Braduse de primavara

Din Comarnic pana in Sinaia

Aveam chef de o tura de alergat sambata, si cum mike avea examen in ziua respectiva am incercat sa gasesc lume care sa mai fie interesata de ceva alergat pe undeva pe Valea Prahovei. Dupa ce-am mai intrebat in stanga si-n dreapta singurele persoane interesate care s-au anuntat au fost Corina si Cristina.

Ne hotaram in drum spre munte la un traseu aproximativ, respectiv sa incercam sa ajungem din Comarnic pana in Sinaia, peste munte, dar nu prin Baiului cum am mai fost de cateva ori, ci prin partea stanga, printr-un fel de prelungire sudica a Bucegilor.

Dimineata in Comarnic e vreme neasteptat de buna, cel putin in comparatie cu prognoza pe care o dadeau oamenii pentru ziua respectiva. Pentru mine e prima data prin zona, dar Corina mai fusese pe aici acum multi ani, asa ca mai sunt ceva amintiri vagi ce pot sa ne ajute din cand in cand. In rest o imagine care mi-a ramas in minte din cate m-am uitat pe google maps cu o seara inainte, si o busola si cam atat. Pana la urma distanta nu e chiar asa de mare si nu prea ai pe unde sa te pierzi in zona, in cel mai rau caz daca o iei in dreapta ajungi in DN1.

La inceput urcam prin strazile destul de abrupte ale Comarnicului, pe un soare ce pare sa prevesteasca o zi mai calduroasa decat ne-am asteptat. Prin sat e plin de pomi infloriti, si de oameni care au de munca si care se uita cam ciudat la noi cum alergam la deal prin fata curtilor lor. Intr-un fel mi se pare normal, si din punctul lor cred ca e vorba de multa energie irosita aiurea. Pana la urma daca ai avea energie de ars, poate ar avea mult mai mult sens sa te duci sa dai la sapa/coasa/alte unelte, sau sa conduci ierbivore pe dealuri. Darsi noi facem ceva echivalent timp de 8 ore pe zi, 5 zile pe saptamana.

O dimineata superba.

Doua fete cucuiete.

Castigam usurel, inaltime, si in curand ochim o muchie pe care ar trebui sa o urmam mai departe, un picior inierbat care se ridica initial destul de mult deasupra Comarnicului. Eu merg ca in turele cu Mike in stilul smucit-contemplativ, adica mai trag mai tare 15 minute la deal, mai o pauza de 5 minute pe iarba, tot repetat de cateva ori pana in varful dealului. Si chiar imi plac de obicei pauzele pe care le fac la soare in diferite locuri frumoase.

Pe undeva pe la jumatatea urcarii gasim un foisor intr-un oarecare stadiu de darapanare, dar cu o priveliste super faina. In schimb pe masura ce trece vremea norii incep sa se burzuluiasca astfel incat in a doua parte a turei nu prea avem parte de soare.

Acolo sus trebuie sa ajungem

La foisor.

De acolo de jos venim.

In partea contemplativ-concentrata, de fapt cred ca pusesem ochii pe salamul de biscuiti al Corinei.

Muchia nu e foarte greu de tinut, mai ales acum cand copacii sunt inca dezgoliti, astfel incat putem sa ne orientam cat de cat din padure. Locurile sunt destul de faine in schimb pentru alergat, atat doar ca trebuie sa facem pauze cam dese pentru a dibui care sunt locurile prin care trebuie sa o luam. Desi Bucegii par initial foarte aproape creasta e inselatoare si trebuie sa ocolim destul de mult pentru a tine linia crestei. Pe avem si o prima tentativa de balaureala scurta, dar pana la urma descoperim un forestier aproape care ne duce spre Cota 1000, in saua in care trece muntele drumul care merge la Targoviste.

Padure de primavara.

In pas alergator

La fix ce ajungem noi aici, ca norii incep sa se burzuluiasca si mai tare, si in scurt timp incep sa se auda tunete si sa picure. Nimerim la un restaurant pustiu intitulat foarte sugestiv Hanul cu Ursi, unde ne oprim la ciorba la fix pentru a urmari de la caldura o ploaie torentiala de vara care se dezlantuie afara.

Ne credem norocosi si stam pana cand se opreste, dupa care continuam spre Bucegi, in speranta de a gasi un forestier/poteca care sa ne scoata mai aproape de centrul orasului Sinaia, pentru a ocoli pe cat posibil asfaltul. Fotografiem cu ocazia aceasta si primele branduse pe care le vad pe anul acesta.

La inaltime.

Se si taie totusi pe aici.

Sub cerul plumburiu

Alergator plouat.

Semne ale primaverii

Dupa inca 300m diferenta de nivel intersectam si drumul care urca spre Babele, acum asfaltat, si in speranta de a scapa de acelasi asfalt incercam sa dibuim o tentativa de forestier ce pare sa se se desprinda in stanga. Pana la urma forestierul se pierde si urmeaza o repriza de balaureala clasica, balaureala ce nu avea cum sa lipseasca dintr-o tura cu mine din spusele Corinei.

Pe scurt, cred ca am reusit sa nimerim din nou printr-o bucatica din cei 2% paduri virgine pe care le avem, si dupa ce am traversat la paraiase de pe o parte pe alta de cateva ori am crezut ca suntem salvati cand am ajuns pe un fost forestier. Doar ca forestierul respectiv cred ca a fost deschis pe undeva pe vremea regelui, si acum era intr-un stadiu incredibil de paragina. Nu cred ca am mai vazut niciodata un forestier care sa fie atat de rupt. Apa a luat tot ce putea sa fie trecere peste paraie in diverse puncte, iar malurile in foarte locuri au maturat cu totul drumul.

Prin paduri virgine.

Pana la urma scapam de el, si dam de un alt forestier cu urme proaspete, unde credem din nou ca suntem salvati. Doar ca de data asta dam de noroi pana la glezne, bine inmuiat de ploaie. Nici asa nu e bine, asa ca incercam sa o mai fentam ba prin stanga, ba prin dreapta. Pana la urma chiar suntem salvati si dam de un forestier pietruit ce ajunge in acelasi asfalt de care incercam sa scapam. Mai incercam odata sa evitam asfalt cu o ultima bucatica de muchie, dar pana la urma renuntam si alergam pe asfalt ultimii 2 kilometri pana in Sinaia, de unde luam autobusul inapoi pana in Comarnic, si inapoi spre casa.

Pe unde?

Terapie cu noroi, ai mei par asa de curati pentru ca noroiul deja intrase prin sita din fata.

Exceptand balaureala de dupa Cota 1000 tura chiar e faina si se preteza chiar bine la alergat, si e de incercat la un moment dat si continuarea turei spre nord pana in Azuga, peste Bucegi la un moment dat. Sau continuarea circuitului, cu intoarcerea prin Baiului inapoi in Comarnic.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Neamtului
Mica aventura de toamna, traversarea Cheia-Azuga

Link aproximativ catre traseu. Sambata am fost cu Mike intr-o tura foarte faina de alergat in muntii Tataru, dar o las pe ea sa povesteasca cum a fost. Dupa ce sambata spre duminica am petrecut pana noaptea tarziu, profitand de schimbarea orei, duminica dimineata aveam din nou chef de alergat, pe cat posibil tot prin […]

Visand la munte
Mic jurnal de antrenament

E mult spus antrenament. Antrenament mi se pare ca incepe atunci cand visezi la ceva, si cand aproape tot ceea ce faci tinde catre acel ceva, dar acum se apropie iarna si stiu ca va urma mult schi, si singura chestie la care visez e sa nu sfarsesc ingropat in vreo avalansa. Poate in parte […]

DSC_0257_blog
Ecomarathonul din Moeciu, 4h46m de caldura, crampe si transpiratie

Am zis sa scriu jurnalul acum cat timp memoria experientei e inca proaspata si cat timp detaliile nu incep sa se estompeze. Pentru mine a fost al doilea maraton dupa cel din toamna trecuta din Piatra Craiului, si din punctul meu de vedere a fost o experienta complet diferita ca si cursa. Dar in primul […]

2 thoughts on “Din Comarnic pana in Sinaia

  1. Foarte tare tura.

    As fi vrut sa vin si eu dar din pacate nu s-a putut.

    Cred ca pana la urma prima alergare serioasa la munte va fi la Ecomaraton si e cam tarziu sa mai incerc sa ingras porcul.

  2. Amuzant jurnalul asta, mai ales comentariile de la poze unde nu te-ai “menajat” deloc ;))
    Tura foarte faina de-altfel, nu doar ca alergare, ci ca mod de-a intelege mai bine legaturile dintre munti, trasee, culmi, chestii de orientare care ma fascineaza si la care mi-as dori sa ma pricep intr-o zi… cu soare sau gps 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>