Munti am vrut, munti am capatat

Bicicleta curge la vale spre o mica intersectie de drumuri. La stanga drumul coboara pe malul raului spre un mic sat, la dreapta urca pe versantul opus. Cateva serpentine, suntem din nou la 3900 m si apoi coboram spre o mica localitate, uitata de toti si de toate, pe un drum rupt si prafuit din Anzi-Quingao. Aici gasim totusi 3 magazine, dar pofta ne-o puteam satisface dintr-unul singur caci amandoi voiam ceva acru si sarat: ton cu lamaie si cu sare sa fie. Doua conserve chiar. Proprietarul unuia dintre magazine sta cu noi de vorba cat mancam si astfel aflam ca singura sursa de existenta a satului asta aflat la 2 ore de mers cu masina 4×4 de cel mai apropiat oras sunt agricultura (de subzistenta, pe mici parcele de teren arate cu calul si plugul), cresterea animalelor si banii trimisi de oamenii tineri care muncesc in orasele mari: Trujillo (pe Panamericana), Lima etc, tineri care vin acasa o data pe an si stau 2-3 saptamani? Suna cunoscuta povestea ?

Apoi apare in peisaj si ceva autoritate locala (primar, vice-primar) si dupa mirarile de rigoare si cateva poze, o luam din loc. Ruta asta de traversare a muntilor pe care am ales-o este complet in afara oricarui circuit turistic si in cea mai mare parte a timpului nu am avut parte de altceva decat de pustietate, munti si drumuri proaste. Micile asezari prin care am trecut erau la distanta de o zi de pedalat si in general despartite de pasuri de 4000 m.

Spre un alt asemenea pas pedalam si noi acum, prin soarele de amiaza. Noroc ca ne-am facut provizii de apa buna si clorinata in satul de mai jos. Avem asteptari mari de la pasul asta fara nume, caci din jurnalul care ne-a fost sursa de inspiratie reiesea ca asta ar trebui sa fie locul in care sa ni se arate Cordiliera Blanca, in toata splendoarea ei. 80 de kilometri de varfuri de peste 5000 m, cateva zeci de varfuri albe, cu ghetari, masivul iconic din nordul Peru-ului, spre care pedalam sau ni se duc gandurile, de cand am plecat din Cuenca.

Aici, in pasul asta in care bate vantul, as sta pe o piatra si as deschide o Cola daca as avea. Dar n-am, asa ca ma multumesc cu statul pe piatra. Desi ne indreptam spre Cordiliera, zile bune de acum incolo nu o vom mai vedea, caci vom cobori mai jos si va fi mereu ascunsa de alti munti de 4000 ce ii stau in fata.

Coborarea din pas ne da insa ragazul sa o mai admiram putin (pe bucati), dar curand drumul prost ne capteaza intreaga atentie. 1700 m de strans din frane si navigat printre pietre si bolovani mai mici sau mai mari ne conduc deasupra unui oras aflat si el in mijlocul nimicului – Sihuas.

Nu coboram insa in centru, ci momiti de asfalt, incepem urcarea spre un alt pas de 4200 m. Nu vom ajunge azi acolo, insa afara este racoare si placut de pedalat si incercam sa ne departam putin de oras si in acelasi timp sa gasim pe pantele abrupte si aride un loc decent in care sa punem cortul in seara asta. Maine e o noua zi si intrebarea este: din pasul de 4200 m o sa ni se mai arate Cordiliera Blanca, sau nu ? 🙂 .

Dimineata pe nu foarte racoare cu un loc de cort perfect.

Pe astfel de vreme nici o pana facuta la 20 de minute de la plecare nu e chiar asa de trista.

Mongolia, urcand cu spor spre primul pas de 3900 de metri.

De aici tot la vale

Inca un pas si avem parte de efectul wow, fata in fata cu Cordiliera Blanca in toata maretia ei.

Oamenii potriviti in locul potrivit

Panoramic

1700 de metri de coborare

Gasiti ciclistul in imagine

Cateva ore mai tarziu, inapoi in civilizatie. Nu negociem cu teroristii, respectiv cu cainii cersetori.

Deasupra Sihuasului, in cautarea unui loc de cort.

Dupa o o ora de pedalat fara nimic la orizont un loc de cort neasteptat de bun.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

O zi pe Panamericana

Panamericana e cam singura sosea pricipala ce traverseaza America de la nord la sud si mare parte din traficul dintre tarile continentului se scurge pe aici. E un fel de mini autostrada pe care isi traiesc a doua tinerete toate camioanele retrase din uz din America de Nord. Iar atunci cand zic toate nu glumesc, […]

Lame, ghetari si o ora pe Careterra Central

Din nou avem parte de o noapte friguroasa, cum au fost majoritatea de la peste 4000 m pana acum. Minima din cort a coborat usor, usor la 1 grad si apoi la -2 grade astfel incat ne-am acoperit usor cu o platosa de chiciura. Ii simt povara alba si rigida cand ma trezesc la mijlocul […]

Santa Rosa, negritos si un pas cu adevarat intimidant

Cum asta avea sa fie ultima cazare pana in Huancavelica profitam de ea si plecam pe la ora 11, doar ca sa ne oprim in centrul satului pentru cumparaturi. Este 30 august, Sfantul Alexandru in calendarul catolic insa localnicii sarbatoresc Santa Rosa cu o scurta procesiune prin sat, muzica si un dans asemanator cu hora […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *