DSC_2907

Din nou pe schiuri sau cu ele in spate, pe Gaura si pe Morar

Caratul schiurilor in spate atunci cand zapada lipseste, eventual incaltat in clapari pe teren accidentat clar nu e cea mai placuta indeletnicire pentru mine. Oricum ai drege-o atunci cand mergi pe pamant inghetat sau pe o poteca bolovanoasa ajungi sa te misti cam ca o rata beata, cu schiurile care se mai si agata eventual de toate crengile intalnite pe drum si cu care strecuratul pe sub busteni devine o mica aventura. Cumva pentru mine ski-ul in general si skiul de tura in particular e legat de usurinta si de libertatea de explora muntele. Iar atunci cand sunt in clapari si am in fata cateva ore de urcat cu schiurile in spate numai liber nu ma simt.

Iar cum iarna aceasta temperaturile au fost cam de primavara iar zapada a ramas captiva doar pe vai si la peste 2000 de metri motivatia de a lua schiurile in spate a fost aproape inexistenta. Si totusi odata la ceva vreme dorul de munte adevarat invinge disconfortul caci pana la urma locurile prin care ajunge cu bicicleta nu se compara cu salbaticia locurilor in care poti ajunge doar cu piciorul.

Asa ca intr-un fel in dimineata asta urcusul de 5 ore pe Valea Gaura nu mai pare chiar atat de lung, sau cel putin sunt convins ca nu poate fi la fel de lung ca dupa o jumatate de 7500. Pe masura ce urc trec in mod accelerat prin anotimpuri. In zonele nordice si umbroase zapada poate fi gasita destul de jos, in vreme ce prin partile insorite pasesc printre branduse si ghiocei, dar nici vorba de a putea urca pe schiuri.

Chiar daca e lunga Valea Gaura arata intr-un mare fel, mai ales pe masura ce urc si pe masura ce peisajul arata din ce in ce mai hivernal. Probabil cea mai spectaculoasa e a doua caldare, incojurata aproape din toate partile de pereti de stanca. Iar atunci cand claparii dau in cele din urma de zapada incep sa se simta si ei in largul lor iar eu incep sa-mi gasesc ritmul. Din loc in loc in schimb e ceva de muncit la urme, sunt singurul care urca pe vale si nu pare sa mai fi trecut cineva pe aici de la ultima ninsoare. Portiunea cu lanturi e chiar putin interactiva si inghetata, coltarii musca in schimb cu spor si in curand depasesc si pragul vertical si la mai bine de 4 ore de la plecare pot sa ma urc in sfarsit pe schiuri.

E deja destul de tarziu si un vant taios ma ia in primire atunci cand ma apropii de cabana Omu, cu temperaturi de mijloc de iarna si nu de sfarsit de februarie. Incerc sa ma hotarasc repede pe unde ma dau jos, Morarul arata bine dar la prima incercare de intrare direct de sub statie ma simt ca pisica pe gheata si fac cale intoarsa, intrand in cele din urma dinspre saua Buscoiului. Norii care au invaluit Omu astazi au disparut complet, zapada pe vale e geniala, inghetat si solida sus si acoperita de un puf de 5-10 centimentri dupa prima caldare.

Virajele se leaga, zapada prinde canturile schiurile fix atat cat trebuie, caprele negre ma privesc cocotate de pe creasta Balaurului iar eu alunec la vale bucurandu-ma de unul din cele mai frumoase momente de pana acum de anul acesta. Sunt momente in care totul se leaga si care par intr-un fel ireale, in care nu-ti vine sa crezi ca poate sa fie atat de frumos. Asa ca pana la urma da, cateodata merita carate schiurile cateva ore in spate pentru astfel de momente.

PS.

In una din cele mai interesante si creative campanii de marketing luni, de ziua poezie in cateva cafenele din tara puteai sa platesti o cafea de la Julius Meinl cu un poem. Cam asta e ce a iesit:

The flying clouds above the stony citadel,
Blue snow, and a first run,
A thought of worry and unstable snow,
Another turn, the snow which catches my descent,
All thoughts then disappear,
And you become the flow.

Cu morarul ridicat la inceputul traseului.

Cu morarul ridicat la inceputul traseului.

In cautarea zapezii.

In cautarea zapezii.

Branduse si munte adevarat.

Branduse si munte adevarat.

DSC_2867.jpg

La firul ierbii.

La firul ierbii.

Inaintand spre iarna.

Inaintand spre iarna.

Asortat.

Asortat.

Inca putin pana la Omu.

Inca putin pana la Omu.

Panoramic.

Panoramic.

DSC_2902.jpg

La inaltime.

La inaltime.

It's a long way down.

It's a long way down.

Zapada perfecte si urme cat de cat pe masura.

Zapada perfecte si urme cat de cat pe masura.

Puf.

Puf.

Plateste cu o poezei.

Plateste cu o poezei.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

DSC_1242
Fagaras, din pantofii de ciclism direct in claparii de tura.

Noaptea neagra si plina de stele ne invaluie in vreme ce urcam spre Caltun. In stanga incepe sa se zareasca maiestuos peretele Caltunului, iar tot ce se aude in linistea muntelui e scartaitul zapezii inghetate sub talpile claparilor. Efortul de peste zi ne ajunge treptat din urma, iar pe masura ce urcam fiecare pas devine […]

DSC_8019
Potcoava Bucegilor pe bicicleta

Din nou cu bicicleta la 2400 de metri si o coborare continua de 1500 de metri pe single trail, una din cele mai frumoase din Romania.

Bucegi
La alergat prin Bucegi.

Ceva mai multe poze aici. Weekend-ul trecut cred ca fost primul weekend de dupa concediu in care nu era nimic stabilit inainte. Inainte de acesta au fost doua weekend-uri la parinti la Slatina, si un maraton in Ciucas despre care trebuie sa povestesc. Si binenteles nefiind nimic stabilit dinainte au aparut si indoielile si nesiguranta […]

2 thoughts on “Din nou pe schiuri sau cu ele in spate, pe Gaura si pe Morar

  1. M-am bucurat de bucuria ta coborand pe schiuri, apoi m-am dus la vale cu poezie cu tot… As da si eu poezii… pe gratis… 😉

    Era sa vina primavara…
    Si cand ma bucuram ca un copil,
    S-a agatat ca o strengara
    In prima creanga de arin.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>