De la poalele Anti-Atlasului pana la marginea Atlanticului

De dimineata vantul pare sa se mai fi potolit, dar e decat o impresie data de un loc de cort adapostit, pe o vale perpendiculara pe directia pe care bate vantul. Cum ies in campie in schimb il intalnesc din nou, doar ca astazi vantul nu o sa-mi mai fie inamic, ci aliat. Astazi am schimbat complet directia fata de ieri, si daca vantul o tine tot asa sper sa ajung pana seara pe malul Atlanticului, in Agadir.

Astazi nu am nici munti de trecut, si impins de la spate de acelasi vant impotriva caruia am luptat ieri inaintez cu viteza spre vest pe valea Saas, pe drumuri putin spectaculoase si cu ceva cam mult trafic fata de cum au fost zilele trecute. E o zi in care nu am facut nici o poza pe drum caci nici un lucru care sa-mi prinda privirea, in lumina arsa si in aerul plin de praf de care am avut parte.

Unul din momentele notabile ale zilei a fost in schimb o oprire la masa intr-o dugheana din unul din orasele de pe drum. Unul din avantajele de a calatorii prin zone mai populate si mai putin turistice e ca dai de locuri in care in mod normal mananca numai localnicii, unde mancarea e mai ieftina si mai naturala decat in toate orasele turistice. Dughene tipice au de obicei tajine-uri, un fel de tocanite cu legume inabusite intr-un fel de vas conic de lut, oale cu mancarea zilei sau pe langa ocean peste prajit.

De data aceasta in schimb opresc la o dugheana ce arata cel putin dubioasa unde sunt curios sa vad ce au. In fata in doua oale mari bucatarul imi arata ce e pe meniul zilei de azi, intr-una pare sa fie un fel de mancare de linte in vreme ce in cealalta se scalda bucati de pui intr-un sos galben cu mult sofran. O portie la numai 10 dirhami (echivalentul a 1 euro).

Si acum chiar daca mancarea arata si miroase bine, standardele mele de igiena, care nu au gasit nimic revoltator prin Asia Centrala, se cam revolta de data aceasta. Locul arata fix cum ti-ai imagina ca arata cea mai penala bomba din Romania, intunecata, cu vase ce te indoiesti daca au fost macar clatite, cu ramasite de mancare ajunse pe jos, cu muste in stanga si in dreapta. Cred ca fost prima data cand m-am asezat la masa si cand m-am intrebat daca nu o sa dau mai probleme serioase mai pe seara.

Acum legat de mancare, in Maroc la orice mancare ti se da o paine mica rotunda si plata, pe care poti sa o folosesti in loc de cutit si furculita pentru a lua mancarea din farfurie. Asa fac toti localnicii si m-am invatat si eu repede sa fac la fel, caci nu prea stii daca furculita care ti-e adusa ca turist chiar a fost spalata sau doar stearsa repede cu un stergar.

Dar acum trecand peste neajunsuri puiul cu sofran si cu linte a fost absolut genial si a fost probabil cea mai gustoasa mancare pe care am incercat-o in toata sederea mea in Maroc. Iar in mod uimitor si neasteptat nici un am avut probleme dupa.

Cheful de pedalat in schimb scade pe masura ce ma apropii de Atlantic si pe masura ce traficul devine din ce in ce mai infernal. Sunt pur si simplu mult prea multi oameni in zona de langa coasta iar Marocanii fac eforturi pentru a dezvolta zona ca destinatie turistica pentru Europeni. Agadir e un fel de Mamaia pe malul Atlanticului, fara tenta comunista, dar la fel de turistic si la fel de lipsit de viata si de naturalete. E mai interesant sa incerc sa gasesc o cazare ieftina caci toate hotelurile din zona sunt destinate nordicilor bogati care vin aici sa scape de frig si de intuneric.

Problema e ca nici nu am de ales, putinele haine pe care le am dupa mine trebuie spalate si nici cu un dus nu mi-ar fi rusine, asa pana la urma gasesc un hotel ieftin la periferie. Astazi e si seara de Craciun si profit de semnalul de telefon pentru a vorbi cu cei de acasa si pentru a trimite cateva scrisori electronice, dupa care ies la o plimbare pe plaja lunga din Agadir.

Soarele apune pe dupa o perdea densa de praf si nisip iar lumina si culorile sunt complet diferite fata de un apus normal. Cred ca a fost singurul apus unde soarele a disparut inainte de a trece de linia orizontului, fara sa fie nici un nor pe cer. E interesant sa te gandesti ca in directia in care vezi cum apune soarele, drum de 6000 de kilometri gasesti doar ocean si apa.

Portocale. Mii de portocale.

Portocale. Mii de portocale.

Luxurioasa mea casa pentru seara asta.

Luxurioasa mea casa pentru seara asta.

Dans.

Dans.

Maroc!

Maroc!

La marginea Atlanticului.

La marginea Atlanticului.

Pe varfuri.

Pe varfuri.

Poate intr-o zi.

Poate intr-o zi.

Uriasul si bicicleta.

Uriasul si bicicleta.

Cu bicla pe apa.

Cu bicla pe apa.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Plecarea din Istanbul

Pe principiul calatorului ii sade bine cu drumul. Sau fie ploaie fie vant tot inainte!

Din nou asfalt dupa 150 de kilometri, si un mic uragan din spate.

O noapte insetata si prima intalnire cu asfaltul dupa multa vreme, din fericire cu un vant extrem, extrem de bun.

Stravechiul oras Merv

Stravechiul oras Merv, sau ce a ramas din el din cele 5 variante contruite de-a lungul timpului.

3 thoughts on “De la poalele Anti-Atlasului pana la marginea Atlanticului

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *