Quito, ferme si casele ciclistilor

Plecam de la ferma destul de tarziu si reusim sa pierdem poteca/ trackul inca de la primele curbe. De fapt nu il pierdem, ci ruta ne duce pe o poteca, ce merge pe malul unui canal de apa. Plina de bozii, cazaturi si obstacole, nu ne ramane decat sa impingem bicicletele pe plat. Aici se intampla si prima problema tehnica, respectiv se rupe o spita la roata mea spate. Cum spitele mele nu sunt standard, problema nu poate fi rezolvata cu sculele pe care le avem la noi ori cu cele pe care le gasim la ferma fratilor Dammer. Singura varianta este sa coboram pana in Quito, pentru a nu lasa problema sa se agraveze pe drumurile proaste pe care le vom urma. Primim un pont pentru un atelier bun in Tumbaco (prima localitate de la periferia Quito-ului) si coboram pana acolo.

Gasim atelierul, Radu reuseste sa ii explice mecanicului ce e de facut si in mai putin de o ora suntem rezolvati.

Pentru ca in Tumbaco se gaseste si o Casa del Ciclistas, hotaram sa ramanem acolo in seara asta. Radu isi doreste ceva socializare cu alti oameni care pedaleaza prin Ecuador si pe langa socializare vom avea parte si de multa spaniola, caci cu exceptia unui american (care vorbea si el spaniola), restul ciclistilor erau nativi, asa ca suntem nevoiti sa ne punem la bataie toata bruma de spaniola din dotare.

Cum din ziua de azi ne mai ramasesera cateva ora dupa-amiaza, hotaram sa mergem sa vizitam si Quito-ul, pe principiul ca ar fi pacat daca tot am ajuns pana aici. Drumul pana in centrul istoric e o experienta in sine. Orasul nu ma impresioneaza prin arhitectura, iar ca european e si greu in fond sa te mai impresioneze ceva, caci vii din locul in care s-au nascut principalele curente artistice si stiluri arhitectonice. Toate pietele din vechile orasele coloniale si stradutele adiacente sunt in fond reproduceri la scara mai mica a ceea ce gasim in Europa asa ca e mai bine sa imi calibrez asteptarile pentru orasele ce vor veni.

Insa e un aspect care ne-a frapat la capitala Ecuadorului, si anume comertul stradal. In niciun alt loc unde am calatorit pana acum (inclusiv Radu) nu am avut parte de un comert stradal atat de vivid. Valurile de oameni (99 % localnici) se scurgeau ca un fluviu pe pietonala principala. Printre ei vanzatorii ambulanti ofereau absolut orice, de la paturi pentru caini si pana la lame de ras, inghetata, margele, carnati cu ketchup etc.

Orasul in sine aduce putin cu Istanbulul datorita configuratiei geografice (case construite pe dealurile terasate), cat si cu India prin multitudinea de mici afaceri ce se intampla in strada. Sau in autobuz, caci si acolo comertul ambulant e la putere si unii vanzatori chiar au talent. Ochii nostri descopera pe fereastra autocarului doua mall-uri, kfc, mcdonalds si multe alte imagini familiare care se amesteca cu cele specifice Americii de Sud, dand parca impresia ca intreg acest oras, precum si tara ori chiar continentul s-au dezvoltat inorganic, strat dupa strat, casa dupa casa, ocupatii diverse toate cu singurul scop – acela de a asigura supravietuirea individuala,a familiei, a orasului,a tarii.

Adapostul de la ferma fratilor Dammer.

Swiss brown cows.

A doua zi, prin jurul fermei, inainte de a face cale intoarsa spre Quito si spre Tumbaco.

Apusurile din Ecuador sunt de pe alta planeta.

A doua zi, explorand la pas Quito-ul.

Michael si Marcela, gazdele noastre pentru seara anterioara.

Mecanicul de la care am invatat o multime de termebi de bicicleta in spaniola in timpul in care am rezolvat problema cu spita buclucasa.

A doua zi, la casa de ciclistas din Tumbaco.

Writtings on the wall, de la o casa de ciclista veche de 26 de ani.

Bicicletele noastre intre bicicletele celor 4 argentinieni de la casa de ciclistas.

Richard si Surly-ul lui gata de drum.

La pas prin Quito.

Feciora Maria ce vegheaza deasupra orasului.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Putin din vechile drumuri incase

Peste noapte a plouat, din nou, a nu stiu cata oara de cand suntem in Ecuador. Dimineata plafonul de nori e jos, bureaza usor si noi nu avem niciun chef sa ne urnim. Noroc cu orezul care fierbe greu si ne lungeste sederea in sacul de dormit. Am ajuns la fundul sacului de mancare si […]

O prima zi la munte dupa 3 luni de zile, Baiului.

Pentru prima data din nou la munte dupa 3 luni odata cu primul tur de scrutin, urcarea pe Zamora impreuna cu lunga coborare spre Comarnic.

Traversarea Busteni-Siriu, in saua MTB-ului

Mica bucatica despre care urmeaza sa povestesc putin mai jos face parte dintr-un proiect ideal pentru o saptamana de concediu de vara, proiect gandit de Doru, Sori, Dani si Vlad: o traversare, prin munti, pe bicicilete cu plecare din Valea Oltului spre est, . E o traversare ce ar fi avut toate ingredientele: munti inalti, […]

One thought on “Quito, ferme si casele ciclistilor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *