Gran Canaria, ultima parte, dune, pesteri si miros de primavara.

Norii incep sa alerge pe langa mine in timp ce pedalez pe ultimele serpentine ce urca spre Pico de las Nieves, care e cu putin sub 2000 de metri cel mai inalt varf de pe insula. Iar in momentul in care serpentinele intra complet in nori vantul incepe si el sa bata cu putere iar asfaltul se transforma brusc intr-o mare balta. E incredibil cat de multa umiditate e in aer, si la fel de incredibil e cum poti sa te faci fleasca in 5 minute fara sa ai parte de singura picatura de ploaie. E ca si cum ai sta intr-un pulverizator imens, singurele picaturi sunt cele ce cad din pinii complet incarcati de apa.

Asa ca tai repede varful de pe lista si il las pentru o alta zi si pornesc repede la vale catre partea insorita a insulei, caci dupa cum am descoperit indiferent de directia din care bate vantul aproape in fiecare zi intr-un loc al insulei e soare. Iar din avantajele pulverizatorului de umezeala e ca aproape in fiecare zi pana acum am avut parte de cate un curcubeu. Din dezavantajele majore e ca in 500 de metri de coborare inghet in ultimul hal, si atunci cand ies in cele din urma din nor si dau de soare nu stiu cum sa fac ca sa-i absorb mai repede caldura.

Cum norii zabovesc prin zona centrala a insulei cam toata zile rotile cursierei ma poarta de data aceasta pe o retea de drumuri din partea de nord vest a insulei, printre satuce si orasele cu iz colonial si cu mult mult soare. Finalul zilei ma poarta pe drumuri laturalnice spre Lomo Malogo, satucul in care avem cazare pentru ultimele 4 nopti ale excursiei. Dupa 4 zile de inghetat in pesterile din Artenara am cazut de comun acord sa schimbam resedinta pentru o parte a insulei mai calduroasa si mai apropiata de mare. Iar mirosul de primavara de care am parte atunci cand pedalez pe drumul de o singura banda, printre gradini cu iarba inalta si frageda si cu miros de flori si de aloe in nari e de nepretuit.

Ziua ce urmeaza e in schimb rezervata unei pauze de pedalat caci micul ciclon ce ne-a dat de furca ultimele 3 zile pare sa cuprinda de data aceasta toata insula asta cel putin in prima parte a zilei. In mica explorare din tura de recuperare ajung la Cuatro Porte, un complex rupestru in care traiau aborigenii inainte de cucerirea spaniola, o mica oglinda intr-un trecut neclar. Cum au ajuns maghrebienii aici si cat de grea le-a fost viata in Macaronesia (chiar asa se numeste arhipeleagul) e greu de zis.

Dupamasa in schimb plecam la explorare la picior (si cu masina) pentru a ajunge la dunele din Maspalomas, un colt de insula cu iz de Sahara si cu oceanul in departare si in Puerto Mogan, un mic port turistic asezat intr-un golf arid. Iar cu ocazia asta ne lovim din nou de stilul industrial al spaniolilor de a face turism in zonele de plaja, cu hoteluri imense ce modifica radical peisajul. Cu alte cuvintele dunele ar fi chiar faine daca stai cu spatele la hotelul ce troneaza in spatele lor si te uiti spre ocean. Portul ar fi fain daca faci abstractie de hotelurile ridicate pe parapetii de stanca in golful urmator. Si tot asa.

Walk like an aboriginal.

Ultima zi e din rezervat din nou cursierei de data aceasta cu o plecare extrem de matinala caci pana in ora 5 trebuie sa returnam bicicletele inchiriate. Biciclete ce trebuie spus ca au mers impecabil in timpul concediului si au fost multe peste ce pot calari acasa. Partea neplacuta e ca atunci cand ajung inapoi acasa va trebui sa ma urc din nou pe cursiera mea veche de 16 ani, dar sunt convins ca reacomodarea va merge si ea repede.

Dar revenind la povestea zilei de data aceasta pedalez impreuna cu Serban, pe un traseu care sa nu ne duca prea departe de centrul insulei pentru a fi siguri ca ajungem la timp la centrul de inchiriat biciclete. Vremea e perfecta cu cer albastru, putin vant si temperaturi numai bune de pedalat. In schimb cum azi e duminica e incredibil de aglomerat si impresia generala e ca toti ce 800.000 de locuitori ai insulei au iesit la plimbare. Sunt intersectii si zone in care ai putea sa juri ca esti la Bran, si nu in Gran Canaria.

In schimb in prima jumatate a zilei avem parte de drumuri faine si libere, cu asfalt numai bun pentru a inclina cu curaj bicicleta in fiecare curba. Si trebuie spus ca e cel putin interesant sa te joci cu fiecare curba mai ales cu increderea pe care ti-o dau franele pe disc. La sfarsit urc si eu in cele din urma pe Pico de las Nieves, e data aceasta pe senin si cu foarte multi turisti, dupa care urmeaza o coborare aproape continua de la 2000 de metri pana la malul marii, in Maspalomas, numai buna de incheiat un concediul.

Iar la sfarsit daca ar fi sa trag cateva concluzii dupa Gran Canaria, cam asa ar iesi:

– Insula e un pic paradis pentru cursiera si pentru mtb, pentru o saptamana cred ca e o destinatie aproape perfecta
– Bicicletele inchiriate sunt marginal mai scumpe ca varianta aducerii de acasa si cel putin in cazul meu mult mai faine ca bicicleta de acasa
– Chiar daca bate vantul si chiar daca la fiecare zile vine cate un mic ciclon din Atlantic poti gasi rute si variante adapostite
– Partea de plaje / statiuni turistice e putin trista
– Zona dezvoltata a insulei chiar e foarte dezvoltat, autostrazi, auchan-uri, decathloane si cartiere de blocuri, intr-un complet contrast fata de zona pustie din nord-vest prin care ne-a placut sa ne invartim.

Track si date aici:
https://www.strava.com/activities/1432992721
https://www.strava.com/activities/1433778213
https://www.strava.com/activities/1436519797