Mersul cu un tren de noapte e o experienta in sine in Transcauzia, mai ales atunci cand ai doua biciclete cu tine, pe care nu stii unde sa le pui, si atunci cand trebuie sa te intelegi cu nasii in timpul scurt de dinainte de plecarea trenului, intr-o limba care nu e deloc usoara. Si trebuie sa recunosc ca intreaga situatie e cel putin stresanta.

Abia atunci cand te vezi in cele din urma din tren poti sa rasufli usurat si sa analizezi experienta inedita. Trenurile de noapte sunt o inventie geniala iar in Transcaucazia exista din fericire trenuri de noapte cam intre oricare doua destinatii mari. Spre deosebire de trenurile noastre de noapte nu exista decat vagoane de dormit, de la clasa I pana la clasa a III, iar fiecare vagon are nasul lui. Noi impreuna cu bicicletele noastre am ajuns in amandoua situatiile in vagoanul de clasa a III care era de obicei la capatul trenului si unde puteai sa pui bicicletele fara sa incurce pe nimeni.

Trenurile de noapte sunt geniale pentru ca iti permit sa castigi o noapte de somn ajungand in acelasi timp intr-un loc nou. Conteaza intr-un fel prea putin ca trenurile fac 12 ore pe 400 de kilometri atat timp cat ajungi acolo odihnit de dimineata. Asa ca dupa un tren din Erevan pana in Tblisi, o zi cu muzee in Tblisi si inca un tren de noapte din Tblisi pana in Zugdidi ajungem si noi la poarta Svaneti-ului, zona din Caucazul inalt care speram sa fie cireasa de pe tort a concediului din Transcaucazia. Iar cu o saptamana cu cer senin in fata nu vad de ce nu o sa fie asa.

Prima zi de pedalat ne aduce deja in mijlocul muntilor, munti care arata mult mai spectaculos decat ne-am fi asteptat. Aerul cald al unei zile frumoase de toamna, soseaua cu asfalt incredibil de bun si urcarile care sunt numai bune de incalzire se combina in una din cele mai faine zile de pedalat de pana acum.

La mijlocul zilei ajungem deasupra barajului de acumulare de pe raul Patara Enguri, de un turcoaz ireal care prevesteste muntii care se ascund in spatele varfurilor cu aspect carpatin care inconjoara lacul. Drumul care serpuieste pe malul lacului e in schimb genial, si ma intreb daca S-urile si dublu S-urile estetice pe care le tot intalnim pe drum o sa devina la un moment dat plictisitoare.

Dupa baraj trecem printr-o serie de sate mici ale svanilor de unde cumparam paine proaspata pentru masa de seara. E incredibil cat de buna poate sa fie painea proaspata din Georgia, sa spunem ca fara o doza serioasa de auto-control painea respectiva sigur nu ar fi ajuns la masa de seara. Cu mici variatiuni aceasi paine buna am intalnit-o si in Asia Centrala, si in Maroc si desi e extrem de simplu de facut mi se pare ca in Europa am cam uitat cat de buna poate sa fie o paine proaspata bine facuta…

Locul de cort din seara asta e pe malul raului si chiar daca peste zi a fost suprinzator de cald noptile incep sa devina din ce in ce mai friguroase, mai ales in umezeala de langa rau.

Ajunsi in cele din urma, dupa doua trenuri de noapte, impreuna cu rasaritul in Zugdidi.

Macar imaginile au ramas din fosta piscina comunala.

Reintalnirea cu muntii adevarati.