DSC_8758

Inapoi in munti, drumul spre Essaouira

Astazi e prima zi de Craciun si chiar daca dorm pana tarziu atmosfera festiva e absolut inexistenta in Maroc. Aici e pur si simplu o zi ca oricare alta, iar eu ma conformez si fac ce as fi face intr-o zi ca oricare alta, respectiv ma urc pe bicicleta si pornesc spre Essaouira.

In momentul in care am luat hotararea de a pleca in Maroc am fost constient ca voi petrece Craciunul singur. Chestia asta a cantarit mult, dar nu suficient si chiar daca singurul regret e pierderea timpului petrecut cu familia sunt si multe lucruri pe care nu le regret. Nu regret spre exemplu mica imbuibare care vine la pachet cu sarbatoarea sau consumerismul si goana dupa cadouri din ultimele saptamani. In plus daca e sa trag linie pana acum aproape toate sarbatorile de Craciun am fost impreuna cu ai mei asa ca parca nu strica o exceptie care sa confirme regula din cand in cand.

Dar revenind la povestea zilei, planul pe care il aveam e sa nu merg pe drumul principal de pe malul Atlanticului, cu mai mult trafic si mai putin interesant si sa incerc sa mai intru inca odata in zona mai putin inalta a Atlasului.

Am sa fac o mica paranteza legat de drumurile din Maroc, drumuri ce au trecut in ultimii ani de zile printr-o campanie destul de serioasa de modernizare astfel incat astazi poate sa devina sa dai de drumuri de pamant mai aventuroase pentru cicloturism. Cam de asta am parte si in prima parte a zilei, un asfalt impecabil ce porneste fix de la malul marii si care urca abrupt spre mijlocul muntilor. Singura problema cu drumurile reparate e ca atunci cand ploua (de cateva ori pe an) toate vaile uscate se transforma in torente puternice si cateodata se mai lasa cu drumuri distruse sau cu alunecari de teren.

Cam asta s-a intamplat si in urma cu cateva saptamani pe drumul care merge spre un loc numit idilic “Vale de Paradis”, asa ca am drumul doar pentru mine. “Vale de Paradis” e in schimb un loc care arata destul de interesant, o serie de sate insiruite pe malul unui rau de munte cu apa cristalina asezate la marginea unor impresionante plantatii de palmieri. Totul arata si mai interesant cand tot restul in jur e uscat si arid.

In schimb drumul e cel putin solicitant si iar ma intreb daca nu ar fi mult mai bine cu o cursiera pe aici, chit ca mergi putin mai incet in zonele in care drumul e mai rupt. Sunt avantaje si dezavantaje, cu o cursiera te misti mult mai repede si poti acoperi cu acelasi efort mult mai multi kilometri intr-o zi dar in acelasi timp esti legat de cazari si nu ai cum sa petreci noptile la cort in locurile salbatice si frumoase din mijlocul pustietatii.

Vorbind de locuri de cort in seara asta am parte de un exemplu foarte buna ca lumea e mica. Dupa ce vreme de aproape o saptamana nu am mai vazut nici un calator pe bicicleta in seara asta in vreme ce pedalez la ceas de seara in cautarea unui loc de cort zaresc un cort intins pe jumatate pe o terasa de sub drum. Iar lumea e mica pentru ca Jan si Blanche, cei doi olandezi cu care am petrecut seara pedalau in sens invers, iar probabilitate sa te nimeresti in acelasi loc cand apune soarele e extrem de mica atunci cand pedalezi in sens invers. Lumea e mica pentru toata chestia s-a intamplat in ziua de Craciun, si poate cel mai important lumea e mica pentru ca in vara anului trecut calatoreau si ei prin Asia Centrala, cu aproximativ o luna si ceva in spatele meu. Si dupa ce s-a intors si ei la munca inapoi in Olanda la sfarsitul lui August Marocul a fost prima iesire de mai multe saptamani. Lumea e mica.

Seara a trecut privind cerul plin de stele si povestind despre intamplari din Asia Centrala sau din alte parti de pe glob caci cei doi olandezi trecuti de 50 de ani au vazut pana acum, cu bicicleta, cu rucsacul sau cu alte mijloace de transport si Americile, si Africa, si Asia de Sud-Est. Si asa am ajuns sa nu petrec nici ziua de Craciun singur.

La umbra, privind catre mijloace alternative de transport.

La umbra, privind catre mijloace alternative de transport.

Drumuri proaspat scoase din tipla.

Drumuri proaspat scoase din tipla.

Pe valea paradisului.

Pe valea paradisului.

Cine-a pus palmierul in drum....

Cine-a pus palmierul in drum….

In constructie.

In constructie.

Luat de ape.

Luat de ape.

Pe coasta muntelui.

Pe coasta muntelui.

Schimb de biciclete.

Schimb de biciclete.

Portocala mea cea de toate zilele.

Portocala mea cea de toate zilele.

Intalnirea cu Blanche si cu Jan.

Intalnirea cu Blanche si cu Jan.

La privit de stele.

La privit de stele.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

DSC_4231
Boysun, tinutul macilor

O dimineata plina de culoare la poalele muntilor din Uzbekistan, si ultima bucatica de drum pana la granita.

DSC_6114
Ziua in care mi-am schimbat parerea despre kyrgyzi.

Ospitalitate kyrgyza, transhumanta in plina desfasurare, invitatii la masa si la voda, un pas de 3100 de metri si un drum cum foarte mult noroi.

DSC_2492
Ani – metropola parasita

O cursa cu soarele pentru a prinde ultimele raze de lumina in vechea capitala armeana.

One thought on “Inapoi in munti, drumul spre Essaouira

  1. Lumea e mica, dar… si oamenii sunt un pic previzibili… La cat au circulat ei, alegerea ta a fost una buna, daca si ei au ales Marocul! Nu credeai ca ai sanse, cand ai ales sa pleci in Maroc de Craciun, ca iti vei petrece ziua de Craciun cu doi olandezi discutand despre peripetiile din Asia ale amandurora! :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>