dsc_7300

Pasuri, pustietate si cer albastru pedaland pe Manali-Leh – India partea a 3-a.

Mamele noastre ne intreaba in mod constant dupa fiecare tura mai aventuroasa daca nu a fost frig, greu, epuizant sau lung, o intrebare la care nu e deloc usor sa raspunzi sincer. Poate cel mai bun raspuns pe care pot sa-l dau e ca e normal sa fie greu, si ca orice lucru care se merita facut trebuie sa aiba un grad de dificultate si de provocare si de necunoscut in el. Odata cu dificultatea vine si satisfactia pe care o ai atunci cand reusesti, iar aici nu e vorba numai de pedalatul prin pasuri de peste 5000 de metri, ci de absolut orice proiect in care se merita sa te implici.

Si da, pe bucata de 350 de kilometri intre Keylong si Leh au fost destule momente in care a fost greu. Poate exemplul cel mai bun e numarul de kilometri pe care ii faceam intr-o zi. O zi buna pentru noi avea cam 60-70 de kilometri cu 1000-1200 de metri diferenta de nivel. Pare putin dar atunci cand totul se intampla la peste 4500 de metri inaltime, atunci cand dormi la cort la 4800 de metri si atunci cand pasurile se ridica pana aproape de 5400 de metri parca nu mai e chiar asa. Si acum trebuie zis ca amandoi stam destul de bine la capitolul conditie fizica si ca in mod normal prin Romania o zi normala de pedalat putea sa se intinda usor spre 150 de kilometri. Dar aici sunt multe lucruri care s-au strans, altitudinea, oboseala acumulata in ultimele 3 saptamani si mancarea zilnica formata inevitabil din orez, legume, bread-omlete si biscuiti.

Dupa Keylong am intrat intr-o bucata in care nu exista nici localitati permanente, nici semnal la telefon, ci doar un lung Transfagarasan de 250 de kilometri ce urca si coboara prin inima muntilor. Pare ca suntem cu totul rupti de lumea exterioara, pedaland zi de zi cei 70 de kilometri sub un cer incredibil de albastru. La mijlocul zilei de obicei ajungem la mici popasuri cu dughene improvizate din foste parasute militare unde mancam un pranz cat se poate de consistent si facem aprovizionarea pentru urmatorii 70 de kilometri. Si tot asa, indreptandu-ne spre un Leh ce pare undeva departe. Iar dupa doua saptamani si ceva de orez si legume / linte picante, amandoi visam la pizza si la cartofii prajiti pe care speram sa-i gasim in Leh.

Si acum trebuie spus ca in timpul calatoriei am aflat ca noi nu am ales cea mai aventuroasa cale de a ajunge pana in Leh, asta dupa ce ne-am intalnit cu un cuplu de elvetieni si un cuplu de nemti care venind din sens opus ne-au povestit cu destul de mult entuziasm despre Zanskar. Ar fi fost aproape o saptamana in plus petrecuta pe drum, dintre care 5 zile ar fi fost petrecute impingand la bicicleta pe poteci de trekking, cu bagajele urcate pe cai departe de orice fel de localitate. Ar fi fost si o loterie destul de mare, fiind destul de tarziu in sezon erau sanse destul de mari ca oamenii care se ocupai de cai sa fi coborat spre sate, iar lucrul acesta puteam sa-l aflam in cel mai bun caz dupa doua zile, una de pedalat la deal pana la 5000 de metri si una de impins bicicleta prin nisip. Ar fi urmat un Zanskar salbatic si spectaculos, cu vai verzi si vafuri inzapezite de 7000 de metri, sate musulmane, un detour pana in Kargil si de acolo inca 350 de kilometri de pedalat pana in Leh. Cu mult noroc si daca toate lucrurile s-ar fi legat am fi avut sanse sa ajungem in Leh inainte de pleca avionul, complet epuizati si dupa o aventura cat se poate de epica.

Binenteles ca daca as fi fost singur as fi ales fara sa ma gandesc de doua ori varianta de mai sus, si binenteles ca Mihaela, intotdeaua mai cu capul pe umeri, nu ar fi ales-o in vecii vecilor, sau cel putin nu cu toate variabilele de mai sus. Iar cum toate incercarile mele de deturnare si de convingere psihologica au fost sortite pieirii, pana la urma calea de mijloc a fost varianta cu care plecasem in minte de acasa, Manali-Leh care in cele din urma s-a dovedit si ea suficient de spectaculoasa si de provocatoare.

Muntii printre care serpuieste drumul nostru par putin de pe o alta planeta. De fiecare data cand urcam intr-un pas si cand privelistea se deschide nu poti sa nu te minunezi de cat de mult pot sa se intinda in toate directiile, efect ce e amplicat de aerul incredibil de curat de la altitudinea asta. Sunt momente in care sunt sigur ca distingeam varfuri ce erau la 200-300 de kilometri distanta, uriasi acoperiti de zapada pe care ochiul uman putea sa-i distinga mai bine ca obiectivul aparatului. Locurile de cort par si ele rupte din reviste, cu un cer instelat cum poti vedea doar in mijlocul pustietatii departe de orice poluare fonica. E o lume minerala ce pare la prima vedere complet lipsita de viata, un pustiu in mijlocul unui ocean de munti ce se intinde 1000 de kilometri in toate directiile. Si imi pare chiar bine ca am ajuns prin coltul acesta de lume.

Greu, frumos, salbatic si indepartat, cam astea ar fi cele patru elemente esentiale pe care le caut in orice calatorie sau in orice aventura. Intr-un fel merg mana in mana, locurile indepartate sunt si salbatice iar orice salbatic are si o frumusete naturala. Sunt locuri si imagini care iti ating intr-un fel sufletul si care devin o parte din tine, momente ce imi place sa cred ca nu vor fi sterse prea curand de tavalugul uitarii. Momente care fiind impartite cu inca cineva devin cu atat mai valoroase.

Singurii stropi de ploaie pentru urmatoarea saptamana, fix la plecarea din Keylong

Singurii stropi de ploaie pentru urmatoarea saptamana, fix la plecarea din Keylong

DSC_7150.jpg

Mer de Glace, in una din multiplele variante indiene.

Mer de Glace, in una din multiplele variante indiene.

Munca de echipa la directia de drumuri si poduri.

Munca de echipa la directia de drumuri si poduri.

Cei doi nemti veniti de pe Zanskar, dupa 5 zile de impins la biciclete.

Cei doi nemti veniti de pe Zanskar, dupa 5 zile de impins la biciclete.

Hard rock cafe.

Hard rock cafe.

Privelistea de la locul de cort.

Privelistea de la locul de cort.

Inspiratie pentru baietii de la Freerider.ro.

Inspiratie pentru baietii de la Freerider.ro.

Da, chiar exista un loc pe nume Zing-Zing-Bar, undeva pe la 4300 de metri.

Da, chiar exista un loc pe nume Zing-Zing-Bar, undeva pe la 4300 de metri.

DSC_7194.jpg

Motivationale.

Motivationale.

DSC_7223.jpg

DSC_7238.jpg

Cuceritorii Barachala-ului, primul pas ce s-a apropiat serios de 5000 de metri.

Cuceritorii Barachala-ului, primul pas ce s-a apropiat serios de 5000 de metri.

DSC_7257.jpg

DSC_7258.jpg

Darren, Ania si Calo, din Irlanda si din Catalunia, o intalnire de gradul 3 cu un trio cat se poate de jovial.

Darren, Ania si Calo, din Irlanda si din Catalunia, o intalnire de gradul 3 cu un trio cat se poate de jovial.

Catedrala.

Catedrala.

DSC_7277.jpg

Sub 300 pana in Leh, una din primele borne cu destinatia finala. De aici au mai fost inca 5 zle de pedalat.

Sub 300 pana in Leh, una din primele borne cu destinatia finala. De aici au mai fost inca 5 zle de pedalat.

DSC_7286.jpg

Drum intins.

Drum intins.

DSC_7309.jpg

DSC_7326.jpg

La asfintit.

La asfintit.

In cautarea unui loc de cort.

In cautarea unui loc de cort.

DSC_7347.jpg

Combinatia dintre altitudine si lipsa poluarii luminoase nu are cum sa dea gres.

Combinatia dintre altitudine si lipsa poluarii luminoase nu are cum sa dea gres.

DSC_7365.jpg

Gata loops, temutele serpentine ce urca aproape 700 de metri diferenta de nivel, incepand de la un nivel de 4200 de metri.

Gata loops, temutele serpentine ce urca aproape 700 de metri diferenta de nivel, incepand de la un nivel de 4200 de metri.

Si-am gata cu gata loops.

Si-am gata cu gata loops.

Moralul este cheia.

Moralul este cheia.

Another one bites the dust, de data asta cu putin peste 5000 de metri.

Another one bites the dust, de data asta cu putin peste 5000 de metri.

DSC_7444.jpg

Exces de energia in Lachung-La.

Exces de energia in Lachung-La.

DSC_7468.jpg

Victime colaterale.

Victime colaterale.

Pedaland printre uriasi de stanca.

Pedaland printre uriasi de stanca.

Convoaie militare, pazind o bucata de taram sterp de la capatulul lumii.

Convoaie militare, pazind o bucata de taram sterp de la capatulul lumii.

Portret de cicloturist.

Portret de cicloturist.

Moore plains, un loc la 4700 de metri unde privirea si sufletul pot sa zburde libere.

Moore plains, un loc la 4700 de metri unde privirea si sufletul pot sa zburde libere.

DSC_7541.jpg

DSC_7573.jpg

To infinity & beyond.

To infinity & beyond.

Ultima piatra de incercare, Tang-La, la 5330 de metri. De aici urmeaza o coborare de 2000 de metri pana in valea Indusului.

Ultima piatra de incercare, Tang-La, la 5330 de metri. De aici urmeaza o coborare de 2000 de metri pana in valea Indusului.

La 9 ani de la casatorie.

La 9 ani de la casatorie.

Amazing, isn't it.

Amazing, isn't it.

DSC_7660.jpg

Doar la vale de aici.

Doar la vale de aici.

Dupa 3 saptamani in India o realitate cu care am reusit sa ne acomodam

Dupa 3 saptamani in India o realitate cu care am reusit sa ne acomodam

Ajunsi din nou la 3000 de metri si o intalnire cu un Indus neasteptat de albastru.

Ajunsi din nou la 3000 de metri si o intalnire cu un Indus neasteptat de albastru.

Apropierea de Leh.

Apropierea de Leh.

"Land of the stuppas"

"Land of the stuppas"

Si dupa 1300 de kilometri de la momentul in care ne-am urcat pentru prima data pe bicicletele Indiene o intrare cat se poate de putin triumfala in  Leh.

Si dupa 1300 de kilometri de la momentul in care ne-am urcat pentru prima data pe bicicletele Indiene o intrare cat se poate de putin triumfala in Leh.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

dsc_6174
India – prima parte, pedaland prin dealurile himalayene

Orice s-ar zice, primul contact cu India socheaza putin, mai ales atunci cand te teleportezi in interval de cateva ore din Europa pana in mijlocul New Dehli-ului. Fix la asta ma gandesc in vreme ce autobuzul de noapte ce ne duce spre Kashmiri] Gate traverseaza centrul orasului cuprins de intunericul noptii. E ora 3 dimineata […]

dsc_6779
Valea Spiti, o mica bucatica de Tibet – India partea a doua

Ceata ne invaluie pentru prima data dupa aproape doua saptamani in vreme ce urcam spre Kuzum La, primul pas de peste 4500 de metri din drumul spre Leh. Dupa atat de multe zile in care vremea buna ne-a insotit si in care in fiecare dimineata a venit cu un cer incredibil de senin pare putin […]

dsc_7785
India, ultima parte, Pangong, marea din mijlocul muntilor.

Ultimele raze de soare inca mai lumineaza malul nordic al Pangongului atunci cand il zarim in cele din urma in departare. Pe masura ce ne apropiem incepe sa se ghiceasca si dimensiunea adevarata a lacului, si cot dupa cot orizontul de deschide din ce in ce mai mult. Lung de aproape 130 de kilometri, complet […]

9 thoughts on “Pasuri, pustietate si cer albastru pedaland pe Manali-Leh – India partea a 3-a.

    1. E incredibil cat de mult putea sa se schimbe peisajul de la zi la zi. Sincer nu am crezut o sa fie atat de variata ultima bucatica pana in Leh si ne asteptam la ceva putin mai monoton si care sa semene poate putin mai mult cu Pamirul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>