Plimbarea de toamna pe dealurile din Moeciu

Matematica este o stiinta exacta, dar sunt cumva situatii cand calculele pot fi mai optimiste sau mai pesimiste. Mai ales cele care tin de viata si de viitor, care de fapt sunt un amestec greu de separat de cifre, planuri, sperante, imprevizibil. Chiar si in cel mai optimiste calcule mai sunt in fata cel mult 5 ani in care am mai putea face impreuna cu mamele noastre o drumetie similara cu cea de azi. Gandul asta ma sperie. Nu e nou, m-a banuit si in trecut, cand ne-am intors din Germania, cand 60 a devenit noul lor prefix si nu numai. Este ora 22.30 si falfaitul acestui gand trist mi-a risipt somnul. In ritmul in care s-au intamplat lucrurile in ultimii ani, asta inseamna maxim 10 fise, daca reusim cu adevarat sa facem 2 drumetii pe an. Ochii mintii plamadesc deja lista numerelor si creionul fricii taie deja cifrele una cate una. Deschid ochii mari ca sa sterg imaginea si sa ii dau timp sufletului sa gaseasca o solutie.

Ar mai fi inca alti 5 ani de plimbari placute in natura, plimbari de maxim 5-6 kilometri si fara prea mare diferenta de nivel (gen drumul de la Pietrele lui Solomon). Bune si astea, mai bune decat nimic, dar totusi…Nu inseamna ca in 10 ani mamele noastre vor deveni prizonierele orasului, ci doar ca vor obosi mai repede, se vor aduna rateurile date de organism. Acest proces lent si inexorabil al degradarii a facut parte din copilaria, adolescenta si tineretea mea, vazandu-mi bunica cum imbatraneste. Stiam, evident, ca nimeni nu e ocolit de batranete. Nici parintii nostri si nici noi. Mai trebuie sa se umple milioane de eprubete, sa se faca sute de mii de analize, mii de oameni de stiinta sa imbatraneasca si ei facand impreuna cateva sute de descoperiri minore pentru a avea in final cateva descoperiri majore care sa schimbe regulile vietii sau mortii. Doar o lume distopica de genul celei din Minunata lume noua ar fi mai rapida, dar nu sunt deloc convinsa ca mi-as dori o asemenea realitate. Pana una alta, in lumea noastra, batranetea va ramane un substantiv comun.Eu stiu ce am de facut, totul e sa imi iau un agajament fata de mine insami in aceasa directie. El se numeste: timp de calitate petrecut impreuna, fara “distractii” precum televizorul care merge mereu in surdina. Ideal ar fi ca cea mai mare parte a lui sa fie afara, insa cum asta nu se poate mereu, poate fi orice de la o tura de mers nordic in parc, la iesit la o piesa de teatru, facut o prajtura impreuna, mers la bazin, vazut un film bun, discutat o carte pe care am citit-o amandoua, o combinatie ideala de activitati intelectuale si de miscare, pentru ca fiecare din noi sa imbatranim frumos.


La fel, mi-as dori la fel de mult ca mamele noastre sa ne viziteze mai des si sa stea mai mult, fara sa se teama ca incurca ori deranjeaza cu ceva. Sa vedem apusuri impreuna de pe Lempes, rasarituri de pe Tampa, sa facem un brunch la masutele de pe Gabony. Sa evadam impreuna din rutina cat inca putem. Sa stam aproape de foc si departe de luminile orasului si sa numaram stelele intr-o noapte calda si senina de vara. Sa radem mai mult si sa traim mai incet. 


O astfel de zi traita incet a fost cea de sambata, petrecuta pe dealurile de la Moeciu, inmagazinand soare, dansand impreuna cu toamna, vorbind mult si tare dar facand si liniste cat sa auzi cum frunzele se aseaza unele peste altele si ingroasa covorul sub care se ascundea prin padure poteca noastra prea putin umblata. Am deschis porti, am traversat fanete, am stat la umbra padurii sau a vreunei odai deja pline de fan, am vazut ultimile margarete si ultimile branduse de toamna, am facut putina geografie si nu in ultimul rand am facut un foculet la care am prajit niste slana, cat sa insoteasca legumele carate pentru picnic. Conteaza prea putin distanta si diferenta de nivel, desi pentru ca mamele m-au intrebat: 14 km si 600-700 m de urcare. Noi nu vom ramane cu cifrele, stiu deja cam care sunt modurile in care se pot combina potecile din zona. Noi voi ramane cu sporavaiala voastra plina de animatie pe care o auzeam constant in urma sau inaintea noastra, cu glasurile voastre ce se impleteau cu toamna, cu mangaierea rotunjimilor domoale pe care le traversam, cu ziua calda de octombrie, toate cuibarindu-se in suflet, precum un copil ce respira dragoste si fericire pentru ca isi dea seama cat de norocos este. Nu-i putin lucru sa poti face asa ceva alaturi de mama ta si daca ne uitam in jur in cercul nostru de prieteni nu pot sa numesc prea multi care ies cu parintii pe munte. Si ne-am dori infinit ca aceasta stare sa dureze, poate de aici si nota melancolia a randurilor de mai sus…

Text: Mihaela.

Dimineata pe racoare, urcand pieptis spre culmea de pe bucla 2.
Insotiti de omuletii lui Mihai de la Centrul de Ecologie Montana din Moeciu.
In departare fagii au deja culorii ruginii ale sfarsitului de toamna iar in functie de inaltime apogeul culorilor a trecut deja.
La o vorba, la un strugure in sfarsit in caldura soarelui de octombrie.
Planuri si casute.
Imi place la nebunie felul in are lumina e filtrata de ruginiul frunzelor.
Moment de pauza.
Covrigul de la ora 12.
Poza de profil cu Bucegiul in departare.
O zi de toamna perfecta, la fel cum au fost si ultimele 3 saptamani.
Care-i muntele ala din departare, intreba Mike aratand spre silueta inconfundabila a Postavarului.
Deal-vale si genunchi ce au inceput sa scartaie.
Locul pentru picnicul de la ora 3.
Foculet, ceapa sfaraind pe paine si miros de slana afumata.
Macar odata pe toamna asta.
Chiar daca tonul Mihaelei din postare e putin pesimist eu sincer cred ca suntem norocosi pentru ca putem sa facem astfel de plimbari cu mamele noastre.
Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Hit the top, si din nou in Crai dupa mai bine de 9 luni

Putin mai multe poze aici. A venit caldura, a venit vara, a venit vremea transpiratului abundent pe trasee montane. Ne-a luat oarecum pe nepregatite weekend-ul trecut cand am fost cu bicicletele prin podisul transilvaniei, iar weekend-ul acesta caldura s-a instalat destul de serios si la munte. Si ce alta modalitate mai buna de a scapa […]

Buila Vanturarita
Primii fulgi de nea, in Buila Vanturarita

Mai multe poze aici.Linkul catre jurnalul original al Mihaelei aici. De la mike citire unul dintre jurnalele restante din ultima vreme. Pe langa cele povestite de mike ar fi de adaugat si initiere in alergarea pe munte a lui Alex, cu care am facut duminica dimineata un frumos inconjor al Builei in cateva ore. A […]

Varful Cioara Si Piatra Dragoslavelor

Primavara ce tocmai a trecut a fost probabil cea mai ploioasa primavara de pana acum, o primavara demna de cea mai alba iarna de pana acum. Ploile au venit si au revenit, increderea in orice fel de prognoza a ajuns la cote minime, iar noi am ajuns sa ne consolam cu cele 3 ploi regulamentare […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *