Category Archives: Turcia

Sasvat – Ardahan, o zi ca un vis

Dimineata vine din ce in ce mai devreme, nu neaparat deoarece creste ziua, ci mai mult pentru ca ma misc catre est in fiecare zi, si Turcia are un singur fus orar. Reversul medaliei e ca si seara vine din ce in ce mai devreme, astfel incat acum e oarecum normal sa apuna soarele pe la 17:30, in comparatie cu 18:15 cum era pe langa Edirne.

In schimb a inceput sa mi se para extrem de natural sa ma trezesc odata cu rasaritul, si rareori am dormit mai mult de 06:00 in ultimele zile dar si culcarea vine considerabil de devreme. Astfel incat, si de data aceasta dupa o trezire matinala strang bagajele si sunt gata de plecare pe la 7 si un pic.

Astazi este ziua cea mare cand ar trebui sa urc intr-un pas de 2600 de metri pe care il am in cap de 2 zile si e in acelasi timp ziua in care ar trebui sa fac trecerea catre podisul Anatoliei. Cu alte cuvinte nu urc la 2600 pentru a cobora pana in fundul pamantului ci urc pentru a petrece urmatoarea perioada pe undeva pe la 2000 de metri.

Fix cum plec de langa Sasvat opreste un nenica care vazandu-ma cu muncesc cu viteza melcului turbat la deal se ofera sa ma ia pana la Ardahan. Dar cum e Khan Tengri prin forte proprii macar sa fie pana la capat, astfel incat continui sa toc metodic panta. Punctul de plecare de dimineata a fost la 1200 de metri si de aici se urca aproape continu pana la 2600 de metri.

Drumul si peisajele sunt absolut superbe, dupa cum se vede si din poze, dar trebuie totusi sa mentionez ca in comparatie cu drumurile din Romania drumurile de munte turcesti au pe alocuri gradienti care nu sunt deloc de ici de colo. Sa spunem doar ca de la 1200 pana la 2600 au fost 20 de kilometri care au durat 5 ore cu tot cu pauze.

Duse sunt momentele in care zburdam pe malul marii cu 20 de kilometri la ora fara efort, acum fiecare kilometru e muncit si rasmuncit, si fiecare suta de metri castigata in diferenta de nivel e moment de bucurie. In schimb sunt la munte, si mi se pare mult mai usor si mult mai putin plictisitor decat platul de pe malul marii. Sunt chiar extrem de frumosi muntii din zona asta a Turciei, si pe masura ce castig altitudine si pe masura ce se deschide zarea raman din ce in ce mai uimit.

Partea cea mai buna e ca nu e aproape deloc trafic, si pot sa ma labartez pe tot drumul in momentul in care pante devine mai haina. Chiar in varf ma intalnesc cu un motoclist calator care spre surpinderea mea e turc si pe deasupra vorbeste si foarte bine engleza si cu care ma dialoghez vreme de cateva minute pe temele obisnuite de gen planuri, vize locuri frumoase. Motorul dupa parerea mea e alt calibru, dar parca pe cei 20 de kilometri in urcare au fost cateva momente in care mi-ar fi placut sa apas doar pedala de acceleratie pentru a urca.

Saua e complet nespectaculoasa, mai degraba o campie domoala, dar cum incepe coborarea spre Ardahan se deschide nemarginit in fata platoul Anatoliei, cu dealuri vaste ce se ridica pana la 3000 de metri. Arata absolut genial, arata probabil cum arata si Mongolia si alte zona din Asia Centrala, lucru pe care l-au gandit probabil si turcii cand s-au hotarat sa se stabileasca aici. Si e foarte usor sa te fure scara lucrurilor sa sa nu-ti dai seama ca pana la orasul care se vede in zare mai sunt 30 de kilometri, desi el pare foarte aproape.

In Ardahan fac aprovizionarea cu mancare pentru ziua urmatoare si plec mai departe pentru a mai reduce din distanta pe care o mai am de parcurs pana la Ani, urmatorul loc prin care vreau sa trec. Doar ca dupa o urcare lunga, fiecare mic delusor pe care trebuie sa-l sar pare un veritabil munte, mai ales ca totul se petrece la 2000-2200 de metri si parca la inaltimea asta motorasele nu mai functioneaza la capacitate maxima.

Cum noapte vine foarte repede, mai merg cam o ora dupa lasarea intunericului, sub un cer incredibil de plin de stele. Pana acum nu am mai vazut un cer atat de plin de stele. Nu e aproape niciun fel de poluare luminoasa, aerul e incredibil de curat si esti in acelasi timp sus, luna rasare tarziu astfel incat toate conditiile au fost indeplinite pentru o mie si una de stele.

Datele zilei:

Distanta: 80km.
Diferenta de nivel: 1700+ / 800-.
Moral: 7.
Obiective: 8.

Pasuni inalte.

Pasuni inalte.

Munti, soare si o zi de vis.

Munti, soare si o zi de vis.

Ii sta chiar bine bicicletei intre munti.

Ii sta chiar bine bicicletei intre munti.

Urcand din greu.

Urcand din greu.

O zi de vis.

O zi de vis.

Victorie, nu chiar in pas ca in pas nu se vedea nimic interesant.

Victorie, nu chiar in pas ca in pas nu se vedea nimic interesant.

Intre munti.

Intre munti.

Hivernal.

Hivernal.

Calibre diferite.

Calibre diferite.

Nu chiar 2600 ca pe harta dar suficient.

Nu chiar 2600 ca pe harta dar suficient.

Vastitatea Anatoliei.

Vastitatea Anatoliei.

La ceas de seara.

La ceas de seara.

Urcare domoala, coborare domoala, si tot asa.

Urcare domoala, coborare domoala, si tot asa.

Sub o mie si una de stele.

Sub o mie si una de stele.

Sub o mie si una de stele.

Sub o mie si una de stele.

Muntele cu mai multe infatisari

E noapte si un catel tembel din satul vecin latra cu insistenta de cam o ora. In timp ce scriu postarea in cort nu pot decat sa sper ca la un moment dat o sa se plictiseasca si o sa se duca la alte treburi, dar deocamdata nu e decat extrem, extrem de enervant. Sunt cu cortul pus la 1300 de metri, dupa Sasvad, inainte de urcarea pana in pasul de 2600 de metri. Am preferat sa raman mai pe jos pentru a evita o noapte petrecuta in zapada si pentru ca pe valea pe care am urcat astazi a fost neasteptat de cald.

Nu stiu cum sunt climatele si microclimatele in Turcia, dar cert e ca la munte ma asteptam sa fie mai frig, si totusi astazi a fost prin zi in care as fi putut pedala in tricou si in pantaloni scurti. Iar odata cu microclimatele s-a schimbat in mod radical si vegetatia, de la un peisaj gen Elvetia de dimineata, o vale sterpa, stancaoasa si rosiatica pe care am inaintat la mijlocul zilei pana la zona de pasuni inalte ce se gaseste pe langa Sasvad. Peste tot munte si totusi diferente atat de mari, uneori chiar de la un versant la celalalt. Oricum arata extrem de spectaculos muntii astia, poate si pentru ca pana acum nu am mai vazut munti atat de sterpi care sa aiba in acelasi timp varfurile acoperite de zapada.

Si in acelasi timp si diferentele de nivel sunt mult mai mari, in vreme ce pedalez pe fundul unei vai la 400-500 de metri vad la distanta nu foarte mare varfuri inzapezite ce se ridica pana la 3400-3500 de metri, in interval de cativa kilometri, astfel incat trebuie sa sucesti putin gatul ca sa te uiti dupa ele. In schimb si toata ziuua a fost cam o urcare continua, si ritmul de peste 100 de kilometri pe zi de pe malul marii e doar amintire. Astazi viteza la deal variaza intre 5 si 10 kilometri la ora, dar cu pauze pentru poze si pentru odihna mi se pare ca trec mult mai repede decat acelasi numar de kilometri pe malul marii. Si in acelasi timp tot respectul pentru drumarii turci care au croit drumuri pe aici.

Datele zilei:

Distanta: 78km.
Diferenta de nivel: 1400+ / 500-.
Moral: 8.
Obiective: 8.

Ultima zi la mare pe anul acesta

Dimineata ne trezim tarziu si profit de internet pentru a urca inca un calup de poze pe Picassa, dupa care strangem totul in coburi si ne urnim de data acesta in fomatie de 3 pe drumul catre Hopa. Astazi pedalez primii 40 de kilometri impreuna cu Jan si Irina pana in Suermene unde ii asteapta urmatoarea gazda, iar dupa despartire sper sa prind acceleratul de vant de la ora 12:00.

In ultimele zile pedalate pe malul marii am avut in general parte de vant bun si in dupa-amiaza aceasta se anunta un mic uragan benefic, ce vine din pacate la pachet si cu destul de multa ploaie. Asta e, tinand cont ca vreau sa se termine odata kilometrii plictisitori de pe malul marii, prefer sa ma ud astazi si sa incerc sa gasesc un hotel ieftin pe langa Hopa.

Doar ca prognoza de pe foreca e doar partial corecta si intr-o prima faza vine doar ploaia, o ploaie sanatoasa de primavara care nu da semne sa se opreasca prea curand, si abia cu 2 ore inainte de lasarea intunericului vine si vantul mult dorit. Dar si atunci cand vine se porneste cu forta unui mic uragan ce bate din directia buna si care ma impinge la sfarsit de zi cu viteze de 25-30 de kilometri pe ora.

Avea o tenta usor apocaliptica micul uragan combinat cu ploaia sanatoasa de primavara si cu mine ce pedala de zor prin noapte cu gandul la hotelul pe care speram sa il gasesc in Hopa. Iar cand ajung pana la urma destul de aproape de Hopa intr-un mic oras gasesc cel mai ieftin hotel de pana acum, 30 de lire (aproximativ 10 euro) cu tot cu mic dejun si cu tot cu internet, care ma ajuta sa mai rezolv din treburi.

A doua zi vine momentul sa ma despart de mare, cum altfel daca nu cu o urcare de 1000 de metri diferenta de nivel ce incepe fix de pe malul marii, din Hopa. Partea buna e ca am scapat de traficul principal si desi mai sunt masini ce trec din cand in cand, nu se compara cu traficul ultimelor 2 zile petrecute pe malul marii. Si intr-un fel prefer muntii cu tot cu urcari si coborari si mai putini kilometri pe zi plictiselii de pe drumurile drepte. Aici ai mere, o urmatoare serpentina, un loc bun pentru poza, o scurta coborare care sa-ti puna zambetul pe buze si poate cel mai important, ai tot timpul o priveliste care se schimba. Muchii, drumul, varfuri, rauri toate sunt elemente ce se combina in nenumarate moduri.

In principiu ar trebui sa urc de la 0 la 2000 de metri pana la nivelul la care se gaseste podisul din partea estica a Turciei, nu inainte de a trece de un pas de 2600 de metri. Dar pana acolo e cale lunga si trebuie sa trec prima data de Arvin cu cele 2 baraje ce au fost sapate in inima muntelui. Prima noapte ma prinde fix pe malul primului baraj, cu varfuri acoperite de zapada in jur si cu un peisaj care imi aminteste de Elvetia, doar cu moschei in loc de biserici in fiecare satuc.

Muntii astia arata extrem de spectaculos, si de-abia astept sa mai castig in inaltime sa vad cum arata de sus.

Datele zilei:

Distanta: 150km.
Diferenta de nivel: 400+ / 400-.
Moral: 6.
Obiective: 3.

Datele zilei:

Distanta: 67km.
Diferenta de nivel: 930+ / 760-.
Moral: 8.
Obiective: 7.

Gata de drum.

Gata de drum.

In formatie extinsa.

In formatie extinsa.

Ce inseamna sa fii blonda intr-o tara in care nu prea sunt blonde...

Ce inseamna sa fii blonda intr-o tara in care nu prea sunt blonde…

Jan si Irina

Jan si Irina

Of

Of

O despartire furtunoasa de mare.

O despartire furtunoasa de mare.

Ca in Sri Lanka, plantatiile de ceai de langa Hopa

Ca in Sri Lanka, plantatiile de ceai de langa Hopa

Verde crud.

Verde crud.

Foarte multe case in Turcia sunt ridicate in panta, la cat de denivelat terenul nici nu e de mirare.

Foarte multe case in Turcia sunt ridicate in panta, la cat de denivelat terenul nici nu e de mirare.

Mere, munte si mare.

Mere, munte si mare.

Pe coasta dealului,

Pe coasta dealului,

Ca in Elvetia.

Ca in Elvetia.

Cer de primavara.

Cer de primavara.

Se vede o casuta pe coasta dealului pentur a evalua scara lucrurilor.

Se vede o casuta pe coasta dealului pentur a evalua scara lucrurilor.

Locul de cort.

Locul de cort.

Trabzon – viza de Iran si o intalnire neasteptata

In timp ce consulul iranian verifica meticulos pasaportul pentru orice vize suspecte, eu stau cuminte in asteptare sub privirea destul de apriga a lui Komeni, parintele republicii islamiste Iran. Cam acesta ar fi principalul motiv pentru care am facut ultimii 400 de kilometri pe drumul destul de neinteresant si destul de aglomerat de pe malul marii, si anume obtinerea vizei pentru Iran, caci Trabzon cred ca e locul cel mai usor de pe lumea asta in care se poate obtine aceasta viza. In primul rand nu ai nevoie de scrisoare de invitatie si in al doilea rand, daca se da, se da aproape pe loc (lasi pasaportul dimineata si il iei la dupa-amiaza). Prin comparatie, in Bucuresti ar dura 2 saptamani si ai nevoie de scrisoare de invitatie, si desi in general nu sunt probleme nu este garantat ca iei viza. In Trabzon atat timp cat nu ai viza de Israel (sau pentru alte state aflate pe lista neagra a iranienilor), in principiu, nu e nici o problema.

Odata lasat pasaportul la consulat trebuie sa vad cum reusesc sa rezolv cealalta mare problema care a aparut cu o seara inainte, ar trebui sa gasesc o salteluta sau un izopren in Trabzon. Initial ma gandeam ca sunt ceva sanse sa gasesc un magazin cu echipament montan in unul din cele mai mari orase de la malul marii Negre, caci pana la urma muntii sunt la o aruncatura de bat. In plus, cautand pe internet cu o seara inainte, gasisem adresa unui magazin de munte, asa ca ma apuc sa iau la pas strazile Trabzonului in cautarea lui. Doar ca surpriza, cand ajung la adresa respectiva, magazinul ioc si intreband in stanga si in dreapta oamenii nici nu stiau nimic de el. Cu ceva noroc dau de un turc de treaba care ma duce la un mic magazinas care are echipament de vanatoare de pescuit si aici dau de ceea ce era probabil ultimul izopren din Trabzon. Subtire, poate prea subtire, de tip vechi cu folie pe o parte, fix ca cel pe care l-am avut in urma cu 10 ani. Nu e ideal, dar ca solutie temporara ar trebui sa ma descurc cu el.

Problema a fost ca salteluta cu care am plecat din Romania, un Therm-a-rest din 2007 care a vazut destul de multe la viata ei s-a “bulbucat” brusc in seara de dinainte, si chiar daca “bulbucarea” a fost destul de estetica in forma de inima, perna incorporata cu care m-am ales nu prea era unde trebuia si se marea cu repeziciune. Asa ca decat un balon mai bine un izopren subtire, asta cel putin pana in Teheran unde mi-au trimis oamenii de la Therm-a-rest salteluta de schimb. Mult prea tare departamentul de suport al oamenilor, m-au sunat pe numarul de Turcia si pe baza pozei cu bulbucare au zis ca-mi trimit o saltea in schimb atata timp cat le dau o adresa. E mai complicat cand esti tot timpul pe drum, dar pana la urma in Teheran trebuie sa stau cam 2-3 zile si daca ajunge la hotelul la care le-am zis sa o trimita ar trebui sa pot sa o recuperez.

Dupa ce fac rost de izopren si dupa ce imi pun burta la cale cu ciorba si lamancun e deja timpul sa ma duc inapoi la consulat pentru a lua pasaportul cu viza. Totul merge snur, si cu viza de Iran pe pasaport vine momentul sa ma urc din nou pe bicicleta si sa ies din Trabzon cu speranta de a gasi un loc de cort. Si in timp ce cobor pe bicicleta prin mica piateta centrala din Trabzon, mai sa sara pe mine 2 nemti, plecati si ei cu bicicletele pana in Mongolia.

Acum, oricat de mica e lumea si oricat de multi cicloturisti sunt prin Asia, desi sincer nu cred ca sunt prea multi, probabilitatea sa te intalnesti mai ales intr-un oras atat de aglomerat cum e Trabzon-ul e incredibil de mica. Dar odata intalniti mi s-a parut extrem de interesant sa stau de vorba cu ei (si de data asta tot in germana, si acum clar prin Turcia am folosit mai mult germana decat engleza) si sa aflu care au fost experientele lor prin Turcia. Si mai ales, atunci cand calatoresti singur, momentele in care dai de alti oameni plecati pe acelasi drum si im momentul cand schimb impresii sunt mai mult decat binevenite.

Cum oamenii stateau la o gazda de warmshowers care avea inca o canapea libera pana la urma l-au sunat sa il intrebe daca poate sa ma primeasca si pe mine, si astfel m-am ales cu inca o noapte petrecuta in pat si poate mult mai important, cu un dus cald si cu mult stat de vorba cu gazda noastra si cu Jan si cu Irina. Irina nu e un nume deloc german si tipa era din Rusia si pe traseul spre Mongolia urmau sa treaca si prin orasul natal.

O zi scurta, de doar 50 de kilometri, inca o viza pe pasaport si o intalnire neasteptata.

Datele zilei:

Distanta: 50km.
Diferenta de nivel: 150+ / 150-.
Moral: 6.
Obiective: 6.

Micul dejun.

Micul dejun.

Intalnirea cu Irina si cu Jan, din categoria cat de mica e lumea cicloturistilor.

Intalnirea cu Irina si cu Jan, din categoria cat de mica e lumea cicloturistilor.

Si viza pentru Iran, motivul pentru care am ales sa trec prin Trabzon. Acum urmeaza muntii.

Si viza pentru Iran, motivul pentru care am ales sa trec prin Trabzon. Acum urmeaza muntii.

Din categoria ce cara fetele dupa ele prin jurul lumii.

Din categoria ce cara fetele dupa ele prin jurul lumii.

Samsun, Ataturk si inca o mostra din ospitalitatea turceasca

In Samsun va fi zi de pauza, in primul rand pentru a spala hainele si pentru a usca lucrurile dupa 3 nopti petrecute la cort dar si pentru recuperarea dupa 4 zile de pedalat. Spalatul hainelor e o adevarata problema, sau mai bine zis nu spalatul in sine ci uscatul lor, pentru ca afara inca nu e suficient de cald pentru ca acestea sa se usuce intr-un timp realist oricat de bine le-as vantura pe bicicleta.

Astfel incat de fiecare data cand hainele curate sunt pe terminate incerc sa ajung intr-un oras in care pot sa stau la cineva care sa aiba si masina de spalat. Si in cazul acesta orasul este Samsun iar gazda pentru 2 nopti e Hassan Ali, student la inginerie alimentara si angajat la o fabrica care face un fel de Nutella. Odata rezolvata seara problema cu hainele am fost scos la masa de oameni si am cunoscut tot grupul de prieteni, pacat ca e cam greu cu engleza. Si intr-un fel mi se pare surpinzator cat de multi tineri nu stiu engleza sau stiu foarte putina engleza, sau nu neaparat engleza dar o limba straina…

Revenind la titlu, Samsun e important pentru turci pentru ca de aici a inceput Ataturk razboiul turc de independenta in 1919, intr-un moment in care fostul imperiu otoman era in mare parte sub ocupatia fortelor straine dupa infrangerea din primul razboi mondial. Despre turci pana acum pot spune ca sunt destul de nationalisti si din cat am pedalat pana acum mi se pare ca steagurile flutura la fiecare colt de strada. Iar legat de Ataturk, omul e incredibil de iubit in Turcia (spre exemplu orice insulta asupra lui se pedepseste prin lege), iar a doua zi cand am fost cu Ali sa vizitez o reconstructie a vasului cu care a venit in Samsun, omul a spus clar ca daca Ataturk ar veni din nou, ar fi gata sa-si dea viata pentru el.

Acum nu zic nu, Ataturk chiar a fost foarte tare prin ce a reusit sa faca, de la razboiul de independenta, trecand prin formarea Turciei si pana la reformele economice care au fost destul de radicale in momentul respectiv si deloc usor de implementat. Dar in anumite momente poate parea putin exagerat. Tot legat de Ataturk, numele lui a fost Mustafa Kemal dar in 1934 parlamentul turc a votat ca al treilea nume “Ataturk”, insemnand tata al turcilor sa ramana unic si intotdeauna asociat cu persoana lui.

Ospitalitatea oamenilor a fost foarte tare si de data asta si la un moment dat poate deveni chiar putin deranjat cand nu te lasa sa faci mai nimic prin apartament, sau nu te lasa sa platesti pentru anumite lucruri, sau atunci cand isi iau rolul de ghid atunci cand ai putea sa descoperi orasul si singur. A doua seara am nimerit la un fel de petrecere de zi de nastere al unuia din prietenii lui Ali, o petrecere putin ciudata tinand cont ca oamenii nu prea beau nimic. In schimb se fumeaza destul de mult in Turcia, sau cel putin printre tinerii pe care i-am intalnit pana acum fumatul e inca un viciu in floare.

Dupa Samsun au urmat doua zile de pedalat pe malul Marii Negre catre Trabzon, si trebuie spus ca arata extrem de interesant combinatia de munte si mare din nordul Turciei, mai ales pe masura ce inaintezi catre est si pe masura ce incep sa apar varfuri de 3000 de metri acoperite de zapada ce par sa se ridice direct din apa marii. In schimb drumul in sine a fost plictisitor, plat si cu mult trafic in comparatie cu locurile prin care am fost pana acum prin Turcia. Iar in comparatie cu zilele anterioare gasitul unui loc de cort seara nu era deloc simplu pentru ca sunt destul de multe sate si statiuni insirate, noroc cu plantatiile de aluni ce ofera un loc numai bun de pus cortul. Zile lungi si rapide, cu soare si cu vreme buna.

Datele zilei:

Distanta: 160km.
Diferenta de nivel: 400+ / 400-.
Moral: 6.
Obiective: 4.

Datele zilei:

Distanta: 130km.
Diferenta de nivel: 400+ / 400-.
Moral: 5.
Obiective: 3.

Masa de dimineata la Ali si Omur, gazdele din Samsun

Masa de dimineata la Ali si Omur, gazdele din Samsun

Locul in care Ataturk a inceput razboiul de independenta al turcilor.

Locul in care Ataturk a inceput razboiul de independenta al turcilor.

Zi de nastere.

Zi de nastere.

Pe malul marii.

Pe malul marii.

2000 de kilometri, si rotile se invart in continuare.

2000 de kilometri, si rotile se invart in continuare.

Chiar daca sunt in forma de inima, probleme cu echipamentul.

Chiar daca sunt in forma de inima, probleme cu echipamentul.

In plantatia de aluni.

In plantatia de aluni.

Pe malul marii.

Pe malul marii.

Odihna

Odihna

De la 1400 de metri pana pe malul marii

Inca o dimineata la munte, dar si de data aceasta cerul e aproape senin in dimineata asta, doar cu cativa nori inofensivi la linia orizontului. Si daca e munte, e din nou iarna, pentru a treia oara de cand am plecat din Romania. Drumul catre Alacam serpuieste pe culmile unor munti-dealuri pe la 1200-1400 de metri cu privelisti superbe catre adevaratii munti care se vad in departare catre est.

Din loc in loc sunt catune imprastiate pe coastele dealurilor si dupa numarul de grajduri si dupa peisaj, e clar ca oamenii nu pot sa traiasca decat din cresterea animalelor aici. Drumul e in schimb unul din cele mai frumoase drumuri pe care am fost pana acum in excursia asta, in primul rand pentru ca are o deschidere incredibila si esti tot timpul pe sus. Urci de behai pana in ultimul pas de la 1440 de metri, dar literalmente, de aici pana pe malul marii urmeaza o coborare de 30 de kilometri continua, cu asfalt bun si cu panta numai buna pentru a nu uza prea mult sabotii de frana. Fara comentarii, a fost absolut superb!

Din Alaciam pana in Samsun sunt 80 de kilometri, 28 pana in Bafra si inca 52 din Bafra pana in Samsun. Ajuns la ora 12 in Alaciam eram destul de increzator ca pot sa ajung in Samsun fara probleme pana seara, asta pana cand s-a pornit vijelia dinspre est. Am mai vorbit despre experienta pedalatului impotriva vantului, dar de data aceasta totul a fost la un alt nivel. Verificand Foreca oamenii spuneau vant de 60 de kilometri la ora, iar eu pe plat pedalam din greu pentru a inainta cu 8-9 kilometri la ora. Dupa 3 ore si jumatate abia ajunsesem pana in Bafra, cu o medie de 9 kilometri pe ora.

Ce e cel mai frustrant, in schimb, e senzatia ca muncesti degeaba, si ca daca te-ai opri si ai astepta sa treaca vijelia (care de data aceasta era sporita si de faptul ca totul era plat si nu avea ce sa opreasca vantul), a doua zi kilometri acestia ar curge mult mai usor. Iar dupa media asta orara incep deja sa am mari dubii ca pot sa ajung pana in Samsun, dar in acelasi timp acolo ma asteapta gazdele gasite pe warmshowers, un dus cald si cel mai important posibilitatea de a-mi spala hainele. Si nu pot decat sa apreciez din nou inventia masinii de spalat. Oricum, ca si experienta, pedalatul impotriva uraganului pot sa o compar cu lupta impotriva morilor de vant, un exercitiu in neputinta.

In Bafra opresc la o benzinarie pentru a reumple bateriile cu ce altceva decat cu cola si cu chips-uri, si aici sunt luat in primire de toti de la bezinarie care ma intreba de unde vin, incotro merg, managerul benzinariei e tot biciclist, povesteste despre cum e cu biciclistii prin Turcia, vor sa-mi dea ceai, dar eu nu am timp, si in vreme ce se apropie lasarea serii vreau sa o iau din loc pentru a incerca totusi sa ajung pana in Samsun in seara asta.

Dar odata cu lasarea serii vantul incepe sa se opreasca si pot din nou sa inaintez cu 15-20 de kilometri la ora. Si e incredibil, cum dupa vantul de la pranz, acum desi bate tot din fata, chiar mi se pare ca am vant din spate, si dupa inca doua ore de pedalat ajung in sfarsit la Hasan Ali, biciclistul si gazda primitoare din Samsun. Dar per total au fost cei mai obositori 130 de kilometri pedalati pana acum.

Cand esti pe bicicleta, esti in voia vantului, a ploii, a ninsorii si a elementelor in general. Un vant din fata nu inseamna doar o jumatate de litru in plus la consum, ci o veritabila lupta pentru fiecare kilometru. Si totul se schimba atat de repede, iar ziua de azi cred ca a fost exemplul perfect pentru cum poti trece de la o extrema la alta. De la iarna la 1400 de metri la primavara pe malul marii. De la lupta impotriva uraganului, la un usor vant din spate, toate in interval de cateva ore. Nu ai cum sa te plictisesti in modul acesta.

Datele zilei:

Distanta: 130km.
Diferenta de nivel: 500+ / 1700-.
Moral: 6.
Obiective: 8.

Cerul de dimineata.

Cerul de dimineata.

Tot la deal.

Tot la deal.

Detalii.

Detalii.

De aici doar la vale.

De aici doar la vale.

Tot in jos pana la mare.

Tot in jos pana la mare.

Moeciu de Turcia.

Moeciu de Turcia.

Drumul meu si marea in departare.

Drumul meu si marea in departare.

Cu lemnele catre sat.

Cu lemnele catre sat.

Pedaland catre Samsun

Pedaland catre Samsun

Soare, senin si scurtatura peste un munte de 1500 de metri

Dimineata vine rece si inghetata, cu apa bocma si cu cortul acoperit de chiciura si de condens, inghetat pe interior. In schimb e uscat si pentru prima data in multe zile e complet senin, fara niciun nor pe cer, iar vremea va ramane asa toata ziua. In plus bate si un usor vanticel din directia potrivita, astfel incat moralul e destul de sus si cu picioarele bocna dupa ce le bag in incaltarile inghetate incerc sa ma misc cat mai repede pentru a profita de vremea buna si vant.

Locul de cort a fost si de data aceasta superb, cu un iz de toamna si data acesta a fost uscat de dimineata, fara ploaie fara zapada, doar cu un pic de chiciura ce inseamna ca si in dimineata asta strang cortul ud. Pe masura ce inaintez catre est dimineata vine tot mai repede si seara la fel. Oricum nu are importanta ce arata ceasul atunci cand rasare soarele, dar in mintea mea ziua ar trebui sa creasca, nu sa scada, iar impresia generala e ca seara se apropie din ce in ce mai repede. Turcia e o tara imensa cu un singur fus orar pana la urma.

Un singur lucru a ramas in schimb constant de la prima intrare in Turcia, chemarea la rugaciune ale muezinilor pe care o aud in fiecare dimineata si in fiecare seara atunci cand strang si pun cortul. O aud de fapt de 5 ori pe zi si am invatat sa ghicesc putin ora dupa ele, dar in momentul in care campezi in pustietate si din toate satele din imprejurimi incepe sa se auda chemarea la rugaciune. chemarea incepe putin decalat in fiecare sat, si vocea fiecarui muezin si chemarea e putin diferita, si rasuna dealurile si valea cu cuvintele cu care incepe chemarea “Allāhu akbar, Allāhu akbar”, “Dumnezeu e cel mai mare!”. Dimineata se mai adauga pentru a impulsiona trezirea “Rugaciunea e mai buna decat somnul”.

Primii 70 de kilometri de astazi sunt intr-o usoara coborare pe valea larga a unui rau ce pare in anumite momente secat. In Turcia nu mi-a fost niciodata clar in ce directie curg raurile, pentru ca relieful e atat de muntos si de haotic incat nu sunt directii clare ca in Romania de genul toate raurile la sud de Carpati curg spre Dunare. Aici unele sunt secate, unele curg doar in anumite perioade, unele se termina in baraje de acumulare si nu poti niciodata sa te bazezi ca drumul urmeaza firul unui rau si e doar deal sau doar vale.

In schimb ritmul de inaintare e unul de zile mari si kilometrii curg astazi fara efort. Pe drum trec si pe langa o inmormatare musulmana. Tot vazand cimitire si morminte in locuri care de care mai pitoresti, chiar ma intrebam daca exista un fel de ritual de inmormantare. Tot pe drum ma opresc 3 turci care tocmai luau pauza de masa si imi dau un fel de variatie lamanchun, foarte bun de altfel.

Mai departe drumul ajunge in Beybuku de unde sunt doua variante de a ajunge inapoi la Marea Neagra. Una pe un drum secundar peste munte, putin mai scurta dar cu mult de urcat, si una putin mai ocolita cu mai mult trafic pe drumul secundar. Nu cred ca e greu de ghicit ce am ales. La plecarea din Beybuku pe scurtatura am tot fost oprit de turci care era curiosi de unde vin si care toti imi spuneau ca e mult de urcat pana trec muntii spre Acalam si ca e zapada. Asa o fi, dar am intrat deja pe drum si e cam tarziu sa ma intorc, mai ales ca maine seara ar trebui sa ajung in Samsun.

Toate bune si frumoase pana cand apare un indicator cu 10% panta pentru urmatorii 10 kilometri. Initial am zis ca e greseala, dar dupa 2 ore si 8 kilometri in urcare mi-am dat seama ca a fost pus bine indicatorul si oricum trebuia sa se compenseze putin usurimea cu care s-au scurs kilometri din prima parte a zilei. In schimb drumul e absolut superb si pot spune ca a fost una din cele mai frumoase scurtaturi pe care am fost pana acum. Pe langa faptul ca masinile treceau cam una la o jumatate de ora (nu cred ca erau prea multi cu masina care voiau sa sara muntele pe aici) peisajele sunt absolut superbe, cu sate insirate pe coasta dealurilor pe la 1000 de metri, cu munti in jur si cu zapada.

Soarele apune inainte de a ajunge in unul din putinele sate de pe drum, care nu cred ca au vazut turisti in ultima suta de ani si unde devin o mica vedeta incercand sa cumpar ceva de mancare de la magazinul satului. Cam greu cu explicatul a ce vreau sa cumpar, dar gasesc pana la urma bulgur, crema de ciocolata, mere, branza din sat toate cumparate de la un mos turc ce tinea magazinul, care chiar voia sa ma ajute.

Pana cand termin cumparaturile s-a lasat deja noaptea, dar in seara asta o sa mai pedalez cativa kilometri pentru a gasi un loc de cort si pentru a scurta putin kilometrii pentru ziua urmatoare. In plus, deja e zapada peste tot, si nu am nici un chef sa pun cortul in zapada, eventual cu ceva noroi, iar luna e aproape plina si se vede ca ziua. Iar muntii si locurile arata cel putin magic sub lumina lunii.

Dupa inca 12 kilometri in urcare mai usoara gasesc pana la urma si un loc de cort fara zapada, sub un palc de brazi pe marginea drumului si in timp ce pun cortul vad cum umezeala de el ingheta instant. Clar o sa fie frig si in noaptea asta. Frig dar uscat.

Datele zilei:

Distanta: 110km.
Diferenta de nivel: 1600+ / 930-.
Moral: 9.
Obiective: 7.

Imparte o cola cu Zeynep, mai tarziu am aflat ca Zeynep e nume de fata si inca n-am gasit-o sa impart o cola cu ea. Oricum frig.

Imparte o cola cu Zeynep, mai tarziu am aflat ca Zeynep e nume de fata si inca n-am gasit-o sa impart o cola cu ea. Oricum frig.

Chiciura.

Chiciura.

Dimineata senina.

Dimineata senina.

Drumul ce asteapta.

Drumul ce asteapta.

Si muntii ce asteapta.

Si muntii ce asteapta.

Fara trafic.

Fara trafic.

Unul din satele turcesti.

Unul din satele turcesti.

Tot din categoria lucruri primite de pomana.

Tot din categoria lucruri primite de pomana.

Traditional

Traditional

Salbaticie.

Salbaticie.

Sub lumina apusului.

Sub lumina apusului.

Inserare, si satul cocotat la 1000 de metri.

Inserare, si satul cocotat la 1000 de metri.

Singuratic.

Singuratic.

Lumina ca ziua.

Lumina ca ziua.

Revenirea iernii, prin podisurile Turciei.

Bun… Si vine si dimineata si iata ca afara a nins peste noapte si totul este alb. E a doua intalnire cu iarna de cand am plecat, dupa viscolul din Shumen. In schimb de data asta fiind cu cortul pus destul de sus si avand destul de multa deschidere in jur profit de moment si de un rasarit extrem de spectaculos pentru a ma juca cu trepiedul si cu aparatul.

Mi se pare incredibil cat de scurte sunt si cat de repede trec momentele in care lumina e perfecta si cand totul se aliniaza. Si imi place la nebunie cat de pe faza trebuie sa fii in momentele respective pentru a nu rata nimic. Chiar daca in cazul acesta din momentul in care m-am trezit pana cand am reusit sa plec au trecut aproape doua ore si jumatate.

Doar ca odata ce am plecat imi dau seama ca frana fata e intr-o stare incerta si dupa ceva incercari de a mesteri la ea si dupa ce reusesc sa busesc putin un filet de plastic ma hotarasc sa schimb sabotii, cam repede fata de cum planuisem dar poate am ceva sanse sa gasesc inca 2 perechi de saboti de schimb in Trabzon, Tabriz sau Teheran. Doar ca operatiunea de a schimba sabotii de frana cu mainile inghetate pe viscol nu a fost chiar asa de placuta. Totusi din proprie experienta atunci cand apare o problema cel mai bine e sa o rezolvi din timp, altfel piticul si nelinistea nu mi-ar fi dat pace toata ziua.

Inainte de pasul de 1200 de metri ninge ca in povesti pentru cateva minute cu fulgi mari care ma fac sa uit ca sunt aproape de mijlocul lui martie. In schimb pe coborarea lunga spre Kastamonu trec din nou la primavara rece cu care m-am obisnuit in ziua de dinainte. E extrem de interesant cum in zilele astea am tot trecut de prea multe ori de la iarna spre primavara si inapoi. Totusi departe de coasta vremea e rece si se simte, si din nou imi pare bine ca am dupa mine hainele de iarna.

In Kastamonu iau o pauza de masa unde incerc o specialitate locala, Etli Ekmek, un fel de paine cu carne. Bine nu e chiar paine cu un fel de aluat mai subtire decat cel de pizza care e folosit in Turcia pentru mai multe feluri de mancare. Etli Ekmek e bun dar nu ma da pe spate, dar cu stomacul plin continui catre Taskopru, patria usturoiului, de unde cred ca vine tot usturoiul turcesc care e in Romania. Fiind in plina campanie electorala toti candidatii au si usturoiul pe posterele electorale, atat de important e pentru regiune.

Cerul e in inchis, dar norii sunt extrem de spectaculosi si contribuie din plin pentru a evidentia vastitatea peisajului. Pentru ca Turcia, la fel ca alte tari ce vor urma de acum incolo, e in primul rand vasta iar scara la care se intampla lucrurile pare alta. Vezi drumul in fata kilometri buni, daca nu zeci de kilometri iar varfurile domoale ale platoului se pierd undeva in zare si ochiul e liber sa zburde in voie. Traficul e putin si complet nederanjant si mi se pare ca prin anumite zone si mai ales pe drumurile secundare Turcia e o tara foarte faina de facut pe bicicleta.

Locul de cort e perfect, retras de drum intr-o veche pasune pe la 800 de metri in mijlocul podisului. Si de data asta nici nu ninge, nici nu ploua, e frig si e uscat. Iar inovatia culinara din seara asta e terminatul lucrurilor care le am prin bagaje, adica paste cu supa si cu branza (toate la un loc). Si chiar a iesit foarte buna combinatia!

Datele zilei:

Distanta: 91km.
Diferenta de nivel: 620+ / 1175-.
Moral: 7.
Obiective: 5.

Dimineata pe racoare.

Dimineata pe racoare.

Ninsa.

Ninsa.

E soare si zapada, moralul e sus.

E soare si zapada, moralul e sus.

Momente perfecte.

Momente perfecte.

Spectacol.

Spectacol.

Turcia.

Turcia.

Inainte de a da jos barba.

Inainte de a da jos barba.

dupa 3 saptamani.

dupa 3 saptamani.

Primul pas, Rakim 1230m.

Primul pas, Rakim 1230m.

Ninge ca-n povesti.

Ninge ca-n povesti.

Primarul usturoiului.

Primarul usturoiului.

Drum intins.

Drum intins.

Cer de primavara.

Cer de primavara.

Spre senin.

Spre senin.

Parasit.

Parasit.

Cer epic.

Cer epic.

Vastitate.

Vastitate.

Intre senin si furtuna, prima intalnire cu muntii.

Cred ca primavara asta o sa ma mai tot joc cu trecerea intre primavara si vara. Pana acum, cel putin, am facut-o de doua ori si probabil prin muntii prin care voi trece dupa Trabzon, de unde trebuie sa iau viza pentru Iran, o sa mai dau cu nasul de iarna cel putin inca odata. Dar deocamdata, iata ca am mai intalnit-o pe doamna iarna inca odata in momentul in care am plecat din Safranbolu.

Macar dimineata a fost soare si frumos, un soare cu dinti, ce e drept, dar cum l-am vazut pentru prima data dupa 5 zile de nori si ploaie a contat prea putin. Din Safranbolu drumul meu inainteaza spre vest printr-o zona de podis inalt catre Kastamonu, urmatorul oras mare aflat la 110 kilometri distanta. Cum dimineata am reusit sa ma mosmondesc destul de mult si cum am mai stat ceva pentru a mai face poze nu am de gand sa trec de oras si planuiesc sa ma opresc cu putin inainte de el,

Pana la Kastamonu e in schimb un pas de 1200 de metri de trecut, astfel incat aproape tot drumul in afara de ultimii kilometri e intr-o usoara urcare. Macar bate usor vantul din spate, si lucrul acesta chiar se simte, iar in timp ce pedalez, imi dau seama ca intre toate conditiile meteo pe care poti sa le intalnesti pe bicicleta, vantul din fata e cel mai putin de preferat.

Despre Turcia, in schimb, trebuie spus ca desi are aglomerari urbane cu densitatea foarte mare, cum e Istanbulul spre exemplu, per total tara are cam aceasi densitate ca si Romania, iar in zonele muntoase e destul de multa pustietate. Si traficul scade simtitor in intensitate pe masura ce te departezi de orasele mari, astfel incat si pe drumuri relativ principale se intampla destul de des sa pedalezi singur, fara zumzetul masinilor.

Si dupa soarele de dimineata au inceput sa se stranga si in stanga si in dreapta nori amenintatori de ziceai ca vine sfarsitul lumii, dar in mod miraculos am reusit sa ma strecor printre ei, asta pana la ceasul serii cand ninsoarea m-a prins din urma, astfel incat am renuntat sa mai ajung in pasul de 1200 de metri si m-am oprit cu 20 de kilometri inainte de el, intr-un loc frumos in care ba stralucea luna extrem de puternic, ba fulguia usor.

Datele zilei:

Distanta: 80km.
Diferenta de nivel: 1080+ / 550-.
Moral: 7.
Obiective: 6.

Pensiunea dintr- veche casa otomana.

Pensiunea dintr- veche casa otomana.

Deasupra orasaului.

Deasupra orasaului.

1500, inca putin.

1500, inca putin.

Intre senin si furtuna

Intre senin si furtuna

Sfarsitul lumii.

Sfarsitul lumii.

Copacul, bicicleta si omul.

Copacul, bicicleta si omul.

Sub clar de luna.

Sub clar de luna.

Safranbolu, orasul fara turisti

In vrme ce hoinaresc pe stradutele mici si intortocheata ale orasului vechi nu pot sa nu ma intreb daca nu cumva sunt singurul turist din oras. Intr-o zi mohorata si ploioasa de martie, complet in afara sezonului turistic, orasul pare pustiu. Doar localnicii isi duc viata mai departe in acelasi ritm, fara sa se sinchiseasca daca in jur sunt sau nu turisti.

Acum stau sa ma gandesc ca oricat de frumoase si de pitoresti arata micile stradute cu piatra cubica (care prin Turcia nu prea e deloc cubica) in momentul in care imbatranesti si atunci cand e vreme urata nu e deloc usor sa traiesti intr-un astfel de oras. Si totusi imi place cum arata si chiar pe vremea posomorata pe care am nimerit-o am gasit lucruri care sa imi fure ochiul. Mi-a placut foarte mult poate si tocmai pentru ca parea lipsit de turisti, cel putin in comparatie cu aglomeratul Istanbul.

Pe la ora unu se termina orele pentru copii care invata in scoala de langa centrul vechi, si incep sa se reverse ca un fluviu galagios pe o straduta strajuita de case vechi. UnIi insotiti de mame care cred ca sunt in proportie destul de mare casnice, altii singuri sau in grupuri si grupulete si altii insotiti de bunici. O scena pe cat de plina pe viata pe atat de universala si prin care am trecut cu totii.

Safranbolu e renumit pentru cartiere cu case vechi otomane ce s-au pastrat foarte bine. Cel mai bine cred ca pot sa-l compar cu un fel de Sighisoara in varianta otomana. Arata extrem de pitoresc si pentru ca orasul practic e asezat pe un mic canion sapat de un rau in stanca si casele sunt asezate si adapostite de peretii acestui canion. Iar in zona centrala langa vechea moschee se afla mai multe stradute mici care vara sunt acoperite cu bolte de vie, stradute in care isi faceau meseria acum 100 de ani vechii mestesugari. Acum in schimb turismul si schimbarea timpurilor a facut ca in loc vechilor magazine mestesugaresti sa apara o multime de capcane pentru turisti cu diverse suveniruri si amintiri.

Si chiar imi place sa hoinaresc fara sens cu aparatul la gat sau la spate si mi se pare ca in comparatie cu mersul pe bicicleta, mersul pe jos iti ofera o libertate mai mare de a explora un loc. Pe bicicleta poti vedea mai multe lucruri intr-un timp mai scurt, dar un loc si un oras cred ca se descopara mai bine la pas. Dar cum e zi de pauza si de recuperare, dupa hoinareala de prin orasul vechi vine momentul si pentru masa, si aici din nou mi se pare cel mai ok sa eviti zona turistica a unui oras, astfel incat ma indrept catre orasul nou unde aleg un local care era plin de localnici. Cred ca e cea mai buna garantie ca un loc merita si cu ocazia asta am mai trecut pe lista doua lucruri noi incercate, Adama durum (care e un fel de kebab) si o ciorba foarte buna de linte (care se numeste binenteles tot ciorba). Iar seara program de voie, scris postari, sortat poze si alte lucruri din aceasi categorie.

De maine se indreapta vremea si ar trebui sa vad din nou soarele dupa aproape 5 zile.

Inchis.

Inchis.

Turkey guzel.

Turkey guzel.

Urcand domol.

Urcand domol.

Case otomane.

Case otomane.

Ea si soarele.

Ea si soarele.

Localnici.

Localnici.

Intalnire.

Intalnire.

La poalele muntilor.

La poalele muntilor.

Suprapuneri.

Suprapuneri.

Caravanserai.

Caravanserai.

Poarta fara casa.

Poarta fara casa.

De la scoala.

De la scoala.

Uniforma.

Uniforma.

Batranete.

Batranete.

Si tinerete.

Si tinerete.