Maroc, urcand spre Imilchil si cel mai inalt pas al turei.

Incepem ziua in fata unei omlete berbere si unui cos cu paine calda, si dupa ce ne luam la revedere de la Hamid, promitandu-i ca vom lasa un review si pe site-ul sau, ne asternem la drum. In fata ne sta o urcare pana la 2700 m. Drumul este pustiu, satele sunt despartite de 20-30 km, iar pesiajul arid nu lasa loc niciunei ocupatii sedentare precum agricultura. Asa ca ramanem in curand doar noi doi, cu pietrele, cerul albastru, aerul curat si fasia de asfalt ce ne va conduce spre un releu aflat incredibil de sus, unde banuim noi ca este si pasul.

E o liniste, o salbaticie si o simplitate cum nu am mai intalnit pana acum in Maroc si noi urcam, urcam spre cer parca. Avem un usor vant din spate care ne ajuta si in sub 3 ore ajungem in pas. De aici incepe o coborare lina spre un oras mai mare- Imilchil, aflat 60 kilometri mai la vale, dar totusi urcat la 2000 m. Peisajul ramane arid, locurile salbatice. Trebuie sa mai coboram putin ca sa apara si raul. O sursa de apa constanta = oameni, oameni care imblanzesc cu tarnacopul, sapaliga si cazmaua pamantul bolovanos. Pe firul vaii, pe stanga si pe dreapta raului, terenul este parcelat si oamenii cultiva in functie de anotimp orz, ovaz, grau (luniile iunie-iulie), porumb (septembrie- octombrie). Odata cu culturile si cu primele smocuri de iarba ori maracini, apar si primele sate si primele turme de capre si de oi, animale de care ma mir constant, ce gasesc de pascut in terenul acesta arid. Oricum animalele se cresc in principal pentru carne, laptele fiind rar intalnit, iar branza ca si innexistenta.

Cu cat coboram, pea tat satele sunt mai dese si mai mari, valea se largeste, insa asezarile raman saracacioase. Painea e de negasit la ora asta si pana la urma, la unul din magazine, un pusi da o fuga pana acasa sa ia o paine proaspata, coapta de dimineata de mama sa. In rest, basic food (si neperisabla): biscuit, alune, branza topita, conserve. Oamenii nu par sa se agite prea tare. Munca campului e grea, faa indoiala, dar pare ca oamenii muncesc doar cat sa aiba ce se puna pe masa si sa nu cada casa pe ei. In rest sedintele la soare par a fi ocupatia preferata a barbatilor.

Ce e drept, povestea Hamid, painea se castiga greu in Maroc. La orase oamenii poate sunt angajati cu contract de munca pe un salariu fix (mai ales bugetarii), dar la sate, fiecare se descurca cum apuca: mine de sare (1 kg de sare se vinde cu 1 dh), turism, agricultura de subzistenta fac cu totii, un atelier, un magazinas, sursele altenative de castig ramanand relative mici (10 dh/ ziua de lucru pentru un zidar). Si totusi, impresia care ramane e ca nimeni nu se strofoaca mai mult decat vecinul si nu am reusit sa inteleg unde este echilibrul intre munca grea si la dolce far niente in care am gasit scufundate multe sate de munte la orele la care treceam noi pe acolo. Campam langa rau si ne pregatim pentru o noapte friguroasa.

Pregatiti de plecare dimineata langa Auberge-ul construit caramida cu caramida de catre Hamid.

Pregatiti de plecare dimineata langa Auberge-ul construit caramida cu caramida de catre Hamid.

Pentru prima data dupa multa vreme un cer cu putina personalitate.

Pentru prima data dupa multa vreme un cer cu putina personalitate.

Drum intins.

Drum intins.

Un peisaj rupt din vestul salbatic.

Un peisaj rupt din vestul salbatic.

Cer de portelan si o urcare pe masura.

Cer de portelan si o urcare pe masura.

Roadside Nutella

Roadside Nutella

In cel mai inalt pas al turei, fara semn, fara borna, dar cu asfalt bun.

In cel mai inalt pas al turei, fara semn, fara borna, dar cu asfalt bun.

Peisaj primordial.

Peisaj primordial.

Din nou in civlizatia, inaintand spre Imilchil.

Din nou in civlizatia, inaintand spre Imilchil.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Din Atlas pana la livezile de portocali de pe valea Saas

O coborare de aproape 2000 de metri pana in valea plina de portocali a raului Saas, si o prima privire spre Anti-Atlas.

O noapte la foc la padure, in timpul saptamanii.

Despre cum poti sa fugi cateva ore din oras, cum poti sa petreci o seara la foc in natura cu prieteni si cum poti sa te intorci la munca mirosind a fum.

Harz bike
Harz reloaded.

De la mike citire, un RT cam laconic despre un nou weekend petrecut in Harz: Un pic mai multe poze aici. Mentiune: scriu din capul locului ca asta e un RT scurt. De cand am facut cunostinta cu Harz-ul-muntele asta rasarit din mijlocul campiei, ne-am gandit ca e un loc potrivit de venit cu bicicletele. […]

2 thoughts on “Maroc, urcand spre Imilchil si cel mai inalt pas al turei.

  1. Or fi vazut oamenii de acolo ca nici cu agitatia nu ajung prea departe de saracie si poate de asta se multumesc cu echilibrul.
    Acelasi lucru se poate observa si in satele romanesti, pe vremuri oamenii munceau mult, dar nu in van, aveau niste nevoi de baza pe care tindeau sa le acopere si cam atat, acum se munceste haotic pe unde se mai munceste, metodele sunt costisitoare (ex. semintele se cumpara, se cultiva si plante netraditionale) etc.
    Sa stii ca e un dolce far niente si pe la noi pe la tara, oameni tineri pe ajutoare sociale, tarani care stau cu orele la telenovele turcesti, indiene etc. sau la birtul din sat, copiii care nu mai stiu ce este dusul cu vaca si exemplele pot continua…

  2. Dolce far niente de le la noi mi se pare putin corupt si la nealocul lui. Poate e si o mostenire a comunismului la colectiv oamenii munceau la comun si totusi pentru nimeni.

    In zonele respective mi se pare ca dolce far niente de acolo e acelasi ca si cel de acum 200 de ani. Si la noi la tara in zilele de iarna nu prea ai ce sa faci, diferenta e ca la ei poti sa stai la soare in fata casei….

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *