In lumea lagunelor

A 30-a zi in Peru.

Spre dimineata s-a pornit vantul, care zgaltaie temeinic cortul pe la ora 6 si ceva. Mai furam putina caldura citind, insa pe la 7 si ceva Radu isi face curaj si aprinde primusul. Partea buna este ca pentru prima ora avem numai de coborat, pana la 3500 de metri spre un sat unde trebuie sa facem aprovizionare. Si acolo bate vantul, ba chiar apar si cateva picaturi de ploaie razlete. Conform planului de acasa ar trebui ca de aici sa urcam din nou la 4700 m, dar cum spre munte norii stau buluc, iar vantul, desi vuieste, in loc sa ii risipeasca, mai rau pare ca ii compacteaza, hotaram sa o tinem la vale si sa reintram in track peste o zi sau dou. Cu siguranta nici treaba asta nu va fi deloc usoara, dar macar va fi cald si daca avem noroc, pe vale vom fi feriti de uragan. Si cam asa a fost.

Jos, la sub 3300 de metri, soarele dogorea cu simt de raspundere, vantul nu se simtea si panta drumului storcea din noi broboane de sudoare. Din nou muncim pentru fiecare pedala si la fiecare damb sau cot al drumului ne mai motivam pentru inca una. Undeva la 3200 de metri incep serpentinele si din cand in cand sorele mai intra dupa un nor, racorind atmosfera. Cei cativa soferi care vin de sus si cu care ne intersectam sunt super de treaba si opresc astfel incat sa putem trece noi, fara sa ne dam jos de pe bicicleta. Cu ochii pe ceas dovedim inca vreo 400 de metri diferenta de nivel si ne inscriem din nou, temporar pe firul unui parau. Incepem sa ne intrebam daca la 3800 de metri e cu adevarat un sat (asa cum zice harta) sau visam degeaba la o bautura cu bule si cu zahar. Drumul se strecoara printre stransori ale muntilor, se ingusteaza in ton cu paraul pe care il urmam si continua sa urce sustinut. Abia cand ne gasim la 100 de metri sub sat ne reinvie speranta. San Jose de Banos ne-a depasit insa asteptarile caci am gasit acolo un magazin extrem de bine aprovizionat (unde am facut ravagii), insa si un local satesc unde am mai gasit doua supe ratacite (era deja 15.30, mult prea tarziu pentru masa de pranz in Peru), care ne-au mers la inima. Am stat mai bine de o ora in satul acela, petrecand cele 60 de minute mancand orice ne facea cu ochiul, de la supa, la mango, papaya si tort. Cei 1000 de metri urcati in putin peste 10 kilometri isi cereau tributul si nu aveau sa fie singurii pe ziua de azi, caci drumul continua sa urce pana la 4600 m. Din fericire, urmand tiparul cu care deja ne-am obisnuit, pe la 4000 m panta se domoleste si ne lasa sa ne mai tragem si noi sufletul, respectiv sa ridicam capul din pamant in cautarea unui loc de cort. Daca pana pe la 4000 m peisajul e monoton si arid (cel putin in sezonul uscat in care suntem noi acum), la altitudine apar varfuri si lagune ce indulcesc cumva locurile. In plus suntem departe de atractiile turistice, suntem in acel Peru simplu si natural, oamenii sunt cu totii de treaba, calzi, primitori, copiii sfiosi ori speriosi si noi sarim pas dupa pas si vale dupa vale, taind muntii nord-sud, prin acel Peru autentic care ne place, daca uitam de drumurile uneori proaste,rupte si prafuite.

Drum aglomerat dupa San Jose de Banos

Ziua 31. Oaia, vicuna si palaria.

Peru 31 San Jose de Banos- Marcapomacocha sau Oaia, vicuna si palaria

Stiam din track ca astazi avem o zi usoara, cu doar 800 de metri diferenta de nivel, stransi in cateva urcari mici. In schimb aveam sa stam constant la peste 4400 de metri si combinatia dintre drum lin si altitudine promitea orizonturi deschise in toate directiile. Si desi peisajul nu a avut nici varfuri inzapezite si nici vreun alt punct de interes care sa magnetizeze privirile, locurile prin care am pedalat azi ne-au placut amandoura foarte mult. Versantii inrositi din cauza fierului exploatat intr-o mina pe langa care trecut tangential profilati pe un cer albastru ornat cu norisori scamosati inofensiv. O multituidine de lagune fiecare cu apa de o culoare diferita, in functie de cum batea lumina, de la azuriu, trecand prin clasicul albastru cerneala si terminand cu niste vagi nuante de gri, aranjate fiecare in causul dealurilor galbene, insa vegheate mereu la orizont de munti adevarati.

Pedaland printr-un pustiu desavarsit spre Yantac.

Practic strabatem azi un platou inalt, format intr-o zona molcoma, cu mici praguri intre fiecare laguna, dar mereu cu un lant puternic de munti in departare. Si recunosc caci combinatia de galben si albastru imi place foarte mult, mai ales ca in natura, nuantele acestor doua culori par nesfarsite.

Singurele sate prin care trecem azi sunt Yantac si Marcapomacocha, ambele micute, dar cu o piateta centrala curata. Cea din Yantac insa merita cateva randuri. In Peru se obisnuieste ca in centrul fiecarui sat sa fie o piata rectangulara. Acolo e biserica, sunt majoritatea magazinelor si eventual cladirile administrative (daca e cazul/ exista). Piata asta trebuie insa musai decorata cu ceva (de regula o sculptura) . In mod normal te-ai astepta ca subiectul ales sa caracterizeze locurile, dar am vazut si contraexemple, de la negrii cu bijuterii colorate si pana la delfini intre dealuri aride. Ei bine, Yantac e conservator si expune o oaie, o lama si o palarie. Imi si imaginez cum a decurs alegerea motivelor:
Primarul: Ne-am adunat aici, cu totii, pentru a discuta ce anume ne reprezinta, ce motive sa alegem pentru piata centrala.
Oierul satului, putin burtos, dar altfel om de treaba (l-am si intalnit cand intram in sat,manand la deal cateva sute de oi): Pai, o oaie. Avem sute, cu ele ne descurcam zi de zi (lapte, carne, lana). Daca nu ar fi ele nu am supravietui aici, la 4600 m, intre vanturi si munti.
Satenii ii dau dreptate, caci viata aici nu e deloc usoara si oaia le-a fost sprijin de cand se stiu.
Invatatorul: Oaia ne e intr-adevar folositoare, insa sunt sigur ca si alte sate vor alege acelasi insemn. Ne trebuie ceva original si eu zic sa alegem o vicunie (lama salbatica).
Primarul pare incantat de idee.
Primarul: Da,este o idee foarte buna, dar doua simboluri aduc ghinion, mai ales aici, in fata bisericii. Ne mai trebuie unul,ca sa fie trei, sa aminteasca de Sfanta Treime.
Satenii se scarpina in cap, in pana de idei, pana cand unul dintre ei izbucneste: o palarie.
Sateanul: cu totii, femei si barbati, purtam palarie din mosi stramosi. Ne apara de soare, ne tine de cald cand e cazul. In plus palariile noastre nu sunt nici inalte ca cele din nord, n-au nici boruri largi ca in alte zone, sunt pur si simplu ale nostre.

Si uite asa s-au nascut cele 3 simboluri si daca lama si oaia au iesit ok, pentru palarie nu a mai ajuns vopseaua si in loc de maro (asa cum poarta cei din Yantac) a iesit rosu-caramiziu. Dar merge si asa. Originalitatea primeaza.

Un cort batut de vant printre pereti de stanca la 4400 de metri.

Cer mohorat si coborarea spre Viracocha.

Coridele fac parte in continuare din entertainment-ul local.

Cel de sus de priveste. In cazul acesta la propriu atunci cand stai in piateta centrala.

Blocaj rutier.

In sfarsit o raza de soare in ultimele ore ale zilei.

Locul de cort din dimineata urmatoare la pachet cu o cireada de vaci ce ne privesc dezorientate.

Nici nu vine primul pas ca si incepe insiruirea de lacuri.

O pauza de masa sub nori valatuciti cu nelipsita conserva de peste, branza si biscuiti cu crema.

De la o inaltime incolo lamele iau locul vacilor, in imaginea de fata impodovite cu cercei.

Welcome to Yantac. 4600 de metri. La fel de bine putea sa scrie si welcome to the end of the world.

Vibe-ul din piateta centrala.

Cer albastru, lacuri si si mai multe lacuri.

Marcapumacocha, un lac cat toate celelate la un loc.

Echipat si cu un mic orasel-satuc.

In piateta centrala, cautand cele trebuincioase pentru seara urmatoare.

La Poderosa si micul festival ce urmeaza.

Locul de cort din seara asta.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Spring Challenge, concurs de cursiera si o noapte petrecuta la foc.

Urmeaza jurnalul intarziat al unui weekend despre care nu am reusit sa scriu la timpul lui, dar despre care mi-ar parea rau daca nu as scrie macar cateva ganduri. Asta si pentru ca a fost un weekend in care s-au combinat experiente cat se poate de diferite intre ele. De la a goni la vale […]

Koelner Dom
Roadtrip de noiembrie sau urmarind monumentele din patrimoniul UNESCO

Un pic mai mutle poze aici. Weekendul care am trecut am facut un roadtrip de 3 zile, traversand Germania de la est la vest intr-un quest de a face rost de hartia care spune ca nu ai nevoie de hartie (o intreaga poveste complicata despre un mic paradox al birocratiei germane o sa scrie probabil […]

Plecarea din Churrin, spre Peru Divide

Cum ziua de azi a fost neinteresanta, o sa folosesc portia zilnica de scris pentru a asterne cateva cuvinte despre cafeaua peruana, ganduri izvorate din posirca bauta de dimineata. In primul rand, nici eu si nici Radu nu suntem mari bautori de cafea. Dar sunt momente in care o cafea intra la fix. Dimineata, cand […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *