Refugio Musatti

Dolomiti – ziua 7, schimband o imparatie de piatra cu alta

Dupa aproape o saptamana de Wilder Kaiser si destul de mult catarat simtit acut nevoia de a schimba muntele si de a mai diversifica activitatile. Daca initial aveam in plan sa ajungem in Dachstein, pana la urma chemarea Dolomitilor e mai puternica, astfel incat o baie matinala intr-un lac de la poalele Wilder Kaiser-ului ne urcam in masina pentru a conduce cei 250 de kilometri pana in Dolomiti.

Avem in plan sa ajungem in zone in care nu am ajuns acum 4 ani, si eu am un plan maret cu ture de trail-running cu un bagaj minimalist si cu dormit la bivuacuri care sunt cocotate in varful muntelui. Si cateva din masivele din Dolomiti chiar au cateva bivuacuri extrem de spectaculoase.

Dupa ultimele zile petrecute in racoarea umbroasa a Wilder Kaiserului, in momentul in care ajungem pe autostrazile austriece si pe nationalele italienesti incepem in schimb sa ne topim de caldura. Dupa cateva zile de acomodare in general nu am nici o problema cu caldura, in schimb trecerile bruste de genul acesta ma cam scot din sarite. Mai ales ca in Italia temperaturile in vale ajung pe la 34-35 de grade. Chiar ma gandeam cu Mike ca ultimele zile caniculare au fost in Romania acum 2 ani, dupa care vara trecuta si vara asta cred ca temperaturile prin germania nu au trecut de 30 de grade. Chestia cu 30 de grade era repetate si de niste nenici intervievati la radio care spuneau revoltati ca nu are voie sa fie mai mult de 30 de grade.

Dar iata ca prognozele pentru weekend anunta si 35 de grade, astfel incat noi avem de gand sa ne refugiem pe crestele muntilor intr-un masiv pe nume Marmarole, invecinat cu Sorapis, Cadini di Misurina si cu cele trei Cime.

Ajungem in cele din urma in parcarea de la baza traseului pe la 17, si cu bagaje minimaliste pentru o noapte pornim catre refugiul Musatti, situat la 2200 de metri intr-o caldare glaciara fara izvor, cu doar doua poteci de access. Daca la inceput eram putin impacientat de numarul masinilor din parcare, ne-am dat repede seama ca lumea e de fapt pentru plimbarea de seara in zona, pe langa raul din fundul vaii fiind amenajat un fel de circuit tematic.

Pentru noi in schimb traseul incepe la fel de abrupt ca traseele din Wilder Kaiser, cu o poteca destul de putin umblata ce pare sa urce de-a dreptul prin padure pe un versant abrupt de munte. Pe masura ce urcam incep sa apara in departare si norii unei furtuni de vara astfel incat suntem destul de consolati ca vom fi udati pana sus, dar speram sa avem totusi timp sa ne si uscam.

In jur tuna si fulgera, pana cand pe la jumatatea urcusului vedem cum se apropie prapastios de noi perdeaua de apa. Apuc sa fac cateva poze pana cand ploaia de vara ma sileste sa bag aparatul in rucsac, dupa care continuam pe aceasi poteca abrupta si destul de salbatica, udati de ploaia usoara de vara. La fel cum a venit se si opreste, astfel incat in ultimele 20 de minute chiar avem timp sa ne si uscam putin inainte de ajunge la refugiul din caldarea pustie.

La refugiu nu e nimeni, si intr-un fel putin egoist ne bucura lucrul acesta. Ne ne-ar deranja nici sa-l impartim cu alti turisti, dar acum il avem doar pentru noi, un refugiu invechit ce ne aduce aminte de bivuacurile din Mont Blanc, sus pe munte cu o priveliste incredibila catre Cadini di Misurina si catre Sorapis.

Profit de faptul ca am ajuns pe lumina la refugiu si fac o sumedenie de poze, in vreme ce lumina se transforma in movul crepusculului. Atmosfera e complet nemiscata, fara nici o pala de vant si doar picaturile de apa de pe iarba si norii din departare de aduc aminte de furtuna de vara. In rest e un contrast foarte placut dintre aerul rece si proaspat de afara si caldura pe care refugiul a pastrat-o de peste zi, caldura la care ne retragem la somn dupa ce se asterne noaptea.

Despartirea de Wilder Kaiser, cu un inot intr-un lac curat de munte.

Speranta moare ultima.

Dupa ploaie.

Inca putin pana la refugiu, pe poteca inconjurata de flori de toate felurile.

Rododendron de dolomiti.

Si refugiul Musatti.

Privelistea din usa refugiului.

Cautand cu privirea traseul de maine.

Pacat de colanti care cam strica poza, in rest scaunului minimalist chiar era destul de fotogenic.

O poza gen Mihai Tanase.

In loc de noapte buna.

Ora albastra.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Piatra Mica
Piatra Mica si Piranha

Inca unul din weekend-urile restante de aproape o luna. Dupa maratonul din Hercules, oarecum in pofida unei prognoze meteo perfecte am facut doua ture de mini-initiere. Genul de ture in care duci prieteni la munte, si incerci sa impartasesti putin din ceea ce faci tu weekend de weekend. De-a lungul timpului s-au strans ceva iesiri […]

DSC_0692
Pe Sudica Craiului in conditii de vara si invazia branduselor

De cateva saptamani ne tot faceam planuri de o aventura in timpul saptamanii, dar aceasta nu s-a concretizat neam. Ba ca ploua, ba ca e frig, scuze se gasesc mereu. Pana la urma am combinat o seara de vineri la refugiu, cu o tura sambata, in Crai. Asa ca scoatem de la naftalina bocancii de […]

Mehedinti
Cautand coborarea din Medved.

O tura clasica din Mehedinti intr-o zi de ianuarie ce parea sa fie rupta dintr-o toamna tarzie, condimentanta cu o balaureala pe cinste.

2 thoughts on “Dolomiti – ziua 7, schimband o imparatie de piatra cu alta

  1. Minunat locul asta. Doar atatea poze ai facut??!
    Adevarul e ca fiind atat de fotogenic s-ar putea sa existe o tendinta de a ramane cumva mut si nemiscat din pricina dezarmarii :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>