Ravensca si cheile Nerei, lutul galben si noroiul rau.

Ziua 4 – Bigar, Ravenska si cheile Nerei

Bigarul traieste in lumea lui si pentru locuitorii micului sat de pe dealuri sarbatorile Pascale s-au consumat anul trecut. In noaptea de Inviere pe rit ortodox, doar ploaia ne-a batut in tenda cortului. Dimineata vine cu aer rece si cu valuri de ceata ce se ridica dinspre dealuri. Drumul de pamant spre Ravensca arata foarte rau, asa ca hotararea e implicita: asfalt pana la Dunare si apoi urcam pe un drum mai mare ce urca din Liubcova. 
Duminica dimineata in Bigar pana si magazinul comunal e deschis, asa ca mai aprovizionam cu ceva napolitane si ne lansam intr-o coborare frumoasa spre Dunare.

Si in Liubcova gasim magazin si deja intuim un pattern dupa numele satului. Pariem ca si in Ravensca o sa fie magazin. Pana acolo insa avem de pedalat vreo 10 kilometri. Drumul intra initial pe un fel de lunca larga pentru a urca hotarat abia in a doua jumatate. Suntem aproape singuri caci mai sunt cativa oameni cu atv-ul care isi fac veacul pe aici, dar in rest linistea e desavarsita. Cam la fel se intampla si in Ravensca, cea cu cateva case aninate pe dealuri. Poposim putin la birtul satului (inchis la ora asta) cat sa ne lamurim ce intentii are un nor negru ce s-a itit de dupa dealuri.

Prima alarma a fost falsa, asa ca la a doua am crezut ca norocul ne va surade si vantul va muta norii in alta parte. Ne-am inselat. Ploaia a fost cel mai mic impediment. Dezastrul principal au fost drumurile lutoase pe care am ajuns. 50 de metri au fost suficienti pentru o impachetare cu namol ca la Techirghio. Mai putin pentru noi, mai mult pentru biciclete. Si iata ca ceea ce parea o coborare rapida spre Sopotu Nou s-a transformat intr-o prelingere inceata la vale, cu scartait de frane, curatat roti pe iarba si la final spalat bicicleta in rau.

Nici nu intram bine in Sopotu Nou, ca marcajul ce strabate Cheile Nerei ne cheama din nou in off road. Drumul prin padure, desi ud, are terasament bun si printr-o succesiune de poieni lungi, pasuni si sectiuni de lunca impadurita ajungem cu mare usurinta si pe biciete pana in Poiana Maliug. Capatul ei va fi si locul nostru de inoptat, cu Nera cea involburata in urechea stanga.

Locul de cort de la sfarsitul serii, in lunca Nerei, fara semnal, departe de civilizatie, cu zgomotul raului in Surdina si cu verdele crud de primavara

Ziua 4 – Cheile Nerei

Ziua incepe cu nelipsita cafea si porridge-ul cel de aproape fiecare dimineata. Si nimic nu intra mai bine in stomac precum ceva cald, care sa iti dea ghes sa te misti intr-o directie. Daca initial Radu era hotarat asupra faptului ca porridge-ul e la fel de bun si rece, castig usor, usor teren cu varianta mea calda. Cu siguranta terciul merge oricum, la nevoie chiar si rece, si in mai putin de un an a devenit una din variantele de baza pentru micul dejun, chit ca il servim acasa sau in deplasare. 


Pentru azi avem in plan o plimbare mai lunga sau mai scurta, in functie de cum ne lasa picioarele noastre de mtb-isti prin Cheile Nerei. Sa tot fie 13 ani de la prima si ultima parcurgere reusita a cheilor si suntem curiosi ce s-a mai schimbat. Si cum ne-am schimbat si noi. In orice caz putina varietate face bine entuziasmului pe doua roti. Insa pana atunci trebuie sa ascundem bicicletele cat sa ne tihneasca plimbarea. Desi nu suntem deloc matinali, poteca e aproape pustie, astfel incat putem merge in tihna cu gandurile noastre, lasandu-ne.privirea sa alunece pe verdele luxuriant al padurii. 
Lacul Dracului ne primeste cu culori interesante, caci lumina cade din unghiul potrivit si coloreaza luciul apei in nuante puternice de albastru .
Anii au trecut atat peste noi, cat si peste poteca ce insosteste cheile. Cumva ne-o aminteam mai curata, mai primitoare, si nu neaparat o cursa cu obstacole.

Nu am inteles niciodata de ce un loc frumos se numeste Lacul Dracului, la fe cum nu am inteles nici cum pot sa aiba apele ce ies din pamant in Campie pot sa aiba o astfel de culoare (pe aici nu cred ca sunt mai mult de 400 de metri altitudine)
Tunelele sapate pe malul Nerei pe care ne purtam pasii.

Nici ploile recente nu ajuta, caci totul e alunecos si jilav. Barcile de rafting se scurg neauzite la vale si doar vocile pasagerilor le tradeaza prezenta. In unele zone Nera e asurzitoare acoperind totul in jur. In altele e tacuta, facand loc zgomotelor padurii sa se manifeste. Tot mintiti de repere ajungem in final pana in locul in care trebuie traversat raul prin vad, care era oricum punctul maxim pe care ni-l propusesem pentru incursiunea noastra. Si asa distanta s-a strans sub picioare, orele s-au scurs si ele si noi mai avem de pedalat cativa kilometri, cu speranta unui magazin de unde sa facem aprovizionare.

Satele Sopotu Nou, Barz, Dalboset trec fantomatice pe langa noi, insirate de-a lungul unui drum cu mai multe gropi decat asfalt. Nu e nevoie sa cauti capatul lumii in tari exotice. Sunt cateava sate in Banatul montan inghetate in timp, semi-izolate de lume, cu timpul lor propriu.
Bozovici ne salveaza cu singurul magazin deschis in a doua zi de Pasti, iar o aplecatoare-fanar este hotelul nostru uscat pentru noaptea asta. Tare ne e ca ploaia din seara asta e doar preludiul a ceea ce va sa vina zilele urmatoare.

Bigar, Ravenska si alte sate din muntii Locvei si muntii Almajului sunt sate catolice. In plus sunt sate de cehi adusi de imperiul austro-ungar acum aproape 200 de ani fie pentru exploatari forestiere, fie pentru mine fie pentru a pazi granita imperiului. Iar asta se vede atat in felul in care arata casele, satele cat si troitele.
Dupa o coborare lunga pe un asfalt neasteptat de bun ajungem din nou pe malul Dunarii. Dupa ploaia din dupamasa anterioara orice tentantiva de a traversa din Bigar spre Ravenska peste munte ar fi fost sortita unei innamoliri crunte.
De la Dunare inapoi spre munte, de data aceasta pe varianta ocolita, prin lunci ce imi aduc aminte de Pisica Alba – Pisica Neagra. E oarecum normal, Serbia e la o aruncatura de bat.
Trafic intens.
Stupi, urzici si catune aproape abandonate.
In fundal, in Cheile Nerei, toarna in timp ce in Ravenska o raza stinghera de soare ne face sa ne gandim ca suntem in alta lume. Nu a durat mult in schimb, iar pe la jumatate coborarii o ploaie veritabila de vara a venit peste noi.
Coborand spre Sopotul Nou pentru catune, prin atmosfera clara de dupa ploaie, cu miros de liliac ud in nari. Fix dupa gospodaia asta in schimb am avut parte de una din cele mai crunte bucati de noroi din mini-epica de primavara. Au fost 150 de metri lungime in care am reusit sa transformam rotile bicicletelor in roti de tractor cu noroiul incarcat.
Curatarea de dupa tura si noroiul cu pricina. Pentru astfel de cazuri, mai ales atunci cand esti plecat mai multe zile e bine sa ai dupa tine un burete sau o periuta. Bicicleta iti va multumi.
In lunca Nerei, pedaland pe un drum suprinzator de bun spre poiana Maliug.
Lunca perfecta.
Locul de cort de la sfarsitul serii, in lunca Nerei, fara semnal, departe de civilizatie, cu zgomotul raului in Surdina si cu verdele crud de primavara
O masa de seara cat se poate de gourmet, cu un sos rosu de paste cu peste ( facut cu macrou si o conserva de rosii decojite si ceapa, cu un toping de leurda si un pic de parmezan ramas din serile anterioara. A fost probabil cea mai buna masa a mini-concediului.
A doua zi de dimineata, deasupra Lacului Dracului.
De veghe in lanul de Leurda.
Cred ca in nici o alta primavara nu am avut parte de o padure care sa arate in felul acesta. Combinatia de zile ploioasa si momentul potrivit al anului a ajutat destul de mult.
In astfel de momente imi vin in minte aproape intotdeauna scene din Stalker-ul lui Tarkovsky, film ce e reusit sa redea extrem de bine contrastul dintre lumea industriala modificata de om si lumea naturala.
Deasupra Nerei, prin nise si tuneluri sapate in stanca.
Mijloace alternative de transport.
Inapoi in lanul de leurda, intr-o poteca ce pare rupta din povesti.
Fractal, respectiv ferigi la inceput de primavara.
Pedaland spre Bozovici si cautand energie in ultimele resturi de mancare ramasa, in cazul de fata un gem de caise indesat intr-o sticla de caise de jumatate de litru.
In cautarea unui adapost cu fulgere si tunete deasupra noastra si cu valuri de ploaie apropiindu-se din departare.
Sopronul mult dorit. de acum inainte poate sa ploua.
Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Rushon, satul de la poalele varfului de 6000 de metri si primul turist intalnit dupa 5 zile

Dimineata vine mai devreme decat de obicei, spre dimineata se porneste vantul si cum am dormit sub cerul liber sunt trezit mai repede decat ma asteptam. Totusi a fost incredibil de cald in timpul noptii, chiar daca sunt inca la 2500 de metri. Practic chiar si in sacul de vara e prea mult pentru cele […]

MPC 2018, din postura de fotograf

E o postura care nu e simpla deloc, mai ales atunci cand ajungi acasa si trebuie sa treci prin cateva sute de poze. Dar atunci cand vremea e perfecta si atunci cand participa incredibil de multi oameni cunoscuti e parca pacat sa nu mergi pe traseu si sa incurajezi lumea, eventual sa incerci sa imortalizezi […]

Dunarea, Muntii Almajului si cehii de Romania.

Ziua 1, Vineri. Drobeta-Eselnita Trenul nu se mai da plecat din Gara de Nord. Asa cum era de asteptat, este plin ochi. Oamenii merg acasa de sarbatori si parca s-a terminat si rabdarea. Bicicletele se aseaza cuminti in carlig, iar noi incercam sa ignoram zarva si aglomeratia si sa mai furam cateva ore de somn. […]

2 thoughts on “Ravensca si cheile Nerei, lutul galben si noroiul rau.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *