Poiana Marului

Perspective, Crai si Bucegi..

Mike a fost din nou mai harnica si a scris mai devreme jurnalul din weekend:

Un pic mai multe poze aici.



Afara e noapte si aerul este curat dupa ploaie. A turnat din cer, ploaie de vara cu bulbuci cam 15 – 20, poate chiar 30 de minute. Acum s-a oprit si incercam sa ne mobilizam sa ne pregatim dormitorul pentru diseara. Pana una alta dau o raita in padure, cobor pe micul drum de pamant pe care nu merg acum prima oara, in cautarea unui brad propice. Dar ochii raman agatati de o arcada…e o arcada mica, in spatele careia domneste un albastru inchis dar limpede, in care se oglindeste triunghiular muntele. Sunt intrigata de descoperire pentru ca arcada asta nu a fost niciodata aici…Nu imi dau seama de unde a aparut pentru ca stancile sunt mai incolo, aici nu e decat padure. Si in plus nu imi amintesc sa fie vreo platforma aici de pe care sa ai asa deschidere…belvederea a mai departe. Totusi, desi raman agatata de realitate, ceva ma cheama, ma atrage in necunoscut. Pasesc prevazatoare spre arcada, pas cu pas, pentru ca vreau sa inteleg…Sub noi e mare de nori? Si de cand sunt norii atat de albastrii si de imobili?

Ajung pe margine si descopar ca stau pe marginea unui ochi de apa format in pamantul reavan de la ploaia torentiala. Umbra mea nu se vede pentru ca e inghitita de umbra mare si neagra a bradului din spate, care asa triunghiular cum este, poate fi lesne confundat cu un varf. E umbra marelui varf…Viata mea are sens in umbra muntilor. Acolo este libertate, acolo este dragoste, acolo este sensibilitate, acolo e curaj si intelegere. Stiu ca oricum vom face, vom trai cu muntele in suflet si vom tanji si vom munci sa ne intoarcem la el. Pentru ca parca doar acolo prindem sens. Suntem niste copaci cu tulpini inca firave dar cu radacini puternice, ce odata ce s-au incovrigat pe dupa stanci si au ajuns la un fir de apa, s-au pietrificat si copacul lor si-a gasit rostul.

Si noi ne gasim rostul in fiecare weekend, cu fiecare loc nou sau vechi in care mergem. Pentru ca nicio zi nu e ca alta si trairile, oamenii, vremea sunt diferite de la zi la zi, de la saptamana la sapatamana, de la luna la luna.
Astfel sambata am plecat pe biciclete din Zarnesti,impreuna cu Laviniu,Irina si Vladintr-o tura usoara, fara pretentii:

Zarnesti-Poiana Marului-Sinca Noua-Holbav-Vulcan-Tohan-Zarnesti, cam 60 km si fara prea mari diferente de nivel, pe drumuri asfaltate sau drumuri de tara.


Bike route 1575469 – powered by Bikemap



Ne bucuram de padurile cu verde crud, de umbra copacilor aruncata generos peste noi, de urcarile scurte, de coborarile in viteza, de drumul cu trafic putin. Momente de pauza sunt multe, pentru ca Radu si Vlad au DSL-urile cu ei si ne tot trag in poze si cand nu ne trag in poza, atunci ne regupram noi, si tot asa.

Spre Sinca Noua

In Sinca Noua urcam pana la bisericuta de lemn si hoinarim putin prin cimintirul de acolo. Cruci noi si cruci simple si vechi “dintr-un lemn”.

Asa mi-ar placea sa arate locul meu de veci

Morminte uitate intr-un colt, cucerite de iarba, altele ingradite, umbrite de tei ori decorate cu flori…E o mica gradina aici. Narcise, lalele, irisi toate vegheaza linistea. Nici noi nu o tulburam ci ne asezam obositi la umbra pe treptele racoroase. Slujba s-a terminat, biserica e inchisa dar au ramas lumanarile, marturii calde ale trecerii oamenilor pe acolo.

Bisericuta de lemn din Sinca Noua

Eu cu Radu si cu Vlad plecam si spre Viaductul Podul Ilii si drintr-o data ideea unei ture pe bita ne incolteste in minte.

Pe Viaduct-parte a unei foste cai ferate

Pe drumuri de tara-fost terasament


Apoi pornim mai departe, ne intoarcem putin sa prindem drumul spre Holbav. Un drum si mai pustiu. In primul sat unde ajungem ne oprim la birt. Pe 2 bancute, la umbra, stam si radem cateva beri. Nu ne dam plecati caci la soare e torid. Parcam chiar si bicicletele la umbra si nu avem energie pentru nimic altceva decat sa picotim, sa dormitam si sa ne hidratam.



Cu greu plecam dupa 16, fara sa fim convinsi ca s-a dus caldura. Totusi gasim pana la urma un ritm decent, pentru ca, la o anumita viteza obtinuta cu efort minim, aerul cald ne ventila totusi multumitor.

Spre Holbav

Drumul pietruit merge pana in Holbav, traversam satul si urcam pe deal.



De aici avem promisa o privelista spectaculoasa cu norii albi si inalti ce se ridicau in jur. Pe langa nori, sau mai presus de ei, am gasit insa Craiul.
De fapt nu tot Craiul, doar Piatra Mica si Varful Turnu. Dar cum arata varful Turnu…Niciodata dinspre Zarnesti sau de sub creasta nu l-am vazut asa…Intotdeauna il priveam doar dinspre partea impadurita. Acum insa aveam de-a face cu o piramida destul de voluminoasa si stancoasa, ceva ce aminteste de o tura de pe tabla de sah, probabil perspectiva care i-a generat si numele.
Apoi, pe coboararea spre Vulcan descoperim si Bucegii, in intregime.



Nu e o imagine noua, dar Bucegii mi se par extraordinari indiferent din ce parte ii privesti. Si dinspre abruptul prahovean arata intr-un mare fel dar si dinspre Rasnov sunt impunatori. Nu sunt mari, nu sunt din cale afara de inalti dar sunt compacti si mie una imi sugereaza statornicie.

Perspective.





Echipa-cu Bucegii in spate

Tinuta de biciclist (se observa sapca in loc de casca)

Din Vulcan, mergem pe asfalt kilometrii buni pana in Zarnesti de unde ne despartim. Irina, Laviniu si Vlad pleaca spre casa. Eu si Radu plecam sa punem cortul caci duminica aveam de gand sa profitam de vremea frumoasa ce se anunta pana in 12 si sa facem o tura mica si pe munte.

Duminica, ora 8.00 dimineata ma gaseste pe peronul garii din Busteni…Gara mea mica si atat de draga. Urmaresc sarpele de fier cum intra in gara si din el coboara 3 muntomani…Nu sunt prea multi ca doar vremea se anunta tulbure. Unul dintre ei este si Claudia si cum nu avem timp de stat, sarim repede in masina si ne oprim in Azuga. Avem timp sa vorbim pe drum, momentan trebuie sa plecam cat mai repede in tura, sa o terminam cat mai repede ca sa ne ploua cat mai putin/deloc.


Traseul de azi este in mare parte cel descoperit in primavara la schi de tura: Azuga-Valea Limbasel-Clabucetul Taurului-Garbova-Clabucet Plecare-Muchia Susai-Cabana Susai-Clabucetul Azugii-Piciorul Cenusaroaiei-Valea Limbasel-Azuga.


Harta-made by Claudia

De data asta speram sa ne miscam mai repejor caci nu avem toata ziua la dispozitie, suntem manati de ploaie. Dupa 3-4 km pe forestier, incepem sa urcam pe versantul impadurit…

Balaureala- By Claudia


Radu zice 200 m, eu zic ca diferenta de nivel din fundul vaii pana pe culme e mult mai mare…Si asa e, urcam, urcam, urcam… Radu se cam plictiseste cu noi dar nu ne poate lasa singure pe aici caci sunt mari sanse sa ne ratacim. Trebuie sa ne scoata la o poteca clara. Balaurim cu mare stil, ne luam portia de balaureala, mai bine acum la inceput de tura decat la final. Si oricum pentru turele cu Radu e musai sa se defineasca inainte de tura o constanta K, unde k= ratacire. Dupa vreo 500 -600 m diferenta de nivel ajungem in final in muchie si acolo descoperim o poteca frumoasa, napadita de frunze pe care mergem cu usurinta si care ne scoate imediat sub varf intr-o poiana plina cu narcise, ceea ce ii da de lucru Claudiei.

Alergator in gradina de narcise (by Claudia)

Si chiar erau frumoase narcisele astea-by Claudia


Nu am mai ajuns demult pe varful acesta, mic, neinsemnat, usor accesibil dar care ofera perspective faine asupra muntilor din jur: Bucegii, Postavaru, Piatra Mare, Clabucetul Auzugii, Baiului.

Alegem sa ne tragem in poza cu Bucegii-multumim Claudia


E un tur de orizont complet si perspectiva ma ajuta sa ii arat Claudiei traseul ce ne sta in fata.


Pe Cocosul

Marcajul (TA) care vine din Azuga, ocoleste mai nou varful si e pacat sa nu urci pana sus pentru ca ai ce vedea. Radu pleaca glont la vale, ca el are doar de alergat. Noi plecam mai domol, coboram la Garbova unde e liniste si apoi intram din greseala in padure pe marcajul TA. Cum marcajul usor, usor se incadreaza pe o linie descendenta urcam putin si iesim chiar sub vechea cabana arsa. Un monstru tacut si trist ce vegheaza imprejurimile si se vede de peste tot. In egala masura imi place linistea de aici pe timpul verii. Noi incepem sa coboram pe partia Cocosul si pe la jumatatea ei facem dreapta urmand marcajul CA.



Drumul/poteca de pe Muchia Susai este extrem de alergabil(a) si se preteaza foarte bine chiar si la MTB. Soarele inca ne insoteste si distantele se scurg incredibil de repede daca e sa comparam cu tura de schi. La Susai gasim iarasi liniste. Se pare ca pe toti i-a speriat prognonza. Si pe noi ne sperie putin culoarea cerului spre Clabucetul Azugii (cum spunea Claudia, daca se uita peste ochelari era gri inchis, daca se uita prin ochelari era albastru inchis spre vinetiu-nici nu stiai ce varianta sa alegi) dar dupa un Granini de portocale rece ne asternem la drum. Ne incercam norocul destul de tare, dar de ce nu? E ca la 7500 la tura lunga, odata ce te-ai apucat sa cobori pe Ciubotea, sigur vei face si ultima urcare la Omu si vei termina concursul. Daca ne asternem la drum nu mai exista cale de intoarcere cu toata ploaia de pe lume.

Spre Clabucetul Azugii -pe forestier

Pe drumul de pamant spre Clabucetul Azugii avem parte si de soare si de tunete si de 2-3 stropi calzi astfel incat nu stim ce sa mai credem. Totusi zburam parca printre crengi, frunze, punctele cheie pe care le stiam dinmartie trec pe langa noi in viteza si mai repede decat as fi crezut incepem sa urcam spre varf. Dar nici aici nu urcam pana la capat caci iarna nu-i ca vara si noi gasim acum o poteca faina ce merge de-a coasta si ne scoate direct la stana de sub varf de pe Piciorul Cenusaroaiei. Totusi si de aici avem aceeasi panorama frumoasa la care se adauga si Muntii Neamtului. Bucegii s-au mai scuturat de nori si frontul, parca se scurge pe deasupra Vaii Prahova, printre munti.



La stana, cu un fragment de Bucsoi si unul de stana

Ne angajam pe picior si tinem poteca evidenta ce coboara sustinut (si destul de repede pana in firul apei-pe Valea Limbasel) de unde alergam ultimii 4 km, cot la cot, sporavaind despre una si despre alta asa cum numai fetele pot sa faca.


La intersectia cu Valea Azugii ne asteapta Radu care si-a terminat tura de alergat mult mai devreme si tragem toti 3 linie, fericiti ca am fost pe o insula de soare. Decidem sa nu ne incercam si mai mult norocul, mai ales ca aveam niste evadati de recuperat de la concursul din Baneasa. Dupa Sinaia prindem din urma frontul si Doamne cum ploua, fara oprire pana aproape de Ploiesti. Ne minunam si noi de ce noroc am avut si cum s-au aranjat toate weekendul acesta-ca margelele pe sfoara.


Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Grunewald in mijlocul toamnei
Alergare prin padure, catarare, sauna, Dahlem si dervisi rotitori

Un pic mai multe poze aici. Urmeaza din nou descrierea unui weekend mai neinteresant petrecut prin jurul casei. Zilele au devenit suficient de scurte si de friguroase cat sa nu ne mai motiveze sa conducem cate 200-250 de kilometri pana la cel mai apropiat munte. Pur si simplu nu prea se mai merita, tinand cont […]

Baiului
Din Comarnic pana in Sinaia, partea a 2-a

Daca sambata am facut tura luand-o prin partea de vest a Vaii Prahovei, pentru ca aveam o jumatate de zi libera de la munca am zis sa incerc si varianta prin est, prin muntii Baiului. De data aceasta in schimb sunt singur, si am si un target anume, respectiv sa prind ultimul tren care se […]

Bucegiul inghetat, Gutanu, Batrana si cafeaua de la Strunga

E frig. Termometrul arata -14 grade atunci cand iesim din masina in capatul vaii Bangaleasa iar noi stim cum sa ne miscam mai repede pentru a pleca la drum si pentru a pune sangele in miscare. De fapt e putin spus ca e frig, e dea dreptul ger. Frigul tine si el de perceptie iar […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *