Quilotoa, turcoazul din vulcan.

Quilotoa e cel de-al doilea vulcan din drumul nostru, un vulcan mai nereusit si mai aparte. Zic mai nereusit pentru ca la un moment dat in istoria lui conul sau s-a naruit si s-a transformat intr-un imens lac strajuit de jur imprejur de pereti de 100-200 de metri inaltime. E un loc al carui scara nu o poti cuprinde prea bine in poze, mai ales ca doar pentru a prinde tot lacul ai nevoie de ceva mai larg decat 28-75-ul pe care in am dupa mine.

E un loc in care are sens sa zabovesti putin si fix asta avem noi in plan pentru astazi: o dupamasa petrecut in tihna deasupra lacului. Pentru a compensa in schimb lipsa de activitate din partea a doua a zilei incepem in schimb dimineata cu un hike-a-bike destul de brutal pana pe buza craterului. Nu-i nimic, umerii si spate rezista, ba chiar intr-un fel comod in momentul in care gasesti pozitia corespunzatoare. Doar vantul ce ne-a insotit in ultimele doua zile ne da si astazi de furca si ne face sa ne simtim ca in Patagonia.

Odata ajunsi in margine craterului si in poteca ne invartim putin prin locurile prin care trailul chiar e ciclabil dupa care gasim un mic balconas de iarba suspendat deasupra craterului unde ne oprim la o pauza prelungita. Norii alearga deasupra noastra, lumina se schimba ba in bine ba in rau dar jocul norilor si al vantului pe oglinda lacului ramane la fel de fascinant de privit. Asa ca zabovim pana la inserare, sperand in zadar ca plafonul de nori sa se crape, dupa care ne retragem cuminti la locul de cort din padure, ferit de vantul ce a continuat sa sufle toata noaptea.

Terenul din din dimineata asta, o urcare scurta dar intensa pana la crater.

Mihaela in actiune, in lupta cu terenul si bicicleta.

Din avantajele unui setup de bikepacking, bicicleta merge inca transformata in rucsac.

Odata ajunsi pe margine e timpul pentru poze, pe un trail neasteptat de ciclabil in anumite portiuni, mai ales daca faceai abstractie de prapastia de mai bine de 100 de metri pana la lac.

Undele turcoaz sunt date de oglindirea cerului albastru printre norii manati de vant.

Lama cea bosumflata.

Ultim dubla a zilei, inainte de ne retrage la locul de cort.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Push-bike, paramo si magie in Cordilliera Huayhuash

Imi place forfota diminetii din micile orase peruane prin care trecem. Masinile sunt cvasi- inexistente, dar strazile sunt pline de lume: copii care se grabesc in grupuri mici catre scoala, adulti cu treaba, magazine care isi deschid obloanele si scot la usa maturi, oale si ce mai vinde fiecare, vanzatori ambulanti care au la oferta […]

O zi pe inaltimile Cordilierei Huayhuash

Dintre toate noptile la peste 4000 de metri, aceasta a stabilit un record (negativ) la capitolul temperaturi nocturne: -8 grade arata ceasul in cort la 7 dimineata. Radu e curajos si aprinde primusul. Eu astept cu nerabdare soarele care vine cam in acelasi timp cu micul dejun pregatit de Radu. Suntem ultimii care plecam din […]

Estul cordilierei si drumul spre Chacas

Noaptea s-a lasat cu bruma pe cort, asa ca asteptam rabdatori ca soarele sa ajunga pana la noi. Ce e drept, nu e rau sa stai in sacul de dormit si sa privesti varfurile din jur, scaldate in lumina placuta a diminetii, sa te minunezi de cat de tehnice par, de cat de crevasati sunt […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *