Coborarea din munti si inceputul drumului spre Cotopaxi.

Exista mai multe grade de epic si epicul din Anzi nu se compara cu cel din Carpati

Cotrobaim prin desagi si mancam si ultimile doua chifle si ultima conserva de ton. Azi nu ne mai facem iluzii ca o sa terminam repede cu urcarea, caci cand harta zice 4km in linie dreapta, ne asteptam de fapt la 6 si la multe culmi de sarit, burti pantecoase si ierboase ale Anzilor ecuadorieni.

Incerc sa mut cat mai mult bagaj pe rucsac si sa usurez bicicleta, caci si azi o sa avem parte de mult, nesfarsit paramo. Cu siguranta exista diferite grade de epic si epicul din Anzi nu are nimic de-a face cu cel din Carpati.

Dupa alte doua ore sisifice ajungem in saua de unde ar trebui sa incepem coborarea si ochii ni se bucura cand pe firul vaii ochii ghicesc un drum. Radu promite ca va edita mailul de multumire catre fratii Dammer cu cateva cuvinte de duh, eu ma jur pentru a zecea oara ca nu mai calc pe varianta de single track si ne lansam amandoi pe drumul frumos de iarba si pamant ce precede un drum nesfarsit de dale pe care coboram cu viteza melcului turbat. Dar cand satul din vale vine cu promisiunea mancarii si cand tu te gasesti deja pe coborare, totul trece mai usor.

Dupa ziua de ieri si dimineata zilei de azi care au stors toata energia din noi, ne luam timp pentru a rezolva ceva treburi administrative in Pintag: sa mancam la ceva dugheana o supa consistenta de peste cu ceapa si un soi de tubercul numit yuca (supa numita la randul ei encebollado si servita cu popcorn si chipsuri sarate de banana), sa cautam soricei la feronerie, sa reincarcam cartelele pentru internet, sa gasim benzina intr-un loc fara benzinarie si sa facem aprovizionare cu mancare pentru urmatoarele zile pe care le vom petrece in Parcul National Cotopaxi. Cu bicicletele incarcate din nou in stilul expedintionar, plecam la drum pe la ora 16 si desi curand avem parte din nou de drumuri cu dale, nu ma mai vait. Orice drum e mai bun decat impinsul bicicletei prin paramo.
Campam pe o pajiste, cu Cotopaxi-ul ascuns in nori, la orizont.

Terenul de joaca si de chin din dimineata aceasta, paramo de 4000 de metri.

4000 si ceva de metri, 2 ore de munca de sisif si de cautat poteci dar vine in sfarsit momentul sa pornim la vale.

De aici tot la vale, cel putin pentru urmatoarea ora.

Arhitectura coloniala din centru Pintagului, in orice satuc si oras lucrurile se invart in jurul bisericii si in jurul piatetei centrale.

Din Pintag revenim pe pavatele Ecuadoriene, pavate pe care dupa ultimele doua zile prin munti am ajuns sa le privim ca o adevarata binecuvantare.

Cascada datatoare de apa curata si buna de baut.

Apusul zilei si locul de cort pentru seara aceasta.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Drumul spre Erzurum, capitala frigului din Turcia.

Erzurum cred ca e ca un Miercurea Ciuc pentru turci, caci peste tot pe unde ma opresc oamenii imi spun sa am grija cu frigul de acolo. Parea buna e ca vremea s-a indreptat si urmatoarea saptamana se anunta complet senina, si dupa doua zile in care am pedalat cu aproape toate hainele pe mine, […]

Printre ghetari, spre Punta Olimpica

Daca nu am avea biletele de avion pentru intoarcerea acasa deja cumparate, apoi acum si aici as opri timpul in loc. Doua luni in care am strabatut Anzii de la nord la sud, am sarit nenumarate pasuri de peste 4000 de metri s-ar incheia apoteotic in Huaraz, dupa doua zile superbe petrecute in inima Cordilierei […]

Lame, ghetari si o ora pe Careterra Central

Din nou avem parte de o noapte friguroasa, cum au fost majoritatea de la peste 4000 m pana acum. Minima din cort a coborat usor, usor la 1 grad si apoi la -2 grade astfel incat ne-am acoperit usor cu o platosa de chiciura. Ii simt povara alba si rigida cand ma trezesc la mijlocul […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *