Category Archives: Ski

Atunci cand prognoza nu se potriveste, Piatra Mare pe schiuri

Afara ploua cu bulbuci in vreme ce eu ma chinui sa asez schiurile in masina parcata la Victoriei. Ploua atat tare incat in 5 minute sunt fleasca, un inceput numai bun pentru o zi care oricum nu se arata prea promitatoare daca e sa te iei dupa ce zic oamenii de la meteo. Probabil daca ne-am fi trezit cu o jumatate de ora mai tarziu si am fi vazut cum ploua afara ne-am fi intors pe partea cealalta.

Probabil cea mai buna cale de a fi sigur ca te trezesti dimineata si ca pleci spre munte, mai ales atunci cand se anunta viscol si vant, e sa vorbesti cu alte persoane suficient de nebune si sa stabilesti o ora si un punct de intalnire. Asa am facut si noi astazi, vorbind cu Irina, cu Mihaela si cu Alexandra. In drum spre munte ploaia continua, moralul e la pamant mai ales cand ajungem in Sinaia si cand vedem ca nici pe aici nu a nins peste noapte si ca zapada incepe in cel mai bun caz de pe la 1200-1300 de metri.

Planul zilei e inexistent asa ca ne hotaram din mers sa ne incercam norocul cu o tura in Piatra Mare cu plecare din Predeal, pe la Susai si pe la stana din Pietricelele, cu speranta ca va trebui sa caram cat mai putin schiurile in spate. In mod uimitor cand ajungem in Predeal incepe sa se zareasca si o bucatica de cer senin, in interval de 10 minute tot cerul e albastru si parca nu ne mai pare chiar asa de rau ca am plecat din Bucuresti.

Dupa ce in ultimele ture la schi de tura am avut dupa mine stropitoare de Canon S90 astazi am luat din nou dslr-ul dupa mine, de data asta in combinatie cu un obiectiv obiectiv fix de 50mm iesit din productie de 13 ani, imprumutat de la Dani. La schi de tura era complicat de mers cu zoom-ul de un kil si numarul de poze facute scadea considerabil, asta plus teama de a cadea din greseala pe el. Oricum mi se pare foarte tare ca un obiectiv de 20 de ani inca functioneaza bine mersi pe body-urile noi si sta chiar foarte bine la capitolul calitate.

Revenind acum din nou la tura, am avut noroc cu zapada care s-a pastrat cat de cat prin padure astfel incat am putut merge pe schiuri fara probleme cam toata urcarea, pe drumurile domoale pe care am fost si cu bicicleta acum 2 luni. Voie buna, vreme buna si fete putin nebune au fost ingredientele unei zile in care am auzit tot timpul vantul vuind prin padure si in care am fost invaluiti de mai multe ori de fulgii de zapada scuturati din copaci.

Odata iesiti la stana de sub Piatra Mare vantul nu ne-a luat pe sus asa cum ne asteptam si chiar am putut urca pana aproape de varf. Bucegiul, Craiul si Piatra mare aratau intr-un mare fel, cu nori apocaliptici manati de vant si strapunsi din loc in loc de raze de soare. Culorile inseararii, luna proaspat rasarita, fuioarele de zapada suflate de pe platoul Bucegilor toate aratau intr-un mare fel si ar fi mers zabovit putin aici. Doar ca mai e putin pana cand se lasa noaptea si trebuie sa ne si dam jos de aici, asa ca ne desfocim si pornim la vale inapoi spre Predeal. Zapada pe muchie era destul de inghetata si de spulberata, mai fain a fost cand am intrat inapoi in padure si am inceput sa facem slalom printre copacei. Patul de zapada veche s-a pastrat cat de cat pana pe la 1300 de metri si cu zapada proaspata era destul de ok de coborat. Asta pana cand am auzit harscaitul unei radacini si am lasat putin din talpa schiului in spate.

Varianta de intoarcere in Predeal a fost si ea interactiva. Am luat-o pe varianta “peste tunel”, si ceva timp mai incolo, urcand cu schiurile in spate prin padurea deasa de brad ne-am dat seama ca nu degeaba traseul se numeste asa. Urcarea asta peste tunel, mai ales la sfarsitul turei sigur o vom tine minte mult timp de acum inainte. Lasand efortul la o parte padurea arata destul de atmosferic cu luna plina ce se zarea din loc in loc printre varfurile brazilor.

Ajungem in cele din urma cu bine la Cioplea si de aici pe schiuri pana in Predeal la fix pentru ca fetele sa prinda ultimul tren spre Bucuresti, lasand in spate cea mai memorabila tura pe schiuri de pana acum pe anul acesta. Cateodata e bine sa pleci din Bucuresti pe ploaie si sa nu ai nici un plan bine stabilit pentru ziua care urmeaza, se pot intampla si lucruri frumoase…

Aproape gata de plecare, mai putin o pereche de foci uitata in Bucuresti.

Aproape gata de plecare, mai putin o pereche de foci uitata in Bucuresti.

Mijloace alternative de transport.

Mijloace alternative de transport.

Inca putin pana parasim partia.

Inca putin pana parasim partia.

DSC_0374.jpg

Puf proaspat.

Puf proaspat.

Ba la deal, ba la vale.

Ba la deal, ba la vale.

DSC_0410.jpg

Impovarati.

Impovarati.

Aplecat.

Aplecat.

Tortizzi!!!

Tortizzi!!!

Mot.

Mot.

Oitzul si Mihaela.

Oitzul si Mihaela.

Drepti.

Drepti.

Ninsoare si soare.

Ninsoare si soare.

DSC_0483.jpg

Inca un pic pana pe Hohenstein.

Inca un pic pana pe Hohenstein.

Zapada buna prin poiana.

Zapada buna prin poiana.

Echiparea pentru vant.

Echiparea pentru vant.

Si o poza si cu fotograful

Si o poza si cu fotograful

Ceata lui pitigoi.

Ceata lui pitigoi.

Vantul peste Bucegi.

Vantul peste Bucegi.

La stana.

La stana.

Apocalipsa dupa Irina.

Apocalipsa dupa Irina.

DSC_0546.jpg

Spulberati.

Spulberati.

La deal.

La deal.

DSC_0564.jpg

Privelistea spre Neamtului.

Privelistea spre Neamtului.

Desfocirea.

Desfocirea.

La ceas de seara.

La ceas de seara.

Si la lumina lunii, poza facuta fara stabilizare cu aparatul in mana.

Si la lumina lunii, poza facuta fara stabilizare cu aparatul in mana.

Tignes

Ski si alte activitati conexe in Tignes/Val d’Isere

Desi s-au strans din nou o groaza de povestiri restante pe care ar trebui sa le istorisesc, o sa incep totusi tot cu ultima, pentru ca e inca destul de proaspata in memorie. De fapt nu e cu adevarat o istorisire pentru ca nu sunt foarte multe chestii de povestit intr-o iesire de ski, si pentru ca mike pregateste un RT mult mai detaliat si mai plin de informatii.

Pe scurt in comparatie cu alte iesiri la ski a fost misto faptul ca ski-pass-ul includea si access la o piscina semiolimpica si la pationar. A fost foarte misto ca totul se petrecea la peste 2100m, ca era si un lac destul de maricel care era complet inghetat si pe care erau amenajate alei pietonale si piste de ski fond, ce se pretau foarte bine si la alergat. A fost naspa in schimb cazarea, respectiv a fost cam inghesuita si cam spartana in comparatie cu austria, dar tinand cont ca petreceam in medie cam o ora jumatate treji in camera nu ne-a afectat prea mult si totusi ca bonus in 3 minute eram din pat in telescaun. Naspa a fost si faptul ca e departe si faci considerabil mai mult pe drum daca nu zbori.

Pe scurt programul pentru arata ceva de genul urmator:

– trezirea pe la 7:30
– 8:45 prindem primul telescaun
– ski aproape incontinuu pana seara la 17:00
– 17:00 quick snack in camera
– 17:30-18:30 alerga/patinoar
– 18:30 -20:00 piscina
– 20:00-20:30 alergat inapoi pana la casuta.

De fapt unul din target-urile pentru iesirea asta era sa vad daca e posibil sa inot distanta de 3.8 km de la iron-man in timpul limita. Tinand cont ca nu mai inotasem de un an si ca oricum nu stiam sa inot cu ochelari si sa respir era un target destul de interesam. In prima iesire dupa ce am inghitit jumatate din apa din bazin si dupa o groaza de exercitii in care paream ca lupt cu morile de vant am reusit pana la urma sa-mi bun cat de cat la punct respiratia o data la doua batai. In zilele urmatoare am crescut treptat distanta, ajungand ca in a 5-a zi sa innot 2.5km liber intr-o 1h:05, nu foarte rau pentru un innotator complet amator. Naspa a fost in schimb cu carcei care mi s-au pus la picioare cam pe la 1km600 si pe care a trebuit sa ii astept sa treaca de la sine. Oricum mi-a placut foarte mult innotul, mi s-a parut ca te relaxeaza foarte fain, pentru ca pana la urma plutesti deasupra apei, iar totul sta in ritmul respiratiei, dar foarte fun una peste alta. In functie de cum mai merg antrenamentele speram sa facem impreuna cu mike si em o stafeta pentru ironman-ul de oradea, cu mine la innot, em la biciclit si mike la marathon, dar cine stie ce se mai intampla pana atunci.

Mai jos am pus cateva poze si filmulete facute in saptamana care a trecut, sapuniera pe care mi-am luat-o si-a facut treaba foarte bine si am facut mai multe poze decat la orice iesire de schi decat pana acum, si din cauza pentru ca aveam ce sa pozez dar si din cauza ca era foarte comod sa fac poze.

Dar prima data pozele:

Pe ghetarul Pissalas, de pe muntele din departare din stanga plecasem la inceputul zilei.

O partie extrem de larga care se scurgea spre Val d’Isere, era geniala suprapunerea de planuri cu barajul si lacul in spate.

Mike in actiune.

Puncte de informare pentru freeride amenajate in diferite puncte.

Mike printre varfuri semete.

Coborand spre Le Fornet.

Val D’Isere in vale.

Spre La Daile.

Pozand cu Mont-Blanc-ul.

Si o mica poza de grup.

Mascati ca pentru un mic ger de martie.

Dinspre Solaise.

Cautand zapada mai buna.

Friends.

Aproape de incheierea zilei.

Ghetarul Grande Motte.


Daca te uitai cu atenti se distingeau Innominata, Aquille Noire, Dent de Geant, Mont Dolent.

Iar mai jos sunt cateva filmulete fun facute in zona, la diferite activitati:

Si binenteles pe principiul un pas inaine 2 inapoi dupa ce m-am intors in tara am reusit sa ma imbolnavesc destul de urat de o amigdalita ce a dat niste complicatii astfel incat de o saptamana m-am cam transformat un pic intr-o leguma lipsita de activitate din cauza ca nu prea pot sa mananc nimic solid. Deh asta e cateodata e bine sa mai fii si bolnav pentru a aprecia cu adevarat momentele in care esti sanatos.

St Anton

Zillertall, St Anton, Ischgl + un mic ski review.

Echipa: Eu, Mike, Laviniu, Irina, Bogdan, Em.

Motto-uri:

“Daca ski-ul ar fi mancare voi ati fi bulimici” @Bogdan.
“Have fun in the sun” @Zillertall
“Numa pulver” @Em, copyright la Horatiu.
“Ski, ski, ski, ski,ski” – repetat foare repede si cu mult entuziasm.

O parte din motivul pentru care blog-ul a ramas in paragina in ultima perioada e si faptul ca doua saptamani si 4 weekend-uri din ultima luna au fost ocupate cu drumul pana si din Austria. In total 7 zile pe drum si 12 zile de ski.

Anul trecut in ianuarie am fost in Paznauntal, si ne-a placut atat de mult incat anul acesta facut tot posibilul pentru a ajunge de doua ori, de data aceasta o saptamana in Zillertal, 4 zile in Sant Anton si 2 zile in Ischgl. Nu o sa scriu un RT extrem de descriptiv pentru ca se gasesc o groaza de informatii pe net despre oricare din locuri, iar cel mai bun loc de inceput sunt site-urile oficiale ale fiecarei statiuni (http://www.ischgl.com , http://www.zillertalarena.at , http://www.stantonamarlberg.com). Pentru a gasi cazare am folosit interchalet, si fiecare din cazarile gasit a fost ok, cum probabil sunt toate cabanutele din Austria.

@St Anton.

Bis @ St Anton.

Una din pozele mele preferate.

Si cam asa bancuta inainte de a tabara noi pe ea.

Em si Laviniu, privind cutezatori la tabela cu hartile.

Em in postura de bunicuta infuriata.

Ca impresie generala, cel mai mult ne-a placut Zillertal-ul are un aer mai popular in care noi ne-am simtit ok. Sant Anton e foarte fain pentru off-piste, sunt o groaza de ski-route-uri impastiate peste tot, dar in acelasi timp statiunea are si un aer mai select si un pic mai de fite. Isghl e o statiune de ski pe steroizi, un domeniu schiabil imens deservit de o groaza de telescaune noi.

Acum cate putin despre participanti, cam toti ne-am apucat in ultimii 2-3 ani de sportul asta sinu am crescut pe schiuri de la 3-4 ani. Si cam toti am invatat singuri si nu am avut pe cineva care sa furam cate ceva informatii, asta a facut poate procesul de invatare ceva mai lung, mai anevoios si mai dureros. Imi amintesc si acum prima mea zi de schi de la Straja de acum 2 ani, cand m-am luptat cu niste schiuri de 185 ale lui Laviniu o zi intreaga pentru a le convinge cu greu pana la urma sa coboare cursiv o partie de incepatori. In saptamana urmatoare am avut partile laterale pline de vanatai din cauza cazaturilor pe-o parte. Dintre tot Em era cel mai verde, inainte de Austria nu mai pusese niciodata schiurile in picioare, pentru ca dupa o saptamana de schi sa coboare orice partie neagra fara probleme, iar pentru ca dupa 2 saptamani sa coboare chiar in viteza si cu oarecare gratie cam orice partie.

Programul era oarecum constant, pe la 6:30 trezirea, 7:30 plecarea, 8:30 primii la telescaune, 16:30 ultima urcarea catre cel mai indepartat varf de munte, 17:30 Sparo, 18:30 inapoi acasa. Asta 6 zile una dupa alta, zile care zburau au zburat incredibil de repede.

Inchizand partiile in Ischgl.

Si acum despre experienta cu schiurile, nu pot sa zic ca am schiat prea multe schiuri pana acum, am invatat pe schiuri de inchiriat, dupa aia pe o pereche de rossignol x-cut moi, foarte ok de invatat, dupa aia anul trecut pe Movement Iki care sunt chiar faine si cu care mai obisnuisem chiar ok anul trecut. Mici, usoare si manevrabile. Dupa care in momentul in care am vazut la reducere pe sport-conrad.com asta toamna ARV-urile am zis ca merita incercate, problema e ca am cam exagerat cu lungimea si le-am luat pe cele de 185. Schiul teoretic se vrea un all-mountain, si are review-uri destul de ok peste ok, fiind privit ca un schi foarte fun de schiat, si chiar este. Nu e foarte rigid, asa ca probabil daca te dai cu Mach 3 la vale nu e cel mai potrivit schi. Pe de alta parte nici stilul meu de schi nu e deloc cea mai corecta si mai gratioasa metoda de a schia, fiind rezultatul unui process de invatare mai mult auto-didact, de aici si multe probleme. In fine gratios sau nu pana la urma mi se pare foarte fun, si asta e ce conteaza cel mai mult pana la urma. Iar ca stil alternez intre un stil mai topait pe pante abrupte cu multe viraje scurte dar cu cozile derapand, cu ceva viraje carvuite pe pante mai domoale, dar deocamdata la o raza destul de mare (aici poate are o legatura si schiul, care e R21 parca).

In schimb trecerea de la 168 cu 80 sub talpa la 185 cu 95 sub talpa a fost ceva cam dura, mai ales tinand cont ca au fost primele schiurile pe care le-am pus in picioare sezonul asta, deci antrenament specific zero. La primele doua coborari gafaiam in ultimul hal si mi se parea ca trag de schiuri in ultimul hal, dupa cam o zi le-am cam invatat cat de cat si au inceput sa devina fun, fac tranzitia de pe o muchie pe alta uimitor de repede tinand cont de cat de late sunt. Am incercat in primele zile si ceva pulver, problema e ca era prima zapada mare si avea baza astfel incat dupa cateva harscaieli de schiuri m-am lasat de sportul asta. O zi faina cu pulver am prins in schimb in Lech, una din cele mai frumoase zile de schi de pana acum, cu o groaza de experiente interesante si o groaza de cazaturi care de care mai artistice. Dar sa schiezi prin pulver chiar e genial, indiferent daca stii cu ce se mananca. La lungimea pe care o au schiurile sunt chiar ok, ideea e ca nu trebuia sa ma las pe spate, iar daca stateam intr-o pozitie relativ neutra totul era ok, doar trebuia sa dau din fund pe pante mai domoale.

In total din cele 12 zile de schi cam o zi jumatate cred ca am petrecut-o prin fun-park-uri, desi experienta mea la capitolul asta era 0 inante de a le pune in picioare. Exceptand primul contact cu o niste kickere medii in care m-am imprastiat in ultimul hal, noroc ca a fost mike sa ma stranga cu farasul a fost chiar ok pana la urma. In general dadeam ture in spre sfarsitul zilei cand se partiile se mai stricau, iar portia de adrenalina de la 2-3 sarituri inlantuite compensa pentru partiile care incepeau sa aiba ceva damburi si gheata. Despre schiuri ce sa zic, iertatoare si la aterizare, sau asa mi s-au parut mie, inca n-am incercat sa fac nici un trick, sunt la stadiul de calculare a vitezei de decolare pentru diferite rezultate, poate in primavara totusi.

Cam atat despre schiuri, una peste alta niste schiuri chiar fun de care poti sa tragi si la deal compensand cu ceva conditie fizica dupa cum am vazut acum 2 weekend-uri in Bucegi. Ar fi mai ok in lungimea de 175 dar merg si asa, e ceva mai mult de munca dar nu cu mult mai mult.

@ Zillertal.

Peisaj tipic austriac.

Si acum franturi de pe ici de colo, o zi foarte faina de schi am prins in Zillertal Arena, cand am facut o tura prin 3 statiuni de schi ce erau legate intre ele, pe 3 munti diferiti, chiar interesanta tura. Tot aici era un telescaun cu 2 statii intermediare, in care scaunul era decuplat si mutat pe alt cablu, te simteai un pic ca si carcasa de vita in liniile de procesare din abatoare cand se facea tranzitia. In Hindertux oamenii au prins o zi de schi in care termometru arata -23 de grade, iar cam toata tura de schi din decembrie s-a petrecut la mai putin de -16 grade.

Rezultatele schiului la temperaturi mult sub 0.

Un alt moment genial a fost in ziua cu pulver din Lech, moment in care mi-am luat o cazatura atat de artistica, infigandu-ma cu capul in zapada, un schi intr-o parte si un schi intr-o parte. Exact in acelasi moment treceau pe deasupra intr-un telescaun Laviniu si Em, razand in hohote, eu eram infipt in zapada razand in ultimul hal. A fost un fel de Out of Body experience, doar ca pentru o cazatura extrem de artistica.

Laviniu fericit dupa o tranta artistica.

Au fost foarte faine si alergarile care le bagam in fiecare seara la ultima iesire, primele doua iesiri cu Em si dupa aia singur, printr-un satuc linistit si izolat. Ne facusem o bucla usurica ce insuma cam 2.5km si 100m de urcare, pe care o repetatam de 2-3 ori, dupa o zi de stat incordat pe schiuri mergea la marele fix.

Telescaunul ce deservea partia 12 in Zurs, nu va puteti imagina cat de lung era si cat de greu mergea.


Laviniu, also know as Captain Speed.

A fost superba si partia 17 din Hintertux, o partie pe care cred ca am dat cam 10 coborari legate, era foarte faina si cabanuta de pe la jumatatea ei, asezata foarte misto si cu un aer extrem de austriac. O partie parca facuta pentru viteza.

@Hintertuxer

gletscher

Pe undeva prin marea asta de munti era si GrossGlockner.

O alta cazatura foarte artistica mi-am luat-o pe plat in timp ce incercam sa fac un fel de schi fond cu barcile mele, pe o partie ce facea legatura intre Austria si Elvetia, si care avea multe portiuni mai plate decat ne-am fi dorit.

@Ischgl.

Em a castigat titlul in schimb premiul pentru cea mai interesanta cazatura prinsa pe film, poate o sa-mi fac la un moment dat timp sa pun si filmuletul pe youtube, asta daca o sa fie Em de acord.

Ready to ski?

Dar gata ca am scris destul, si ar mai fi o groaza de povestit dar ar iesi o chestie mult prea lunga…

Valea Morarului

Valea Morarului cu schiurile in spate

Pentru ca vremea din ultima luna a inceput sa ne joace feste serioase, reusind weekend-ul acesta sa ne determine sa ramanem acasa (prima data dupa multe luni bune), m-am gandit sa mai recuperez din restante si sa mai povestesc cateva din iesirile din primavara care tocmai a trecut. Astfel incat, cu un aer primavaratec vine povestirea weekend-ului de 1 Mai, care a fost la fel ca si cele care au trecut sub insemnul ploilor.

Desi ziua de 1 mai a picat foarte bine anul asta, respectiv intr-o vineri, din cauza unor prognoze extrem de sumbre am ramas acasa si am pierdut vremea, in schimb sambata dimineata am plecat hotarati ca macar sa vedem la fata locului cum sta treba. Planul pentru ziua de sambata era sa urcam pana la Omu pe Morar cu schiurile in spate, sau macar pana in punctul in care vremea se burzuluieste suficient pentru a ne determina sa ne intoarcem. Astfel incat pe la 9 dimineata incepem sa tropaim cu spor inspre Cantonul Coltii Morarului, pe o vreme superba insotita de un cer deosebit de albastru.

Cu schiurile in spate, intr-o dimineata perfecta.

Bocanind cu spor pe poteca.

Valea Bujorilor.

Din proprie experienta cerul nu e la fel de albastru mereu in mergi la munte, vara in general e un albastru spalacit si atmosfera e neclara, iarna e de un alastru deschis si clar in acelasi timp, dar cel mai frumos mi se pare in anumite zile de toamna, cand e de o un albastru inchis si profund ce contrasteaza puternic cu galbenul uscat al ierbii sau cu auriul padurilor. Paradoxal, un astfel de cer am prins si intr-o zi de primavara, un cer superb de un albastru genial, pe care nu o sa-l uit prea curand.

De-ale primaverii.

Urcarea pe valea Morarului mers ok, eu am urcat in bocanci de 3 sezoane cu schiurile si claparii in spate, astfel incat rucsacul avea o greutate considerabile pentru o tura de o zi. Mike s-a schimbat in clapari la intrarea pe vale, astfel incat a bocanit cu spor cu claparii de tura in picioare cam toata ziua. E a doua oara cand ajung pe valea Morarului, dupa vara trecuta cand am urcat cu Oana pe aici pentru a cobora in aceasi zi pe Bucsoiu, dar si atunci ca si acum mi s-a parut superba toata caldarea inferioara a Morarului. E imensa si maiestuoasa in acealasi timp, un amfiteatru amplu si pustiu, maret si calm. Sincer nu prea pot sa-mi imaginez un cadru natural mai potrivit pentru a schia.

Aproape de poiana cu urzici.

Sub zona canionului.

Ajunsi in prima caldare, pe un soare superb.

Nori pufosi in zare, spre seara in schimb si-au schimbat aspectul prietenos.

In caldarea inferioara a Morarului.

Una din pozele mele preferate, reda multe din atmosfera turei.

Din caldarea inferioara a morarului o iau mai de bezmetic in fata in speranta de mai face o coborare in caldarea superioara pana cand ajung si Mike cu Claudiu. In caldarea superioara mai dau de un grup de 3 baieti cu schiurile care urcasera prin Valea Ialomitei si care au coborat si ei o data pana in caldarea inferioara. La cabana la Omu lume destul de multa, ma echipez repede si ii dau la vale pana la baza caldarii superioare, trecand pe langa mike dupa care ii dau inapoi la deal cu schiurile in spate si cu claparii in picioare.

Trebuie spus ca momentul in care faci pentru prima data un lucru e un moment deosebit, mai ales atunci cand nu esti sigur daca esti in stare sa duci cu bine la sfarsit cea ce incerci. Si de obicei ai mereu o nesiguranta, deoarece nu stii in ce situatii vei ajunge. Si acum imi amintesc momentul in care am plecat prima data pe Creasta Fagarasului, cea ce a fost o adevarata aventura pentru noi in momentul respectiv, momentul in care am mers pentru prima data pe un nemarcat de capul nostru, fara cineva care sa stie traseul de dinainte (Braul de mijloc in Crai), momentul in care am mers prima data la munte iarna, in conditii de folosit coltarii si pioletii, momentul in care am fost prima data cap pe un traseu de alpinism, si anul acesta momentul in care am coborat prima data cu schiurile pe Morar. Uitandu-te in spate lucrurile ti se pare simple si ti se pare ca ti te-ai speriat degeaba, dar in momentul respectiv ti se par o adevarata aventura, tocmai datorita faptului ca nu esti 100% sigur pe tine, pentru ca nu stii la ce sa te astepti, pentru ca te avanti oarecum in necunoscut.

Urme de schiuri in caldarea superioara a Morarului.

Cam asa a fost si cu Morarul, si cu momentul in care stai cu schiurile in picioare la inceputul pantei ce strajuieste caldarea superioara a Morarului, si iti faci curaj sa-ti lasi schiurile sa alunece la vale. La schi e o chestie si mai interesanta, pentru ca in general primavara nu mai ai unde sa schiezi astfel incat te trezesti in situatia de a fi cu schiurile in picioare pe o panta relativ abrupta dupa ce nu ai mai schiat de o luna, moment in care trebuie sa te increzi oarecum in instinctele pe care ti le-ai format si care vor reveni in momentul in care incepe alunecarea, dar in momentul in care stai in buza pantei tu nu stii daca vor reveni sau daca vei cadea gramada la primul viraj.

Una peste alta totul a mers foarte ok, desi zapada era putin inghetata pe sus dupa care se transforma intr-o chestie moale si grea care te facea sa muncesti putin pentru fiecare viraj. Urcarea inapoi pana la omu cu claparii in picioare mi s-a parut in schimb destul de grea, mi se pare ca are o importanta uimitoare fiecare kilogram pe care il cari in picioare, iar claparii de 3.5 kile chiar ii simti la fiecare pas. Dupa regruparea de la cabana am dat-o la vale pentru ca norii incepeau sa se burzuluiasca, astfel incat a urmat o placuta coborare de aproape o ora si jumatate, ploaia crutandu-ne pana cand am ajuns la sfarsitul zapezii si ne-am dat schiurile si claparii jos din picioare. A urmat inca o tropaiala prin padure, printr picaturi de ploaie, ploaia s-a dezlantuit cu 10 minute inainte de a ajunge la gura Diham, suficient de tare pentru a ne mura destul de bine.

Seara ne-am intalnit cu Laviniu si Irina care il duc pe Claudiu la tren. Noi mai ramanem o noapte cu gandul de incerca o vale de abrupt ziua urmatoare cu Laviniu si Irina, dar mike abandoneaza astfel incat a doua zi dimineata plec cu Laviniu si cu Irina pe o vreme cel putin dubioasa spre Seaca dintre Clai. Nu sunt foarte multe chestii de povestit, am urat pe ceata cam toata valea pana in Braul lui Raducu, mult mai interesanta in schimb a fost coborarea pe comorilor, unde jumatate din saritori erau descoperite si cam “inundate”, ocazia cu care am lasat un piton si vre-o doua bucati de cordelina ce sper sa se mai foloseasca si altora pe acolo.

Seaca dintre Clai in lumina diminetii.

Odihna.

Un RT mai detaliat a scris Irina aici:

http://povesteindoi.wordpress.com/2009/05/11/seaca-dintre-clai-si-comorile-claii/

Ski valea Dorului

Ski la Sinaia

Echipa: eu, mike, bogdan si lucian.

Din nou o iesire la munte in timpul saptamanii, de data aceasta cu zapada din plin, cam de toate felurile pe langa partie si numai buna pe partie. Am fost ceva cam lenesi si ne-am dat pe valea Dorului, oarecum speriati de cat am fi stat la coada la telecabina si de necesarele echipari/dezechipari (telescaunul de pe partea cu Sinaia nu mergea), dar pe valea Dorului ne-am dat destul de mult si pe langa partie, intalnind si destul de multe zone cu pulver. A fost interesanta si reacomodarea cu canturile, skiurile fiind la ascutit la Bubulu acum 2 saptamani, iar cu schimbarea unghiului s-a schimbat putin si comportamentul schiului. Oricum foarte misto cu schiuri ascutite din nou, desi prima data cand m-am urcat pe ele dupa ascutire (acum vreo doua saptamani la o coborare de pe varful Urechea spre Busteni) era sa-mi iau cateva trante din cauza faptul ca prindeau mult prea tare, sau asa mi se parea atunci..

Vremea a fost destul de frumoasa, frig pentru o zi de primavara si cu ocazionalii fulgi de nea pe alocuri dar una peste alta a fost foarte ok, si am schiat pana n-am mai putut. Ultima coborare am facut-o pe carp, unde din nou zapada era alternanta, pulver destul de adanc pe alaturi si portiuni inghetate in zonele batute de vant. A fost ok, desi eram cam obositi fiind spre sfarsitul zilei, si a fost ok si faptul ca se putea cobora fara probleme pe schiuri pana telecabina. Tot ca fapt divers a fost si foarte ieftin, cartelele de o zi fiind decat 60 de lei in timpul saptamanii, iar de banii astia chiar schiezi ceva. E uimitor cand te gandesti ca anul trecut nu aveai cartele de o zi decat in foarte putine statiuni, pentru ca la diferenta de un an sa apara cam in toate statiunile de pe valea Prahovei.

Atmosfera din Valea Dorului.

Si iarna in martie pe carp.

Bis.

Predeal Ski

Ski in Predeal

Urmeaza un scurt ski report despre o zi la ski la Predeal in timpul saptamanii… Cica ar fi nins in weekend-ul destul de mult pe valea prahovei, nu foarte mult dar totusi derdelus-ul rapota 26 de centrimetri pentru Predeal, care parea sa fie destul de decent. Printre avantajele unei zile de schi in timpul saptamani: lipsa aglomeratiei, lipsa cozilor la instalatii, partii ce se mentin in stare buna mai mult timp iar ca dezavantaje faptul ca trebuie sa-ti iei o zi de concediu pe care ai putea sa o folosesti altminteri intr-un mod mai constructiv (un weekend prelungit spre exemplu).

Atfel incat ne gasim 5 oameni ai muncii lipsind de la munca intr-o zi de miercuri si in drum spre Predeal, eu, mike, vali, muha si calina aflati in cautarea unuia din putinele prileje de ski pe partiile autohtone din iarna aceasta. Eu si mike ne trezim ceva mai devreme si pe la 10 suntem sus pregatiti pentru primele coborari. A trecut un an si putin de cand mike si-a pus prima data schiurile in picioare aici si de cand am coborat pe sub teleferic la al doilea contact schiul (intr-un plug continuu binenteles, dar am ajuns jos cu doar doua cazaturi). Si acum imi amintesc cum m-am blocat in portiunea finala care era atunci putin inghetata si plugul nu mai mergea la fel de bine 🙂

Revenind la dimineata noastra nu sunt prea multe de zis, dimineata partiile au fost intr-o stare relativ decenta, pana pe la 11:30-12 dar ulterior au inceput sa apara portiuni rupte pe cam toate partiile. Zapada era faina doar pe sub teleferic sus dar partia a ajuns extrem de plina de pietre in ultima parte a zilei in portiunea inferioara, astfel incat am ajuns sa ne luam schiurile in spate pe ultimii 30m….

In acelasi timp destul de multa mizerie pe partie, iar exact inainte de telescaun cum cobori de pe Cocos sau de pe sub teleferic era o portiune de gheata cu ceva pamant, arata de-a dreptul hidos in peisaj, sincer chiar nu inteleg de ce nu muta unul din tunuri pentru a aveam macar zona de langa telescaun in regula. Adica pana la urma aceasta e zona care e vazuta de toti cei care vin sa-si ia cartele, daca pana si asta arata jalnic la ce poti sa te mai astepti.

In rest ne-am dat cam in a doua parte a zilei cu inima stransa pentru schiuri, si spre final mai mult de dragul de a ne da, dar asta e pana la urma, ar trebui sa fim consolati ca macar dimineata partiile au fost decente. Mai norocosi au fost vali, muha si calina care au avut schiuri de inchiriat, schiurile lor ramanand in service pe parcurusul zilei. De fapt aceasta mi se pare singura varianta in care s-ar merita, desi reprezinta un cost in plus iar partiile oricum nu prea ofera zapada ok de exersat tehnica.

Cateva poze cu starea partiilor sunt mai jos, singura varianta in care s-ar indepta lucrurile ar fi daca ar mai ninge cam 30cm peste stratul deja existent, altfel lucrurile raman vor fi cam triste. Partea buna e ca in momentul in care am trecut prin Sinaia ningea destul de sanatos, asa ca sperante sunt….

In portiunea finala de sub teleferic.

Bis



Clabucet.


Si sosirea de pe cocos si de sub teleferic.