Despre cum se poate pedala la 4000 de metri fara ploaie si vant

Astazi aveam de gand sa parasim pentru prima data asfaltul peruan si sa facem cunostinta cu off-roadul. Ruta aleasa promitea niste drumuri pe la 4000 m, cateva lagune si altceva nimic. Nicio asezare permanenta, pustietate si zari deschise, caci vaile in Peru sunt largi, drumurile se catara pe versanti in serpentine fara numar si privirea e libera sa hoinareasca in voie.

Dupa ce facem o aprovizionare strasnica din piata din Humanchuco, ocazie cu care radem si prima noastra mancare cu peste (cheviche) precum si doua sucuri proaspat facute in fata noastra, ne asternem increzatori la drum. Cu mancarea stam bine, problema va fi cu apa de baut si sunt destul de sigura ca vom ajunge sa testam pastilele de purificat apa cumparate in Cuenca.

Primii 10 kilometri merg snur pe asfalt. Intrarea in off-road e total nepromitatoare, cu niste pietre mari si un drum scarmanat. Din fericire asta nu dureaza si in scurt timp drumul devine placut la pedalat. Cea mai apreciata calitate a lui este gradientul, caci el e facut cu bun simt si iti permite sa pedalezi mereu in cadenta. Cu un gradient potrivit urcarile la 4000 m si peste sunt umane.

Din ultima comunitate vizibila pe View Ranger luam apa de baut si tot de acolo ne avantam in necunoscut. In jurul nostru sunt doar versanti verzi sau galbeni, in functie de cum bate lumina, pavati cu smocuri de iarba scurta si aspra. Si mai e panglica alba a drumului care urca incet si sigur, purtandu-ne spre primul pas de aproape 4100 m din Peru. Altitudinea ne apropie si de cativa pereti si muchii stancoase si trebuie sa recunosc ca pana acum a meritat parasirea asfaltului, caci peisajele sunt chiar faine, aduc si nu aduc a Himalaya, Anzi peruani, chiar si in zona asta fara ghetari si varfuri spectaculoase, au ceva al lor. Si mai important de atat nu bate vantul si norii de pe cer sunt doar niste bulgari de vata scarmanata, complet inofensivi.

Totusi varfurile din jurul nostru se apropie probabil de 5000 m si in pas pregetam indelung, sorbind prin toti porii lumina calda a finalului de zi. Lagunele unde planuim sa campam sunt deja in umbra, asa ca nu e nicio graba sa coboram, mai ales ca noaptea la 4000 m nu are cum sa fie calduroasa. Dar va fi instelata, caci e luna noua si suntem la zeci de kilometri de orice asezare umana mai mare, ce ar putea fi o posibila sursa de poluare luminoasa. Singura hiba a zilei a fost masa de seara, care nu s-a ridicat nici macar la rangul unei jumatati de stelute si din care cea mai gustoasa parte a fost o supa chimica. Altfel ar fi fost o zi de 5 stele.

La plecare in Hamanchuco, printre tuc-tuc-uri si oameni imbracati in costume traditionale veniti pentru sarbatorile de ziua nationala.

Cel mai bun ceviche combinado de pana acum

Trebuie sa ne luam dupa si doza de papaina.

Inapoi pe drumuri forestiere dupa 3 zile de asfalt.

Flat-bike, sunt un pic curioa ce si de cate ori a trecut peste ea inainte de a ajunge asa…

Inapoi spre muntii inalti

Soare si transpiratie la aproape 4000 de metri.

Mihaela trecand vijelios cu cateva secunde inainte sa se intample dezastrul, o dezechilibrare ce a rezultat in doi adidasi din care puteai sa storci apa

Toate cu juniorul din imagine privind desfasurarea actiunilor.

Serpuit

Fata in fata cu zidul de stanca

Planuri deschise si priveliste pana hat-departe.

Calatori cu cea mai buna uniforma :zambetul pe fata si pulberea drumului pe piele.

Ultima raza de soare si timpul pentru a cobora in cautarea unui loc de cort

Locul de cort, la fel ca si apusul, tot de 5 stele.

Cerul la o ora dupa lasarea intunericului. Temperara in schimb a coborat rapid sub 0.

Calea Lactee de la 4000 de metri

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Salbaticia din Paramo.

“You have ahead a beatiful climb”/ In fata va sta o frumoasa urcare. Asa ne-a asigurat unul din fratii Dammer cand am plecat de la ferma. Si cand am vazut cat de frumos a mers drumul asta pana la 3300 m, chiar speram doua lucruri: 1. Apendicele rutei ce mergea aparent fara rost spre est […]

Cotopaxi

Dimineata avansam cu spor pe drumurile ecuadoriene, dar elanul ne e oarecum curmat de avertizarea unor calareti ce isi faceau veacul prin zona si care ne spun ca pe drumul pe care vrem noi sa mergem, in aproximativ 5 kilometri o sa fie un pod rupt si nu vom putea trece raul. Eu, sincer, m-as […]

Munti am vrut, munti am capatat

Bicicleta curge la vale spre o mica intersectie de drumuri. La stanga drumul coboara pe malul raului spre un mic sat, la dreapta urca pe versantul opus. Cateva serpentine, suntem din nou la 3900 m si apoi coboram spre o mica localitate, uitata de toti si de toate, pe un drum rupt si prafuit din […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *