Peru Divide, pasuri, hore, lacuri si ghetari

Ziua de azi a fost usoara dupa toate standardele, caci dormind la 4750, cei 250 m pana in cel mai inalt pas din acesta sectiune (Peru’s Great Divide) nu aveau cum sa puna prea multe probleme, mai ales dimineata, cand esti odihnit, mancat, cu o cafea la bord etc. Totusi pasurile de peste 4800 m nu sunt usoare si in acele ultime 200-300 m diferenta de nivel o multime de ganduri ti se invart prin cap (atunci cand ajunge suficient oxigen la creier ca sa poti sa mai si gandesti). Asa ca m-am gandit sa fac studiu de caz pentru pasul de dimineata, ca sa ramana aici scrisa desfasurarea lucrurilor. In cazul de fata, de la 4750 la 4800 a mers chiar usor, dar apoi a inceput lupta interioara. Au fost suficiente cateva serpentine prafoase pentru a genera primele ganduri de panica.


Din inertie urc la 4830 si deja incep sa ma gandesc: 150 m diferenta de nivel de acoperit. Sa gandim la scara mica. De 15 ori cate 10 metri, daca e nevoie ma opresc la fiecare 10 metri si iau 30 de secunde de pauza. Daca nu, ma opresc sigur la 20 m urcati. 4850: Nu m-am oprit nici la 10, nici la 20 m. Muschii mei urla dupa energie, corpul face tot ce poate sa transporte cat mai mult oxigen acolo unde e nevoie de el, dar aici, la aproape 5000 m nici oxigenul nu e peste tot. Asa ca am ajuns sa gafai. Cu ultima bruma de creier realizez ca asta-i ultima serpentina si vine o zona de fals-plat.

4870 m, sunt pe ceva zona mai lina, creierul incepe sa primeasca oxigen, ma gandesc ca pasul asta e crima daca vii direct din Lima fara cateva saptamani de aclimatizare in prealabil caci altiudinea + drumul prost dau cu virgula. Ma uit in spate si imi dau seama ca am ajuns sa ma simt din ce in ce mai bine in jurul barierei de 4700 m si ca in ritmul potrivit, iata merge pana la 4900.


4900: in fata se vede o urma de drum pe care in mod normal as numi-o scurtatura, dar cred ca nu mai ajunge oxigen suficient la creier pentru ca pentru o clipa ma tem ca asta va fi drumul nostru si va trebui sa imping bicicleta. Din fericire panica dureaza doar o clipa, caci apoi imi dau seama ca nici masinile nu au cum sa urce panta asta si ochii gasesc serpentina salvatoare. 4930: ce de obicei fix ultima portiune de sub pas devine mai domoala, placuta la pedalat. Ma opresc la adapost ca sa ma imbrac.
4950: inca unul pe rabajo. Hai ca asta a fost chiar usurel. Cand ajung acasa trebuie neaparat sa fac o statistica cu cate pasuri de peste 4800 m am urcat in Peru.

Din pas coboram destul de abrupt pana la 4200 m unde facem si o pauza de masa cu ce mancare rece mai aveam prin rucsac: peste, branza, paine, ceva dulce. In fata ne sta evident un alt pas (asa sunt drumurile din Anzi, doar un munte si o vale), din fericire mai mititel- 4700 m.

Urcusul e chiar placut caci ajuta si peisajul: mai o laguna, mai un munte inzapezit, o intalnire cu doi olandezi, putina muzica in casti etc.

De aici avem o coborare lunga spre un sat aflat pe malul unei lagune-Tanta. Stim deja de la un pescar ca in Tanta o sa fie petrecere (se sarbatoarea patronul satului), asa ca Radu spera sa gasim si ceva mancare gatita. Intuitia lui a fost buna si am mancat, am aprovizionat cu fructe si legume si am dat si un tur prin piata unde canta formatia si vreo 10-15 oameni incinsesera ceva ce semna foarte pregnant a hora.

Poate ca am mai fi stat sa cascam gura, dar era deja ora 17 si noi trebuia sa ne departam putin de sat si sa cautam un loc de cort. Il vom gasi pe malul raului Canete pe care il vom si urma la vale maine, cale de cateva zeci de kilometri.

Intotdeauna de dimineata pasurile par mai usoare. Poate fi din cauza ca e dimineata sau din cauza odihnei de peste noapte, dar cert e ca pasul de 4900 de metri din dimineata asta a fost chiar usor de trecut.
Aer rarefiat si o inaltime pe masura. Si e doar primul pas pe ziua de azi..
De aici urmeaza 600 de metri de coborare, doar pentru a urca din nou la 4700 de metri.
Din nou la poalele ghetarilor, iar drumul pe care coboram e in mod suprinzator intr-o stare impecabila.
Cei doi olandezi intalniti pe urmatoarea urcare cu care am stat pe indelete de vorba. Plecati tot de 3 luni de zile, venind din sud si cu un dor de casa si de Europa pe care il impartasim si noi in egala masura.
Cu privirea la varfurile din distanta
El condor pasa si el teleobiectiv e ramas acasa.
Albastru de cerneala.
De aici tot la vale, spre Rio Cannete
O furnicuta in mijlocul unor munti ce au cu totul si cu totul alta scara.
Pasuni inalte.
Inca putin pana in Tanta, loc in care e in plina desfasurare fiesta pentru Santa Rosa de Lima
Cu pluta pe lac, luptand impotriva unui mic uragan pentru a strange navoadele cu patravi inainte de lasarea intunericului.
Ca de obicei, prindem ultima geana de lumina in saua bicicletei in cautarea unui loc de cort
Locul de cort din seara asta, cu Rio Cannete in fundal si cu conditii aproape perfecte.
Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Salinas de Guaranda

Peste noapte a plouat si vantul si-a schimbat directia, astfel ca ne-a cam scuturat cortul. Dimineata se auzea vuind prin padurea din spatele nostru precum un mic uragan. Daca pana acum, tipicul a fost ca vantul sa inceteze peste noapte si dimineata sa fir destul de linistita, de data asta nu a fost deloc asa […]

Munti am vrut, munti am capatat

Bicicleta curge la vale spre o mica intersectie de drumuri. La stanga drumul coboara pe malul raului spre un mic sat, la dreapta urca pe versantul opus. Cateva serpentine, suntem din nou la 3900 m si apoi coboram spre o mica localitate, uitata de toti si de toate, pe un drum rupt si prafuit din […]

Coborarea din Cotopaxi

Noaptea la 4000 m e lunga, umeda, ba chiar ploioasa. Ziua incepe mohorata, cu varfurile intrate bine in nor si fata de ieri, perspectivele sunt inversate: soare spre Panamericana, nori spre vest. Cum altitudinea isi cere si ea tributul, renuntam la ocolul vulcanului si mai ales la push bike-ul de 500 m diferenta de nivel […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *