E aproape seara cand ajungem in pasul de 2000 de metri de dinainte de lacul Sevan. Manati din spate de ploaie si de vant nu zabovim prea mult si ne grabim spre lac. Tentatia unui loc frumos de cort si a unei bai dupa 3 zile de pedalat e prea mare, iar drumul ne scoate in cale o padure in spatele careia se ghiceste malul lacului. Primul forestier intalnit in schimb se joaca putin cu noi si abia intr-un tarziu ne duce pe malul lacului, pe o plaja pustie ce pare dintr-un alt film si care vine la pachet cu hidrobiciclete si foisoare darapanate.

In schimb Sevanul arata intr-un mare fel, cu nori amenintatori fugind deasupra lui in timp ce totul e colorat intr-un cenusiu- albastru ce vesteste apropierea noptii. Iar lacul in sine e imens si desi e inconjurat din toate partile de munti e imposibil sa-i vezi capatul. Si e putin ciudat sa te simti ca la mare desi esti la aproape 2000 de metri.

Ziua de azi a urmat reteta deja consacrata in Armenia cu 1200 de metri de urcare, singura diferenta e ca de data aceasta chiar am urcat cu folos si am ajuns in mijlocul muntilor. Tot astazi am intalnit pentru prima data si culorile toamnei la care visam de ceva vreme, deocamdata timide, dar mai e timp sa le reintalnim in Caucaz si pe drumul spre casa.

In dimineata urmatoare vremea e la fel de schimbatoare si mohorata, si sub amenintarea ploii ne hotaram sa incercam sa ajungem in seara asta pana in Yerevan. Cei 60 de kilometri in schimb ne umplu toata ziua atunci cand mai trecem pe lista manastirea Sevan si o pauza de ploaie de aproape 2 ore. Iar in Yerevan ajungem fix inaine de ploaia de seara.

In schimb manastirea Sevan a fost extrem de interesanta, asezata pe un promontoriu batut de vant deasupra lacului cu acelasi nume. Acum trebuie spus ca armenii au avut un simt estetic deosebit atunci cand si-au construit bisericile si manastirile care sunt asezate in locuri absolut superbe. Exemplul tipic e biserica clasica a oricarui sat care e aseazata in varful celui mai estetic deal, de multe ori destul de departe de satul propriu-zis. Iar arhitectura simpla si austera pare sa se integreze atat de bine in peisaj, incat impresia generala e ca bisericile sunt aici de cand lumea.

Tot de cand lumea par sa fie si khachkar-urile, crucile sculptate in piatra folosite ca monumente funerare si care sunt extrem de elaborat lucrate. Traditia spune ca nu exista doua khachkar-uri identice.

Dimineata pe racoare.

Nenicii care probabil se intrebau de ce apa nu cade in centrul farfuriei de jos.

Vine toamna.

Alergati de ploaie.

Pe plaja parasita.

Baia de seara in lacul Sevan, la aproape 2000 de metri.

Dimineata, si de data aceasta tot cu cer inorat.

Manastirea Sevan, asezata la fel ca toate manastirile din Transcaucazia intr-un loc cel putin pitoresc.

Khachkar-urile, crucile scuptate in piatra care se intalnesc pe tot teritoriul Armeniei. Traditia spune ca nu exista doua identice.

Drumuri libere catre Yerevan.

Ultimii kilometri inainte de Yerevan.