Printre ghetari, spre Punta Olimpica

Daca nu am avea biletele de avion pentru intoarcerea acasa deja cumparate, apoi acum si aici as opri timpul in loc. Doua luni in care am strabatut Anzii de la nord la sud, am sarit nenumarate pasuri de peste 4000 de metri s-ar incheia apoteotic in Huaraz, dupa doua zile superbe petrecute in inima Cordilierei Blanca pedaland spre si dinspre Punta Olimpica. Fara indoiala, Cordiliera Blanca a fost climaxul aventurii noastre de pana acum, efectul uau fiind la tot pasul. Ultimile 4 zile, cu cele doua pasuri de 4700 m, varfuri de peste 6000 m, ghetari, lagune, vai glaciare au fost si ele best off-ul din intreaga calatorie si cumva simtim ca nu sunt prea multe sanse ca in luna ramasa de pedalat prin Peru sa mai avem asemenea peisaje, asemenea combinatie de salbaticie, primordialitate, estetica.

Pedalam cot la cot la 4000 m. Tocmai ce am parasit valea principala si am intrat pe un fir aparent secundar, drumul incingand cumva coasta muntelui. Suntem insa suficient de sus pentru a avea deschidere spre amfiteatrul glaciar de deasupra noastra compus din varfuri inzapezite, unite intre ele printr-o creasta zimtata tapetata in alb. Niciunul din varfurile pe care le-am vazut pana acum de aproape nu par usoare, ba din contra, ghetari crevasati, seracuri, pereti sau creste tehnice sunt la tot pasul. Amfiteatrul este imens si capteaza privirea, caci avand orientare sudica, ghetarul coboara neasteptat de jos, pana la aproximativ 4500 m. Daca nu ne-ar desparti o crestulita plina de stanci ce formeaza impreuna cu ghetarul o covata in care se ascunde o laguna cu apa de culoarea cernelii, ai crede ca il poti atinge cu relativ putin efort. Lui i se adauga alte varfuri inzapezite ce devin vizibile de indata ce drumul incepe sa se catere in serpentine pe ultimul prag glaciar. Sub atata grandoare drumurile noastre mioritice palesc. Serpentinele se insira cuminti si aduc in prim-plan, indiferent de orientare un alt varf, un alt ghetar fragmentat si supendat efemer deasupra unei lagune. Ultima e si cea mai frumoasa, dar noi nu avem cum sa stim asta, pentru ca ajungem acolo cu ultima geana de lumina si cautam un loc de cort la frontala, treaba deloc usoara prin labirintul de pietre mai mari sau mai mici prin care ne gasim. Totusi platforma necesara pentru micul nostru adapost apare ca prin miracol si dupa ce dam la o parte cateva balegi uscate, o facem si locuibila. Seamana cu un cuib de vulturi, suspendat intre atatea varfuri inalte, vizibile chiar si la miezul noptii datorita zapezii care le acopera. Suntem singuri la 4600 m, inconjurati de toti acesti colosi, iar linistea este asurzitoare. Ne pregatim in egala masura pentru o noapte friguroasa, caci in cort nu sunt mai mult de 4 grade.

Incepem dimineata cu o coborare de aproape 1000 de metri pana in firul vaii.

Incepem dimineata cu o coborare de aproape 1000 de metri pana in firul vaii. La orizont se intinde jumatatea sudica a cordillierei albe.

De la balcon.

Inapoi in asfalt pentru urmatorii 100 si ceva de kilometri si inceputul urcusului spre Chacas.

Centrul colonial din Chacas, unul din putinele orase ce nu a fost sters de pe fata pamantului de un cutremur sau de alunecare de teren.

Un satuc cu nume predestinat

Bronz de profesionisti

Cu fiecare suta de metri urcata ne apropiem din nou de muntii inalti.

4000 de metri, ghetari de jur imprejur si varfuri fara numar.

Cel mai frumos drum asfaltat din lume?

Comprimat

Unul din cele mai spectaculoase locuri de odihna de lana acum

Nici o pana nu e chiar atat de dramatica in astfel de locuri, chiar daca mai ai doar o ora de lumina in fata si nu ai loc de cort.

4700 de metri si ultima geana de lumina

Locul de cort din seara asta, la poalele uriasilor.

Privelistea de la gura cortului.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Coborarea din Cotopaxi

Noaptea la 4000 m e lunga, umeda, ba chiar ploioasa. Ziua incepe mohorata, cu varfurile intrate bine in nor si fata de ieri, perspectivele sunt inversate: soare spre Panamericana, nori spre vest. Cum altitudinea isi cere si ea tributul, renuntam la ocolul vulcanului si mai ales la push bike-ul de 500 m diferenta de nivel […]

O zi prin pustiu pe drumul spre Oyon

Ultima parte a escapadei noastre din Peru va fi caracterizata prin pustietate. Ma uit pe harta si pentru urmatoarele doua saptamani nu avem decat doua orasele mai mari, in rest doar sate uitate de lume, si acelea rare. Desi vom sta constant la peste 4000 m, varfurile inzapezite raman in urma. Cordillera Huayhuash este inca […]

Prima zi de pedalat in Columbia

Atunci cand facem dreapta de pe Panamericana pentru a scapa de trafic dam de o urcare cat se poate de cranncena. Sau poate dar pare crancena datorita bicicletelor incarcate si datorita faptului ca suntem deja la 2700 de metri. Ma linistesc in schimb atunci cand ma uit in spate si cand o vad pe Mihaela […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *