Coborarea din munti si inceputul drumului spre Cotopaxi.

Exista mai multe grade de epic si epicul din Anzi nu se compara cu cel din Carpati

Cotrobaim prin desagi si mancam si ultimile doua chifle si ultima conserva de ton. Azi nu ne mai facem iluzii ca o sa terminam repede cu urcarea, caci cand harta zice 4km in linie dreapta, ne asteptam de fapt la 6 si la multe culmi de sarit, burti pantecoase si ierboase ale Anzilor ecuadorieni.

Incerc sa mut cat mai mult bagaj pe rucsac si sa usurez bicicleta, caci si azi o sa avem parte de mult, nesfarsit paramo. Cu siguranta exista diferite grade de epic si epicul din Anzi nu are nimic de-a face cu cel din Carpati.

Dupa alte doua ore sisifice ajungem in saua de unde ar trebui sa incepem coborarea si ochii ni se bucura cand pe firul vaii ochii ghicesc un drum. Radu promite ca va edita mailul de multumire catre fratii Dammer cu cateva cuvinte de duh, eu ma jur pentru a zecea oara ca nu mai calc pe varianta de single track si ne lansam amandoi pe drumul frumos de iarba si pamant ce precede un drum nesfarsit de dale pe care coboram cu viteza melcului turbat. Dar cand satul din vale vine cu promisiunea mancarii si cand tu te gasesti deja pe coborare, totul trece mai usor.

Dupa ziua de ieri si dimineata zilei de azi care au stors toata energia din noi, ne luam timp pentru a rezolva ceva treburi administrative in Pintag: sa mancam la ceva dugheana o supa consistenta de peste cu ceapa si un soi de tubercul numit yuca (supa numita la randul ei encebollado si servita cu popcorn si chipsuri sarate de banana), sa cautam soricei la feronerie, sa reincarcam cartelele pentru internet, sa gasim benzina intr-un loc fara benzinarie si sa facem aprovizionare cu mancare pentru urmatoarele zile pe care le vom petrece in Parcul National Cotopaxi. Cu bicicletele incarcate din nou in stilul expedintionar, plecam la drum pe la ora 16 si desi curand avem parte din nou de drumuri cu dale, nu ma mai vait. Orice drum e mai bun decat impinsul bicicletei prin paramo.
Campam pe o pajiste, cu Cotopaxi-ul ascuns in nori, la orizont.

Terenul de joaca si de chin din dimineata aceasta, paramo de 4000 de metri.

4000 si ceva de metri, 2 ore de munca de sisif si de cautat poteci dar vine in sfarsit momentul sa pornim la vale.

De aici tot la vale, cel putin pentru urmatoarea ora.

Arhitectura coloniala din centru Pintagului, in orice satuc si oras lucrurile se invart in jurul bisericii si in jurul piatetei centrale.

Din Pintag revenim pe pavatele Ecuadoriene, pavate pe care dupa ultimele doua zile prin munti am ajuns sa le privim ca o adevarata binecuvantare.

Cascada datatoare de apa curata si buna de baut.

Apusul zilei si locul de cort pentru seara aceasta.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Prima zi de pedalat in Columbia

Atunci cand facem dreapta de pe Panamericana pentru a scapa de trafic dam de o urcare cat se poate de cranncena. Sau poate dar pare crancena datorita bicicletelor incarcate si datorita faptului ca suntem deja la 2700 de metri. Ma linistesc in schimb atunci cand ma uit in spate si cand o vad pe Mihaela […]

Un pas de 5000 de metri si inca o zi in pustiu

Dupa o noapte cu somn bun, un terci cald si o cafea, parca avem alt suflu si alta motivatie pentru a dovedi pasul vietii. E adevarat ca e cel mai inalt din aceasta sectiune (si ultimul de peste 4900 pana in Cusco), insa distractia (sau greul) de abia acum incepe caci pana in Huancavelica mai […]

Rushon, satul de la poalele varfului de 6000 de metri si primul turist intalnit dupa 5 zile

Dimineata vine mai devreme decat de obicei, spre dimineata se porneste vantul si cum am dormit sub cerul liber sunt trezit mai repede decat ma asteptam. Totusi a fost incredibil de cald in timpul noptii, chiar daca sunt inca la 2500 de metri. Practic chiar si in sacul de vara e prea mult pentru cele […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *