Dunarea, Muntii Almajului si cehii de Romania.

Ziua 1, Vineri. Drobeta-Eselnita

Trenul nu se mai da plecat din Gara de Nord. Asa cum era de asteptat, este plin ochi. Oamenii merg acasa de sarbatori si parca s-a terminat si rabdarea. Bicicletele se aseaza cuminti in carlig, iar noi incercam sa ignoram zarva si aglomeratia si sa mai furam cateva ore de somn. Noi nu ne grabim nicaieri. Vom cobori la capat de linie si in fata ne stau 10 zile de hoinarit pe biciclete prin sud-vestul Romaniei. Cernei, Almajului, Aninei, defileul Dunarii sunt pe lista scurta, dar planul e vag. Avem insa destul echipament si destula tehnologie cu  noi ca sa improvizam din mers. Galagia din Drobeta ne perturba. Orasul are destul de multa zarva in el si dureaza ceva pana ne asternem la drum si scapam de trafic. Tura asta nu o sa fie despre carry bike-uri epice, ci despre primavara, padure verde, primele nopti la cort din acest an, foculet si tarait de greieri..

Asa ca asfaltul nu ne intristeaza si nici nu incercam sa i ne impotrivim. Ruta finala a zilei a iesit o combinatie de drumuri judetene cu drumuri de pamant peste dealuri. Unele alegeri au fost mai inspirate, altele mai putin, cert este ca s-a simtit placut invartitul acela de pedala, bicicleta care mergea rotund, soarele generos. Nu la fel de mult ne-au placut roiurile de muste si transpiratia generala dintr-o zi cu 26 de grade. Ne simteam teleportati din Brasovul friguros de aprilie in caldura din Banat. Totusi si soarele asta e bun la ceva: vitamina D. Si simt ca am mare nevoie de ea in aceasta primavara capricioasa.

Inceput perfect de tura, cu o loc de cort cu priveliste, cu o noapte calda si cu o masa imbelsugata.

Ziua 2 – Sambata terra incognita de la dunare-Descoperind muntii Almajului

Ziua incepe cu adevarat in Dubova atunci cand ne hotaram sa parasim drumul national ce merge pe malul Dunarii, pentru a urma un marcaj banda rosie ce promite sa ne scoata aproape de intrarea in Cheile Nerei, via Bigar si Ravensca.

Pana aici nu a fost decat rulaj pe asfalt si alegerea din Dubova nu a fost deloc usoara, caci totul se rezuma la asfalt si promisiunea unei aprovizionari bune in Moldova Noua, versus ceva provizii incropite de la magazinul comunal si…aventura. Terra incognita, locuri noi, spatii goale de pe harta care trebuie umplute cu amintiri si repere. In mod normal am fi ales aventura fara urma de indoiala, dar acum avem considerabil mai multe bagaje, bicietele sunt mult mai grele si carry bike-ul nu mai e deloc floare la ureche, devenind dificil atat ca efort, cat si ca logistica. Pur si simplu nu se mai pune problem de a forta o vale sudica din Fagaras sau de a dovedi sute de metri diferenta de nivel cu bicicleta pe rucsac.

Drumurile alese trebuie sa aibe pante de 10-15% si un gradient mediu decent pentru ca totul sa aiba sens. Asta deci complica si mai mult alegerile pentru ca drumuri neasfaltate, ciclabile, care sa mearga prin locuri pitoresti sunt greu de gasit in zone noi. Si totusi noi ne bazam pe reteaua de drumuri vizibila pe view ranger si pe combinatia personala de antrenament, determinare si spirit de aventura

Asfaltul se termina cand iesim din sat si in fata ne sta un forestier ce porneste pe valea raului Ponicova. Ne adancim in padurea verde de fag si castigam altitudine cu fiecare curba a drumului. Asudam ceva pe urcare, dar undeva pe la 800 de metri iesim din padure in dreptul unui indicator nou care rezolva enigma marcajului impecabil. Asociatia Montana Carpati si-a lasat urmele pensulelor pe aici.

Primavara in toi la 800 de metri inaltime.

Continuarea spre Bigar este surpinzatoare, pe de-o parte pentru ca drumul, in loc sa intre din nou in padure si sa coboare hotarat, asa cum ne asteptam, se pastreaza pentru mult timp la o altitudine constanta de 800 m. Pe de alta parte pentru ca vom pedala indelung pe o culme despadurita ce mai pastreaza cativa copaci fumos infloriti. Primavara tasneste pa aici din orice por si se oglindeste in orice detaliu: in drumul albit de petalele copacilor scuturati, in padurea de un verde crud ce ne insoteste pe partea dreapta, in iarba inca majoritar uscata colorata pe aici pe colo de primele fire verzi.

Chiar si dupa ce reintram in padure continuam sa mergem inca mult timp la o altitudine constanta de 800 m. Iar drumul acesta, suficient de liber de cazaturi, cu gradient decent si aproape neumblat (caci nu se vad nici urme de caruta si nici de tractor) pare putin ireal.

Coborarea in Bigar este insa abrupta, aproape violenta si descoperim astfel un sat curat cu 70-80 de case. Suntem atractia pustimii care isi face veacul prin centru, insa noi ne grabim sa ne cautam un adapost sau un loc de cort, caci ploaia e iminenta. Il gasim sub forma unei casute de lemn cu o singura camera, nou ridicata si transformata in atelier de facut stupi. 
Primele picaturi ne gasesc astfel adapostiti, ascultand de sus zgomotele satului si privind valurile de ploaie ce se aveau sa se succeada regulat pentru restul dupa-amiezei de astazi. Aici vom petrece si noaptea caci loc cu iarba buna, izvor si magazin aproape nu gasesti pe toate drumurile

Track si date mai jos, text Mihaela.

https://www.strava.com/activities/2320918691

https://www.strava.com/activities/2323415908

Gata de drum cu Simplon-ul, o bicicleta veche de 12 ani dar care e pe cat de distractiva pe atat de versatila.
Un single trail neasteptat de frumos gasit in prima parte a zilei pe drumul spre Orsova in varianta peste dealuri.
Din categoria avantajelor e faptul ca te misti mult mai repede, indiferent de teren (pe de o parte). Pe de alta parte bucatile tehnice de coborare sunt in continuare faine si provocatoare.
O baie la sfarsit de zi epntru a da jos transpiratia stransa dupa o zi de pedalat prin caldura inabusitoare a Banatului. (cand vii din Brasov cred ca pe oriunde ti se pare ca e o caldura inabusitoare)
Noi la Dunare.
In cautarea unui loc de cort putin dupa Eselnita, cu Dunarea la picioare.
Inceput perfect de tura, cu o loc de cort cu priveliste, cu o noapte calda si cu o masa imbelsugata.
Amorsarea de seara a primusului.
Urmatoarea dimineata, sub acelasi praf saharian ce omoara orice urma de contrast.
Noi la chipul lui Decebal
A7206436
Dupa o portiune de asfalt pe malul Dunarii revenim pe acolo pe unde se simt in largul lor bicicletele, respectiv pe forestierele din muntii Almajului.
Primavara in toi la 800 de metri inaltime.
Verde crud de fag.
Ajunsi in Bigar, unul dintre satele cehesti din muntii Locvei si ai Almajului.
Ultima bucata de cer senin dupa o intreaga dupamasa cu reprize de ploaie.
Inca o noapte de cort, inca un loc fain, cu zgomotele satului sub noi.
Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Spring Challenge, concurs de cursiera si o noapte petrecuta la foc.

Urmeaza jurnalul intarziat al unui weekend despre care nu am reusit sa scriu la timpul lui, dar despre care mi-ar parea rau daca nu as scrie macar cateva ganduri. Asta si pentru ca a fost un weekend in care s-au combinat experiente cat se poate de diferite intre ele. De la a goni la vale […]

Jurnalul trecerii dintre ani, un pic de Ciucas, un pic de Bucegi si ceva Brasov

Probabil unul din marile avantaje ale mutatului in Brasov e faptul ca putem gazdui cu usurinta si destul de des prietenii din Bucuresti sau din alte parti ale tarii. E un fel de socializare fara nici un fel de efort in care vine muntele la Mahomed si eventual tot ce trebuie sa facem daca avem […]

Turcia, +1800 de metri si venirea iernii.

Intrarea in Turcia a fost cat se poate de brutala daca e sa ma uit la kilometraj. In mai mult de 3 ore de pedalat s-au strans 1200 de metri de urcare, si in vreme ce imping la pedale printr-o ninsoare cu fulgi uriasi ma gandesc ca nu e chiar asa de rau. Chiar si […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *