DSC_4714

Maroc – Drumul spre ocean trece pe la portile pustiului.

Ziua 8 – Drumul spre ocean trece pe la portile pustiului

“Ah, daca am putea sa retraim zilnic intensitatea vietii de pe drum, fiecare leguma ar fi un motiv de fericire, fiecare dus, un miracol.” (Oybo, Ana Hogas & Ionut Florea)

Nu stim daca sentimentul de zi faina ce ne incearca seara cand intindem cortul la marginea unui drum secundar, insa dubios de aglomerat, se datoreaza faptului ca am lasat azi sub roti o suta de kilometri, ca ne apropiem de ocean, ca am avut parte de vant bun/ nederanjant, pe cand Foreca anunta un adevarat uragan din fata, ori ca peisajul s-a schimbat de atat de multe ori sub ochii nostri.

Cert este ca dimineata zilei ce acum tocmai se incheie ne gaseste motivati sa strangem ceva kilometri sub roti pana incepe uraganul (de regula in jur de 12), asa ca sarim peste micul dejun si pornim la drum putin inainte de 9 profitand de un usor vant din spate. Peiasajul arid (nu ma pot hotari daca sa il numesc martian sau selenar, dar rosul asta al Africii ii apartine fara indoiala) nu-i mai pare sufletului meu atat de greu de suportat, caci pedalez inainte cu promisiunea oceanului.

Si nu ajunge un ocean ca sa adape setea neostoita a desertului. Un sfert din Maroc arata asa. Sate mici, departate si saracacioase, alimentate din bazine de acumulare de unde probabil isi au sursa si cismelele de pe marginea drumului de unde ne umplem regulat bidoanele. Mici parcele de pamant pietros arat cu magarul inhamat la un plug rudimentar pe care ma intreb la modul cel mai serios ce creste. In satele mai rasarite de-a lungul drumului/ unei captari de apa se intind loturi de cateva palme plantate cu morcovi si napi/ cartofi. Daca ar fi sa insumez suprafata careurilor astora de verde, nu cred ca ar depasi gradina unui om gospodar din Romania. O singura gradina de acasa pentru un sat intreg din Maroc. Cred ca doar atunci cand smulgi pamantului indaratnic cateva kilograme de legume poti aprecia morcovii la adevarata lor valoare. In egala masura nu pot sa nu ma intreb, sub influenta recenta a cartii Sapiens a lui Yuval Noah Harari, daca viata oamenilor din aceste locuri nu ar fi fost mai naturala daca ar fi ramas pastori de capre, asa cum mai vedem pe ici pe colo, fara sa inchege asezari permanente.

Ce ii tine oare pe oamenii astia in loc? De ce nu migreaza 100 de kilometri mai spre vest, unde clima e mai blanda, apa mai indestulatoare si (banuiesc eu) subzistenta mai usoara. Caci da, eu nu cred ca in zonele prin care am trecut putem vorbi de altceva decat de subzistenta, o subzistenta in care apa este cea mai pretioasa resursa. Imaginea a doua femei adulte acoperite din cap pana in picioare de sarafanurile lor negre ale caror singura pata de culoare e marginea brodata elaborat cu rosu, auriu, albastru si verde, femei ce scoteau apa dintr-o fantana aflata la 1-2 km de casa lor, cu magarii asteptand cuminti sa isi preia povara bidoanelor de apa, aurul lichid si pretios al familiei, ramane cumva emblematica pentru kilometrii nostri prin Anti-Atlas. Jena ne-a facut sa ne abtinem de la a suprinde momentul altfel decat prin cuvinte, caci nu se cade, noi europeni carora apa ne curge valuri la chiuveta si pe care o irosim zilnic in cantitati indescriptibile sa ne miram altfel decat prin cuvinte de viata din acest colt de lume.

Stau si ma intreb cat de batran e un astfel de copac de argan, si cate generatii s-au jucat deja la umbra lui.

Stau si ma intreb cat de batran e un astfel de copac de argan, si cate generatii s-au jucat deja la umbra lui.

La prima vedere viata aici pare o lupta. O lupta pentru a face rost ori a chivernisi apa, o lupta sa smulgi pamantului un rod, o lupta in care doar cei adaptati precum tufele de scaieti adunati in saci de femei pe care doar le ghicesc pe dealurile golase, date de gol de sarafanele ce le flutura in vant, rezista.

Pe masura ce coboram in locuri cu clima mai primitoare portul femeilor se schimba putin si negrului constant si sumbru al muntilor arizi si batuti de vanturi i se adauga albul maramei ce coloreaza parca putin atmosfera.

Dupa 80 de kilometri pedalati pe ziua de azi si vreo 300 de kilometri in total prin munti coboram la civilizatie, in DN1-ul marocan, ce ne duce dupa 11 km in Lakhsas. O localitate oarecare pe harta, una din putinele localitati pana la inceputul desertului adevarat, cu nisip si dune. Bornele ne arata alternativ urmatoarele 3 localitati mai mari: Guelmim, Tantan si o alta localitate aflata la 500 de kilometri mai departe. Nu ma simt gata sa fac cunostinta cu desertul pe doua roti, dar intrebarile se nasc si imaginatia lucreaza.

Lakhsas e genul acela de asezare marocana ce ne-a lipsit. Putin desprinsa din vestul salbatic ca aspect general al strazii principale, dar plina de agitatia si forfota serii, cu oameni uitandu-se curiosi la tine, cu zeci de mici magazine care vand orice si cu un bazar maricel (acum majoritar inchis) pentru cat de mic e oraselul. Dupa cumparaturile de seara pedalam cu apusul in fata, cautand un ultim loc de cort in lumea dealurilor golase pe care nu cresc nimic mai mult decat arbori de argan. Pentru maine avem in minte o camera cu vedere la ocean si un dus cald.

Date si track: aici

Ziua 9- Simti oceanul?

Ziua de azi ar trebui sa fie o zi scurta. 60-70 de kilometri, majoritar in coborare, asa ca nu ne grabim. Asteptam soarele sa ne usuce cortul dupa prima noapte cu umiditate de cand suntem in Maroc si luam micul dejun, in tihna, impreuna cu Said, un tanar de 17 ani care invata in Agadir si in weekend paste caprele familiei pe terenul pe care ne-am pus noi cortul. Daca initial ne refuza invitatia la cafea, cu putine insistente ni se alatura si pe langa mancarea pe care o impartim, schimbam si cateva impresii despre viata de licean aflat fata in fata cu bacalaureatul marocan.

Ne asternem la drum dupa 10, lasand satele in urma si observand cum usor, usor apropierea de ocean schimba atat configuratia satelor (mai mari, mai inchegate, mai pline de viata), cat si culorile peisajului. Desi arborii de argan si arbustii sunt stapanii absoluti ai dealurilor pietroase, totusi ei sunt din ce in ce mai numerosi, pe alocuri apar palmieri, ori ochii descopera cu incantare un crang de foioase.

Cea mai pregnant schimbarea se simte insa in aer. Si nu o spun la modul metaforic, ci cat se poate de serios, umiditatea si sarea fiind usor de perceput chiar si pentru narile mele mai mereu infundate. Prin urmare, privirea devine si ea nerabdatoare si scruteaza fara incetare orizontul cautand dupa fiecare deal albastrul nesfarsit spre care am pedalat zile la rand prin ariditatea Anti-Atlasului, insa imaginea mult dorita se lasa mult asteptata, iar atunci cand apare, intr-un final, pare mai mult o balta murdara in lumina tulbure a miezului de zi.

Coboram insa lansati spre mica statiune de pe litoral, orasel ce se va dovedi foarte interesant: cateva cladiri in stil art deco ale vechii administratii spaniole (Sidi Ifni a fost pana in anii ’60 colonie spaniola), o structura rectangulara cu strazi ce se intersecteaza in unghi drept (structura ce imi aminteste si ea de Barcelona), agitatia specifica oricarui orasel marocan unde convietuiesc laolalta localurile mai rasarite impreuna cele mai penale dughene, souk-ul cu de toate, cativa turisti si o mana de pasionati de surf ce anima plaja la apus.

Cazarea noastra dupa aproape o saptamana de stat la cort, cu dusul de rigoare si cu o ocazia de a incarca electronice si de singurul set de haine luat dupa noi.

Cazarea noastra dupa aproape o saptamana de stat la cort, cu dusul de rigoare si cu o ocazia de a incarca electronice si de singurul set de haine luat dupa noi.

Cazarea a fost o sansa de la un capat la altul si un loc ce a rotunjit impresia faina a orasului. Maison D’hôtes Tiwaline apare pe booking.com ca avand camere libere, insa ajunsi la fata locului ni se spune ca sunt full booked. Cum stateam noi descumpaniti la usa, cercetand alt optiunj de pe Booking, revine proprietarul si ne spune ca a verificat si intr-adevar una din rezervari se anulase. Ne alegem asadar cu o camera mica dar luminoasa, spartana ca mobilier, dar atragatoare tocmaj prin simplitatea ei, cu fereasta (criteriu foarte important atat in riadurile din Maroc cat si in hotelurile din India), cu baie curata, apa calda si multe prize, cat sa ne incarcam toate electronicele pe care le avem. Imi plac micile detalii de la bancuta vopsita in albastru, la invelitoarea de pat si la combinatia de culori in nuante de galben pal amintind de nisipul plajei, albastrul oceanului dintr-o zi senina si albul curateniei, albul acela puternic si rar de vazut si simtit in Maroc. Alte doua locuri faine din riad sunt camera de zi amenajata cu mult gust si luminata natural pe timp de zi si terasa, aceasta importanta componenta a caselor marocane, un spatiu necunoscut noua, insa pe care clima blanda de aici iti permite sa il exploatezi la maxim si sa il transformi intr-un mic cuib, dupa chipul si sufletul tau, departe de agitatia strazilor si totusi neratand nimic din ce se intampla jos.

Pana la urma am avut de toate in dupa-amiaza de azi, inclusiv valuri si apus de soare la ocean, doar mancarea de peste a lipsit…

Date si track: aici

Text: Mihaela.

Una din cismelele intalnite prin toate satele marocane, ce au in spate un rezervor cu apa si de la care am incerca sa facem cat mai des alimentarea.

Una din cismelele intalnite prin toate satele marocane, ce au in spate un rezervor cu apa si de la care am incerca sa facem cat mai des alimentarea.

Pauza de masa dintr-o comuna din Anti-Atlas, prilej de legume, omleta si binenteles Pepsi.

Pauza de masa dintr-o comuna din Anti-Atlas, prilej de legume, omleta si binenteles Pepsi.

Chiar daca ne apropie de mare Anti Atlasul ramane la fel de deluros.

Chiar daca ne apropie de mare Anti Atlasul ramane la fel de deluros.

Drumuri libere spre Lakassa.

Drumuri libere spre Laksah.

DSC_4532.jpg

Stau si ma intreb cat de batran e un astfel de copac de argan, si cate generatii s-au jucat deja la umbra lui.

Stau si ma intreb cat de batran e un astfel de copac de argan, si cate generatii s-au jucat deja la umbra lui.

Din nou in intrecere cu ultimele raze de soare in cautarea unui loc de cort.

Din nou in intrecere cu ultimele raze de soare in cautarea unui loc de cort.

Pregatirea mesei de seara, ce incepe binenteles cu amorsarea primusului si cu pregatirea ingredientelelor, in seara aceasta un papricas de cartofi, in varianta marocana.

Pregatirea mesei de seara, ce incepe binenteles cu amorsarea primusului si cu pregatirea ingredientelelor, in seara aceasta un papricas de cartofi, in varianta marocana.

Cafeaua de dimineata, de vorba cu Said, un pusti de 17 ani ce iesise dimineata cu caprele si cu care am vorbit in mod suprinzator in Engleza.

Cafeaua de dimineata, de vorba cu Said, un pusti de 17 ani ce iesise dimineata cu caprele si cu care am vorbit in mod suprinzator in Engleza.

Din nou drum intins, nu neaparat cu asfalt bun.

Din nou drum intins, nu neaparat cu asfalt bun.

DSC_4578.jpg

Concurenta Renault 12-lui. Noroc ca rugina nu este o problema in Marocul cel uscat.

Concurenta Renault 12-lui. Noroc ca rugina nu este o problema in Marocul cel uscat.

Cazarea noastra dupa aproape o saptamana de stat la cort, cu dusul de rigoare si cu o ocazia de a incarca electronice si de singurul set de haine luat dupa noi.

Cazarea noastra dupa aproape o saptamana de stat la cort, cu dusul de rigoare si cu o ocazia de a incarca electronice si de singurul set de haine luat dupa noi.

Masa de pranz, in aceasi combinatie de fasole cu linte.

Masa de pranz, in aceasi combinatie de fasole cu linte.

Pe faleza, langa marea cea mare.

Pe faleza, langa marea cea mare.

Explorand Sidi Ifni, cu flerul colonial si cu cladirile art-deco din fostul centru.

Explorand Sidi Ifni, cu flerul colonial si cu cladirile art-deco din fostul centru.

DSC_4627.jpg

Feltul Mihaelei, o bicicleta ce nu a dezamagit deloc anul acesta.

Feltul Mihaelei, o bicicleta ce nu a dezamagit deloc anul acesta.

Calatorii, armasarii si oceanul.

Calatorii, armasarii si oceanul.

Pe langa farul din Sidi Ifni.

Pe langa farul din Sidi Ifni.

DSC_4659.jpg

DSC_4675.jpg

Surful, un sport ce odata si odata tot trebuie incercat.

Surful, un sport ce odata si odata tot trebuie incercat.

In asteptarea apusului

In asteptarea apusului

Apusuri africane, aproape tras la indigo cu cel de acum 3 ani de zile din Agadir.

Apusuri africane, aproape tras la indigo cu cel de acum 3 ani de zile din Agadir.

DSC_4705.jpg

Ultimul val si ultima raza de lumina.

Ultimul val si ultima raza de lumina.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

DSC_6264
Un parc natural inzapezit si un foc pe malul marii, Sicilia partea a doua

Marti. Nu sunt sigura daca noi cautam aventura sau trage ea singura la noi Astazi incepem prin a pune 20 de kilometri sub roti, pe un drum principal in lucru. De fapt drumurile din Sicilia sunt departe de suprafetele impecabile din Giro. Drumurile mai mari (SS-urile) au in general asfalt bun, insa reparatiile s-au facut […]

IMG_1624
Bike.Climb.Bike ziua 10

Linkcatre poze. Linkcatre jurnalul Mihaelei. Dimineata zilei a zecea incepe cu ceasi vreme frumoasa pe care am avut-o in ultimele zile. Nu mai avem access la net de pe kindle de cateva zile, astfel incat nu prea avem sa aflam nici cum va fi vremea in zilele urmatoare. Suspectez ca internet-ul e moca de pe […]

Poiana Marului
Perspective, Crai si Bucegi..

Mike a fost din nou mai harnica si a scris mai devreme jurnalul din weekend: Un pic mai multe poze aici. RT Claudia Afara e noapte si aerul este curat dupa ploaie. A turnat din cer, ploaie de vara cu bulbuci cam 15 – 20, poate chiar 30 de minute. Acum s-a oprit si incercam […]

One thought on “Maroc – Drumul spre ocean trece pe la portile pustiului.

  1. Felicitari pentru impresiile atat de captivante , pentru radiografiile reusite ale acestora si multumesc pentru efortul ca dupa toate trairile astea sa impartasesti si altora din experientele voastre. Multumesc!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>