DSC_2203

Pe poteci in Cozia, intre iarna si primavara

Cozia e fain primavara atunci cand padurile de foioase incep sa-l infasoare in verde de jos in sus. E fain ca intr-o singura zi poti pleca de la iarba verde si mijloc de primavara pe malul Oltului si poti trece in cateva ore la paduri golase, la ghiocei si la branduse si daca ai noroc de o zi mai friguroasa chiar la iarna pe varf.

Acum in schimb in orele tarzii ale amiezii facem drumul invers coborand pe muchia Vladeasa inapoi spre manastirea Stanisoara. Poteca dupa ce treci de singurul lant de aici arata intr-un mare fel, e genul de poteca care arata intr-un mare fel si care m-a imbiat la alergat si atunci cand nu stiam ce e alergatul pe munte. Dupa care am revenit de mai multe ori pe aici si de suficient de multe ori in alergare pentru a ajunge sa fac involuntar asocierea.

Mihaela a facut probabil jumatate de drum in momentul acesta in pas alergator, cu gandul de a strange ceva antrenament inainte de maratonul din Brasov la care va participa saptamana viitoare. Noi ceilalti coboram mai incet cu energia stoarsa de cele cateva ore de balaureala de pe muchia Scortaru, acolo unde am reusit cu brio sa ratacim poteca si sa ne invartim aiurea o ora pe un teren cel putin accidentat.

Recunosc ca asteptam momentul in care ar fi venit coborarea pe muchia Vladeasa pentru a vedea daca pot sa dau drumul la picioare la vale si pentru a vedea daca alergatul pe munte are sens. Tura de astazi daca stau bine sa ma gandesc e prima tura lunga de mers pe picioare pe munte dupa operatie si in toate turele de pana acum fie o bicicleta sub mine fie claparii in picioare.

E fain cu claparii in picioare, e fain pentru ca au talpa rigida si prin constructie oricum neaga aprape orice functie pe care o jucau degetele. E fain pentru ca daca ii inchid sus chiar pot sa stai in varfurile de la clapar, lucru pe care nu pot sa-l fac cu nici o alta incaltaminte. Astazi mi-ar fi placut in mai multe locuri sa fi avut claparii dupa mine, dar sa mergi cu claparii in mijloc de vara nu prea e o solutie.

De alergat am mai incercat sa mai alerg sporadic pe banda in timpul iernii si in mod suprinzator pe plat diferenta nu e chiar sa de mare. Pasii mai mici si mai desi, cadenta ceva mai mare, mai putina eficienta in alergare, viteza mai mica dar totusi functioneaza. La munte e in schimb altceva dupa cum descopar atunci cand incerc sa alerg din nou la vale.

Acum trebuie spus ca alergatul pe munte pentru mine era asociat in primul rand cu senzatia pe care o ai atunci cand alergi la vale pe o poteca numai buna, atunci cand picioarele isi gasesc locul singure pe teren iar tu nu faci altceva decat sa te joci cu gravitatia. E o senzatie pe care cred ca toti am incercat-o alergand la vale atunci cand eram mici si pe care unii din noi am descoperit-o din nou la alergarea montana. Dupa primele cateva incercari imi dau seama in acelasi timp ca e o senzatie pe care eu am pierdut-o probabil pentru totdeauna.

Problema cea mai mare vine din lipsa de stabilitate si lipsa de abortizare. La vale e extrem de important sa folosesti partea din fata a piciorului pentru a amortiza o parte din soc. Pe de alta parte e important ca atunci cand pui piciorul undeva sa stii ca e stabil si ca va ramane acolo si poate cel mai important e sa te ridici putin de la sol atunci cand sari peste pietre si peste obstacole. Bine in mod normal nu stai sa te gandesti la toate astea si lucrurile vin natural dar in cazul meu atunci cand nu mai se intampla ajuta un pic sa analizezi de ce nu se mai intampla.

Si recunosc intr-un fel ca pana astazi speram sa fie ok si chiar eram curios cum o sa mearga. Nu ma asteptam sa fie ca inainte dar ma asteptam totusi sa fie cat de cat ok, mai ales dupa ceva timp petrecut pe bicicleta si pe schiuri unde diferenta intre cum era inainte, sau diferenta dintre mine si ceilalti nu s-a schimbat prea mult. Acum imi dau seama ca si daca as avea ceva kilograme in minus si o incaltaminte mai ok nu cred ca ar functiona. Nu ar functiona in primul rand datorita socului suplimentar asupra genunchilor. Si chiar daca am genunchi ok cu care nu am avut probleme pana acum nu sunt convins ca as vrea sa ii fortez cu o miscare si cu un efort pentru care nu au fost facuti.

Dar lasand la o parte lamentarile (despre care o sa pregatesc in viitor o serie de postari) in Cozia a fost chiar frumos si pe masura ce revii din ce in ce mai des pe munte iti dai seama ca acesta devine parte din tine prin prisma experientelor si amintirilor prin care esti legat de el. Sunt 13 ani de cand am calcat prima data in Cozia si uitandu-ma in spate ma minunez numarul de oameni cu care am impartit potecile de aici in diferite ture. Si imi dau seama cat de multe s-au schimbat, cat de mult m-am schimbat si eu si cat de la fel a ramas Cozia.

Verde de primavara

Verde de primavara

Covorul verde ce va disparea in curand de la poalele muntilor.

Covorul verde ce va disparea in curand de la poalele muntilor.

Intre primavara si iarna.

Intre primavara si iarna.

Poteci de vis.

Poteci de vis.

Cat de aproape parea releul.

Cat de aproape parea releul.

Cautand poteca.

Cautand poteca.

Gasit poteca.

Gasit poteca.

Poza regulamentara de grup.

Poza regulamentara de grup.

Pe sus semne ale primaverii.

Pe sus semne ale primaverii.

Deasupra Oltului.

Deasupra Oltului.

Deasupra Oltului.

Deasupra Oltului.

Pe jumatate inghetat.

Pe jumatate inghetat.

Serpuit.

Serpuit.

Aplecat.

Aplecat.

Privind spre Fagaras.

Privind spre Fagaras.

La balcon.

La balcon.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Apuseni, 2006

Un pic mai multe poze aici. Urmeaza inca un jurnal de acum multa vreme, aproape 7 ani de zile daca stau bine sa ma gandesc, 7 ani de cand am terminat facultatea si de cand cand am devint dependent. Imi imaginez o intalnire similara cu cea de la alcolicii anonimi, in care zic “Ma numesc […]

Plaiul lui Pacala
Padina, la un curs de prim-ajutor

Desi Mihaela stia de ceva vreme ca weekend-ul acesta la un curs de prim-ajutor tinut de oamenii de la Salvamont Busteni la Padina, in schimb eu nu eram deloc hotarat ce voi face weekend-ul acesta. Pe de o parte am tot sperat la o noua ninsoare care sa ne lase sa mai mergem cu schiurile, […]

Coltii Cremenii
Expeditia Coltii Cremenii, 2011.

Mai multe poze aici.Jurnalul lui mike aici.Track gps aici. Echipa: Mike, Vintila, Vali, Muha, Em, Eu, Dani, Catalin,Corina, Rudi, Adi. A fost greu, dar dupa doua zile de lupte indarjite si un bivuac petrecut in traseu am reusit sa razbim. Idee traseului ii apartine lui Marti, un prieten din Pitesti care de cativa ani de […]

3 thoughts on “Pe poteci in Cozia, intre iarna si primavara

  1. Vei alerga din nou, sunt sigură de asta, continuă pe plat ce-ai început pe bandă și reînvață echilibrul trecând ușor la poteci. Nu vei mai zburda ca odinioară, dar bucuria alergării nu vine din a fi mai bun de fiecare dată (că mulți am abandona) ci din starea de spirit pe care alergarea o dă. Iar cum te știu sigur vei găsi o cale de a coborî ca un zmeu-paraleu :)
    Și pentru că tot ziceai de genunchi, sunt tot mai convinsă avându-te ca exemplu, că genunchii paradiți te țin mai mult pe tușă ca lipsa degetelor…

    1. Pai tocmai de-asta trebuie sa am grija de ei si sa nu-i fortez aiurea cu tot felul de heirupisme. Cat despre a fi zmeu-paraleu sunt destul de convins ca nu o sa se mai intample….

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>