Litomsyl

Cehia pe doua roti, Kutná Hora si Litomyšl

Dupa parerea noastra, mai ales cand mergi 2 zile si jumatate cu “uraganul” in fata, kilometrul cehesc e clar mai lung decat cel german. Considerabil mai lung. Cam cat o mila marina, zau asa! Iar atunci cand ai indicatoare de genul: pana in localitatea X ai 2 kilometri si pana in localitatea Y ai 10 kilometri, si apoi cand ajungi in localitatea X (deci ai parcurs deja 2 kilometri), distanta pana in Y ramane tot de 10 kilometri, nu mai intelegi nimic. Totusi in afara de acest mic “disconfort” indus de distantele mereu mai lungi decat ne asteptam, Cehia a fost primitoare si la o analiza mai atenta am gasit-o chiar interesanta in ceea ce priveste potentialul cicloturistico-cultural.

Cum Ziua Nationala a Germaniei a fost joi, pe 3 octombrie, am legat fara prea mare dificultate un weekend prelungit inchinat si de aceasta data, “mariei-sale, bicicleta”. De destinatii sigur nu duceam lipsa, idei aveam, vreme buna parea sa fie, asa ca ne-am oprit fara prea multe dezbateri, la vecinii nostri cehi. Aici, pusesem ochii pe 5 situri din Patrimoniul Unesco (aflate la est, respectiv la sud de Praga) si facusem deja un plan de a le lega intr-o tura. Prea multe informatii despre biciclitul in Cehia nu am gasit, dar cu o harta buna in mana, nu avea sa fie prea complicat sa trasam o ruta care sa mearga majoritar pe drumuri secundare.

Astfel, joi dimineata ne procuram harta si pe la ora 11.00 ne asternem la drum. Cehia ne primeste cu o urcare de 12%, asa de incalzire si introducere, trimitandu-ne un mesaj clar: la mine, aici, terenul e numai un deal-vale si o vale-deal. Ca sa ne refacem din soc, ne tragem sufletul pe indelete in Kutná Hora si vizitam Catedrala din Sedlec (inclusiv osuarul) si Biserica Sfanta Barbara (ambele cuprinse in Patrimoniul Unesco). 

Lumea de apoi.

Lumea de apoi.

 Radu s-a dus tinta catre osuar despre care citise/auzise/vazuse ceva informatie anterior si desi eu l-am ignorat in planificarea turei, Radu l-a trecut ca un “must see”. Osuarul se gaseste intr-o capela Romano-Catolica, din cadrul Cimitirului Tuturor Sfintilor din Sedlec (de langa Kutná Hora)  si contine scheletele unui numar impesionat de oameni (undeva intre 40.000 si 70.000), schelete ale caror oase sunt aranjate in moduri orginiale, dand nastere unor decoratiuni nonconformiste.

“Nebunia” cu acest loc a inceput din 1278 cand abatele manastirii de atunci, a revenit dintr-o calatorie in Tara Sfanta, aducand cu el pamant de pe muntele Golgota si imprastiindu-l in cimitir. Astfel, vestea s-a raspandit rapid si din ce in ce mai multi oameni isi doreau sa fie ingropati aici, asta si pentru ca in jurul locului s-a testut o legenda care spunea ca cei ingropati aici se descompun in 3 zile, ramanandu-le doar scheletele. Asa ca nu a trecut mult timp, pana ce locul a devenit neincapator, apoi cimitirul a fost extins si in 1400 s-a construit deja osuarul.

Auto portret

Auto portret

Turcul si cioara care ii scoate ochiul

Turcul si cioara care ii scoate ochiul

Decoratiuni interioare.

Decoratiuni interioare.

Unul dintre multi.

Unul dintre multi.

 Cat timp Radu s-a dus sa surpinda spiritul celor dusi pe lumea cealalta, eu am ramas la lumina si am citit cate ceva despre Kutná Hora  descoperind o localitate extrem de interesanta si un bun exemplu pentru istoria “cu suisuri si coborasuri” a Cehiei, astfel ca odata vizita terminata, ne-am indreptat tinta catre centru unde nu ne mai saturam sa descoperim un alt mod de a construi, un alt mod de a decora casele, un alt mod de a aranja orasul fata de ceea ce suntem obisnuiti sa vedem in Germania. Plimbandu-te pe strazile din orasul vechi, chiar si din goana bicicletei, nu poti sa nu remarci ca odata, demult, locul acesta trebuie sa fi fost un oras bogat.

Casele inalte cu fatade impunatoare, unele dintre ele refacute, altele lasand doar sa se ghiceasca istoria arata raspicat ca aici s-a trait odata bine. Asta a fost demult, undeva intre secolele 13 si 16 cand mica localitate de care nu am auzit pana acum, concura de la egal la egal cu Praga, ajutata fiind si de cantitatile importante de argint ce au fost exploatate de aici. Perioada “de argint” a apus pe la 1526 cand toata Boemia a ajuns sub dominatie habsburgica. Si de aici a inceput sfarsitul caci minele au fost inundate, apoi devastate, mai multe epidemii de ciuma au decimat populatia orasului, iar un incendiu din 1770 a desavarsit declinul.

Istoria ne invata ca nimic nu este vesnic…Nici chiar impunatoarea biserica gotica la picioarele careia ne aflam si care iti ia respiratia cu frumustea turnurilor sale verticale ori a arcadelor de piatra ce se profileaza pe cerul fara pata.

Poate ca adjectivul “impunatoare” nu este cel mai bine ales, pentru ca nu vorbim despre un dom precum cele din Germania, masive, imense, de necuprins. Vorbim despre o biserica gotica, zvelta, luminoasa la exterior, cu dantelarii de piatra ce prind parca viata. Desi proiectul initial presupunea o biserica de doua ori mai mare decat cea prezenta, forma finala e mult mai potrivita, perfect echilibrata intre orizontal si vertical, sobra la nivelul de baza si jucausa in aer. A durat 600 de ani sa se ajunga aici, pentru ca desi constructia a inceput in 1388, impulsionata fiind de avantul luat de oras datorita exploatarii de argint din zona,s-a finalizat abia in 1905, dar rezultatul a meritat asteptarea. Bineinteles ca asa cum s-a intamplat si la Domul din Köln  asa cum se intampla de multe ori in zilele noastre, lucrarile au fost sistate o perioda lunga de timp din cauza lipsei de fonduri, mai ales cand ne gadim ca banii veneau in principiu in urma exploatarii argintului. Biserica va ramane oricum legata pe vecie de inceputurile localitatii, de istoria si de perioada ei de glorie indusa de acest metal pretios, pentru ca Sfanta Barbara este protectoarea minerilor, iar interiorul bisericii este bogat in fresce ce prezinta viata din perioada medievala si istoria exploatarilor din zona.

Cel mai reprezentativ exemplu al stilului gotic tarziu din cehia.

Cel mai reprezentativ exemplu al stilului gotic tarziu din cehia.

DSC_6449.jpg DSC_6476.jpg

 Strada ce leaga centrul vechi de biserica este si ea deosebita, sugerand un pod destul de lung cu statui de gresie pe stanga si frumoasa cladire proaspat renovata a Colegiului Iezuit pe dreapta. Pentru noi ea nu a fost introducerea, ci incheierea a doua sau trei ore petrecute in acest orasel, timp pe care l-am gasit ca fiind insuficient pentru a trai, simti si pentru a cerne tot ce au de oferit locurile acestea.

Dar e momentul sa luam in piept vantul, sa vedem cum arata Cehia rurala, sa ne simtim undeva, la jumatatea drumului dintre Germania si Romania, caci asa am perceput eu si terenul, dar si modul de viata al oamenilor din satele prin care treceam. Ca directie generala ne indreptam spre est si progonza spune ca vom avea vant constant din sud-est, pana sambata seara. Combinatia vant din fata si dealuri de urcat nu este deloc spornica si daca pe harta luata de la oficiul de informare turistica distantele se scurgeau repede, cand am iesit din harta regionala si am ramas doar cu harta pentru intreaga Cehie, tare greu mai veneau satele unul dupa altul.

Prin cele mai multe sate prin care trecem miroase a lemn si a foc pentru ca deja afara este frig si din cosurile caselor ies fire translucide de fum. Mirosul ne gadila placut narile si inchizand ochii si lasand bicicleta sa curga pe terenul valurit, ma pot imagina acasa. Palcuri de padure, terenuri proaspat arate, parcele de pe care tocmai s-a cules porumbul sau oameni iesiti la cules de cartofi, carand rodul pamantului dintr-o parte in alta in galeti si saci sunt mai aproapiate de imaginile din Romania. Satele mici au cel mult un magazin antic, vechi si de demult, cu gratiile trase si inchis pe vecie. Satele mai mari, au fosta alimentara transforamata intr-un fel de mini-market si regrupate intr-o retea numita “Coop”. Drumurile sunt insa mai bune decat in Romania, chiar si drumurile comunale fiind asfaltate (peticite si plombate, dar pe bicicleta, la cicloturism acest fapt nu deranjeaza). Undeva intre un sfert si o treime din case sunt lasate in paragina, semn ca viata la tara in Cehia nu este idilica precum in Germania.

Ca si la noi, oamenii nu s-au rupt de radacini de buna-voie, ci manati de perspectiva unui trai mai bun la oras. Orase ce sunt o combinatie interesanta de obiective istorice/culturale, vechi de sute de ani (de regula un castel sau o biserica) si vesnicile si uniformele blocuri comuniste, vopsite in culori mai vesele in ultimii ani.

Peisajul tipic de pe drumurile secundare din Cehia.

Peisajul tipic de pe drumurile secundare din Cehia.

Inserare.

Inserare.

 Gasim cu usurinta loc de cort si pregetam pe langa primus pazind supa de rosii ce avea sa ne incalzeasca dupa o zi insorita dar rece, scursa pedaland mereu cu vantul in fata. Cel putin am fost prevazatori si noaptea o vom dormi in puf, pentru ca nu vad ceva mai groaznic decat sa imi fie frig dimineata, toata ziua, seara si toata noaptea. Si cum noptile de toamna sunt deja lungi, au aproape 12 ore, cu caldura sacilor de dormit si soarele generos de la mijlocul zilei, iesim pe plus.

Dimineata de vineri este friguroasa, pajistea imensa pe care ne gasim fiind impartita in doua: iarba aflata la soare a capatat o culoare aurita datorita luminii de inceput de zi, ce se reflecta in picaturile de apa de pe firele scurte, pe cand cea aflata la umbra este in continuare prizoniera unui strat subtire de bruma ce o inveleste ca o platosa. Desi nu sunt decat niste dealuri, padurea de amestec parfumeaza aerul cu un miros prospat de ud, de ciuperci, de pamant, iar frigul diminetii ma trimite cu gandul la diminetile de la munte.

Sarim peste micul dejun si ne punem in miscare. Pe urcari ne incalzim, pe coborari ne ingheata pana si zambetul pe buze. Cu perseverenta, mai punem ceva kilometri, soarele urca si el sus pe bolta, atmosfera devine placuta, stomacul isi cere drepturile si pe la 12 servim brunchul, la o masuta de lemn, de langa o biserica, binecuvanatata de soare din belsug si ferita de vant.

DSC_6503.jpg

Exemplu de bucatarie ceheasca, un fel de pateu local de carne.

Exemplu de bucatarie ceheasca, un fel de pateu local de carne.

Versaill-ul dintr-un satuc uitat de lume.

Versailles-ul dintr-un satuc uitat de lume.

 Abia dupa pranz ajungem si noi in Litomyšl,  a doua destinatie culturala de pe lista noastra. Stiam ca aici punctul de interes este un castel dar odata ajunsi in piata centrala, pendulam nehotarati de la un indicator la altul, toate fiind in ceha. Piata avea o forma atipica, alungita, facand dificila gasirea punctului de informare turistica, mai ales ca era usor interminabila (este una din cele mai lungi piete centrale din Cehia). In plus, zona nu era 100% pietonala si amestecul de oameni, masini, cuvinte de neinteles si noi doi, mot pe bicicleta nu au fost o introducere prea lina in problema.

Punctul de informare nu il gasim, dar dam peste un panou informativ bilingv, cu o harta pe care erau marcate punctele de interes din oras si denumirile acestora in ceha si engleza si aflam ce trebuie sa cautam. Oricum, nu am retinut cum se scrie castelul cu pricina (pronuntia e oricum un mister), dar important este ca l-am gasit. Sincer nu aveam prea mari asteptari, din poze nu mi s-a parut a fi nici ceva de basm si nici ceva impunator, dar niciodata sa nu tragi concluzii pana nu vezi cu ochii tai.

Dupa ce serpuim putin pe stradute cu piatra cubica, de undeva de dupa schelele unui muzeu ne iese in fata castelul. O constructie rectangulara, alba, cu peretii exteriori decorati cu diverse modele (sgrafitto) desenate in culori calde, nuante de galben, mustar, ori maro ce ma trimite cu gandul la soarele Italiei. Nici nu e de mirare, deoarece castelul a fost construit in stil renascentist declarat, in secolul 16.

Renascentist

Renascentist

Castelul.

Castelul.

DSC_6558.jpg

Geometrie

Eden.

Eden.

 Si pe langa castel se lucreaza, mai ales in parcul din spatele acestuia, insa combinatia de zi din saptamana, cu toamna tarzie a condus la o scadere a numarului de turisti, astfel incat in multe locuri in care am oprit in tura aceasta in Cehia am fost mai mult singuri, acest fapt, potentand oarecum experienta si dand o oarecare exclusivitate locurilor. Cu totii stim ca e mult mai fain sa vezi ceva in tihna, fara sa fi prins intre doua fluvii de oameni ce curg in sens contrar, sa poti face o poza in care sa nu intre si un japonez mic ce zambeste larg la camera, sa asculti ecoul pasilor apasati ce merg visatori pe dalele reci de piatra, ce se preling pe sub arcadele castelului, ori ce lasa urme efemere in pietrisul din mica gradina englezeasca ascunsa in spatele aripii de est.

Pentru asta, intr-un oras mare, in care stai mai multe zile, exista o solutie in general buna: sa te trezesti, foarte, foarte de dimineata. Atunci cand oamenii pleaca spre serviciu, grabiti, atunci cand in Fontana di Trevi nu este inca apa, atunci cand Panteonul este gol, atunci cand pe sub poatra Brandenburgului nu trec decat studentii, cu o mana pe ghidon si cu cealalta tinand paharul de cafea si pedaland aprig, caci sunt in intarziere la primul curs al zilei. Cand esti insa pe bicicleta, intr-o tura mai lunga, daca nu planuiesti sa te opresti o zi intr-un loc interesant (desi nu o facem, recomandam asta cu caldura), nu prea poti planui momentul la care sa ajungi la obiectivul X. Si daca totusi planuiesti, nu iti garanteaza nimeni ca te vei tine de plan, mai ales cand e vorba de o tura mai lunga sau de multi kilometri pana la punctul de interes.

Asa ca, atunci cand se aliniaza planetele, nu te poti simti decat privilegiat. In opinia noastra combinatia ideala este pedalat intre punctul X si punctul Y (ambele puncte de interes), ajuns in punctul Y, lasat bicicleta si bagajele la gara/punctul de informare turistica si descoperit locul la pas. Daca este vorba de un oras mare, stat o seara sau doua la un ho(s)tel/la o pensiune/intr-un camping. Din goana bicicletei vezi dar simti doar pe sfert. Si daca noi nu facem asa, pentru voi e ca la biserica: “faceti ce spune popa, nu ce face popa”.

Plecam din Litomyšl dupa-amiaza si intram intr-o zona deluroasa. Incepem prin a urca pe o vale, fiind feriti de vant, ca apoi sa parasim drumul principal si sa prindem o retea de drumuri secundare ce ne urca din nou la “cucurigu”. Urcarile si coborarile se succced, desi urcarile sunt mai lungi, semn ca ne asteapta o noua noapte dormita “la altitudine”, o noapte ce va fi deci friguroasa.

Pe langa frig se mai adauga vantul, astfel incat, desi am gasit un loc ferit, ascuns dupa o perdea de copaci, decidem sa gatim in cort si Radu face oficiile. E foarte interesanta diviziunea muncii in familia Diaconescu, pentru ca daca la oras eu fac cumparaturile, gatesc si fac ordine, la munte Radu este bucatar, Radu este responsabil cu cumparaturile, mie nu imi ramane decat sa casc bine ochii pe unde mergem, sa nu ratam marcajele pistei sau indicatoarele rutiere.

Din nou pe drum.

Din nou pe drum.

Sfarsit de zi.

Sfarsit de zi.

 Text Mihaela, continuarea in partea a doua.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

India, ultima parte, Pangong, marea din mijlocul muntilor.

Ultimele raze de soare inca mai lumineaza malul nordic al Pangongului atunci cand il zarim in cele din urma in departare. Pe masura ce ne apropiem incepe sa se ghiceasca si dimensiunea adevarata a lacului, si cot dupa cot orizontul de deschide din ce in ce mai mult. Lung de aproape 130 de kilometri, complet […]

Muntii Buzaului
Cu bicicletele pe dealurile din jurul Buzaului

A venit si ultimul weekend inainte de 7500, si chiar nu aveam chef de o alta tura de antrenament pentru 7500. Sincer pentru 7500 nu prea ai cum sa antrenezi, 7500 e o chestie pe care o faci o data pe an, astfel incat sa treaca suficient timp pentru a uita cat de greul si […]

Muntii Nebrodi si prima intalnire cu Etna

Dimineata ne intampina cu o mare de un albastru ireal si cu 6 din cele 7 insule Aeolian la orizont. Soarele ne-a gasit inca inainte de ora 8 si atmosfera in cort e chiar placuta. Se anunta o vreme superba, soare glorios si absolut niciun nor pe cer. Primii 40 de kilometri pe malul marii […]

5 thoughts on “Cehia pe doua roti, Kutná Hora si Litomyšl

  1. Tocmai am descoperit jurnalele tale. Imi place foarte mult ce ai scris despre aventura cu bicicleta in tara mea. Ma bucur ca si altii au descoperit frumusete a tarii mei, la fel ca romani se bucura ca eu am descoperit frumesete a Romaniei. Numai bine!

    1. Ma bucur ca iti place, jurnalul de aici a fost scris de Mihaela, ea a avut mai mult timp de informare. Si da Cehia chiar ni s-a parut o tara frumoasa, si o sa revenim cu placere la un moment dat, probabil tot pe bicicleta.

  2. Articolul este foarte informativ, si pentru mine. Da, Cehia se vede cel mai bine pe doua roti! Am facut si niste traversari a muntilor in Cehia cu bicicleta. S-au meritat turele pe doua roti.

  3. Foarte talentata este Mihaela. Foarte frumoasa toata prezentarea. Posibil sa ajung si eu la Kutna Hora, dar pentru a munci.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *