Ninsoare, un pas de 4300 de metri si un lac inselator.

Peste noapte a continuat sa burniteze si cand am iesit la mijlocul noptii la toaleta in jur se pusesera deja cativa centimetri de zapada. Cu ocazia asta, inainte de adormi la loc incep sa ma intreb din nou cum va fi vremea maine si daca se va indrepta sau daca voi ramane prins de ninsori pe drumul acesta pustiu. Drumul pe care am venit ieri era si asa abia ciclabil, asa ca nici nu vreau sa-mi imaginez cum ar fi daca se aseaza zapada pe el. Pe de alta parte, bunul simt imi spune ca la cat de uscate arata locurile nu are cum sa ninga prea mult in zona.

Peste noapte parca s-a mai oprit ninsoarea, iar dimineata cand ma trezesc nu se mai aud fulgii de nea cum se lovesc de cort si pare sa se lumineze, asa ca primele momente ale noii zile sunt din nou optimiste. Asta pana imi dau seama ca tot cortul e lasat si ca s-a pus zapada pe el si de fapt din cauza asta nu mai aud cum ninge afara si ca ninsoarea continua si ca in jur pe pajistea pe care sunt s-au pus cam 5 centimetri de zapada. Scutur cortul si cand ies din el vad ca drumul e deocamdata curat si ma grabesc sa strang lucrurile si cortul pentru a profita de drum cat inca nu are zapada pe el. In timp ce strang cortul, in schimb, degetele imi ingheata in ultimul hal si in scurt timp pun pun toata armura de iarna pe mine, caci doar sunt conditii de iarna. Si cand ma gandesc ca ieri pedalam in tricou si in pantaloni scurti.

Calculul e facut, mai sunt cam 70 de kilometri pana la asfalt si am mancare pentru cam 3 zile, asa ca si daca fac 20 de kilometri pe zi tot ajung la liman. Iar in conditii de impins la bicicleta prin zapada 20 de kilometri sunt destul de facubili. Totusi dupa prima ora de pedalat prin ninsoare norii par sa se imprastie si din fericire am un vant bun din spate care ma ajuta sa inaintez neasteptat de repede. Raul Pamir e tot in dreapta si arata acum ca un mic parau de munte. E acealsi rau pe care l-am intalnit acum 500 de kilometri in Khalai Khum si pe care l-am traversat acum 2000 de kilometri in Turkmenistan, iar la cum arata acum nu sunt departe de locul din care izvoraste. E acelasi rau care ar trebui sa se verse in Marea Aral dar care intre timp alimenteaza productia de bumbac a Uzbekistanului.

Sunt si astazi singur si toata dimineata intalnesc doar ciobani care isi mana oile slabe printre stancile si nisipul Pamirului in cautarea putinelor smocuri de iarba. Stand de vorba cu ei le spun ca Pamirul e frumos, dar in momentul in care imi spun ca nu e nimic aici e greu sa-i contrazic. Dar totusi e frumos tocmai pentru ca e dur si aspru si neimblanzit.

Tot dimineata asta mai traiesc un moment suprarealist, cand zaresc la 100 de metri pe malul celalalt al raului Pamir o mica caravana, cu 2 iaci, 3 camile incarcate si 2 magarusi cum se deplaseaza agale. In partea cealalta e Afganistan si chiar daca in ultimele zile mi s-a parut ca sunt anumite locuri care sunt inghetate in timp acum senzatia e extrem de puternica. Sunt convins ca la fel aratau si caravanele care duceau bunuri pe aici si acum 1000 de ani, mergand agale in ritmul leganat al camilelor. Iar pe malul celalalt stau eu, biciclist din secolul 21 inconjurat de tehnologie, privind peste granita invizibila ce e asezata pe raul Pamir. In departare se vad serpentinele de unde cobora micul convoi si o multime de intrebari mi-au rasarit in minte impreuna cu o puternica curiozitate. Care e satul de unde veneau, incotro se indreptau, ce erau in desagele de pe camile si poate cel mai important cum erau si ce gandeau oamenii care se leganau pe magarusi. Sunt intrebari care nu-si vor gasi probabil niciodata raspuns.

Putin mai departe zaresc in nisipul drumului si urme de bicicleta si imi incolteste in minte gandul ca a mai trecut cineva inaintea mea pe aici. Si cu gandul in minte pedalez cam 2 ore pana cand vad o turma manata de ciobani kyrgizi unde unul din ei tara dupa el o bicicleta, iar putin mai in fata cand ajung la un post de control soldatul care ma inregistreaza imi confirma ca nu a trecut nimeni cu bicicleta pe aici in ultima vreme. Doar cei doi austrieci pe care i-am intalnit ieri cu dubita. In schimb ma gandesc ca trebui sa fii extrem de ghinionist sa tragi cel mai scurt pai atunci cand faci armata pentru a ajunge la postul asta de control, la 3900 de metri in mijlocul pustietatii.

Vremea in schimb s-a mai indreptat si exceptand momentele in care un nor apocaliptic de ninsoare era manat cu viteza de accelerat deasupra mea, soarele se vede din ce in ce mai des, astfel incat grijile cu drumul inzapezit sunt deja uitate. In fata e in schimb un prim pas de 4350 de metri, dupa care urmeaza o lunga coborare pana in asfalt. Iar pentru a avea suficienta energie la urcare, ma opresc dupa postul de control pentru mancarea ce alimenteaza campionii la 4300 de metri inaltime. O jumatate de conserva de carne, o jumatate de conserva de lapte condensat si alune ce au intrat genial si care m-au umplut pe cat posibil de energie pentru urmatoarele ore. Jumatatile ramase sunt pentru masa de seara, cand ar trebui sa gatesc paste.

Drumul la urcare e neasteptat de bun in schimb dupa standardele cu care am fost obisnuit pana acum, astfel incat in ritm de metronom si cu multe pauze castig usor in inaltime. Altitudinea o simt din fericire doar prin pauze mai dese si prin timpul necesar pentru a-mi trage respiratia, in rest urcarea merge neasteptat de bine. Iar locurile si lumina sunt incredibil de frumoase iar pauzele de poze si de filmulete joaca si ele rol de odihna.

Ajuns in pas, seara se apropie cu pasi repezi si vantul bate din ce in ce mai tare astfel incat grija principala e sa gasesc un loc ferit de pus cortul. Poate la fel de important e sa gasesc si un parau din care sa iau apa caci nu mai am doar cateva guri pe fundul sticlei de cola. La coborare drumul devine mai rupt si dau din nou de nesfarsitele mici incretituri de care m-am tot lovit pana acum, acum in varianta cu foarte mult nisip. Iar acolo unde e foarte mult nisip nu e apa, iar valea larga pe care cobor e incredibil de uscata si nu se vede niciun parau in zare.

Uitandu-ma pe harta se vede un lac la 10 kilometri in fata, asa ca imi pun in minte sa pun cortul pe malul lacului si sa folosesc pentru prima data filtrul pe apa din lac. Zis si facut, doar ca din cauza oboselii si a drumului prost lacul nu mai apare in zare. Cand ajung in cele din urma la el mi se pare putin ciudat ca nu se vede niciun parau care se scurge in el, dar zic totusi sa incerc sa cobor pana la el sa vad cum e apa. Cobor cu bidonul de bicicleta de proba si vars putina apa care e in el pentru a incerca apa din lac. Apa pe care o scuip imediat la loc caci e incredibil de sarata.

Bun, am ramas si fara apa pentru seara asta, si uitandu-ma peste hartile topografice rusesti (lucru pe care ar fi trebuit sa-l fac inainte de pas, dar am fost putin cam gasca si am zis ca peisajul ramane neschimbat) imi dau seama ca situatia nu o sa se schimbe prea mult in fata. Tot o vale uscata si plina de nisip. Ramane a doua problema, respectiv un loc ferit de pus cortul, eventual cu pamant bun pentru a infige cuiele de cort caci vantul pare sa se invarta destul de haotic prin valea asta. Singurul loc cu nisip mai intarit si acoperit de sare e tot pe langa lac, asa ca asez tabara pentru seara asta si ma pregatesc sa intru in cort, cand vad ca se aude a doua masina pe ziua de azi. Imi trece gandul ca poate au o sticla de apa pentru un calator insetat si alerg spre ea, dar aflu cu dezamagire ca nu au nici un pic de apa dupa ei. E normal cand drumul pe care il fac cu masina dureaza probabil doar cateva ore. Oricum de sete nu mi-e prea sete, si cum a apus soarele s-a facut foarte frig, mai ales cand pun si vantul la socoteala, asa ca nu cred ca o sa mi se faca prea multa sete la noapte. Asa ca fara paste si dupa restul ramas prin conserve e timpul pentru somn, caci maine vreau sa ma trezesc devreme pentru a ajunge la primul sat, la 30 de kilometri distanta.

Vremea de dimineata.

Vremea de dimineata.

Reintrarea in regim termic de iarna.

Reintrarea in regim termic de iarna.

Trei camile, 2 iaci si 3 magarusi.

Trei camile, 2 iaci si 3 magarusi.

Drum intins.

Drum intins.

Unul din localnicii din Langar, si unul din ultimii tadjici intalniti.

Unul din localnicii din Langar, si unul din ultimii tadjici intalniti.

Valurile Pamirului.

Valurile Pamirului.

Semne ca se indreapta vremea.

Semne ca se indreapta vremea.

Inceputul urcarii catre primul pas de 4300 de metri.

Inceputul urcarii catre primul pas de 4300 de metri.

Aventura.

Aventura.

Drum drept spre pasul de 4300 de metri.

Drum drept spre pasul de 4300 de metri.

Si primul pas inalt din Pamir.

Si primul pas inalt din Pamir.

Drumuri valurite.

Drumuri valurite.

Drumuri de 5 kilometri la ora.

Drumuri de 5 kilometri la ora.

Soare si aer rarefiat.

Soare si aer rarefiat.

Nisip si valuri.

Nisip si valuri.

Locul de cort din noaptea asta.

Locul de cort din noaptea asta.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Wakhan
Despre harti si navigatie

Harti de hartie, harti in format digital, smartphone-uri si gps-uri, fiecare cu avantaje si dezavantaje.

Apropierea de Osh si de civilizatie, si un pas destul de dur 2400 de metri.

Inca o zi pe soselele impecabile din Kyrgystan, un pas lung si greu, o masa de seara ratata si o ultima seara petrecuta in formatie de 4.

Ospitalitate tadjika si inca o zi pe asfalt perfect in drumul spre Dushanbe.

Chiar daca am inceput dimineata cu gandul curajos de a face cei 190 de kilometri ramasi pana in Dushanbe intr-o singura zi, mi-am dat destul de repede seama ca nu am nici o sansa cu terenul valurit si cu cele doua pasuri pe care le am in fata, chiar daca asfaltul e perfect. In schimb […]

10 thoughts on “Ninsoare, un pas de 4300 de metri si un lac inselator.

  1. Unul din cele mai tensionate articole, deja mi s-a făcut sete citind. Toate ca toate, dar fără apă? Radule, sper că deja te bălăcești în apă potabilă!

  2. Si eu am apucat sa ma gandesc cu groaza ca cine stie unde gasesti apa… Prima solutie rapida era o folie pusa afara noaptea ca sa se umezeasca… sau sa inghete. O gura de apa tot se strangea. Dar… la 30 de km ai un sat! Uraaa, se rezolva acolo! 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *