Doua tabere intr-o zi, cu cortul la 5800 de metri

Ceasul suna din nou la 3 dimineata si parca deja m-am obisnuit cu trezirea la ore de genul acesta, mai ales atunci cand in fiecare seara somnul incepe sa ma ia din ce in ce mai devreme. Ii aud pe rusii din cortul de alaturi cum se pregatesc de plecare si sunt putin invidios ca nu mai trebuie sa stranga cortul de aici, ei avand deja doua corturi in taberele superioare. Peste noapte s-au pus 5 centimentri de zapada proaspata si cand ies din cort din nou totul e alb si oricat de bine incerc sa scutur folia de cort tot ramane plina de zapada si de gheta astfel incat ma chinui sa-l indes in husa. Pana la urma intra cu chiu cu vai dar sunt convins ca am de carat inca cel putin o jumatate de kilogram de apa inghetata in el.

Si de data asta suntem in aceasi formatie ca si la prima urcare, cei 4 ghizi rusi, doua echipe de cehi care au plecat putin mai devreme si eu care reusesc sa plec ultimul din tabara. Asa am plecat si la ultima urcare si i-am prins din urma pe oameni pe la jumatatea urcarii, dar de data asta imi dau seama ca lucrurile nu mai merg asa de repede cu rucsacul mai greu pe care il car dupa mine. Cerul e senin si ora albastra ma prinde si de data aceasta sarind crevasele din zona in care ghetarul e cel mai fragmentat. De data asta in schimb cu 20 de kilograme in spate nu e chiar asa de usor sa-ti iei avant iar marginile crevasei au inceput sa se duca in locul in care au sarit cei mai multi astfel incat distanta a crescut parca putin fata de ultima data. Odata trecut si de ele ajung din urma grupul si incepem sa sapam urme cu randul prin zapada ce s-a pus destul de sanatos peste 4800 de metri.

In zonele in care a curs de pe versantul din stanga trece ajunge aproape pana la brau, si chiar daca merg in spate tot ma afund in plus fata de urmele sapate de cei din fata mea. Mai complicat e ca in una din zone sunt cateva mini crevase acum complet acoperite de zapada pe care ar trebui sa le evitam. Mi-as fi dorit sa am dupa mine aici o pereche de bete, dar trebuie sa ma descurc pentru sprijin cu pioletul mai lung pe care il am dupa mine dar pana la urma cam toata greutatea tot pe picioarele e si in parte din cauza asta ma afund mai mult.

Pe creste vantul bate cu putere, zapada e spulberate din zonele inalte si pe deasupra norii alearga cu o viteza ametitoare dar cumva covata ghetarului pe care urcam e complet adapostita si se aud doar pasii nostri prin zapada, in rest e liniste aproape deplina. Pana la urma Serghei gaseste cu ajutorul betelor o cale sa ocoleasca crevasele ascunse si incepem din nou sa sapam urme cu randul ajungand in tabara 2 odata cu venirea soarelui.

Aici am de ales, ori ma opresc pentru o noapte pe platforma ingusta pe care am sapat-o data trecuta in marginea seracului, ori pornesc mai departe spre tabara 3. Am in minte faptul ca acum cateva zile am facut decat o ora si jumatate, si mi-e atat de tarsa sa intind din nou cortul pentru a-l strange din nou in dimineata urmatoare incat ma hotarasc sa pornesc pana la urma singur in sus. Toti ceilalti au deja corturile intinse aici si vor urca in ziua urmatoare, asa ca trebuie sa ma lupt singur cu sapatul urmelor pana la 5800 de metri.

Urcusul incepe inselator si in prima parte zapada e destul de mica si am sperante ca voi inainta cat de cat repede, dar pe la treimea urcusului imi dau seama ca a fost decat o capcana, si ca mai sus sunt multe zone in care s-a strans zapada si in care trebuie sa sap urme ce trec bine de genunchi. Intre timp a venit si soarele si atmosfera e din nou de cuptor si tanjesc dupa fiecare rafala de vant care ma mai racoreste cat de cat. Inghitit de marea alba de caldura si ultraviolete inaintez cu ritm de melc spre tabara 3, unde se zareste ca un minuscul punct negru cortul lasat de rusi acolo acum cateva zile.

Dupa 1200 de metri de urcat si sapat urme prin zapada ma simt stors de energie de caldura ghetarului, cocosat de rucascul din spate, dar am sapat deja urma pe jumatate din distanta si ar fi aproape la fel de obositor sa ma intorc. Ajung sa numar pasii pana cand ma opresc la o pauza pentru a-mi prinde respiratia, iar odata la o jumatate de ora ma opresc pe rucsac pentru a mai strange ceva energie. De 6 ore a fost nevoie pentru a face drumul pe care l-am facut in urma cu cateva zile intr-o ora si jumatate, fara bagaj si cu urme sapate.

Dupa un urcus pieptis ajung in cele din urma in tabara 3 care arata complet schimbata in urma ninsorilor din ultimele zile. Cortul rusilor e acoperit pe jumatate de zapada si eu trebuie sa ma misc repede pentru a sapa o platforma langa el, caci vremea pare sa se strice si rotocoale de zapada suflata de vant ma invaluiesc din ce in ce mai des. Singura problema e ca rezervele de energie dupa aproape 12 ore de efort sunt minime, nici lopata nu am ca sa sap cu spor asa ca pana la urma incep sa sap cu pioletul o platforma langa cortul rusilor, atat cat sa pot dormi cat de cat drept in noaptea asta.

Dupa platforma vine si momentul sa ridic cortul, lucru simplu in doi sau singur atunci cand e vreme buna, dar in momentul cand pe langa tine vuiesc rotocoale de vant si atunci cand ai fix o muchie pe care poti sa te misti, pe jumatate ocupata de un alt cort parca nu mai e deloc simplu. Dupa doua incercari nefericite reusesc sa pun pana urma igloo-ul pe loc si sa-l ancorez cat de cat, arunc inauntru rucsacul si intru sa ma adapostesc si ma incalzesc, in vreme ce afara vantul se porneste din ce in ce mai tare. E timpul pentru odihna si pentru o masa calda asa ca ma apuc sa gatesc in absida cortului, cu toate lucrurile imprastiate in jur. Intr-un fel e bun si tot spatiul pe care il am pe langa mine dar parca ar fi fost mai bine sa nu fi carat doua kilograme in plus doar pentru el. Pe masura ce se lasa intunericul vantul se inteteste si misca destul de serios cortul, dar dupa ce vad cat de bine se tin betele groase ale cortului ma adancesc intr-un somn adanc, trezindu-ma doar atunci cand venea o rafala cu adevarat puternica. Avea sa fie prima din cele 4 nopti petrecute in tabara 3.

Din nou sapand urme prin zapada proaspata.

Din nou sapand urme prin zapada proaspata.

Serghei, cautand drumul printre crevase.

Serghei, cautand drumul printre crevase.

Urcand singur la 5800 de metri prin zapada pana peste genunchi,

Urcand singur la 5800 de metri prin zapada pana peste genunchi,

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Kutaisi, supradoza de biserici si despartirea de Mihaela.

Kutaisi e ultimul oras prin care vom trece in periplul nostru pe biciclete prin Caucazia. Timpul ramas e scurt si de aici va trebui sa luam din nou trenul catre Tblisi, de data aceasta un tren de zi si doar pentru 200 de kilometri. Dar pana la tren trebuie sa pedalam si ultimii 60 de […]

Pentru prima data la 5200 de metri, tabara 2.

Un start alpin, un ghetar crevasat si expus avalanselor si o tabara la 5200 de metri.

Murghab, orasul din desertul muntos.

O zi petrecuta din cauza vremii in Murghab si intalnirea cu inca 3 ciclisti si cu un francez de 57 de ani pe motor.

6 thoughts on “Doua tabere intr-o zi, cu cortul la 5800 de metri

  1. Extraordinar ce povestești tu, Radu! Psihic, moral, curaj, stăpânire de sine – cred că tot ce ține de eul interior contează mai mult decât fizicul în condițiile astea. Singur la 5800m pe o muchie, într-un cort abia ancorat, sub viscol – incredibil. Drumul cu bicicleta pare parfum.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *