DSC_3800

Drumul catre Samarkand

Uzbekistan e probabil tara cea mai norocoasa din punct de vedere al oraselor istorice bine pastrate. Nu mai putin de 3 orase sunt incluse in patrimoniul UNESCO, si pe buna dreptate, astfel incat ma simt putin rasfatat in momentul in care parasesc Buchara stiind ca in 260 de kilometri urmeaza un alt oras fain de vazut si probabil o zi de pauza.

Nu stiu cum se face dar de fiecare data cand dorm intr-un hostel / hotel si mai e si micul dejun inclus reusesc sa ma urnesc foarte greu in comparatie cu zilele in care dorm la cort. Atunci cand dorm al cort la maxim 7-7:30 sunt pe bicicleta in comparatie cu 10-11 cazul in care dorm undeva, si asa se intampla si in dimineata aceasta in Bukhara. Incerc sa ies sa mai fac cateva poze dimineata, dar lumina a fost mult mai interesanta in seara de dinainte, astfel incat nu iese nimic prea interesant, si dupa ce rezolv o problema cu o cartela de Uzbekistan reusesc in cele din urma sa ma urnesc din loc.

Si cum dupa o zi de pauza spiritul de aventura e la cote inalte, aleg sa merg pe un drum secundar ce pare sa scurteze putin din distanta si care sper sa aiba mai putin trafic. Asta nu ca ar fi prea mult trafic prin Uzbekistan, sau oricum nu e deloc mult in comparatie cu tarile de pana acum. Dar daca pot sa gasesc un drum cu adevarat pustiu, de ce nu?

In schimb, la jumatatea zilei temperatura e destul de ridicata si va ramane probabil asa si pentru urmatoarele zile, astfel incat incep sa am o problema cu soarelE care ma arde destul de tare, iar in zonele in care ogoarele sunt inundate umiditatea e de-a dreptul insuportabila.

In schimb dupa ce fac stanga pe drumul secundar imi dau seama ca s-ar putea sa fie un pic cam multa aventura din cauza asfaltului, care fie e extrem de bombardat, fie lipseste cu desavarsire, astfel incat viteza de inaintare scade considerabil. Pe de alta parte nu e trafic aproape deloc, si trec zeci de minute pana mai trece un camion sau o masina. Pe aici Ladele sunt inca la putere, si probabil chiar au fost la vremea lor masini foarte bune daca au rezistat atatia ani pe drumuri de genul asta.

La una din pauzele la umbra, de la jumatatea zilei, dau si de un satean care are o casa izolata langa calea ferata, si care imi spune ca daca vreau pot sa raman la el peste noapte, dar cum e abia ora 2 si abia am pedalat 20 de kilometri astazi e prea devreme ca sa accept invitatia, dar totusi e un semn bun ca ospitalitaea ramane neschimbata chiar si cu trecere granitei.

Drumul secundar are 80 de kilometri si nu e chiar extrem de prost, iar bucatile pe care asfaltul e ok chiar sunt super ok. Zona e tot desertica si in departare se vede un lac / rezervor de un albastru ireal, iar in stanga e calea ferata pe care trece un singur marfar singuratic, iar un nenica care facuse probabil autostopul me saluta de pe una din garniturile de marfar. Iar fara trafic si fara sate, zona asta chiar pare undeva in mijlocul pustietatii, si mi se pare ca pe masura ce inaintez catre est momentele de genul acesta sunt din ce in ce mai dese.

Totusi drumul secundar si rupt se termina si parca a fost suficienta aventura pe ziua de azi, astfel incat desi e ceva mai mult trafic ma simt putin usurat cand ajung inapoi in drumul principal, mai ales ca seara se apropie cu pasi repezi. Problema e ca oricat as pedala nu gasesc niciun loc ferit, astfel incat ma hotarasc pana la urma sa urmez un drum de tara cat mai mult intr-o zona golasa.

In principiu pentru pusul cortul merg pe doua variante, prima e sa intrebi un localnic daca poti sa pui cortul pe undeva pe langa un sat sau o casa, sau daca nu, sa gasesti un loc ferit in care sa nu te vada nimeni. Daca nu te vede nimeni nu te deranjeaza nimeni, nici un sensul bun, nici in sensul rau. Doar ca de data asta nu se potriveste nicio varianta si sincer ma simt cam expus cu cortul in mijlocul unei zone plate. Cred ca e si o chestie psihologica care iti spune ca e mai sigur daca e ceva de genul un copac sau o movilita pe langa tine.

Si in timp ce ma apuc sa gatesc si sa pun cortul, fix dupa ce a apus soarele vad ca se apropie din departare o silueta pe un magarus si un caine. E un cioban care imi spune ca nu e sigur, ca sunt lupi (uzbecii au ceva cu lupii si cu serpii), si ca e o benzinarie mai in fata unde pot sa ma duc sa beau ceai. Cu cortul intins pe jumate si cu masa pe primus nu prea-mi vine in schimb sa ma apuc sa strang lucrurile, chiar daca intalnirea mi-a confirmat ca locul e totusi cam vizibil.

Mai e si cealalta problema ca noaptea toate siluetele par amenintatoare, astfel incat atunci cand ii zic omului ca raman acolo si el se indeparteaza ma simt putin nesigur, dar asta e, sunt prea obosit si nu am niciun chef sa pedalez mai departe. Si sunt sigur ca doar noaptea si intunericul sunt de vina.

Distanta: 80km.
Diferenta de nivel: 400+ / 400-.
Moral: 7.
Obiective: 4.

Prima medresa ce a introdus folosirea faiantei albastre.

Prima medresa ce a introdus folosirea faiantei albastre.

Detaliu.

Detaliu.

Ping-pong.

Ping-pong.

O punga de bani in schimbul a 100 de dolari.

O punga de bani in schimbul a 100 de dolari.

La revedere Buchara.

La revedere Buchara.

0 trafic = ciclist fericit.

0 trafic = ciclist fericit.

Tractorul cu 3 roti.

Tractorul cu 3 roti.

Apusul zilei in desert.

Apusul zilei in desert.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

DSC_6530
Drumul valurit pe langa raul Naryn.

Pasuri abrupte, invitatii la masa si caldura mare pe langa raul Naryn.

DSC_8574
Inaintand spre Tizi’nTest si moscheea de la Tinmel

Un mic dejun maroca, putin despre uleiul de argan, moscheea de la Tinmel si un ultimul loc de cort inainte de Tizi’n’Test, unul din pasurile de 2200 de metri ce trec Atlasul.

DSC_7661
Drumul pana la Qalaikhum si intalnirea cu baietii de la Soliddream.

Inca o zi pe malul raului Panj, biciclete de bambus, cauciucuri late si o prima seara cu gatitul mancarii adevarate.

7 thoughts on “Drumul catre Samarkand

    1. Ca sa faci poze faine, ca oricum, atunci cand esti singur nu ai prea multe subiecte de incadrat in cadru.Macar bicicleta sa nu lipseasca :).

      1. Si mie mi se pare extrem de util si nu doar pentru poze. Inainte de fiecare data cand opream depindeam de un zid, un copac, o bordura de care sa pot sprijini bicla. Varianta cu lasatul jos devine si neplacuta cand ai coburi.
        Eu nu-mi mai imaginez turele de bicla fara piciorusul ala minune :)

        1. Stii Radu, nimeni nu se asteapta sa te pozezi cu… schiurile sau cu altceva decat bicicleta. Si apoi, chiar daca tu si bicicleta va repetati, peisajul e mereu altul si chiar si cand nu e spectaculos are valoare ca loc in sine, pana unde ai ajuns.

    2. Extrem de important, chiar daca bicicleta sta un pic cam stramb si uneori ca sa fac o poza in care sa stea dreapta mai trebuie sa gasesc o piatra sa o pun sub cric.

      Ideea e ca fara cric chestii simple de genul pit-stop in tufisuri sunt legate de gasirea unui loc in care ar trebui sa o sprijini de ceva..

  1. Si ce ar fi daca ai face poze cu bicicleta mult inclinata? Hai sa vedem si aspectul asta! :) Poate o pui paralela cu vreo culme din zare sau o movilita de langa picioare. :)
    Vant bun, zile interesante si nopti ferite! 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>