Clabucetul Azugii

Clabucetul Azugii

Pe masura ce au trecut anii punctele albe de pe harta muntilor din Romania incep treptat treptat sa dispara pentru noi. Chestia asta e cu atat mai adevarata pentru muntii care sunt relativ aproape de Bucuresti, astfel incat gasirea unei turecare sa mearga printr-un loc prin care n-am mai fost nu e deloc usoara.

Totusi de multe ori locurile pe unde n-ai mai fost sunt de foarte multe ori chiar sub nasul tau, cum e si Clabucetul Azugii, unul din varfuletele de pe care ai probabil cea mai buna priveliste cu Neamtului, Baiului si Piatra Mare. Intr-un fel ideea turei mi-a venit din curiozitatea de a vedea si ziua cum arata locurile prin care am mers in urma cu cateva luni noaptea, cand am facut trecerea din Cheia spre Azuga. In momentul respectiv mi s-au parut interminabil de lungi Muntii Neamtului, si eram curios cum arata varfurile si varfuletele peste care am trecut. Pe langa asta tura parea sa fie destul de usoara pentru genunchiul si glezna mea care sunt inca oarecum in pioneze.

Stiu ca teoretic pentru ligamente cel mai bun remediu ar trebui sa fie repausul, sau macar o activitate fizica in care miscarile sa fie cat de cat controlate, dar parca perspectiva de a sta departe de munte mai multe weekend-uri nu e foarte roza. Astfel incat incerc un fel de recuperare activa, care sunt sigur ca o sa dureze mai mult decat varianta repausului, dar in care reusesc totusi sa mai fac cateva ture/plimbari la munte.

Revenind la ziua de sambata, plecam in formatie de 4 din Bucuresti, eu, Mike, Vali si Muha in ideea de a face o plimbare in zona Predeal/Susai/Clabucetul Azugii. In Predeal ajungem cam primii, cu ceva inainte de deschiderea telescaunului, in schimb pana reusim sa plecam efectiv se animeaza treaba si prin statiune. Totusi in comparatie cu weekend-urile aglomerate e destul de putina lume, poate si din cauza ca e destul de dimineata.

Urcam cu spor pe partial Cocosul pana in portiunea superioara, de unde cotim stanga pe o muchie prelungita pe care ajungem dupa cam o ora si jumatate de Susai, alt loc in care nu ajunsesem pana acum. Zona in schimb e chiar ok si de alergat si de bicicleta, si chiar mi-a placut muchia pe care merge traseul, muchie acoperita de o padure destul de deasa cea mai mare parte a timpului.

Urcand pe Cocosul, arata incredibil de bine partia dimineat.

Caldura mare.

La Susai reusim sa trezim toata populatia de “catei” din zona, care din punct de vedere al dimensiunilor doar catei nu sunt, dar care se dovedesc destul de prietenosi pana la urma. De aici luam ca azimut Clabucetul Azugii, un varfulet singuratic despadurit ce se gaseste intre Susai si Azuga.

Zapada e destul de mare, in schimb beneficiem de urmele unui snowmobil care mersese pe acelasi traseu cu cateva zile inainte, astfel incat inaintam cu destul de mult spor pe piei. Pe la jumatatea drumului vremea incepe sa se burzuluiasca putin, cu ceva nori si cu ceva vant, dar nimic ingrijorator in comparatie cu vijeliile din weekend-urile trecute.

Catre Susai.

Pe un picior pe care sigur ar fi foarte misto si la alergat/bicicleta.

Opera vantului, zis si sfarma lemne.

La urcare genunchiul si glezna s-au comportat destul de bine, problema e in schimb pe micile portiuni de coborare in care piciorul cu pricina e cam blegit, si cand glezna da semne de protest din cand in cand. De pe Clabucetul Azugii ne despartim, eu cobor pe piciorul Cenusaroaiei, in speranta de a ajunge la Garbova, si de aici la Predeal pentru a recupera masina. Mike, Vali si Muha coboara pe un alt picior care ar trebui sa ajunga ceva mai aproape de Azuga.Coborarea pe Cenusaroaia a mers cam in ritmul melcului turbat, nu din cauza ca nu era pretabil pentru ski, ci din cauza piciorului care incepea sa protesteze din ce in ce mai mult.Dar ca ski chiar e fain pe acolo, mai ales daca e zapada mare, e o coborare de 400-500m diferenta de nivel pe un picior destul de lat si cu o padure nu foarte deasa.

Aproape de Clabucetul Azugii.

In schimb odata ajuns in drumul care merge spre Azuga, nu prea am bunghit nici o poteca viabila care sa urce spre Garbova. Am avut o tentativa de a urca pe un fel de poteca, dar pana la urma poteca a cam disparut si neavand foarte multa dorinta de aventura in momentul respectiv m-am intors in drumul principal, in speranta de a gasi si alte poteci.

In schimb in decursul escapadei respectiva am avut parte de o intalnire interesanta cu un pui de speriat de caprioara, care in schimb din cauza zapezii mari nu prea reusea sa se departeze foarte repede de poteca pe care mergeam eu. Daca va intrebati ce fac caprioarele in conditii de zapada mare, puteti urmari filmuletul de mai jos pentru a vedea ca situatia nu e prea roz nici pentru ele. Filmuletul e facut cu un compact fara zoom, iar saracul pui de caprioara era cam la 5-10 metri de poteca pe care mergeam eu.

Odata ajuns in drum in schimb nu dau de nici o alta poteca evidenta spre Garbova, astfel incam continui pe drum pana in Azuga, unde mai am chiar timp si de o mica urcare pe partie inainte de ajunge Mike, Vali si Muha. Aparent piciorul pe care au coborat ei, chiar daca i-a scos mai aproape de Azuga, nu era deloc pretabil pentru schi, astfel incat au trebuit sa-si ia schiurile in carca la un moment dat. Tura s-a incheiat cu recuperarea masinii din Predeal prin intermediul unui taxi, cu o masa copioasa in Sinaia si cu obisnuitul drum spre Bucuresti.

Inchizand partia in Azuga

Una peste alta tura a fost chiar faina, iar daca nimerea si poteca spre Garbova ar fi iesit un circuit chiar misto care cred ca e foarte fain de facut si la alergat si pe bicla. Asta e, poate urmatoarea data. Acum urmeaza urmatorul pas in recuperarea activa, respectiv maratonul de la Roma, care va fi primul maraton pe care imi propun sa-l fac oarecum la pas pentru a nu busi nimic in plus. Si chiar e un maraton la care ai la ce sa te uiti pe traseu….

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

DSC_2907
Din nou pe schiuri sau cu ele in spate, pe Gaura si pe Morar

Caratul schiurilor in spate atunci cand zapada lipseste, eventual incaltat in clapari pe teren accidentat clar nu e cea mai placuta indeletnicire pentru mine. Oricum ai drege-o atunci cand mergi pe pamant inghetat sau pe o poteca bolovanoasa ajungi sa te misti cam ca o rata beata, cu schiurile care se mai si agata eventual […]

DSC_9702
Rural freeride, printre catunele din Moeciu

Chiar daca s-a lasat putin asteptata iarna si-a intrat aproape deplin in drepturi in inceputul acesta de ianuarie. Nici nu stiu daca sa ma bucur sau nu caci dupa 2 saptamani cu temperaturi minime de -15 grade primavara pare undeva foarte departe, si la fel de departe sunt si primele iesiri pe bicicleta. Din partea […]

Escalada
Veliko, Tabachka si Valea Fiarelor

Un jurnal doi intr-unu, despre ultimele doua weekend-uri. In fiecare din ele am descoperit cate o noua zona de catarat din Bulgaria, care pentru mine se rezuma pana acum la Basarbobo, foarte la indemana si poate tocmai din cauza aceasta si destul de frecventat. Acum doua weekend-uri am fost impreuna cu Rudi,Corina,Victor si Cataline la […]

2 thoughts on “Clabucetul Azugii

  1. Faina poza cu cei doi braduti si cu soarele, dar trist rau filmuletul – pare asa neputincios bietul pui… dar ce sa-i faci, asta-i legea naturii… Dupa cum spui ca zapada e inca mare, sigur nici cu hrana nu e mai usor, probabil sapa dupa cateva fire de iarba.

    O sa fie interesant Experimentul “Roma” mai ales ca nu e specialitatea ta maratonul de asfalt. Daca e sa fac un mic pariu, eu zic ca o sa si alergi – e cumplit sa te abtii de buna voie, doar “obligat” de durere functioneaza :)

  2. Mda, sincer cred ca saracul pui nu avea nimic, probabil doar in lasase caprioara-mama pe acolo in vreme ce plecase dupa hrana, si s-a trezit cu un blambec pe schiuri care sa-l deranjeze….

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>