Prima parte – Maratonul Vinului

Dimineata zilei de sambata ne gaseste in drum spre Urlati pentru un prim concurs de MTB pe anul acesta, Maratonul Vinului. In timp ce imi fac incalzirea pe prima urcare inca nu-mi vine sa cred ca am lasat trail-urile din jurul Brasovului pe forestierele de langa Urlati, si cu toate astea indiferent de traseu un concurs inseamna si experienta de a trage de tine mult mai mult decat ai face-o in mod normal, inseamna puls in gat si satisfactia ca motoarele merg rotund, inseamna intrecere cu ceilalti si cu tine insuti.

Primul concurs pe anul acesta ar fi trebuit sa fie Avrig-ul dar o coasta fisurata cu cateva zile inainte mi-a zadarnicit orice speranta de a participa asa ca au urmat weekenduri cu aventuri in timpul saptamanii combinate cu mini-epice in Sureanu si multe iesiri prin jurul Brasovului. Dar pana la urma nevoia de competitivitate trebuia si ea astamparata cumva si cum Maratonul Vinului era singura alternativa iata-ne la aliniati la start. La plecat se pleaca ca de obicei tare si pe prima urcare ne spargem pe plutoane si plutonase, fiecare in functie de wattii / kg pe care ii are la purtator. Din concurentii de la categorie trec in fata Frunzeanu si Bostan iar eu ma tin de Filip si de Petrache pe prima urcare.

Pe coborare in schimb lucrurile se schimba si trec pe langa mine pe rand Rosca, Horia Pal si Duta si imi dau seama ca ar fi ajutat mult macar o tura pe traseu pentru a vedea cum vin curbele si cum e cel mai bine sa le abordezi. Nu-i nimic, recuperez pe bucatile de urcare si la a doua urcare il ajung din urma pe Rosca. Pe aici in schimb imi dau seama ca e si un mare dezavantaj al unui traseu pe ture cu starturile apropiate, respectiv aglomeratia pe ultimele ture, asa ca faptul ca traseul devine din ce in ce mai cunoscut e compensat de faptul ca trebuie sa ai grija cum depasesti concurenti la variantele mai scurte. Vine si tura trei, vin si crampele pe care le combat cu success cu solutia de rosii, ghimbir, sare si otet. Pe ultima urcare il prind din urma din nou pe Rosca, pacat ca incepe coborarea si el dispare in zare. Merg totusi surpinzator de rotund pana la sfarsit, terminand pe 4 la categorie si 14 la general si cu satisfactia unui concurs in care motorasele au mers suprinzator de bine. In restul numai de bine de organizare si chiar si de traseu.

Partea a doua – Afumarea din Baiului.

Cu partea competitiva din noi (mine) astamparata vine timpul pentru o mini-aventura in spatiul unei seri si al unei dimineti, respectiv o noapte petrecuta impreuna cu Vali, Muha si Octavian la o stana din Baiului. Ei urca din Traisteni, noi venim dinspre Valea Azugii si ne intalnim la jumatate de drum la o stana de sub Cazacu, adapost numai bun pentru o noapte petrecuta la inaltime. Nori albi si pufosi acopera varfurile mai inalte din Neamtului, culmile sunt cuprinse de verdele crud al primaverii iar noi simtim din plin in picioare oboseala concursului.

Prindem ultimele raze ale apusul exact atunci cand ajungem la locul de adapost si trebuie sa recunosc ca imi place sa petrec astel de momente in locuri salbatice. Focul, seara petrecuta cu prieteni si fumul sunt un bonus al unui moment fain petrecut intr-un loc frumos.

A doua zi de dimineata, in schimb, momentul in care ceasul suna la ora la 5:40 e cat se poate de brutal, oricat de bine si de cald ar fi fost in adapostul nostru peste noapte. Noi vrem sa plecam devreme pentru a urca impreuna cu Andreea si Beleanu pe traseul din ziua 4 de la 4 Munti, in timp ce Vali cu Muha si cu Octavian se grabesc putin pentru a ajunge in Bucuresti. Tot din categoria momentelor frumoase in locuri frumoase e si coborarea spre Azuga, numai buna pentru a lasa bicicleta sa curga la vale. Fata in fata se vede clar Bucegiul cu zapada din ce in ce mai putina. Din nou momente faine in locuri faine.

Partea a treia – Bujoreii din Bucegi.

Odata ajunsi la masina ne asternem din nou la drum, de data asta spre Moeciu de Sus unde speram sa ne intalnim cu Andreea, Pepi si Beleanu pentru a ajuta un pic la igienizarea traseului din ultima zi de la 4 munti. Cand plecam din capatul vaii Bangaleasa oamenii au plecat la deal de o ora si ceva si oricat ne grabim picioarele grele dupa ziua de ieri isi spun cuvantul si reusim sa-i prindem din urma abia dupa ce ocoolim pe curba de nivel varful Bucsa.

Dinspre Leaota ne face cu mana prietenul nostru Cumulo Nimbus, de data asta deja imbracat in vesmite vinetii, Beleanu trebuie sa ajunga la ora 2 la masina asa pornim inapoi la vale, nu inainte de a face cateva filmulete pedaland prinre bujoreii infloriti prematur. Chiar daca nu am reusit sa ajutam cu prea mare lucru a iesit o tura chiar faina de cateva ore, numai buna pentru a umple pana la refuz un weekend si asa plin, asa ca ne retragem in Brasov pentru a recupera o parte din orele de somn pierdute sambata noaptea. Un weekend cu de toate, un pic pe fuga si un pic atipic pentru modul mai “slow” in care ne-am petrecut zilele libere in ultima perioada.