Pentru a continua sa traversam muntii spre sud am ales o alta ruta de pe bikepacking.com numita Peru’s Great Divide https://bikepacking.com/routes/cycling-peru-great-divide/
Pentru a intra pe track ar trebui sa urcam 5 kilometri si 250 de metri pe Carretera Central si desi pari putini kilometri si nu foarte multi metri de urcat, faptul ca asta se va intampla cu toate tirurile trecand milimetric pe langa tine, depasiri riscante si doua tunele destul de lungi, in urcare, ne determina sa cautam un taxi. In Peru cred ca jumate de masini sunt Toyota. O parte din ele (multe folosite pe post de taxi) sunt niste Toyota tip break care par ca au facut razboiul la cum arata. Cea cu care am mers noi avea mai bine de 700.000 de kilometri la bord, dar atata timp cat inauntru am incaput si noi si bicicletele (si inca fara prea multe bataie de cap), restul conteaza mai putin.
Desi google maps arata un drum destul de mare, in realitate e acelasi tip de drum cu pamant, pietris, pietre si nisip, care se desfasoara pe o singura banda si cand urca, nu se  incurca. Primul sat prin care trecem-Chocna-este si locul din care trebuie sa facem aprovizionare, caci apoi nu mai avem nimic cu magazin cale de 60 de kilometri si doua pasuri. Cum nu e rost de gasit nicio dugheana cu mancare gatita, ne gospodarim cu o omleta. Pacat insa ca mai sus de sat dam peste o vaca moarta de 3 zile si lasata in mijlocul drumului, a carui aspect si miros strica tot feng shui-ul mesei noastre. Pana sa ajungem in Peru credeam ca doar in India stau mortaciunile mari cu zilele ori saptamanile pe marginea drumului, dar aici a trebuit sa ne recalibram asteptarile.

Drumul ramane decent dupa standardele peruane, decent de prost dupa standardele mele pana in Yuracmayo- o adunatura de case pe marginea unei lagune. Apoi situatia devine tragica, adica drumul devine oribil de prost. Aparent se lucra cu  3 utilaje (o remorca, un excavator si o freza) si vreo 5 oameni care greblau drumul, rezultatul fiind o banda de pamant si tarana pana la glezne, condimentate cu niste valuri transversale lasate de senilele si rotile masinilor mari ce carau pamant dintr-o parte in alta. La un moment dat dau buna ziua unui muncitor, asa cu o lipsa de entuziasm de zile mari. Omul o sesizeaza si ma intreaba daca sunt o obosita (aveam cam 1000 de metri urcati si eram pe la 4400 m). Ii zic ca singurul lucru care ma oboseste e drumul asta teribil de prost, in rest sunt bine. La un moment dat vine si finalul lucrarilor si din fericire ne intoarcem la starea initiala de drum doar prost, fara alte epitete. Reusim sa gasim un loc de cort cu iarba decenta pe la 4750. Speram noi ca am invatat lectia din pasurile precendente si in loc sa fortam pasul azi si sa cautam infrigurati, la frontala, un loc de cort, mai bine ne oprim putin mai devreme, ne bucuram de un apus fain si dam drumul din timp la primus sa incalzim putin atmosfera inainte de a ne culca. Si punem pariuri la cate grade cu minus se va opri minima noptii.