DSC_3065

Intrarea in Teheran si traficul din oras

Orasul rage din cauza zgomotului motoarelor camioanelor si milioanelor de motorete ce se strecoara printr-un haos de nedescris pe strazile Teheranului, in timp ce in spate se aud destul de des injuraturile lui Enzo. De fiecare data cand cineva da cu spatele cate 300 de metri sau atunci cand cineva ne taie calea, lucruri care se intampla destul de des, din spate se aude un “Che cazzo!” sau “Facia a cullo!”, si asta din partea cuiva care e obisnuit cu traficul din Italia.

Dar totusi am ajuns considerabil mai usor in mijlocul orasului in comparatie cu Istanbul, cel putin cu asta suntem amandoi de acord, sau poate e si faptul ca pana aici am avut 900 de kilometri prin Iran pentru a ne obisnui cu traficul. Istanbul e probabil primul oras care te surprinde cu un trafic ce pare sa functioneze dupa alte reguli decat cele cu care suntem noi obisnuiti.

Initial ai zice ca iranienii ar trebui sa fie niste soferi foarte prosti in momentul in care vezi aparentul haos care domneste pe strazi, dar dupa aproape 3 saptamani in Iran mi-am dat seama ca poate sunt de fapt soferi foarte buni, tinand cont ca nu am vazut prea multe accidente. La prima vedere te-ai astepta sa vezi cel putin cateva mici accidente in fiecare ora, dar stilul de a baga botul insistent si de a evita lucrurile in ultimul moment pare sa functioneze. Trebuie spus inca odata ca in comparatie cu Istanbul mi s-a parut mai ok, poate si din cauza ca traficul prin orase nu se misca cu o viteza foarte mare.

Cu toate astea inaintatul motoretelor pe contrasens e sport national, semnalizarea nu e folosita niciodata, multe masini nici nu au retrovizoare, datul cu spatele cate 200-300 de metri e si el sport national, un claxon poate exprima absolut orice emotie umana iar iranienii sunt la fel de comunicativi si in trafic. Sa zicem ca poate ei se simt in largul lor mergand cate 3 pe o motoreta prin trafic in paralel cu tine in timp ce incearca sa afle de unde esti si unde te duci, dar cu siguranta eu nu ma simt deloc in largul meu.

Vorba lui Enzo, ar trebui sa ai 6 ochi prin traficul asta, sau dupa parerea mea trebuie doar sa ai incredere ca cei care vin din spate o sa te evite intr-un mod asemanator in care se intampla lucrurile pe o partie de schi.

Cu toate astea verificand din cand Google Maps reusim sa ne strecuram prin trafic pe strazile Teheranului si sa ajungem in centru la hotelul la care Monica si Stefan au lasat un urma cu 2 saptamani doua seturi de placute de frana si unde ar fi trebuit sa ajunga salteluta care s-a stricat in Turcia. Practic a fost trimis de la oamenii de la Thermarest acum 2 saptamani si ceva si am sperante sa fi ajuns intre timp. Si cum cei 100 de kilometri de astazi au trecut neasteptat de repede gratie unui vant prielnic din spate, ajungem destul de devreme la hotelulul cu pricina, unde ne hotaram sa impartim si o camera pentru urmatoarea noapte. Nici unul din nou nu are chef sa petreaca mai mult timp prin traficul din Teheran pentru a ajunge la o gazda de pe warmshowers si e nevoie si de ceva timp in care sa nu fii in postura de oaspete. Iar la 10 euro de persoana pentru o camera de hotel care arata chiar bine nu e chiar asa de rau, si un plus hotelul e si aproape de centru si de palatul Golestan, unul din putinele ramasite istorice ramase in Teheran.

Cand ajung la hotel in schimb dau de doua probleme, salteluta nu a ajuns iar omul la care au lasat Monica si Stefan sabotii e in concediu. Nu-i nici o problema cu ajutorul tipul de la receptie dau de Mousavi, omul cu sabotii de frana si el spune ca ma rezolva maine prin intermediul cuiva, iar in cazul in care nu ajunge salteluta zilele urmatoare ar avea prin cine sa o trimita in Uzbekistan. Oricum ar fi extrem de complicata procedura pentru ca ar trebui sa vad de unde o recuperez din Uzbekistan, dar incep sa invart deja in minte planuri alternative si sa ma hotarasc ca in doua zile sa vad ce gasesc la magazinele de munte din Teheran.

Dar deocamdata folosesc dupa amiaza si seara pentru a rezolva alta problema: gasirea unui lant de schimb pentru bicicleta si a unui ulei de schimb, astfel incat petrec urmatoarele doua ore cautand strada din Teheran unde se gasesc toate magazinele de bicicleta. Initial pare contra-intuitiv sa ai 20 de magazine care vand aceleasi lucruri (practic ai 19 competitori chiar langa tine), dar in stilul bazarelor de alta data si in stilul anti-supermarket acesta e felul in care functioneaza lucrurile in Iran si in Turcia.

Maine sper sa fie ziua dedicata pentru a rezolva si urmatoarele doua piese din puzzle: viza pentru Uzbekistan si aplicatia pentru visa de transit pentru Turkmenistan.

Datele zilei:

Distanta: 97km.
Diferenta de nivel: 200+ / 400-.
Moral: 6.
Obiective: 3.

Tehran, tot la poalele muntilor.

Tehran, tot la poalele muntilor.

Down with the USA!

Down with the USA!

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

DSC_5387
Ninsoare, un pas de 4300 de metri si un lac inselator.

Ninsoare, o intalnire cu o caravana dintr-un alt mileniu, un prim pas de 4300 de metri si o seara insetata.

Ghiocei
Data plecarii – 5 zile pana la momentul zero.

Data plecarii e fixata cu toate ca lista cu lucruri de rezolvat pare sa nu se mai termine.

DSC_8656
Drumul spre Nukus, capitala Qarapakastanului.

Daca dupa calatoria de anul trecut in care am baut cantitati imense de ceai negru m-am intors cu un oarecare atasament fata de ceai, calatoria de anul acesta o sa fie cel mai probabil calatoria in care o sa dobandesc acelasi atasament pentru cafea. Dupa saptamanile petrecute cu Spaska in Kyrgystan, atunci cand cafeaua de […]

9 thoughts on “Intrarea in Teheran si traficul din oras

  1. Deja ma gandesc daca nu ar fi bine sa-l corupi si pe Enzo cu Khan Tengri 😀
    Binee, cu o singura conditie: sa faceti opriri dese de pozat cu toate ca inteleg ca n-au prea fost motive, iar prin traficul ala pe care-l descrii la limita intre epic si stresant nici atat.

  2. Felicitari pentru ceea ce faci. Iti urmaresc blogul cu mult interes si visez la ziua in care o sa pot face si eu ceva asemanator. Ce-ti mai face maseaua?

  3. Uau, nu pot să cred că ți s-a părut mai ok traficul în Teheran față de Istanbul. Să fi prins tu oare niste zile incredibil de libere? Sau am prins noi fix haosul cu pregătiri pentru Nowruz? Hmm. Sau poate era atât de aglomerat că nu apucau să-si demonstreze iranienii abilitățile de condus cu viteză si fără reguli (pe care să le înțelegem noi). Cât ne-am plimbam pe acolo ne-am întrebat deseori cum o să te descurci cu bicicleta în Teheran si voiam să-ți recomandăm să de dai jos de pe sa si să iei metroul. Si nici pe Mr.Mousavi nu l-ai prins :( of, of. Drum bun în continuare! Te urmărim, nu scapi de noi :)

    1. Cred ca noi am prins un trafic destul de normal, adica tocmai se terminase nowruzul de cateva zile cand am ajuns acolo si incepuse perioada de lucru. Mi s-a parut mai ok decat in Istanbul poate si din cauza ca totul se desfasoara la viteze ceva mai mici parca, iar pe drumurile expres in general ai un fel de semi-banda de urgenta pe care poti sa o folosesti ca biciclist.

  4. Mă bucur pentru tine și pentru Enzo că v-ați întâlnit și aveti parte de câteva zile împreună. Se simte că ai un tonus mai bun și într-o expediție de genul acesta contează psihicul la fel de mult ca fizicul. Sper să te țină amândouă în condiții bune cât mai mult timp.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>