Creasta Parangului, in regim de Hike-A-Bike

Fara indoiala, anul asta, multi dintre noi avem o lista cu locurile din tara pe care ne-am dori sa le descoperim sau prin care ne-am dori sa revenim.  In cazul meu, locurile= muntii si in mod cert, Parangul era pe lista. Poate nu chiar creasta…M-ar fi tentat mai mult o explorare a caldarilor nordice in care se ascund mici lacuri glaciare, stranse in menghina versantilor abrupti si stancosi. Mi-ar fi placut (si nu am renuntat la idee) sa fi urcat pe Parangul Mare dinspre Rosiile si Mandra, dar de data asta nu ne-a iesit decat creasta. Si pentru ca  o tura de 1-2 zile cu bagaj micut in spate era prea usoara si nu justifica orele de condus, am inclus in schema si o bicicleta.

Cumva, combinatia dintre faptul ca nu am mai ajuns prin Parang din 2008 si optimismul lui Radu cu privire la profilul traseelor din acesti munti au determinat integrarea Parangului intr-o tura de bikepacking de 4 zile ce avea sa cuprinda 3 masive: Parang, Latoritei si Lotrului.  Incerc timid sa scot totusi Parangul din schema si sa sugerez sa ne rezumam la ce stim ca e ciclabil (Latoritei, Lotrului si om mai vedea noi ce), dar mi se raspunde ca tocmai Parangul e highlight-ul turei. Nu insist, caci stiam si continuarea “Esti tu prea pesimista, ai incredere in mine, o sa vezi ca o sa fie bine”. Cine inca nu a mers in ture cu Radu, sa faca bine sa o faca. Nu aveti cum sa ratati fraze de genul asta. Reusesc doar sa schimb sensul de parcurgere al turei si sa o incepem cu Parangul, cu argumentul ca oricum e greu si mai bine sa dovedim partea grea din tura inca din prima zi.

In mod total surpinzator pentru mine, Radu a mai gasit 2 acoliti: pe Cristi si pe Alvin. Acum, eu eram cumva sigura ca baietii nu realizeaza in ce se baga, dar daca  e bal, bal sa fie. In plus, cum am scris si pe Facebook:  “In fata imi stau 4 zile de bikepacking adevarat care ma entuziasmeaza pe bune. Nu stiu ce e atat de atragator la a impinge/ cara bicicleta in spate ore in sir, dar cand ajungi pe un varf de 2500 m, cand parcurgi o creasta intreaga despre care nu stiai nimic si o descoperi suprinzator de ciclabila, cand te gandesti la serile petrecute sub cerul liber, cu foc si povesti, nu poti sa nu te entuziasmezi”. Sau cel putin, eu nu pot.  Imi place libertatea din epice, in place ritmul mai domol, imi plac serile si diminetile, branza cumparata de la stane, uneori imi plac chiar si supele la plic :).

Ziua de vineri incepe tarziu, pe la ora 11 cand reusim sa ne urnim in sfarsit de la masini in directia Cabana Rusu. Asfaltul ne permite sa ne facem ultimile reglaje si sa ne incalzim putin dupa 4 ore de stat in masina.

Baietii aleg sa urce cu telescaunul, eu si Radu pe bicicleta, cat sa ne mai consumam din energie si sa echilibram nivelul de oboseala. De la capatul drumului, Parangul Mic parea abordabil. Putin push bike, curba de nivel si gata, l-am rezolvat. Carja cerea clar carry bike , iar mai apoi, e prea departe sa ne gandim…Baietii pleaca la drum cu moralul zugudit de previziunile unui salvamontist, care nu ne da sanse prea mari sa ajungem azi nici macar pe Parangul Mare. Ce e drept, e ora 13 si in fata ne stau cateva varfuri si o munca usor sisifica de a le urca, tarand bicicleta dupa noi. Cum era si de asteptat, ca reactie la aceste calcule, Cristi o ia hotarat din loc. Alvin impinge si el bicicleta grea la deal, insa cu mai putin spor, comparativ cu Cristi. Raman cu Alvin, caci Radu alege sa urce Parangul Mic si sa il coboare, stabilind sa ne intalnim in saua dintre Parangul Mic si Carja. Desi de departe, poteca ce incingea varful parea promitatoare, in realitate nu am pedalat mai nimic. Cel putin am avut spor, caci mergeam in ritm de trekking, cu bicicleta pe langa noi.

La refugiul de sub varful Carja, Radu ii tine lui Cristi un crash course despre caratul bicicletei in spate. Cum Cristi are atat conditie fizica, cat si forta, nu dureaza mult pana se prinde cum trebuie sa regleze rucsacul, sa apuce bicicleta, sa o aseze cu o miscare hotarata pe rucsac, sa o puna in echilibru si sa ii dea la deal. Asta a fost inceputul sfarsitului pentru ca din acest punct Cristi parea ca a mancat ardei iute si era mereu in fata, mereu primul pe varf, mereu primul la locurile de popas etc. Eu incercam sa functionez ca un tampon intre cele doua parti ale plutonului, iar Radu il ajuta pe Alvin cu bicicleta cea grea.

Cam in aceasta ordine ajungem si pe Parangul Mare. E tarzior si turisti nu mai sunt, varful ne apartine. Facem o pauza mai lunga, cat sa meditam la faptul ca e primul varf de peste 2500 m (cu exceptia Bucegilor) unde ajungem cu bicicleta. Ca era preferabil sa ajungem aici pe doua roti si ca varfurile de 2500 m nu au prea mare sens cu bicicleta, caci sfarsesti prin a o cara in spate, asta e alta poveste. Adaugam si o pauza de reparat incaltari, caci pantofii mei cu SPD isi dau tura asta obstescul sfarsit. Niste soricei si niste banda adeziva le prelungeste insa viata pentru o ultima aventura.

Coborarea de pe varf, tragand bicicleta dupa tine, sau chiar carand-o in spate e o echilibristica interesanta si nu are nimic de-a face cu a sta in sa. Mai sarim 2 varfulete, mai poposim in 2 sei si e deja clar ca ar fi bine sa ne cautam loc de innoptat in creasta, cu o sursa de apa cat de cat accesibila. Il gasim in Saua Gheresu, de fapt 100 m sub sa, unde vazusem pe Muntii Nostri un izvor bun, care exista si in realitate. O cazemata de pietre ne ofera adapost pentru 3 persoane, Alvin isi intinde cortul si terminam astfel o zi extrem de fizica.

Nu a fost nimic despre MTB in Creasta Parangului, doar minte multa nu se cere, sa fii prost, sa ai putere. Cei peste 2000 m diferenta de nivel, munciti, ne aduc repede somnul pe pleoape si asa cum sunt adapostita intre Cristi si Radu, facuta cocon in sacul de dormit de puf, as minti daca as spune ca nu mi-e bine.

Track si date aici: https://www.strava.com/activities/3885785273

Gata de plecare in mini-aventura de 4 zile. Locul de lasat masina binenteles langa biserica din sat.
Prima parte de incalzire binenteles pe asfalt.
La schiorul momarlan.
Un tablou ce pare rupt de undeva din Asia Centrala. Ne descurcam si cu Romania daca nu putem sa ajungem pana acolo.
In departare Carja, la o aruncatura de bat.
Parangul mic si un loc de picnic de nota 10.
Cristi resemnat in fata urcusului de pe Carja.
Bine, mai e si o farama de entuziasm totusi.
O jumatate de ora mai tarziu, am infrant. In departare in schimb creasta spre Parangul Mare nu pare deloc ciclabila.
Muchii, creste si biciclisti.
Regim de aventura.
Una din putinele bucati ciclabile.
Am infrant, partea a doua, asta pana sa inceapa caratul bicicletei la vale de pe Parang.
Cel mai inalt loc din Romania in care am ajuns cu bicicleta.
Trupa pe varf.
Garsoniera noastra pentru seara asta, de 3mp, cu un perete spart si cu apa curgatoare. Merita un zambet.
Si Alvin in varianta cortului de 1 persoana.
Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Puya Raimondi si o zi la 4600 de metri

Razbunarea vantului continua si astazi si dupa ce a reusit sa ne bage iarba si praf in mancarea de la micul dejun, ne insoteste constiincios pe cei 15 kilometri ramasi pana la bifurcatia cu drumul ce merge la ghetar. Nu numai ca se tine scai de noi, dar nu stie sa bata decat din fata, […]

Mtb Omu
Cu biclele pana la Omu

Prima mea bicicleta a fost un Neuzer Matrix, luat in anul 3 de facultate (sun cam 7 ani de atunci) in primul rand pentru a ma ajuta cu transportul prin Bucuresti intre camin, munca si facultate. Era incredibil cum pentru a ajunge la munca faceam 15 minute cu bicicleta, in vreme ce cea mai scurta […]

Prima zi de pedalat in Columbia

Atunci cand facem dreapta de pe Panamericana pentru a scapa de trafic dam de o urcare cat se poate de cranncena. Sau poate dar pare crancena datorita bicicletelor incarcate si datorita faptului ca suntem deja la 2700 de metri. Ma linistesc in schimb atunci cand ma uit in spate si cand o vad pe Mihaela […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *