pentru a explora si portiunea dinspre Podul Dambovitei. Tot in saua Funduri facem si o pauza, bem niste apa si ne dam parazapezile jos, caci de aici nu urmeaza decat un lung drum spre masina, nu-i asa?

Doar ca padurea de sub Saua Funduri ne asteapta cu zapada pe care o luam direct in bocanci, urmand sa navigam cu udatura la puratator pana la Nobilis. 200 m diferenta de nivel mai jos scapam de zapada si chiar ne delectam cu iarba uscata, branduse si ghiocei. E apogeul florilor mici ascunse in iarba si soarele, vremea calda, pamantul moale si Bucegiul inca alb de peste drum imbie la alergare.

Doar ca adidasii sunt acasa si eu mai am in fata 3 ore lungi pana la masina. De mai multe ori trebuie sa ma intorc dupa Radu si sa il iau pe sus, caci daca ar fi dupa el, ar sta cu orele pe burta, in iarba, cautand cadrul ideal cu brandusa perfecta.

Pe la Table incepe sa se mai anime putin atmosfera, caci pana acum am fost singuri pe tot traseul. Brandusele in schimb ne insotesc constant si coloreaza fiecare poiana: Poiana Grind, La Table, Saua Joaca mintindu-ne cu culorile lor, fermecandu-le, luandu-ne mintile si facandu-ne sa urzim noi si noi planuri pentru micro-aventuri in primavara si vara ce ne stau inainte. Din Brasov, totul pare mult mai aproape.

Text: Mihaela.

Covorul de branduse din fata refugiului.

Covorul de branduse din fata refugiului.

Zgribulite pana la venirea primelor raze de soare.

Zgribulite pana la venirea primelor raze de soare.

De expozitie.

De expozitie.

Nuante si nuante.

Nuante si nuante.

Covorul violet.

Covorul violet.

Ghiocelul infiltrat.

Ghiocelul infiltrat.

DSC_0731.jpg

Ajunsi pe piscul Baciului, privind cu ingrijorare zapada de pe sudica.

Ajunsi pe piscul Baciului, privind cu ingrijorare zapada de pe sudica.

Nordica aproape lipsita de zapada.

Nordica aproape lipsita de zapada.

Nordica aproape lipsita de zapada.

Nordica aproape lipsita de zapada.

S-a terminat si cu zapada.

S-a terminat si cu zapada.

La balcon.

La balcon.

DSC_0771.jpg

Caprita cu 3 iezi.

Caprita cu 3 iezi.

Invazia violet.

Invazia violet.

La firul ierbii.

La firul ierbii.

DSC_0811.jpg

Branduse de expozitie.

Branduse de expozitie.

Le-am gasit si anul acesta.

Le-am gasit si anul acesta.

Un weekend pe vai, Padina lui Calinet si Valea Seaca dintre Clai

Inainte de a iesi complet de sub umbrela iernii cred ca ar fi bine sa ajung cat de cat la zi cu jurnalele din iarna aceasta. Unul din ele e povestea unui weekend petrecut pe vaile din Bucegi si din Crai, in clapari, cu coltarii si cu pioletii in mana. Apetitul a fost deschis dupa tura cu Rudi si Corina pe Rapa Crucii in care mi-am amintit de mersul pe vai si mi-am dat seama ca nu e chiar asa de neagra perspectiva unei zile intreci petrecuta tropaind in clapari.

Planul zilei de sambata a fost unul cat se poate de simplu si de direct, o tura scurta pe Seaca dintre Clai, cea mai la indemana vale din Bucegi. Daca pana la majoritatea vailor ai de bocanit mai bine de o ora si ceva pentru Seaca dintre Clai nici nu apuci bine sa te incalzesti dupa plecarea din Busteni. Prin Bucegi zapada putina, peretele Vaii Albe se vede complet uscat. Dam si de un pic de zapada proaspata atunci cand intram pe vale, prima saritoare e descoperita si o ocolim cu usurinta din stanga si de aici e rost de un efort cardio cat se poate de legata pana in braul lui Raducu.

Pe Seaca dintre Clai am avut una din primele experiente epice la alpinism in urma cu mai bine de 11 ani, in conditii cat se poate de aventuroase, cu zapada proaspata si cu verglass, cu 2 perechi de coltari si 2 pioleti la 4 oameni, cu o coarda statica de 20 de metri, cu ajuns in mijloc de noapte in Braul lui Raducu, cu luna plina, cu epuizare aproape completa si cu o aventura cat se poate de serioasa. Cred ca o sa trebuiasca sa povestesc la un moment dat si de turele de la inceput pentru ca au ramas extrem de bine intiparite amintirile de atunci. Sau poate mai bine nu pentru ca nu sunt deloc un exemplu bun de urmat.

Revenind acum la povestea zilei astazi totul merge bine si ajungem la ora 13:00 in brau. Vremea se strica si gandul de a bate urme pe braul lui Raducu pana in Jepi nu e deloc incantatoare asa ca ne hotaram sa coboram pe Valea Comorilor. Pe sus zapada uda si grea care face coborarea interactiva, dupa conditiile devin mai bune. Facem uz de trei ori si de semicoarda pe care o caram la 3 saritori descoperite ce cer cate un rapel. De fiecare data avem noroc si gasim cate un copacel potrivit si ajungem repejor inapoi in jepii mari, de aici dezechiparea si tropa-tropa inapoi pana la masina. O tura care a mers aproape snur, numai buna pentru o zi de sambata inchisa cu prognoza putin incerta.

Duminica schimbam masivul si ne mutam in Crai, de data aceasta doar eu cu Gianin si Alina cu gandul la Padina lui Calinet. Vremea e din nou inchisa, cu plafonul de nori acoperind creasta Craiului. Cred ca pe astfel de vreme o vale e cat se poate de potrivita, privelistea e aceasi si daca e vreme buna si daca e vreme inchisa. Prin Crai zapada cam la fel de putina ca si in Bucegi, aceasi zapada cazuta la inceputul lui ianuarie si care s-a pastrat intacta aproape o luna datorita temperaturilor extrem de scazute.

Urcusul spre refugiul Sperantelor merge relativ repede, la adapatoarea caprelor in schimb ramanem in formatie de doi, Gianina se intoarce dupa ce unul din muschii gambei nu pare sa coopereze dupa a doua zi consecutiva petrecuta pe vai.

Padina lui Calinet arata pe cat de spectaculoasa pe atat de saraca in zapada. Alin nu pare deloc convins de conditiile de pe vale si adevarul e ca nu ar fi deloc roz treaba daca ar trebui sa sapam urme prin zapada pana la Brau pana sus. Si totusi zapada devine mai buna pe masura ce urcam si castigam rapid altitudine. Singura problema de pe vale ne e pusa de saritoarea de la mijlocul vaii pe care o ocolim pe un valcel din dreapta. Aici avem parte si de momentul cel mai interactiv al turei atunci cand trebuie sa traversam la loc in firul vaii, dar si de data aceasta un copacel crescut providential si bucata de coarda de 20 de metri a lui Alin ne dau un plus de siguranta pe bucata expusa.

Amfiteatrul Calinetului arata intr-un mare fel in schimb. Creste ascutite se ridica si se pierd in ceata, dandu-ti impresia ca se continua la nesfarsit. Noi in schimb trebuie sa parasim amfiteatrul si sa luptam in continuare cu zapada de pe vale. In functie de cum a strans vantul zapada cand sapam urme pana la brau, cand mergem pe zapada super inghetata, cand urcam pe pietre pana cand iesim in creasta. De aici traseul de coborare ne poarta prima data spre Ascutit si de aici la vale pe Padinile Frumoase. Timpul trece repede si sporovaim vrute si nevrute, zapada se transforma in gheata si in noroi pe masura ce coboram, ne luam si cateva trante destul de spectaculoase pe coborarea spre Botorog. De aici suntem culesi de muntomani marinimosi cu masina si suntem debarcati la gara din Zarnesti, incheind astfel o zi lunga de tropait in Crai.

Echipa gata de plecare la intrarea pe Jepii Mari.

Echipa gata de plecare la intrarea pe Jepii Mari.

Echiparea.

Echiparea.

Inainte de prima saritoare, cu un pic de zapada proaspata.

Inainte de prima saritoare, cu un pic de zapada proaspata.

Urcand cu spor.

Urcand cu spor.

Deasupra Busteniului

Deasupra Busteniului

O vale terminata, inca una de coborat.

O vale terminata, inca una de coborat.

Prima portiune de pe Comorilor.

Prima portiune de pe Comorilor.

Rapelam nu ne lasam.

Rapelam nu ne lasam.

Rapelul numarul 2.

Rapelul numarul 2.

Inca unul.

Inca unul.

Dezechiparea.

Dezechiparea.

Vreme inchisa si in Crai acoperit la plecare.

Vreme inchisa si in Crai acoperit la plecare.

Doar 1400 de metri de urcat pana sus.

Doar 1400 de metri de urcat pana sus.

Calinetul cu zapada putina.

Calinetul cu zapada putina.

Cautand variante e ocolire.

Cautand variante e ocolire.

Traverseuri expuse.

Traverseuri expuse.

In amfiteatru.

In amfiteatru.

Tot la deal, in cautarea zapezii bune.

Tot la deal, in cautarea zapezii bune.

Ajunsi la Ascutit.

Ajunsi la Ascutit.

De aici doar la vale.

De aici doar la vale.

Pe nordica Craiului in prag de Craciun, capre negre si vreme perfecta.

Cred ca o tura solitara e cat se poate de sanatoasa din cand in cand si chiar imi place sa petrec uneori cateva ore doar cu gandurile mele, fara sa fiu zorit si fara sa astept pe nimeni si cu pauze dictate doar de ritmul propriu. Tine in mare parte de firea fiecaruia si eu trebuie sa recunosc ca ma pot simti uneori la fel de bine si singur ca si in compania altora. Probabil lunile petrecute singur pe drum pe bicicleta prin Asia Centrala au contribuit destul de mult la procesul de a-mi deveni o buna companie.

Povestea turei incepe in schimb cat se poate de putin solitar, cu o urcare pe inserate pana la Curmatura impreuna cu Mike, Vali si Muha si cu o seara petrecuta la povesti si la un joc elevat de societate pe nume trombon. Cu plinul de socializare facut pentru urmatoarea zi vine si trezirea matinala la 5:45 urmata de o plecare sub lumina lumii spre creasta Craiului.

E frig, pe undeva pe la -12 grade, zapada scartaie sub bocanci si pas dupa pas castig destul de repede in inaltime. Pe masura ce urc, noaptea intunecata devine din ce in ce mai albastra si prima geana de lumina incepe sa se ghiceasca dinspre Bucegi. Sub mine se vad in departare luminile dintr-o Tara a Barsei adancita in somn, vantul nu bate deloc si in jur e o liniste aproape deplina. Doar gafaitul meu se aude constant, nu-i treaba usoara sa tragi de bocancii grei de iarna la deal, mai ales atunci cand acestia sunt ramasi cu 3 numere mai mari si atunci cand e aproape imposibil sa stai pe varfuri in portiunile mai abrupte.

Totusi reusesc sa ma intrec cu rasaritul si reusesc sa ajung inaintea lui pana in creasta. In deartare Fagarasul e cuprins de lumina rosie a rasaritului, doar unde sunt eu Bucegiul actioneaza ca un paravan ce intarzie momentul intalnirii cu soarele. La Ascutit e liniste si pace, si zapada putina. Vantul si-a facut de cap si a vanturat zapada de pe creasta sau a inghesuit-o prin unele cotloane, cert e de multe ori se vede poteca de vara.

Sunt totusi si zone care arata ca iarna, cum e micul horn de dinainte de Piscul Baciului, dar sunt putine si departe una de alta. In rest e de mers cu bete si in bocanci, cu un pic de grija la echilibrul precar care vine la pachet cu bocancii de iarna mai mari. La fiecare iesire cu ei imi scriu o nota mentala ca ar trebui sa rezolv cumva problema, nota ce e de fiecare uitata undva intr-un cotlon al mintii pana la urmatoarea tura.

Intre Ascutit si Piscul Baciului e in schimb plin de capre negre ce imi ignora trecerea pana in ultimul moment. Sunt convins ca nu sunt prea multi care sa le deranjeze iarna. Oricum e extrem de interesant sa stai atat de aproape de un animal salbatic intr-un loc in mod egal salbatic. Sunt momente in care parca poti ghici in stralucirea ochilor mari cafenii putin din salbaticia propriului suflet. Ma intreb cine studiaza pe cine in momentele respective si daca si trecerea mea e si pentru ele unul din momentele exotice ale zilei. Cert e ca majoritatea sunt incredibil de putin speriate si de dezinvolte.

Pana pe Piscul Baciului capritele sunt si singurele fiinte intalnite, la coborarea pe traseul de iarna in schimb ma intalnesc cu Ciprian Lolu si cu un grup numeros ce urca destul de vijelios pe varf. La Grind e pustiu si iau la soare o pauza tihnita cu cola si cu ceva de-ale gurii. E incredibil cat de tare a ars soarele astazi si cat de cald a fost in ultimele ore, nici nu ai zice ca in urma cu o seara inghetam de frig in timp ce urcam spre Curmatura.

Cu rezervele de energie reumplute vine momentul sa grabesc pasul spre Prapastiile Zarnetiului. Intoarcerea e lunga si obositoare, se vede ca a trecut multa vreme de la ultima tropaiala mai lunga pe picioare. In special bucatile de forestier se scurg agonizant de incet, mereu ai impresia ca dupa urmatoarea curba ai ajuns doar pentru a descoperi ca mai urmeaza inca una. Tare bine ar fi mers la coborare pe aici o pereche de schiuri, ar fi fost mai mult decat suficienta zapada pentru a ajunge jos cu doar cateva opintiri din bete. O tura ce se merita bifata la urmatoarea zapada.

Trupa la plecarea spre Curmatura.

Trupa la plecarea spre Curmatura.

Prin padurea de argint.

Prin padurea de argint.

f1522048.jpg

Moment Kodak.

Moment Kodak.

Ora 7:00, privind spre Tara Barsei.

Ora 7:00, privind spre Tara Barsei.

Prima geana de lumina.

Prima geana de lumina.

Fagarasul in lumina rasaritului.

Fagarasul in lumina rasaritului.

Rasaritul camuflat.

Rasaritul camuflat.

f4024064.jpg

Poarta catre Crai, prapastiile Zarnestiului vazute de la inaltime.

Poarta catre Crai, prapastiile Zarnestiului vazute de la inaltime.

Go away human!

Go away human!

Marea de munti.

Marea de munti.

Nordica, completa cu o capra neagra ratacita in peisaj

Nordica, completa cu o capra neagra ratacita in peisaj

f6876864.jpg

f7339392.jpg

Job done.

Job done.

f7580864.jpg

Un apus in cetatea de stanca a Craiului, aventura din timpul saptamanii

Aventura din timpul saptamanii s-a potrivit de data aceasta cu o aniversare pentru noi, caci cu 10 ani in urma am intalnit-o pe Mihaela intr-un tren ce avea ca destinatie Fagarasul. A fost un tren pe care in stilul caracteristic am fost destul de aproape de a-l pierde si ma intreb cat de diferite ar fi aratat vietile noastre daca as fi intarziat 5 minute in plus.

Dar pana la urma cu putina goana din Regie spre Gara am reusit sa prind trenul si iata-ne acum 10 ani mai tarziu, tot in drum spre munte, de data aceasta pentru o noapte petrecuta la Diana. Si de Diana ne leaga destule amintiri legate de descoperirea cataratului si trebuie spus ca peretii de aici au ceva aparte.

Iar de cateva luni de cand ne-am mutat in Brasov, Craiul a devenit brusc mult mai aproape, iar cele 3-4 ore petrecute pe drum sunt inlocuite de putin peste o jumatate de ora petrecuta in masina dupa orele de munca. Probabil cam atat petrece in medie un bucurestean in drumul spre casa, iar noi acum nu facem altceva decat sa inlocuim pentru o noapte casa din oras cu un loc frumos pe munte.

In plus in timpul saptamanii e pustiu pe potecile din Crai si singurii turisti intalniti sunt doi scotieni ce au ales sa petreaca noaptea la cort in poiana de deasupra Coltilor Chiliilor si care ne asigura ca refugiul de la Diana arata chiar bine in comparatie cu alte refugii pe care le-au vazut pana acum in Romania. In minte imi vin Ascutit-ul si Grind 2-ul pe unde oamenii au trecut.

Noi in schimb urcam cu spor spre Diana de care trecem in cautarea unui loc din care sa se vada apusul. Il gasim fara indelungi cautari dupa un urcus de 20 de minute pe sub peretii de catarat, in locul in care amfiteatrul se deschide si poti vedea aproape pana in Creasta.

In departe soarele se apropie de culmile estice ale Fagarasului, vantul nu adie deloc si e incredibil de multa liniste iar noi stam muti privind cum se scurg ultimele clipe ale zilei. Imi place locul si ma intreb cand voi reveni din nou la catarat in zona, caci chemarea e inca ascunsa pe acolo pe undeva. Pana atunci vanam apusuri si ne dam cu bicicleta, cateodata combinandu-le pe amandoua.

Cu pasi vioi spre Coltii Chiliilor.

Cu pasi vioi spre Coltii Chiliilor.

Refugiul de la Diana si turnurile ce strajuiesc deasupra.

Refugiul de la Diana si turnurile ce strajuiesc deasupra.

In amfiteatru.

In amfiteatru.

Asteptand apusul zilei.

Asteptand apusul zilei.

DSC_5299.jpg

Vanatorii de apusuri.

Vanatorii de apusuri.

Ultima geana de lumina.

Ultima geana de lumina.

DSC_5316.jpg

Inapoi la refugiu.

Inapoi la refugiu.

Scaldat, jnepeni, MTB si explorare in Crai si in estul Fagarasului.

Mereu inainte de a ma inscrie la un concurs pun in balanta cele cateva ore petrecute la intensitate maxima cu varianta unei zile pline pe munte pe un traseu aventuros. Cateodata castiga concursul, mai ales atunci cand vine la pachet cu in traseu interesant sau cu socializarea de dupa, dar chiar si atunci nu sunt putine momentele in care stand tolanit pe iarba dupa un concurs ma gandesc daca nu ai fi putut umple intr-un mod mai interesant ziua ce tocmai a trecut.

De data asta concursul la care nu am reusit sa ma conving sa particip a fost “Trofeul Muscelului” de la Campulung iar tura care a iesit castigatoare a fost o explorare extrem de interesanta in partea estica a Fagarasului.

Si acum revenind la povestea unei zile extrem de pline pe munte, tura incepe cu o plecare nu foarte matinala de la Casa Nobilis. Mihaela si mama ei pleaca si ele pe acelasi traseu spre La Table, in schimb de aici drumul meu face stanga spre Brusturet, initial prin pajistile de sub Crai si dupa, pe un single trail neasteptat de frumos urmat de o portiune de push-bike la vale de 10 minute inainte de Brusturet.

Dupa o pauza de inviorare si cu bucatica cu Craiul terminata, vine timpul sa ma inham la primul forestier lung al zilei, drumul ce urca din Podul Dambovicioarei spre Pecineagu. Pedalele se invart cu spor la deal, drumul e aproape pustiu si singura masina pe care o intalnesc e un Logan care merge cu grija pentru a feri gropile. Ritmul de inaintare e cam acelasi, iar eu imi spun in minte ca nu voi ajunge prea curand cu masina pe aici. In departare se vede creasta estica a Fagarasului si Craiul isi arata capul stancos din cand in cand, un vant prielnic ma impinge de la spate, iar cei 30 de kilometri de forestier trec cat ai clipi din ochi.

In timp ce pedalez pe malul sudic al Pecineagului dau si de unul din cele mai faine locuri de scaldat de pana acum, un fel de plaja de munte privata, cu intrare completa cu covor de muschi si cu cea mai curata apa in care am inotat pana acum. E incredibil cat de bine poti sa te simti atunci cand inoti in apa rece de munte dupa cateva ore petrecute transpirand pe bicicleta, clar e o experienta care trebuie repetata mai des.

Dand timpul putin inainte, orele amiezii ma gasesc urcand pe drumul ce inainteaza spre Berivoiu, un drum surpinzator de bun pe care reusesc sa urc pana la apropae 1700 de metri inaltime. De aici in schimb incepe distractia dupa ce reusesc sa nimeresc poteca gresita ce urca pe versantul din stanga al vaii spre un bordei dinspre Bratila. Urmeaza o lupta serioasa cu jnepeni de toate dimensiunile, cu bicicleta in spate prin locuri prin care speram sa dau cumva macar de o poteca firava de animale salbatice. N-a fost sa fie din pacate si am reusit in cele din urma sa ies in creasta aproape la 17:30, pe un picior ce urca undeva intre Curmatura Bratilei si Berivoiu.

De aici in schimb aproape totul e la vale si e si portiunea cea mai frumoasa a turei, single-trail-ul pe care cobori aproape continuu de la 2200 pana la 1300 de metri. In spate peste Fagaras par sa se fi strans nori negri de ploaie, in fata Craiul arata incredibil de clar in lumina serii, iar din cand in cand cate o raza fugara de soare lumineaza poteca pe care cobor. Nici ca se puteau conditii mai bune. Stau sa ma gandesc ca de la barajul Pecineagu singura fiinta intalnita a fost un cioban ce isi pastea oile pe langa Berivoiu. In rest pustietate maxima, doar eu cu bicicleta mea si gandurile mele, si pot sa zic ca nu a fost rau deloc, un fel de amintire din toate zilele petrecute pe drum in timpul expeditiei.

Ceasul e tarziu si urmeaza goana dupa ultimul tren din Zarnesti pe sub Craiul invaluit in lumina asfintitului, iar masa de seara ma gaseste banca din gara cu o conserva de sardine cu covrigi si cu suc sintetic de piersici o incheiere cat se poate de boschetareasca a unei zile superbe petrecute pe munte. Si clar astazi sunt mai mult decat multumit ca nu am dat ziua de azi pe cele cateva ore ale concursului din Campulung.

Track-ul turei aici, cu mentiuea ca dupa ce ajungi la stana de la capatul forestierul ce urca spre Berivoiu trebuie prinsa poteca din partea dreapta a vesantului:

https://www.strava.com/activities/643474768

Dimineata pe racoare, in fata cu o prima bucata pe la poalele Craiului.

Dimineata pe racoare, in fata cu o prima bucata pe la poalele Craiului.

Single trail-ul interesand ce coboara spre Brusturet.

Single trail-ul interesand ce coboara spre Brusturet.

Ajuns la Pecineagu cu al lui baraj.

Ajuns la Pecineagu cu al lui baraj.

Locul perfect de scaldat, complet cu sezlong de iarba proaspata, covor de muschi la intrare si cea mai curata apa in care am inotat pana acum.

Locul perfect de scaldat, complet cu sezlong de iarba proaspata, covor de muschi la intrare si cea mai curata apa in care am inotat pana acum.

Spre Fagaras!

Spre Fagaras!

Momentul in care dupa o repriza de inotat prin jnepeni iti doresti sa dai macar de o poteca de animale salbatice.

Momentul in care dupa o repriza de inotat prin jnepeni iti doresti sa dai macar de o poteca de animale salbatice.

Cu zambetul inca pe buze dupa 2 ore de carry-bike.

Cu zambetul inca pe buze dupa 2 ore de carry-bike.

IMG_0034.jpg

IMG_0036.jpg

Ride on!

Ride on!

Comisul si Craiul.

Comisul si Craiul.

Momente perfecte.

Momente perfecte.

Craiul in intreaga lui splendoare.

Craiul in intreaga lui splendoare.

Sfarsitul turei, cu o cina cat se poate de boschetareasca pe peronul garii din Zarnesti.

Sfarsitul turei, cu o cina cat se poate de boschetareasca pe peronul garii din Zarnesti.