O zi de vara in muntii Taga si putin de Piatra Craiului

De la 15 iunie simt ca traiesc intr-un concediu continuu, caci calatoriei noastre din America de Sud i-a urmat una din cele mai frumoase toamne din ultimii ani. Era toamna aceea care cerea saptamani intregi de concediu, dar cum nu a mai fost rost de ele, a trebuit sa ne bucuram de ea inainte sau dupa job. Cat timp ne-a permis lumina am tot iesit seara dupa munca, pana ce am devenit buni prieteni cu frontala si farul de la bicicleta. Apoi am inceput sa ne mobilizam pentru o serie de iesiri matinale, motivati de minimele generoase si de rasaritul tarziu. Si iac-asa ne-am umplut zilele, bucurandu-ne de potecile de langa Postavaru ce arata inca excelent. Fara indoiala ca entuziasmul nostru este legat si de faptul ca nu le-am frecat o vara intreaga, dar si de amenintarea din umbra a iernii.


Daca ieri m-am bucurat ca entuziasmul meu a reusit sa mobilizeze macar doi din prietenii de la Bucuresti si ne-am dat pe poteci faine si accesibile de langa casa, pentru duminica am zis sa mergem intr-unul din locurile noastre dragi si foarte putin cunoscute- respectiv in Muntii Taga. Cu siguranta nu avea sa fie o tura usoara cand te gandesti ca urci cam 700 m in 10 km, dar macar va fi scurta. In plus combinatia de frunze galbene, locuri unde nu intalnesti pe nimeni si deschideri suprinzatoare spre toti muntii din jurul Brasovului, dar mai ales spre Crai, fac din Capul Barsei un loc despre care povestim cu suficient entuziasm cat sa le captam atentia baietilor. Asa ca aceasta avea sa fie destinatia noastra pe ziua de azi. Unul din avantajele secetei din toamna asta este ca mai toate drumurile ce in mod normal au mare potential de noroi sunt acum uscate ca niste stafide. Daca la asta asortam niste cauciucuri aderente, avem surpiza sa ramanem in sa pe portiuni pe care de regula ajungeam inevitabil sa impingem bicicleta la deal. Primul urcus este cinstit, iar primii 350 de metri sunt durerosi, dar eficienti. Din fericire, la capatul lor ne asteapta casuta unde cu siguranta ca vom face la primavara o aventura in timpul saptamanii. Iar casuta vine la pachet cu primele deschideri spre Piatra Craiului, panorama ce nu va tine prea mult, caci padurea neagra de brad ne va inghiti in curand, iar panta abrupta nu ne va mai da ragaz sa privim decat la roata din fata si la configuratia urmatorilor 5 metri. Totusi mie si lui Radu ne ies mai multe segmente din urcare decat la incercarile anterioare, dar pana la urma sfarism prin a impinge toti patru la biciclete, cam 100 de metri diferenta de nivel. 

Totusi motive de pauze sunt caci poienile prin care trecem ofera deschideri interesante spre extremitatea estica a Fagarasului (zona dintre Urlea si Comisul).  Nici nu ne mai obosim sa cercetam stana de sub varful Capul Barsei, ci ii tintim direct silueta golasa. Desi ajungem considerabil mai rar aici decat o facem pe Magura Branului, si acesta este unul din locurile noastre dragi si oarecum ascunse. O combinatie faina de izolare si deschideri neasteptare spre toate masivele din jurul depresiunii Brasovului. Cea mai buna lumina este aici la apus, insa nu ne putem sincroniza mereu cu soarele, iar acum, la finalul toamnei nicio baie de soare nu este de lepadat. Adica intre o baie de soare si un apus fain, parca prefer sa inmagazinez caldura pentru iarna.

Coborarea  e si ea interesanta intr-o combinatie de smocuri de iarba, poteca ingusta prin poieni si apoi navigat orbeste prin frunze galbene. Sunt locuri prea putin umblate, un oarecare teren de aventura, total opus traselor ideale de pe Tampa, insa noi ne bucuram de ambele si in general ne mulam pe orice ne ofera natura. Timp petrecut afara sa fie.

Tocmai pentru ca mai aveam cam 2 ore din ziua deja scurtata de schimbarea orei, nu vrem sa pierdem nicio clipa de lumina si caldura si ne mutam rapid cu masina la Fantana lui Botorog pentru o urcare scurta si intensa la Curmatura, iar pentru mine o prima tenativa pe coborarea prin Poiana Zanoaga. Traseul marcat cu banda galbena imi este bine cunoscut din nenumaratele ture de trekking si putinele ture de alergare din Crai, iar in ultimul an, am inceput sa ma intreb constant cat de imposibila e coborarea pe aici pe bicicleta. Imi era destul de clar ca portiunea pana in Poiana Zanoaga e in mare parte ciclabila, la fel si travesarea Poienii si partea superioara din padure. La fel, stiam clar doua portiuni catalogate ca fiind imposibile, datorita pietrelor din poteca, insa abia acum avea sa fie momentul adevarului. O poteca suficient de tehnica, dar si cu suficient flow, cunoscuta doar la pas, altceva decat Tampa si Postavaru, un nou teren de joaca. Ar fi fost fain  sa incepem coborarea mai devreme si sa am timp mai mult sa incerc ceea ce nu mi-a iesit dar pare fezabil insa ca de obicei ajungem sa fim mereu pe graba, alergati de insearare. Nici numarul destul de mare de turisti nu a ajutat, caci imi pierdeam cumva concentrarea cand trebuia sa fac slalom printre oameni si ma simteam cumva prost pentru faptul ca ii incurcam/ deranjam, aceea nefiind in fond o poteca de MTB. Insa conditiile din teren au fost excelente, nu am vazut niciodata o coborare de la Curamtura atat de uscata si de aderenta cum a fost acum, dupa o luna fara ploaie. 

Ramane clar tema pentru la anul, cand mi-ar prinde bine sa vin si sa preget mai mult aici, cat sa incerc de mai multe ori anumite portiuni, sa ii inteleg flow-ul si sa ma imprietenesc cu viteza, atat de necesara la MTB.

Text: Mihaela

Track si date aici:
https://www.strava.com/activities/2822766680

Vreme de tricou si de pantaloni scurti, si culori de toamna prin zonele joase.
Vali, intre zambet si grimasa pe pantele de 15-20% cu care ne luptam la inceput de tura.
Autumn mode: on.
De la stanga la dreapta, Postavaru, Piatra Mare, Neamtului, Bucegiul si un pic de Crai.
Andrei in actiune.
Unul din cele mai frumoase locuri de popas din timpul turei, un adapost peste drum de crai unde inca mai fumega focul celor care au stat acolo peste noapte.
Se poate semi-zambi si la push-bike.
Inca putin pana pe varf.
Deasupra paclei.
Skill-ul si nu atitudinea conteaza.
Cateva ore mai tarziu, intr-o intrecere cu ultimele raze de soare in drum spre cabana Curmatura.
Mike in actiune, si un Bucegi ce arata magistral in departare.
Sfarsit de zi
Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Koelner Dom
Roadtrip de noiembrie sau urmarind monumentele din patrimoniul UNESCO

Un pic mai mutle poze aici. Weekendul care am trecut am facut un roadtrip de 3 zile, traversand Germania de la est la vest intr-un quest de a face rost de hartia care spune ca nu ai nevoie de hartie (o intreaga poveste complicata despre un mic paradox al birocratiei germane o sa scrie probabil […]

Vestul Anzilor, locul in care se termina muntii

Bucla cu Quilotoa se incheie in Zumbahua, unde ne oprim pentru pranz la cel mai stilat restaurant la care am mancat pana acum in Ecuador. Fix inainte de orasel ne intalnim cu 2 cicloturisti francezi, pensionari, ea de 63 de ani, el de 69, aflati la prima calatorie pe un alt continent. Toata stima pentru […]

Calatorind pe malul Rinului, vita de vie, nibelungi si catedrale

Tot de la Mihaela citire, si partea a doua: Prima parte a turei noastre pe valea Rinului o puteti citi aici. Odata ce am lasat in urma partea romantica a Rinului, nu am plonjat intr-o zona suprapopulata, asa cum poate ne-am fi asteptat, ci intr-o serie e zone naturale protejate ce se intindeau pe kilometri […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *