Regasirea cortului, si prima zi in tabara de baza.

Cu cortul pus temporar in mijlocul taberei de baza si cu gandul la mica marea problema din seara trecuta nu am dormit deloc bine. Am adormit tarziu si cum vreau sa plec inapoi pe urme si vreau sa prind zapada inghetata trezirea e extrem de matinala. O sa trebuiasca sa ma obisnuiesc cu treziri de genul asta in urmatoarea perioada.

De dimineata totul e inghetat si mi se pare incredibil ce diferente de temperatura sunt intre noapte si zi. Daca noaptea probabil sunt pe undeva pe la -5 -10 grade in timpul zilei, daca nu bate vantul mori literalmente de cald. Desi nu cred ca sunt mai mult de 20 de grade senzatia de caldura e amplificata de faptul ca aproape totul in jur reflecta razele soarelui.

Partea buna e ca de data asta plec incaltat in plastici si nu in adidasi. Oricum nu cred ca as fi plecat cu adidasii uzi si inghetati in cautare. Dupa ce am incercat sa rememorez traseul deloc ortodox din ultimele doua ore cred ca mi-am cam dat seama pe unde as fi putut sa pierd pachetul. In mod cert imi amintesc ca la un moment dat pe ghetar am auzit cum ar fi cazut ceva, dar dupa ce am verificat sticla si trepiedul de pe lateralele rucsacului am mers mai departe. Pe de alta parte cel mai nefericit scenariu e sa fi cazut la una din sariturile peste raurile din ultima ora, caz in care acum s-ar putea sa fie in maruntaiele ghetarului.

Cu gandurile astea in minte si cu un amestec de speranta si anticipare plec inapoi pe urmele din seara anterioara. Soarele tocmai rasare si incep sa lumineze in mod magic toate varfurile din jur, dar de data aceasta aparatul a ramas in cort pentru a ma misca cat mai repede.

Nu e deloc greu sa urmez pasii inapoi, iar pe zapada inghetata si fara bagaj ma misc mult mai repede decat seara anterioara. Si la nici 20 de minute de la plecarea din tabara de baza, fix in mijlocul unui parau inghetat vad ceva ce nu prea se incadreaza in peisaj. Daca initial zic ca e un bolovan acoperit de gheata pe masura ce ma apropii imi dau seama ca e pachetul pe care il cautam.

In seara anterioara aici a fost de sarit cam un metru si jumatate dintr-o parte in alta si probabil cam in acelasi timp in care eu aterizam in partea cealalta ateriza si cortul in parau, motiv pentru care nu am auzit nimic. In schimb de ce nu a luat-o la vale si a ramas inghetat pe pietris nu am sa-mi dau seama, cert e ca mi s-a ridicat o piatra de pe inima atunci cand am recuperat lucrurile. Problema cea mai mare pe termen scurt ar fi fost salteluta, caci dupa cum am vazut pe pielea mea in noaptea anterioara e diferenta imensa intre cum izoleaza salteluta si cum izoleaza un izopren.

Revenind fericit in tabara de baza vad ca inca nimeni nu s-a trezit, lucru care mi se pare putin ciudat. Obisnuit cu Alpii si cu startul extrem de matinal, mi se pare ciudat sa nu vad pe nimeni treaz pe la 7:30-8.

Dupa ziua lunga de ieri si dupa cautarea din dimineata asta, azi o sa fie zi de pauza pentru mine. E ciudat dupa atat de multe zile in care tot am avut ceva de facut sa ma gandesc ca urmeaza o zi in care nu trebuie sa merg mai departe. Pe de alta parte am destule pe cap cu care sa-mi ocup ziua. Trebuie sa organizez tot echipamentul si mancarea, trebuie sa gasesc un loc pentru cortul pe care il voi lasa in tabara de baza, trebuie sa aflu informatii despre ce ture si varfuri de aclimatizare se pot face in zona, trebuie sa spal si sa ma spal, trebuie sa fac ceva reparatii la unele bucati din echipament si tot asa.

Prima grija e in schimb cortul si cum in jur sunt numai pietre trebuie sa gasesc un loc in care sa pot sa incropesc o platforma cat de cat dreapta. E un pic de muncit si pana la urma platforma nu iese exact dreapta dar macar sper ca nu sunt pietre ascutite pe sub care sa-mi intepe cortul si salteluta. Reusesc sa pun cortul fix inainte de 11, dupa care caldura devine insuportabila si ma refugiez in cort unde e macar un pic de umbra si trec la urmatoarea problema: mancarea si hidratarea, lucru deloc dificil inconjurat de 25 de kile de mancare.

Tot invartindu-ma de colo-colo, aflu si cine a mai venit atat de devreme si vrea sa incerce varful si trebuie spus ca deocamdata nu sunt prea multi oameni. E o echipa de 2 cehi, o echipa de 3 cehi si o echipa mai mare ruseasca care va inlocui si corzile fixe ce trebuie inlocuite.

Practic nu e foarta multa lume si imi dau seama ca poate ar fi fost bine sa ajung putin mai tarziu. Spre exemplu daca as pleca maine dimineata as avea de sapat urme tot drumul pana in sa si as avea de cautat corzi fixe prin zapada, si chiar daca ard de nerabdare sa fac ceva miscare prin zona nu sunt chiar asa de inconstient incat sa plec de unul singur fara urme pe un munte ce arata atat de intimidant.

Ca o paranteza, in comparatie cu ce urmeaza, bicicleta si trekking-uk au fost comparativ mult mai sigure din punct de vedere obiectiv. Pericolul cel mai mare pana acum era sa dea o masina sau un tir peste mine. In schimb aici sunt doua probleme destul de mari atunci cand esti singur. Prima si cea mai imprevizibila e sa cazi intr-o crevasa, caci e destul de devreme in sezon si multe din ele sunt acoperite. Cea de-a doua e sa aluneci sau sa cazi si sa te ranesti undeva sus pe munte. Aici intr-adevar depinde si de tine si poti sa ai foarte mare grija, dar daca e sa se intample, lucrurile nu sunt deloc roz. Evacuarea cu elicopterul nu functioneaza caci esti prea sus iar pana ar ajunge cineva la tine din tabara de baza poate sa treaca ceva vreme. Deci cu alte cuvinte grija si rabdare deocamdata.

Pe seara fac si planul pentru urmatoarele zile: maine plecat de dimineata si o tura de aclimatizare pe un ghetar din zona pe care se poate urca pana la 4800 de metri, iar poimaine plecat spre prima tabara pe urmele cehilor si ale rusilor ce pleaca de maine. Partea proasta e ca dintre rusi (aici incluzand si seful de tabara) nimeni nu vorbeste decent engleza, astfel incat e cam greu de comunicat cu oamenii. Doar cu cehii merge mai usor.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Viscolul din Shumen

Ziua trei, si ceea ce sper sa fie ultima rabufnire a iernii pe anul acesta, o zi incheiata cu 2 ore de pedalat prin intuneric si viscol.

Prima zi in Svanetti

Mersul cu un tren de noapte e o experienta in sine in Transcauzia, mai ales atunci cand ai doua biciclete cu tine, pe care nu stii unde sa le pui, si atunci cand trebuie sa te intelegi cu nasii in timpul scurt de dinainte de plecarea trenului, intr-o limba care nu e deloc usoara. Si […]

Vant din spate, chef de viata si dansat cu uzbeci in mijlocul desertului.

Ziua a sasea de la plecarea din Khiva, a doua zi cu vant prielnic, iar eu zbor prin desert cu chef de pedalat si la o viteza care ar fi respectabila si pentru o cursiera. Muzica suna in casti, traficul e ca si inexistent, lumina e faina iar eu simt o bucurie si un chef […]

One thought on “Regasirea cortului, si prima zi in tabara de baza.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *