Mike a fost din nou mai harnica si a scris mai devreme jurnalul din weekend:
Un pic mai multe poze aici.
Afara e noapte si aerul este curat dupa ploaie. A turnat din cer, ploaie de vara cu bulbuci cam 15 – 20, poate chiar 30 de minute. Acum s-a oprit si incercam sa ne mobilizam sa ne pregatim dormitorul pentru diseara. Pana una alta dau o raita in padure, cobor pe micul drum de pamant pe care nu merg acum prima oara, in cautarea unui brad propice. Dar ochii raman agatati de o arcada…e o arcada mica, in spatele careia domneste un albastru inchis dar limpede, in care se oglindeste triunghiular muntele. Sunt intrigata de descoperire pentru ca arcada asta nu a fost niciodata aici…Nu imi dau seama de unde a aparut pentru ca stancile sunt mai incolo, aici nu e decat padure. Si in plus nu imi amintesc sa fie vreo platforma aici de pe care sa ai asa deschidere…belvederea a mai departe. Totusi, desi raman agatata de realitate, ceva ma cheama, ma atrage in necunoscut. Pasesc prevazatoare spre arcada, pas cu pas, pentru ca vreau sa inteleg…Sub noi e mare de nori? Si de cand sunt norii atat de albastrii si de imobili?
Bike route 1575469 – powered by Bikemap
Ne bucuram de padurile cu verde crud, de umbra copacilor aruncata generos peste noi, de urcarile scurte, de coborarile in viteza, de drumul cu trafic putin. Momente de pauza sunt multe, pentru ca Radu si Vlad au DSL-urile cu ei si ne tot trag in poze si cand nu ne trag in poza, atunci ne regupram noi, si tot asa.
Spre Sinca Noua
Asa mi-ar placea sa arate locul meu de veci
Morminte uitate intr-un colt, cucerite de iarba, altele ingradite, umbrite de tei ori decorate cu flori…E o mica gradina aici. Narcise, lalele, irisi toate vegheaza linistea. Nici noi nu o tulburam ci ne asezam obositi la umbra pe treptele racoroase. Slujba s-a terminat, biserica e inchisa dar au ramas lumanarile, marturii calde ale trecerii oamenilor pe acolo.
Bisericuta de lemn din Sinca Noua
Pe Viaduct-parte a unei foste cai ferate
Pe drumuri de tara-fost terasament
Apoi pornim mai departe, ne intoarcem putin sa prindem drumul spre Holbav. Un drum si mai pustiu. In primul sat unde ajungem ne oprim la birt. Pe 2 bancute, la umbra, stam si radem cateva beri. Nu ne dam plecati caci la soare e torid. Parcam chiar si bicicletele la umbra si nu avem energie pentru nimic altceva decat sa picotim, sa dormitam si sa ne hidratam.
Cu greu plecam dupa 16, fara sa fim convinsi ca s-a dus caldura. Totusi gasim pana la urma un ritm decent, pentru ca, la o anumita viteza obtinuta cu efort minim, aerul cald ne ventila totusi multumitor.
Spre Holbav
De aici avem promisa o privelista spectaculoasa cu norii albi si inalti ce se ridicau in jur. Pe langa nori, sau mai presus de ei, am gasit insa Craiul.
De fapt nu tot Craiul, doar Piatra Mica si Varful Turnu. Dar cum arata varful Turnu…Niciodata dinspre Zarnesti sau de sub creasta nu l-am vazut asa…Intotdeauna il priveam doar dinspre partea impadurita. Acum insa aveam de-a face cu o piramida destul de voluminoasa si stancoasa, ceva ce aminteste de o tura de pe tabla de sah, probabil perspectiva care i-a generat si numele.
Nu e o imagine noua, dar Bucegii mi se par extraordinari indiferent din ce parte ii privesti. Si dinspre abruptul prahovean arata intr-un mare fel dar si dinspre Rasnov sunt impunatori. Nu sunt mari, nu sunt din cale afara de inalti dar sunt compacti si mie una imi sugereaza statornicie.
Perspective.
Echipa-cu Bucegii in spate
Tinuta de biciclist (se observa sapca in loc de casca)
Din Vulcan, mergem pe asfalt kilometrii buni pana in Zarnesti de unde ne despartim. Irina, Laviniu si Vlad pleaca spre casa. Eu si Radu plecam sa punem cortul caci duminica aveam de gand sa profitam de vremea frumoasa ce se anunta pana in 12 si sa facem o tura mica si pe munte.
Traseul de azi este in mare parte cel descoperit in primavara la schi de tura: Azuga-Valea Limbasel-Clabucetul Taurului-Garbova-Clabucet Plecare-Muchia Susai-Cabana Susai-Clabucetul Azugii-Piciorul Cenusaroaiei-Valea Limbasel-Azuga.
Harta-made by Claudia
Balaureala- By Claudia
Radu zice 200 m, eu zic ca diferenta de nivel din fundul vaii pana pe culme e mult mai mare…Si asa e, urcam, urcam, urcam… Radu se cam plictiseste cu noi dar nu ne poate lasa singure pe aici caci sunt mari sanse sa ne ratacim. Trebuie sa ne scoata la o poteca clara. Balaurim cu mare stil, ne luam portia de balaureala, mai bine acum la inceput de tura decat la final. Si oricum pentru turele cu Radu e musai sa se defineasca inainte de tura o constanta K, unde k= ratacire. Dupa vreo 500 -600 m diferenta de nivel ajungem in final in muchie si acolo descoperim o poteca frumoasa, napadita de frunze pe care mergem cu usurinta si care ne scoate imediat sub varf intr-o poiana plina cu narcise, ceea ce ii da de lucru Claudiei.
Alergator in gradina de narcise (by Claudia)
Si chiar erau frumoase narcisele astea-by Claudia
Nu am mai ajuns demult pe varful acesta, mic, neinsemnat, usor accesibil dar care ofera perspective faine asupra muntilor din jur: Bucegii, Postavaru, Piatra Mare, Clabucetul Auzugii, Baiului.
Alegem sa ne tragem in poza cu Bucegii-multumim Claudia
E un tur de orizont complet si perspectiva ma ajuta sa ii arat Claudiei traseul ce ne sta in fata.
Pe Cocosul
Marcajul (TA) care vine din Azuga, ocoleste mai nou varful si e pacat sa nu urci pana sus pentru ca ai ce vedea. Radu pleaca glont la vale, ca el are doar de alergat. Noi plecam mai domol, coboram la Garbova unde e liniste si apoi intram din greseala in padure pe marcajul TA. Cum marcajul usor, usor se incadreaza pe o linie descendenta urcam putin si iesim chiar sub vechea cabana arsa. Un monstru tacut si trist ce vegheaza imprejurimile si se vede de peste tot. In egala masura imi place linistea de aici pe timpul verii. Noi incepem sa coboram pe partia Cocosul si pe la jumatatea ei facem dreapta urmand marcajul CA.
Drumul/poteca de pe Muchia Susai este extrem de alergabil(a) si se preteaza foarte bine chiar si la MTB. Soarele inca ne insoteste si distantele se scurg incredibil de repede daca e sa comparam cu tura de schi. La Susai gasim iarasi liniste. Se pare ca pe toti i-a speriat prognonza. Si pe noi ne sperie putin culoarea cerului spre Clabucetul Azugii (cum spunea Claudia, daca se uita peste ochelari era gri inchis, daca se uita prin ochelari era albastru inchis spre vinetiu-nici nu stiai ce varianta sa alegi) dar dupa un Granini de portocale rece ne asternem la drum. Ne incercam norocul destul de tare, dar de ce nu? E ca la 7500 la tura lunga, odata ce te-ai apucat sa cobori pe Ciubotea, sigur vei face si ultima urcare la Omu si vei termina concursul. Daca ne asternem la drum nu mai exista cale de intoarcere cu toata ploaia de pe lume.
Spre Clabucetul Azugii -pe forestier
Pe drumul de pamant spre Clabucetul Azugii avem parte si de soare si de tunete si de 2-3 stropi calzi astfel incat nu stim ce sa mai credem. Totusi zburam parca printre crengi, frunze, punctele cheie pe care le stiam dinmartie trec pe langa noi in viteza si mai repede decat as fi crezut incepem sa urcam spre varf. Dar nici aici nu urcam pana la capat caci iarna nu-i ca vara si noi gasim acum o poteca faina ce merge de-a coasta si ne scoate direct la stana de sub varf de pe Piciorul Cenusaroaiei. Totusi si de aici avem aceeasi panorama frumoasa la care se adauga si Muntii Neamtului. Bucegii s-au mai scuturat de nori si frontul, parca se scurge pe deasupra Vaii Prahova, printre munti.
La stana, cu un fragment de Bucsoi si unul de stana
Leave a Reply