DSC_4136

Munti, caldura si ospitalitate uzbeka

Kilometrajul creste chinuitor de incet dupa aproape 40 de kilometri de urcare continua sub caldura dogoritoare a soarelui. Atunci cand am aflat ca granita dintre Uzbekistan si Tadjikistan de langa Samarkand e inchisa si ca trebuie sa fac un ocol de 200 de kilometri pentru a ajunge in Dushanbe am fost putin demoralizat. Ce le-a trebuit sa se impuste peste granita sau ce Dumnezeu au facut pe acolo de au inchis granita. In schimb ruta alternativa, cel putin pe harta si dupa profilul de pe bikemap, pare ceva mai plata, sunt 3 urcari pana pe la 1600 de metri desparite de portiuni de plat.

Amarnic am fost in schimb inselat de profilul de pe bikemap, caci au mai fost o multime de urcari mici pe parcurs la care nu ma asteptam. Si mai e si soarele si caldura, e abia inceput de mai, dar dupa ora 10, daca nu bate vantul, soarele te loveste fara mila. Ieri am facut o usoara insolatie, astfel incat astazi regurg la masuri extreme, la fiecare 30 de minute imi umezesc sapca si bandana, iar in rest pe maini si pe picioare sunt deja ca un tigan si nu prea mai am cum sa ma ard. Oricum, daca ar fi sa ma dau cu crema de soare, nu vreau sa ma gandesc ce naclaiala ar iesi de la crema combinata cu praf si transpiratie, mai ales ca nu stiu daca voi da de apa seara sa ma spal.

Iar regimul de baut apa e chiar mai rau decat cel din desert caci aici e de urcat, astfel incat bag apa in mine ca si cum as avea un perete fisurat. Dimineata a inceput cu un mic dejun si cu comunicarea chinuita cu 3 dintre copii familiei langa care am pus cortul. Din discutie aflu ca au 5 vaci, 70 de oi si 20 de capre, si in consecinta lapte din belsug. Mai interesant e atunci cand sunt si eu intrebat daca am oi in Romania.

Uzbekistan-ul e variat, si ca oameni si ca peisaje, dar si ca asezari. Pe aici “satele” sunt practic formate din case aruncate la intamplare pe dealuri unele fara gard, fara grajduri, cu un put de tinut apa in curte si cam atat. Animalele sunt cam tot timpul pe undeva pe dealuri si oamenii urca cu magarusi ca sa le mulga si ca sa aduca laptele jos. Si toti au multi copii, probabil minim 5 pe familie. Taclalele au insemnat in schimb ca am plecat ceva mai tarziu si am prins caldura zilei fix pe urcare.Cuvantul rus pentru caldura e jar, si probabil oamenii se amuza cand ma plang ca e cald in conditiile in care au 2 luni complete cu temperaturi de peste 40 de grade.

In schimb dupa 50 de kilometri si mai bine de jumatate de zi, urcarea se termina si incepe coborarea, unde blestem din nou drumurile uzbece. Drumurile din Romania sunt super lux in comparatie cu cele de aici si pana si Tadjikistan-ul are drumuri mai bune. Zone in lucru, nisip, pietris, asfalt bombardat toate se succed, astfel incat nu prea am cum sa ma bucur de coborare si merg tot timpul cu frana trasa pentru a nu strica bicicleta.

Ajuns in vale si la postul de control (exista posturi de control la trecerea dintre oricare doua “judete”) descopar in schimb ca incepe o noua urcare, pe care chiar nu am de unde sa o scot. Si problema cea mai mare e ca inserarea se apropie cu pasi repezi si nu stau deloc bine cu apa, iar urmatorul orasel e cam departe, mai ales in ritmul in care ma misc pe urcare. Fara apa nu pot campa chiar daca locuri de campat sunt o groaza iar zona arata genial cu munti inzapeziti in departare. Asa ca ma straduiesc sa ajung in orasul de la capatul urcarii, Boysun, asezat idilic sub lantul de munti inzapeziti, la 1300 de metri altitudine.

Doar ca aici ajung fix pe inserate si dupa ce cumpar apa si paine si traversez oraselul s-a lasat noaptea de-a binelea, si nu mai vad pe unde as putea sa pun cortul. Cu ocazia asta imi dau seama ca nu m-a prins noaptea de ceva vreme, si pentru ca ziua a crescut, dar si pentru ca in general ma opresc cam cu o ora inainte de apus si ma trezesc mult mai devreme.

Pana la urma dibuiesc un drum la capatul oraselului si pe el ma intalnesc cu un localnic pe care il intreb daca pot pune cortul aici. Omul spune da, si dupa o scurta analiza a locului ma apuc sa intind cortul. Doar ca intre timp omul se duce pana acasa si se intoarce si imi spune ca e ok sa dorm la el in casa, astfel incat dai si strange din nou cortul. Omul are 33 de ani si locuieste cu mama lui, intr-o casa foarte simpla, iar eu ma bucur ca apuc sa vad cum arata o casa de la tara in Uzbekistan. O masa de seara simpla si buna, aratat poze, comunicare dificila si somn de voie, pana la 5 dimineata cand se da trezirea, ca la tara.

Distanta: 89km.
Diferenta de nivel: 1200+ / 600-.
Moral: 7.
Obiective: 3.

Masa de dimineata, iaurt si paine.

Masa de dimineata, iaurt si paine.

3 frati, si casa lor pe ridicaturia de pamant din spate.

3 frati, si casa lor pe ridicaturia de pamant din spate.

Traversarea la scoala.

Traversarea la scoala.

Drum intins.

Drum intins.

Caldura mare.

Caldura mare.

Poarta.

Poarta.

Ajuns in pasul de 1600 de metri.

Ajuns in pasul de 1600 de metri.

Pastoral.

Pastoral.

Oglindire.

Oglindire.

Kefir si branza.

Kefir si branza.

Branza intr-un format diferit.

Branza intr-un format diferit.

Nori de furtuna.

Nori de furtuna.

Sate uzbece.

Sate uzbece.

Incotro se duce drumul.

Incotro se duce drumul.

Din nou la 1600m.

Din nou la 1600m.

Pastoral.

Pastoral.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

DSC_6657
Cea mai lunga zi

O zi cu 2000 de metri de urcare, un loc de cort suspendat la 2500 de metri si un ultim pas inainte de Osh

DSC_8062
Revenirea in Bukhara, perla a orientului

Dimineata reusesc sa ma trezesc din nou inainte de rasaritul soarelui, lucru care nu e chiar atat de greu cand te gandesti ca ziua e aproape egala cu noaptea si ca orele de somn se strang fara nici un fel de probleme, mai ales atunci cand sunt obosit si atunci cand adorm repede cu cartea […]

DSC_9420
Sprintul peste Azerbaidjan

E 11 noaptea cand reusesc sa ajung la controlul pasapoartelor din Alat si asa una din cele 5 zile din viza de transit e transformata intr-o singura ora atunci cand pasaportul primeste stampila de intrare in tara. Nu a fost chip sa ma inteleg cu vamesul si sa-i explic ca mai bine astept o ora […]

4 thoughts on “Munti, caldura si ospitalitate uzbeka

  1. Citind textul fără să știu ce fotografii urmează mi-am imaginat o cu totul altă atmosferă, dar peisajul arată atât de fotogenic și interesant încât se creează o discrepanță între impresiile tale sub efort și el. Frumosul nu presupune ușorul, cam asta ar fi concluzia…

    Când mă uit la oamenii aceștia pe care îi întâlnești mă gândesc inevitabil la combinația între traiul lor primitiv, închis, rezumat la vecinătatea apropiată și deschiderea lor spre necunoscut, spre călători, ospitalitatea aceasta ce presupune să ofere casă și masă din puținul pe care îl au. Mulți dintre noi poate am refuza oaspeți pe principiul „nu am destul loc în casă” gândindu-ne că musafirul trebuie poftit în casă ca la hotel…

  2. Da, e o problema sa iti cauti loc dupa ce a inserat, cand nu cunosti deloc configuratia locului si ce noutati pot surveni noaptea… Ma bucur ca s-a rezolvat cu bine, pana la urma… :)
    Urmeaza sa combini muntele cu caldura? E ceva cu totul diferit fata de Romania…
    Calatorie placuta si innoptare si mai placuta!! :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>