La poalele uriasilor

Portacheulo de Llanganuco este un pas de 4600 de metri, aflat pe un drum neasfaltat ce leaga partea estica a Cordillerei Blanca, de cea vestica. Practic Cordillera e traversata de 4 drumuri est-vest, doua neasfaltate aflate in extremele nordice si sudice si doua asfaltate, in partea centrala. Planul nostru este sa traversam 3 dintre ele, cele mai inalte, ce promit perspective faine asupra varfurilor de 6000 de metri din zona. Cu cele doua din nord (Portacheulo de Llanganuco- neasfaltat, urca pana la 4700 si Punta Olympica- asfaltat, urca pana la 4900), care inconjoara oarecum si cel mai inalt varf din Cordillera- Huscaran- se poate lega o bucla de 4-5 zile numita in general circuitul varfului Huscaran.

Noi ne gasim momentan pe partea vestica, ceea ce inseamna ca ne vom incepe urcarea dintr-un mic orasel numit Yunguay, orasel ce in 1970 a fost literalmente ingropat sub 15 milioane de metri cubi de gheata si pietre ce s-au scurs cu viteza unei avalanse pe pantele inclinate de deasupra orasului. Dezastrul a fost provocat de un cutremur si aluviunile au ras asezarea de pe fata pamantului impreuna cu cea mai mare parte a locuitorilor acesteia.

Drumul nostru incepe cu o serie de serpentine prafoase si doar perspectiva muntilor inzapeziti ne face sa nu ne intoarcem, caci in loc de aer de munte facem inhalatii cu praful ridicat de toate masinile ce se fataie pe aici. Ajungem sa ne intrebam cati sunt localnici si cati sunt turisti si ce hoarde de oameni ne-or astepta maine la lagunele de la 4000 m.

Nici gasitul unui loc de cort nu e treaba simpla din cauza salbei de sate prin care trecem si dupa ce refuzam doua locuri de cort, unul pe motiv de prea multa balega uscata si prea multe frunze intepacioase, iar al doilea din cauza faptului ca desi avea super priveliste, era intr-un cimitir si nu avea iarba, sfarsim prin a merge la frontala vreo 30 de minute, manati de crezul ca drumul are grija de calator. Si a avut, caci am gasit ceva decent, chiar si cu ceva apa, cat sa dam jos praful de pe picioare si sa gasim o gaura intr-o camera de bicicleta.

Inca o jumatate de zi, inca o urcare. Unul din putinele momente in care nu eram inconjurati de un nor de praf.

Un sfat pe care il ignoram destul de des atunci cand suntem pe drum

Ultimele raze de soare.

Huarascan cu cei 6700 de metri ai sai.

Aparent “sa se pravaleasca muntele peste tine” are alt inteles pe aici fata de Brasov

Intr-o cursa cu intunericul in cautarea unui loc de cort.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Peru si ciclismul cu fata umana

Ciclismul cu fata umana din Peru continua si astazi caci ziua se scurge pe drumul asfaltat ce leaga Cajamarca de Cajabamba. Singurul oras mai mare prin care trecem este San Marcos si nu ratam ocazia de a ne opri acolo sa mancam de pranz. Marcam cu aceasta ocazie si cea mai buna supa de gaina […]

Vicunas si o noapte la 4400 de metri

E ora 5 si noi pedalam printr-o liniste deplina prin desertul total ce se intinde la peste 4000 de metri pe versantul vestic al vulcanului. Din cand in cand suntem inconjurati de valuri de ceata ce urca din vaile verzi ce se vad in departare in timp ce lame se uita curioase in urma noastra. […]

O zi pe Panamericana

Panamericana e cam singura sosea pricipala ce traverseaza America de la nord la sud si mare parte din traficul dintre tarile continentului se scurge pe aici. E un fel de mini autostrada pe care isi traiesc a doua tinerete toate camioanele retrase din uz din America de Nord. Iar atunci cand zic toate nu glumesc, […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *