Munti am vrut, munti am capatat

Bicicleta curge la vale spre o mica intersectie de drumuri. La stanga drumul coboara pe malul raului spre un mic sat, la dreapta urca pe versantul opus. Cateva serpentine, suntem din nou la 3900 m si apoi coboram spre o mica localitate, uitata de toti si de toate, pe un drum rupt si prafuit din Anzi-Quingao. Aici gasim totusi 3 magazine, dar pofta ne-o puteam satisface dintr-unul singur caci amandoi voiam ceva acru si sarat: ton cu lamaie si cu sare sa fie. Doua conserve chiar. Proprietarul unuia dintre magazine sta cu noi de vorba cat mancam si astfel aflam ca singura sursa de existenta a satului asta aflat la 2 ore de mers cu masina 4×4 de cel mai apropiat oras sunt agricultura (de subzistenta, pe mici parcele de teren arate cu calul si plugul), cresterea animalelor si banii trimisi de oamenii tineri care muncesc in orasele mari: Trujillo (pe Panamericana), Lima etc, tineri care vin acasa o data pe an si stau 2-3 saptamani? Suna cunoscuta povestea ?

Apoi apare in peisaj si ceva autoritate locala (primar, vice-primar) si dupa mirarile de rigoare si cateva poze, o luam din loc. Ruta asta de traversare a muntilor pe care am ales-o este complet in afara oricarui circuit turistic si in cea mai mare parte a timpului nu am avut parte de altceva decat de pustietate, munti si drumuri proaste. Micile asezari prin care am trecut erau la distanta de o zi de pedalat si in general despartite de pasuri de 4000 m.

Spre un alt asemenea pas pedalam si noi acum, prin soarele de amiaza. Noroc ca ne-am facut provizii de apa buna si clorinata in satul de mai jos. Avem asteptari mari de la pasul asta fara nume, caci din jurnalul care ne-a fost sursa de inspiratie reiesea ca asta ar trebui sa fie locul in care sa ni se arate Cordiliera Blanca, in toata splendoarea ei. 80 de kilometri de varfuri de peste 5000 m, cateva zeci de varfuri albe, cu ghetari, masivul iconic din nordul Peru-ului, spre care pedalam sau ni se duc gandurile, de cand am plecat din Cuenca.

Aici, in pasul asta in care bate vantul, as sta pe o piatra si as deschide o Cola daca as avea. Dar n-am, asa ca ma multumesc cu statul pe piatra. Desi ne indreptam spre Cordiliera, zile bune de acum incolo nu o vom mai vedea, caci vom cobori mai jos si va fi mereu ascunsa de alti munti de 4000 ce ii stau in fata.

Coborarea din pas ne da insa ragazul sa o mai admiram putin (pe bucati), dar curand drumul prost ne capteaza intreaga atentie. 1700 m de strans din frane si navigat printre pietre si bolovani mai mici sau mai mari ne conduc deasupra unui oras aflat si el in mijlocul nimicului – Sihuas.

Nu coboram insa in centru, ci momiti de asfalt, incepem urcarea spre un alt pas de 4200 m. Nu vom ajunge azi acolo, insa afara este racoare si placut de pedalat si incercam sa ne departam putin de oras si in acelasi timp sa gasim pe pantele abrupte si aride un loc decent in care sa punem cortul in seara asta. Maine e o noua zi si intrebarea este: din pasul de 4200 m o sa ni se mai arate Cordiliera Blanca, sau nu ? 🙂 .

Dimineata pe nu foarte racoare cu un loc de cort perfect.

Pe astfel de vreme nici o pana facuta la 20 de minute de la plecare nu e chiar asa de trista.

Mongolia, urcand cu spor spre primul pas de 3900 de metri.

De aici tot la vale

Inca un pas si avem parte de efectul wow, fata in fata cu Cordiliera Blanca in toata maretia ei.

Oamenii potriviti in locul potrivit

Panoramic

1700 de metri de coborare

Gasiti ciclistul in imagine

Cateva ore mai tarziu, inapoi in civilizatie. Nu negociem cu teroristii, respectiv cu cainii cersetori.

Deasupra Sihuasului, in cautarea unui loc de cort.

Dupa o o ora de pedalat fara nimic la orizont un loc de cort neasteptat de bun.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Lagune, ghetari, mine si un pas de 4800 de metri

Dupa ziua plictisitoare de ieri recunosc ca nu aveam prea multe asteptari nici de la cea de astazi. Planul era simplu: pedalam cat sa facem sa treaca mai repede kilometrii pana in urmatorul oras mare- Oyon, unde visam deja la un pui la rotisor cu cartofi prajiti si un dus cald. Intre noi si puiul […]

Nimicul dinspre Acompabila

Eu de felul meu nu sunt o persoana rabdatoare chiar daca pot sa explic un lucru de 5 ori, o fac folosind metode diferite cu singurul scop de a ma face inteleasa. Dar in actiunile mele, gandurile ori reactiile de care dau dovada sunt mai degraba impulsiva decat rabdatoare. Stoica nici atat. Ei bine, ultimile […]

O zi pe Panamericana ecuadorienilor

Asta e una din putinele dimineti de pana acum in care ne trezeste soarele ce incalzeste placut cortul. Cum vremea se arata frumoasa, strangem catrafusele si gatim apoi in tihna un terci de ovaz gourmet, cu fructe din belsug. Azi se anunta o zi usoara la orizont, integral pe asfalt, asa ca speram sa lasam […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *