Minus zece

If you can meet with triumph and disaster,
And treat those two impostors just the same…

Orele par sa se se scurga cu incetinitorul in vreme ce stau intins pe scaunele terminalului din Istanbul. In jur sunt momente in care terminalul se umple de oameni cu ganduri de vacanta sau cu grijile intoarcerii acasa, urmate de momente in care tot terminalul ramane pustiu si raman singur cu gandurile mele si in care mi se pare ca ma afund din ce in ce mai adanc intr-o gaura fara fund. Cateva ore mai tarziu schiopatand pe culoarele aeroportului din Otopeni mi se pare ca lumea s-a sfarsit si ca nici o aventura nu ar trebui sa se incheie asa. Nu asa mi-am imaginat intoarcerea in tara, si desi ar trebui sa ma bucur de reintoacere si de reintalnirea cu oamenii dragi mi se pare imposibil sa o fac.

In urma cu 11 zile eram pe Khan Tengri, pe varful acoperit de zapada la 7000 de metri, la capatul a aproape 10.000 de kilometri si a 5 luni de calatorie. A parut sa fie ziua perfecta, conditii bune, am urcat in timp bun si parea ca totul a mers cum se putea mai bine. Trecusera doar 13 zile de cand ajunsesem in tabara de baza si am urcat pe varf la o zi dupa prima ascensiune a sezonului. Totul in schimb a inceput sa se destrame atunci cand am ajuns inapoi la cort si atunci cand dand jos bocanci si sosetele am vazut culoarea nenaturala a degetelor, dupa o zi intreaga cand am crezut ca am picioarele calde. Desi am zis ca sunt degeraturi superficiale m-am grabit pentru a ajunge la doctorul din tabara de baza. Doctorul in schimb a zis ca nu e de joaca si la mai putin de 24 de ore eram in elicopter spre civilizatie. Au urmat 10 zile de tratament in spitalul din Bishkek, 10 zile in care am trecut de la speranta ca totul o sa fie ok si ca degetele mele o sa se recupereze pana la realizarea dureroasa ca nu se va intampla asa.

Astfel incat pe masura ce a trecut timpul mi-am dat seama ca o sa fie nevoie de operatie, si odata cu asta mi-am dat seama ca nu am cum sa ma intorc inapoi pe bicicleta in Romania in zilele care urmeaza. A urmat realizarea mult mai dureroasa ca s-ar putea sa pierd mare parte din degetele de la picioare, cu tot ce implica chestia asta. La 31 de ani stiam destul de clar care e felul in care voiam sa-mi duc viata si care sunt lucrurile care imi sunt dragi si pe care le iubesc. In lumea de stanca si de gheta a Tien Shanului nu de putine ori mi s-a facut dor de alergat pe potecile domoale ale Carpatilor, doar ca fara degete la picioare alergarea si catararea devin mult mai greu de facut, daca nu imposibile.

Dupa cateva saptamani de facut bandaje au inceput sa iasa destul de fotogenice.

Dupa cateva saptamani de facut bandaje au inceput sa iasa destul de fotogenice.

Imi dau seama ca am reusit si am esuat in acelasi timp. Am reusit sa ajung prin forte proprii pe varf dar am esuat in a ma intoarce inapoi sanatos si intr-o bucata, si din pacate esecul e mult mai dureros. Am reusit sa scriu o poveste, care e deja scrisa pana in ziua varfului, doar ca de data aceasta nu a fost o poveste cu final fericit.

Am stat mult in cumpana pana sa scriu postarea de fata caci unul din motivele blogului si a postarilor e sa inspire, si mi-e putin teama ca un astfel de final poate taia din fascinatia locurilor si calatoriei. Mesajul ar trebui sa fie sa indraznesti intotdeauna sa faci lucruri care ti se par interesante, sa iesi afara si sa descoperi lumea. Iar acum s-a adaugat si un “Uite ce se poate intampla” care parca nu prea merge deloc.

Urmeaza si jurnalele si pozele restante pana in momentul in care am urcat pe varf, caci mai sunt trei saptamani interesante de povestit inainte de cateva luni petrecute in pat. Iar versurile vin din “If”-ul lui Kypling, care mi se pare ca merge foarte bine in momentele astea.

If you can make one heap of all your winnings
And risk it on one turn of pitch-and-toss,
And lose, and start again at your beginnings
And never breathe a word about your loss;
If you can force your heart and nerve and sinew
To serve your turn long after they are gone,
And so hold on when there is nothing in you
Except the Will which says to them: ‘Hold on!’

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Regasirea cortului, si prima zi in tabara de baza.

Gasirea acului in carul cu fan si prima zi de stat dupa multa vreme, zi petrecuta in tabara de baza cu indeletniciri domestice.

Plecarea din Khiva, binenteles tot cu vant din fata

A trecut si ziua de pauza, aprovizionarea pentru urmatoarele zile e facuta, aproape toate hainele sunt curate, ultimul dus de dimineata e facut, vantul din nord a pornit si el, asa ca e timpul sa plec si eu mai departe spre ultima bucata de desert pana la Marea Caspica. Si la 1200 de kilometri nu […]

Pedaland printre furtuni de vara

Vremea se strica si furtunile de vara alearga prin muntii din Kyrgystan, cu interesanti nori apocaliptici.

163 thoughts on “Minus zece

  1. Pentru mine calatoria ta este una din victoriile spiritului liber.
    Iti doresc din tot sufletul insanatosire grabnica si picioare cu 5 degete 🙂 .

      1. Nu este sfarsitul dorit dar este un sfarsit care reprezinta o VICTORIE.
        Este victoria cugetului asupra orgoliului care distruge. Nu este sfarsitul dorit dar este CEVA MAI MULT.
        Eu chiar cred asta.

  2. Radu, respect pentru ceea ce ai reușit să faci. Sper din tot sufletul ca doctorii să reușească să te ajute să te recuperezi și să ne vedem cât mai repede în Carpați. Multă sănătate!

    1. Din pacate nu se poate face prea mare lucru, in afara de tratamentul initial dupa ce se intampla nu poti decat sa astepti pana cand se delimiteaza clar zonele. Dupa care un chirurg bun care sa faca treaba cat mai bine..

  3. Radule,nu dispera.E intradevar o situatie dureroasa dar ai aratat oamenilor ca orice pasiune adevarata necesita multa daruire,mult efort si multe sacrificii,mai ales sacrificii,mai mari sau mai mici dar trebuie facute.Doar asa ai satisfactia unui tel sau vis implinit.Daca stai in fotoliu,acasa,nu vei trai aventura.Ai demonstrat ca trebuie daruire totala pentru o pasiune.Felicitari pentru tot ceea ce ai realizat pana acum.Sant convins ca probleme pe care le ai acum nu te vor impiedeca pe viitor sa-ti implinesti si sa duci la bun sfarsit visurile si planurile.Chiar ne-ai demonstrat acest lucru.
    Cu stima si mult respect,Marin Somotiuc.

  4. Sincer ,nu am cuvinte pentru ce ai realizat ,ai demonstrat ca daca vrei cu adevarat ceva poti ,nu putini oamnei pot face ceea ce ai facut tu in aceste luni .Imi pare rau de ce sa intamplat dar cred ca ai taria si puterea sa treci peste problemele aparute .Te respect si ma mandresc ca esti Roman adevarat ,iar in acelasi timp ma rog pentru tine sa te faci sanatos !!!!!!

  5. Esti un invingator si sunt convinsa ca deja ai un plan nou! Ma bucur ca te cunosc si sunt printre sustinatorii perseverentilor.Toate cele mai bune de pe lume ti le doresc1

    1. Partea buna e ca o parte din planurile vechi raman inca in picioare, cel putin pe bicicleta si la schi nu ar trebui sa fie prea mare diferenta cu sau fara degete. Multumesc pentru gandurile bune!

  6. Dragă Radu, sper să te recuperezi complet fizic și sper să te recuperezi și psihic, pentru că ai avut un curaj și un moral extraordinare pe tot parcursul călătoriei și cred că ți le-ai păstrat.

    Nu se sfârșește lumea, este doar percepția ta dată de cele întâmplate, te vei bucura mult timp de această călătorie. Ai lăsat ceva în urma ta, acest jurnal și sutele de imagini din alte lumi. Ai mai lăsat ceva, dincolo de sudoare: un tribut personal.

    Eu sunt mândru de tine, povestesc amicilor despre tine, aștept să te faci bine și să vedem din nou relatări despre ture frumoase. Nu te lăsa, pentru că te așteaptă și alte aventuri.

    1. Sigur era mai bine fara tribut si daca mergea totul cum trebuie. Alte aventuri o sa mai fie doar ca multe planuri trebuie regandite… Si o sa fie mult de stat in pat in ce a mai ramas din anul acesta..

  7. Sănătate multă şi curaj şi mai mult! Oamenii vor fi în continuare inspiraţi de această călătorie extraordinară! Sper să treacă totul cu “pierderi” minime şi să te-ntorci pe cărările de munte aşa cum îţi doreşti. Citind acest articol mi-am adus aminte de cartea lui Mike Horn-Luptând cu imposibilul…Îţi doresc ca tot ceea ce acum îţi pare imposibil să devină posibil cât mai curând!

  8. Sper sa te faci bine! Pentru mine a fost o bucurie, placere si evadare fiecate jurnal pe care l-am citit. Mai mult de-atat, aventura ta m-a incurajat oarecum sa-mi urmez propriile aspiratii de acest gen, vazand pe blogul tau ce lucruri frumoase pot iesi.
    Cat despre degeraturi… te poate lovi o masina si in drum spre servici, cu urmari mult mai grave.
    Insanatosire grabnica, si multumesc inc-o data pentru c-ai imlartasit povestea! Ma simt dator

  9. Draga Radule
    Am urmarit cu un interes nebunesc tura ta inca din prima zi,cautand totusi sa nu fac deloc comentarii care ar fi iesit poate prea emotionale .
    Dar acum simt ca poate o vorba buna te-ar putea ajuta.
    Gandeste-te doar ce a patit R.Messner dupa prima traversare a lui Nanga Parbat ,a pierdut un frate si aproape toate degetele de la picioare.A fost insa doar un alt inceput ,a urcat ulterior toti optimarii ,etc….
    Sa-ti ajute Dumnezeu sa te faci bine cat mai repede si sa faci din nou alte multe lucruri extraordinare.
    Cu simpatie,
    Cosmin Munteanu

    1. Messner a ramas cu destul de mult din degete, dar da sunt convins ca sunt multe lucruri pe car ele pot face si dupa. Si oarecum paradoxal unul din lucruri e urcatul pe munti inalti, caci cu cat e mai rigida incaltamintea cu atat degetele se simt mai putin..

  10. Salut!
    Am urmarit cu mare placere toate aventura ta de pana acum pe plaiuri inedite, incat nu pot sa nu iti urez multa sanatate, putere si vointa de fier pentru a trece peste acest necaz.
    Trebuie sa fie bine!

    Fii tare!

  11. Sigur o sa fie bine…spiritul tau de aventura nu o sa dispara niciodata…asa ca sunt sigur ca vei face multe calatorii si postari de acum incolo!!!

  12. Am urmarit cu sufletul la gura intreaga aventura, si m-am bucurat ca un copilul de fiecare jurnal pe care-l asteptam cu nerabdare. Iti multumesc pt toate sentimentele starnite in mine de aventura ta. Prin intermediul tau am “cunoscut” locuri noi si oameni interesanti , dar cel mai important am reinvatat sa visez si de ce nu “sa traiesc”.
    Apreciez ca ai avut puterea sa-ti urmezi visul si ai trecut peste toate obstacolele pt asta. Cred ca ai facut bine ca ai pus si aceasta relatare pe site pt ca reflecta viata asa cum e ea cu bune si rele.

    Imi pare sincer rau ca lucrurile nu s-au incheiat intrutotul asa cum ai fi vrut si sper sa te refaci cat mai curand si cat mai complet. Am fost si vom fi cu gandul alaturi de tine.
    O lupta-i viata… deci te lupta!

  13. Radule, curaj! În popor e o vorbă: cică bondarul din pdv aerodinamic n-ar trebui să poată să zboare. Da el nu știe asta și zboară. Așa și tu. Ce ai făcut până acum, și ce vei mai face de acum înainte sunt lucruri care nu se pot face. Poate ți se vor vindeca degetele. Poate îți vor crește altele în loc. Lupta este pierdută doar atunci când consideri tu că e pierdută.

  14. calatoria ta s-a numit : “atingerea Khan Tengri prin forte proprii”. ceea ce s-a si intamplat
    ai reusit ceea ce foarte putin au reusit sa faca. esti un invingator
    Cat priveste degeraturile, medicina a evolutat (si continua sa evolueze) atat de mult, incat mi-e greu sa cred ca nu s-a gasit un tratament adecvat si pt degeraturi/ sau nu o sa se gaseasca in viitorul apropiat. Sunt convinsa ca vei gasi puterea sa lupti sa iti pastrezi toate cele 10 degetzele 🙂
    poti sa te uiti pe scholar.google.com si sa cauti solutii alternative. garantat exista
    esti un invingator! capu’ sus (si joc de glezne)

    1. Crede-ma ca in ultima luna de zile cred ca am citit toate studiile facute pe tema asta, pe tema amputarilor, pe tema protezarii. Dar cel mai important pentru recuperare e cat de severa a fost degeratura initiala, iar in cazul meu din pacate a fost destul de serioasa. S-a recuperat mult fata de cum era initial (aveam si parti degerate si talpa piciorului), dar mai mult de atat nu se poate face, mai ales ca a trecut aproape o luna de cand s-a intamplat..

  15. Oh doamne… Imi pare rau ca a trebuit sa treci prin asa ceva. Marea provocare, “muntele” de cucerit, e probabil asta – acesti minus 10 care te pot darama sau te pot face mai puternic. Dar tu esti deja pe drumul cel bun, iar Kypling e o calauza foarte buna.

    Bine ai revenit acasa 🙂

  16. Cu siguranta insipiri! si iti multumesc mult pt Jurnal. Nu stiam nimic despre tine pana am inceput sa urmaresc juranlul de calatorie. Este mai mult decat laudabil ce ai reusit sa faci! Cat despre sanatate, poate cuvintele unui “onlooker” nu pot sa iti aduca inapoi ce ai pierdut insa sper sa te asigure de faptul ca esti respectat si ca experienta ta iti da rost si rostuieste vietile celor care te cunosc. Ca sa iti dau un exemplu (care pare probabil trivial), eu sunt pe departe atat de investit in mountaineering si ciclism ca si tine, insa datorita blogului tau am tras de mine si am facut recent o tura de 290 km cu bicicleta (pana acum faceam doar ture de o zi, max 90-100km) si planuiesc calatorii mai seriouse in viitor. Iti doresc insanatosire grabnica. Peace!

  17. Radu,

    Si eu am citit zilnic blogul desi nu am comentat prea mult. Nu pot sa spun decat ca sunt sigur ca ai reprezentat si vei reprezenta o sursa de inspiratie pentru multi. Nu putem ocoli realitatea a ceea ce s-a intamplat, e dureros si trist … si totusi cu siguranta viata merge inainte si alte planuri vei pune la cale si le vei indeplini.
    Acum sigur ca doare iar perspectiva pare sumbra, insa peste ani si ani cand vei pune in balanta, cred ca va iesi pe plus.

    Alatrui de voi
    Gabi

  18. Radule si eu am acelasi simtamant, pentru ca la aproape 60 de ani a trebuit sa renunt partial la lucrurile si pasiunile oarecum similare.Sigur ca la varsta ta e mult prea devreme sa tragi pe dreapta.Dar nu cred ca trebuie sa disperi.Gandeste-te ca Pistorius a alergat in finala la Olimpiada, cu proteze de carbon.O solutie, sigur vei gasi si tu indiferent cat de grave vor fi consecintele degeraturilor.Multa sanatate, si mai ales fii tare, pentru ca viata e frumoasa si plina de noi provocari.Unele cu siguranta te vor prinde si pe tine.

      1. Radu , la inceputul calatoriei iti spuneam ca nu esti singur , doar ca uneori ni se aminteste asta pe diverse cai, nu toti inteleg..insa nimic nu-i intamplator..,poate de acum inainte urmeaza ce-i mai bun. Ai fost ales sa fi un exemplu si asta trebuie sa ramai, eu nu te compatimesc si nu ma indoiesc ca vei fi mai bun, MAI INTREG …dar in alt fel. Doamne ajuta !

  19. Salut Radu,

    Nu ma pot abtine sa nu scriu si eu ceva, sa nu ma bag si eu in seama dupa ce atata vreme am stat in fata monitorului si am trait , calatorit, pedalat si visat fiecare metru parcurs si descris de tine, cu puterea gandului. Imi pare nespus de rau de cele intamplate, si un sentiment tare sec ma incearca. Nu stiu cat de mult te ajuta ceea ce iti scriem noi cititorii, dar sa fii convins ca viata mai are multe de oferit. Esti in perioada gandurilor “negre” inca, si probabil fiind in covalescenta este greu sa te concentrezi pe altceva, dar bucura-te ca ai ajuns in mare parte cu bine acasa, alaturi de cei dragi care probabil te vor sustine in continuare in tot ceea ce vei face de acum inainte! Acum mi-am dat seama si la ce se refera titlul, dar cum ai zis si tu, mai sunt sporturi pe care le vei putea practica in continuare, nu deznadajdui!

    Stiu, este usor sa dai sfaturi de la tastatura, dar cei mai multi oameni au reusit sa treaca peste necazuri de genul acesta. La vointa pe care o ai, sa fii convins ca vei trece si tu!

    Multa sanatate iti doresc!

  20. Se vede până și de aici din Cluj că ți-e greu și că vezi numai partea negativă, asta pentru că te lupți ACUM cu pierderea degetelor. Dar imaginea de ansamblu este că ai plecat în luna martie din București, ai avut trei anotimpuri pe bicicletă, 10.000 kilometri, o jumătate de lume străbătută, povești și experiențe care nu se pot echivala în bani. Bucuria călătoriei și spiritul tău liber și-au cerut obolul. Se putea întâmpla mult mai rău: o alunecare, o cădere în gol, o avalanșă, ce bine că nu s-au întâmplat.

    Adu-ți aminte ce spuneai chiar tu la început, când ai prezentat planul de călătorie: “… pentru mine a fost ca un pas in necunoscut, parasind pentru prima data siguranta unui job, si a unui salariu lunar, fara nici o siguranta si certitudine la capatul aventurii. Dar pe de alta parte poate si e o parte din frumusetea unei aventuri. Dar totul s-a simtit putin ca un salt fara plasa de siguranta. Cum va fi aterizarea ramane de vazut.”

    Cred că ți-e foarte ciudă pe tine și că scormonești aceleași întrebări: de ce nu ai simțit frigul, de ce ai crezut că ai picioarele calde, de ce n-au rezistat bocancii la temperaturile de pe Khan Tegri. Senzația de frig este foarte mult influențată de starea psihică. Nu pot decât să cred că a fost prea frumos și ai fost foarte fericit acolo sus.

    1. Clar cel mai mult au contat probabil altitudinea, in schimb vorbind si cu alti oameni care au patit lucruri similara experienta a fost oarecum aceeasi. Practic la picioare nu simti cand se intampla, nu e nici un semnal de avertizare care sa-ti spuna ce se intampla…

  21. Salut Radule,

    Vreau sa iti spun ca oamenii gasesc resurse in cele mai negre clipe ale lor, iar ceea ce ai facut tu, odata cu aventurile tale pe bicicleta in salbaticie si nu numai, a inspirat mii sau poate zeci de mii de oameni….Pe multi dintre noi ne-ai determinat sa cautam raspunsuri cu privire la visele noastre si la viata pe care am dori sa o ducem…

    Da-mi voie sa iti spun ca sunt mandru ca imi esti conational si ca m-ai inspirat cu atitudinea ta si cu forta pozitiva pe care o declansai in fiecare dimineata cand iti citeam postarile din slabaticie! Si inca continui sa o faci … Sunt convins ca vei depasi situatia cu care te confrunti si vei continua sa iti porti pasii, acolo unde iti doreste sufletul!

    Cateodata, pentru o astfel de calatorie exista un pret, insa trebuie (sunt convins ca o vei face!) sa gasesti in interiorul tau, dar si noi, cei care te admiram, forta si taria de a merge mai departe….

    Trebuie sa iti spun ca recent, am vizionat un documentar pe BBC despre lucrurile extraordinare pe care oamenii le pot face in viata lor….daca vor si daca isi propun!

    Exista oameni care au urcat pe Everest, fara ambele picioare sau care se catara pe stanca, desi nu au maini! Exista oameni care au supravietuit unei caderi in crevasa si care au fost aproape de final, undeva in muntii Anzi, probabil stii povestea lui Joe Simpson in Siula Grande, si care totusi, continua sa urce muntii!

    Sunt sigur ca poti merge mai departe, ca povestea ta va merge mai departe, odata cu visele tale si ca ne vei mai povesti si alte intamplari din alte ture pe care le vei face! Fii tare si ai curajul sa mergi mai departe!

    Tot respectul si admiratia pentru ceea ce faci tu!

    Mihai Matei,
    Alpin Club Brasov si Asociatia Montana Carpati

    1. Bicicleta e inca in Bishkek la prietenii la care am stat acolo si va trebui sa vad cum o recuperez dupa ce ma operez. Oricum e in loc sigur si in perioada urmatoare nu cred ca o sa am nevoie de bicicleta…

  22. Multa sanatate Radu ! Esti un atlet adevarat si un om curajos, care i-a inspirat pe multi si indiferent de problemele de sanatate pe care le ai sunt convins ca ai sa gasesti taria sa treci peste acest moment greu, iti doresc sa te recuperezi cat mai bine…

  23. Felicitari pentru aceasta aventura, a fost ceva de vis pentru noi, cei din tara, sa urmarim postarile tale, traseul, locurile prin care ai ajuns si oamenii cu care ai intrat in contact.
    Aceasta intamplare nefericita de la finele aventurii nu trebuie sa te descurajeze ci sa te intareasca, priveste partea plina a paharului, si asa trebuie sa procedeze toti cei care te-au urmarit si admirat in aceasta calatorie.
    Succes in viitoarele proiecte si multa putere sa le duci la bun sfarsit.

    1. Multumesc pentru urari dar parca de data aceasta partea plina a paharului cred ca are abia cateva picaturi pe fund. Spre exemplu nu mai trebuie sa mai imi tai unghiile la picioare pana la sfarsitul vietii…

  24. Radule,
    poate stii deja de el , dar daca nu vorbeste cu doctorul Marius Uscatu, specialist in chirurgia piciorului.
    http://www.chirurgiapiciorului.ro/

    In rest, ce sa zic, sa fii cel putin la fel de tare asa cum ai fost miile astea de km, chiar daca de data asta scopul este diferit…mult diferit.
    Ce ai facut tu acuma este visul pe care as vrea sa l traiesc si eu, chiar la o scara mai mica , cu bebele meu care creste cu aventura ta odata. Deci sa stii ca de acolo de pe bicicleta si acum din pat , ai creat vise, sperante si bucurii cum nu iti inchipui .
    Respect din parte mea si mai tarziu din partea bebelui Victor care sper sa-ti citeasca aventura 🙂

    1. Am vorbit deja de ceva vreme cu el dar nu e de competenta lui. Practic operatia in sine nu e complicata si pot sa o fac la orice spital cu sectie de chirurgie plastica. Iar dintre locurile in care am fost pana acum si dintre doctorii pe care i-am vazut la Floreasca mi s-a parut cel mai ok.

  25. Salutare RADU. Azi, 27.08.2014, am avut placerea si bucuria sa aflu ca un alt alpinist roman a ajuns ACOLO SUS… la MARE INALTIME. Dar aceasta bucurie s-a transformat in tristete, DIN PACATE. Am trecut si eu printr-un astfel de moment chiar anul acesta, pe varful Chimborazo. Ajuns pe varf, in euforia bucuriei si din dorinta de a face poze + filmat, mi-am dat jos manusile. Noroc ca a sesizat al meu ghid – RODRIGO, ca ale mele degete sunt deja albe. Mi-am pus din nou manusile, am coborat, am ajuns la tabara si au inceput durerile care au tinut o luna, dar am scapat. AM SCAPAT ACUM. Si astfel mi-am adus aminte de o “chestie”, spusa de… (nu stiu, dar este ADEVARAT): “SA URCI UN MUNTE/VARF ESTE O PROBABILITATE, O CHESTIUNE DE SANSA. SA TE INTORCI CU BINE SI INTREG ACASA, ESTE OBLIGATORIU”. Din PACATE, urate cuvinte, astfel de situatii apar. IMI PARE RAU, FOARTE RAU. Parca eu as fi patit asa ceva. FII TARE.

    1. Initial am sperat ca si la mine situatia sa fie similara si sa se recupereze degetele, dar din pacate degeraturile au fost de profunzime si nu s-a intamplat. A fost cu atat mai ciudat cu cat la fata si la degetele de la maine nu am avut nici un fel de probleme…

  26. Draga Radu,
    M-au durut si pe mine momentele grele (extrem de grele!) prin care ai trecut (si inca mai treci) – si crede-ma ca stiu ce spun … Nu vreau sa intru in amanunte, tot ce doresc este sa te incurajez, sa stii ca urmarile unor accidente pe munte pot fi si mult mai grave, dar ca pasiunea pentru munte poate sa ajute foarte mult … chiar cu sacrificii, deloc usoare … si poti merge pe munte (ca turist), poti schia, poti merge cu bicicleta, poti alerga – va fi greu, va trebui sa strangi din dinti nu o data, dar … sunt sigur ca vei reusi, asa cum au reusit si altii, pentru care lucrurile au stat mult mai rau! Iti doresc recuperare cat mai usoara si mai completa, multa sanatate si sa revii cat mai repede la toate activitatile care-ti sunt atat de dragi!

  27. Radu, unii indraznesc sa viseze, altii indraznesc sa traiasca. La chestii de anvergura asta, intotdeauna am zis, te poti pregati oricat, pana la punctul unde intervine Norocul. Sau Divinitatea. E un punct dincolo de care nu prea poti sa faci nimic. Pentru ca fix de-asta cuvintele astea, indiferent de cel care le crede, au ba, sunt scrise cu majuscule. Pentru mine, unul, esti bine. Multumesc pentru ca mi-ai dat ocazia sa te stiu si te rog sa ne vedem la o bere/suc/ceai oricand vrei tu. Oricand.

    1. Bere deocamdata nu caci sunt pe antibiotice, ar merge un ceai ca si asa m-am obisnuit si a inceput sa-mi placa dupa 4 luni prin Asia Centrala. Deocamdata pana cand ma operez sunt inca relativ mobil si oricum mai am de asteptat pana cand se delimiteaza zonele.

  28. Radu, eu nu pot spune ca va fi bine. Va fi greu, noi ne putem doar inchipui si probabil nici pe sfert nu ar fi ca realitatea. Dar cred e necesar sa lasi lucrurile sa se aseze, ulterior cu siguranta iti vrei putea configura viata in noul context. Ai inspirat multa lume, multi ne incepeam ziua cu postarile tale si ai facut foarte bine ca ai scris acest text si nu cred sa se fi speriat cineva de acest deznodamant nefericit, poate doar ne-ai facut mai prudenti. Iti doresc multa tarie in perioada urmatoare si rabdare cu corpul si gandurile tale. Sunt sigur ca mai devreme sau mai tarziu se va crea un echilibru intre cele doua si ca lucrurile vor intra pe un nou fagas.

  29. Eu am incheieturile usor sensibile – exista o oarece posibilitate sa fie o conditie, o boala care implica si asta insa nu am reusit inca sa fac investigatiile potrivite pentru a ma lamuri complet – si am avut rezerve in a incerca alergarea pe munte.

    Dorm agitat si de obicei, nu prea-mi amintesc visele din timpul noptilor insa printre putinele pe care le mai stiu a doua zi dimineata, sunt cele in care zbor. Alergand primul concurs – la indemnul unei prietene bune careia vreau sa-i multumesc… mult – am regasit senzatia din vis in prima coborare 🙂 m-am indragostit de miscarea asta, n-a fost usor, am avut concursuri in care genunchii m-au obligat sa ma opresc si astept cateva saptamani bune dar incerc sa fac in asa fel incat sa limitez asta pe cat posibil si fiecare concurs terminat fara dureri de incheieturi, e o victorie 🙂

    Nu stiu cum simti tu si sincer sa fiu, nici nu vreau sa-mi imaginez si nu cred ca-i momentul sa incercam sa aratam cu degetul catre jumatatea… sau picaturile alea ramase inca in pahar dar sunt convins ca la un moment dat, te vei indragosti de alte feluri de-a te misca sau te vei apropia chiar mai tare de cele care-ti sunt inca in fata ( ca alpinismul de altitudine sau bicicleta.. sau schiul ) 🙂

    1. Ma bucur ca ai descoperit alergarea montana. Sincer si mie cel mai mult imi placeau coborarile in care poteca era numai buna de alergat si sarind peste pietre in viteza si lasand frana de mana in pace chiar simteai ca zbori. Sigur o sa-mi lipseasca senzatia asta…

  30. Radu, iti multumim ca ne-ai dus cu imaginatia prin atatea locuri necunoscute, in aceasta aventura fantastica.

    Despre finalul nefericit ce pot sa spun ? Imi pare nespus de rau.
    Multa sanatate si putere de a trece peste toate.

  31. Pingback: Pe viteza
  32. Tre sa stii ca ce ai facut tu si blogu tau sunt sunt o super sursa de inspiratie si pt mine ai fost ca un mentor in tura pe pe care am facut-o vara asta cu bicicleta pana pe Ararat!! E fain ca ai aratat tuturor ca nu ai nevoie de foarte multe pentru a face lucruri marete si pt a trai vata cu adevarat.

    1. Wow, chiar am vazut calatoria voastra si mi s-a parut mult prea tare si chiar ma intrebam daca in luarea deciziei calatoria mea a avut vre-o influenta. Mi-ai facut ziua cu comentariul asta…

  33. Salut, Radu,
    Ti-am urmarit aventura aproape in fiecare zi. Sa iti spun ca ceea ce ai facut e extraordinar nu are rost pentru ca e evident. Mi s-a parut ciudat ca in ultima vreme nu mai aparea nicio postare si imi pare rau ca lucrurile nu s-au sfarsit chiar cum era cel mai bine. Sper ca dificultatile fizice pe care le vei avea sa faci in continuare ceea ce-ti place sa fie cat mai mici. Nu uita ca tu ai fost acolo traind aventurile acelea minunate in timp ce noi puteam doar sa deschidem pagina web sa primim un crampei din ce ti se intampla tie. Avand in vedere ce ai facut si ai vazut, nu pot spune ca esti un norocos, dar nici un nenorocos nu esti. Spune-ne ce s-a intamplat in continuare in Asia. O poveste care nu e spusa e o poveste care nu exista. Si astept in viitor si alte jurnale de calatorie. Sus inima! 🙂

    1. Multumesc pentru urare, urmeaza sa pun pe blog ultima parte a calatoriei, cea cu muntele. Iar norocul si nenorocul si-l face omul cu mana lui, clar daca as fi planuit lucrurile mai bine si daca as fi avut mai multa grija nu s-ar fi intamplat, chiar daca nu e nici o decizie pe care sa o regret ca am luat-o.

  34. Draga Radu,
    Numai cei puternici au parte de provocari pe masura!!
    Nu conteaza de cate ori cazi, conteaza de cate ori te ridici!
    Si daca ti-ai dorit sa fii un exemplu, sa arati ca se poate orice cand vrei, ai cu atat mai mult ocazia acum, chiar daca zambetul a cam disparut si a ramas doar vointa de a trece cu bine peste aceste incercari!!
    Atat de multi suntem alaturi de tine acum, incat ma gandesc ca aceasta incercare a ta ne-a strans si mai aproape de tine si de idealurile noastre!!
    Ce maret e omul cand depaseste orice obstacol!!
    :*

  35. Radu, NU te doboara pe tine ATATA lucru! Aceasta experienta te va ridica in plan spiritual pe alta treapta, vei privi lucrurile diferit de acum inainte. NU te va impiedica un minor handicap fizic in ceea ce vei dori sa intreprinzi. Te vei adapta si vei obtine o perfomanta greu de egalat de cei integri fizic pentru ca tu stii acum ce inseamna motivarea. TU esti minte si trupul ii este ei plastilina. Luptam o viata sa ne eliberam mintea si multora nu le ajunge timpul. Numai prin ceea ce ai facut tu putem accelera acest proces. FELICITARI pentru curaj, determinare, priveste inainte si nu vei fi dezamagit. ce inseamna “happy end”? “End”ul cui? ai facut vreun film la Hollywood?! vorbesti de un “sfarsit intermediar”? ce’i aia?!
    Cu tot respectul, ( si poate e prima data cand folosesc neprotocolar aceasta incheiere)

    Alin

    1. Happy end ar fi fost daca as fi dus planul la bun sfarsit si m-as fi intors teafar inapoi. Acum in scriu va trebui sa scriu o noua poveste care nu am de unde sa stiu ce final va avea…

  36. Nu vreau sa fiu dramatic sau formal. Un varf de 7000 are pretul lui sau mai bine zis, unii platesc mai mult altii mai putin. Tu ai platit undeva spre putin iar succesul tau ramane succes, indiferent de pret.Te-ai intors putin sifonat si atata tot. Sunt sigur ca la anul te vei intoarce sa-ti aduci bicicleta, calare nu pe langa ea. Se poate si cu “minus zece”. Orice se poate!

  37. Draga Radu,

    Imi pare rau pentru finalul “ne-hollywoodian” al aventurii tale. Sunt momente cand durerea fizica si deznadejdea fac sa paleasca toate reusitele anterioare, si sunt convins ca tu in punctul asta te gasesti. Pentru noi, cei de-acasa, esti un erou si un idol. Pentru noi esti dovada vie ca indrazneala si curajul de-ati urma nebuneste visul nu poate da gres. Esti o sursa de inspiratie si un model.

    Sper din tot sufletul sa te impaci cat mai curand cu noua realitate, sa-ti repliezi visurile in functie de aceasta si sa continui sa traiesti la fel de frumos ca si pana acum. Nu uita ca un alt exemplu pentru noi toti, Alin Totorean, a trecut printr-o incercare si mai grea si a reusit !

    Suntem mandrii de tine! Sanatate multa si mult succes in viitor.

    Alex

  38. Ciao Radu sono Fausto mi dispiace molto per quello che è successo,
    non sarà più come prima sarà molto meglio.
    Ci vediamo presto, sono sicuro che ci incontreremo ancora per strada come in Pamir.
    Sei un grande
    CIAO

  39. Ciao Radu sono Fausto
    Mi dispiace molto per quello che è successo.
    Non sarà più come prima, sarà molto meglio.
    Ci vediamo presto, sono sicuro che ci incontreremo ancora per strada come in Pamir.
    Sei un grande.
    CIAO

  40. Am urmarit cu interes ca toti ceilalti povestea drumului pana la Khan Tengri si nu cred ca este un esec ceea ce s-a intamplat….este o clipa nefericita. Nu cred ca trebuie sa diminuezi ce ai realizat…din pacate nu totul este perfect 🙁 Multa sanatate si sa te refaci cat mai repede!
    Chiar zilele trecute am terminat cartea Alpinistul fără mâini… și fără picioare. Ti-o recomand, o recomand tuturor oamenilor. Multa bafta iar cand te vei reface asteptam noi postari.

    Toate cele bune!

  41. Auzi, mă, mai dă-le dracu de degete! Numai când mă gândesc câte bătăi de cap am cu ele, of, mai că-mi vine să ți le donez pe-ale mele. Gândește-te cât timp se pierde cu tăiatul unghiilor la fiecare două săptămâni și dacă se încarnează vreuna, oho, să te ții distracție! De infecții sau ciuperci, ha, nu mai zic! Unde mai pui că dacă te calcă o vădană planturoasă-n tramvai, atunci când tu ești în sandale, au-au, te-ai cufurit în budigăi! Norocosule, tu ai scăpat de toate aceste probleme!

    În rest, da, pentru mine și, sunt convins, pentru mulți alții, ești NEMURITOR!

    “Înfrânt nu eşti atunci când sângeri,
    nici ochii când în lacrimi ţi-s.
    Adevăratele înfrângeri,
    sunt renunţările la vis.”

    Radu Gyr (1905-1975) Îndemn la luptă

  42. Salut Radu,
    Multa sanatate iti doresc, si impacarea (acceptarea) cu ceea ce s-a intamplat, cu timpul care nu se poate intoarce. Nu prea imi ies cuvintele acum pt ca a venit ca un “Bum”, priveste cerul si bucura-te in continuare de implinirea viselor 🙂
    Inca odata multa sanatate si bafta!

  43. Salut Radu,

    Cristian Tudorache sunt,

    Iti aduci aminte ca ne-am intalnit inainte sa pleci si ne-am strans mainile ?
    Eh, o sa ne intalnim si acum, dupa ce te-ai intors sa ne strangem mainile inca odata.

    Din acel moment voi avea privilegiul sa spun oricui ca sunt coleg cu Omul care a Visat si care si-a indeplinit Visul.

    Sunteti foarte putini in Lume cei care visati si care Indrazniti sa sa Va Urmati Visul.
    A deosebi Vointa de dorinta este chiar ceea ce te diferentiaza pe Tine de noi, cei din fata tastaturii …

    Nu stiu cine a spus, dar la mine se aplica si se aplica si la tine: orice sfarsit este un nou Inceput !

    Vezi ca trebuie sa te ocupi sa faci un muzeu, dupa ce iti vine bicicleta in tara … Mai ai spitele alea care s-au rupt ? 🙂 … Bicicleta, echipament, cort, … da cort .. Apropo, salteaua aia defecta cu bula in forma de inima ? pe unde a ramas ?? Sa le pui pe toate intr-o expozitie cu explicatii, filme, poze .. cred ca totusi iti trebuie multe camere pt acest muzeu. ah .. mi-am adus aminte: tabla aia pliata cu care inconjurai primusul impotriva vantului … o mai ai ?? aia era de baza … si briceagu’ … da briceagu … sunt curios daca te-a tinut … Era cumva vreun Victor Inox ?

    Revenind .. sunt foarte mandru, ce zic, suntem foarte mandri ca Radu cel care isi lua echipa si le scotea sufletul in Piatra Craiului la o iesire de weekend in drumetie (nu am participat, dar stiu cum erau colegii in poze … 😉 ) si-a indeplinit visul si avem Privilegiul de a-l avea coleg sau prieten.

    Abia astept sa te vad !

    Cristian

    1. Parca a fost ieri momentul in care am trecut pe la Axway sa-mi iau la revedere iniante de calatorie.

      Multumesc mult pentru gandurile bune si pentru urari, sunt sigur ca o sa ne vedem saptamanile urmatoare.

  44. Salut Radu,

    Nu ne cunoastem direct – mai degraba din vedere de cate un concurs.

    Iti doresc multa sanatate!
    Chiar daca nu te cunosc direct, sunt sigur ca ai forta fizica si psihica sa treci peste tot !

    Numai bine,
    Stefan

  45. Trebuie sa-l salut pe boreal2007 pentru versurile din Radu Gyr! Imi place cum scrie Radu. Si Diaconescu, si Gyr! Ar fi foarte interesanta o carte scrisa de Radu Diaconescu peste cativa ani. 🙂 Si ai putea incepe de pe acum!

  46. Si nu, nu e deloc un esec. E doar o umbra ce face mai putin stralucitoare victoria, dar victoria e acolo si straluceste! E o umbra ce face cu atat mai pretioasa victoria, e o cotitura in viata care te intareste si iti da forta sa realizezi ceva cu adevarat unic. Suntem cu totii unici, dar cine isi urmeaza visul se individualizeaza si mai mult si devine un exemplu demn de urmat!

  47. Dacă mă gândesc bine, tu ai coborât de pe vârf până la tabăra de bază cu degetele degerate, ca și cum nu le-ai fi avut. Mai susții că nu poți face aceleași lucruri în lipsa lor?

    1. Eh, atunci mai puteai sa le misti si sa pui forta pe ele, chiar daca nu ai simteai nimic. Intr-un fel chiar m-am bucurat cand au inceput sa se incalzeasca si cand au inceput sa ma doara, speram ca e semn ca am sa le pastrez in totalitate…

  48. Buna Radu,
    Ne-am cunoscut in 2009 la curatenie la refugiul din portita Vistei. La momentul respectiv nu stiam cine esti si chiar m-am ingrijorat cand ai plecat singur spre varf desi noi coboram deja. Colegii m-au asigurat sa nu-mi fac griji pentru tine …ei te cunosteau bine 🙂
    Imi pare sincer rau pentru ce ai patit mai ales pentru ca este nedrept .
    Am urmarit experienta ta pas cu pas din spatele monitorului.
    Trag concluzia ca acest incident te va face doar mai puternic decat erai. Nu acum. Acum probabil esti macinat de ganduri.
    Pot doar sa spun si eu acum , oricui m-ar intreba despre tine, sa nu-si faca griji … Radu va reusi.

    Cu mult, mult drag 🙂

    PS : Pentru mine esti in continuare un model si ma faci sa vreau mai mult de la mine !
    PS 2 : De la mine ai 10 cu +

    1. Multumesc pentru urari, sincer si pe Khan Tengri nici eu nu mi-am facut griji si nici cei de acasa nu si-au facut griji prea multe pentru mine. Obiectiv cred ca era mult mai mare ca sa se intample un accident in atata timp petrecut pe sosea, dar uite ca s-a intamplat in alta parte…

  49. De ce minus 10…? Eu zic +10 ..sau mai bine ++10 …pentru cine nu-i de acord sa faca ce ai facut tu …sa vedem cati reusesc…Si dupa ce te face bine sa continui de unde ai ramas..pana la capat !!!!

    1. Minus 10 pentru ca o sa fie 10 degete in minus. Desi s-ar putea ca unele sa scape intr-o proportie de ciot, iar degetul mic de la piciorul stang chiar are sanse sa scape aproape in intregime….

  50. buna Radu,

    sunt sigura ca vei reusi sa te adaptezi la noua situatie, intr-adevar vei avea niste restrictii, dar pe de alta parte vei descoperi alte sporturi sau le vei imbunatati pe cele pe care inca le poti face. unii isi rup picioarele aiurea, din greseli banale, macar tu ai ceva de povestit. 🙂 trebuie sa vezi partea plina a paharului, ai realizat foarte multe lucruri, probabil ti-ai facut multi prieteni si ai avut ce invata din aceasta experienta.

    mentineti spiritul tanar in continuare si vei trece peste toate obstacolele!

    1. Si asta a fost intr-un fel o greseala banala, daca as fi avut o pereche de incaltari speciala de expeditie mai mult ca sigur nu s-ar fi intamplat, sau oricum nu ar fi fost atat de grav…

      Multumesc mult pentru urari!

  51. Felicitari pentru tot ce ai realizat.
    Multumirii pentru bucata aceea de lume pe care m-ai facut sa o vad, sa o simt, sa o cunosc.
    Incurajari pentru viitoarele planuri, recalibrate.

  52. Buna Radu,

    Ca cititor constant, ma familiarizasem cu blogul, cu tine si abia asteptam continuarea.Care a venit, dar nu chiar asa cum ma asteptam. Ma rog, viata ne incearca in fel si chip. Amintesti de esec, dar eu unul( si probabil in asentimentul meu sunt multi dintre cititori) nu vad in ce consta. Ai reusit sa ne tii cu sufletul la gura aproape zilnic, ai dezmortit pe multi.Cine stie cati si-au luat bicicleta dupa ce ti-au citit postarile, altii au pornit si ei in aventuri. Ne-ai aratat ca totul poate fi simplu, a piece of cake, aventura la indemana tuturor. Din blog reiese doar un ton optimist si cald si sper ca asa va ramane . Incercarea prn care treci acum poate iti transmite ceva, dar nu ca sa te opresti ci sa continui, dar altcumva. Eu voi continua sa deschid blogul tau in cautarea unor noi aventuri, care sper sa nu se lase mult asteptate.PS: Sper sa ramai prieten cu chirurgul care va avea grija de tine.

    1. Legat de cumparat bicicleta sigur a fost cel putin o persoana. Acum gandul probabil a fost dinainte infiripat si povestea mea a fost doar impulsul.

      Sper si eu sa fie ok chirurgul si sa faca treaba cat mai buna astfel incat ce ramane sa fie cat mai functional…

  53. Salut Radu
    Acum am venit de la serviciu ,si in viata monotona pe care cred ca am inceput sa o am , un obicei sa dau drumul la calculator si ati urmari blogul . Nu stiu ce sa zic ,capul sus si tot inainte . Daca vreodata faci vreo iesire prin fagarasi te rog da un semnal ,vreau sa ne intalnim , mai depanam amintiri.
    Sper sa fi sanatos si capul sus ca viata mai este in continuare.
    Cu respect Dan

  54. Radu felicitări pentru reușită!!!! O sa vezi ca lucrurile se vor reașeza, si chiar daca nu va fi ‘ca si înainte’ vor redeveni naturale si viață va fi din nou zâmbitoare cu tine!!!! Trebuie răbdare, acceptare si încredere!!!! Sunt convinsa ca un caracter ca si tine poate realiza orice își propune!!!!Multa bafta!!!!

  55. Mi se parea ireal ce faci,cum poti fi atatea zile in priza! ? Ti-am scris odata ca parca esti plecat cu autobuzul si recuzita dupa tine pentru sedintele de photoshop-erai mult prea minutios in tot ce postai,pentru cineva care trebuie sa si pedaleze zilnic,cat altii nu o fac intr-un an. Sper sa nu te fi suparat ce ti-am scris atunci….
    Sunt printre cei care au plecat de acasa si datorita tie;am un job tare complicat,dar am reusit sa hoinaresc cateva zile pe bicicleta si anul asta. Nici un “bonus” al multinationalelor nu-ti poate da farmecul viselor cladite in ani de zile.

    Azi Simona Halep mi-a stricat aniversarea. Dupa ce am aflat de tine am ramas fara cuvinte. Se zice ca orice cumpana te face si mai puternic-asa sa fie.

    1. Cat mai mult timp afara cu atat mai bine, dar uneori e greu de gasit un balans. Mersi mult mult pentru urari si chiar ma bucur ca poate te-am impulsionat putin sa-ti iei liberul pe care ti l-ai luat…

  56. N-ai esuat cu nimic! Victoria e totala!!! Iar acest episod neplacut inspira mai mult decat orice!!! Din pacate tot greu tre sa il duci singur, restu is vorbe goale! Dar daca treci peste asta o sa insemne enorm! FELICITARI!!!

  57. Draga Radule, esti un invingator! Ai realizat ceva ce putini indraznesc sa viseze. Ai inspirat pe multi. Ai luptat din greu si ti-ai indeplinit un vis maret chiar si cu mari si iremediabile sacrificii. Asta e viata! Important e ca te-ai intors acasa si ca vei putea sa te bucuri in continuare macar de ture cu bicicleta, ski si alte placeri si pasiuni care le ai. Multa sanatate, tarie si ambitie iti doresc sa treci peste toate greutatile! Si abia astept sa aud ca faci o noua expeditie velo! Muntele nu iarta! Tu esti norocos, multi si-au pierdut viata in astfel de ascensiuni. Doamne ajuta! Lupta si nu te lasa invins! Jurnalul tau e valoros si o mare sursa de inspiratie pt. multi!

    1. Muntele era acasa pentru mine si nu au fost nici un fel de conditii speciale care sa prevesteasca asa ceva. Poate doar mai multe mici erori de pilotaj.

      Asta e, sunt convins ca pe bicicleta lucrurile vor ramane mai mult sau mai putin neschimbate…

  58. Imi pare rau ca treci prin ceea ce treci, dar ce s-a intamplat s-a intamplat, nu mai ai ce face. Singura optiune e sa privesti inainte. As zice ca acum cel mai important e sa ai rabdare si sa incerci sa nu disperi. In niciun caz nu-i momentul sa te gandesti ce limitari vei avea pe viitor pentru ca nu ai cum sa stii de pe acum. Ai putina rabdare, si o sa vezi tu singur peste cateva luni cum se simt papucii de catarat sau de alergat cu “noua configuratie”. Da, nu o sa fie ca inainte, dar eu una chiar nu cred ca va trebui sa renunti la aceste activitati. Si zic asta gandindu-ma la un amic cu care mergeam la catarat in timpul facultatii. Ii lipsea complet laba unui picior, defect din nastere, si totusi se catara mai bine ca mine! Si nu ma refer la dat in mansa la panou… vorbesc de dat cap de coarda integral la mobile. Iar de alergat, clar alerga mai repede ca mine. Deci putina rabdare, apoi “vazand si facand”. Intre timp, incearca sa profiti cum poti mai bine de perioada urmatoare de pauza impusa, ca nu va tine o vesnicie. Multa sanatate si putere sa te impaci cu cele intamplate!

  59. Radule,

    primul medic roman consultat dupa stupida accidentare la genunchi mi-a spus sa-mi iau adio de la sport. Tu si Mike mi-ati facut o minunata vizita surpriza la spital, cand m-am operat. Apoi, unele voci medicale au recomandat sa port orteza chiar si cand merg pe strada, considerand riscanta instabilitatea cronica ramasa. O vreme am pus botul si mi-a fost foarte dor de senzatia alergarii, iar la munte mergeam numai cu “scartaitoarea” (orteza).

    Asta pana cand, singura fiind, am iesit sa ma plimb si m-am trezit alergand. In doua luni de zile am ajuns de la 0 km la 33 km fara dureri, incidente sau program, animata exclusiv de propriile senzatii. Intre timp, orteza s-a pierdut si ea printre mormanele de obiecte din balcon. Genunchiul a invatat sa fie “pe faza” ca stare “default”.

    Sunt convinsa ca, mai devreme sau mai tarziu, organismul tau va interioriza schimbarea si va metaboliza frustrarea. Dorinta ta organica de miscare te va invata sa mergi, sa alergi, sa biciclesti, sa cateri intr-un fel pe care il vei simti ca… hmm… firesc…

    Un obstacol personal se poate transforma intr-o misiune benefica si o sursa de inspiratie pentru mai multi oameni. De exemplu, de tine depinde ce vei face din/cu nevoia obiectiva de incaltaminte adaptata la piciorul tau in combinatie cu activitatile dorite. Ia calitati precum curajul, perseverenta, curiozitatea etc. cultivate in calatoriile tale prin lume si pune-le la o treaba precum convingerea unui producator de incaltaminte sportiva sa colaboreze cu tine. Nu va fi usor si nici nu se va intampla peste noapte, ceea ce ai invatat deja biciclind pana in Asia Centrala. Noi, ceilalti, te vom sustine nu doar moral, de la distanta, ci si concret. Cel putin asa cred, sper.

    Sporuri si succesuri!

    Ioana

    1. Multumesc pentru urari. Sunt convins ca dupa ceva timp o sa vina reacomodarea cu noua conditie dar trebuie sa uiti iainte felul in care erau lucrurile pana acum. Abia dupa poti considera ca normalitate noua stare de fapt. Iar tinand cont ca deocamdata nici nu m-am operat mai trebuie sa mai curga ceva apa pe dambovita..

  60. Asa cum au scris multi inaintea mea, si eu imi facusem un ritual prin a incepe ziua cu insemnarile tale, cu harta de la google langa urmarind traseul facut.
    Imi pare foarte rau pentru cele intamplate, sunt convins ca momentele prin care treci sunt foarte dificile. Noi, ceilalti, iti putem trimite doar incurajari si ganduri bune, durerea si frustarea va ramane tot la tine!
    Felicitari pentru tot ce ai realizat! Si sunt convins ca vor mai fi si altele!

  61. Buna dimineata Radu!

    Ca imi pare rau de ce s-a intamplat si ca-ti doresc o recuperare cat mai buna nu are rost sa iti mai spun.
    Dar, citind in dimineata asta ce s-a intamplat, m-a facut sa-i dau seama ca probemele pe care l-am zilele astea nu sunt asa importante si trebuie sa fiu optimist si sa ma gandesc la viitor. Si sunt sigur ca prin ceea ce ai realizat tu ai reusit sa motivezi si alti oamenii! Pe de o parte sa isi traiasca viata asa cum vor iar, pe de alta parte, sa vada ca se poate si mai rau.

    Aventura ta nu e un esec. Este o pilda. Este ceva din care avem ce invata. Dar inca se poate transforma in esec.
    Ar fi cu ADEVARAT un ESEC daca te-ai opri aici, daca nu ne-ai tine la curent cu recuperarea, daca nu ne vei spune ce planuri ai pe viitor.

    OK, de acord! Nu vei mai fi la fel.
    O FOARTE mica parte din ceea ce faceai nu vei mai putea face. O mica parte o vei face cu dificultate si niciodata la acelasi nivel. Dar, in rest, tot ce vei face va fi o sursa de inspiratie si motivare pentru ceilalti. Vei reusi direct sau indirect sa ajuti oameni prin simplu fapt ca isi vor spune “Pai Radu poate fara degete iar eu nu potnici macar sa incerc?”

    Tine-ne zilnic la curent cu ce se intampla. E important pentru noi. Am trait zilnic aventura ta cu sufletul la gura si de multe ori m-am gandit la tine atunci cand imi era greu. Si m-a ajutat. Ar fi o dovada de mare egoism din partea noastra daca acum cand ai dat de greu te-am parasi.

    Eu, daca as fi in locul tau (sau ca un sfat) as scoate postarea asta de pe blog. As continua aventura pana la munte. As continua cu urcarea si coborarea dupa care as reveni cu acest post si cu cele care vor urma cu operatia, recuperarea si planurile din viitor. Noi, fanii infocati, cel mai probabil nu vom mai vedea exact cu aceiasi ochi restul aventurii dar e pacat pentru ce care te descopera acum.

    Propun ca dupa recuperare sa organizezi o tura cu bicicleta sau o iesire pe munte. Multi dintre noi nu te cunoastem decat din minunatul blog pe care il ai si ne-ar face mare placere sa te cunoastem si “fizic”. De aceea, cred ca o iesire in mediul tau natural ar fi cea mai potrivita.

    Bafta!
    Radu

    1. Postarea am simtit ca a trebuit sa o scriu sa o pun inainte de restul istorisirii. Oricum toate postarile au fost atunci cu mult timp in urma si nu am de gand sa le modific cu nimic.

      Iar dupa ce ma recupere sigur voi organiza o tura de bicicleta prin Romania. Initial s-ar fi potrivit la intoarcere daca ar fi fost care sa fi vrut sa ma insoteasca de-a lungul ultimelor zile sau ultimilor kilometri. In schimb acum va trebui sa vad ce voi face anul urmator.

      Dar da, depinde de mine cum se va desfasura povestea de acum incolo…

  62. Radu, imi pare foarte rau de cel intamplate. M-am bucurat enorm insa cand am vazut pe harta gps ca ai ajuns pana pe varf. Eu am o ipoteza. Ma gandesc ca atunci cand apesi pedala de la bicicleta muschii degetelor de la picioare nu lucreaza, lucreaza doar muschii de la talpa. Poata asta a facut ca degetele de la picioare sa fie mai putin irigate de sange, avand in vedere ca ai pedalat foarte mult. A, si vreau sa te incurajez. Conformatia piciorului meu e de asa natura ca atunci cand merg eu nu apas deloc pe degetul mare, doar putin pe celelalte degete. Si cu toate astea merg bine. Am vazut odata la tv un alt alpinist caruia i-au degerat degetele si toti spuneau ca nu va putea merge. Dar am vazut ca conformatia degetelor lui seamana cu a mea, avea degetul mare mai in sus, si sunt convins ca el nu apasa pe degetul mare atunci cand pasea. De atunci m-am gandit ca de-asta i-au degerat degetele pentru ca nu sunt bine irigate, nepasind pe ele.
    Si mai vreau sa imi cer iertare fata de tine, caci cred ca am si eu partea mea de vina pentru ce ai patit tu. Cand am realizat ca vrei sa urci pe Khan Tengri de unul singur i-am zis unui coleg ca esti nebun. Mi-am dat seama ca de multe ori chiar si o simpla injuratura poate afecta pe cineva. Dar acum raul e facut, si nu se mai poate schimba.

    1. O sa scriu si un articol despre cauzele degeraturi, probabil au fost mai multe lucruri mici care s-au strans dar diferenta ar fi facut-o o pereche de boanci speciali pentru altitudine. Practic eu am avut o pereche de plastici care am crezut ca va fi suficienta dar s-a dovedit sa nu fie asa.

      Legat de mers pot sa-mi dua seama aproximativ cum va fi caci nici acum nu folosesc degetel la nimic si incerc sa le tin ridicate atunci cand pasesc. Probabil intr-o incataminte ok daca totul merge bine la operatie si dupa. Oricum va trebui sa reinvat sa merg in noua conformatie, partea buna e ca macar mersul pe bicicleta ramane neschimbat…

      1. Da! Mersul pe bicicleta ramane neschimbat! Doamne ajuta, Radu! Apropos, si eu am probleme cu coloana, cu umerii, cu genunchiul, cobor treptele doar una cate una, viata asta Domne’…

  63. Te salut Radu,
    Cuvintele mi se par sarace pentru tot ce ai realizat tu. FELICITARI !
    Nu am urmarit tot ce ai postat tu, stiu cind ai plecat . Dupa aceea am trecut eu printr-o foarte grea perioada .Stiu ce inseamna sa fii deznadajduit si pot sa spun ca pe mine m-au ajutat foarte mult gindurile bune ale oamenilor si te sfatuiesc sa comunici sa iti accepti soarta si mai presus de toate nu refuza sa stai de vorba cu oamenii(familie,rude, prieteni, cunostinte.Iti spun din experienta mea gindurile bune fac atit de mult bine ,trebuie tu sa le primesti si sa te bucuri de ele cu tot sufletul.
    Iti doresc insanatosire grabnica si sa treci cu bine peste aceste probleme.
    Sunt alaturi de tine cu gindurile mele bune si asa cum m-au ajutat pe mine sper sa te ajute si pe tine.
    Astept vesti bune Radu, Dumnezeu sa fie cu tine!

  64. Eu merg pe bicicleta numai de pe la 35 de ani. Folosesc bicicleta sa merg uneori la serviciu. Asa ca daca vii, Radule, prin Nasaud, o sa pot sa te insotesc o portiune… in ritmul meu. 🙂
    In alta ordine de idei, uite ca si eu am niste degete amortite, naiba stie de ce. Nu sunt cele de la margine, ci din interior, cate doua la fiecare picior, altele de la un picior la altul. Pe zona varfurilor nu mai simt nimic. Asta e, decat sa le lasam noi pe ele, mai bine ele pe noi!! 🙂

  65. Radu, ai spus “Multumesc pentru urare, doar ca stiu ca e in spatele celei care s-a inchis si imi pare rau dupa multe lucruri de acolo…”
    Am retinut si n-am putut sa uit, pentru ca mie ceva imi suna nefiresc. 🙂
    Nu s-a inchis nicio usa, doar noi ne imaginam viata noastra fara nicio piedica, lina si minunata. Numai ca bucuriile si implinirile nu vin din liniste si pace, ci din infruntarea cu succes a provocarilor. N-ai pierdut nimic, ca nici nu ai avut. Doar ceea ce ti-ai imaginat, dar a fost… pura imaginatie. Intr-un fel… ti-ai dorit provocare, ti-ai dorit sa infrunti necunoscutul… iata acum necunoscut si provocare! 🙂 Fiecare cu provocarile lui. 😉

  66. Radule, te inteleg foarte bine. Fix in perioada asta, e o perioada dificila si pentru mine din punct de vedere al sanatatii (cu internare de 10 zile, initial) si am sentimentul ca nimic nu va mai fi la fel ca inainte.
    Sper sa te recuperezi cat mai bine si sa nu-ti schimbi nici un plan avut initial.

  67. Salut Radule si capul sus. Am urmarit blogul tau cu mare interes. Esti o pilda vie pentru multi romani. Viata merge inainte. La fel si turele cu bicla.
    As avea cateva intrebari : cum ai face acum ascensiunea, ca sa numai treci prin partea nasoala a lucrurilor ? Ce ai evita si ce prevederi in plus ai lua ca sa eviti degeraturile ?

    Sanatate sa fie ca restul vin de la sine.
    Multumesc.

    1. Sunt doua lucruri care sunt sigur ca ar fi facut diferenta. Unul din ele ar fi fost o pereche de bocanci speciali de expeditie. Eu am avut o pereche de plastici care mi s-au parut intotdeauna prea caldurosi pentru iernile noastre dar care nu au fost de indeajuns la inaltimea respectiva. Al doilea lucru ar fi fost o pereche de incalzitoare chimice pe care sa le fi folosit in plastici in ziua varfului.

      Dar neavand pana acum niciodata probleme cu degeraturile nici nu mi-am pus problema ca ce nu aveam eu nu ar fi indeajuns…

  68. Distinse, oricat de binecrescut as fi vrut sa fiu, niciun moment nu mi-am putut stapani invidia ce ma bantuia pentru cele planuite si facute de tine. Nu prea am facut publica chestia asta, dar mi-am calcat pe cujet acum si am recunoscut-o. Ai vazut si facut lucruri extraordinare, pe care mi le doresc la randu-mi. Cel mai probabil stii ca orice ne aduce bucurie vine cu un pret. Il platim si mergem mai departe catre urmatoarea bucurie.

    As vrea sa stii ca am avut emotii gandindu-ma la “munte” si mai putin la drumuri si ca ma bucur nespus ca ai ajuns viu acasa, cu mintea limpede, cu simturile nealterate si cu telul atins. Felicitari!

    Pentru mine, fiecare sfarsit a fost o usa intredeschisa pentru un nou inceput. Si mi-a mers… sau am invatat sa-mi mearga! Iti doresc si tie acelasi lucru!

    Cu prietenie (si invidie!)

  69. Am urmarit si eu calatoria pe care ai facut-o, prin intermediul postarilor puse de tine si m-am bucurat” impreuna” cu tine de frumusetea locurilor prin care ai trecut si bineinteles m-am intristat de problema cu degetele de la picioare .Nu as vrea sa te supar ,dar vreau sa te incurajez, spunandu-ti ca este un DUMNEZEU sus in ceruri ,dar si pe pamant jos, in inima celor care striga la EL cu tot sufletul si cu toata puterea….EL vede si simte durerea noastra si poate sa dea vindecare si alinare trupului nostru. Cu prietenie, Florin !

  70. Radu,
    Tu esti un erou.
    Un erou al multora lipsiti de curaj. O sa te apreciez si o sa te dau in continuare ca exemplu pentru toti cei carora le este frica sa isi urmeze visul. Te-am urmarit cu sufletul la gura pana acum ceva timp, cand nu stiu de ce, am uitat de tine. Azi te-am regasit si prima postare pe care am citit-o a fost asta. Un ochi rade, altul plange. Ma bucur ca poti sa ne povestesti toate lucrurile minunate. Sunt trist pentru ca nimic nu va mai fi ce a fost.
    In urma cu cativa ani, in urma unui accident auto, ramaneam fara cea langa care trebuia sa imi petrec viata si ma aflam pe un pat rece de spital, cu fractura de coloana si promisiunea medicilor ca daca stau “cuminte” si nu o sa fac prostii, exista posibilitatea sa imi misc partea de sus a corpului. Dupa cateva momente de ganduri negre, mi-am dat seama ca mai am multe de facut. Asa ca acum, pe langa job-ul care imi hraneste pasiunile, ma dezvolt in industria fitness-ului, ma dau cu bicicleta si din cand in cand ies la ture pe munte.
    Imi pare rau ca nu am aflat din timp sa te pot astepta pe aeroport cu o cununa de lauri, dar imi pare bine ca ne povestesti in continuare. Orice sfarsit e un nou inceput! Si uneori, lucrurile se intampla cu un scop! Sunt sigur ca tu o sa il descoperi pe cel din urma!
    Bravo Radu!

  71. Roagă-te la Maica Domnului şi te va ajuta! Oricât de băbească ţi se pare spusa asta, oricât de neverosimilă, oricât de cum-vrei-tu s-o mai numeşti. Bunicul meu, cu bocancii pingeliţi cu cârpe, că i se duseseră tălpile prin cine-ştie-ce mâluri trecute-n coloană – toţi cu genunchii înnoroiţi cântând “triumfători în luptă”, unii mai amărâţi decât alţii, unii mai flămânzi decât alţii, unii mai rebegiţi decât alţii -, a suferit de boala-soldatului cu îmbrăcăminte puţină şi friguri grele de îndurat. Degerături la ambele picioare, răni “peşteroase” de la ger – adânci şi rele – pe gambe, pete vineţii pe corp. Salvat prin rugăciune deasă, gândul mereu către Dumnezeu, nădejdea-n grăbnicia ajutorului. Stupid? Pentru urechile astea noi, prea tinere ale lumii, poate. Pentru cei care ştiu că “nimic nu puteţi face fără Mine” nimic nu-i imposibil. Domnul şi Maica Domnului să te ajute!

  72. Radu , referitor la pierderi…nimic nu se pierde, totul se transforma :), asa cum nevinovata invidie a unora ,(a_mic ,eu,altii..) s-a transformat in solidaritate si apropiere. Nu pentru forta fizica te admira multi dintre noi ci pentru curajul unei asemenea experiente solitare,pentru forta psihica si partea de nebunie frumoasa, de neconventional , asta vad oamenii ,asta ne lipseste multora ,asta nu trebuie sa pierzi…degete avem toti…si ce ?

  73. Uite, n-am timp să detaliez, dar citind anunţul, m-am gândit la tine. Intră aici:

    ffff.ro

    şi vei găsi toate detaliile pentru un concurs de “superscrieri”. Anunţul l-am găsit în Caţavencii şi imediat m-am gândit la tine, ai talentul de-a SUPERSCRIE. Data-limită e până la 30 sept, mai sunt câteva zile doar. Succes!

    Sper să moderezi rapid, cât să vezi mesajul la vreme. 🙂

  74. Salut bicigrino ! Anul acesta am facut Camino de Santiago de la Barcelona pana in Lisabona (2050km) iar cand m-am intors iti studiam plecarea cu multa admiratie.La mine a fost aproape o luna de zile la 23 de grade fara ploaie.Ma bate gandul la un tur al lumii si iti spun ca determinrea ta ,faptul ca nu ai ezitat sa iti indeplinesti visul m-a facut mai puternic in ceea ce priveste biciclitul si explorarea.Iti doresc insanatosire grabnica si sa ne vedem la o tura..multumesc!

  75. Salut Radu,
    FELICITARI pentru ceea ce ai reusit!
    De cateva zile de cand am reusit sa vad postul asta nu stiu ce mai zic…O clipa de neatentie sau ghinion a facut sa nu fie aventura completa cu tot cu intoarcere. Imi pare rau ca nu am reusit sa citesc zilnic posturile din cauza serviciului….

    Sper să te recuperezi complet fizic și sper să te recuperezi și psihic, pentru că ai avut un curaj și un moral extraordinare pe tot parcursul călătoriei .

    Astept cu nerabdare orice post nou de al tau…

    Deja mai am de citit din urma citeva posturi ale tale.
    Sanatate si da un semn sa stim ce e cu tine …cum te mai simti

  76. Am ramas fara cuvinte ! Abia am descoperit blogul tau si deocamdata am citit cu sufletul la gura aventurile de pe Drumul Matasii . Asteptam cu nerabdare ascensiunea cat si intoarcerea acasa . Acum nu imi vine sa mai continui. Aproape ca ma doare . Dar nu dispera , cu vointa se poate orice. Am avut umarul rupt si doctorul mi-a spus ca o sa ma recuperez 70% si ca imi recomanda sa nu mai port rucsac greu. M-am recuperat 100% si dupa 2ani am facut Creasta Fagarasilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *