Cozia

Mini-vacanta de paste din Cozia

De data aceasta pentru mini-vacanta de Pasti am ales sa mergem in cozia, in gasca mare pinguineasca. Ca loc pentru tabara de baza am ales Poiana Nucetel, asezata foarte frumos la 100 de metri diferenta de nivel deasupra Oltului. Locul are o importanta sentimentala pentru mine, am mai fost de doua ori de pasti aici, acum multi ani, impreuna cu Norica, Cristi, Edy, Monica, Bogdan si Maria. A trecut ceva timp de atunci, cred ca mai bine de 8 ani, 8 ani in care lucrurile, oamenii si chiar si locul s-a schimbat putin. In 8 ani padurea a avansat putin peste vatra de foc, vechile poteci au fost ascunse de vegetatie in timp ce noi poteci si-au facut aparatia, izvorul de atunci s-a dovedit imposibil de gasit acum. Si daca locurile se schimba atat de multe, sa ne mai miram de schimbarea din noi insine.

Si din nou o sa pun placa cu Cozia. Da in Cozia ma simt ca acasa, mai mult decat in alti munti de pe la noi. Chiar daca nu ii stiu toate ascunzisurile, imi place muntele asta mic si totusi semet, uscat, stancos si cu privelisti pe masura. In ultimii 5 ani, de cand am cunoscuta pe Mihaela am iesit aproape in mod religios in fiecare weekend la munte, si e interesant cum cel putin pentru mine Meridionalii au devenit intr-un fel o a doua casa. Cu 2 zile pe saptamana petrecute pe munte intr-un fel nici nu e de mirare. Nu cred ca am mai luat harta la mine de o groaza de vreme, harta muntilor intiparindu-se intr-un fel in minte si in inima. Si intr-un fel toate temerile pe care le aveai undeva la inceput dispar una cate una, si muntele devine un teren de joaca pentru copilul din tine. Si iti ofera atatea posibilitati si atatea momente de aur pe care trebuie doar sa le culegi.

Acum revenind la povestea celor 3 zile, ziua de sambata a inceput binenteles cu cararea materialelor necesare pana la base-camp, care au implicat cantitati semnificative de de-ale gurii. Marea parte a pinguiniilor aleg ca traseu pentur ziua de sambata un traseu din Naratu-Basarab, in parte pentru ca e ceva mai scurt si pentru ca ziua e mai tarzie. Nu pot sa zic ca ma incanta prea mult, asa ca raman cu Marti si Silvana. In 3 urcari reusim sa ducem partea noastra de bagaje, dupa care incepe partea de gospodarire: adunarea si taierea lemnelor, curatarea vetrei de foc. E soarae si frumos, si toata poiana e acoperita de iarba proaspata, in timp ce in padure abia acum incepe marea inverzire. Nu pot sa zic ca ma grabesc nicaieiri, oricum am in plan decat o urcare pana pe Cozia in ritm alergator.

In cele din urma cand se termina indeletnicirile prin jurul taberei, ma urmesc si eu la alergat. Urcarea din poiana Musetel incepe cu un drum forestier ce urca pana la Troita, foarte alergabil. Sunt putin fascinat de drumul ce leaga Stanisoara de Turnu, care se vede ca in alte vremuri a fost croit cu simt de raspundere. Desi stancos e larg, si aduce a un fost drum de caruta pe care poate la un moment dat s-au transportat cele necesare construirii Manastirii Turnu.

Alergand prin frunze din toamna trecuta.

Dupa un mic detour pentru a lua apa incep sa urca in pas alergator pe Muchi Scortaru. Poteca e pustie, si placuta de alergat pe alocuri. Pamantul e uscat si incins, si miroase puternic a conifere uscate in multe locuri. Ma bucur intr-un fel de linistea de care am parte, si de lumina placuta a soarelui la apus, de alternata culorilor. Daca jos e primavara sunt locuri in care parca toamna e in toi, iar poteca e acoperita de un strat gros de frunze, iar sus la umbra zapada iernii s-a pastrat inca.

Pe muchia Scortaru.

Aproape de cabana.

Odata iesit in muchia Turneanu zarile se deschid. Ziua nu e chiar atat de senina precum mi-as dori, dar tot se vede frumos Fagarasul inzapezit, Capatanii, Lotrului, Buila Vanturarita. Din pacate nu sunt in cea mai buna forma, astfel incat profit de numeroasele branduse iesite din iarba pentru numeroase pauze foto. E chiar placut la soare, pe covorul de iarba uscata, prin puzderia de branduse iesite din toate partile.

Gingase branduse

Si am de unde alege.

Ajung in cele din urma la cabana, unde Nea Vasile sta impreuna cu sotia la soare in fata cabanei. E liniste acum, nu e nici o masina, probabil toata lumea se ocupa cu pregatirile de pasti in momentul acesta. Vantul nu bate de loc, astfel incat ma asez si eu la vorba in fata cabanei, in timp ce mai soseste un grup de brasoveni. Nea Vasile parca e mai bine-dispus decat l-am vazut vreodata pana acum, el fiind ceva mai ursuz de fel. O fi caldura si linistea serii de vina.

Ma urnesc in cele din urma pe la Cabana, si incepe coborarea pe Muchia Vladeasa. Poteca e foarte faina de alergat, si uneori stau si ma gandesc ca muntele Cozia ar fi chiar propice pentru organizarea unui semi-maraton montan. Ma opresc la punctele de Belvedere, si la coltul lui Damaschin unde iau o pauza mai lunga. Poteca e din nou pustie, abia la Stanisoara ma intalnesc cu primii oameni. Soarele dispare dupa muchie cam in acelasi timp cu sosirea mea in Poiana.

Seara am stat la foc pana pe la 11, dupa care am pornit spre manastirea Turnu. Experienta slujbei de inviere nu a avut in schimb nimic deosebit, doar o slujba normala, cu multi oamenii veniti de la oras. Mult mai aparte a fost slujba de inviere de anul trecut, tinuta in Bisericuta din Dobraia. Neplacut a fost si drumul pana acolo, pe drumul pietruit si acoperit de praf circulat de o groaza de masini.

A doua zi a fost in schimb zi de recuperare, recuperare activa binenteles cu o plimbare pana la cascada Gardului impreuna cu cei care aveau chef de putina tropaiala. Si cum nu se putea fara un pic de balaureala, am explorat si partea inferioara a muchiei pe care sunt Coltii Foarfecii, descoperind cateva locuri frumoase si mai putin umblate. Marea parte a pingunilor a ramas in schimb la corturi la relaxare. Seara din nou foc, glume si voie buna.

Base camp Cozia.

In poiana Nucetel.

Spre cascada Gardului.

O salamandra curioasa.

Ultima zi a fost in schimb zi scurta deoarece voiam sa trece si prin Slatina pe la tatal meu, astfel incat de dimineata am mai urcat odata pe Cozia in pas alergator, de data aceasta urcand pe la cascada si coborand pe la Turneanu. Alegerea traseului de urcare nu a fost foarte buna in schimb, poteca fiind in multe locuri acoperita de frunze si putin greu de gasit. De asemenea era greu sa urci cu un ritm bun, poteca fiind mai neumblata si mai alunecoasa. In schimb a fost geniala pauza pe care am luat-o cand am iesit in sa, e foarte frumos locul si ma gandesc ca ar fi fain de dormit aici intr-o noapte calduroasa de vara. Foarte faina a fost in schimb si coborararea pe Turneanu, poteca fiind foarte placuta la alergat.

Oltul serpuind in departare.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Vf Omu
O zi de iarna din iunie.

Desi am o groaza de jurnale restante am zis sa scap de ceea ce e simplu de povestit. Weekend-ul acesta am stat o groaza in dubiu daca sa particip la maratonul din Apuseni, initial am zis ca daca gasesc un loc la cineva in masina o sa particip, pentru ca pana la urma in momentul […]

Maratonul Pietrei Craiului
Maratonul Pietrei Craiului, editia 2012

Sanatatea e de multe ori un lucru pe care il luam de cele mai multe ori de bun, si in general nu ne dam seama cat de importanta e decat in momentul in care suntem bolnavi. Incerc totusi sa-mi amintesc mai des, si probabil din cauza aceasta urarea mea preferata e multa sanatate. Acum 4 […]

Maratonul Pietrei Craiului
Maratonul Pietrei Craiului 2011

Au trecut doi ani de cand am prins microbul. Acum doi ani pe vremea asta scriam un blog despre experienta intensa a primului maraton. Acum privind in spate imi pare chiar bine ca experienta primului maraton a fost legata de Maratonul Pietrei Craiului, si chiar imi pare bine ca am prins microbul. Nu l-am prins […]

One thought on “Mini-vacanta de paste din Cozia

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *