Puya Raimondi si o zi la 4600 de metri

Razbunarea vantului continua si astazi si dupa ce a reusit sa ne bage iarba si praf in mancarea de la micul dejun, ne insoteste constiincios pe cei 15 kilometri ramasi pana la bifurcatia cu drumul ce merge la ghetar. Nu numai ca se tine scai de noi, dar nu stie sa bata decat din fata, facand inaintarea extrem de anevoioasa, caci combinatia de altitudine, cu drum prost si vant de fata nu da decat viteze de 5 km/h. Eu recunosc ca nu am nervi pentru asemenea conditii, asa ca injur printre dinti si imi pun muzica in casti.

Asa trec 3 ore lungi, singura varietate fiind praful starnit de autocarele care au inceput sa urce spre ghetar. Sunt convinsa ca nu am niciun chef sa fac o baie de multime printre sutele de oameni ajunsi acolo, ori sa ma bat pentru un loc la poze. Plus ca pana sa incepem propriu-zis coborarea, mai avem de pedalat kilometri intregi pe ceva ce pe harta pare a fi o curba de nivel, dar despre care eu sunt totusi retinuta. Radu cocheteaza cu ideea de a merge totusi la ghetar, insa renunta pe motiv de lumina neinteresanta si alte negocieri pertinente cu nevasta.

Asa ca luam sub roti si ultimii 150 de metri diferenta de nivel. Si am tot zis asa de vreo 3 ori, pentru ca dupa ce trudeai sa ajungi la 4800 m, coborai la 4650 m si tot asa. Si oricat de aclimatizati am fi dupa doua luni de pedalat prin Anzi, la altitudinea aia tot sfarsesti prin a te tari literalmente la deal cu granny gear.

Si uite asa trec orele pe langa noi, in campul vizual apare urmatorul lant de munti inzapeziti Cordiliera Huayuash, mai stam la niste poze, ne imbracam si ne dezbracam la fiecare coborare, respectiv urcare si orele trec pe langa noi, frigul se lasa din ce in ce mai hotarat si eu incep sa ma intreb daca vom avea timp in ora de lumina ramasa sa coboram din creierii muntilor. Radu este, ca de obicei, optimist in ceea ce privesc sansele noastre de reusita. Optiunea de a campa nu intra in ecuatie pentru ca, pe de-o parte nu avem mancare pentru seara si pe de alta parte am face si noi un dus fierbinte. Perspectiva de a te culca infrigurat si nemancat nu e foarte atractiva, asa ca facem tot ce ne sta in putere sa coboram mai repede, pedalam ca apucatii la vale (vantul de fata actiona ca o frana veritabila) si intram inca pe lumina in Huallanca, unde desi nu aveam nicio recomandare de cazare nimerim la un hotel super curat si confortabil, din prima incercare. Aici dam peste un cuplu de olandezi ce fac tura cu Pastouri in sens invers si iesim impreuna sa mancam de seara si sa mai schimbam impresii. Din pacate ei nu ne pot ajuta pe noi cu foarte multe informatii, caci desi vin din sud au venit in mare parte pe drumuri principale, pe cand noi, dupa o zi de pauza, cochetam cu ideea de a incerca o varianta aventuroasa de intrare in Cordiliera Huayuash.

Dimineata, la adapost de vantul de peste noapte, asteptand sa fiarba cafeaua de dimineata

Prima intalnire cu Puya Raimondi, copacii-flori ce formeaza adevarate paduri la 4000 de metri

Pana la 15 metri inaltime si pana la 100 de ani. Si totusi pe cale de disparitie

Detalii.

Intram usor usor inapoi in lumea ghetarilor.

Chiar daca mai putin inalta si mai putin spectaculoasa are si partea aceasta din Cordiliera Blanca farmecul ei.

Usor usor si pasurile de 4800 de metri incep sa se banalizeze, mai ales atunci cand orele urmatoare le vom petrece in totalitate la peste 4600 de metri.

Din lumea ghetarilor in lumea platourilor inalte.

La orizont alta Cordilliera, Cordilliera Huayhuash

Planuri suprapuse

De aici tot la vale, intr-o cursa cu intunericul, spre Huallanca.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Coborarea din Chimborazo

Noapte petrecuta la 4400 de metri a trecut fara dureri de cap, semn ca in sfarsit ne-am aclimatizat pentru inaltimile astea. Singura problema e ca suntem treziti de vanzatorii ambulanti din satele dimprejur veniti sa vanda branza si alte lucruri produse local turistilor ce vor vizita parcul astazi. Asa ca tot ce inseamna strans si […]

Donde galopa el viento, la sierra

“Donde galopa el viento, la sierra”// Muntele, locul unde alearga vantul- motto-ul expozitiei dedicata Anzilor din muzeul Pumapungo din Cuenca Pana sa lasam in urma muntii inalti, ne sta in fata o alta sectiune de drumuri secundare inalte, cu catune rasfirate si izolate. Predictia lui Radu conform careia de acum drumurile ar trebui sa fie […]

Ausangate sau ciresul de pe tort

Stau intinsa in cort si las gandurile sa curga prin mine asa cum o fac apele paraului langa care am campat si pe care il am la urechea stanga. Azi se implinesc doi ani de cand cuvantul bunica nu mai are o reprezentare carnala pe pamant. Stiu ca si-ar fi dorit sa ii aprind o […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *