O zi in mijlocul pustietatii.

Poate cea mai puternica impresie care mi-a ramas dupa zilele petrecute anul trecut in Pamir a fost senzatia de a fi in mijlocul pustietatii, extrem de departe de tot si de toate. Atunci senzatia a fost si mai puternica pentru ca am traversat Pamirul in mai, complet in afara sezonului turistic. Practic am putut sa numar pe degetele de la doua maini ciclistii intalniti in cele 3 saptamani petrecute pe bicicleta in Tadjikistan. Asta in timp ce ieri, intr-o singura zi, am intalnit mai multi oameni pe bicicleta decat in cele 3 saptamani de anul trecut. Clar, pe masura ce trece timpul multe locuri devin din ce in ce mai turistice si cam acelasi lucru se intampla si in Pamir, numarul turistilor creste de la an la an si cu asta se schimba si perspectiva localnicilor asupra calatorilor pe bicicleta. Si e putin cam greu sa te simti in mijlocul pustietatii cu atat de multi oameni in jur.

Planul pentru Pamirul de anul acesta e putin diferit fata de cel de anul trecut, in parte pentru ca am fost deja pe o mare parte din autostrada Pamir si pentru ca am vazut deja culoarul Wakhan, in parte pentru ca datorita ploilor si caldurii de la inceput de iulie o serie de alunecari de teren a inchis drumul dintre Murghab si Khorog, practic acum aproape tot traficul fiind deviat pe Wakhan. Asa ca din categoria drumurilor ramase mai e valea Bartang, o vale salbatica de 300 de kilometri care face legatura direct intre raul Panj si granita afgana si lacul Karakol.

Bartangul e probabil cea mai scurta dar in acelasi timp si cea mai dificila cale pentru a traversa Pamirul. Traficul e inchis pentru masini, dar din auzite se poate trece cu bicicleta sau cu motorul. In plus e un drum complet necunoscut pentru mine si daca pana acum mare parte din drum a fost o derulare in sens invers a aventurii de anul trecut acum voi avea din nou in fata cateva zile de aventura, pe o vale salbatica, fara semnal, fara nici un fel de trafic. Iar daca situatia se strica ar trebui sa am si suficient de multa mancare si suficient de multe zile pana la inceputul vizei de Uzbekistan pentru a face cale intoarsa si pentru a o lua-o pe drumul clasic.

Cam astea sunt gandurile cu care am plecat la drum, dupa o zi de pauza, din Karakol, un mic satuc kyrgyz situat pe malul lacului cu acelasi nume. Lacul in sine are o povete foarte interesanta, fiind format de un meteorit in urma cu 10 milioane de ani iar locul in sine e extrem de fotogenic, cu Peak Lenin in departare si cu munti inzapeziti in jur. Ziua de pauza am luat-o oarecum fortat, au fost 4 zile nu neaparat usoare de pedalat din Osh pana aici, iar o zi de pauza si de aclimatizare la 4000 de metri e mai mult decat binevenita. Stiu foarte bine de anul trecut ca o zi de pauza si de aclimatizare face minuni.

Cam la fel se intampla si anul acesta si dupa o zi in care indeletnicirile principale au fost cititul si dormitul ma simt ca nou in dimineata plecarii. Am scapat si de usoara de durere de cap, respiratia s-a normalizat si pe primii 20 de kilometri de sosea ma simt fix ca la nivelul marii. Dupa 20 de kilometri in schimb incepe aventura, si intru pe un drum de pamant spre Ghudara, primul sat de pe valea Bartang. Pana acolo sunt 120 de kilometri de pustietate si singura mea speranta e sa nu se intample ceva neprevazut pe bucata aceasta. Traficul e inexistent si daca ceva nu merge cum trebuie, sansele de a da cineva peste tine pe aici sunt extrem de mici.

In schimb imi place la nebunie senzatia de pustietate si de aventura pe care o simt dupa ce parasesc M41. Dupa cum arata drumul sunt convins ca va fi o aventura pe cinste. Sunt convins ca si Spaskai i-ar fi placut pe aici, mai ales ca din punct de vedere fizic varianta prin Bartang e ceva mai usoara decat celelalte variante. Dificultatea vine in schimb din calitatea drumului si din traversarile de rauri ce trebuie facute din loc in loc.

Ca veni vorba de traversari de rauri, nici nu trec bine 5 kilometri de la drumul principal si dau de primul rau, maricel dar in dimineata asta cu debit destul de scazut. Acum trebuie spus ca daca e un lucru care imi displace in situatia actuala e traversatul raurilor de munte inghetate, descult si pe bolovani care de care mai ascutiti. Picioarele mele ramase fara degete dupa experienta de anul trecut au devenit mult mai sensibile atat la frig, cat si la lucruri ascutite. In plus echilibrul e cel putin precar, mai ales atunci cand trebuie carata in spate o bicicleta.

Cu toate astea primul rau nu e chiar atat de fioros, apa e suprinzator de calda si nu foarte mare asa ca dupa 6 traversari (1 dus-intors pentru 2 bagaje, inca una pentru restul de bagaje si inca una dus-intors pentru bicicleta) gasesc in momentul de fata un prilej numai bun pentru o baie, dupa 5 zile de la ultimul dus.

Dupa traversarea raului umreaza 20 de kilometri de pedalat pe platoul Pamirului. In departare inca se vede Peak Lenin, in vreme ce incep sa se iveasca si alte varfuri de 6000 de metri in jur. Arata intr-un mare fel zona asta din Pamir si toata experienta se simte pana acum ca o adevarata aventura. In schimb pe urmatorii kilometri drumul coteste spre sud pe malul unui rau cu apa curata si maluri inverzite, pe unul din ele gasind si eu loc de cort pentru seara asta. Oameni intalniti: 0.

Datele zilei:

Distanta: 60km.
Diferenta de nivel: +200/-400.
Obiective: 10.
Moral: 9.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

DSC_3266
Teheran si ultimele doua piese din puzzle-ul vizelor.

In alergare la ambasade pentru a completa vizele pentru traseul pana in Kyrgystan.

DSC_6152_01
Un Palermo plin de contraste si o prima zi de pedalat prin Sicilia rurala

O aterizare neasteptata in contrastantul Palermo Atunci cand capitanul cursei spre Catania ne anunta ca din cauza vremii nefavorabile cursa a fost redirectionata spre Palermo nici nu stim daca sa ne bucuram sau nu. Oamenii din avion isi fac griji pentru transferul spre Catania si intarzierea aferenta. Noi ne gandim doar ca iata, fara voia […]

DSC_0441
Turcia, +1800 de metri si venirea iernii.

Intrarea in Turcia a fost cat se poate de brutala daca e sa ma uit la kilometraj. In mai mult de 3 ore de pedalat s-au strans 1200 de metri de urcare, si in vreme ce imping la pedale printr-o ninsoare cu fulgi uriasi ma gandesc ca nu e chiar asa de rau. Chiar si […]

One thought on “O zi in mijlocul pustietatii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>