IMG_20180915_140314

Plaiul Munticelu, Sorica si Susai pe rotile bicicletelor.

In toamna asta m-am reindragostit de MTB. Pe cursiera a inceput sa se stranga praful dupa TA-TF si profitand de un august cu vreme perfecta sub crampoanele caucicurilor au ramas trasee si concursuri faine si cumva, in loc sa ma plictisesc am din ce in ce mai multa pofta sa invart pedala. E un pic paradoxal si ma asteptam ca la un moment dat sa mi se ia dar cumva se intampla tocmai opusul. Si intr-un fel imi dau seama ca mai sunt doar cateva saptamani in care poti sa cobori fara sa ai parte de surpize-surpize sub covorul de frunze si fara sa-ti curga mucii de frig la vale. Cateva saptamani de care trebuie profitat la maxim caci iarna in Brasov e lunga si intunecata.

In aceasi timp turele, atat cele de dupa munca din timpul saptamanii cat si cele din weekend au inceput sa nu se mai masoare in watti,intervale si in metri diferenta de nivel, ci in frumusetea coborarilor de care ai parte. Iar la capitolul asta Brasovul sta foarte bine si orice metru urcat se transforma invariabil intr-o coborare frumoasa. Iar ceea ce simti atunci cand se aliniaza planetele, atunci cand aderenta e numai buna pe poteca, atunci cand treci peste radacini si peste stanci si atunci cand iei virajele inclinand cum trebuie bicicleta e greu de descris in cuvinte. Cumva imi aduce aminte de schiatul prin pulver si ajungi jos cu acelasi zambet intiparit pe fata. Singura mea parere de rau e ca nu stiu sa explic cum trebuie lucrurile Mihaelei si prietenilor pe de o parte, si pe de alta parte ca mai inca mult de invatat pana cand as putea sa am increderea ca ceea ce explic e in regula. Dar timpul trece, roata se invarte, experienta se strange si cine stie poate la un moment dat poate voi fi in stare.

Bun, acum revenind la povestea turei dupa o saptamana intreaga de dat prin Brasov reusesc sa desenez vineri seara un traseu prin Bucegi si Baiului care sa aiba cat mai mult trail la coborare. Planul de acasa include si un pic de terra incognita, o coborare pe Cumpatu pana in Sinaia dar pana acolo mai e cale lunga.

Dimineata de sambata vine cu vreme perfecta si cu o plecare nu foarte matinala din Brasov. Mihaela e obosita dupa trans-Bucegiul facut ieri, Ionut e iesit din forma iar eu sunt cu un genunchi super umflat dupa o cazatura de joi. Vremea in schimb se anunta buna toata ziua asa ca targetul pentru ziua e azi e cat mai mult timp petrecut in natura, daca se lasa cu trail-uri faine la coborare cu atat mai bine. Incepem cu o prima deturnare de la traseul initial si cu un urcus spre cabana Forban si mai departe spre Diham. Mi se pare incredibil ca de ani buni de mers munte inca nu am ajuns pe aici.

Iar urcusul pana la Diham clar nu il facem degeaba si dupa ce admiram abruptul Bucegiului de aproape ne indreptam spre Pichetul Rosu si mai departe pe poteca valurita pe Plaiul Munticelu spre Busteni. Si chiar daca nu e o bucata continua de coborare pana ce trecem de Poiana Costilei trebuie sa recunosc ca imi place poteca asta valurita si pe alocuri destul de tehnica. Lume suprinzator de putina pe Plaiul Munticelu pentru o dimineata de sambata, in schimb.

In Busteni ne facem un brunch de nota 10, cu humus, ardei, cascaval si covrigi numai bun pentru a ne da energie pentru o urcare pe Zamora. Crucea si peretele Vaii Albe inca se vad bine cand ajungem sus, soarele inca n-a trecut de jumatatea cerului si noi luam la macinat la pedale forestierul ce urca spre Baiu Mare. Sus ne ia in primire un mic uragan care e la limita de a te lua de pe bicicleta, noroc ca gasim un loc adapostit de un mal de de iarba. Pe deasupra trec nori purtati cu viteza de micul uragan, printre ei avem parte de reprize de soare generos si de lumina faina si nu ne grabib nicaieri. Poate partea cea mai faina a invartitului cu bicicleta prin zona Predeal-Azuga-Busteni e ca desi esti in varf de munte stii ca in maxim o jumatate de ora poti ajunge la adapost, la tren si la civilizatie.

Cand in cele din urma un nor amenintator isi face aparitia si ne strica baia e soare trebuie sa o luam la vale, pe muchia Sorica pana in Azuga, alta coborare faina, de viteza, pe care am mai fost si pe care revin cu placere. Sunt tare curios cum sunt si celelalte trail-uri amenajate de oamenii din Azuga. In Azuga ne prinde o ploaie neasteptata de vara, noi luam o pauza lunga la un magazin pentru aprovizionare si dupa ce se uda totul bine plecam mai departe pe forestier spre Susai si de aici mai prindem o combinatie faina de trail-uri la vale, cruce albastra si banda rosie, incheind pe ultima geana e lumina o tura in care s-au strans pana la urma aproape 2500 de metri de urcare si toata coborararea facuta doar pe poteci faine. Urmeaza toamna ce se apropie cu pasi repezi. Pe sus prin Baiului fagii au inceput deja sa-si schimbe culoarea.

Track si date aici: https://www.strava.com/activities/1843694668

La plecare, spre cabana Forban, loc prin care nu am ajuns pana acum.

La plecare, spre cabana Forban, loc prin care nu am ajuns pana acum.

Pe acolo.

Pe acolo.

Deasupra cabanei Diham cu abruptul Bucegiului in fata.

Deasupra cabanei Diham cu abruptul Bucegiului in fata.

Bun semn. De ar fi pe langa surse de apa ar fi si mai bun.

Bun semn. De ar fi pe langa surse de apa ar fi si mai bun.

10 kilometri de single-trail pana in Busteni.

10 kilometri de single-trail pana in Busteni.

Into the wild, varianta Poiana Costilei.

Into the wild, varianta Poiana Costilei.

Schimbam muntele, dar abruptul Bucegiului ramane la fel de spectaculos.

Schimbam muntele, dar abruptul Bucegiului ramane la fel de spectaculos.

Semne de buna purtare.

Semne de buna purtare.

Lumina faina si vant puternic.

Lumina faina si vant puternic.

Spre campie, incepe anotimpul in care muntele e din nou pustiu.

Spre campie, incepe anotimpul in care muntele e din nou pustiu.

Adapost si baie de soare.

Adapost si baie de soare.

La inaltime.

La inaltime.

Coborarea pe Sorica, viteza si aderenta numai buna.

Coborarea pe Sorica, viteza si aderenta numai buna.

Exploram foisoare si locuri de dormit.

Exploram foisoare si locuri de dormit.

Sfarsit pe tura, coborand pe poteci faine spre Predeal.

Sfarsit pe tura, coborand pe poteci faine spre Predeal.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Albastra Directa
Fisura Albastra, varianta directa

E luni si inca sunt sub vraja traseului, si inca sunt in pioneze la doua zile dupa traseu. Simt oarecum nevoia sa povestesc acum calatoria noastra pe verticala, desi am o groaza de rt-uri restante pentru ca pe masura ce trece timpul amintirile si mai ales intensitatea lor se va estompa. Totul a inceput joi, […]

Valea Alba
Proband din nou plasticii, valea Alba si valea Morarului

O tura de test cu pereche de plastici vechi pe vaile din Bucegi, cu o noapte dormita la inaltime. Valea Alba si Valea Morarului.

DSC_7646
Poiana Omului, culmi alpine si branduse, Sureanu ultima parte

Luni As spune ca asta a fost cea mai frumoasa zi a epicii. A fost poate si cea mai grea, daca ar fi sa ma uit pe raportul intre kilometrii parcursi si diferenta de nivel, a fost ziua in care ne-am imputinat, insa eu nu mi-as fi putut dori nimic mai mult de la o […]

2 thoughts on “Plaiul Munticelu, Sorica si Susai pe rotile bicicletelor.

  1. Superba tura. Se poate te rog track-ul pe ceva site de transfer? Strava a blocat dld-ul gratis…

    Multumesc anticipat!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>